5. Simt frica
Ok. Asta e deja ştiută sau cel puţin nu mulţi sunt cei care au scăpat această informaţie. Câinii pot simţi frica de la distanţă şi va reacţiona ca atare: te va domina sau te va ocoli. Stăpânii care sunt fricoşi din fire vor transmite această stare şi câinelui lor. Deci nu te aştepta ca de fiecare dată când te simţi în pericol, patrupedul tău să sară în apărarea ta.
4. Simt când nu eşti atent
Nu te pândeşte, nici măcar nu stă cu tine în aceaşi cameră, dar în momentul în care ai aţipit sau ţi-ai direcţionat toată atenţia către altceva, în acea clipă câinele tău sare pe masă, rupe sacul de gunoi, roade un pantof sau o tuleşte pe uşă afară. Şiretenia lor e un fel de al şaselea simţ, e foarte bine dezvoltat şi dacă ai un câine activ, ştii clar că acest fapt este real!
3. Simt când eşti bolnav
În ultimul deceniu foarte mulţi câini au fost premiaţi şi puşi la muncă datorită acestui simţ extraordinar. Câinii au capacitatea de a mirosi cancerul sau alte boli grave încă din stadiul incipient. Ştii de unde vine această superputere a lor? De la strămoşul lup, care atunci când merge la vânătoare miroase urmele de urină lăsate de vânat. Lupul urmăreşte doar animalul pe care îl simte bolnav, recepţionând aceste informaţii din urină, aşa cum spuneam. Un animal bolnav se va deplasa mai încet şi e o pradă mult mai uşoară. Dar să revenim la câinii noştri de companie: În zilele noastre există câini-călăuză dresaţi special pentru a alerta părinţii copiilor care urmează să intre într-o criză de epilepsie, cu ore înainte ca ea să aibă loc. Da, pot câinii pot face asta!
2. Simt când eşti trist
Chiar dacă nu o arăţi, câinele mereu o şă ştie în ce dispoziţie eşti. Probabil că unii dintre voi vor spune "al meu nu ştie, pentru că mă ignoră atunci când sunt supărat". Nu e chiar aşa. Deseori, reacţia câinelui atunci când te simte supărat este să stea lângă tine, în special acolo unde îţi ţii picioarele, arătându-ţi că el ţi se supune şi că dacă eşti supărat pe el, cumva, îi pare rău. Dar sunt şi câini care pur şi simplu îţi sar în braţe atunci când simt ei că ai nevoie de ajutor cu moralul.
În imagine aveţi o pictură din anul 1871, numită "Fidelitate", care arată o scenă dintre un (prizonier) om trist, supărat şi câinele său, care reacţionează la sentimentele acestuia. Imagine este foarte grăitoare şi demonstrează că animalele simt tristeţea.
1. Simt când vine moartea Locul 1 e uimitor si ... inexplicabilDe secole întregi, oamenii au căutat afecţiune şi iubire din partea animalelor lor de companie. Cea mai inexplicabilă şi misterioasă abilitate a câinelui este felul în care simte că vine moartea.
BONUS: Ei observă comportamentul preferenţial
Dacă ai doi câini, unul dintre ei va fi cu siguranţă foarte supărat pe tine.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu