DAN UNGUREANU
Le-am cerut studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze,
in engleza, un poem englez din secolul XIX, la alegere.
Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si
nici o poezie. (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth,
Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit
piesa de teatruRomeo si Julieta (numita alternativ "roman", novel,
ori poem). Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit
totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos
greselile lor :
Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au.
obijnuit e incorect. Ii nu se scrie despartit, i-i.
sa de-a e incorect (corect e sa dea). Nu se zice propiu, ci propriu.
them nu poate inlocui their. No se poate spune them mother in loc de
their mother.
intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster) .
combinated nu exista in engleza.
to enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv).
writted e incorect in loc de wrote.
poetry nu e identic cu poem.
lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul
unei poezii, ci versurile unui cantec.
roman nu exista in engleza, corect e novel.
disapointness nu exista, corect e disappointment.
beautifuly thing e incorect.
tryed e incorect.
gaves nu exista (give sau gave).
tooked place e incorect.
tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.
Romeo and Juliet nu e un roman.
Romeo and Juliet nu e un poem.
Shackspear nu se scrie astfel.
Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.Toti
acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste
trei luni.
Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cand
in oranduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici
macar trece admiterea. Cum s-a ajuns in aceasta situatie ? Putin dupa
Revolutie, prin 1995, cred, au aparut locurile cu taxa la
Universitati. Ceva mai tarziu s-a suprimat concursul de admitere.
Astfel, Universitatile au dat de gustul banilor. Studentii deveneau
intangibili. Devreme ce plateau, prezenti sau nu, trebuiau sa treaca
examenele, trebuiau sa capete diplome. Dupa diplome, dadeau concursul
de titularizare, pe care nu-l luau, ramineau suplinitori, si titulari
negasindu-se, tot suplinitorii predau.
Primii studenti pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au
terminat liceul prin 2004. Dupa implementarea programului Bologna ,
studentii au terminat in trei ani in loc de patru sau cinci, cu
lucrari de licenta de saizeci de pagini, nu de o suta sau doua sute.
Lucrarile scurte pot fi cumparate sau descarcate contra cost de pe
Internet, de pe situri specializate (o suta de lei bucata).
Liceenii intra pe bani la Universitate, fara admitere, termina in trei
ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregatiti,
mai prost pregatiti decat precedentii. Paradoxal, se face mai multa
scoala la liceu decat la Universitate : la liceu, profesorii pot inca
sa lase repetenti elevii care nu invata, fiindca liceul e gratuit, iar
profesorii nu sunt platiti dupa numarul de elevi. Studentii sunt mai
prost pregatiti decat elevii de liceu.
Le-am cerut celor saizeci de studenti ai mei referate. Din saizeci,
mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control
paste) de pe un sit internet, www.referate. ro.
O vina pentru situatie o are asa-numitul invatamant axat pe
competente. In noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date
seci, ci dobandesc competente. Mare este confuzia din capetele
pedagogilor de scoala noua ! Exista materii axate pe competente (a
invata engleza, franceza ori muzica inseamna sa stii vorbi engleza,
franceza, respectiv sa canti, fluieri sau fredonezi melodii). Exista
materii bazate pe cunostinte (istoria, geografia, anatomia si
zoologia, de pilda). Exista materii intermediare, ca biologia si
chimia, in care competentele si cunostintele sint complementare.
Cultura generala e alcatuita doar din cunostinte. Educatia axata pe
competente naste monstri, fiindca a sti cine a pictat Gioconda e o
cunostinta, nu o competenta. O alta studenta, tot de anul III Litere,
ma instiinteaza ca poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului
poem Mistretul cu colti de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva
"autorul meu preferat" presupunea macar sa-i fi poti identifica
poeziile. Se presupune ca un absolvent de engleza stie dupa trei ani
ca in engleza, romanul se numeste novel.
Universitatea zulusa
Este imperativ necesar, e indispensabil ca sa se revina la
Universitatea gratuita cu concurs de admitere si cu numar limitat de
locuri. E suficient ca s-a inchis un cerc vicios, ca absolventii de
universitati fast-food au virusat invatamantul gimnazial si liceal, si
trimit universitatilor liceeni care nu stiu nimic. Conform cu situl
QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, tara mica, cu suprafata Moldovei,
are trei universitati pe locurile 102, 114 si 132 din lume. Carolina
din Praga e pe locul 230 in lume. Universitatea Eotvos Lorand din
Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucuresti e pe locul 500,
langa Universitatea din Szeged , (populatie 166 000 locuitori)
universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh , Kazahstan si
Sri Lanka . Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea
Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din
desertul Neghev, e pe locul 323.
Universitatea Babes-Bolyai este dupa locul 600, langa niste
universitati saudite, srilankeze si kazahe (nisip, jungla, nisip).
Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se
opreste la primele cinci sute de universitati din lume, unde pe la
coada se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana si cea
din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucuresti are de
ajuns din urma universitatea zulusa din Durban , cea slovena
(Liubliana, 280 000 locuitori) si cea din Wellington (386 000
locuitori, la capatul lumii, in largul Pacificului) .
Am expus in Observatorul cultural, numarul 296 din 2005, cazul unui
profesor universitar de latina . Greselile de traducere pe care le
facea demonstrau o cunoastere precara a limbii latine.
(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud
consopita. <<Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care
mocneste>>
Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sunt secaturile
molimei, si alta scufundarile in somn adanc".
(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non
commitere. <<Cainta inseamna sa deplangi cele savarsite si sa nu
savarsesti lucruri de plans>>
Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainta a fost data spre a
plange, dar nu inseamna ca plansul o si face eficienta".
(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras.
<<Trecusesi cu vederea acest lucru mai sus>>. Dan Negrescu,
traducere la Solilocvii, p. 82 : „Asadar, acest lucru il pui mai
presus".
(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…" –
<<…ca transparenta la aer…>>
Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafana in arama…".
Un om care confunda a neglija cu a pune mai presus, si care confunda
transparenta aerului cu opacitatea aramei, prevedeam in acel articol,
va deveni in curand conducator de doctorate in limba si literatura
latina .
Profetia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la
Facultatea de Litere din Timisoara , conduce doctorate in limba si
literatura latina .
Invatamantul romanesc e prabusit cu totul. Predau profesori care fac
greseli de clasa a sasea. Absolva cu diploma studenti care acum
cinsprezece ani ar fi cazut la admitere. Conduc doctorate oameni total
necalificati.Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare
face conducatori de doctorat in gluma.
Sunt un excelent prooroc.
Nu se mai mire nimeni ca n-avem universitati remarcabile cu
cercetatori remarcabili, cand insisi conducatorii de doctorat se fac
din carton lipit cu aracet.
Coda
Am cunoscut din mers, pe strada, in aprilie 2010, un domn, Chira, din
Bistrita ori Dej. De meserie facea garduri de fier. Ca studii,
ispravise liceul cu vreo patruzeci de ani in urma. Am stat cu de vorba
despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I.
D. Sarbu si Art Nouveau. Citise imens.
Am stat de vorba la Sasca Montana cu un batranel sarman, Mircea
Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca
dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite
cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice si Ben-et-Nash,
prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temnita
grea dupa 1950.
Cand universitatile romanesti vor fi in stare sa cultive intelectuali
de talia absolventilor de liceu din vremea lui Dej, de talia
puscariasilor din vremea lui Groza, fiti amabili si treziti-ma.
Problema universitatilor din Romania nu e sa ajunga din urma cine stie
ce universitati vestice. Problema universitatilor noastre e sa ajunga
din urma nivelul liceelor romanesti din 1988. Si atunci mai vorbim.
Educatia e singurul domeniu in care nu se vorbeste de greaua mostenire
a comunismului. Regimul de debandada, numit democratie si ministrii
incapabili si iresponsabili au transformat invatamantul romanesc
intr-un haos.
Din toti olimpicii internationali romani de anul trecut, unul singur
s-a inscris de nevoie la Universitatea din Bucuresti, fiindca nu stia
engleza, ca sa devina bursier la o Universitate straina.
Fac inca patru profetii :
Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va inscrie student in
vreo universitate romana.
Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studentilor romani va fi
acelasi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
Peste zece ani nici o universitate romaneasca nu va intra in lista
primelor cinci sute de universitati din lume, iar kazahii, sauditii,
srilankezii si zulusii ne vor privi ca si acum, de sus.
Nici peste zece ani ministerul educatiei nu-si va decupa din presa un
articol despre starea invatamantului roman, ca sa-l aiba la indemana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu