Am vrut să îl lichidez pe generalul Militaru

Victor_Stanculescu,_Ion_Ratiu,_Corneliu_Coposu,_Petre_Roman, originally uploaded by pntcd.

Domnule General, aţi înaintat o cerere de graţiere către preşedinte.
Victor Atanasie Stănculescu: Da, dar nu prea am vrut. M-a rugat familia: „Dacă nu te gândeşti la tine, gândeşte-te măcar la noi”. De ce să mă ierte, dacă n-am făcut nimic?

Vreun răspuns?
Am văzut că Băsescu a zis că se mai gândeşte. Să se gândească.

Aveţi încredere?
Nu mai am încredere în nimeni, nici măcar în Justiţie. Am avut cei mai străluciţi avocaţi şi uite unde sunt.

Când speraţi să ieşiţi?
Pe 28 februarie 2014 intru în comisia de aici de la închisoare, care va putea decide punerea mea în libertate. Am fost condamnat cincisprezece ani, dar datorită vârstei, un an se socoteşte doi ani.

Pe cine incomodaţi, domnule General? De ce vă vor aici?
Eu ştiu? Eu am fost mereu politicos, nu ştiam să fi fost şi incomod.

A murit şi colegul dumneavoastră de cameră, generalul Chiţac.
A murit, a avut un cancer la creier.

Nu de la inimă i s-a tras?
El se tot plângea la inimă, dar el a avut cancer la creier.

Sunteţi vinovat pentru ce s-a întâmplat la Timişoara?
Cum să fiu vinovat? Pe linia ordinelor Ceauşescu-Ceauşeasca-Milea-Postelnicu-Coman, numele meu nu există. Dacă veţi citi motivarea sentinţei judecătoreşi vă pufneşte râsul. Că am pregătit trupele, că am preluat comanda, că am făcut. Nu am preluat nicio comandă! Pentru ce au scris ei acolo trebuia să fiu la Timişoara cu cel puţin o săptămână înainte! E o sentinţă scrisă de oameni care nu au nicio pregătire militară. 

Povestea Dinu Săraru în cartea-interviu pe care a făcut-o cu dumneavoastră („Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips”) că în ziua când aţi aflat de despăgubirile pe care trebuie să le plătiţi pentru Timişoara a început să vă curgă sânge din nas, din ambele nări.
Nu mai ştiu. Mie îmi curgea des sânge din nas.

Aveaţi problema asta?
Aveam. Ţin minte că prima dată a fost la o întâlnire a Organizaţiei Naţiunilor Unite, deci după ’90, şi mi-a curs. Am suferit şi o intervenţie chirurgicală mai târziu.

Ce era?
Nişte probleme cu vasele de sânge.

Deci nu v-a curs sânge din pricina problemei cu despăgubirile.
Nu cred.

Vi se mai reţin din pensie bani pentru familiile victimelor de la Timişoara?
Nu, din decembrie 2010 – nu. Până atunci mi se oprea o treime din pensie.

Cam cât?
Cel mai mult a fost în jur de 1.800 de lei. Nu ştiu de ce a mai trebuit să oprească bani şi de la noi, fiindcă MApN plătise deja.

Cât a plătit Ministerul?
Nu ştiu întrebaţi la Finanţe, la băiatul ăsta tânăr, Bogdan Drăgoi (n.r. – ministru de Finanţe în Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu).

Ce părere aveţi de aceşti noi miniştri, tineri?
Ce părere să am? Pe Drăgoi îl cunosc de când avea patru ani. Eu l-am adus pe taică-su de la Uzina de Avioane în Ministerul Economiei. După ’90, când am preluat Economia, aveam deja 60 de ani, aveam nevoie de cineva mai tânăr şi l-am luat pe Drăgoi, care avea pe atunci vreo 35 de ani.

Cine v-a vizitat de când sunteţi la închisoare?
Mai mulţi, mulţi – Sergiu Nicolaescu, Răzvan Theodorescu. Sunt şi mulţi care n-au venit. Spectrul închisorii îi sperie, se gândesc că o fi cine-ştie-cum pe aici.

Dinu Săraru?
Dinu – nu. A mai îmbătrânit şi el, foloseşte bastonul cu măciulia argintată pe care eu il-am adus de la Veneţia.

Generalul de brigadă în rezervă Vasile Abrudan a scris recent că generalul Nicolae Militaru îşi comandase deja uniforma de mareşal la maistrul militar Drugă, care a venit cu ea la dumneavoastră şi că dumneavoastră v-aţi dus la Ion Iliescu să îi arătaţi ce planuri are Militaru.
Nu mai ştiu exact cum a fost. Dar e foarte posibil să-şi fi comandat Militaru uniforma de mareşal. E clar că el a vrut să dea o lovitură militară şi să preia puterea în România. De altfel, mi-a şi mărturisit-o.

Cu Ion Iliescu ce relaţii aţi avut înainte de 1989?
Ne-am întâlnit o dată la Teatrul Nottara. A venit Ion Caramitru cu pianistul Dan Grigore. Iliescu stătea în primul rând, eu undeva mai în spate. Eram în relaţii bune cu Caramitru, la urmă m-am dus la el şi a venit şi Iliescu şi am schimbat câteva vorbe. A fost pură coincidenţă. Cu Ion Caramitru am avut o relaţie extraordinară, cum nu am avut cu mulţi. Şi în zilele Revoluţiei tot suna la mine acasă şi vorbea cu nevastă-mea, îi spunea de terorişti, de. I-am transmis să termine odată cu prostiile astea, că nu e nimic adevărat!

De unde ştiaţi?
Cum să nu ştiu? Nu avea cine să facă treaba asta. Era brodată o literatură pe seama teroriştilor şi atât. S-a dorit doar să se creeze panică.

De ce?
Pentru dezorganizare. Panica înseamnă dezorganizare. Nu aţi văzut şi acum cu Mubarak în Egipt…
Revoluţiile din 2012 seamănă cumva cu cele din 1989. Parcă au avut acelaşi regizor. Bineînţeles că seamănă. Miza a fost de fiecare dată redistribuirea resurselor subpământene.

Aveaţi multe relaţii în rândul actorilor?
Aveam, fiindcă am fost la sute de spectacole în Bucureşti. Cunoşteam toată lumea teatrului din România.
De ce au fost atât de mulţi actori la Revoluţie? Aşa sunt ei, intră în rol. 

Totuşi, ce i-a adus în acelaşi loc?
Informaţia. Informaţia te aduce la un loc. Au ştiut câte ceva.

De unde au ştiut? Cum circulau aceste informaţii?
Se ştia că nu mai merge, iar la teatru veneau mulţi oameni importanţi, mai vorbeau.

Şi ambasadorii străini ce rol jucau?
Doar ei pot să răspundă la întrebarea aceasta. 

Despre Securitate: „Mă gândeam că Iulian Vlad o să mă scoată din joc“
 

Le-aţi tăiat telefoanele securiştilor la Revoluţie.

Da, pentru că primeam informaţii care nu îmi plăceau. S-au dat foc la documente, au fost diverse unităţi unde au fost lucruri ciudate.

Nu aveaţi încredere în ei?
Nu aveam, nici pe 22, nici pe 23, nici mai târziu n-am avut, în nebunia care era atunci şi pe care n-o puteam opri.

Au tras şi securiştii?
Au fost situaţii ciudate, de exemplu când a ieşit în stradă batalionul de grăniceri, care aparţinea de Ministerul de Interne, lumea a spus că erau de la Armată. Aşa a fost şi la Timişoara şi în mai multe locuri.

A avut Armata, în 1989, lideri potriviţi cu amploarea momentului?
Milea nu era, dovadă că nu a rezistat. Era prea îndoctrinat. Şi Guşă era îndoctrinat, îi tot arăta carnetul de membru de partid lui Iliescu. Ce să faci cu o armată care avea, în ’89, 80.000 de oameni în agricultură?

De ce nu spuneţi tot ce ştiţi, domnule General?
Voi sunteţi tineri, nu ştiţi.

Nici Generalul Iulian Vlad nu vrea să vorbească.
Şi bine face!

De ce?
Fiecare are o anumită strategie. Eu am mai vorbit, dar mai bine tăceam. Nu e bine să spui ce ştii, nu trebuie să spui. Nu m-aţi auzit vorbind, de pildă, despre programul de înarmare de după ’68, de arme biologice, nucleare, de programe chimice.

Vorbiţi acum!
Nu totul se poate spune, sunt secrete de stat.

Mai pot afecta situaţia României acum?
Nu ştiu, poate că da. Dar există documente care cândva se vor desecretiza. Atunci veţi şti.

Nu aveaţi încredere în Vlad.
Nu aveam, fiindcă necunoscându-i planul, nu ştiam ce o să facă. Mă gândeam că o să mă doboare, că o să mă scoată din joc. Nu ştiam dacă Revoluţia se ducea pe stânga sau pe dreapta, unde se ducea.
Avem mai multe mărturii ale celor care primeau telefoane la Televiziune că intoxicările cu apa otrăvită, cu teroriştii veneau de la MApN, direct de la Marele Stat Major. Cine le făcea?

Cine spune?
De pildă, Lucia Hossu-Longin, care primea atunci telefoane. Lucrurile astea nu se puteau face decât pentru ce avea Militaru pe mână, în subordine. El a vrut să dea o lovitură de stat şi s-a folosit de cutare, de cutare.

De cine? 
Avem mărturii că la Craiova, de pildă, focul a început după o discuţie la MApN cu Militaru.

Vedeţi? Îi ştiţi. 
De când am văzut eu că ne pricopsim cu ăsta pe cap m-am gândit să îl scot din joc.

Ce să îi faceţi?
Să îl lichidez fizic. Ideea asta a fost în capul meu. Am vrut să îl lichidez fizic pe generalul Militaru.

V-aţi gândit să îl eliminaţi pe Nicolae Militaru?
Da, m-am gândit când am văzut cu ce începe, cu ce mişcări, cu ce chestiuni. El a avut obiectiv să multiplice haosul pentru a justifica o acţiune militară în forţă prin care să pună mâna pe ţară. Dar nu puteam să îi fac nimic, fiindcă era sub înaltă protecţie.

A cui?
A conducătorilor mişcării.

Cine? Iliescu?
Conducătorii.

Din URSS?
De peste tot. Eu nu am vrut să preiau puterea, deşi am avut şi această posibilitate. E celebru faptul că am zis că am avut prea multe dictaturi şi că nu mai avem nevoie de încă una militară. Oricum, Militaru a dat peste cap toată Armata, a făcut promovări aiurea, a făcut multe prostii.

Vă pare rău acum că n-aţi preluat dumneavoastră puterea.
Nu. Cadrele militare erau oricum foarte speriate.

Ce ştiaţi despre Nicolae Militaru înainte de 1989?
Ce să ştiu? Tot ce scria în dosarele „Corbii“. Toată istoria lui, ştiam că lucrează pentru ruşi. Nu uitaţi că el a transformat oameni din USLA în terorişti, că el e responsabil de moartea lui Trosca, o răzbunare de fapt, şi de altele despre care nu am toate datele. Cu Militaru e clar: cât a dominat puterea sovietică nu exista interes să se spună cine este, apoi nu s-a făcut caz prea mare ca să nu se răcească relaţiile cu URSS. Se purtau cu mănuşi cu el, l-au scos din Armată, dar l-au păstrat cu funcţie mare într-un minister. Şi pe Vasile Ionel – la fel. L-au trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră să conducă, nu l-au marginalizat chiar de tot.

De cine mai ştiţi că a fost în legătură cu serviciile secrete din URSS?
Eu cred că toţi care au fost prelucraţi la Academiilelor Militare. Cei care s-au întors cu neveste rusoaice de acolo – sigur! 

Pe generalul Ştefan Kostyal (n.r. – agent al URSS şi el) îl cunoşteţi?
Bineînţeles.

A venit la dumneavoastră la Revoluţie?
A venit, dar l-am trimis la plimbare: „Du-te domnule şi vezi-ţi de treaba dumitale“.

Mai trăieşte?
Trăia anul trecut când am vorbit noi cu el.

Interesant. Mihai Lupoi (n.r. – primul militar care a anunţat la TV că noul ministru al Apărării este Nicolae Militaru) era în legătură cu GRU?  Era prieten cu Maiorov, şeful GRU în România (n.r. – între timp, şi Mihai Lupoi a murit).
Voi credeţi că din întâmplare l-a anunţat el pe Militaru? Din întâmplare a plecat el după aceea în Elveţia? Taică-su lucra la direcţia de cadre a Armatei, o fi fost şi el în legătură cu ei, nu am toate datele.

Silviu Brucan?
A fost şi cu ruşii, şi cu americanii. El a fost placa turnantă care a legat cele două părţi şi a făcut posibilă renunţarea la Ceauşescu. Cei trei „R” cum îi numesc eu: Revoluţie, Răscoală, Revoltă.

Emil Cico Dumitrescu?
Cine?

Cico.
Eu vreau să vorbesc despre oameni, nu despre cârpe, despre aceşti mini-militari care au făcut haina militară de râs. Ei de fapt au şi fost scoşi din Armată, trimişi pe la ministere. După ’89 au devenit oameni de afaceri, oameni de bani.