Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

joi, septembrie 29

Ghicesti orasul? 100% francezi

C'est MARSEILLE, la deuxième ville de France!

Musatisme

Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă
economie de câine.

Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.

Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l
controleze dacă sună exact.

În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează
"vezi rândunelele se duc".

Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.

De ce au militarii acte de stare civilă?

Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a
fost numai fost.

Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.

Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.

Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.

Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.

Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine
în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Femeile nu înşeală, compară.

Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.

O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.

Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi
pună sângele în mişcare.

Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

Amintirile unora se numesc remuşcări.

Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le
arunce niciodată, dar le scutură din când în când.

Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una
când nu mai ai nimic nou de citit.

N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am
avut, mi-a furat.

Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.

Una e să crezi şi alta e să fii credul.

Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici...

Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de
caracter şi apoi una de educaţie.

Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.

Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.

Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una
singură, o duci la gură?

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .

Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.

În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

Meridianele: bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.

Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât.

Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.

Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.

Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.

Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric".

Când porcul trece de trei sute de kilograme încetează de a fi porc.
Devine "exponat".

Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.

Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?

Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.

Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.

Unui măgar, când îi spui asin, este ca şi cum în loc de "mă", i-ai
spune "domnule".

Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare."

miercuri, septembrie 28

1. Niciodata nu ne maturizam cu adevarat. Invatam doar sa ne purtam in public
2. Daca ma vorbesti pe la spate, inseamna ca nu esti in pozitia in
care sa-mi poti da peste nas.
3. A avea un spatiu pentru fumat e ca si cand ai avea un spatiu
pentru urinat intr-o piscina.
4. S-a dovedit stiintific ca femeile sunt multumite cu o lungime
de 8,5 cm . Nu conteaza ca e Visa sau Mastercard.
5. Nu conteaza daca paharul e pe jumatate gol sau pe jumatate plin.
Ceea ce conteaza e sa fie cu vodka.
6. Traim niste vremuri in care pizza se livreaza mai repede decat
ajung politistii.
7. Dumnezeu a creat cerul si pamantul. Restul a fost fabricat in China .
8. Daca femeile ar conduce lumea, n-ar mai exista razboaie. Doar
niste tari invidioase, care nu si-ar vorbi.
9. Un apartament curat e semn ca nu mai functioneaza computerul
10. Copiii aflati pe bancheta din spate duc la aparitia accidentelor.
Accidentele de pe bancheta din spate duc la aparitia copiilor.
11. Vreau sa stiu de ce Noe nu a omorat tantarii pe vremea cand erau doar doi?
12. Cenusareasa e dovada vie ca pantofii iti pot schimba viata.
13. Mai bine Durex decat Pampers.
14. Nu am bani, nu am un loc de munca, nu am iubita, nu am probleme.
15. Legalizati drogurile. Vom muri inecati in alcool!
16. Gandesc, deci exist. Toata lumea care exista gandeste?
17. Optimist = o persoana care incepe sa dezlege cuvinte incrucisate
cu pixul in mana.
18. Eu asa m-am nascut, tu ce scuza ai?
19. Nu bea ca sa o uiti; la final o vei vedea dublu.
20. Bautura este un obicei prost, dar noi cu siguranta am vazut de
doua ori mai multe decat tine!
21. Intotdeauna incep sa slabesc in aceeasi zi. Maine!
22. Daca sfarsitul lumii vine in 2012, de ce produsul acesta expira in 2014?
23. Se pare ca Dumnezeu iubeste oamenii prosti. De aceea a creat atat de multi.
24. Cu cat cunosc mai multe femei, cu atat mai mult imi plac cainii.
25. Nu judeca o carte dupa film.
26. Sa nu te joci cu inima unei femei, caci este doar una. Mai bine
joaca-te cu sanii, sunt doi!
27. Daca ar exista un Premiu Nobel pentru cumparaturi, as vrea sa stiu
de unde l-as putea cumpara.
28. Viata mea e precum terenurile de la Wimbledon, nu vezi decat iarba si linii.
29. Prietenii exista pentru ca in cazul in care ai o zi proasta, sa ii
poti vizita si sa le strici si lor ziua.
30. Unele femei sustin ca toti barbatii sunt la fel. Nu e cam multa experienta?

Greseala fatala a lui Ceausescu

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a
încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult,
Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea
guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze,
aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de
riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii '80,
anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de
creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru
de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care "Europa
liberă" a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un
faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care
au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le
returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau
giganticele investiţii - canale de navigaţie, centrală atomică,
metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. - părea dovada certă a
nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl
suportăm!
Prin anii '87 - '88, tonul "Europei Libere" a devenit altul: i se
reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de
a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim
datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l
Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite
creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare
uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata
datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea
comentariile cele mai înveninate.
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator,
n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi,
cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care
trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din
câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu
ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit
dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.
Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu
finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România
în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar
plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii!
În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele
băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce
altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!Cu alte cuvinte,
România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru
finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai
nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de
contagiune pe care ar fi putut-o avea "modelul românesc"! Mi-am dat
seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care "Europa liberă" a
comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe.
Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când
Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe
piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică
decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul
societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că
Nicolae Ceauşescu, săracu', şi-a semnat sentinţa de condamnare la
moarte!
Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe
mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au
reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a
tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere,
dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.Cu
consecinţa, "firească", a revenirii României, cuminţită, în rândurile
ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de
contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de
Est sau în Africa, înAmerica Latină sau în Asia să procedeze caNicolae
Ceauşescu, ca el s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui
Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa
mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi
celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu
imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat
concursul pe gratis, din. patriotism, convinsă că se pune în slujba
poporului român!
De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu
şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu,
acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum
ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de
rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit,
cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele
merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de
azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei
externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul
nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi
nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel
împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat
de dracu', şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o
Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii
naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea
hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al
Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că
agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu
tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet
şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea
financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de
mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De
generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop,
pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai
Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi!
Dezvoltare, şi alte "agenturi"! Asta, fireşte, după ce prin diverse
mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii
ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de
a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La
drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe
care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti
creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de
care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri,
în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai
vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri
cuprinde Constituţia României, săraca!
Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă
pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne
îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de
care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat,
datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare
nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a
poporului român!
Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce
rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod
sistematic şi programat'? Cine a programat această cacealma a
privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul
S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de
miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de
aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita
acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci
sunt bănci americane, occidentale, interesele lor - ale băncilor şi
ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă
să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la
Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile
în care accept să-l creditez!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de
decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o
parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui
Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc,
adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au
ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră
şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi
întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii
'70!Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca
oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi
să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a
lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin
acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot
fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul
cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate
la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a
fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra
noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că
aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.
Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost
nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii
naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea,
făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte.
Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele
primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara . Acesta fiind
unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Ion Coja

marți, septembrie 20

„Curvia de față”: toleranță sau model de promovat?

Ceaslov story


Pe la 1800, curvia era o „meserie“, practicată pe uliţele marilor oraşe şi tîrguri, dar nu una ca oricare alta. Tolerată, dar doar în anumite împrejurări şi circumstanţe, celetnica (prostituata) trebuia să-şi cunoască, şi mai ales să-şi păstreze, foarte bine locul, căci odată ieşită dintre zidurile unor constrîngeri sociale, comunitatea avea grijă s-o trimită acolo de unde a venit. Să luăm un exemplu: Văduva Arghira îşi face veacul prin mahalaua Colţea, celetnică ca toate celelalte, şi din cînd în cînd amantă a vreunuia de prin mahala. Şi într-o zi, cînd ajunse chiar ibovnica unuia Ispas ciubuciul, care avea chiar şi prăvălie la şosea, crezu că, uite, gata, s-a terminat cu sărăcia, mizeria, foamea, lipsurile. Ea nu era însă decît o curvă, ca oricare alta, aşa că, într-o bună zi, Ispas se însură cu o „fată cinstită şi fără de ponos“.

Cît despre Arghira… se întoarse în praful uliţei, acolo unde îi era locul. Pînă într-o altă zi, cînd se gîndi că n-ar fi rău să-i aducă aminte lui Ispas de „vremurile bune“ şi, de se poate, să mai stoarcă cîte ceva, una, alta… Că ştia ea foarte bine cum îi cu „buna politii“ (reputaţii), şi cum se mai luptă „d’alde d’ăştea“ să-şi apere numele... Aşa că, Arghira începu să-l şantajeze ori de cîte ori avea ocazia, ameninţîndu-l ba cu scandal în public, ba cu jalbe la mitropolit şi la domn. „Ipochimen de cinste“, cu casă şi prăvălie, Ispas cedă, într-o primă fază. Şi, pentru a evita scandalul şi dezonoarea, îi dădu chiar şi 50 de taleri. Văduva nu se mulţumi, ştiind că are dumnealui multe altele de dat… şi aruncă totul în joc…

Aflînd că Ispas s-a însurat, Arghira îi făcu o vizită. Iată cum o descrie reclamatul: „m-am pomenit la săptămînă cu numita la casa mea, unde după ce înaintea soţiei mele, luaţi de o săptămînă, m-au ocărît şi m-au necinstit căutînd a-m sparge casa“. Nu se descurajă prea tare nici cînd jalbele ei fură respinse, rînd pe rînd, cînd la Mitropolie, cînd la Divan, ci merse mai departe mizînd pe impactul vizual al scandalului şi pe defăimarea cotidiană. Aşa că îl „înfricoşă“ cu „supărări şi necinste la prăvălia lui“. Dimineaţa devreme îl pîndi cînd deschise obloanele şi sosi şi ea cînd clientela începuse să se adune, pentru a-şi arunca acuzaţiile, insultele şi blestemele. Scenele adună trecătorii şi mai ales vecinii, care nu scăpară nici un detaliu: „ducîndu-se pîrîta Arghira la prăvălia lui în tîrgu, şi el prinzînd de veste, fiindu-i ruşine de neguţători s-au ascuns, iară pîrîta l-au necinstit cu feluri de ocări nesuferite, făcîndu-l de rizil în mijlocul neguţătorilor, în uliţă, căutîndu-l şi păn prăvălie, şi încă cu mare strigare întru auzul şi al soţii lui, şi a muşteriilor dinprejur“. Obosit, Ispas se văzu nevoit să facă apel la justiţie, iar aceasta interpretă astfel gestul Arghirei: „ că cu acest fel de pornire îl va înfricoşa pă jăluitor de a-i da oricînd îi va cere de cheltuială ca să nu-şi strice ipolipsisul“ (1803).
Prăvălia trebuie aşadar să trăiască „bine“ atît în „interior“, cît şi în „exterior“: viaţa cuplului să fie liniştită, soţia „să-şi poarte cinstea“, iar soţul să nu creeze „evenimente“ care ar putea să-l dezonoreze, „să-l facă de batjocora oamenilor“. Or, locul unei curve nu este decît în praful din uliţă sau în spatele zidurilor, la mănăstire, spre exemplu, tolerată doar printre ceilalţi. Pentru a-i aduce aminte de această poziţie şi mai ales de convenţiile sociale atît de des încălcate, Arghira primi o bătaie zdravănă în Piaţa Tîrgului de Afară, după care, cu mumbaşir şi zapcii, fu trimisă la schitul de maici, „ca să-şi vină în simţire“ şi să nu mai tulbure liniştea politiei, şi să nu mai zgîndărească cinstea ipochimenilor onorabili.

Societatea de ieri acorda o mare importanţă locului şi rolului fiecăruia în ierarhia ordinelor. Toleranţa nu însemna nici acceptare, nici promovare, nici afişare. Curva primea un loc în comunitate, loc care îi era respectat atîta timp cît şi ea ştia unde trebuie să rămînă şi mai ales să-şi vadă „nimicnicia“. Evadarea din uliţă şi semeţirea spre zări înalte, dar nepermise, atrăgea inevitabil nemulţumirea tuturor, năştea rumoare, stîrnea criticile şi bîrfele suratelor, dispreţul bărbaţilor însuraţi, mînia familiştilor, sancţiunea puterii.

Astăzi, de la vlădică la opincă, toţi ne lăsăm atraşi mai mult de frivolitate decît de decenţă, mai mult de tanga decît de sobrietate, mai mult de şolduri decît de nobleţe, mai mult de efemeritatea „succesului“ fizic decît de trăinicia valorii, mai mult de colcăiala trupurilor goale decît de frumuseţea înţelepciunii.

Curvia a pus de mult stăpînire pe cetate, şi, din praful uliţei, s-a cocoţat direct în scaunul nobil al regelui: guvernează, administrează, legiferează, reglementează aşa cum poate, promovînd ceea ce ştie să facă mai mult: amorul de duzină, indecenţa, frivolitatea, viermuiala, grobianismul, delăsarea, şmecheria, urîţenia, laşitatea… Priviţi în jur şi veţi da peste ea… Cît despre „ipochimenii de cinste“… s-au pitulat printre fustele largi ale dezmăţului colectiv aşteptînd, probabil, să treacă fierbinţeala unei veri prea lungi…



Curvele Bucureştiului la 1800

Ca în toate oraşele mari şi mici, prostituţia este şi la Bucureşti un fenomen public, vizibil pentru orice călător care trece prin cetate. Condici, documente, cronicari, legi şi regulamente ne dezvăluie această imagine, aşa cum a fost ea gîndită, înregistrată, blamată la 1800. Iată numai cîteva fragmente dintr-o lume în care toleranţa şi intoleranţa au graniţe atît de fragile şi permanent în mişcare.

Prostituata se ascunde sub diferite nume: curvă, celetnică, cîrciumăreasă, podăreasă (de la bîrnele cu care erau pavate străzile capitalei, numite poduri); dar la fel de utilizate sînt şi denominările generale ce ascund un întreg univers al depravării: femeie "cu fapte rele", "cu fapte de blestămăţii", "cu urmări netrebnice", "cu ponosuri de umblete rele" "învălită", "muiere desfrînată", "cu vieţuire scîrnavă şi necinstită". În aceeaşi manieră sînt circumscrise şi locurile de practicare a prostituţiei: "locuri netrebnice", "locuri necuvioase cu adunări de oameni netrebnici", "pe poduri". Enumerate, ele surprind prin ubicuitatea lor din spaţiul urban: cîrciuma, cafeneaua, hanul, baia publică, bordelul, uliţa cu podinile sale.

Cîrciuma

Loc privilegiat, loc al tuturor şi al nimănui, cîrciuma se află peste tot, în mahala, la răscruce, la intrarea şi ieşirea din oraş, în sat. Că aparţine domnului, boierilor, mănăstirilor sau vreunui negustor, activitatea ei este aceeaşi: vînzarea de vin şi rachiu şi oferirea de plăceri pentru călătorul ostenit. Asociată cu un loc al pierzaniei, ea îşi extinde "faima" şi asupra celor care o deservesc şi în special asupra femeilor. Astfel, cîrciumăresele sînt întotdeauna asimilate cu prostituţia, reputaţia lor fiind întinată prin însăşi activitatea pe care o practică. O fată tînără, o nevastă maltratată, o văduvă săracă îşi găsesc mai totdeauna refugiu pe lîngă cîrciumă. Chiar dacă la început se îndeletnicesc numai cu vînzarea vinului, treptat, treptat, curvia, ca o boală molipsitoare, le vatămă trupurile. Stanca devine cîrciumăreasă la unul Petre în mahalaua Mihai-Vodă, dar în scurtă vreme "s-au apucat de fapte de curvie cu turcii şi cu cine s-au întîmplat". Prinsă asupra faptului în nenumărate rînduri, Stanca este închisă la agie, dar de fiecare dată eliberată. În cele din urmă, unul Tudor îşi face "pomană" şi, îndemnat de unii, de alţii, după ce îi plăteşte "havaetul grosului", o ia de soţie, sperînd să aibă "trai bun". Abia instalaţi în casă cu chirie, că Stanca se reîntoarce la vechile practici şi "după cum au fost obişnuită la fapte de curvie" a reînceput să păcătuiască "nu numai cu oameni creştini, ci şi cu alţi eretici de lege, nelipsind du prin cîrciume, petrecînd într-acestea". Trimisă surghiun la mănăstire, "spre a-şi veni în simţire şi a se înfrîna", Stanca urmează să-şi plîngă păcatele faptei" timp de un an de zile.

Odată molipsită, o curvă nu mai are sorţi de îndreptare, cîrciuma o atrage şi-o înlănţuie fără şanse de scăpare. Rada din Ploieşti fuge de acasă la şase luni de la nuntă. Simion, soţul ei, răbdător şi sperînd că poate se va schimba, pleacă în căutarea ei şi-o găseşte după cinci săptămîni celetnică la o cîrciumă din oraş. La nici opt zile după întoarcerea acasă, Rada fuge iarăşi, de data aceasta celetnică la o cîrciumă din tîrgul Buzăului. Iertată şi revenită acasă, Rada nu stă prea mult pe gînduri şi se aruncă din nou în aventura vieţii şi pleacă la Bucureşti. Mai întîi celetnică pe Podul Mogoşoaiei, ajunge în cele din urmă la una Chiţa ţiganca din ţigănia domnească. Matroană, cîrciumăreasă, curvă, Chiţa ştie să-şi ţină din scurt "angajatele" şi mai ales să le procure clienţi. Cînd fără de ştirea ei, Rada se lasă convinsă să plece cu Simion, Chiţa îşi trimite oamenii şi pe sus o readuce la cîrciumă unde trebuie să rămînă pînă îşi achită datoria. Trei clienţi plătiseră deja sume mari pentru "a le fi ibovnică", iar acum nu vroiau să renunţe pentru nimic în lume la "ceea ce era al lor". Cu ciomege şi cu ameninţări, ei îi propun lui Simion, revenit să-şi ceară nevasta, să le dea cei 40 de taleri plătiţi pentru Rada şi-i vor da drumul. Este nevoie de intervenţia protopopului, ajutat de stegarii agieşti, pentru a o scoate din mîinile Chiţei.
O întreagă reţea a prostituţiei se organizează prin intermediul cîrciumilor şi sub pretextul vînzării de vin. De altfel, este locul cel mai bine plasat, cu clienţi zi şi noapte, cu soldaţi ce petrec, cu ţărani, preoţi, călugări ce poposesc să-şi potolească setea, cu străini ce se opresc numai pentru o clipă şi rămîn toată noaptea.

În Bucureşti, cîrciumile sînt destul de bine organizate şi ierarhizate, dar mai ales numeroase, prostituatele aşijderea, astfel încît marelui agă îi trece prin minte să impună o taxă care i-ar fi adus un venit frumuşel de cîteva sute de mii de piaştri. Informaţia ne este transmisă de W. Wilkinson, consul al Angliei la Bucureşti la începutul secolului al XIX-lea.

În mahala

Datorită comportamentului manifest, o prostituată devine "celebră" în toată mahalaua, în scurtă vreme. Vecinii şi mahalagiii reperează foarte repede gesturi şi atitudini care descalifică o fată nemăritată, o văduvă tînără sau o soţie. "Curvă adevărată şi ştiută", "cu umbletele ştiute de toată mahalaua", femeia marchează locul prin însăşi conduita ei. Într-una din zile, din senin, femeia îşi deschide "cherhana", casa ei devine un tractir, un tîrg, casă de "mosafirlîc". Vizitată mai întîi noaptea, apoi din ce în ce mai evident şi ziua, atrage atenţia asupra ei, apoi începe să supere vecinătatea prin tulburarea somnului în miez de noapte - muzici de lăutari, bătăi, certuri, ţipete, focuri de arme, intervenţii ale străjii - şi mai ales prin prezenţa unui număr mare de străini şi soldaţi, consideraţi un adevărat pericol pentru ordinea micii comunităţi.

În mahalaua Brezoianu, curvă ştiută este Lucsandra, soţia logofătului Ştefan. Plecarea soţului în ţară după agoniseală este un bun prilej pentru Lucsandra şi mamă-sa pentru a deschide "cherhana". Ziua, noaptea, în zilele de sărbătoare, uşa casei le este deschisă pentru cine le ieşea înainte - "turci, arnăuţi, ovrei... alte curve aduse după la alte părţi". Mahalagiii şi preoţii, speriaţi de atîta desfrînare, se gîndesc să dea de ştire la spătărie, mai ales că totul devenise cît se poate de public. Ridicată de strajă la grosul spătăriei, Lucsandra este eliberată şi revine la vechile preocupări, iar petrecerile nu contenesc zi şi noapte, "cu mîncare şi băutură", cu joc şi lăutari, fiind gazdă tuturor soldaţilor din oraş. Ba mai mult, a ajuns să nu se mai sfiiască de nimic, "să-şi dezvelească ea faptele" în văzul tuturor. În zi de mare sărbătoare, cînd "norodul ieşea de la biserică", din casa Lucsandrei ieşeau turcii şi cîrjalii cu care petrecuse pînă dimineaţa, în timp ce alţii aşteptau să intre. La aşa desfrînare, mahalaua se cruceşte şi cere ajutorul strajei pentru a "ridica acea curvă de muiere" şi a o face "surghiun undevaşi", căci asemenea fapte demne de "mare certare sînt". Denunţurile nu contenesc, de altfel, şi în fiecare mahala se regăseşte o Stanca, Marica, Floarea sau Uţa, muieri ce înnebunesc vecinătăţile cu petrecerile lor.

Sancţiune şi penitenţă

Domni şi mitropoliţi încercă să reglementeze şi să controleze fenomenul prostituţiei prin tot felul de măsuri care mai de care mai aspre: gloaba (amenda), bătaia, întemniţarea, surghiunul la mănăstire, expulzarea din oraş. Straja veghează zi şi noapte şi ridică curve şi clienţi din locurile cele mai neaşteptate: pivniţe, poduri, cafenele, tufişuri, grădini, cîrciumi. Închişi la gros (puşcărie), bătuţi, amendaţi, ei sînt apoi eliberaţi. Dacă femeia-curvă este căsătorită, iar soţul cere "înţelepţirea" ei, se decide trimiterea la schitul Viforîta sau la mănăstirea Dintr-un Lemn, locuri îndeobşte folosite pentru întemniţarea femeilor. Tot aici ajung multe dintre prostituatele denunţate de vecini şi mahalagii. Abia atunci cînd oraşul se vede asaltat de un mare număr de prostituate, pitace bisericeşti şi politiceşti se suprapun pentru a face ordine cel puţin pentru o anumită perioadă de timp. La 1777, marele agă (şeful poliţiei capitalei) Matei Creţulescu primeşte ordin să ridice toate "celetnicele de pre la cîrciumi ca să le facă surghiun". În ultimii zece ani ai secolului al XVIII-lea, măsura ajunge să se repete anual şi cîteodată de trei ori pe an, de exemplu la 1797 pitacul domnesc este dat la 7 ianuarie, 13 martie şi din nou la 18 iunie. Alungate ziua, "curvele surghiunite" se reîntorc noaptea şi se reaşază în locurile deja ştiute. Domnul Alexandru Moruzi prevede chiar, la 28 noiembrie 1794, ca cele recăzute de mai multe ori în "păcat" să fie trimise să muncească la fabrica de postav de la Pociovalişte.
Nimic însă nu le-a speriat - nici biciul, nici temniţa, nici mănăstirea - şi "iubitoare de plăceri trupeşti" curvele au continuat să trăiască în "voile inimii lor".

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.

Ce floare esti?

Cifra care-ti reprezinta ziua de nastere poate sa-ti dea informatii
despre tine: cine esti, care ti-e drumul in viata si ce trebuie sa
faci pentru a fi fericita.


Floarea Soarelui

daca te-ai nascut intr-o
zi de 1, 10, 19 sau 28


Cine esti? O persoana care, asemenea florii soarelui, are nevoie de
stralucire. Esti dinamic(a), placut(a), genero(a)s(a), vrei sa te afli
in centrul atentiei si chiar ai un magnetism care va acapara atentia
multor persoane! Ai idei bune si esti in stare sa le pui in practica.
Felicitari!

Destin: In tinerete poti alege un drum care sa nu duca nicaieri… numai
ca te vei opri la timp. Oricum, te vei descurca minunat in cele mai
dificile situatii! Oamenii te vor admira pentru faptele tale.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa te lasi calauzit(a) de ceea ce
simti, dar sa nu calci in picioare sufletele celorlalti. Sa te
straduiesti sa nu fi autoritar(a), impulsiv(a) sau imprudent(a)!
Bafta!

Bujor

daca te-ai nascut intr-o
zi de 2, 11, 20 sau 29

Cine esti? O persoana foarte pasionala in tot ceea ce face! Esti
perseverent(a), oricat de dificila ar parea situatia in care te afli.
Esti loial(a), iti indeplinesti responsabilitatile intr-un mod
exemplar. Nu poti trai singur(a), esti pasional, dar si foarte
posesiv(a), uneori sufocant(a) in manifestarile de tandrete.

Destin: Iti place mult natura, dar actiunile tale au ca scop
asigurarea unui trai confortabil, fara probleme. Din acest punct de
vedere esti un(o) invingato(a)r(e)!

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu subapreciezi oamenii si sa
nu-i jignesti. Sa nu fi incapatanat(a) si inflexibil(a). Fii mai
curajo(a)s(a)! Doar respectand aceste principii vei fi impacat(a) cu
tine si cu cei din jur. Succes!

Papucul Doamnei

daca te-ai nascut intr-o
zi de 3, 12, 21 sau 30


Cine esti? O persoana instabila si imprevizibila, exuberanta si timida
in acelasi timp. Nu iti place sa stai prea mult intr-un loc,
situatiile si personajele trebuie sa se schimbe pentru a te simti
bine. Programele si regulamentele nu sunt pentru tine pentru ca ai
impresia ca-ti ingradeste libertatea la care tii atat de mult. Esti
foarte curio(a)s(a) si ai nevoie in permanenta de lucruri care sa-ti
alimenteze curiozitatea.

Destin: Desi puneti totul sub semnul jocului dragostei si al
intamplarii, informatiile pe care le acumulati va fac indispensabil
din punct de vedere professional. Aveti, de asemenea, o capacitate
mare de adaptare si integrare.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu mai fii atat de
superficial(a)! Sa-ti fie mai clara notiunea de fidelitate. Sa nu mai
fi imprastiat(a), mai multa rigurozitate te va ajuta in tot ce vei
intreprinde.

Albastrea

daca te-ai nascut intr-o
zi de 4, 13, 22 sau 31


Cine esti? O persoana fidela, care, la randul ei, are mare nevoie de
stabilitate. Ai un dezvoltat simt al ordinii si incepi de multe ori sa
organizezi si vietile celorlalti. Dar firea ta profunda si sensibila
va fermeca orice persoana care te va cunoaste cu adevarat. "
Nu-ma-uita", nu-i asa?

Destin: Toate actiunile pe care le vei intreprinde au un grad minim de
risc. In concluzie, suceesul iti va fi de la bun inceput asigurat
90%.Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Da dovada de tact cand iti
impui punctul de vedere. Exprima-ti sentimentele fata de iubit(a) si
fata de familie!


Iris

daca te-ai nascut intr-o
zi de 5, 14 sau 23

Cine esti? O persoana dinamica, sociabila si sincera, simpatica si
foarte inteligenta. Esti echilihrat(a), dar o jignire te poate
transforma intr-un vulcan! Respecti oamenii si astepti acelasi lucru
din partea lor. Ai o mare capacitate de adaptare.

Destin: Poti deveni dependent(a) de placeri de tot felul care, numai o
data gustate, te iau in stapanire. Cu umor, vei intretine multe
relatii doar la nivelul flirtului, pentru ca te distreaza seductia in
sine, dar si sexualitatea. Persoanele din jurul tau vor fi capabile sa
poarte discutii interesante, pentru ca alt gen de oameni nu accepti in
jurul tau. E O.K. sa fii selectiv.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa vezi lucrurile asa cum sunt si
sa fii mai retinut(a).

Mac

daca te-ai nascut intr-o
zi de 6, 15 sau 24

Cine esti? O persoana intuitiva, care anticipeaza situatii si chiar
face profetii in toata regula! Esti un bun psiholog, nimeni nu poate
avea secrete fata de tine. Esti sensibil(a), rafinat(a) si te cufunzi
uneori in reverii adanci…

Destin: Esti romantic(a) si toata viata vei cauta un partener
potrivit. Din acest motiv S-ar putea sa te casatoresti de mai multe
ori… Esti sensual(a) si iti cauti echilibrul in prezenta iubitei
/iubitului. Absenta unui partener potrivit te poate duce la
dezechilibru interior. E totusi posibil ca in cele din urma ea/el sa
apara in carne si oase.

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa-ti descoperi si sa-ti folosesti
aptitudinile! Evita alcoolul si drogurile.

Orhidee

daca te-ai nascut intr-o
zi de 7, 16 sau 25

Cine esti? Persoana sensibila, cu un simt dezvoltat al datoriei. Esti
gata sa-i ajuti pe cei din jur intr-un mod total dezinteresat. Te
detasezi in multime, cu toate ca nu o faci intr-un mod constient. Esti
de o frumusetc izbitoare, care nu se incadreaza neaparat intr-un
tipar, ci pur si simplu atrage atentia.

Destin: Vei fi dezamagit(a) cand vei observa ca ceilalti nu accepta
regulile de onestitate de la care tu nu te abati. Esti marcat(a) de
tristete in mod obisnuit, dar trebuie sa o controlezi. Calatoriile ar
fi o solutie pentru a-ti risipi melancolia in peisaje. Caminul pe care
ti-l doresti e unul bine organizat. Stii sa iubesti, iar profunzimea
sentimentelor tale va fi pentru partener o binecuvantare!

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Calatoreste! Nu-i lua pe ceilalti
prea in serios!

Margareta

daca te-ai nascut intr-o
zi de 8, 17 sau 26

Cine esti? O persoana modesta, rezervata, dar perseverenta.
Sensibil(a), susceptibil(a), prudent(a). Esti in defensiva, de multe
ori capitulezi prea usor.

Destin: Vei avea prieteni putini, dar adevarati. Esti tandru(a) si
astepti acelasi lucru de la partener, asa ca-l vei cauta destul timp…
Dar ceea ce e cu adevarat important e fericirea care iti va umple
intr-o zi inima pentra ca esti o persoana norocoasa!

Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu fi suspicio(a)s(a) cu toata lumea.

Trandafir

daca te-ai nascut intr-o
zi de 9, 18 sau 27
Cine esti? O persoana temperamentala si impulsiva, adesea expusa
consecintelor neplacute ale propriilor fapte. Accepti sarcini dificile
si esti foarte curajo(a)s(a). Esti capabil(a) sa faci mari sacrificii.
Familia si prietenii se pot bizui pe tine. Ai o receptivitate ascutita
la stimulii sentimental-erotici.

Destin: Nu se poate trece usor peste interesele tale vitale. Ii vei
deranja pe multi datorita simtului moral foarte dezvoltat. Vei urmari
idealuri carora le vei consacra intreaga ta energie. "L'important ce
la rose…"Ce sa faci pentru a fi fericit(a)? Sa nu iti neglijezi
partenerul.

vineri, septembrie 2

Tudor Gheorghe


Tudor Gheorghe, originally uploaded by Radu Adam.

La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?

Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.

S-a schimbat profilul omului pe care l-aţi cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?

Da. Şi s-a schimbat esenţial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aşa. El nu încuie poarta, nu încuie uşile la casă. Şi-i mai spun: „Tată!...". „Aş, cin' să fure?" Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii '50 nu exista ideea de furt - oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

Toate li s-au tras de la colectivizare?

Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei. Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum... A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus şi o bară şi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. Generaţia celor bătrâni se duce şi vine o generaţie bătrână şi ea, adică generaţia mea. Mă uit la foştii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraţie şi nu mai îmi spun pe nume şi îmi vorbesc cu „dumneavoastră". La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.

Tudor Gheorghe constată că tinerii români talentaţi sunt victimele mediocrităţilor

Nu neapărat material...

Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari şi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori şcoliţi înainte. De şcoală veche, care ştiau carte. Ăştia de acum nu mai au profesori şcoliţi. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare...

Deşi nu e neapărat rea ideea de învăţământ privat...

Nu, nu, Doamne fereşte! Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu erau obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Am avut colegi ai căror părinţi nu au avut bani să-i dea la liceu. Îţi trebuiau bani ca să-ţi ţii copilul la studii.

Erau costuri mari cu şcolarizarea şi înainte de comunişti...

Era uniforma, îţi trebuia gazdă... La şcoala profesională îţi dădea uniformă şi cămin. După ce o terminai, nu te oprea nimeni să-ţi termini liceul la seral, să-ţi continui studiile. Am colegi care au făcut aşa: şcoala profesională, liceul, apoi Agronomia şi au ajuns ingineri agronomi şi chiar profesori.

''Ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei.''

„Căutăm modele printre ţepuitori"

Mai există România dumneavoastră, aşa cum aţi văzut-o când aţi „deschis ochii"?

Nu... Nu mai există, din păcate.

Ar putea fi recuperată?

Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Viaţa mea, parcursul vieţii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe „modă". N-am avut habar, n-am ţinut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.

Mai avem modele?

Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaţia asta de vine acum îşi caută modele realizate scurt, repede - ţepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani şi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemţilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după '89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, şi alţii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toţii. Oameni care ar fi fost capabili să investească şi să ştie să gândească n-au avut bani. Alţii au avut. Se laudă şi acum: „Domnule, păi m-a prins Revoluţia cu saci de bani!"

Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de Revoluţie...

Categoric!

Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată...

Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaţia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român". Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. „Mi-e ruşine că sunt român"... Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri şcoliţi afară s-au întors şi au făcut România Mare.

Atunci era şi alt context istoric...

Nu mă interesează. Ăştia au făcut România, au făcut ţara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu nişte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Şi, după spectacol, m-am întâlnit cu mulţi dintre ei şi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alţii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. Investeşte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. „Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!", îmi spunea unul. „Ce să faci acasă?", l-am întrebat.

În 2008, în premiera piesei „Omul din La Mancha“

Are vreo şansă aici?

Aici e problema. Dacă vă întoarceţi cinci, n-aveţi nicio şansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceţi 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forţa voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleşte, îi distruge.

Avem vreo şansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?

Da. Atragerea acestor copii şi „desţelenirea". Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.

Dumneavoastră puteţi să lucraţi pe terenul sufletului, dar alţii ce pot face?

Am lucrat şi lucrez. Ei mă consideră un fel de lider din punctul ăsta de vedere, pentru că nu i-am trădat niciodată. Tot ce le-am spus a fost adevărat şi a pornit din interior.

Dacă ar fi scutiţi de taxe zece ani, de pildă, s-ar întoarce?

Vai de mine!

N-ar fi o posibilă soluţie?

Sigur că da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui să mai avem alegeri. Pentru că n-ar mai avea ăştia de unde să strângă bani pentru campaniile electorale, să dea punguţe, ca acum. Că au început deja. Am crezut că mor de „drag" când au început cu punguliţe... Acum sunt albastre, am văzut. Punguliţe, le dau punguliţe... Asta mă doare, că se cumpără meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chişinău, înainte de alegerile lor şi spunea: „Dar, frate Tudore, ce să facem, noi ne-am dus la ţară şi am dat la ţăranii noştri seminţe de morcov, de roşii, să pună în grădină. Le-am adus seminţe şi le-am adus răsad. Şi comuniştii au venit cu tranzistoare."

''Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică.''

„Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti"

Se mai justifică, astăzi, disputa „comunişti/anticomunişti" în mediul politic?

Dragul meu, chestia asta cu comunismul e o vorbă. Comunismul n-a existat niciodată. A existat o formă exagerată, să zicem, a capitalismului, a înflorit fascismul din chestia aia, deşi toată treaba era plecată din social-democraţie. Mie mi se pare că nu e un lucru benefic faptul că ne uităm tot timpul înapoi.

Este contraproductiv?

Da, absolut contraproductiv. Asta a fost! Lăsaţi-mă acum să mă uit încolo, în faţă. Asta a fost istoria mea. Eu am mari probleme pentru că pregătesc un spectacol de o anume factură şi probabil că vor fi mulţi şocaţi.

Cu mai multe cântece din istoria românilor?

Da, chiar asta vreau să şi fac. Adică un spectacol de imnuri naţionale, pornind de la cântecele naţionale din perioada paşoptistă la cântecele mobilizatoare din preajma Războiului de Independenţă, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelică şi până în epoca comunistă. Vor fi toate acolo. N-o să renunţ nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare". Sunt cântece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o să cânt şi două cântece legionare foarte frumoase, de altfel.

De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naţionale?

N-am înţeles nici eu de ce. De frică şi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat şi n-au ştiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!". Aşteptau să mă vadă ca pe Onofrei la Braşov, cu trei fete lângă mine şi cu încă două chitare. N-am ieşit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus „Băi, uite, băiatul e lăutar!", pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ştiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiţional, iată-mă pe urmă cu muzica uşoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul şi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aş vrea. Aceste imnuri naţionale, cântate de o forţă naţionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.

Şi francezii sunt naţionalişti...

Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.

Se şi cultivă parcă această reţinere în „lumea bună"...

Intelectualii rasaţi nu mă mai interesează de mult.

Aveam aşa ceva?

Tocmai aia e, că mi se pare că n-avem... Vă amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, dată de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei ţări, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalistă că e „fost intelectual". Ce părere ai?! Şi lui i-a plăcut şi de câte ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual". Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici, şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".

Dar, culmea, mulţi vor să se distanţeze de aceia de la care aşteaptă ovaţii...

N-aş avea nimic împotrivă acestor oameni - şi nici n-am ce să am, suntem pe alte tărâmuri - dacă ar fi fost veniţi din spaţiu, dacă ar fi fost extratereştri, înţelegi. Atunci ar avea voie, dar ei au fost şcoliţi aici, unii dintre ei sunt filosofi... Se spune că au făcut filosofia. Domnule, ai făcut socialism ştiinţific! Ce, ai uitat?! Aia era filosofie?! Aţi făcut socialism ştiinţific! Dacă spuneai că faci filosofia se uitau chiorâş la tine, aşa că nu puteai. Acum, toţi au terminat facultăţi din astea. Profesori de socialism ştiinţific...

''Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".''

„M-aş întoarce mâine la Spiru Haret"

Dacă aţi fi ministrul Învăţământului, care ar fi prima măsură pe care aţi dispune-o?

M-aş întoarce mâine la Spiru Haret, aş lua şi aş vede ce-a făcut, de ce a fost genial Spiru Haret. Înţelegi?

Pe vremea lui aveam unul dintre cele mai moderne sisteme de învăţământ din Europa...

Ştii de ce? Pentru că pornise de la - ştii foarte bine! - învăţământul modern din ţările civilizate şi l-a adaptat la capacitatea românului de a recepta. Du-i unui copil de american un program de-ăsta multicultural deschis şi l-ai tâmpit. Copilul român este capabil din punct de vedere intelectual să acumuleze. Tu, dintr-o dată, îmi ei copilul meu de la ţară - mă rog, acum de la ţară mai puţin, că nu mai au posibilitatea să vină...

Mulţi sunt plecaţi cu părinţii în Spania sau în Italia...

Aici e tragedia! Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem. Cine îmi garantează mie că, la ora actuală, nu se întâmplă ca 60% din viitorii copii geniali ai acestei ţări să nu aibă posibilitatea de a ajunge la liceu şi de a evolua!?

În 2002, primind Ordinul Naţional Steaua României

Numai 2% din tinerii din mediul rural intră la facultate...

Câţi dintre marii intelectuali ai acestei ţări au plecat de la ţară? Majoritatea. Eu am prins ultima generaţie de copii de ţărani. Ăştia de vin acum sunt copii de fermieri. Nu mă deranjează. Vreau să mă duc prin satele patriei şi să-i văd, cum mă duc eu din când în când şi să mă opresc din curiozitate. Mai fac exerciţiul ăsta şi acuma, chiar dacă nu apar la televizor să spun asta. Eu sunt individul care apare o dată pe an sau de două ori la televizor.

Refuzaţi apariţiile în emisiuni televizate?

Nu refuz. N-am unde să mă duc. N-am la ce emisiune. Nu există emisiuni pentru mine. Dă-mi tu o emisiune! Unde să mă duc? Ar trebui, de pildă, televiziunea culturală să se preocupe. Avem un TVR Cultural... Ăia nu m-au sunat în viaţa lor, nici nu ştiu că exist.

Sunteţi un om „greu încadrabil", aşa cum v-aţi autodefinit...

Nu numai eu. Pot să enumăr acum zeci de personalităţi care ar putea să-ţi facă spectacole extraordinare, show-uri. Mai e şi altceva: de pildă, dacă eu sunt capabil să fac o emisiune trăsnet, cu un spectacol absolut, cu rating de neimaginat, cu un bun marketing de promovare al acestei emisiuni, cine îmi garantează că o gaşcă de mediocri din „partea ailaltă" n-or să spună: „Băi, suntem nebuni la cap, deci se poate şi aşa! Păi, îi învăţăm pe ăştia la lucruri de calitate? Nu. Noi trebuie să-i ţinem pe ăştia la ce suntem noi capabili." Dacă oamenii prind gustul lucrurilor rafinate, îi huiduie, îi dau afară, le închid televizorul. De ce la mine, în orice perioadă, sălile sunt pline?

Jucaţi cu casa închisă întotdeauna.

Vin în Bucureşti, fac un spectacol, două, la Sala Palatului, nu se găsesc bilete cu două săptămâni înainte. Este un public al meu, un public creat de mine. Ăştia nu pot fi păcăliţi, ăştia nu se uită la kitschuri. Spectacolele mele sunt şi de umor. Adică la mine se râde în spectacole şi se râde copios.

''Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem.''

„«Dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!»"

Prin dispariţia umorului din societate şi prin înlocuirea lui cu băşcălia, pare-se că am asistat la o mare conspiraţie împotriva românilor...

Uite, vezi tu, îţi dau un exemplu absolut admirabil de decădere, dacă vrei, a spiritului acesta românesc. Pe un bucureştean de acum 40, 50 de ani îl calcă un domn pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită şi spune: „Dacă-mi bagi o fisă în gură îţi spun câte kile ai!" Înţelegi? Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta...! Bă, boule! Uită-te pe unde calci, în mă-ta!" Vezi, asta e diferenţa! Acum, pentru chestia asta te înjură şi te scuipă. Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică, în sensul frumos.

Ce a determinat dispariţia lui Mitică?

Lipsa de credinţă, lipsa de educaţie, faptul că s-au populat artificial oraşele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forţă de muncă de la ţară. Şi pe ţăran, când l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat în mahala, a luat ce e mai rău. Şi a devenit mârlan. Nu mai este orăşeanul care ştia că nu trebuie să scuipe pe jos, că nu trebuie să arunce seminţe pe jos. Aşa era educat de mic, de când îl ducea bona la grădiniţă. Nu mai este nici ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să facă astfel de lucruri pentru că se uitau vecinii la el. Aşa a înflorit în român, dintr-o dată, mârlănia. Şi a înflorit mârlănia până în sferele înalte ale politicului. Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.

De acolo se propagă mârlănia la nivelul întregii societăţii...

Pe principiul „dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!" Dacă vrei să ajungi ceva, asta e ideea. „Fiţi, tată, ca mine că uite ce bine îmi merge!"

''Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.''

„Caşaloţii din politică trebuie fugăriţi"

Se poate reforma actuala clasă politică sau e doar o iluzie?

Eu cred că se poate reforma dar... vezi tu, după 1989 n-am avut jurnalism. Erau nişte profesionişti care terminau „Ştefan Gheorghiu", secţia jurnalistică, care ştiau despre ce e vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau să facă un jurnalism dirijat de partid. Ştiau să scrie un reportaj, fără doar şi poate, îi învăţau să facă treburile astea. După '89 au apărut două mii de ziare şi orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete în şcoală a zis că e ziarist. Şi au început să publice toţi, să scrie toţi, care mai de care. Nenorocirea de pe lume...

Au fost şi sunt mulţi care au eşuat în profesiile pe care şi le-au ales iniţial...

Ei bine, au trecut 20 de ani şi s-a făcut deja jurnalism în România. Există, la ora actuală, jurnalişti din generaţia asta a voastră, profesionişti, care ştiu totul, pe care i-a învăţat viaţa. Ei bine, politicul n-a ajuns aşa de repede la maturitate. Ei sunt încă amatori. Pentru că, dacă în jurnalism a funcţionat foarte bine concurenţa, şi a trebuit să se şcolească băieţii prin scriitură, să devină acizi în verb şi să aibă logică în ceea ce scriu, în politică s-au aşezat câţiva indivizi care n-au mai vrut să plece. Le-a căzut bine, au ştiut şmecheriile şi n-au lăsat să urce tineretul care chiar voia să facă politică. Îţi dau exemplu de câţiva tineri politicieni foarte buni, foarte buni... Îi urmăresc la televizor, îi văd, le merge mintea, sunt copii prezentabili.

La cine vă referiţi?

Nu vreau să spun. Sunt destui, de la toate partidele. Nu vreau să spun...

Tinerii aceştia chiar vă dau speranţa că se poate şi altfel în politica românească sau e doar o impresie?

Nu, nu. Eu cred că ei ar putea să facă schimbarea, dacă ar avea în spatele lor generaţia ailaltă de tineri, care să-i „fugărească".

Tinerii la care vă gândiţi sunt plecaţi acum în străinătate.

Da, da, da. Pentru că ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei. „Băi, copile, tu nu ştii cum este, hai că-ţi spune tata...", înţelegi? Ăsta este punctul meu de vedere. Asta este cea mai mare tragedie a acestui popor.

''Ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei.''

„Băsescu nu mă reprezintă"

Cum aţi judeca primul mandat al preşedintelui Băsescu, în raport cu cel de-al doilea?

Nu ştiu dacă sunt măsură să-l judec pentru că eu nu l-am votat. Adică eu n-am agreat genul...

Dar totuşi vă reprezintă.

Nu pe mine.

Pe noi toţi, ca popor, ne reprezintă.

Eu mă delimitez de chestia asta. Sigur, mă supun că n-am încotro. Sunt într-o ţară democratică şi trebuie să respect legile pe care preşedintele le semnează. N-am ce să fac. Iar recurg la pilde, ca să zic aşa. În primul său mandat, a venit la un spectacol de-al meu. Ca ministru, a venit la mai multe, dar apoi n-a mai venit.

E pilduitor?

Poate, cine ştie... L-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu. Asta când era primar general al Capitalei. A venit, din nefericire - n-a fost inspirat! -, la acel spectacol, şi spuneam un poem a lui Sorescu - „Măciuchiţa". Începea foarte rău: „Unul, Gagea a lui Spartu'" - spunea Sorescu - cu cap mare şi cutare...", „a fost ales de Comitetul" nu-ştiu-cum „să lichideze câinii". Băsescu tocmai luase hotărârea să lichideze câinii. Şi de aici încolo, poemul era o „nenorocire". „Băi, zice, eu am făcut o şcoală şi am învăţat că nu-ţi dă dreptul nimeni să omori câinele. Dar tu ce-ai învăţat? Să omori câini?". Adică era treaba „legată" şi de atunci n-am mai avut o relaţie cu el. M-am mai întâlnit cu Domnia Sa o dată, când făcea o baie de mulţime, a doua zi de Paşti, la primarul oraşului Craiova, pe care, după aia, l-au închis... Dar, mă rog, cu entuziasm m-a îmbrăţişat, să vadă lumea. S-au făcut şi fotografii...

Aţi realizat un transfer de popularitate...

Sigur că da. Am stat de vorbă cu Domnia Sa, am băut un pahar de vin. Era Radu Berceanu acolo, care m-a prezentat plin de drăgăleşenie.

Radu Berceanu v-a prezentat pe dumneavoastră?

Da, m-a prezentat şi i-a spus domnului Băsescu foarte frumos: „Vă prezint pe «naşul» meu politic. Dacă Tudor Gheorghe n-ar fi fost, eu n-aş fi intrat în politică". Am făcut şi greşeli, domnul meu...

''Pe Traian Băsescu l-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu.''

„Mă adresez tinerilor care pot discerne"

De ce vă iubesc tinerii de azi atât de mult?

Pentru că, deocamdată, nu i-am dezamăgit cu nimic. Toate programele mele, toate gândurile mele le-am spus pe faţă. Ei sunt debusolaţi. Eu cred foarte tare în capacitatea lor de a discerne. Mă adresez unei categorii de tineri capabili să facă această deosebire. Eu ştiu că oamenii care mă apreciază şi care vin la spectacolele mele plătesc şi bani. Nu sunt deloc ieftine biletele la mine.

Calitatea costă...

Mi s-a şi reproşat, la un moment dat, dar n-am ce să fac. Nu pot să fac un spectacol ieftin având în spate 80 de instrumentişti şi un cor. Astea costă. Nu mă ajută Ministerul Culturii să subvenţioneze actele de cultură.

Ministerul Culturii are alte preocupări...

Probabil.

Acum este preocupat, se pare, şi de „proiectul Roşia Montană"...

Nu ştiu nimic despre Roşia Montană. Am fost pe acolo, în zona aceea mirifică, în istoria aceea senzaţională. Am şi jucat într-un spectacol foarte frumos în care era vorba exact despre lumea căutătorilor de aur, a minerilor din băile de aur ale ţării. E o istorie şi acolo. Dăm, încet, încet, cu piciorul la fiecare zonă care înseamnă istorie.

Niciodată după 1989 nu vi s-a propus să coordonaţi vreun proiect naţional de promovare a culturii române?

Nu. Eu am făcut nenumărate turnee în străinătate şi înainte de '89 şi după '89. Dar niciodată trimis de statul român. Pe mine niciodată Ministerul Culturii nu m-a trimis să reprezint cultura română. Eu am fost invitat să reprezint cultura română. Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.

''Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.''

„În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi"

V-a fost vreodată ruşine de faptul că sunteţi român?

Niciodată!

Dar aţi avut motive să vă fie ruşine?

Ar fi fost. Ar fi fost când eram cu o delegaţie de francezi în zona Lyonului. Eram la un nivel foarte mare, cu doi profesori universitari - dintre care unul era Michel Noir, fost ministru al Finanţelor, primar al Lyonului şi posibil candidat la preşedinţie. La o masă, lângă noi, erau nişte români care înjurau şi vorbeau atât de tare încât mi-a venit să intru în pământ. Şi ăla m-a întrebat: „Nu vorbesc română?" Bine, eu am fost delicat şi am spus: „Un dialect..." Dar nu mi-e ruşine nici acum dacă mă duc în străinătate şi mă întreabă ăştia de economia noastră. Eu spun că trecem printr-o perioadă mai dificilă, ca în orice tranziţie. Şi mi se pare normal să spun aşa. Ce dreptate a avut Brucan şi cum l-am înjurat atunci când a zis că ne trebuie 20 de ani să se schimbe generaţiile astea. Dar mie mi-e teamă foarte tare de alt lucru - ca aceia care vin din urmă să nu fie foarte taraţi.

Riscul e mare.

În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi. Cred că ăsta e şi termenul istoric.

Ca o pribegie prin deşert...

Sigur că da.

Va începe România, după 2012, să se schimbe în bine?

Pe termen scurt, după 2012, va fi foarte rău.

Deci, nu vom începe să creştem...

Nu, că n-avem cum. „S-a dus dracului rapiţa", ştii, cum zice Caragiale. S-a dus dracului cultul muncii la români. Prea am vrut toţi să fim „biznizmeni".

Cu „z"...

Da. Neapărat! Adică, noi am vrut repede să păcălim. Acum, încet, încet, apare câte unul care face câte ceva şi noi alergăm repede să-l filmăm şi să arătăm „Uite că se poate!". Dar nu, aici, până nu se va... Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.

Sunteţi printre puţini care mai crede asta.

Eu cred pentru că am văzut ce se poate face. Du-te în zona Satu Mare să vezi ce au făcut acolo. Au învăţat cum e cu căpşunile. Şi s-a umplut zona aia, a Maramureşului, de căpşuni. I-am văzut şi la Galaţi şi erau fericiţi. Scria mare: „Căpşuni de Satu Mare". Deci ei au învăţat să facă asta. Dacă acestor oameni care ar veni, guvernanţii de astăzi, legislaţia de astăzi le-ar spune: „Domnule, puneţi o afacere pe picioare şi cinci ani de zile nu vă luăm nicio taxă!", s-ar întoarce mai mulţi. Ei, atunci ţara asta s-ar face cum trebuie.

''Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.''

Fragmente din precedentul dialog „La masa Adevărului" (mai 2009)

„Mă supără mârlănia din jur"

George Rădulescu: Mai avem motive să fim mândri că suntem români?

Tudor Gheorghe: E greu, dar pentru asta lupt eu. Asta încerc să demonstrez acestei generaţii debusolate şi debusolante. Motivele care ar putea să-i facă să fie mândri că sunt români trebuie căutate în trecut, nicidecum în contemporaneitate. Am obsesia limpede a două perioade din istoria României: paşoptismul şi perioada interbelică. Acelea au fost perioade extraordinare în istoria poporul român. Atunci s-a înfiinţat România.

Tânăr fiind, mai poţi spune astăzi că eşti mândru că eşti român fără a atrage priviri ironice, fără a fi luat în batjocură?

A fost şi cred că mai e un vânticel niţel ciudat. O anume categorie de intelectuali români susţin ideea - nu pe faţă, ci discret, parşiv! - că cu cât îţi înjuri mai mult ţara, cu atât eşti mai european. Mie îmi dispace genul ăsta.

Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?

Mârlănia din jur! Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!". Adică ne tragem de şireturi. Iar e vorba despre lipsa criteriilor... Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg cu taxiul şi mă uit la lumea din autobuz, pe fereastră. E de o tristeţe cumplită... Nu mai e niciun zâmbet. Femeile, înainte, când fugeau după autobuz râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu prind autobuzul e o disperare îngrozitoare.

Care ar fi soluţia?

Educaţia! Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit?" Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am băut 400 de ani!".

La noi ar funcţiona acelaşi „sistem"?

Aici nu trebuie să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor cu nu ştiu ce diagonală. Şi l-am întrebat pe tata ce televizor avea în puşcărie. Să-i scoată la muncă, că n-au cu cine face autostrăzile! Eu, care umblu în toată ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi trec pe lângă ei. Sunt câte 10 inşi, iar trei stau în lopeţi. Ce-ar fi să nu le mai dea lopeţi cu cozi din astea? Să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele! Sau să le dea lopeţi cu cozi mai mici. Dar nici aşa nu e bine, că fantezia îl determină să pună basca în coadă şi să stea în fund.

E vorba de mentalitate...

Le dau formula cum să facă autostrăzi. Să aducă 3.000 de chinezi şi să le spună de unde până unde trebuie făcut, fără să se mai bage în rest, că-i strică! Să vezi ce autostradă se face, ca vântul şi ca gândul.

De unde pleacă problema aceasta, a modului în care ne raportăm la muncă?

Din comunism! Nu era sloganul genial: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc"? Exista un folclor ilegal, pe care îl cântau lăutarii în perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: „Fir-ai al dracu` de global, mi-ai făcut muierea cal!" sau „Fir-ai a dracu` tarla lungă!" sau „Dacă ai şurub isteţ, ajungi mare la judeţ!".

''Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă!''

joi, septembrie 1

Din istoria si despre caile cancerului






Understanding how cancer begins and then grows is fundamental to one day preventing the disease. Here, we explain three new theories for how cancer may form.
For the last decade cancer research has been guided by a common vision of how a single cell, outcompeting its neighbors, evolves into a malignant tumor.


Through a series of random mutations, genes that encourage cellular division are pushed into overdrive, while genes that normally send growth-restraining signals are taken offline.

With the accelerator floored and the brake lines cut, the cell and its progeny are free to rapidly multiply. More mutations accumulate, allowing the cancer cells to elude other safeguards and to invade neighboring tissue and metastasize.

These basic principles — laid out 11 years ago in a landmark paper, "The Hallmarks of Cancer," by Douglas Hanahan and Robert A. Weinberg, and revisited in a follow-up article this year — still serve as the reigning paradigm, a kind of Big Bang theory for the field.

But recent discoveries have been complicating the picture with tangles of new detail. Cancer appears to be even more willful and calculating than previously imagined.

Most DNA, for example, was long considered junk — a netherworld of detritus that had no important role in cancer or anything else. Only about 2 percent of the human genome carries the code for making enzymes and other proteins, the cogs and scaffolding of the machinery that a cancer cell turns to its own devices.

These days "junk" DNA is referred to more respectfully as "noncoding" DNA, and researchers are finding clues that "pseudogenes" lurking within this dark region may play a role in cancer.

"We've been obsessively focusing our attention on 2 percent of the genome," said Dr. Pier Paolo Pandolfi, a professor of medicine and pathology at Harvard Medical School. This spring, at the annual meeting of the American Association for Cancer Research in Orlando, Fla., he described a new "biological dimension" in which signals coming from both regions of the genome participate in the delicate balance between normal cellular behavior and malignancy.

As they look beyond the genome, cancer researchers are also awakening to the fact that some 90 percent of the protein-encoding cells in our body are microbes. We evolved with them in a symbiotic relationship, which raises the question of just who is occupying whom.

"We are massively outnumbered," said Jeremy K. Nicholson, chairman of biological chemistry and head of the department of surgery and cancer at Imperial College London. Altogether, he said, 99 percent of the functional genes in the body are microbial.

In Orlando, he and other researchers described how genes in this microbiome — exchanging messages with genes inside human cells — may be involved with cancers of the colon, stomach, esophagus and other organs.

These shifts in perspective, occurring throughout cellular biology, can seem as dizzying as what happened in cosmology with the discovery that dark matter and dark energy make up most of the universe: Background suddenly becomes foreground and issues once thought settled are up in the air. In cosmology the Big Bang theory emerged from the confusion in a stronger but more convoluted form. The same may be happening with the science of cancer.
Cancer Cell Movement 癌细胞运动
Exotic Players

According to the central dogma of molecular biology, information encoded in the DNA of the genome is copied by messenger RNA and then carried to subcellular structures called ribosomes, where the instructions are used to assemble proteins. Lurking behind the scenes, snippets called microRNAs once seemed like little more than molecular noise. But they have been appearing with increasing prominence in theories about cancer.

By binding to a gene's messenger RNA, microRNA can prevent the instructions from reaching their target — essentially silencing the gene — and may also modulate the signal in other ways. One presentation after another at the Orlando meeting explored how microRNAs are involved in the fine-tuning that distinguishes a healthy cell from a malignant one.

Ratcheting the complexity a notch higher, Dr. Pandolfi, the Harvard Medical School researcher, laid out an elaborate theory involving microRNAs and pseudogenes. For every pseudogene there is a regular, protein-encoding gene. (Both are believed to be derived from a common ancestral gene, the pseudogene shunted aside in the evolutionary past when it became dysfunctional.) While normal genes express their will by sending signals of messenger RNA, the damaged pseudogenes either are mute or speak in gibberish.

Or so it was generally believed. Little is wasted by evolution, and Dr. Pandolfi hypothesizes that RNA signals from both genes and pseudogenes interact through a language involving microRNAs. (These signals are called ceRNAs, pronounced "sernas," meaning "competing endogenous RNAs.")

His lab at Beth Israel Deaconess Medical Center in Boston is studying how this arcane back channel is used by genes called PTEN and KRAS, commonly implicated in cancer, to confer with their pseudotwins. The hypothesis is laid out in more detail this month in an essay in the journal Cell.

Fueled by the free espresso offered by pharmaceutical companies hawking their wares, scientists at the Orlando meeting moved from session to session and browsed corridors of posters, looking for what might have recently been discovered about other exotic players: lincRNA, (for large intervening noncoding), siRNA (small interfering), snoRNA (small nucleolar) and piRNA (Piwi-interacting (short for "P-element induced wimpy testis" (a peculiar term that threatens to pull this sentence into a regress of nested parenthetical explanations))).

In their original "hallmarks" paper — the most cited in the history of Cell — Dr. Hanahan and Dr. Weinberg gathered a bonanza of emerging research and synthesized it into six characteristics. All of them, they proposed, are shared by most and maybe all human cancers. They went on to predict that in 20 years the circuitry of a cancer cell would be mapped and understood as thoroughly as the transistors on a computer chip, making cancer biology more like chemistry or physics — sciences governed by precise, predictable rules.

Now there appear to be transistors inside the transistors. "I still think that the wiring diagram, or at least its outlines, may be laid out within a decade," Dr. Weinberg said in an e-mail. "MicroRNAs may be more like minitransistors or amplifiers, but however one depicts them, they still must be soldered into the circuit in one way or another."

In their follow-up paper, "Hallmarks of Cancer: The Next Generation," he and Dr. Hanahan cited two "emerging hallmarks" that future research may show to be crucial to malignancy — the ability of an aberrant cell to reprogram its metabolism to feed its wildfire growth and to evade destruction by the immune system.

Unwitting Allies

Even if all the lines and boxes for the schematic of the cancer cell can be sketched in, huge complications will remain. Research is increasingly focused on the fact that a tumor is not a homogeneous mass of cancer cells. It also contains healthy cells that have been conscripted into the cause.

Cells called fibroblasts collaborate by secreting proteins the tumor needs to build its supportive scaffolding and expand into surrounding tissues. Immune system cells, maneuvered into behaving as if they were healing a wound, emit growth factors that embolden the tumor and stimulate angiogenesis, the generation of new blood vessels. Endothelial cells, which form the lining of the circulatory system, are also enlisted in the construction of the tumor's own blood supply.

All these processes are so tightly intertwined that it is difficult to tell where one leaves off and another begins. With so much internal machinery, malignant tumors are now being compared to renegade organs sprouting inside the body.

As the various cells are colluding, they may also be trading information with cells in another realm — the micro-organisms in the mouth, skin, respiratory system, urogenital tract, stomach and digestive system. Each microbe has its own set of genes, which can interact with those in the human body by exchanging molecular signals.

"The signaling these microbes do is dramatically complex," Dr. Nicholson said in an interview at Imperial College. "They send metabolic signals to each other — and they are sending chemicals out constantly that are stimulating our biological processes.

"It's astonishing, really. There they are, sitting around and doing stuff, and most of it we don't really know or understand."

People in different geographical locales can harbor different microbial ecosystems. Last year scientists reported evidence that the Japanese microbiome has acquired a gene for a seaweed-digesting enzyme from a marine bacterium. The gene, not found in the guts of North Americans, may aid in the digestion of sushi wrappers. The idea that people in different regions of the world have co-evolved with different microbial ecosystems may be a factor — along with diet, lifestyle and other environmental agents — in explaining why they are often subject to different cancers.

The composition of the microbiome changes not only geographically but also over time. With improved hygiene, dietary changes and the rising use of antibiotics, levels of the microbe Helicobacter pylori in the human gut have been decreasing in developing countries, and so has stomach cancer. At the same time, however, esophageal cancer has been increasing, leading to speculation that H. pylori provides some kind of protective effect.

At the Orlando meeting, Dr. Zhiheng Pei of New York University suggested that the situation is more complex. Two different types of microbial ecosystems have been identified in the human esophagus. Dr. Pei's lab has found that people with an inflamed esophagus or with a precancerous condition called Barrett's esophagus are more likely to harbor what he called the Type II microbiome.

"At present, it is unclear whether the Type II microbiome causes esophageal diseases or gastro-esophageal reflux changes the microbiome from Type I to II," Dr. Pei wrote in an e-mail. "Either way, chronic exposure of the esophagus to an abnormal microbiome could be an essential step in esophageal damage and, ultimately, cancer."
Cancer Research Project Cover copy
Unseen Enemies

At a session in Orlando on the future of cancer research, Dr. Harold Varmus, the director of the National Cancer Institute, described the Provocative Questions initiative, a new effort to seek out mysteries and paradoxes that may be vulnerable to solution.

"In our rush to do the things that are really obvious to do, we're forgetting to pay attention to many unexplained phenomena," he said.

Why, for example, does the Epstein-Barr virus cause different cancers in different populations? Why do patients with certain neurological diseases like Parkinson's, Huntington's, Alzheimer's and Fragile X seem to be at a lower risk for most cancers? Why are some tissues more prone than others to developing tumors? Why do some mutations evoke cancerous effects in one type of cell but not in others?

With so many phenomena in search of a biological explanation, "Hallmarks of Cancer: The Next Generation" may conceivably be followed by a second sequel — with twists as unexpected as those in the old "Star Trek" shows. The enemy inside us is every bit as formidable as imagined invaders from beyond. Learning to outwit it is leading science deep into the universe of the living cell.




B0006421 Breast cancer cells





_____________________________





yellowdog VT
burlington, vt

As a working cancer scientist who was lucky enough to attend meeting, I can attest to the exciting nature of the work, and to the paradox that, the more we learn, the more the knotty the problem appears.With reference to some of the comments made by other readers, rest assured that, (1) the Cancer Stem Cell theory is alive and well and is being actively investigated in many tumors; that (2) epigenetics is being actively investigated; non coding RNAs are in fact epigenetic in nature; (3) big Pharma is actually trying to develop new drugs to cure cancers, and that so far, nobody has discovered a miracle drug that cures all cancers and can't be patented.

What the article does not say is that the current desire to make huge cuts in the "discretionary" component of the Federal budget will be devastating to cancer researchers, and indeed all biomedical scientists. Don't look to industry, all of our Pharma colleagues are losing their jobs in the rush to outsource basic science to laboratories in India and China. If the current trends continue, the only scientists able to maintain labs will be those funded by the Howard Hughes Medical Institute. There will be no discoveries and miracle cures to move out of the lab and into hospitals.

And to all those politicians who chide scientists for not speaking up, I am sorry, we are too busy writing grants, teaching classes, training students, and performing all the tasks our overpaid administrators have dumped on us. And we don't have the hedge fund sized contributions to get your attention anyway.





W.A. Spitzer
Faywood, New Mexico

It is a sad commentary that one frequently reads comments that suggest that large pharmaceutical companies would withhold useful cancer treatments from the public because they are not profitable. I worked as a research scientist for a major pharmaceutical company for nearly 30 years. The scientific community is not immune - our friends, our colleagues, our family members die from cancer just as surely as everyone else. There are literally thousands of scientists working for pharmaceutical companies trying to find a more effective treatment for cancer. They spend their entire careers dedicated to the possibility that their work might one day make a difference; that their research might save one life - it is the reason they get up and go to work everyday. To imply that somehow they would bypass a successful cancer treatment because it was not hugely profitable is deeply insulting. Anyone who would even imagine that kind of large scale scientific conspiracy coupled with such a complete absence of morality needs to pause and look within themselves.


MJR
Stony Brook, NY

As this article admirably summarizes, we are now on the cusp of major advances in understanding and, in our life time, curing many types of cancer. Tragically America will not be leading the world towards this marvelous goal. Driven by austerity crazed politicians and others - America has not been training and funding enough new scientists for years and its scientific infrastructure is now crumbling (indeed it is becoming a laugh stock) and so America is neither prepared to exploit these new discoveries, nor actually translate these advances into new therapies. And don't look to industry to invest here! They're realizing a lot more profits from treating chronic life style diseases than cancer. As a researcher for the past 30 years, I have witnessed many of these discoveries, but also the soul crushing budget cuts of the past twenty - both in academics and in industry. Also I have observed the heedless squabbling in Pharma and Biotech over intellectual property control and profits. Congress, CEO's and the other wealthy citizens of our nation need to ask themselves: would I be so happy with a tax break if it means my wife or daughter would not benefit from a highly effective treatment or cure for breast cancer?? Would I gladly place on the tomb stone of a young father who died needlessly of lung cancer or a child who unnecessarily succumbed to a brain tumor - they died for smaller government and lower taxes?!


LKF
NY

Absolutely fascinating.

I would point out that anthropomorphising cancer as something to be outwitted is perhaps part of the problem we have in solving this disease. Cancer is not an enemy in any traditional sense and as far as we know has no evil intent. Cancer is a very complex system more akin in some ways to a "black box" problem. When we solve it, we will also, of necessity, solved many other biological mysteries which will undoubtedly form the foundation for wide ranging scientific breakthroughs.


Freeman
Memphis, TN

For those who think scientists, including those in Big Pharma, are uninterested in finding a cure for cancer, realize that a number of us entered the field because family members died of cancer. We might someday get cancer and we are almost assured that friends and relatives will get cancer. Why wouldn't we want to cure it?


Greenpa
Minnesota

"Most DNA, for example, was long considered junk — a netherworld of detritus that had no important role in cancer or anything else. Only about 2 percent of the human genome carries the code for making enzymes and other proteins, the cogs and scaffolding of the machinery that a cancer cell turns to its own devices."

HEAR ME. Hear me well. That statement- so often repeated as a pet idea by the press- has ALWAYS been considered GARBAGE science- by all first class evolutionists and geneticists.

It's an idiotic idea- with an abundance of hard data that have always contradicted it. If the scientist you are interviewing repeats that nonsense giving it any credence whatsoever- you know you are talking to a second rate intellect. And the rest of what they have to offer is likely second rate, also.


Rankin Fyle
Atlanta

60% of all cancers are environmental in origin. Improve public health and reduce cancer-duh


sas
new york

although i support continuing research to understand cancer at a cellular level, i am deeply suspicious of a mindset that refuses to acknowledge the likely possible preponderance of cancer cures and preventatives -- simply because they might not be profitable to big pharma/big medicine.

are cancer researachers REALLY interested in finding low-cost, low technology winners in the 'war' on cancer?

i doubt it.


sas
new york

here's a 4th theory: whether by mechanism 1, 2 or 3, our bodies are CONSTANTLY subjected to cell abnormalities -- cancers! -- that may result in life-threatening disease. however, properly nourished and healthy cell tissue normally resists such growth and metastasis. isolating and promoting to the public the foods that resist -- and, in fact may obliterate such cancers at an early stage of growth -- is the most effective artillery in the 'war' on cancer.



Sylvia
Ridge, NY

If you look at the ads for ridiculous products devised and sold by the pharmaceutical companies, it's hard to imagine that the industry would really like to see a cure for cancer. By sticking to an M.O. of "never kill 'em and never cure 'em," they can rest assured of their continued financial success. To the extent that research depends on the support of big pharma, it is limited in its scope.


Tortuga
Colorado

Sooner or later, "science" will realize that health begins and ends in the human microbiome. Take heed now: support your microbiome with supplemental beneficial microbes (e.g., acidophilus) and then feed your microbes with probiotics.


pierre
nyc

It's great, fascinating and also, of course, amazing to see top scientists enjoying themselves with "something" that is killing people Something that is...preventable. More screens to catch tumors early and ending the production of cigarettes would, for the most part, solve the problem. But no, let's keep alive that horrible disease, let's wait until it becomes deadly and incurable in one's body. That is SO interesting to observe...This is the exact same thing with sociologists enjoying studying poor and dangerous ghettos instead of calling for their destruction.


MMG
Puerto Rico

When I was growing up I was taught to wash my hands before eating to keep microbes from entering my stomach. Later on I learned about helpful bacteria. Then I learned about cancer causing bacteria and viruses. Now I have learned that I AM bacteria. I think maybe I no longer need to wash my hands before eating since I do not need to prevent the owners of my body from entering it.

It is mind blowing to think how little we really know. How humbling.



Winfield J. Abbe
Athens, GA

To: Yellowdog, #38: Your unenlightening propaganda comment has not only been posted but highlighted by the prejudiced anonymous censors to these comments, but neither of my two posts, which answer your comment even with references, have been posted.

How long should the cancer generals be paid billions of public and private dollars to beat a dead horse? At some point one must admit they have dismally failed and are dismally failing. They have squandered over $105 billion according to a NYTimes article last year, but some estimates rise to $1 trillion, but the cancer generals cannot even tell us what cancer is, let alone how to cure and prevent it!

Big Pharma is not the answer, but the problem. It has obstructed, or is behind the obstruction by the FDA Gestapo, of every non orthodox less toxic treatment, which is why none are legally available. All orthodox cancer treatments are life threatening and can and do kill patients every day. One cancer victim in the U.S. dies every minute either from cancer, treatment or both.

No, the cancer generals don't need more support, they need to be fired and prosecuted for scientific misconduct, fraud, medical quackery and crimes against humanity.

Unlightening propaganda comments like yours and unenlightening propaganda articles like this one are not helpful. The pharmaceutical companies have so much money they can and do buy anything, any lawmaker and any government. They are secret corrupt cesspools. They are just as corrupt as the illegal drug trade except they are legal and kill about 270 unwitting victims every day.

Winfield J. Abbe, Ph.D., Physics

References:
"The Truth about Hydrazine Sulfate-Dr. Gold Speaks", www.hydrazinesulfate.org.
"The Hidden Story of Cancer", B. Peskin, Pinnacle Press, Houston, 2010.
"The Cancer Industry" by Ralph W. Moss, Ph.D., Equinox Press, NY, 1996, 1989, or 1980 as The Cancer Syndrome.
www.preventcancer.com
"Cancer and the Search for ...biochemical inhibitors,E.J. Hoffman



NJBOY234
Paramus, NJ

@Med Student Boston, MA comment #52 - I find it very hard to trust people like you when all you want to do is get rid of those with a differing view. I find it rather sad that most Medical Doctors are not trained in nutrition and have a very weak understanding of it.

While some people go overboard with the vitamin theories, one must have enough sense to realize that of course diet and nutrition has an effect on our health. And, because you and your colleagues do not know what causes cancer or can stop it (you admitted that yourself) you should take more time looking into nutritional factors and how it can help in the fight against cancer and terrible diseases.

Don't you agree?


sarah Dixon
Malibu, California

Well, well, well! Didn't we already know that we're, among other elements, a collection of microbes, friendly and otherwise, parasites, enzymes, a small universe, healthy when in balance, ill when out of balance? And, knowing this we submit ourselves to all sorts of way to kill our friendly bacteria. Knowing that our friendly bacteria are required for digestion of nutrients (and who knows what other activities), we thoughtlessly lace our food and the soil in which it grows with agents that kill those vital bacteria! Why do we do that? We do that because farmers, stockmen, and purveyors of the nutrients we require and enjoy want the easy way. They even convince us that they protect us with preservatives, insecticides, grains laced with herbicides, sugars that throw our systems out of balance. Think about it. This is why more and more people are trying to build soil, grow organically, avoid additives in our diets, and fight for clean air and water.



S.E.H.
Massachusetts

The much praised "Hallmarks of Cancer" article, however beautifully written,does more harm than good. It cements misconceptions, another mirror in the hall of mirrors that the cancer community is.

It reflects a reductionist, uni-dimensional, linear deterministic mindset when cancer is a complex, non-linear stochastic process with auto-causative loops that help sustain itself and defies our linear thinking.

Believing that we need just to identify and attack the central molecular pathway that causes any of these "hallmarks" (unlimited cell proliferation, immune evasion etc), so to speak, target cancer's Achilles heel, is akin to solving an economic crisis solely by cutting spending or solely by or with a single financial bailout. Economic crises are self-sustained deviations from the norm utilizing a newly rewired network of elementary transactions inherent to the system, trapped in a dynamics in which the rich get richer - mathematically this is precisely like cancer!

People tend to reduce complex dynamics to a singular cause that epitomizes a point of attack. This somehow brings a type of emotional gratification that is misguiding. But this is precisely what modern drug company do when they develop drugs that target a single faulty pathway. Yet big pharma continues to do so because such target-selective drugs can be patented (whereas the advice to eat more vegetables cannot) and are expensive, and their simplistic mechanism of action is music to the ear of the FDA. Such target specific drugs typically, when approved, generate > $ 1 billions revenue/year (e.g. Genentech's Avastin(R) ) - just to extend life by a couple of month...

However, if the "hallmarks" article continue to set the standard of thinking and if drugs based on such naive-reductionist theories that extend life by merely 3 month can bring $1 billion revenues - who then is motivated to look outside the box and develop new drugs based on novel holistic embrace of the very complexity of cancer?

cancer the crab cake bento