 |
| * |
Paul Everac
Trebuie sa recunosc ca cel ce a inventat notiunea si trendul de deconstructie, a avut o minte uriasa, bine exersata, dar si pidosnica ce nu s-a pomenit. A stiut unde sa puna levierul, ranga, sa salte si sa sfarame tot ce se gasea inchegat, ba si organic, chiar armonic, sub pretext ca innoieste, face curatenie, revolutioneaza. Construiesti pana intr-un loc, imbibi spiritele cu nevoia de constructie, le faci sa simta ca asta e directia cea buna; si odata vine o gamalie de tartan si-ti baga o mama de stramba ca sa te dai la o parte cu oarecare jena de tot ce ai gandit, ai facut, ai simtit pana atunci! Ti-a pus de-odata pata putrejunii pe frunte. Acum dai zor sa te innoiesti. In ce directie? Bineinteles in a deconstructiei, unde poti ajunge repede mester, prooroc.
Si atunci nu mai e bun ce ai avut, incepand cu logica formala si cu proza canonica. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e buna educatia pe cateva principii statornice. Nu mai e buna starea de contenenta si de auto-aparare a statului. Lucrurile grave si serioase se iau atunci la misto, axiomele se pun la indoiala, peste marii nostri predecesori bate un vant de deriziune. Atunci, in focul de a deveni globalist prin inaderenta, te lepezi usurel de tarisoara ta, arunci patriotismul la cos, te rusinezi ca ti-ai iubit cu oarecare patos natiunea, n-o mai scoti bine la capat nici cu familia, nici cu scoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, iti creste o piele noua cosmopolita, suficienta, daca nu chiar aroganta, si umbli de aici inainte, ca o carie, ca un gandac de baligar, sa deconstruiesti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revolutionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o branza fermentata cu viermi in ea.
Cine a inventat chestia asta stia ce face. Nu era bineinteles dinlauntru, ci dinafara, si avea tot interesul sa sparga, sa coroada. Deconstructia era procedeul magic de aruncat in aer.
Noi romanii, multilateral talentati in lipsa de caracter, avem mare spor aici. Noua nu ne trebuie in strainatate doua generatii ca sa uitam cine suntem, ca sa ne asimilam, cu limba, cu moravuri, cu tot. Ca sa ne facem cat mai ca ei. Noi exersam asta mai demult. Noi nu ne dam in laturi nici de la metisaje si hibridari, nu suntem gelosi pe “puritatea” noastra, nu suntem deloc orgoliosi. Ne acordam cu oricine, chiar cu janchinosii lumii. Suntem bucurosi sa ne ia in primire unii, sa ne incadreze, sa ne plateasca, sa ne considere. Ne guduram la ei pentru un “cuvintel” bun. Daca ne bat pe umar, le pupam mana. Daca ne ofera forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dam in laturi de la nimic. Daca e cazul si ne lasa, il deconstruim si pe el, le facem o nefacuta. Orgoliul identitatii? Demnitatea de a fi roman, - de unde?
In momentul de fata, in diverse publicatii romanesti scriu agenti virulenti ai deconstructiei. Poezia e toata deconstructivista, ca si cea mai mare parte din proza si din dramaturgie. Si pictura e in buna parte atinsa de filoxera. Sculptura a trecut, in deriziune, de la faza “nemancati” la faza “burlesc”. Iar analistii, ideo-politici destul de multi, se leapada de natie si national ca de dracu’.
La urma urmei, pe ce era sa ne bazam? Fata de noi, regatele Poloniei si Ungariei au avut straluciri mai mari, au fost mai ofensive, au cotropit cu succes. Praga ceha a fost o vreme capitala Europei. Turcii, rusii, nemtii au facut cu noi ce au vrut. Evreii, cand le-a fost greu, s-au adunat la noi. Tiganii sunt aici buluc, huzuresc, incep sa ne domine. Toti, intr-un fel, ne-au deconstruit, sau macar au vrut s-o faca. Acuma insa s-a gasit si fermentul ideologic. De pazit nu ne mai pazeste nimeni. De educat, nu ne mai educa nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitara tabarcita. Calul troian e in casa! Da din copite! Adio, natie, si n-am cuvinte!.. Pacat!...
*
Deconstructia, bat-o vina, e o chestiune putin mai delicata decat o prezinta Maestrul Everac. Este parte din zeitgeist, asaincat lucreaza ca apa prin spatiul uman, care-i destul de permeabil de felul lui oricum. Preluarea pastilei everaciene este o in-vita-mina/tie** pentru gandul introspectiv si activ, deopotriva. Sarcina celui ce sta pe movila gandului este sa priveasca la cat de mult poate din spatiul complet, nu numai la trecut. O doza de caracter trebuie asumata, altfel nu-i posibila niio constructie. Oricum, privind inainte si inapoi ar fi un bun inceput si abia astept sa vad cum era/va fi inainte...
_______________________
*Veti recunoaste sau face cunostina cu cei doi carora le e de obicei atribuit deconstructivismul, Foucault si Derrida--desi Lacan si Freud nu-s prea departe in fundal. Derrida este cel care a dus deconstructivismul pana mai incoloasha.
**in-vita-mina/tie e bunaoara un pre-text de si pentru deconstructie, ad-hoc si in situ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu