Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

sâmbătă, mai 24

Să trăiţi, Măria Voastră!


Versurile lui Adrian Paunescu ca ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986

„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

Să vină Adevărul, să vină Primăvara.

Adrian Păunescu 7-8 februarie 1986“

Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.

Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.

Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.

Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.

Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.

Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.

Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.

Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.

Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.

Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.

Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.

Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.

Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.

Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.

Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.

Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.

Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.

Să trăiţi, Măria Voastră!

Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986

Un comentariu:

Anonim spunea...

FOLKUL ŞI PORCUL SAU FLEICA ŞI DRAPELUL
In anii 90 au circulat în România două pamflete la adresa lui Adrian Păunescu, atribuite lui Eugen Brabu. Cel posterior tragediei de la Ploieşti, a ajuns în arhivele securităţii, a apărut recent în blogul lui Iona T. Morar şi poate fi citit la
http://www.observatorcultural.ro/Autoshow-Evenimen tul-zilei-Cotidianul-Curentul*articleID_4134-artic les_details.html
Celalat, primul în ordinea apariţiei, anterior nenorocirii de la Ploieşti, a fost citit la Europa libera.

FOLKUL ŞI PORCUL SAU FLEICA ŞI DRAPELUL
Năpăstiile la poporul român se zice ca sînt de la Dumnezeu. De ele nu poţi să scapi : cutremure, inundaţii, focuri, ciuma, holeră, brîncă, moartea-n vite, cîte şi mai cîte.
Unele dintre ele par ma rele decît războiul, pentru ca cel puţin in cazul acestuia exista un orecare ceremonial : ultimaturi, tratative, trădari, pe cînd în cazul seismelor, te culci treaz şi te scoli mort. Nimeni, în afara şobolanilor de apă şi a şerpilor nu are presentimnetul unor asemenea catastrofe. Cînd venea « aia urîtă », se băteau clopotele şi în porţile muribunzilor se atîrnau nişte cîrpe negre, apăreau butoaie cu oţet – ca sa nu te spurci – mai exista şi metoda izolării, a lanţului pus la poartă şi a arnăuţilor care trăgeau cu puşcociul ca nimeni să nu se apropie de locul nesănătos. Cadavrele se ardeau – vaccinuri nu existau – dar te mai slava cîte unul care furase vreun cui de pe crucea lui Hristos şi pe care nu-l atingeau pojarurile şi scabia, nici buba neagră.
Noi, cei de azi, cu toate penicilinile, iată, nu ne putem feri de un flagel devenit coşmar, de balega asta mare de om care-ţi intră în casă cînd ţi-e lumea mai dragă : pe la opt sera, pe la nouă, pe la cinci pe la ora cucuvelelor ; ai, n-ai chef de el, îţi pătrunde în dormitor, te peresecută, urlă la tine, joacă geamparalele ca starostii de puşcării, beleşte ochii ăia mari ai lui şi te ameninţă : « Nu scpai de mine ! Mă doreşti, nu mă doreşti, eu tot dau năvală » !

La « Ora copiilor » sau la « Să învăţăm semnele de circulaţie », el nu lipseşte. Dacă te afli în vreun loc mai dosit şi ai uitat să îţi iei hîrtie higienică cu tine, n-vea grija : In Programul de Radio, în Buletinul filatelic sau, şi mai rău, într-o revistă proprie, unde se fotografiază şi se autoslăveşte cu chitaroizii lui, cîntînd din zdrîng în faţa refelectoarelor, tot de el dai. Petreache Lupu din Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc fecioarele şi băieţii se despoaie, uitîndu-şi prezervativele printre scaune, bătrînii se vindecă de trînji instantaneu şi umblă ca milogul din capernaum. Mîntuitorul tineretului, strînge toată pleava bacantelor în tribune sub faldurile tricolorului, mai vîră cîte o strîmbă ca să fie, să se găsească, la o adică poet al tăgadei şi apolog în acelaţi timp, duplicitar pînă-n măduvă, vrea să le facă pe toate în văzul lumii. Pe unde scurte, pe unde lungi, pe unde vrei şi pe unde nu vrei ; el ne învaţă ce e Patria, ce-i cu România şi cu limba strămoşilor . Se visează Eminescu, dar de sub sutană îi scapă coada dracului.
Fleica şi Drapelul, Folkul şi Porcul ! Iată programul său electoral.
Nu trebuie uitat ca un asemenea instrumnet de produs stupidităţi trebuie plătit şi bine hrănit, ca să umple buzunarele cu îngrăşăminte ; el are nevoie de Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se apleacă ; vrea să fie gîdilat la găoz şi, mai ales să fie întîmpinat cu « pun-te masă, scoal-te masă », ca maţul său cere ! Din Paşcani pînă-n Constanţa, de la Satu Mare la Craiova se aude guiţatul unanim al turmelor sacrificate pe altarul muzicii tinere, al cărei lider este ! Plîng hotelierii neplătţi, plîng şefii de sală rămaşi fără salarii pe cîteva luni, pentru că Bărăictarul, cu banda lui, face pustiu prin magazii, pivinţe şi frigidere. Şi mai ia şi acasă…

După trecerea lui – ce, uraganul Flora, ce cutremurul de la San Francisco ! VineTăticu ! Ttăticu e un fel de Berilă al găinilor, gîştelor şi al altor orătănii. El cu culege roadele folk-ului : jumătate de vită de colo ; o sută de litri de Riesling de la vreo cramă ; mai o halcă de mistreţ – dacă nu unul întreg – omul vrea amintiri, şi ele folclorice, de pe la Oradea, sub formă de cojoace ; mai o cergă maramureşeană, mai o duzină de blugi, că se poartă. Să nu plece cu mîna goală din judeţ, pentru că a distrat lumea şi i-a ridicat nivelul ideologic ! De la Sibiu pînă la Bucureşti, mai an, a lăsat un damf de brînzî împuţită, trimisă la reformă ca să fie vîndută la un magazin special, iar mirosul escrocheriei n-a mai ieşit din Romînia nici pînă acum !
Băiatul iubeşte Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacşiş, ia ! Te recomanda că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică şi fără 20.000 de lei nu scapi! Ai dres un rinichi şi pe urmă te-ai cărat în occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, eşti protejat, adresaţi-vă cu încredere ipochimenului, discreţie garantată.
O să intrebaţi de ce atîta energie cheltuită, de ce nu are băiatul stare şi umblă? Păi, orice popas al lui – care nu ştie decît cuvintele Patrie, Pîine şi Dreptate – se lasă cu un chefuleţ, cu ceva de dres şi cu vreun « pat cu suflet » ; pentru că plăvanul e mare, i se face, încălărează şi lasă, precum cavaleristul !
Îi dai coniac, cere whisky, el la Pocreaca, tot din astea a băut! Venit în tîrlici şi cu bască găurită în sfîrcul capului la oraş, a dat lovitura, pupînd cu rîtul lui de rîmător toate mîinile întîlnite în cale; a plimbat copii de oameni sus aşezaţi pe bulevarde; cuvîntul RIŞINE i-a repugnat totdeauna. E reputat, zbiară, cere, are!... casă de două milioane, mobilă japoneză, făcută din cancer cu un prieten-complice, trei maşini, bar la subsol cu vinotecă, amante pe dric şi dame în patru labe pe sub birou, de toate…

Lăsat slobod e în stare să vorbească de la Anul Nou pînă la Crăciunul următor. De Înviere, adună copii, ca nu cumva aceştia să ia calea bisericii. El e MIELUL, cu ceata lui de cobzari, de stricători de poezie şi muzică; el îi tîmpeşte, el îi face clenţii bulevardelor şi ai cluburilor disco. Întrebîndu-te dacă a mai citit vreo carte de cînd era obligat să înveţe alfabetul, nu ai să gaseşti un răspuns ! E mereu pe drumuri, alearga, fuge de ceva, de propria-i conştiinţă cu atîtea feţe, doreşte să fie lăsat singur, nu are somn, nu are credinţă, e înfometat să ocupe revistele, orele de literatură şi mai ales să-ţi intre în casă ca să te mai înveţe odată cum se îmbină Drapelul cu Fleica şi Folkul cu Porcul ! Cum deschide gura scoate nişte vînturi sonore care te fac să răsuceşti urgent butonul radioului !
Numai că de la o vreme, nu mai putem respira. Nu-i ajungeau duminicile, ne-a luat sîmbetele şi joile, a tocmit postul naţional şi să te ţii. Pentru că are o obială între dinţi ! O să ne scoale dimineaţa cu pogribaniile lui ; o să ne bată la c…, sera, că nu l-am învăţat pe dinafară şi, dacă-i dă cineva voie, o să ne urmărească prin toată ţărişoara asta, reputată prin bunul simţ, prin candoarea locuitorilor săi peste care au trecut turcii, muscalii şi alţii, lasîndu-le măcar biserica, limba şi costumul, jocurile şi cîntecele, dar nu i-a tîmpit sistematic cum vrea ăsta !
Opriţi-l pînă mai e vreme, pentru că are rîie sub limbă, ne face creierul scrum şi ne cretinizeazaă urmaşii. Puneţi potera pe el, să-l caute în buzunare cine l-a botezat, să vedem din ce noroi de carne s-a născut şi ce hazna are în loc de inimă ? Şi cînd mai aflaţi că iar se arată la televiziune, stingeţi becul, vîrîţi-vă capul sub plapuma, faceţi-vă că nu-l auziţi, că nu-l ştiţi. Ciuma, holera, lepra veneau şi treceau, ăsta nu se mai termină…
Doamne, apără şi fereşte…