sau
ADEVĂRATA MĂSURĂ A INTELIGENŢEI: E.Q.
Este foarte interesant că, deşi au diplome echivalente ca valoare,
unii se tîrăsc în slujbe umile, în timp ce alţii fac salturi
impresionante în drumul lor către succes. Cum se explică faptul că
unii care dovedeau în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte
mult, au eşuat pînă la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se
distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în viaţă? De ce sînt cupluri
care se ceartă şi apoi se despart, şi perechi care, deşi se mai
confruntă cu tensiuni, nu se destramă şi chiar sînt fericite?
Răspunsul la toate aceste întrebări ţine cont de faptul că noi
"decidem şi gîndim sub influenţa sentimentelor", după cum ne sugerează
Daniel Goleman, psiholog la Harvard.
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul
emoţional. "Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa
sentimentelor asupra inteligenţei", ne asigură Daniel Goleman în
cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, "Emotional
Intelligence".
În prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:
intelectul (IQ) şi
inteligenţa emoţională (EQ).
"În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cît
lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul
plan" (Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii:
identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi
folosirea emoţiilor.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este
formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul
emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi
relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ.
Intelectul - IQ (capul)
ne ajută să facem socoteli;
ne ajută să procesăm informaţii;
se bazează pe logică;
ne ajută să rezolvăm probleme;
ne ajută să reuşim la şcoală;
în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;
Inteligenţa emoţională - EQ (inima)
ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să
construim relaţii puternice, care durează;
ne ajută să ne transformăm;
ne ajută să învăţăm din experienţă;
ne ajută să fim creativi;
ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.
Dezavantajele intelectului
funcţionează bine doar cînd sîntem calmi;
funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa
emoţională; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cînd ne
aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luam rapid decizii;
este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun
predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
rămîne relativ constant toata viaţa.
Avantajele inimii
funcţionează bine în orice situaţie;
functionează rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din
această cauză ne putem baza pe EQ cînd ne aflăm în situaţii critice
sau cînd trebuie să luăm rapid decizii;
este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
poate creşte, chiar foarte mult.
Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa
dintre intelect şi inteligenţa emoţională: Doi copii se plimbau
printr-o pădure. Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant,
foarte apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la
învăţătură, dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din
caracteristicile persoanelor inteligente emoţional). Celor doi copii
le iese un urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi ajunge
dezamăgit la concluzia că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului.
Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi
strînge mai bine şireturile. Primul, foarte trist, îi spune că a facut
calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă. Cel
de-al doilea îi răspunde, cu acelaşi calm: "Te-nşeli! Tot ce trebuie
să fac este să fiu cu un pas înaintea ta." (păstrarea calmului şi
mintea limpede în situaţii critice, sînt alte două caracteristici ale
persoanelor inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui
A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman
pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi.
Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte
ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane
foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă
faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în
viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect.
În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90%
la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul
continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului,
înainte de toate, este făcut ca să iubească.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre
deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă,
inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată, şi continuă să
se dezvolte pe măsură ce înaintăm în vîrstă şi învăţăm să cunoaştem
emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv. Poate că nu
întîmplător se vorbeşte în popor de maturizare, care, în fond, este
potenţialul pe care-l dobîndim de a învăţa abilităţile practice bazate
pe componentele EQ.
Aceasta este marea revoluţie a anilor 2000: supremaţia trăirilor
sufletesti care ia locul spiritului materialist, al gîndirii reci, al
gestiunii şirurilor de cifre, al statisticilor şi deciziilor luate de
sus. Adevăratele valori se dovedesc a fi: intuiţia, blîndeţea,
simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia. Viitorul
aparţine pe deplin E.Q.-ului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu