miercuri, octombrie 22
NOUTATI DE LA JOHNS HOPKINS
DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL, JOHNS HOPKINS S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.
Noutati în tratamentul cancerului de la John Hopkins :
1. Cu totii avem celule canceroase în corp. Aceste celule nu apar, însa, la testele standard daca nu sunt în numar de miliarde. Când doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase în corpul lor dupa tratamentele efectuate, înseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt în numar detectabil..
2. Celulele canceroase apar în corp de 6 pâna la 10 ori în timpul vietii unui om.
3. Când sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse si astfel este împiedicata multiplicarea lor si formarea de tumori.
4. Când este diagnosticat cancerul, înseamna ca persoana respectiva are deficiente nutritionale multiple. Aceste deficiente pot sa apara din cauze genetice, a noxelor din mediul înconjurator, a alimentatiei si stilului de viata gresite.
5. Pentru a preîntâmpina deficitele nutritionale multiple, este necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive, ceea ce va duce la întarirea sistemului imunitar.
6. Chimioterapia presupune 'otravirea' celulelor canceroase cu rata mare de crestere, dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu crestere rapida din maduva spinarii, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante, cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau plamânii pot fi iremediabil afectate.
7. Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, în acelasi timp, arde, cicatrizeaza si distruge celule, tesuturi si organe sanatoase .
8. Chimioterapia si radioterapia vor reduce, la început, dimensiunea tumorilor. Folosirea îndelungata a acestor tratamente nu va duce, însa, la distrugerea definitiva a lor.
9. Când în corp se acumuleaza prea multe 'deseuri' toxice rezultate în urma chimio- si radioterapiei, sintemul imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infectii banale si a complicatiilor lor.
10. Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii genetice în celulele canceroase care le fac foarte rezistente la tratament si greu de distrus . Interventiile chirurgicale pot determina diseminarea ( împrastierea ) celulelor canceroase la alte organe (metastaze).
11. O metoda foarte buna de lupta împotriva celulelor canceroase este de a le înfometa, adica a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.
CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU :
a. ZAHAR
Eliminând din alimentatie zaharul, se elimina, astfel, una din cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase. Inlocuitorii de zahar, îndulcitorii sintetici cum ar fi zaharina sau alte produse ( Nutrasweet, Equal, Spoonful etc. ), au ca baza aspartamul ( E 951), o substanta chimica daunatoare. Un înlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine si melasa, dar în cantitati moderate. Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba. Alternativa ar fi sarea de mare.
b. LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE
Laptele favorizeaza productia de mucus în corp, în special la nivelul tractului gastro-intestinal. Cancerul este hranit de acest mucus. Renuntând la lapte si produsele derivate si consumând lapte de soia neîndulcit, celulele canceroase 'mor' de foame.
c. PH ACID
Celulele canceroase 'înfloresc' în mediu acid. O alimentatie preponderent carnivora induce un pH acid în corp si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare în cantitati mici, decât carne de vita sau porc. Carnea mai poate contine substante administrate animalelor: antibiotice, hormoni de crestere si paraziti, ce dauneaza în special persoanelor cu cancer.
d. O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grâu integral, seminte, nuci si fructe schimba pH-ul corpului în alcalin. 20 % din alimentatie poate fi din alimente gatite, inclusiv fasole boabe. Sucurile proaspete din legume asigura necesarul de enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel celular în 15 minute de la consumare si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule sanatoase. Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 4o grade Celsius.
e. Evitati cafeaua, ceaiul si ciocolata ce pot contine cantitati mari de cofeina. Ceaiul verde este o alternativa foarte buna, având si proprietati anticanceroase. Cea mai buna bautura este APA - purificata sau filtrata pentru a fi, astfel, eliminate toxinele sau metalele grele. Apa distilata este acida, deci evitati-o !
12. Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerata ramâne în interiorul intestinului, intra în putrefactie si se creste, astfel, cantitatea de reziduuri toxice din corp .
13. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renuntarea la carne sau reducerea ei în alimentatie duce la eliberarea de cantitati din ce in ce mai mari de enzime; acestea ataca proteinele din peretele celular si permit, astfel, celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase.
14. Unele suplimente nutritive ajuta la întarirea sistemului imunitar, cum ar fi: IP6 (inozitolul sau vitamina B9, continut de tarâtele de grâu, seminte, nuci - n.tr.), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene Caisse pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave. Cele opt plante din reteta originala sunt: ciuline sfânt, radacina de brusture, laminaria, trifoi rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel, macris marunt. ), antioxidanti, vitamine, minerale etc., toate stimulând imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea programata a celulelor, metoda naturala a corpului de a scapa de celulele bolnave, nedorite si inutile.
15. Cancerul este o boala a mintii, corpului si spiritului. Gândirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa supravietuiasca. Furia, neiertarea si amaraciunea 'construiesc' un mediu stresant si acid in corp. Trebuie sa învatam sa avem un spirit iubitor si iertator, sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata !
16. Celulele canceroase nu se pot dezvolta în prezenta oxigenului. Facând exercitii fizice zilnice si de respiratie, oxigenul ajunge adânc, la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase.
ATENTIE
1. Nu introduceti recipienti de plastic în cuptorul cu microunde.
2. Nu congelati apa
3. Nu puneti în cuptorul cu microunde recipiente cu capace de plastic .
Dioxina este o substanta ce provoaca cancer, în special la sâni. Este extrem de toxica pentru celulele corpului. Dioxina este eliberata din plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator. Recent, dr. Edward Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital, a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre pericolele care pândesc sanatatea.
A vorbit despre dioxina si raul pe care îl poate face. Sa nu se încalzeasca mâncarea la cuptorul cu microunde în vase de plastic. Este vorba, mai ales, de mâncarea ce contine grasime. Profesorul a spus ca, combinatie dintre grasime, temperaturi mari si plastic elibereaza în mâncare dioxina, care ajunge in cele din urma în celulele noastre . A recomandat, în schimb, folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a încalzi mâncarea . Se obtin aceleasi rezultate, dar fara dioxina .
Hârtia nu este daunatoare, dar nu se stie ce mai contine ea. Profesorul a amintit ca multe fast-food-uri au renuntat la recipienti din spuma poliuretanica, folosind hârtia. Motivul a fost aparitia dioxinei. S-a subliniat ca acelasi efect negativ îl are si acoperirea vaselor cu capace de plastic în vederea gatirii mâncarii în cuptorul cu microunde. Este indicata folosirea unui servet de hârtie.
duminică, august 17
luni, august 4
Interviu cu arhitectul Camil Roguschi
Cel care a stiut cu exactitate conturile lui Nicolae Ceausescu si ce sume de bani contineau a fost Nas, directorul directiei economice a Gospodariei de Partid, singurul om care cunostea exact cati si unde erau banii PCR, ai Securitatii si ai Armatei. Imediat dupa 25 decembrie el a fost anchetat si mai mult ca sigur a dezvaluit procurorilor tot ceea ce stia-asa cel putin sustine cel care a fost arhitectul lui Ceausescu, Camil Roguschi.
- Domnule Camil Roguschi, sunteti printre primele persoane care au fost audiate imediat dupa Revolutie de procurori, care au vrut sa afle de la dvs. secretul conturilor lui Nicolae Ceausescu. Ce declaratii ati facut atunci si care este parerea dvs. de acum?
- Da, asa este, pe 25-26 decembrie 1989 am fost chemat la Parchetul din Str. Batistei si mai intai mi
s-a cerut sa le spun exact unde sunt iesirile din buncarele lui Ceausescu. Le stiam fiindca eu le dotasem cu mobila, covoare si tot ce mai trebuia. Anchetatorilor le-am spus insa ca ar fi bine sa-l intrebe pe generalul Geoana, tatal lui Mircea Geoana, pentru ca el le proiectase si le executase fiind general de armata si un bun inginer de geniu. In mod gresit despre el s-a spus ca ar fi avut grad in securitate. Nu este asa. Doar obiectivele la care lucra erau administrate de securitate. Intorcandu-ma la buncare, eu intram si le dotam dupa ce domnul Geoana le preda la cheie. Eram cu partea frumoasa a lucrurilor... Apoi un procuror m-a intrebat unde sunt banii lui Ceausescu, stiind ca eu eram cel care dotam toate palatele, inclusiv casele lui Nicolae Ceausescu. Am raspuns ca nu stiu, pentru ca atunci cand cumparam ceva ma adresam persoanei care platea: directorul directiei economice a Gospodariei de Partid. In aceasta functie era domnul Nas. El cunostea orice referitor la banii PCR, ai securitatii, ai armatei, fiindca el controla si centraliza toate datele. De altfel, cand am intrat atunci la procuror, intr-o camera alaturata l-am vazut chiar pe Nas. Cand am plecat, insa, nu l-am mai zarit si am aflat ca fusese arestat. A stat inchis 3-4 saptamani, asa cum s-au intamplat si cu diverse persoane din securitate. Procurorii care l-au anchetat, sunt sigur ca stiu unde sunt si cine a luat banii lui Ceausescu. Unul dintre sefii mei, inginerul Solomon, director la directia de investitii a Gospodariei de Partid, imi spunea ca dl Nas are o foicica de carnet pe care era trecuta toata averea PCR. El era mai puternic decat un ministru sau decat un prim secretar de judet.
- Inteleg ca l-ati cunoscut bine pe dl Nas. Ce fel de persoana era?
- Era un om retras, modest, care datorita infatisarii lui imi amintea de comunistul revoltat Constantin Parvulescu. Intr-un fel semana cu un spion, prin atitudinea lui de om temator. Avea o fiica, insa, care studia in Anglia. El a murit, insa, acum vreo doi ani. Toata lumea stia ca el detine contabilitatea lui Nicolae Ceausescu si a PCR si ca ii raporta secretarului gene-ral al partidului toate intrarile si iesirile de bani. Tot dl Solomon ii spunea ca nimic nu pot cumpara pentru palate pana cand nu avizeaza Nas. De aceea, repet, anchetatorii lui Nas stiu cu siguranta unde este averea statului si a PCR pe care Nicolae Ceausescu putea s-o dirijeze dupa cum voia. El personal nu avea nici un fel de conturi si de avere, asa cum am scris si in cartea mea “Ceausescu, adevarul interzis”. Orice obiect care i se aducea lui Ceausescu era trecut in inventar. Conducatorii de partid nu aveau niciodata asupra lor nici un ban. De revelion, de exemplu, cand li se aduceau jocuri mecanice, nu aveau nici macar monezi pentru aparate. Trebuia sa punem noi banii, care fireste nu ni se mai inapoiau.
- Ulterior n-ati mai auzit nimic despre ce s-a intamplat cu agenda lui Nas?
- Nu. Curios mi s-a parut ca dupa asa zisa Revolutie nimeni nu s-a interesat de documentele existente in Comitetul Central. Eu am intrat acolo in a patra zi si am gasit toate birourile si dulapurile sparte si ravasite. Existau si doua incaperi mari pline cu daruri de mare valoare, unele primite, altele urmau a fi oferite invitatilor de rang inalt. Multe dintre ele erau din aur. Toate insa disparusera. Intr-o usa metalica a uneia dintre aceste camere se trasesera vreo 500 de gloante ca sa fie deschisa. De asemenea, unii dintre salariatii Gospodariei de Partid si-au luat arhiva, au transportat-o prin tunelul subteran dintre Comitetul Central si Sala Palatului si au depozitat-o pe holurile salii. Oricine putea sa ia ce vrea. Intorcandu-ma la agenda, cred ca tot procurorul care l-a anchetat pe Nas stie cel mai bine unde este si probabil ca a raportat inca de atunci celor din condu-cerea FSN. Ma intreb de ce acei procurori nu au curajul sa vorbeasca.
- Si totusi, nu puteti identifica nicio persoana care ar fi putut intra in posesia unei parti din banii lui Ceausescu?
- Nu. Dar din ceea ce am auzit din discutii, cand era nevoie sa se cumpere in valuta erau pomenite diverse persoane nu cu functii mari, dar care se aflau la Singapore, Hong-Kong, Montevideo, Zürich sau Cipru. Probabil ca acolo erau stocate fondurile.
- Printre cei care cer aflarea conturilor lui Nicolae Ceausescu este si presedintele PC Dan Voiculescu, acuzat de unii ca ar fi beneficiat de astfel de fonduri. L-ati cunoscut inainte de ‘89?
- In trecere, fiindca nu am avut nicio activitate legata de intreprinderea lui. Il intalneam cateodata la sedintele de partid, dar nu am avut nici un contact cu el, dar stiu ca cei care conduceau firme de genul celei a domnului Voiculescu erau puternic verificati de securitate. Consider ca Dan Voiculescu nu stie unde sunt conturile si deci nu a luat nici un ban din ele. Putea sa manipuleze doar fondurile pe care le gestiona ca director al intreprinderii pe care o conducea.
- Domnule Camil Roguschi, credeti ca se vor afla vreodata conturile in care s-ar fi aflat “averea diavolului”?
- Nu sunt conturile lui Nicolae Ceausescu, ci ale statului, care a mostenit tot, inclusiv averea PCR. La ora actuala, cred ca ele sunt complet jefuite de persoane care sunt atat de sus ca nu pot fi verificate. Despre banii ramasi prin alte tari, in preziua mortii lui Nicolae Ceausescu si care trebuiau sa se intoarca in tara cel mai bine poate vorbi Stefan Andrei, atunci ministru de Externe.
sâmbătă, august 2
Vedere de la Mamaia
„La Aeroportul Kogălniceanu stăteau la coadă în fiecare zi 40-50 de autocare ONT care transportau grupuri de turişti în staţiune. Zilnic aterizau aici 10-20 de avioane cu turişti“, spune Viorel Păunescu, omul de afaceri care, în perioada comunismului, a coordonat importante localuri de pe litoral. După modelul „străinul nostru, stăpânul nostru“, naţiile pământului beneficiau aici de cele mai bune servicii.
„În 1963 se inaugura Melody. Acolo existau două rulete. Românii n-aveau voie să joace. Doar străinii. Nici la hotelurile bune nu aveau acces românii“, adaugă Horia Moculescu. La barul Orient, prin 1968, se făcea topless pentru prima oară în România. Doar doi ani a ţinut minunea.
„Staţiunile aveau atunci foarte mult divertisment, de-aceea erau foarte pline. În 1968, în Mamaia erau doar 131 de români! Restul erau străini. N-aveau voie să mai intre decât cei care erau furnizorii de materie primă pe litoral. Bine, şi cei foarte mari. Îmi amintesc că ministrul Turismului, Cosma, spunea că pentru Beligan, pentru Grigore Vasiliu-Birlic se poate găsi un loc, dar nu mai intră nimeni în staţiune! Străinii dormeau în maşini, erau campingurile pline“, continuă Viorel Păunescu. În 1955, Mamaia avea gară, în dreptul cazinoului, îşi aminteşte compozitorul Moculescu.
Studentul de la Petroşani venise ca atlet la inaugurarea stadionului din Constanţa. „Şi ne-au cazat, e impropriu spus cazat, pe nisip, în corturi. Nu existau hoteluri. În Mamaia erau vreo 16-20 de vile, cazinoul, hotelul Albatros, castelul regal, Rex şi Yalta, actualul Yaki, cu tot complexul din jur. Construcţiile au început în 1959, în partea de nord, pe urmă s-au extins pe toată lungimea. La Rex, până prin 1970, veneau familii din vechea protipendadă românească ce îşi vorbeau numai în franţuzeşte. În 1962 cânta acolo Theodor Cosma, tatăl lui Vladimir Cosma. În 1963 se inaugura Melody.“ De altfel, nu exista hotel important fără orchestră şi toţi marii artişti cântau pe litoral. „Inclusiv Margareta Pâslaru, la Melody.“
Pe litoral se mânca remarcabil de prost, e de părere Moculescu, cu câteva excepţii fixe, precum Rex, adică Internaţionalul de-atunci, unde servea o „armată“ detaşată de la Aro, de la Braşov, şi Taverna de la Melody, unde se mânca pui la ceaun, cu mujdei şi mămăliguţă şi cânta Dona Dumitru Siminică. „În funcţie de responsabilii care aveau restaurantele în custodie, într-un sezon sau în altul, se mânca bine sau foarte prost. Nu era scump, numai că majoritatea românilor nu aveau acces în Mamaia ca şi cazare. În schimb, Mamaia-sat, estul Constanţei erau full şi toţi veneau şi mâncau în Mamaia.“
Între 1962 şi 1965, la mare s-au făcut modernizările, doar după necesităţi şi după cerinţe. „Interesul pentru România erau ţările nordice, Anglia, Germania, Cehia, Polonia. Toate erau prezente. Plecau trenuri cu cehoaice foarte frumoase... Exista o grijă pentru exploatarea zonei. În staţiuni mirosea foarte frumos de la cremele şi parfumurile turiştilor şi de la florile plantate în staţiuni“, adaugă Viorel Păunescu.
Şi toţi făceau bişniţă, susţine Moculescu, mai puţin RFG-iştii: „Se duceau la Istanbul, în excursii de trei zile, se aprovizionau cu ţigări şi băuturi, în mod special nordicii, care sunt recordmani mondiali în materie de cantităţi de băutură.“
Sejururile străinilor, de 12 sau 18 zile, aveau pachete de servicii turistice: două zile la Istanbul, cu vasul Transilvania, un tur al mănăstirilor din Moldova, o vizită în Deltă şi o alta la Bucureşti, o seară la un spectacol de music-hall, într-un bar de noapte, dar şi o cină la un restaurant cu specific românesc.
Totul pentru ca turistul să mai plătească ceva în plus, de preferinţă valută. „Aceste facilităţi aduceau un număr mare de turişti străini şi, în consecinţă, valută. Existau restaurante, discoteci în care se plătea în mărci, lire englezeşti, chiar ruble. Până prin ’85, toate au funcţionat perfect“, spune Păunescu.
Se detaşau unităţi întregi pe litoral în sezon. Aşa au ajuns acolo Viorel Păunescu şi echipa lui de la restaurantul Spaniol, barul Atlantis şi barul Melody din Capitală. „Aparţineam de Ministerul Comerţului, care avea obligaţia să detaşeze unităţi pe litoral. Atât de multe unităţi s-au construit pe litoral, în toate staţiunile, că forţa de muncă nu acoperea cerinţele. Veneam pe litoral nu doar cu artiştii, ci cu toţi salariaţii, inclusiv cu femeile de serviciu. Echipa noastră era dorită de directorii de staţiuni, pentru că în localul nostru adunam mulţi oameni importanţi. Mai puţin Ceauşescu, Ceauşeasca, Dăscălescu, Bobu, oameni care erau mai retraşi, toată lumea vizita măcar o dată barul Melody sau Internaţional, să vadă programul.“
Primul local de la Marea Neagră de care Viorel Păunescu s-a ocupat în cei 40 de ani de turism a fost barul Orient, din Mamaia. În 1972, la Acapulco, în Eforie Nord, crea un cabaret. „Din distribuţie făceau parte primii 10 cântăreţi de la Festivalul Mamaia, o orchestră şi Roşu şi Negru, în formula lor cea mai bună. Coregrafia era semnată de Cornel Patrichi, iar costumele, create de Doina Levintza. Lumea stătea la coadă, la intrare, ca la pâine.“
În acelaşi an, pe Litoral a apărut prima discotecă, la Mangalia. „Pe urmă, am făcut şi noi una, la Acapulco. În 76-‘77 am mers la Paradis, în Jupiter, pe care l-am renovat complet. Sala era gen amfiteatru, cu 700 de locuri. Jean Constantin, Gil Dobrică, Dan Spătaru, Mirabela Dauer făceau parte din program. Porţile s-au rupt la deschidere, nu făceam faţă cererii. Apoi am ajuns la Internaţional, în Olimp, ca în final, în 1985, să vin la Mamaia, la Melody.“ În fiecare loc stătea câte patru-cinci ani. Viorel Păunescu şi echipa lui luau în primire localul cu 15 zile înainte de începerea sezonului, „să facem curăţenie, să refacem grupul sanitar, să pregătim sala de spectacol şi intrarea în restaurant, să decorăm“.
Cel mai important dintre toate rămâne Melody, pe scena căruia au urcat cei mai importanţi artişti ai momentului, de aici sau de la teatrele de operă din Kiev, Moscova şi Lituania. „Aici, artiştii nu erau încorsetaţi ca la teatru, făceau numere de excepţie, ei erau cei care atrăgeau lumea“, spune Viorel Păunescu. Pe ascuns importa din Olanda mărgele, paiete, strasuri şi pene pentru costume, să le facă la nivelul celor de la cabaretul Lido din Paris, dar şi lumini pentru spectacol. Efectul era garantat. Când intrai la Melody, păşeai în Occident. Costumaţia personalului, de la ospătari şi picoliţe la casiere, era creată de Doina Levintza.
„Am înţeles că tot ceea ce implică un spectacol de cabaret, artiştii, cântăreţii, balerinii, coregrafii, scenografii, luminile, costumele, reprezintă cheia succesului acelui local. Artiştii aduceau pe timpul verii mii de spectatori care deveneau consumatori.“ Pe vremea comunismului, ca să dai drumul la un spectacol, trebuia să primeşti avizul comisiei de vizionare, din punct de vedere ideologic, politic şi artistic. Cum scăpa de cenzură?
„Tot ce nu era macro puteai să faci, dacă erai bine pregătit profesional. Se apela la principiul «omul sfinţeşte locul». În turism am înţeles foarte bine un lucru: prima dată trebuia să le dăm banii celor care ne dau localul şi pe urmă trebuia să câştigăm noi. Ideea cu care plecam pe litoral era să facem planul în proporţie de 150%. Şi atunci eram doriţi pe litoral.“ „Tovarăşu’ Viorel“, aşa i se adresa toată lumea, de la Gheorghe Oprea la Lina Ciobanu. Şi nu puţine au fost mulţumirile pe care le-a primit din partea „greilor“ PCR, la sfârşit de sezon, pentru rezultatele obţinute şi programele artistice din localurile de care răspundea. „Aveam o relaţie foarte bună cu ei“, mărturiseşte omul de afaceri.
Nu exista noţiunea de fiţos pe litoralul ’70. „Ce înseamnă fiţele? O ofertă goală de conţinut. Lumea nu avea chef de fiţe, pentru că muncea mult şi cheltuia mult. Ceea ce cheltuia era scump, în relaţia cu oferta. Şi atunci, nu te admitea cu fiţe. Nu existau playbackuri, nu exista aroganţă pe scenă în relaţia cu publicul, nu existau extravaganţe nici în îmbrăcăminte măcar, deşi Aurică Andreescu avea plete. Nu era moda cu cerceii, nici nu i-ar fi lăsat într-o perioadă în care se tundea lumea pe stradă de către miliţieni şi se tăiau pantalonii.“
Dar existau latin loverii italieni veniţi la „agăţat“ la Mamaia. „Îl ţin minte pe unul care venea cu un Ferrari. Până în staţiune îl aducea într-un camion, ca să nu-l strice la garda joasă pe care o are Ferrariul. Ăla era fiţos, dar fiind vorba de unul-doi dintr-ăştia, nu se putea vorbi de fenomenul fiţe“, explică Moculescu.
Ca şi acum, colecţia de maşini era în faţă la Internaţional, Rexul de acum: Porche-uri, BMW-uri, Mercedes-uri. „Lumea trăia şi în afara noastră, noi nu ştiam că există. Noi, cu Daciile, de toate tipurile, de toate vechimile, de toate găurile şi ruginile. Suntem ipocriţi acum, dar ne-am făcut treaba foarte bine cu ele. Eu am avut vreo trei“, adaugă el. La două săptămâni, compozitorul îşi găsea drum de făcut la dl Petac, de la IHR Mamaia, să se intereseze de compoziţia socială a turiştilor care veneau la mare.
„Din 66-‘68 până la sfârşitul lui ‘80 a fost o prăbuşire a compoziţiei sociale. La un moment dat, 50-60% dintre cei care veneau erau şomeri. Sigur că asta denota posibilitatea unui şomer de a veni să-şi facă vacanţa la Mamaia. Dar pe el îl costa mult mai puţin decât pe mine. Şi acum, pe un turist străin îl costă mai puţin să se ducă la Mamaia decât pe mine, ceea ce e absolut necinstit. De unde la sfîrşitul anilor ’60 găseai profesori universitari, arhitecţi, doctori, pe urmă, când dădeai de un institutor, era sărbătoare. Erau învăţători, asistente medicale şi şomeri.“
Între 1967 şi 1975, la Modern, în Mamaia, Moculescu „a nimerit ceara“, cum spune schiorul. „Era acolo toată protipendada României. Era atât de select încât ţigănuşul din Piaţa Chiliei nu avea curajul să vină. Sectorul ăla era închiriat de societăţi de turism norvegiene, suedeze şi daneze. Un prieten de la Ottawa îmi spunea: «Măi, Horia, eram invidioşi, pentru că la tine, la Modern, se vărsa conducta cu suedeze». Acolo am cunoscut-o pe a doua soţie. Cu toată această densitate de fete frumoase, ăia din Piaţa Chiliei nu aveau acces şi nici curaj să vină. Şi atunci, acolo era ca o oază. Repertoriul nostru era preponderent românesc şi nu exista nici o restricţie. Abia în 72-‘73 au început, după vizita nenorocitului în China.“
Pe litoral, sezonul începea în luna mai şi se încheia la sfârşitul lui septembrie, perioadă în care Constanţa devenea capitala ţării. „Se băgau în port zeci de mii de tone de carne, pentru că erau turişti foarte mulţi. Îţi dau un exemplu. Vizavi de Perla exista un camping de 3.000 de corturi, cu cehi şi polonezi. Dimineaţa, la micul-dejun, le vindeam 100 de sticle de rom Jamaica...“, adaugă Viorel Păunescu. Restricţiile în ce priveşte carnea şi micii de pe plajă au început să apară prin 81-‘82. Vina pentru stagnarea turismului i-a aparţinut Elenei Ceauşescu, susţine Viorel Păunescu, deşi avea doi membri în familie cu deschidere în privinţa asta: Nicu şi Valentin.
„Degradarea turismului a început lent, la jumătatea lui august 1975, când Cancelaria mică a CC, care funcţiona vara la Neptun, a emis o ordonanţă ca toate localurile să funcţioneze până la ora 1.00. Cabaretele, discotecile şi anumite restaurante funcţionau atunci până la 5.00 dimineaţa sau non-stop. În anii următori s-a ajuns ca barurile de noapte şi activităţile de distracţie ale celor de pe litoral să se încheie la ora 21.00.“
Ulterior, ministrul Turismului, Ion Stănescu, a reuşit să se strecoare la Ceauşescu, cu preşedinţii agenţiilor Neckermann şi TUI, să-i explice că ceea ce se întâmplă în România e corect din punct de vedere al condiţiilor de cazare şi de masă, dar că divertismentul lipseşte cu desăvârşire. „Ceauşescu le-a spus că oamenii nu vin pe litoral să se distreze, ci ca să se odihnească şi să îşi împrospăteze forţele pentru muncă. Stănescu mi-a povestit că, atunci când explica, Ceauşescu gesticula în aşa fel încât a avut impresia că îl împingea să iasă din cameră. Nu a acceptat modificarea programului de divertisment de pe litoral şi, treptat, marile firme de turism s-au retras. Totuşi, până în ’85-’86, Litoralul românesc a fost plin de turişti.“
Aglomeraţia de pe litoralul ’80 e confirmată şi de Toni Grecu, nelipsit din staţiunea tineretului Costineşti. „Ţin minte că stăteam la oficiul de cazare când se schimba seria, ore în şir, uneori câte o zi întreagă, ca să primim o cameră. Asta se întâmpla şi la hotelurile mari, şi în tabăra studenţească de la Costineşti. Dormeau oamenii pe sub boscheţi, rezemau bordurile din jurul hotelurilor sau dădeau mica şpagă sindicalistă, Kentul ori cafeaua, dacă erau mai descurcăreţi, şi mai scurtau calvarul aşteptării.“
Mirosul de cantină din restaurantele hotelurilor rămâne greu de uitat, „miros care se prelingea pe holuri până în camerele şi în valizele turiştilor. Noroc că aveam spray-ul BAC cu care ne dădeam, vestit pentru mirosul tare şi iritaţiile neplăcute ce le producea. Acel miros de cantină mi-a marcat toate vacanţele copilăriei şi studenţiei. Poate mai este şi acuma, nu ştiu, că nu am mai intrat de ani buni într-un restaurant de hotel de pe litoral. Îmi amintesc cum la ora 22.00 toate localurile publice se închideau, cum se lăsa liniştea şi clasa muncitoare, aflată la odihnă, mergea în camerele de hotel şi încingea nişte beţii până dimineaţa de se speriau şi meduzele din Marea Neagră“.
Activist de partid dacă erai sau rudă cu vreunul dintre aceştia, o duceai cel mai bine, continuă liderul grupului Divertis. „Aveau spaţii de cazare separate, nu se amestecau cu proletarii obosiţi care mâncau stavrid la conservă pe cearşaful de pe plajă ca să-şi ostoiască foamea.“ Iar cea mai mare şi mai importantă agenţie de turism din ţară era sindicatul. „Dintre hotelurile destinate sindicaliştilor, cele mai bune erau destinate minerilor. Aveau ăia nişte concedii lungi şi nişte condiţii de odihnă că tot ţăranul din Moldova tânjea să devină ortac din Oltenia.“
Nu-ţi alegeai tu hotelul, ţi-l alegea sindicatul. Cele mai bune hoteluri erau cele în care se cazau activiştii, Securitatea, Armata şi Miliţia. „Aveau cele mai bune servicii, dar în ele nu intrau decât respectivii. Degeaba erau căutate. Cuvântul «căutat» în sine este nepotrivit. Modul de «căutare» era la sindicatul întreprinderii, cu o măslină, o atenţie, un fular, o acadea.“
Berea Bucegi era singura bere de largă răspândire pe litoral, „pusă la rece în lăzi mari căptuşite cu tablă zincată, umplute cu calupuri de gheaţă. Acum îmi dau seama că maşina care aducea gheaţă la restaurante a dispărut din peisaj, ca şi descărcătorii de gheaţă, îmbrăcaţi cu şorţuri şi cizme din cauciuc, albe şi murdare, dotaţi cu nişte căngi de fier pe care le înfingeau în calupurile de gheaţă ca să le tragă din camion şi să le urce pe umeri. Odată cu gheaţa a dispărut şi frapiera în care se păstrau sticlele la rece. Probabil de asta asistăm acum la fenomenul de încălzire globală. Nu mai e gheaţă în cârciumi. Sunt doar frigidere care nu lasă frigul să iasă afară“, zugrăveşte Toni Grecu tabloul litoral ‘80“.
La modă era furatul hainelor de pe plajă. „Te lăsau băieţii în fundul gol cât întorceai capul după o fată fără sutien fugărită de o patrulă de miliţie formată din tablagiu şi doi soldaţi tunşi chilug. Mie mi-a furat hainele din cort, în campingul din Satul de Vacanţă de la Mamaia. Dar nu numai mie, ci la jumătate din camping.“ În a doua jumătate a anilor ’80 mai veneau în Mamaia, să-şi petreacă concediul, câţiva RFG-işti şi nordici rătăciţi.
„De unde nordicii aveau 10-12 hoteluri reţinute doar pentru ei, în zona Modern, Central, Palace, Pelican rămăseseră acum cu unul-două“, spune Moculescu. „Veneau străini, dar erau cazaţi separat de români. Nu de alta, dar ei reprezentau un exemplu prost pentru noi, trăiau mult şi bine într-o societate putredă şi alienată. Noi eram mai buni, mai frumoşi, mai înalţi, mai puternici, plini de victorii măreţe în marşul nostru hotărât spre culmile cele mai înalte de civilizaţie şi progres... Eram vai de capul nostru“, continuă Toni.
Gerontoturismul era în floare la Neptun şi la Eforie. „Cei mai mulţi turişti străini veneau la Neptun. Era şi cel mai frumos, făceau şi tratament. Şi la Eforie erau mulţi, tot pentru tratament. În general, babe şi moşi din Germania, trimişi prin Casa de ajutor reciproc, bănuiesc. Era şi un banc: «De ce vin pe litoralul românesc numai babe şi moşi din Germania? Ca să vedem cu toţii în ce hal ajung tinerii din Occident». Autocare întregi de faraoni. Atunci, în România, se practica gerontoturismul.“
Au existat şi excepţii. „Am văzut o singură turistă franţuzoaică frumoasă, prin ‘80, la Steaua de Mare, făcea topless. Eram cu un coleg de armată, tocmai ne eliberaserăm. Aveam ochii holbaţi ca militarul la «Playboy» şi cred că am deranjat-o pe franţuzoaică de vreme ce ne-a spus deranjată: «Monsieurs, s'il vous plaît, degajez le terrain!».“
Totuşi, lumea se distra. Până la ora 22.00, prin discoteci şi localuri, după, prin camere, „şi spre dimineaţă, la Miliţie, dacă te prindeau băut sau fără buletin. Din anumite puncte de vedere regret Miliţia. Erau mult mai eficienţi şi hazlii decât actualii poliţişti civili de azi pe care nu-i mai bagă în seamă nici măcar cei care fac bancuri, darămite bandiţii şi escrocii“, continuă Toni. Viaţa de noapte era „in private“.
„Te distrai cu colegii, prietenii sau cu soţia, în camera de hotel, în cort, în căsuţa de lemn sau prin locuri ferite, dar în linişte. Pe plajă nu era voie, fiindcă de la ora 22.00, plaja devenea fâşie de graniţă şi pe ea patrulau grănicerii.“ Bişniţa estivală nu era susţinută doar de polonezi, ci şi de ţiganii autohtoni, care ofereau o varietate de ţigări de la sârbi, ciubuce, acadele, gogoşi şi seminţe. Polonezii rămâneau însă „bişniţarii Europei“. „Rujurile şi oja cu sclipici erau preferatele româncelor. Litoralul era locul perfect de agăţat fraieri pentru comerţul ambulant. Blugi, fuste de blugi, tenişi chinezeşti albi, mocasini, espadrile, blugi cu vipuşcă, pantofi bărbăteşti cu toc, tricouri cu SUA, pe toate le găseai la mare, la bişniţari.“
La shop erau altele, mai de soi, de la salam, şuncă, ciocolată Mars, alune la cutie, ţigări străine, băuturi fine, cafea, casetofoane japoneze, ceasuri cu afişaj digital, ciorapi şi parfum, la scobitori. „Nu scumpe, nici la nivel de duty-free, dar erau mult sub preţurile de speculă de pe piaţa neagră. Shopul a existat până în 1989, Comturist se numea“, îşi aminteşte Horia Moculescu.
De shopuri te puteai apropia, dar prin relaţii personale, continuă el. „Aveam prieteni cărora le dădeam lei şi ei făceau tranzacţii pentru mine. Altfel riscai să te ia la ochi Miliţia. Cântam la Marea Neagră şi a venit un ofiţer de Miliţie şi mi-a zis: «Dle Moculescu, vă rog din suflet, spuneţi-i dlui Goldiş - chitaristul meu, Radu Goldiş - să nu mai schimbe banii în tufişuri, că pentru dumneavoastră noi nu intervenim».“ Toni Grecu povesteşte că tatăl său a vrut să-i cumpere un mic casetofon Aciko, pe care îl văzuse într-o vitrină de shop. „Ar fi fost cel mai tare cadou posibil pe care-l puteam primi. N-a fost să fie. Dacă venea vreo patrulă? Pentru un dolar în buzunar puteai înfunda puşcăria. Asta dacă nu erai bişniţar. Dacă erai, scăpai, că împărţeai cu cine trebuia. Dintre valutiştii de atunci, azi s-au ridicat adevărate genii ale afacerilor.“
Mai-marii zilei nu mergeau prin restaurante să se amestece cu plebea, aveau locurile lor ferite, case de protocol, vile. Toni Grecu nu l-a văzut niciodată la mare, în carne şi oase, pe Nicu Ceauşescu, „deşi se auzeau mereu zvonuri că a venit tov. Nicu în staţiune“. Iar la spectacolele studenţeşti nu veneau autorităţi niciodată. „Erau doar organizatorii şi ascultătorii de la cooperativa Ochiul şi Timpanul. Şi nu erau puţini, sunt convins. Poate de asta se şi distra lumea aşa de tare, fiindcă la glumele cu aluzie la politică, la lipsuri, la mâncare, la exagerările propagandei, dacă nu râdeai, riscai să te deconspiri.“
Exista un local frecventat de vedete de teatru şi tv, dar şi de activişti din sistemul politic de tineret care conduceau taberele studenţeşti: discoteca Vox Maris de la Costineşti, multă vreme cea mai în vogă discotecă de pe litoral. „Avea cea mai bună muzică adusă de Andrei Partoş şi cea mai plăcută atmosferă. Costineştiul este pentru mine cea mai luminoasă amintire a vacanţelor petrecute pe litoral înainte de 1989. Costineştiul a fost singura paranteză din comunismul românesc. Şi nu sunt un nostalgic. Îmi pare rău că odată cu revoluţia s-a schimbat şi ce trebuia, şi ce nu trebuia. Ce a mai rămas din Costineştiul de atunci? O mare părere de rău.“
Vin de Sâmbureşti cu Pepsi pentru Nicuşor
Viorel Păunescu, despre prietenul lui, Nicu Ceauşescu: „Era un băiat extraordinar. A venit un an şi ceva la noi la bar. Ziceau unii că vine să bea. N-a băut decât ceai de tei. Pe urmă, vin de-al lui, de Sâmbureşti, pe care-l bea cu Pepsi. Dacă nu-i plăcea ceva, nu mânca. El mânca româneşte, cartofi prăjiţi, cotlet de porc, ceafă, şi când a venit o dată, am zis să-i fac o tocăniţă. Când s-a dus la bucătărie, l-a văzut pe bucătar că a băgat degetul în cratiţă, să guste. S-a întors la masă şi a zis că nu mai mănâncă, că nu îi mai e foame. La insistenţele mele, mi-a zis de ce... La un moment dat, chiar a fost foarte aproape de mine. După aceea n-a mai venit, zicea ca să nu-mi facă rău. Se ducea la el, la tineret, la Pârâul Rece. Dar mai trecea să-mi spună ce mai ziceau despre mine Postelnicu şi restul...“.
Suedezii beţi care au uitat de vacanţă
„La Pelican, unde cântam în 1966, au venit doi suedezi beţi morţi, din avion erau aşa. Genială povestea. În faţa restaurantului era o peluză pe care au instalat două porţi de fotbal, într-o parte au pus două lăzi de bere şi în alta o ladă de coniac. În fiecare zi, provizia era intactă, indiferent de cât băuseră cu o zi înainte. Jucau fotbal doar trei sferturi de oră, după aia cădeau laţi lângă lăzi. N-au fost treji nici o clipă în cele două săptămâni cât au stat aici. Culmea e că s-au dus în Suedia şi au făcut reclamaţie că nu li s-a onorat concediul din România. N-au ţinut minte nimic. Ştiu sigur asta, pentru că fosta mea nevastă era agentă de turism în Suedia“, îşi aminteşte Horia Moculescu.
„În 1963 se inaugura Melody. Acolo existau două rulete. Românii n-aveau voie să joace. Doar străinii. Nici la hotelurile bune nu aveau acces românii“, adaugă Horia Moculescu. La barul Orient, prin 1968, se făcea topless pentru prima oară în România. Doar doi ani a ţinut minunea.
„Staţiunile aveau atunci foarte mult divertisment, de-aceea erau foarte pline. În 1968, în Mamaia erau doar 131 de români! Restul erau străini. N-aveau voie să mai intre decât cei care erau furnizorii de materie primă pe litoral. Bine, şi cei foarte mari. Îmi amintesc că ministrul Turismului, Cosma, spunea că pentru Beligan, pentru Grigore Vasiliu-Birlic se poate găsi un loc, dar nu mai intră nimeni în staţiune! Străinii dormeau în maşini, erau campingurile pline“, continuă Viorel Păunescu. În 1955, Mamaia avea gară, în dreptul cazinoului, îşi aminteşte compozitorul Moculescu.
Studentul de la Petroşani venise ca atlet la inaugurarea stadionului din Constanţa. „Şi ne-au cazat, e impropriu spus cazat, pe nisip, în corturi. Nu existau hoteluri. În Mamaia erau vreo 16-20 de vile, cazinoul, hotelul Albatros, castelul regal, Rex şi Yalta, actualul Yaki, cu tot complexul din jur. Construcţiile au început în 1959, în partea de nord, pe urmă s-au extins pe toată lungimea. La Rex, până prin 1970, veneau familii din vechea protipendadă românească ce îşi vorbeau numai în franţuzeşte. În 1962 cânta acolo Theodor Cosma, tatăl lui Vladimir Cosma. În 1963 se inaugura Melody.“ De altfel, nu exista hotel important fără orchestră şi toţi marii artişti cântau pe litoral. „Inclusiv Margareta Pâslaru, la Melody.“
Pe litoral se mânca remarcabil de prost, e de părere Moculescu, cu câteva excepţii fixe, precum Rex, adică Internaţionalul de-atunci, unde servea o „armată“ detaşată de la Aro, de la Braşov, şi Taverna de la Melody, unde se mânca pui la ceaun, cu mujdei şi mămăliguţă şi cânta Dona Dumitru Siminică. „În funcţie de responsabilii care aveau restaurantele în custodie, într-un sezon sau în altul, se mânca bine sau foarte prost. Nu era scump, numai că majoritatea românilor nu aveau acces în Mamaia ca şi cazare. În schimb, Mamaia-sat, estul Constanţei erau full şi toţi veneau şi mâncau în Mamaia.“
Între 1962 şi 1965, la mare s-au făcut modernizările, doar după necesităţi şi după cerinţe. „Interesul pentru România erau ţările nordice, Anglia, Germania, Cehia, Polonia. Toate erau prezente. Plecau trenuri cu cehoaice foarte frumoase... Exista o grijă pentru exploatarea zonei. În staţiuni mirosea foarte frumos de la cremele şi parfumurile turiştilor şi de la florile plantate în staţiuni“, adaugă Viorel Păunescu.
Şi toţi făceau bişniţă, susţine Moculescu, mai puţin RFG-iştii: „Se duceau la Istanbul, în excursii de trei zile, se aprovizionau cu ţigări şi băuturi, în mod special nordicii, care sunt recordmani mondiali în materie de cantităţi de băutură.“
Sejururile străinilor, de 12 sau 18 zile, aveau pachete de servicii turistice: două zile la Istanbul, cu vasul Transilvania, un tur al mănăstirilor din Moldova, o vizită în Deltă şi o alta la Bucureşti, o seară la un spectacol de music-hall, într-un bar de noapte, dar şi o cină la un restaurant cu specific românesc.
Totul pentru ca turistul să mai plătească ceva în plus, de preferinţă valută. „Aceste facilităţi aduceau un număr mare de turişti străini şi, în consecinţă, valută. Existau restaurante, discoteci în care se plătea în mărci, lire englezeşti, chiar ruble. Până prin ’85, toate au funcţionat perfect“, spune Păunescu.
Se detaşau unităţi întregi pe litoral în sezon. Aşa au ajuns acolo Viorel Păunescu şi echipa lui de la restaurantul Spaniol, barul Atlantis şi barul Melody din Capitală. „Aparţineam de Ministerul Comerţului, care avea obligaţia să detaşeze unităţi pe litoral. Atât de multe unităţi s-au construit pe litoral, în toate staţiunile, că forţa de muncă nu acoperea cerinţele. Veneam pe litoral nu doar cu artiştii, ci cu toţi salariaţii, inclusiv cu femeile de serviciu. Echipa noastră era dorită de directorii de staţiuni, pentru că în localul nostru adunam mulţi oameni importanţi. Mai puţin Ceauşescu, Ceauşeasca, Dăscălescu, Bobu, oameni care erau mai retraşi, toată lumea vizita măcar o dată barul Melody sau Internaţional, să vadă programul.“
Primul local de la Marea Neagră de care Viorel Păunescu s-a ocupat în cei 40 de ani de turism a fost barul Orient, din Mamaia. În 1972, la Acapulco, în Eforie Nord, crea un cabaret. „Din distribuţie făceau parte primii 10 cântăreţi de la Festivalul Mamaia, o orchestră şi Roşu şi Negru, în formula lor cea mai bună. Coregrafia era semnată de Cornel Patrichi, iar costumele, create de Doina Levintza. Lumea stătea la coadă, la intrare, ca la pâine.“
În acelaşi an, pe Litoral a apărut prima discotecă, la Mangalia. „Pe urmă, am făcut şi noi una, la Acapulco. În 76-‘77 am mers la Paradis, în Jupiter, pe care l-am renovat complet. Sala era gen amfiteatru, cu 700 de locuri. Jean Constantin, Gil Dobrică, Dan Spătaru, Mirabela Dauer făceau parte din program. Porţile s-au rupt la deschidere, nu făceam faţă cererii. Apoi am ajuns la Internaţional, în Olimp, ca în final, în 1985, să vin la Mamaia, la Melody.“ În fiecare loc stătea câte patru-cinci ani. Viorel Păunescu şi echipa lui luau în primire localul cu 15 zile înainte de începerea sezonului, „să facem curăţenie, să refacem grupul sanitar, să pregătim sala de spectacol şi intrarea în restaurant, să decorăm“.
Cel mai important dintre toate rămâne Melody, pe scena căruia au urcat cei mai importanţi artişti ai momentului, de aici sau de la teatrele de operă din Kiev, Moscova şi Lituania. „Aici, artiştii nu erau încorsetaţi ca la teatru, făceau numere de excepţie, ei erau cei care atrăgeau lumea“, spune Viorel Păunescu. Pe ascuns importa din Olanda mărgele, paiete, strasuri şi pene pentru costume, să le facă la nivelul celor de la cabaretul Lido din Paris, dar şi lumini pentru spectacol. Efectul era garantat. Când intrai la Melody, păşeai în Occident. Costumaţia personalului, de la ospătari şi picoliţe la casiere, era creată de Doina Levintza.
„Am înţeles că tot ceea ce implică un spectacol de cabaret, artiştii, cântăreţii, balerinii, coregrafii, scenografii, luminile, costumele, reprezintă cheia succesului acelui local. Artiştii aduceau pe timpul verii mii de spectatori care deveneau consumatori.“ Pe vremea comunismului, ca să dai drumul la un spectacol, trebuia să primeşti avizul comisiei de vizionare, din punct de vedere ideologic, politic şi artistic. Cum scăpa de cenzură?
„Tot ce nu era macro puteai să faci, dacă erai bine pregătit profesional. Se apela la principiul «omul sfinţeşte locul». În turism am înţeles foarte bine un lucru: prima dată trebuia să le dăm banii celor care ne dau localul şi pe urmă trebuia să câştigăm noi. Ideea cu care plecam pe litoral era să facem planul în proporţie de 150%. Şi atunci eram doriţi pe litoral.“ „Tovarăşu’ Viorel“, aşa i se adresa toată lumea, de la Gheorghe Oprea la Lina Ciobanu. Şi nu puţine au fost mulţumirile pe care le-a primit din partea „greilor“ PCR, la sfârşit de sezon, pentru rezultatele obţinute şi programele artistice din localurile de care răspundea. „Aveam o relaţie foarte bună cu ei“, mărturiseşte omul de afaceri.
Nu exista noţiunea de fiţos pe litoralul ’70. „Ce înseamnă fiţele? O ofertă goală de conţinut. Lumea nu avea chef de fiţe, pentru că muncea mult şi cheltuia mult. Ceea ce cheltuia era scump, în relaţia cu oferta. Şi atunci, nu te admitea cu fiţe. Nu existau playbackuri, nu exista aroganţă pe scenă în relaţia cu publicul, nu existau extravaganţe nici în îmbrăcăminte măcar, deşi Aurică Andreescu avea plete. Nu era moda cu cerceii, nici nu i-ar fi lăsat într-o perioadă în care se tundea lumea pe stradă de către miliţieni şi se tăiau pantalonii.“
Dar existau latin loverii italieni veniţi la „agăţat“ la Mamaia. „Îl ţin minte pe unul care venea cu un Ferrari. Până în staţiune îl aducea într-un camion, ca să nu-l strice la garda joasă pe care o are Ferrariul. Ăla era fiţos, dar fiind vorba de unul-doi dintr-ăştia, nu se putea vorbi de fenomenul fiţe“, explică Moculescu.
Ca şi acum, colecţia de maşini era în faţă la Internaţional, Rexul de acum: Porche-uri, BMW-uri, Mercedes-uri. „Lumea trăia şi în afara noastră, noi nu ştiam că există. Noi, cu Daciile, de toate tipurile, de toate vechimile, de toate găurile şi ruginile. Suntem ipocriţi acum, dar ne-am făcut treaba foarte bine cu ele. Eu am avut vreo trei“, adaugă el. La două săptămâni, compozitorul îşi găsea drum de făcut la dl Petac, de la IHR Mamaia, să se intereseze de compoziţia socială a turiştilor care veneau la mare.
„Din 66-‘68 până la sfârşitul lui ‘80 a fost o prăbuşire a compoziţiei sociale. La un moment dat, 50-60% dintre cei care veneau erau şomeri. Sigur că asta denota posibilitatea unui şomer de a veni să-şi facă vacanţa la Mamaia. Dar pe el îl costa mult mai puţin decât pe mine. Şi acum, pe un turist străin îl costă mai puţin să se ducă la Mamaia decât pe mine, ceea ce e absolut necinstit. De unde la sfîrşitul anilor ’60 găseai profesori universitari, arhitecţi, doctori, pe urmă, când dădeai de un institutor, era sărbătoare. Erau învăţători, asistente medicale şi şomeri.“
Între 1967 şi 1975, la Modern, în Mamaia, Moculescu „a nimerit ceara“, cum spune schiorul. „Era acolo toată protipendada României. Era atât de select încât ţigănuşul din Piaţa Chiliei nu avea curajul să vină. Sectorul ăla era închiriat de societăţi de turism norvegiene, suedeze şi daneze. Un prieten de la Ottawa îmi spunea: «Măi, Horia, eram invidioşi, pentru că la tine, la Modern, se vărsa conducta cu suedeze». Acolo am cunoscut-o pe a doua soţie. Cu toată această densitate de fete frumoase, ăia din Piaţa Chiliei nu aveau acces şi nici curaj să vină. Şi atunci, acolo era ca o oază. Repertoriul nostru era preponderent românesc şi nu exista nici o restricţie. Abia în 72-‘73 au început, după vizita nenorocitului în China.“
Pe litoral, sezonul începea în luna mai şi se încheia la sfârşitul lui septembrie, perioadă în care Constanţa devenea capitala ţării. „Se băgau în port zeci de mii de tone de carne, pentru că erau turişti foarte mulţi. Îţi dau un exemplu. Vizavi de Perla exista un camping de 3.000 de corturi, cu cehi şi polonezi. Dimineaţa, la micul-dejun, le vindeam 100 de sticle de rom Jamaica...“, adaugă Viorel Păunescu. Restricţiile în ce priveşte carnea şi micii de pe plajă au început să apară prin 81-‘82. Vina pentru stagnarea turismului i-a aparţinut Elenei Ceauşescu, susţine Viorel Păunescu, deşi avea doi membri în familie cu deschidere în privinţa asta: Nicu şi Valentin.
„Degradarea turismului a început lent, la jumătatea lui august 1975, când Cancelaria mică a CC, care funcţiona vara la Neptun, a emis o ordonanţă ca toate localurile să funcţioneze până la ora 1.00. Cabaretele, discotecile şi anumite restaurante funcţionau atunci până la 5.00 dimineaţa sau non-stop. În anii următori s-a ajuns ca barurile de noapte şi activităţile de distracţie ale celor de pe litoral să se încheie la ora 21.00.“
Ulterior, ministrul Turismului, Ion Stănescu, a reuşit să se strecoare la Ceauşescu, cu preşedinţii agenţiilor Neckermann şi TUI, să-i explice că ceea ce se întâmplă în România e corect din punct de vedere al condiţiilor de cazare şi de masă, dar că divertismentul lipseşte cu desăvârşire. „Ceauşescu le-a spus că oamenii nu vin pe litoral să se distreze, ci ca să se odihnească şi să îşi împrospăteze forţele pentru muncă. Stănescu mi-a povestit că, atunci când explica, Ceauşescu gesticula în aşa fel încât a avut impresia că îl împingea să iasă din cameră. Nu a acceptat modificarea programului de divertisment de pe litoral şi, treptat, marile firme de turism s-au retras. Totuşi, până în ’85-’86, Litoralul românesc a fost plin de turişti.“
Aglomeraţia de pe litoralul ’80 e confirmată şi de Toni Grecu, nelipsit din staţiunea tineretului Costineşti. „Ţin minte că stăteam la oficiul de cazare când se schimba seria, ore în şir, uneori câte o zi întreagă, ca să primim o cameră. Asta se întâmpla şi la hotelurile mari, şi în tabăra studenţească de la Costineşti. Dormeau oamenii pe sub boscheţi, rezemau bordurile din jurul hotelurilor sau dădeau mica şpagă sindicalistă, Kentul ori cafeaua, dacă erau mai descurcăreţi, şi mai scurtau calvarul aşteptării.“
Mirosul de cantină din restaurantele hotelurilor rămâne greu de uitat, „miros care se prelingea pe holuri până în camerele şi în valizele turiştilor. Noroc că aveam spray-ul BAC cu care ne dădeam, vestit pentru mirosul tare şi iritaţiile neplăcute ce le producea. Acel miros de cantină mi-a marcat toate vacanţele copilăriei şi studenţiei. Poate mai este şi acuma, nu ştiu, că nu am mai intrat de ani buni într-un restaurant de hotel de pe litoral. Îmi amintesc cum la ora 22.00 toate localurile publice se închideau, cum se lăsa liniştea şi clasa muncitoare, aflată la odihnă, mergea în camerele de hotel şi încingea nişte beţii până dimineaţa de se speriau şi meduzele din Marea Neagră“.
Activist de partid dacă erai sau rudă cu vreunul dintre aceştia, o duceai cel mai bine, continuă liderul grupului Divertis. „Aveau spaţii de cazare separate, nu se amestecau cu proletarii obosiţi care mâncau stavrid la conservă pe cearşaful de pe plajă ca să-şi ostoiască foamea.“ Iar cea mai mare şi mai importantă agenţie de turism din ţară era sindicatul. „Dintre hotelurile destinate sindicaliştilor, cele mai bune erau destinate minerilor. Aveau ăia nişte concedii lungi şi nişte condiţii de odihnă că tot ţăranul din Moldova tânjea să devină ortac din Oltenia.“
Nu-ţi alegeai tu hotelul, ţi-l alegea sindicatul. Cele mai bune hoteluri erau cele în care se cazau activiştii, Securitatea, Armata şi Miliţia. „Aveau cele mai bune servicii, dar în ele nu intrau decât respectivii. Degeaba erau căutate. Cuvântul «căutat» în sine este nepotrivit. Modul de «căutare» era la sindicatul întreprinderii, cu o măslină, o atenţie, un fular, o acadea.“
Berea Bucegi era singura bere de largă răspândire pe litoral, „pusă la rece în lăzi mari căptuşite cu tablă zincată, umplute cu calupuri de gheaţă. Acum îmi dau seama că maşina care aducea gheaţă la restaurante a dispărut din peisaj, ca şi descărcătorii de gheaţă, îmbrăcaţi cu şorţuri şi cizme din cauciuc, albe şi murdare, dotaţi cu nişte căngi de fier pe care le înfingeau în calupurile de gheaţă ca să le tragă din camion şi să le urce pe umeri. Odată cu gheaţa a dispărut şi frapiera în care se păstrau sticlele la rece. Probabil de asta asistăm acum la fenomenul de încălzire globală. Nu mai e gheaţă în cârciumi. Sunt doar frigidere care nu lasă frigul să iasă afară“, zugrăveşte Toni Grecu tabloul litoral ‘80“.
La modă era furatul hainelor de pe plajă. „Te lăsau băieţii în fundul gol cât întorceai capul după o fată fără sutien fugărită de o patrulă de miliţie formată din tablagiu şi doi soldaţi tunşi chilug. Mie mi-a furat hainele din cort, în campingul din Satul de Vacanţă de la Mamaia. Dar nu numai mie, ci la jumătate din camping.“ În a doua jumătate a anilor ’80 mai veneau în Mamaia, să-şi petreacă concediul, câţiva RFG-işti şi nordici rătăciţi.
„De unde nordicii aveau 10-12 hoteluri reţinute doar pentru ei, în zona Modern, Central, Palace, Pelican rămăseseră acum cu unul-două“, spune Moculescu. „Veneau străini, dar erau cazaţi separat de români. Nu de alta, dar ei reprezentau un exemplu prost pentru noi, trăiau mult şi bine într-o societate putredă şi alienată. Noi eram mai buni, mai frumoşi, mai înalţi, mai puternici, plini de victorii măreţe în marşul nostru hotărât spre culmile cele mai înalte de civilizaţie şi progres... Eram vai de capul nostru“, continuă Toni.
Gerontoturismul era în floare la Neptun şi la Eforie. „Cei mai mulţi turişti străini veneau la Neptun. Era şi cel mai frumos, făceau şi tratament. Şi la Eforie erau mulţi, tot pentru tratament. În general, babe şi moşi din Germania, trimişi prin Casa de ajutor reciproc, bănuiesc. Era şi un banc: «De ce vin pe litoralul românesc numai babe şi moşi din Germania? Ca să vedem cu toţii în ce hal ajung tinerii din Occident». Autocare întregi de faraoni. Atunci, în România, se practica gerontoturismul.“
Au existat şi excepţii. „Am văzut o singură turistă franţuzoaică frumoasă, prin ‘80, la Steaua de Mare, făcea topless. Eram cu un coleg de armată, tocmai ne eliberaserăm. Aveam ochii holbaţi ca militarul la «Playboy» şi cred că am deranjat-o pe franţuzoaică de vreme ce ne-a spus deranjată: «Monsieurs, s'il vous plaît, degajez le terrain!».“
Totuşi, lumea se distra. Până la ora 22.00, prin discoteci şi localuri, după, prin camere, „şi spre dimineaţă, la Miliţie, dacă te prindeau băut sau fără buletin. Din anumite puncte de vedere regret Miliţia. Erau mult mai eficienţi şi hazlii decât actualii poliţişti civili de azi pe care nu-i mai bagă în seamă nici măcar cei care fac bancuri, darămite bandiţii şi escrocii“, continuă Toni. Viaţa de noapte era „in private“.
„Te distrai cu colegii, prietenii sau cu soţia, în camera de hotel, în cort, în căsuţa de lemn sau prin locuri ferite, dar în linişte. Pe plajă nu era voie, fiindcă de la ora 22.00, plaja devenea fâşie de graniţă şi pe ea patrulau grănicerii.“ Bişniţa estivală nu era susţinută doar de polonezi, ci şi de ţiganii autohtoni, care ofereau o varietate de ţigări de la sârbi, ciubuce, acadele, gogoşi şi seminţe. Polonezii rămâneau însă „bişniţarii Europei“. „Rujurile şi oja cu sclipici erau preferatele româncelor. Litoralul era locul perfect de agăţat fraieri pentru comerţul ambulant. Blugi, fuste de blugi, tenişi chinezeşti albi, mocasini, espadrile, blugi cu vipuşcă, pantofi bărbăteşti cu toc, tricouri cu SUA, pe toate le găseai la mare, la bişniţari.“
La shop erau altele, mai de soi, de la salam, şuncă, ciocolată Mars, alune la cutie, ţigări străine, băuturi fine, cafea, casetofoane japoneze, ceasuri cu afişaj digital, ciorapi şi parfum, la scobitori. „Nu scumpe, nici la nivel de duty-free, dar erau mult sub preţurile de speculă de pe piaţa neagră. Shopul a existat până în 1989, Comturist se numea“, îşi aminteşte Horia Moculescu.
De shopuri te puteai apropia, dar prin relaţii personale, continuă el. „Aveam prieteni cărora le dădeam lei şi ei făceau tranzacţii pentru mine. Altfel riscai să te ia la ochi Miliţia. Cântam la Marea Neagră şi a venit un ofiţer de Miliţie şi mi-a zis: «Dle Moculescu, vă rog din suflet, spuneţi-i dlui Goldiş - chitaristul meu, Radu Goldiş - să nu mai schimbe banii în tufişuri, că pentru dumneavoastră noi nu intervenim».“ Toni Grecu povesteşte că tatăl său a vrut să-i cumpere un mic casetofon Aciko, pe care îl văzuse într-o vitrină de shop. „Ar fi fost cel mai tare cadou posibil pe care-l puteam primi. N-a fost să fie. Dacă venea vreo patrulă? Pentru un dolar în buzunar puteai înfunda puşcăria. Asta dacă nu erai bişniţar. Dacă erai, scăpai, că împărţeai cu cine trebuia. Dintre valutiştii de atunci, azi s-au ridicat adevărate genii ale afacerilor.“
Mai-marii zilei nu mergeau prin restaurante să se amestece cu plebea, aveau locurile lor ferite, case de protocol, vile. Toni Grecu nu l-a văzut niciodată la mare, în carne şi oase, pe Nicu Ceauşescu, „deşi se auzeau mereu zvonuri că a venit tov. Nicu în staţiune“. Iar la spectacolele studenţeşti nu veneau autorităţi niciodată. „Erau doar organizatorii şi ascultătorii de la cooperativa Ochiul şi Timpanul. Şi nu erau puţini, sunt convins. Poate de asta se şi distra lumea aşa de tare, fiindcă la glumele cu aluzie la politică, la lipsuri, la mâncare, la exagerările propagandei, dacă nu râdeai, riscai să te deconspiri.“
Exista un local frecventat de vedete de teatru şi tv, dar şi de activişti din sistemul politic de tineret care conduceau taberele studenţeşti: discoteca Vox Maris de la Costineşti, multă vreme cea mai în vogă discotecă de pe litoral. „Avea cea mai bună muzică adusă de Andrei Partoş şi cea mai plăcută atmosferă. Costineştiul este pentru mine cea mai luminoasă amintire a vacanţelor petrecute pe litoral înainte de 1989. Costineştiul a fost singura paranteză din comunismul românesc. Şi nu sunt un nostalgic. Îmi pare rău că odată cu revoluţia s-a schimbat şi ce trebuia, şi ce nu trebuia. Ce a mai rămas din Costineştiul de atunci? O mare părere de rău.“
Vin de Sâmbureşti cu Pepsi pentru Nicuşor
Viorel Păunescu, despre prietenul lui, Nicu Ceauşescu: „Era un băiat extraordinar. A venit un an şi ceva la noi la bar. Ziceau unii că vine să bea. N-a băut decât ceai de tei. Pe urmă, vin de-al lui, de Sâmbureşti, pe care-l bea cu Pepsi. Dacă nu-i plăcea ceva, nu mânca. El mânca româneşte, cartofi prăjiţi, cotlet de porc, ceafă, şi când a venit o dată, am zis să-i fac o tocăniţă. Când s-a dus la bucătărie, l-a văzut pe bucătar că a băgat degetul în cratiţă, să guste. S-a întors la masă şi a zis că nu mai mănâncă, că nu îi mai e foame. La insistenţele mele, mi-a zis de ce... La un moment dat, chiar a fost foarte aproape de mine. După aceea n-a mai venit, zicea ca să nu-mi facă rău. Se ducea la el, la tineret, la Pârâul Rece. Dar mai trecea să-mi spună ce mai ziceau despre mine Postelnicu şi restul...“.
Suedezii beţi care au uitat de vacanţă
„La Pelican, unde cântam în 1966, au venit doi suedezi beţi morţi, din avion erau aşa. Genială povestea. În faţa restaurantului era o peluză pe care au instalat două porţi de fotbal, într-o parte au pus două lăzi de bere şi în alta o ladă de coniac. În fiecare zi, provizia era intactă, indiferent de cât băuseră cu o zi înainte. Jucau fotbal doar trei sferturi de oră, după aia cădeau laţi lângă lăzi. N-au fost treji nici o clipă în cele două săptămâni cât au stat aici. Culmea e că s-au dus în Suedia şi au făcut reclamaţie că nu li s-a onorat concediul din România. N-au ţinut minte nimic. Ştiu sigur asta, pentru că fosta mea nevastă era agentă de turism în Suedia“, îşi aminteşte Horia Moculescu.
miercuri, iulie 23
Doctore, ma chinuie ingrozitor coloana. (Constantin Brancusi)
Posteritatea va crede ca am avut un singur ou. (Columb)
Prefer rima imbratisata. (Veronica Micle)
Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust)
Duc o viata regulata; ma culc la sapte, ma scol la sapte. (Alba ca Zapada)
Femeia model trebuie sa fie tanara. (Corneliu Baba)
A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce! (Zamfira)
N-aveti, cumva, un foc? (Nero)
Si totusi, se invarteste! (Galileo Galilei la un chef)
Suntem rude dar foarte indepartate (Fratii Grimm)
Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara. (Nicolae Grigorescu)
De cand cu politica, am tras poezia pe linie moarta. [A.(carul) Paunescu]
Justitia noastra este bolnava. (un doctor in drept)
Am fost corigent la zoologie si literatura. (La Fontaine)
Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara. (Petru Maior)
Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata. (Giuseppe Verdi)
Noi vrem pamant! (un extraterestru)
Nu intrati in marile complexe cu sotia. (Freud)
Am picat la tanc! (Aurel Vlaicu)
Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev)
Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat. (Pitagora)
Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin. (Cleopatra)
Cartea mea de capatai este "Dupa douazeci de ani". (Silviu Brucan)
Ma duc sa ma caut. ( Fiul ratacitor)
Astept Ziua Recunostintei. (Penes Curcanul)
Ce mica-i lumea! (Gulliver in tara piticilor)
Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)
Toti oamenii de valoare au zburat din Romania. (Henri Coanda)
De fapt, la tara eu n-am vara, ci un var. ( George Toparceanu)
Vrem sa ne pastram limba si portul. (un constantean - R Mazare)
Ca orice om, am fost si eu la stramtoare. (Magellan)
Marile cuceriri le-am facut in moteluri. (Gingis-Han)
Eu stau, tu stai, el sta. (Imnul de stat)
Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere. (Vlad Tepes )
Americanii s-au obisnuit cu insula in coasta. (Fidel Castro)
Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi. (Cristofor Columb)
Forma mea de protest este demonstratia. (Pitagora)
Posteritatea va crede ca am avut un singur ou. (Columb)
Prefer rima imbratisata. (Veronica Micle)
Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust)
Duc o viata regulata; ma culc la sapte, ma scol la sapte. (Alba ca Zapada)
Femeia model trebuie sa fie tanara. (Corneliu Baba)
A fost nunta cu dar, dar nu cine stie ce! (Zamfira)
N-aveti, cumva, un foc? (Nero)
Si totusi, se invarteste! (Galileo Galilei la un chef)
Suntem rude dar foarte indepartate (Fratii Grimm)
Eu sunt o exceptie: mi-am facut carul vara. (Nicolae Grigorescu)
De cand cu politica, am tras poezia pe linie moarta. [A.(carul) Paunescu]
Justitia noastra este bolnava. (un doctor in drept)
Am fost corigent la zoologie si literatura. (La Fontaine)
Am oscilat intre Scoala Ardeleana si Scoala Militara. (Petru Maior)
Aria cercului se bucura de o celebritate nemeritata. (Giuseppe Verdi)
Noi vrem pamant! (un extraterestru)
Nu intrati in marile complexe cu sotia. (Freud)
Am picat la tanc! (Aurel Vlaicu)
Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev)
Intr-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la patrat. (Pitagora)
Cand pun mana pe un roman bun, nu-l las pana nu-l termin. (Cleopatra)
Cartea mea de capatai este "Dupa douazeci de ani". (Silviu Brucan)
Ma duc sa ma caut. ( Fiul ratacitor)
Astept Ziua Recunostintei. (Penes Curcanul)
Ce mica-i lumea! (Gulliver in tara piticilor)
Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)
Toti oamenii de valoare au zburat din Romania. (Henri Coanda)
De fapt, la tara eu n-am vara, ci un var. ( George Toparceanu)
Vrem sa ne pastram limba si portul. (un constantean - R Mazare)
Ca orice om, am fost si eu la stramtoare. (Magellan)
Marile cuceriri le-am facut in moteluri. (Gingis-Han)
Eu stau, tu stai, el sta. (Imnul de stat)
Ostenii mei, astazi avem exercitii de tragere. (Vlad Tepes )
Americanii s-au obisnuit cu insula in coasta. (Fidel Castro)
Am ajuns in America pentru ca m-a trimis nevasta dupa cartofi. (Cristofor Columb)
Forma mea de protest este demonstratia. (Pitagora)
duminică, iulie 13
Despre boala de inima
Most heart attacks are asymptomatic. A stress test doesn't tell you your risk for a plaque rupture as you had. The false confidence of passing a stress test is due to the erroneous idea that heart attack risk is primary from arteries narrowing over time and then symptoms showing on exertion, such as on a stress test. As with you, a plaque rupture doesn't fit this model.
Many cardiologists will tell you nothing can be done and they wait until symptoms show up or an event like yours to do a procedure such as stent or bypass. They make a lot of money on procedures. When reimbursement goes down, the NYTimes reported, cardiologists do more procedures.
Your doctor should have had you have a heart scan to establish a baseline (the $400 calcium score type not the CT angiogram scan the NYTimes rightly just ran a good article condemning, though it wasn't clear on the proper use of the different, cheaper scan). A follow-up scan a year later would have shown how fast your plaque was progressing, usually 15-30% annually. Russert had one calcium heart scan that put him in the highest risk >90% for his age, not a moderate risk as has been reported. He didn't have a follow-up scan. It is the recent plaque that is most unstable and likely to rupture. Other factors such as low HDL and high triglicerides and inflammation markers would have given you more data on risk of rupture.
Cardiologists, many commenting on Russert and including his doctor have claimed there's not much you can do even having a heart scan showing plaque progressing year after year. Here is where current cardiology is killing people.
Statins appear to have some stabilizing effect on plaque and they get prescribed easily--drug company marketing has been very effective and the drugs have a clear effect on your LDL (a bad cholesterol). But LDL and total cholesterol scores aren't the most important factors. You do want LDL to be much lower than the norms if your plaque is progressing rapidly. More important are your HDLs (good cholesterol that lowers your risk the higher the score is) and triglycerides (small, nasty fats that are worse than LDL. You can get a test to see how much of your LDL is small vs. large--cardiologists don't order it though it tells you your risk even if LDL is low. Most LDL tests are estimates that can underestimate the amount as well--a direct LDL, which usually requires the doctor to specify it on the order is much more informational. So what raises triglicerides and lowers HDL--a high carbohydrate, low fat diet does, especially lots of refined carbs such as breads (even whole-grain), rice, french fries, and anything with high fructose corn syrup. Beer is full of maltose, a fast-absorbed sugar, and alcohol, while raising HDL, raises triglicerides too.
— Phil Key, Redwood City, CA
Cititorii cotidianului New York Times despre Bucuresti/Romania
*
1.
July 9th,
2008
1:04 pm
Matt, I am loving this tour and all your articles. I’m spending the semester in Italy this fall and, seeing as I am only a poor student, I plan to follow your steps as closely and frugally as I can! Thank you so much for all your great advice and fantastic writing. I can’t wait for more!
— Posted by Jane
*
2.
July 9th,
2008
1:26 pm
I visited Buchcarest in 1969 when it was Communist-run. I visited my former husband’s family and fell in love with their warmth and sincerity. But the country was scary back then. Spys followed us, and called on the phone, mainly because my former husband had left Romania when he was 13. I have fond memories of the country, including a short trip to Black Sea. The Frugal Traveler’s article made me want to return.
edith tarbescu
— Posted by Edith Tarbescu
*
3.
July 9th,
2008
2:43 pm
Matt,
I visted Bucharest in January 2008 for three days, arriving, as you did, on the train from Istanbul (at 2 a.m. due to a huge snow storm). I enjoyed the Opera (twice) and the Roman Atheneum concert hall–one of the most beautiful olde world halls in Europe–not to be missed, where I heard the Georges Enescu Philharmonic play Beethoven’s 7th. Also very worthwhile was the Georges Enescu home, where I was the only visitor.
I stayed at–and would recommend–the Friends Hostel, a 10 minute walk from the Gare du Nord (where they admitted me at 2:30 a.m.!). Safe, comfortable, friendly and inexpensive dorm residence.
On the downside, my wallet was stolen off my person by 4-5 teenagers on Stravopolus St. after having had dinner at the Chocolate Restaurant (mediocre–try the olde world Romanian place immediately next door–superb!).
It’s a great city. This was my second visit and I’ll probably go back.
— Posted by Douglas Koop
*
4.
July 9th,
2008
2:45 pm
What a shame you missed Bulgaria and the lovely cities of Sofia & Rousse, as well as the beautiful southern Pirin, Rila and Rhodope mountain ranges, on your journey through. Bucharest is interesting, but if you truly seek a bargain, Bulgaria offers sites just as lovely and at a cheaper cost.
— Posted by Milichka
*
5.
July 9th,
2008
2:48 pm
Wonderful article illustrating a slice of life in Bucharest. It is unfortunate that corrupt officials and former Securitate agents still pull most of the strings in the country, blocking attempts to bring to justice those responsible for the political crimes committed in December 1989, June 1990, December 1990, January 1991, and others. To this day, despite strong efforts by Viorel Ene, the president of the Association of Victims of Miners Violence, those responsible for ordering the barbaric crack down on June 13-15, 1990 have not been brought to justice. Instead they are free to enjoy the good life in Bucharest and throughout Romania.
— Posted by Dan Giurca
*
6.
July 9th,
2008
2:55 pm
Hi Matt! I’m glad you had a good time in Bucharest, but having lived in Romania for a year and half trying to run a tourism business, I would warn anyone away from visiting the country. Corruption is rampant and visible at all levels and the visitor can expect the Romanians to try to rip you off at every opportunity. Customer service barely exists and the services are well below what one would expect in a European country, yet with EU succession, prices have increased to the point that it is more expensive to visit Romania than Austria. Meanwhile, the country is filthy, with trash everywhere, including the rivers. People have been saying “give it five years” for well more than five years now. Unfortunately, joining the EU did not improve anything, as now the Romanian government thinks it is “in the club” and can just do whatever it wants and the people want the wealth they see in Western Europe without any desire to work for it.
— Posted by Scarlett
*
7.
July 9th,
2008
3:18 pm
I visited Romania back in 1997 and 1998. Still is the greatest place to get a taste of Old Europe. the people are indeed warm and hospitable. Bucharest and Iasi are fabulous cities and the Transylvanian region is outstanding. This article is superbly written and sheds light on the beauty of a place and people that all too often are spoken of in freakish and uncomplimentary terms in the American press. My only question: The outdoor venue called La Motoare, is that not Laptaria lui Enache? If so, it’s been around for ages and is indeed a unique place to hang out and relax and probably considered an institution.
— Posted by Jackie
*
8.
July 9th,
2008
3:35 pm
Writing as a travel agent, sadly Bucuresti is over-priced and over-rated. Maybe students looking for cheap beer will like the city, however more sophisticated travellers find it ugly and polluted with poverty staring from many corners. (It is Europe’s most polluted city, since Romania’s rulers cannot grasp town planning. But then why should they? Transparency International just rated Romania a pathetic 3.5 out of 10 for integrity - more corrupt than Colombia or parts of Africa.) Yes, there are a few interesting museums, but that’s all. The best that one can say for Romania is that it’s a sometimes picturesque piece of the Third World handily accessible to Western Europeans.
Budapest in Hungary is a far more beautiful and more interesting city…and it’s cheaper.
— Posted by Calul Balan
*
9.
July 9th,
2008
3:42 pm
In five or ten years, there’ll be only sidewalk cafes–no sidewalks. At least, that’s what happened to Prague! ;)
— Posted by Erin
*
10.
July 9th,
2008
3:47 pm
Thank you for this! Romania is rarely featured (to the travelers’ disadvantage, I believe) in travel sections of magazines. As a native Romanian, and therefore, biased, I can tell you the country and all its cities and villages are the undiscovered gems of Europe. Because Romania has been slow to recover from its post-Comunist revolution, little has been done to market the natural beauties of the country. On a positive note, it is still one of the most affordable destinations in Europe - with plenty to offer for the price. Bucharest used to be known as the
If you travel, do not miss the National Museum of the Romanian Peasant in Bucharest; the painted monasteries in northern Moldavia; a cruise on the Danube river; the Fagarasan peak, one of the highsest in Europe; a home-made Romanian wine and a genuine peasant meal (polenta with fresh cheese and stuffed grape leaves).
Happy traveling!
— Posted by Oana Nechita
*
11.
July 9th,
2008
4:01 pm
fun trip. travel on turkish train!
ns
— Posted by Todd
*
12.
July 9th,
2008
4:05 pm
I love your blog entries but it is a shame you decided to skip beautiful Bulgaria with its wonderful nature and rich culture and history. Maybe next year :)
— Posted by Niko
*
13.
July 9th,
2008
4:11 pm
Jackie — Laptaria lui Enache is the downstairs bar. The upstairs terrace is called La Motoare, so Matt is right on that one.
Matt — it’s sort of cute that whoever provided you with the Romanian bits at the end had you call yourself the astute, rather than the frugal, traveller. I’m really glad you enjoyed Romania. It is an amazing place, and if you find someone to take you around, you are guaranteed to have a great time.
— Posted by Cos
*
14.
July 9th,
2008
5:04 pm
I entirely agree with Scarlett. Bucharest is full of garbage and unless you speak native Romanian you are liable to be ripped off. Until a few years ago it was inexpensive, so even if you were cheated and robbed the damage was manageable. Not any more. I recommend Istanbul: far more civilized, interesting, historic, beautiful, and tourist-friendly.
— Posted by Thomas
*
15.
July 9th,
2008
5:21 pm
Romania is an awful place to do business, but it’s one of the nicest countries to visit in Central-Eastern Europe. The contrast of post-communistic institutions and beautiful places with nice people makes it a cool destination.
Besides, it’s cheap, especially if you go eat a Romanian kebab instead of wasting money in the bad service restaurants. Parts of Bucharest crave for modernity, often in ridiculous ways, but there are plenty of picturesque sights and opportunities.
I myself visited the Museum of Contemporary Art and found myself wandering alone between those huge halls. Where else could you wander alone through Europe’s biggest building, if not in Bucharest? That alone was worth the trip :)
As I could understand, Bucharest is not necessarily representative for Romania in terms of mentality. Bucharestans have an unusual appeal for sarcasm and depression. Anyways, once you remove this layer, they prove to be very cool people. Glad you had fun!
Rolf K.
— Posted by Rolf K.
*
16.
July 9th,
2008
5:26 pm
Great article. Bucharest does also, however, have its downsides. As others have commented, it is a very dirty city and expensive. You also neglected to mention the fact that stray dogs run rampant in practically every sector of the city.
— Posted by David
*
17.
July 9th,
2008
5:29 pm
Wonderful article illustrating a slice of life in Bucharest. It is unfortunate that corrupt officials and former Securitate agents still pull most of the strings in the country, blocking attempts to bring to justice those responsible for the political crimes committed in December 1989, June 1990, December 1990, January 1991, and others. To this day, despite strong efforts by Viorel Ene, the president of the Association of Victims of Miners Violence, those responsible for ordering the barbaric crack down on June 13-15, 1990 have not been brought to justice. Instead they are free to enjoy the good life in Bucharest and throughout Romania - after stealing millions, if not billions of dollars, their lifestyle is anything but frugal.
dangiurca.4t.com
— Posted by Dan Giurca
*
18.
July 9th,
2008
5:50 pm
I had decided to skip Bucharest on my trip this summer, but now I’m reconsidering… Matt, you write about my motherland, you share my last name, and you name check my hometown. This article is crazy meta….
— Posted by Michael
*
19.
July 9th,
2008
6:03 pm
I was born in Bucharest, so I have every reason to be biased for it, but really, it’s not the best place to see in Romania, especially in the summer. Please, please, go to see Iasi, the monasteries of Moldova, and Maramures… you’ll see things in the north of the country that aren’t an imitation of anything else, that aren’t a new Paris, a new Prague, or a new Berlin… that are, quite simply, one of a kind.
(By the way, I think the German towns in Transylvania are wonderful too — but they reminded my German boyfriend of, well, towns in Germany, so it might not be the most unique experience.)
— Posted by Irina
*
20.
July 9th,
2008
6:12 pm
Matt,
Wow, what an interesting eye opening article. I was in Bucharest in June of 1990 when the coal miners came into the city and crushed the student protests. It was not a pretty site. The entire city was in shambles. I stood where Ceausescu gave his last speech outside his palace. The food markets smelled, the train stations were filled with orphaned kids, the building were shot up and people were getting beaten in front of my eyes. Luckily, a police officer protected me and a friend after a crowd turned on us for taking pictures. I’m happy to see that city has changed for the better because quite frankly it was like stepping back to 1945 when I was there last.
— Posted by Sean Bello
*
21.
July 9th,
2008
6:45 pm
I just love every word of what you had to say and every moment of what you experienced back home. I totally long for that… place, beer, food, music, atmosphere, experience, Romania.
I live in Hawai’i for over a year now, but I never stopped believing that the best is still to come. Bucharest will get there soon.
I hope this trip brought you one step closer to my heritage which I love and honor.
— Posted by Catri
*
22.
July 10th,
2008
1:33 am
Matt,
Very good article and quite exciting to think of Bucharest. In a way the place is still virgin and you can have plenty of cool experiences as a tourist.
And, unlike Bulgaria, it’s quite safe and easy going.
Klara
— Posted by Klara
*
23.
July 10th,
2008
2:20 am
2 things you missed, the packs of wild dogs that can encircle you late at night walking back to your hostel and the women, some of the most beautiful I’ve seen in all of Europe.
— Posted by Franz Staugler
*
24.
July 10th,
2008
3:16 am
E pacat ca strainii vorbesc de bine Bucurestiul, iar romanii nu. Lasati coruptia in pace, si vedeti lucrurile frumoase! In posturile de mai sus au aparut bulgari ce isi fac loby pentru tara. E pacat!
Romania has many beautiful things to see! It’s changing, and we’re changing. Like every country we have bad things and good things also. Come and visit the good side!
— Posted by Ardei
*
25.
July 10th,
2008
5:08 am
I have lived and worked in Bucharest for 15 very formative years and watched this city evolve from a post strongman influenced, mono-colord, sort of sepia cast dimly lit place, to a (mostly) happy,Technicolored place, full of expensive boutiques, many grand hotels and many dozen restaurants which easily would attract clientele in NY or London, say.
There is too much traffic and sure one might be overcharged, but only by a few, and the positive vibes of this city far outweigh the occasional rip offs. Indeed, one feels safer here than in other bigger cities.
I was very pleased to read a positive review of Bucharest. Its all too easy to dwell on other areas. And understand that Bucharest isn’t Romania by all means and one should see the magic of Bucovina in the North, or Alp like Poina Brasov, or Sibiu which was last year’s cultural capital of Europe and has so much to offer or the many yet largely untouched villages like Maramures and the spas the dot the Romanian landscape or Black Sea Resorts such as Eforie Nord and its thereputic mud baths.
— Posted by Andrew Littauer
*
26.
July 10th,
2008
10:17 am
Hey Matt,
Nice that you visited Romania and had good things to share. I have visited the city numerous times and it’s one of the places I had best fun in. Glad to repport dogs aren’t a problem anymore, while traffic is insane. Apparently all Romanians afford now to buy a car.
I’ve stayed at Vila Helga Hostel for only 10 E per night and had all needed decent conditions. Now made friends among Romanians and stay with them when visiting the city.
I don’t know how soon Bucharest will improve its “work-in-progress” status: 5 years, 10 years, 50 years, but people seem to take it as it is. They had worse since WW2, which is exactly where time stopped for the city. I love the old houses.
BTW, I liked the lake shots, was thinking that maybe Bucharest is the capital with the biggest number of lakes I’ve seen.
Have you been to Lake Morri? Remember going with some German fellows with inflatable boats at night. Very cool memory.
— Posted by Marko
*
27.
July 10th,
2008
11:12 am
Just back from a first visit to Romania of only two days.
Day One in Bucharest was taken up meeting three local residents (a freelance photographer, a distinguished architect, and the co-publisher of two-year-old TimeOut Bucharest), courtesy of a Romanian friend in London. Day Two involved a day trip to Sinaia (site of Peles Castle, the mountain retreat of the former King of Romania), Bran and Brasov with a tour guide.
The three people I met on Day One ranged in age from about thirty to fifty five. They are clearly pulled between the pros and cons of Communism and Capitalism. Said one,”We had a guaranteed job and lots of free time under Communism, but now we have neither!”
Bucharest’s buldings evoked the thought, ‘A Thousand Shades of Gray’. These unremittingl shades of one hue only contrast with the warm pastels that are so welcoming in and around other geographies like the Mediterranean.
Stray dogs were apparent everywhere, both in town and out. Matt Gross is dead on about that.
While the streets of Bucharest were fairly free of trash, many roads are in a poor state of repair. One cab driver lost his way and left the cab to ask for directions..which was fine, except that he left the handbrake off and the cab slid backwards till thankfully a bump in road brought it to a halt…
Traffic was heavy in town. My photographer friend assured me that travel by bicycle was by far the best way to get around.
My architect contact, clearly a well-educated person under Communism, lamented the fact that she could not get her son to pick up a book and read.
The food that I experienced at La Mama, a much hallowed chain favored by guide books, was beyond disgusting. A chicken salad contained hard little dried-up balls of what was allegedly chicken but which I could not have given even to a stray dog.
Thank God I had the whit to stay at the Hilton where the rooms were clean, simple, with good amenities and food. The concierges Vasile and Daniel were both great and truly understand the meaning of giving good service which I appropriately recognized.
The day trip was exhausting, from eight in the morning to eight at night. Lucia, my guide, was a lady of a certain age who had seen much if not all of post war Romania. She loved to talk…
Out of town, litter is strewn everywhere along river banks where recreating overweight men and women wander about aimlessly in the water in undershirts and tired, drab clothing.
Sinaia was a major disappointment, except for the monastery which is a gem. The former royal palace, Peles, is depressing. Its exterior, including its gardens, is falling apart from years of neglect. Its interior - unless you happen to adore heavy, over-ornate German architecture and furnishings - is dark and gloomy and very, very busy.
The main street of Sinaia is utterly characterless but for the vestiges of some late eighteenth and early nineteenth century buildings. Tourists in shorts and T-shirts abound. You could just as well be in any tourist-filled resort you care to name. Any charm left in Sinaiai is in the surrounding leafy hills and within the monastery walls.
Bran was a bit better and evidently the area locals are better off than their compatriots in and around Sinaia. Bran castle is worth a visit, but be prepared to climb a lot of stairs or stay clear. Tourist shops are loaded with stuff that no one seems to want to buy, including Romanian peasant outfits which probably wouldn’t play too well in New York.
Brasov - well, the famous central square was almost obliterated from sight by tents for some festival or other. We drove through once, then turned for home.
Did this visitor really hunger for more? Well, unless Maramures is really all that it’s cracked up to be (but no mod cons there, for sure) it may be a while before I return…
— Posted by Anthony Clifton
*
28.
July 10th,
2008
11:21 am
Bucharest is great, but it’s the Romanian women that make the trip so enjoyable.
They are beautiful and I married the most gorgeous of them all…my Gabita.
— Posted by MRB
*
29.
July 10th,
2008
11:24 am
Great article. I am probably a little biased when it comes to Romania, having lived there from 1976-84 and visiting 3 more times in 2001, 03 & 06 (an most likely returning in 09). I often find myself trying to convince people that Romania is not a part of Russia or Ukraine and there is more to it than communism, Ceaucescu, orphans, Romi and AIDS babies. I liked articles, like this one, that show there is more to it than that. It is good that he had a guide. I do caution people who do not know the language nor have a native guide as the people will try to take advantage of you if they know u are a foreigner. In 2003, I instructed my fiancee not to speak English while in a cab. The prices could have easily doubled. If you like to haggle and know the language, you can get some great deals.
Definitely worth the visit right now, but with caution. Bucuresti is also under heavy, heavy construction right now, with almost every street and highway getting upgraded. I would wait until next year.
— Posted by Nellu Mazilu
*
30.
July 10th,
2008
11:49 am
Of, Bucurestiule, oras al contrastelor!!!
— Posted by Elisabeta
*
31.
July 10th,
2008
12:45 pm
Matt,
Glad to see you visited Romania — really a very interesting country. I spent a couple of weeks in Romania a few years ago, and Bucharest was definately the low point. Weird communist architecture, mixed with dilapidated buildings. The nightlife scene, though, was pretty cool. I managed to find several places that stayed open until all hours of the night. Maybe they were different than
Its unfortunate that you couldn’t get out of town and up into Transylvania. Its interesting an mix of dracula tourism and authentic country life. next time, maybe you could get out of town, and up into the mountains.
— Posted by Andrew
*
32.
July 10th,
2008
2:34 pm
just returned from romania. since my last visit in 1979 - a total turnaround. now there is color and people are not aftraid to talk. sure bucharest needs to improve, but it was a pleasure to visit the royal museum, the peasant museum and the parks.
stayed at an agrotourism place is sibiel-charming, clean and colorful and had a great mamaliga (polenta) dish with cheese and homemade wine.
hope they preserve the saxon cities.
It is not cheap anymore, but that should not be the main criteria.
— Posted by miriam arato
*
33.
July 10th,
2008
2:40 pm
If you are going up to Vilnius next, you should jaunt up to Tallinn, Estonia. Believe me its so worth it, and very affordable. I voted for Gdansk btw, but I’d pick Tallinn first :D
— Posted by Tommy Lexxus
*
34.
July 10th,
2008
4:14 pm
Interesting - but no Transylvania?
Mary Shelley is spinning in her grave, and Dr.Frankenstein is channeling the NYT to find out why the Frugal Traveler couldn’t cobble together an itinerary out to the old homestead…
Looking forward to LITHUANIA…WILL BE TAKING NOTES - I plan to go…
P.S. Still on the fence about Gdanzig…
— Posted by Eileen M. O'Shea
*
35.
July 10th,
2008
4:16 pm
Yes, #28, Romanian women ARE beautiful…and talented. Gabriela, my Romanian daughter-in-law back here in the States, is our pride and joy. WPB
— Posted by WPB
*
36.
July 10th,
2008
4:28 pm
As a Romanian, and most importantly as a Bucharest resident, I am disappointed with this article. First of all, the Bucharest socio-cultural scene is not comprised only by polenta, stuffed cabbage, and shaorma. I think the author got distracted from his quest for “the cool”. I must say, the article amused me, especially when reading how “avant-garde” a kitsch, overpriced jacket was. “Come visit Bucharest! We have clothes that will make you feel like a movie star, albeit one from the 80’s.” And what the hell was that whole “terrace revolution” thing? Viva la revolucion? Maybe the guide was excited about terraces because his parents’ village didn’t have any. He certainly did a great job in furthering the cliches about romanians. If the author would have been taking a tour of, say, Transylvania, i’m sure that “Dracula” would have been on top of his vocabulary list (seconded only by “communist”, of course). Good high-school newspaper writing. keep it up.
— Posted by iamildumil
*
37.
July 10th,
2008
8:20 pm
Matt~
So glad you stopped in one of the most interesting and haunting places in Europe. I too felt the emptiness of the hollowed communist buildings and the false metal and glass trappings of a new culture.
Too bad you didn’t get out to the countryside! Next visit!
Thanks for the great articles!
— Posted by Natalie
*
38.
July 11th,
2008
12:13 am
Yeap… nice isn’t it? I don’t know in wich Bucharest you were, but it’s a junkyard! Maybee te 2 main streets, but that’s all! I’m sorry to read articles like this… only like half of it it’s truth. Next time I would suggest to you, if you come to Romania to visit Moldova and Transylvania if you want to see something realy nice. One more thing 100 euros for a day in Bucharest dosent worth it, at all! Have save and real trips from now on!
— Posted by Gerard
*
39.
July 11th,
2008
1:24 am
Good to see that you were enchanted with Buc, given your short stay.. What more can one ask ?
I agree with other posts that Buc in no way represents Ro.. It was most enjoyable 15 years ago when there were few cars on the streets, few shops with anything on the shelves,& my friends were happier before the onslaught of consumerism.. A cold Ursus was/is a fair price..
FYI, Ceausescu’s Palace challenges the Pentagon as the largest structure in the World !! He got his inspiration from trips to North Korea.. NOROC !!
Bryce in Poiana Brasov
— Posted by Bryce
*
40.
July 11th,
2008
7:43 am
I accept that everyone has their own travel preferences. But a “civilized” destination (as used in a comment above) is essentially short-hand for long tourist lines, global restaurant chains and 24-hour access to everything else you can get back home. Romania is wonderful precisely because it is still relatively unknown to travelers, and takes you outside of your comfort-zone. Yes, there’s some pick-pocketing. Yes, things can be a little rough-around-the-edges. But after two years of Peace Corps service in this special country, I feel safer in Bucharest than just about any American city, hands down. Live a little, people: Travel is about adventure!
Matt, good luck with the rest of the trip, and to my many Romanian friends: Toate cele bune!!
— Posted by Jonathan
*
41.
July 11th,
2008
10:42 am
****************************
****************************
This is absurd! I grew up in Romania during communist and have seen and felt it change. Stating that Romania’s communist regime forced people to not be social is inaccurate. Horia Diaconescu is a misguided individual posing knowledgeable just to get a little bit of publicity. Pathetic and a joke. Lots of restaurants and cafes had outdoor seating and many people gathered in public. I grew up with the term “hai la o terasa’ (go to a outdoor cafe) if anything people are less social now after communism when people don’t have to huddle together to solve difficult problems.
During Communism the government oppressed you and now the local criminals do. I love Romania and it will always be my home but get your facts straight before publishing an article in a widely read popular venue.
********************************
********************************
— Posted by Mihai
*
42.
July 11th,
2008
10:47 am
Matt, I enjoyed reading your impressions about cool Bucharest and part of beeing cool is local contemporary art.Are there any emerging new artists represented by galleries ?I have seen some spraypaint art on canvass by a rom. artist that was quite unique.I would love to know moreabout such artists. Rita,born in Arad,Rom.
— Posted by rita
*
43.
July 11th,
2008
10:50 am
I second that #36
— Posted by Mihai
*
44.
July 11th,
2008
3:00 pm
” ME, FRIEND…”
With that bit of cultural kitsch aside, despite your pointedly avoiding the “kitschy” (Transylvania) on your blog, Bronx Rasberries to you Romanians. Get over it!
For the WEEK 10: I thinsk Gdansk, thansk.
P.S.:Do you only count “button” entries for this leg of the trip?
— Posted by Eileen M. O'Shea
*
45.
July 11th,
2008
3:02 pm
Sorry Matt, but there was no terrace revolution … as with many cities in Europe, Bucharest has had outdoor cafes for many, many years. As said by Mihai “hai la o terasa” is and has been the common “let’s go out [to a terrace bar]”.
Asside from that, I really enjoyed this ariticle. Like some of the other Romanians that left comments, I am a little biased to my home city!
— Posted by Maggie
*
46.
July 11th,
2008
4:20 pm
Matt,
Nice to have run into you by chance at the “Flower’s” last week. Of course MY local informants had an entirely different take on Bucharest than YOUR local informants, but in my experience that is the nature of all travel writing and travel experience. Have fun in Vilnius, but the suggestion to extend that leg up to Tallinn (or Tartu) was not off the mark.
Dennis McDaniel
— Posted by Dennis McDaniel
*
47.
July 11th,
2008
5:37 pm
Well, I’ve just come from a terrace bar with my friends. I am from Sibiu, the 2007 European capital of culture and I am sure that Romania has still many beautiful places that can be visited. I think one should visit the towns from Transylvania, because these places are the last medieval towns from Europe. Moldavia and all the rustic life here in Romania are the only way one could experience an old European culture. On the other hand, I am worried about the fact that the number of tourists has increased in Romania, and very soon we may become alert about the threat of the villages and the nature here.
As for Bucharest, give it 5 years!
— Posted by Adrian
*
48.
July 11th,
2008
5:48 pm
I felt good in all my three stays in Bucharest. I agree with both those who say it’s a junkyard, and with those who find charm in it. That’s Bucharest :)
I know Romanians are quite sensitive when it comes on talking about their country in international media, but I have to agree with Matt here. Often, in Romania… normality means avantgarde.
As a foreigner, three years ago I had hard times finding a decent place in the city’s center for a beer among the few visible smoky bars. Now I can say there are plenty of open air places in the city’s center so I don’t have to get inside a loud bar if I dont like it. I love the two sidewalk bars behind the Atheneum, who opened last year. And even the famous Lipscani got a bit of outdoor life, since I last came here in 2005. That’s change, and it’s good!
In a couple of years, Bucharest will probably open even more to foreign visitors. It’ll probably become less interesting than it’s now. But, that’s a “work in progress”.
Cheers!
PS: Ahh, Romanian women are very pretty
— Posted by Oskar
*
49.
July 12th,
2008
3:18 am
Nice to see a fair opinion about my city in NYT. Glad you enjoyed your stay here. Maybe in a few years you’ll find out a new city, things sure happen fast here you know.
— Posted by http://moshcalifar.wordpress.com/
*
50.
July 12th,
2008
3:19 am
If Bucharest is on the cutting edge, does anyone know if there is a gay scene there? I heard that it was pretty bad, and lots of regressive ‘tude there.
— Posted by stud
*
51.
July 12th,
2008
4:48 am
Long live Romania!
— Posted by Ioana
*
52.
July 12th,
2008
5:48 am
Yup. As plenty of posters above, I have to address this inaccuracy: Bucharest was always a city of terase and crashme and other outside-dwelling hanging places.
Your guide might be slightly right: during Communist times sometimes these large instances of socialization were frowned upon. “Persecuted” is too harsh a word. Perhaps better “not encouraged”. But to say that they didn’t exist, or that they were banned and didn’t appear until three years ago, it’s simply preposterous. Comme on! It’s like saying that Buenos Aires of the ’80s, during other totalitarian times, had no restaurants and bars. Hei, Borges! Twist in thy grave… :)
Except for that, a fairly balanced, if not slightly tourist-oriented, approach. Bucharest can be sometimes a hell of a place, some other times a beauty and a bliss. Just like any other big city, fellas. It doesn’t have unique cultural or urban points of interest, such as Tour Eiffel or Chrysler Building or such, but it’s definitely a place full of energy and raw life. Just like good ol’ Ankh-Morpork. That’s why we love to hate it, but we live in it.
Oook! :) :wink:
— Posted by Turambar
*
53.
July 12th,
2008
10:41 am
Bucharest, where a power washer has never seen the light of day, where people do not speak to strangers but everyone is kind to the stray dogs, where customer service is non-existant. I was there and had to call my bank to assure them that it really was me draining my account from ATMs all over Bucharest. Bank of America is notoriously poor at customer care, cold and abrupt but it was a rare pleasure to speak with someone who asked me to “Have a nice day”. Yes, the National Museum has many treasures, but most are lit with spotlights, giving mew meaning to “reflecting on a painting”. And finally, the staff at the US Embassy must all share earlier career screw ups because there they all are, stationed in Bucharest and mostly all pissed off and refusing to provide service to anyone, including US citizens. A post in Bucharest is not a promotion for any of them and it shows. Go there is you must, as I did, but there are so many other better choices.
— Posted by Il Pense
*
54.
July 12th,
2008
10:52 am
The most beautiful part of Romania is Transylvania where a large number of people are ethnic Hungarians and speak Hungarian. I frequently travel to a small village in Transylvania where everyone in the village speaks Hungarian. The relationship between Romanians and Hungarians is strained and difficult in this part of Romania. When I’m in Bucharest and I say hello or thank you in Hungarian, I receive a hostile look in response - that says everything about the tense relationship between the two groups.
Jane
— Posted by Jane Sherman
Christiaan despre masoni romani
2008-07-09 23:56:55
Ne ducem la ARHIVA ziarului ZIUA si ce vedem?
http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-09-19&id=127946
Astfel aflam ca din 2002 Chirovici a fost Absolvent al Facultatii de Comert din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti (1988) si din 1991 a lucrat in presa. Dupa o cariera jurnalistica de succes (redactor-sef la "Curierul National", apoi director executiv la B1 TV), a devenit in 2002, consilier pe probleme economice al primului ministru Adrian Nastase pentru ca in anul urmator sa fie numit de pidosnic ministru pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.La sfarsitul anului 2003 a ajuns Mare Maestru fiind ales din 16 candidati. Interesant ca provine dintr-o dizidenta ce s-a unit cu regularii. Sprijinul pidosnicului arogant a fost substantial. Acesta visa sa ajunga, cu sprijinul lui Chirovici, Suveran Mare Comandor si sa-i ia locul lui Iancu! Aceasta pretentie nebuneasca se pare ca a stat la decaderea vanatorului de oo. Vazandu-se cu sacii in carutza, Chirovici l-a tradat si se pare ca l-a avertizat discret pe Iancu. Urmarea se cunoaste! Iar Chirovici a intrat in politica la PUR (actualul PC, deci e coleg cu Piedone!)
Restul e istorie! Istorie pe care o stie FB Miruna Munteanu, in prezent demisionara de la ZIUA si angajata la...JURNALUL NATIONAL!
QED!
sâmbătă, mai 24
Să trăiţi, Măria Voastră!
Versurile lui Adrian Paunescu ca ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.
Adrian Păunescu 7-8 februarie 1986“
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.
Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.
Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.
Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.
Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.
Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.
Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.
Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.
Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.
Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.
Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.
Să trăiţi, Măria Voastră!
Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
vineri, mai 16
O MARTURIE DESPRE O LICHEA: ION ILIESCU
"Nu stiu si nici nu treabuie sa stiu daca Iliescu a fost sau nu un disident, imprejurarea ca nu l-am auzit vreodata pronuntindu-se impotriva unei hotariri sau actiuni dispuse de partid nefiind o dovada care sa excluda posibile activitati oculte. Nu-mi dau seama nici care din idealurile sale au fost "intinate" in anii din urma ai socialismului din Romania, cele nascute in familie sau cele formate la studii in URSS ori in activitatea anilor cincizeci.
Eu stiu cite ceva numai in legatura cu realtiile sale cu familia Ceausescu, pe care le relatez fara comentarii.
Prima mea sursa de infiormare a fost Ceausecu. De la el am flat motivul, real sau inventat, al schimbarii sale din functia de presedinte de la "Ape".
Dupa vizionarea unor proiecte referitoare la mai multe lucrari de hidroamelioratii, in drumul dintre sala plenarelor si biroul sau, pe pasarela, Ceausescu s-a oprit, s-a uitat la mine, dar a vorbit mai mult pentru el : "Cu "asta" ce numai vorbeste nu realizez eu programele stabilite".
A doua sursa de informare a fost Elena Ceausescu. Dupa schimbarea efectiva din functie a lui Iliescu, intr-o discutie intimplatoare, ginditoare si concilianta, ea mi-a spus ca regreta cele petrecute deoarece il considera pe "Nelu" propriul ei copil. Cred ca figura mea mirata a obligat-o sa-mi explice si motivul : "Cind era inca un copil, eu l-am dus de mina prin puscarii sa duca pachete lui taica-su, arestat impreuna cu frate-moi si asta, tu n-ai de unde s-o stii, nu se poate uita". Raminind fara vreo interventie din partea mea la acelasi subiect, mi-a mai facut precizarea ca ea a trebuit sa-l apere tot timpul deoarece Dej i-a spus « lu’ tovarasu" sa nu-l mai promoveze pe linie de partid, fiindca, ereditar, este lipsit de caracter.
"Marturia unei istorii traite", de Silviu Curticeanu, Editura Albatros, 2000, p 361-362
In fine, a treia sursa de informare a fost Iliescu insusi. In timp ce era director de editura si eu sef al cancelariei, Iliescu m-a rugat, printr-o vizita inopinta, sa-i facilitez o audienta la Ceausescu. Replica mea orgolioasa ca nu sunt sef de cabinet a fost imblinzita cu un zimbet si cu precizarea ca eu pot, daca vreau, sa-l ajut ca audienta sa aiba loc intr-un moment favorabil. Intrind la Ceausescu cu probleme cotidiene si gasindu-l in "toane bune", am profitat de ocazie si i-am spus ca l-am intilnit intimplator pe coridor pe Iliescu care, dupa cite am inteles, intentioneaza sa vina la el in audienta. Ceausescu s-a aratat pe loc dispus sa-l primeasca si mi-a cerut sa-l caut si sa-i spun ca-l asteapta. De cautat nu l-am cautat ca era la mine in birou.. Multumind-mi, Iliescu mi-a facut, fara sa i-o cer, marturiserea ca obiectul audientei este predarea unei scrisori din partea unui unchi al sau "care vorbeste foarte frumos despre "tovarasul" si o sa-l bucure". Scrisoarea a ramas la Ceausescu si multa vremeam vazut-o "in asteptare" pe biroul sau.
"Marturia unei istorii traite", de Silviu Curticeanu, Editura Albatros, 2000, p 361-362
munte2008
marți, aprilie 15
invitatie
Avem deosebita placere de va invita la cea de-a doua editie a conferintei "University of Bucharest Model United Nations 2008" (UBMUN 2008), care va avea loc in perioada 18-20 aprilie la Facultatea de Drept si de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. Sunt invitati sa participe toti studentii, masteranzii sau proaspat absolventii interesati de o experienta de negociere, dezbatere si cunoastere mai aprofundata a mecanismelor ONU.
Noutatea de anul acesta o constituie posibilitatea ca o parte din staff-ul conferintei sa fie selectat printr-un process de aplicatie. Daca esti interesat sa deviii moderator al unei discutii dupa regulile ONU aplica pana la 24 februarie 2008 si vei avea sansa unica de a conduce un comitet de pana la 100 de oameni.
Deasemenea, poti aplica pentru pozitia de delegat (reprezentant al unui stat membru ONU), pana la 15 aprilie 2008.
Poti aplica ca delegat pana la 15 aprilie 2008 sau recomanda evenimentul persoanelor care dau dovada de anumite calitati necesare in diplomatie si care doresc sa se afirme in cadrul unui important eveniment pe plan national si regional.
Limba oficiala va fi engleza. Tinuta va si una formala-casual. Toti participantii vor primi un atestat de participare, pe langa care pot castiga si diploma pentru cea mai buna delegatie. Nu exista taxa de participare.
Dintre castigatori,si nu numai, vor fi selectate persoane pentru a reprezenta Romania la evenimente similare din strainate, persoane ce vor primi sustinere in viitor din partea Grupului de Initiativa pentru Promovarea Imaginii Romanie.
Pentru mai multe informatii vizitati siteul nostu www.ubmun.fspub.ro sau scrieti la ubmun@fspub.ro
vineri, aprilie 4
voteaza-l pe brancusi!
Galeriile de arta Saatchi fac un clasament cu cei mai renumiti artisti din secolul XX.
Cine cunoaste istoria artei secolului XX SAU cine este roman il voteaza pe Brancusi!Voteaza si TU!
Trimite link-ul http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote mai departe!
vineri, martie 28
unii au scris chiar asa in CV-uri
- Salariu: "Cu cat mai mare, cu atat mai bine."
- Educatie: "Suspectez ca voi absolvi anul care vine."
- Obiective: "Astazi student, maine prim-ministru."
- Calitati: "Pot sa ma descriu in trei cuvinte: muncitor, loial si gandesc strategic."
- Obiective: "Acum, sa mi gasesc de lucru. Mai tarziu, sa pot sa ma tin de munca."
- Premii: "Detin recordul de a manca 45 de oua in 2 minute."
- Obiective: "Caut un job part - time pentru a putea avea bani pentru dependenta mea de cumparaturi."
- Studii: "Am terminat la liceul "Stefan Moisil Budashu" din Iasi, sectia viticultura. Am fost singurul din generatie carea obtinut in fiecare an premiul unu, doi si trei. "
- Cursuri suplimentare: "Mi-am luat doctoratul in psihologie infantila, cu teza "De ce ne iubesc femeile in zilele cu sot?"
- Cunostiinte PC: "Pot spune ca sunt o persoana care tine pasul cu noua tehnologie. Cunosc la
perfectie programele Winamp, Opera, Google si kituri."
- Care este cel mai mare vis pe care-l aveti? Care este idealul dumneavoastra in cariera? "Mi-ar place tare mult sa pot face ceva deosebit si folositor in acelasi timp. Nu cum am facut pana acum."
- Stil de viata: "Dupa cum se stie am o personalitate complexa...un stil aparte, o imbinare de hard compact rock cu city house si etno. A fost foarte frig la filmari, dar am rezistat, pentru ca am avut o echipa minunata. Profit de ocazie sa o salut pe mama."
- Educatie: "Suspectez ca voi absolvi anul care vine."
- Obiective: "Astazi student, maine prim-ministru."
- Calitati: "Pot sa ma descriu in trei cuvinte: muncitor, loial si gandesc strategic."
- Obiective: "Acum, sa mi gasesc de lucru. Mai tarziu, sa pot sa ma tin de munca."
- Premii: "Detin recordul de a manca 45 de oua in 2 minute."
- Obiective: "Caut un job part - time pentru a putea avea bani pentru dependenta mea de cumparaturi."
- Studii: "Am terminat la liceul "Stefan Moisil Budashu" din Iasi, sectia viticultura. Am fost singurul din generatie carea obtinut in fiecare an premiul unu, doi si trei. "
- Cursuri suplimentare: "Mi-am luat doctoratul in psihologie infantila, cu teza "De ce ne iubesc femeile in zilele cu sot?"
- Cunostiinte PC: "Pot spune ca sunt o persoana care tine pasul cu noua tehnologie. Cunosc la
perfectie programele Winamp, Opera, Google si kituri."
- Care este cel mai mare vis pe care-l aveti? Care este idealul dumneavoastra in cariera? "Mi-ar place tare mult sa pot face ceva deosebit si folositor in acelasi timp. Nu cum am facut pana acum."
- Stil de viata: "Dupa cum se stie am o personalitate complexa...un stil aparte, o imbinare de hard compact rock cu city house si etno. A fost foarte frig la filmari, dar am rezistat, pentru ca am avut o echipa minunata. Profit de ocazie sa o salut pe mama."
CE VOR FEMEILE DE LA BARBATI?
>
*LISTA INITIALA (25 DE ANI)
*> 1. Sa fie frumos
> 2. Sa aiba succes financiar
> 3. Sa asculte cu atentie
> 4. Sa aiba simtul umorului
> 5. Sa fie in buna forma fizica
> 6. Sa se imbrace elegant
> 7. Sa aprecieze lucrurile fine
> 8. Sa fie plin de surprize placute
> 9. Sa fie un amant grozav
> 10. Sa o iubeasca.
*LISTA REVIZUITA (35 DE ANI)
*> 1. Sa fie dragut (de preferinta cu par pe cap)
> 2. Sa deschida usa, sa tina scaunul la masa
> 3. Sa aiba suficienti bani pentru o cina placuta
> 4. Sa asculte mai mult decat vorbeste
> 5. Sa rada la glumele ei
> 6. Sa aduca cumparaturile din piata
> 7. Sa aiba cel putin o cravata si o pereche de sosete curate
> 8. Sa ii placa mancarea gatita acasa, sa-i faca ei ceai
> 9. Sa isi aminteasca onomasticile si aniversarile
> 10. Sa fie romantic macar o data pe saptamana
> 11. Inca sa o mai iubeasca.
*LISTA REVIZUITA (45 DE ANI)
*> 1. Sa nu fie prea urat (merge si daca e chel)
> 2. Sa nu porneasca masina pana nu se urca si ea
> 3. Sa-i paseze ei de bunavoie telecomanda
> 4. Sa dea din cap cand vorbeste ea (vertical bineinteles)
> 5. Sa-si aminteasca replicile la bancuri
> 6. Sa fie in forma destul de buna incat sa poata
> muta mobila din cand in cand
> 7. Sa poarte o camasa care sa-i ascunda burta
> 8. Sa fie inca de acord sa-i viziteze pe parintii ei
> 9. Sa lase jos capacul de la toaleta.
> 10. Sa se barbiereasca in majoritatea week-end-urilor.
> 11. Inca sa o mai iubeasca.
* LISTA REVIZUITA (55 DE ANI)
*> 1. Sa-si smulga pilozitatile nazale
> 2. Sa nu se scarpine si sa nu ragaie in public
> 3. Sa nu imprumuta bani prea des
> 4. Sa nu adoarma cand vorbeste ea
> 5. Sa nu repete acelasi banc de prea multe ori
> 6. Sa fie intr-o forma fizica suficient de buna
> incat sa se poata da jos de pe canapea macar in week-end
> 7. Sa poarte in majoritatea timpului sosete ce se potrivesc una cu alta
> 8. Sa aprecieze o cina in doi, fie chiar si in fata tv-ului
> 9. Sa rosteasca mai mult de trei vorbe cand raspunde la telefon rudelor ei
> 10. Sa se barbiereasca macar in unele week-end-uri
> 11. Inca sa o mai iubeasca.
*LISTA REVIZUITA (65 DE ANI)
*> 1. Sa-si aminteasca unde e baia
> 2. Sa-si aminteasca sa iasa din baie
> 3. Sa nu necesite prea multi bani pentru medicamente
> 4. Sa nu sforaie prea tare cand doarme
> 5. Sa-si aminteasca de ce rade
> 6. Sa fie intr-o forma destul de buna pentru a sta in picioare nesustinut
> 7. Sa-si aduca aminte sa se imbrace (cu hainele lui)
> 8. Sa-i placa mancarurile usoare
> 9. Sa-si aminteasca unde si-a lasat dintii
> 10. Sa-si aminteasca ca e week-end.
> 11. Inca sa o mai iubeasca.
* LISTA REVIZUITA (75 DE ANI)
*> 1. Sa respire
> 2. Sa nimereasca toaleta in majoritatea cazurilor
> 3. Inca sa o mai iubeasca
Abonați-vă la:
Postări (Atom)