Poveştile lui Dinu Cocea

Regizorul "Haiducilor" Dinu Cocea dezvăluie informaţii despre filmările făcute de securitate în casele scriitorilor sau detalii picante din viaţa ma­rilor actori. De exemplu, cum l-a filmat securitatea cu o cameră ascunsă pe scriitorul Victor Eftimiu, surprins cu iubitele în pielea goală. Sau cum a petrecut regizorul cu Emil Cioran două zile şi două nopţi în locuinţa de la Paris a filosofului. Regizorul îşi aminteşte de marea dragoste a lui Adrian Pintea pentru animale. "Au râs cascadorii când a ales un armăsar, dar a călărit bine din prima. A mers la cal şi a vorbit cu el. Apoi, era o scenă când el rănit cade şi calul îl amuşinează cu botul. Ca să determine armăsarul să facă acest lucru am pus zahăr jos, dar cascadorii l-au mâncat. Pentru că Pintea se împrietenise cu animalul, calul s-a apucat şi l-a amuşinat din proprie voinţă. Am filmat de trei ori scena şi de fiecare dată a făcut-o calul din dragoste. Pintea era foarte dur cu oamenii, chiar rece, un tip răscolit interior, dar cu animalele se purta frumos, le mângâia, vorbea cu ele. Se ducea în grajd, stătea cu caii, am văzut chiar cum îi ţesăla. Iar la Bâlea Lac avea grijă până şi de urşii care veneau la gunoi. Spunea: «Lasă că le duc eu de mâncare» şi lua resturile de la bucătărie." În perioada studenţiei a fost coleg şi bun prieten cu Amza Pellea. "Extraordinar, talentat, oltean sută la sută, de bună calitate. Când l-am întâlnit, el voia să dea la Agricultură. Eu eram student în anul II şi toţi cei din ani mai mari eram trimişi la cămine culturale să facem preselecţie pentru Teatru. Am fost la Craiova şi, la un moment dat, am ieşit pe scările căminului cultural să fumez o ţigară. Acolo am auzit cum un tânăr subţirel le povestea celorlalţi întâmplări din satul lui. I-am zis: «Măi, băiete, intră aici», dar a refuzat, a spus că se duce la Bucureşti că taica l-a trimis să dea examen la Agronomie. Am insistat şi l-am băgat în faţă la examen. L-a luat, dar tot a mers la Bucureşti la admitere. După o lună, mi-a telefonat şi m-a întrebat dacă se mai poate la Teatru, că la Agronomie căzuse." Despre Gheorghe Cozorici spune că era un om muncitor care a pornit de jos, un actor desăvârşit şi poet. "Toma Caragiu era un om de mare duh. Când eram elev şi făceam figuraţie la Teatrul Naţional ca să câştig un ban, m-a chemat să-i fiu partener pentru rolul de spadasin pe care-l avea. La repetiţii, el n-a parat bine şi l-am lovit la pulpă. În spectacol, greşeşte şi-l izbesc a doua oară. A treia oară şi-a pus nişte cartoane să-l protejeze. Şi zice: «Bă, dacă mă mai izbeşti îmi faci tu mie o vânătaie, dar eu îţi tai ţie haina». Cu Nichita Stănescu ne-am băut sângele, am vrut să ne facem fraţi de cruce." Dar Dinu Cocea a cunoscut şi personalităţi politice. Pe Iuliu Maniu şi Argetoianu i-a văzut chiar la unchiul său, Titi Radovici, la vila de la Periş. "Odată, când au luat masa împreună, eram şi eu. Vorbeau că Antonescu va pierde războiul, că ruşii se vor alia cu americanii. «Germanii au câştigat numai o bătălie, nu şi războiul, dragii mei», spunea Maniu." Vila, care era pe domeniile coroanei, o primise mătuşa regizorului ca să fie medic acolo. Dinu Cocea l-a cunoscut şi pe scriitorul Ionel Teodoreanu: un om foarte inteligent, cu umor, sarcasm. "El a scos aia: «Caligula imperator şi-a făcut calul senator, Petru Groza, mai sinistru, şi-a făcut boul ministru»." Interviu cu Râmaru Un episod amuzant al perioadei co­muniste este acela în care îşi amin­teşte de filmările cu camera ascunsă pe care le făceau comuniştii în casa scrii­torului Victor Eftimiu. "Era bă­trân, dar încă mai avea chef de pipiţe. Le chema acasă, se dezbrăcau şi striga după ele. De ce l-au filmat? Avea multe tablouri şi obiecte de artă, iar pi­piţele îi furau câte ceva. Ăştia de la Securitate s-au prins şi fiindcă tot ce avea Victor Eftimiu trebuia să intre în patrimoniul naţional, întrucât el nu avea urmaşi, i-au pus camera ascunsă ca să vadă cine fură. Şi cum o fată lua ceva, cum o prindeau şi-i reţineau obiectul. Aveau securiştii filmul cum se învârteau goi prin casă. O ade­vă­rată operă cinematografică, por­no­grafică." Tot maestrul Cocea a fost cel care i-a luat un interviu criminalului în serie Râmaru, care omora femeile după ce le viola. "Cei de la Ministerul de Interne mi-au cerut să fac un film cu el. Am primit o legitimaţie de la Securitate, ca fiind avoca­tul lui. Am stat cu el în celulă o zi şi o noapte. Era un mieluşel, un băiat frumos foc. Student la Medicină Ve­terinară, mureau fetele după el. Îi spălau cămăşile pline de sânge când le spunea că sunt pete de la disecţie. Eu a trebuit să-i demonstrez că-i vreau binele, că sunt avocatul lui, şi că-l apăr din oficiu, fiindcă nu spu­sese nimic nimănui. Vreo jumătate de zi nu mi-a vorbit. Apoi, a spus tot, ba chiar am făcut cu el reconstituirea. Mi-a spus că avea sifilis ereditar. Că nu avea orgasm decât când se contracta organul feminin, lucru care se întâmpla mai ales când înjunghia fetele. Culmea este că a vrut să se însoare cu o ţigancă. Aia, săraca, avea un copil şi s-a dus noaptea să-i ia lapte, dar el a prins-o lângă cimitirul Sf. Vineri. S-a culcat cu el pe cruci, pe mormânt au făcut amor. Aşa de mult i-a plăcut lui, că a cerut-o de nevastă. Femeia a plecat acasă şi, când a vrut să se întâlnească din nou cu Râmaru, n-a lăsat-o maică-sa. El a aşteptat-o, dar dimineaţă l-a fluierat paznicul cimitirului, aşa că a fugit." La Paris, acasă la Cioran La casa din Franţa a lui Cioran a poposit exact în timpul rebeliunii studenţeşti din 1968. "Am sosit cu Mar­ga Barbu la mansarda sa de la etajul 4. Marga a plecat şi eu am rămas să discut cu el. Cioran avea o părere ne­ga­tivă vizavi de cum era atunci în Ro­mânia, iar eu îi spuneam: «Nu ge­ne­ralizaţi, uscături sunt peste tot». Am stat până la 2:00 dimineaţă, iar afa­ră studenţii blocaseră toată piaţă şi strigau: «Vrem dragoste, nu răz­boi!» şi altele. Erau toţi comunişti, ma­oişti, guevarişti. Dincolo de baricadă era poliţia. Când să plec, Cioran a spus: «Cum treci, măi băiatule, ce pa­şaport ai tu? E dintr-o ţară comu­nis­tă! O să zică că tu eşti provocatorul şi te arestează». Aşa am ajuns să stau la el două zile şi două nopţi. L-am întrebat unde-s cărţile de citit şi a răspuns că sunt la bibliotecă. Ce am făcut atâta timp la el? Am vorbit despre Sibiu, despre filosofie. Mi-a făcut o impresie extraordinară. Era un fel de Gandhi al românilor. Am mâncat în fiecare zi iaurt cu o brioşă, cafea şi un pahar cu lapte. Casa era ca o chilie, cu camere mici, laviţă, două scaune. Spunea despre noi că suntem un popor damnat şi moştenim de­fecte structurale de la daci. Nega toată filosofia populară, lucruri de genul «fă-te frate cu dracul până treci puntea», «capul plecat, sabia nu-l taie»."