Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

joi, septembrie 23

Dor de Romania - articol Alin Fumurescu

Alin Fumurescu - preda filosofie politica la Indiana
University-Bloomington (deocamdata)

Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe
publicatii - NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul,
Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema
Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la
Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la
pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice
(unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al
Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma
satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin
desert. Habar nu am ce voi face in continuare...


Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să
găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce
în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să
găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului
şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi,
peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun
ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile
pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi,
gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat
în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi- au pierdut
orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît,
poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe
bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul
inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi
ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!. Oamenii au
uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic:
băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de
bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh,
care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua
agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru
dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare
şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită,
repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare
dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după
care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea,
prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept
rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e
cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală.
Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii;
senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e
greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi în animalicul lor.
Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este
nespălat.

De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă
nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei
înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.

Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în
arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor
naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele
bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe
elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură,
ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii
simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi
frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată,
retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu
cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile
trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic
îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în
doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi
vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc
răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate,
tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de
colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti
nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici
îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului,
în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile
suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o
minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală.
Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă
integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de
nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo"
la preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît
"dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă
lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic
şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple
hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa
ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului
durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau
mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o
parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara
pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă
ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai
repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să
plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că
"nu e drept". Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la
comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea
toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută,
sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar
însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde.
Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de
izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele
consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora
- la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sînt omor cu premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai
duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate
dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a
poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?
Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de
la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne
poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural,
politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem,
concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît
interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi
civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu
epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu
li se mai pare strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai
respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au
fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat
sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de
iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi
construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de
delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen
lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În
faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei
în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în
trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că
enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd
comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt,
practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să
îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi
bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să
convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori
reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea,
efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe,
refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite
ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi
precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.

Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz,
realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care,
ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.

... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...

--

21 de comentarii:

Anonim spunea...

Alin Fumurescu, care e in opinia ta valoarea adaugata a unor texte precum Dor de Romania, in afara de faptul ca probabil iti gadila orgoliul de tip "mama cat sunt de bun sunt"? Cum poate articolul tau schimba in bine destinul Romaniei noastre?

Rolul de sceptic de serviciu al unui lumi in declin i-a fost deja atribuit lui Cioran. Chiar nu te poti pozitiona astfel incat sa ocupi o nisa originala? Sau macar constructiva?

Zeii lupta in zadar si cand densitatea de flecari devine covarsitoare!

Anonim spunea...

Anonim, care-i functia artei?

sabin spunea...

Este scris prost, este lipsit de orice substanta si are o cantitate impresionanta de truisme. O logica incoerenta sustine chinuit un demers literar ratat, folosind un stil de maxim clasa a VIII-a. Domnul este blogger, nu filosof. In rest e bine.

Anonim spunea...

sabin, filosoful anti-blogger, inca odata, care-i functia artei? vezi ca si matematica opereaza cu truisme.

sabin spunea...

anonim,

(nu sunt filosof, am si eu mandria mea)

numai inceputul si mi-ai facut ziua buna. Singurul efect al acestor calatorii intitiatice [publice] in a cauta functii / a pune etichete / a deslusi misterele vietii este ca noi, muritorii ne-evoluati, avem de fiecare data un boost de self-esteem: da, suntem mediocrii dar macar nu suntem penibili.

Simtul penibilului e un pic mai complex, tine de echilibrul ala dubios intre ce valorez si cum MA valorez in ochii mei. Relatia intre astea se face printr-un limbaj intern care daca nu este slefuit continuu conduce la derapaje ca cele de mai sus, in care inginerul din emisfera dreapta, luptatoru' moral din stanga si poetul din lobul frontal fac un threesome kinky. Uite, hint: poti sa-ti antrenezi limbajul asta intern prin citit, prin contemplare, prin acte in sine (cum sunt oamenii care fac fapte bune fara sa-si propuna asta), prin simturi... practic prin orice. Cand ai cat de cat o directie care sa te reprezinta o sa incepi sa faci conexiuni - o sa vezi ce frumos este. O sa LEGI lumi intre ele, creand altele noi. Dar nu asa, nu iei 5 lumi, le frunzaresti, te uiti la poze, apoi te asezi cu curul pe ele si afirmi ca le stapanesti.
Tu nu oferi un produs al tau. Nu ai venit cu lumile tale, faurite cu interes sau cu dragoste sau macar curiozitate. Nu, tu ai oferit niste decupaje total subiective, un material brut si respingator. Voit asa, pentru ca l-ai intalnit in momentul in care a devenit respingator. Hartia de shaorma pe trotuar e respingatoare pentru ca nu ai intalnit-o in momentul in care continea o shaorma aburinda si tie ti-era foame. Este o chestie de timing, poti sa povestesti de viata hartiei INAINTE sau DUPA ce a aruncat-o cocalarul.
Tu alegi "dupa" ca sa pari interesant. Vrei sa te respect ? Ia hartia de la shaorma pe jos si fa-mi din el un origami.
Adu ceva bun lumii asteia sau macar opreste-te din a ne arata balconul in care ai strans tu ani de zile scanduri, suruburi, borcane, hartie igienica si un palimpsest de frustrari expirate, "ca nu se stie cand imi trag blog si o sa-mi trebuiasca".

Altfel, ca sa raspund la o intrebare care se vrea profunda: arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta. Nu este in slujba vreunei functii ci poate incidental sa fie parte din functii, dar este irelevant. Eu unul te-as intreba care-i scopul mainii tale drepte, dar cumva mi-e frica de raspuns - daca nu o sa spui "skandenberg" ?

sabin spunea...

anonim,

(nu sunt filosof, am si eu mandria mea)
numai inceputul si mi-ai facut ziua buna. Calatoriile astea intitiatice [publice] in a cauta functii / a pune etichete / a deslusi misterele vietii provoaca muritorilor ne-evoluati un boost de self-esteem: da, suntem mediocrii dar macar nu suntem penibili.

Simtul penibilului e un pic mai complex, tine de echilibrul ala dubios intre ce valorez si cum MA valorez in ochii mei. Relatia intre astea se face printr-un limbaj intern care daca nu este slefuit continuu conduce la derapaje ca cele de mai sus, in care inginerul din emisfera dreapta, luptatoru' moral din stanga si poetul din lobul frontal fac un threesome kinky. Uite, hint: poti sa-ti antrenezi limbajul asta intern prin citit, prin contemplare, prin acte in sine (cum sunt oamenii care fac fapte bune fara sa-si propuna asta), prin simturi... practic prin orice. Cand ai cat de cat o directie care sa te reprezinta o sa incepi sa faci conexiuni - o sa vezi ce frumos este. O sa LEGI lumi intre ele, creand altele noi. Dar nu asa, nu iei 5 lumi, le frunzaresti, te uiti la poze, apoi te asezi cu curul pe ele si afirmi ca le stapanesti.
Tu nu oferi un produs al tau. Nu ai venit cu lumile tale, faurite cu interes sau cu dragoste sau macar curiozitate. Nu, tu ai oferit niste decupaje total subiective, un material brut si respingator. Voit asa, pentru ca l-ai intalnit in momentul in care a devenit respingator. Hartia de shaorma pe trotuar e respingatoare pentru ca nu ai intalnit-o in momentul in care continea o shaorma aburinda si tie ti-era foame. Este o chestie de timing, poti sa povestesti de viata hartiei INAINTE sau DUPA ce a aruncat-o cocalarul.
Tu alegi "dupa" ca sa pari interesant. Vrei sa te respect ? Ia hartia de la shaorma pe jos si fa-mi din el un origami.
Adu ceva bun lumii asteia sau macar opreste-te din a ne arata balconul in care ai strans tu ani de zile scanduri, suruburi, borcane, hartie igienica si un palimpsest de frustrari expirate, "ca nu se stie cand imi trag blog si o sa-mi trebuiasca".

Altfel, ca sa raspund la o intrebare care se vrea profunda: arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta. Nu este in slujba vreunei functii ci poate incidental sa fie parte din functii, dar este irelevant. Eu unul te-as intreba care-i scopul mainii tale drepte, dar cumva mi-e frica de raspuns - daca nu o sa spui "skandenberg" ?

sabin spunea...

anonim,

(nu sunt filosof, am si eu mandria mea)
numai inceputul si mi-ai facut ziua buna. Calatoriile astea intitiatice [publice] in a cauta functii / a pune etichete / a deslusi misterele vietii provoaca muritorilor ne-evoluati un boost de self-esteem: da, suntem mediocrii dar macar nu suntem penibili.

Simtul penibilului e un pic mai complex, tine de echilibrul ala dubios intre ce valorez si cum MA valorez in ochii mei. Relatia intre astea se face printr-un limbaj intern care daca nu este slefuit continuu conduce la derapaje ca cele de mai sus, in care inginerul din emisfera dreapta, luptatoru' moral din stanga si poetul din lobul frontal fac un threesome kinky. Uite, hint: poti sa-ti antrenezi limbajul asta intern prin citit, prin contemplare, prin acte in sine (cum sunt oamenii care fac fapte bune fara sa-si propuna asta), prin simturi... practic prin orice. Cand ai cat de cat o directie care sa te reprezinta o sa incepi sa faci conexiuni - o sa vezi ce frumos este. O sa LEGI lumi intre ele, creand altele noi. Dar nu asa, nu iei 5 lumi, le frunzaresti, te uiti la poze, apoi te asezi cu curul pe ele si afirmi ca le stapanesti.

sabin spunea...

Tu nu oferi un produs al tau. Nu ai venit cu lumile tale, faurite cu interes sau cu dragoste sau macar curiozitate. Nu, tu ai oferit niste decupaje total subiective, un material brut si respingator. Voit asa, pentru ca l-ai intalnit in momentul in care a devenit respingator. Hartia de shaorma pe trotuar e respingatoare pentru ca nu ai intalnit-o in momentul in care continea o shaorma aburinda si tie ti-era foame. Este o chestie de timing, poti sa povestesti de viata hartiei INAINTE sau DUPA ce a aruncat-o cocalarul.
Tu alegi "dupa" ca sa pari interesant. Vrei sa te respect ? Ia hartia de la shaorma pe jos si fa-mi din el un origami.
Adu ceva bun lumii asteia sau macar opreste-te din a ne arata balconul in care ai strans tu ani de zile scanduri, suruburi, borcane, hartie igienica si un palimpsest de frustrari expirate, "ca nu se stie cand imi trag blog si o sa-mi trebuiasca".

Altfel, ca sa raspund la o intrebare care se vrea profunda: arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta. Nu este in slujba vreunei functii ci poate incidental sa fie parte din functii, dar este irelevant. Eu unul te-as intreba care-i scopul mainii tale drepte, dar cumva mi-e frica de raspuns - daca nu o sa spui "skandenberg" ?

sabin spunea...

Tu nu oferi un produs al tau. Nu ai venit cu lumile tale, faurite cu interes sau cu dragoste sau macar curiozitate. Nu, tu ai oferit niste decupaje total subiective, un material brut si respingator. Voit asa, pentru ca l-ai intalnit in momentul in care a devenit respingator. Hartia de shaorma pe trotuar e respingatoare pentru ca nu ai intalnit-o in momentul in care continea o shaorma aburinda si tie ti-era foame. Este o chestie de timing, poti sa povestesti de viata hartiei INAINTE sau DUPA ce a aruncat-o cocalarul.
Tu alegi "dupa" ca sa pari interesant. Vrei sa te respect ? Ia hartia de la shaorma pe jos si fa-mi din el un origami.
Adu ceva bun lumii asteia sau macar opreste-te din a ne arata balconul in care ai strans tu ani de zile scanduri, suruburi, borcane, hartie igienica si un palimpsest de frustrari expirate, "ca nu se stie cand imi trag blog si o sa-mi trebuiasca".

Altfel, ca sa raspund la o intrebare care se vrea profunda: arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta. Nu este in slujba vreunei functii ci poate incidental sa fie parte din functii, dar este irelevant. Eu unul te-as intreba care-i scopul mainii tale drepte, dar cumva mi-e frica de raspuns - daca nu o sa spui "skandenberg" ?

sabin spunea...

Tu nu oferi un produs al tau. Nu ai venit cu lumile tale, faurite cu interes sau cu dragoste sau macar curiozitate. Nu, tu ai oferit niste decupaje total subiective, un material brut si respingator. Voit asa, pentru ca l-ai intalnit in momentul in care a devenit respingator. Hartia de shaorma pe trotuar e respingatoare pentru ca nu ai intalnit-o in momentul in care continea o shaorma aburinda si tie ti-era foame. Este o chestie de timing, poti sa povestesti de viata hartiei INAINTE sau DUPA ce a aruncat-o cocalarul.
Tu alegi "dupa" ca sa pari interesant. Vrei sa te respect ? Ia hartia de la shaorma pe jos si fa-mi din el un origami.
Adu ceva bun lumii asteia sau macar opreste-te din a ne arata balconul in care ai strans tu ani de zile scanduri, suruburi, borcane, hartie igienica si un palimpsest de frustrari expirate, "ca nu se stie cand imi trag blog si o sa-mi trebuiasca".

Altfel, ca sa raspund la o intrebare care se vrea profunda: arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta. Nu este in slujba vreunei functii ci poate incidental sa fie parte din functii, dar este irelevant. Eu unul te-as intreba care-i scopul mainii tale drepte, dar cumva mi-e frica de raspuns - daca nu o sa spui "skandenberg" ?

tot sabin spunea...

(continuare)
Tu nu oferi un produs al tau. Nu ai venit cu lumile tale, faurite cu interes sau cu dragoste sau macar curiozitate. Nu, tu ai oferit niste decupaje total subiective, un material brut si respingator. Voit asa, pentru ca l-ai intalnit in momentul in care a devenit respingator. Hartia de shaorma pe trotuar e respingatoare pentru ca nu ai intalnit-o in momentul in care continea o shaorma aburinda si tie ti-era foame. Este o chestie de timing, poti sa povestesti de viata hartiei INAINTE sau DUPA ce a aruncat-o cocalarul.
Tu alegi "dupa" ca sa pari interesant. Vrei sa te respect ? Ia hartia de la shaorma pe jos si fa-mi din el un origami.
Adu ceva bun lumii asteia sau macar opreste-te din a ne arata balconul in care ai strans tu ani de zile scanduri, suruburi, borcane, hartie igienica si un palimpsest de frustrari expirate, "ca nu se stie cand imi trag blog si o sa-mi trebuiasca".

Altfel, ca sa raspund la o intrebare care se vrea profunda: arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta. Nu este in slujba vreunei functii ci poate incidental sa fie parte din functii, dar este irelevant. Eu unul te-as intreba care-i scopul mainii tale drepte, dar cumva mi-e frica de raspuns - daca nu o sa spui "skandenberg" ?

Anonim spunea...

sabin, eu nu sunt alin, ci anonim.

ce face fumurescu e treaba lui, opinia ta despre textul lui este a ta, dar cu mine ce ai avut?

nu cred ca ai inteles talcul intrebarii mele, de aceea te invit sa te gandesti mai mult. de cand ala a atarnat pisoarul in expozitie, iar arghezi scotea frumusetea din bube, mucigaiuri si noroi, lumea artei a parcurs un drum lung. asaincat, ma intreb, unde ai trait pana acum de poti spune "arta are un scop intrinsec, adica este transcendenta in esenta sa imanenta"? cu siguranta ca in afara artei, despre care pari a vorbi ca puberul virgin despre femeie...

sabin spunea...

Draga anonim,

Arta in sine nu a parcurs nici un drum. Interpretarea artei in schimb da. Este potentialul exprimat intr-un moment X, intr-o anume conjunctura Y, prin unelte individuale si ca rezultat al unei anumite interactiuni cu SENSIBILUL - acest spatiu pe care poti sa ti-l vizualizezi ca pe o geometrie in afara geometriei.
Bucata de lut de dinainte de a iti propune sa o modelezi, pentru ca bucate de lut este si vas de flori, si statuie, si ornament, si idol si ce vrei tu. ESTE deja.
Artistul este doar norocosul care i-a mai gasit o dimensiune.
http://www.youtube.com/watch?v=JkxieS-6WuA
Lobacevski in matematica si Mozart vibreaza pe stringuri diferite, dar in acelasi UNU al artei.
Si vezi ca arta e in afara transcendei tale meschine, arta se "exprima" pe ea insusi prin vibratii.
Dar cu totii - unii mai multi ca altii, din cate vad - uitam ceva: transcendenta artistului [cu ajutorul artei] nu este transmisibila, dar poate sa influenteze mediul in care traieste, pe muritorii mai putin norocosi. Adica artisul are o raspundere fata de oameni, caci un SENSIBIL la care are acces nu este o legitimatie de politist. Te consideri esti artist ? Sau filosof ? Impusca-te. Ai tradat sensul artei. Prin interpretare.

Sper ca ne-am lamurit ca sintagma "sensul artei" este printre cele mai reusite intrebari cu care putem sa impresionam minore, dar atat - in rest e doar orgoliu si o invitatie la limitare.

Anonim spunea...

sabin, am inteles, esti fizician.

sabin spunea...

imi pare rau sa te dezamagesc, am doar liceul. Pardon, ca vorbim pe bloguri si trebuie sa ne adaptam: "am decat liceul". Acum imi pare rau ca nu am fost mai serios - as fi trait intr-un mediu elevat si poate as fi fost coleg cu dl. Fumurescu ! Vai, ce implinit as fi fost !

nu incerc sa iti/ii demonstrez nimic - am scris asa mult ca mi-a adormit motanul in brate si nu puteam sa ma misc sa fac ceva mai constructiv.

Anonim spunea...

sabin, eu sunt pianista. m-am uitat si eu pe net la biografia lui alin si cred ca-i bogata si implinita.

motanului din brate, sa ai grija, sa nu-i dai in cap!

sabin spunea...

splendida profesie, pe bune, te invidiez.
Biografie ? Asta e important ? Mi-as da pe loc tot ce am pentru un loc pe taramul dintre Nocturna no. 21 in interpretarea lui Ashkenazy si un "I've got Rhythm" de Hiromi Uehara. Ala da loc de plimbat, aia IMPLINIRE.

Nu sunt violent by design, dar devin cand ma confrunt cu mentalitatea anumitor expati. Si eu sunt unul - traiesc in Olanda si sunt foarte fericit pe chestia asta. Dar tin minte ca am fost crescut si hranit in/de tara mea. Am acum o motocicleta, un motan, pot sa ascult jazz cand vreau si sa fiu inconjurat de flori. Cum, prin magie oare ? Sau prin sacrificiul unor oameni morti prin puscarile comuniste sau infometati intelectual si spiritual ? Cum s-a depasit momentul de mutilare a natiunii ? Iti spun eu, draga pianista: prin oameni care FARA NADEJDE, asteptand sa moara, au invatat pe de rost poeziile lui Radu Gyr in puscarie. Nu printr-o atitudine de tot cacatul, ca a unor distinsi domni.

Nu stiu daca o sa mai ajung in tara. Dar ma pregatesc sa ma intorc. Nu stiu daca macar nepotii mei or sa traiasca intr-o Romanie frumoasa. Dar asa o sa-i cresc. Fiecare lucru frumos pe care il vad in Olanda mi-l spun in minte ca si cum i l-as povesti parintilor mei la intoarcere. Asteptandu-l pe Godot vorbesc despre Godot, si deci Godot o sa vina.

Anonim spunea...

ei acum nu pot intra in detalii muzicale, n-ar fi fair. incearca-l pe ivo cu scarlatti! lui chopin ii sta bine cu pianisti din scoala clasica (magaloff). poate o prinzi pe mitsuko uchida daca tot esti in olanda...

hai sa vedem si altceva, cat au trebuit sa stea olandezii in puscarii pentru a le fi florile asa frumoase? cunosti desigur povestea d-soarei frank...

tzara, daca ne referim la aceeasi, se dezintegreaza. e ca si cum conationalii nostri s-ar chinui sa arate ca nu suntem demni de romania in formele pe care am mostenit-o. in alte cuvinte, e ca si cum s-a murit degeaba.

daca n-ai timp de uchida, vezi in cateva zile l'arpeggiata (la limita, vei asculta si jazz acolo)!

sabin spunea...

oh, nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru L'arpeggiata (13 octombrie ! daca nu erai tu ratam total). De Pogorelić nu stiam deloc asa ca un torrent grasutz curge acum catinel catre mine. Uchida nu a fost niciodata pe gustul meu, chestie de rezonanta... Alte multumiri pentru Magaloff - stiam doar ca a fost prieten cu baiatul nostru Lipatti si am ascultat un pic in tineretze dar mi s-a parut lipsit de vlaga. M-ai facut sa ascult cu mintea de-acum, la 32 de ani si... da. Da.

vezi tu, ai reusit in 10 randuri sa ma faci sa [re]descoper chestii. Asta este un lucru pozitiv. Se compara asta cu un demers jenant (d.p.d.v. literar, stilistic, moral, logic si filosofic) care _inchide_ lumi ? Macar de-ar fi fost scris de cineva care traieste in tara, sa aiba cat de cat un sens... Sa trecem peste, ca iar ma enervez.

Q.e.d., arta nu are nici o functie. TU ai avut o functie (id est - ai facut share la ce ai perceput ca frumos) si deci da, pentru mine acum esti un artist pentru propagi un frumos (cu uneltele tale). Filosoful lui peshte o sa fie filosof cand cu uneltele lui o sa propage alt frumos/adevar, ceea ce deocamdata nu este cazul.

Cu olandezii e un pic diferit :) Ca fan al istoriei iti recomand sa nu le plangi prea mult de mila - o Anne Frank dupa 500 de ani de colonii nu e un pret prea mare. Dar ei sunt altfel construiti si asezati; noi am avut pozitie geo-politica nasoala, agravata de o mentalitate fatalista gen Mioritza. Dar o sa fie iarasi bine.

Anonim spunea...

ok, sabin. ma uit ca ne-am cam lungit cu conversatia si atsa intr-o sectiune de comentarii. mai bine ii rugam pe cei de la cafenea sa gazduiasca totul intr-o postare independenta. numai ca nu pot sa-mi iau 1/2 de norma si aici...

auditie placuta!

sabin spunea...

Draga pianista anonima, multumesc. Tocmai m-amintors de la L'Arpeggiata. Nu a fost fata noastra - Mira Glodeanu - dar tot a fost perfect... Jazz de secol XVII-XVIII, abordare multiculturala, mult rafinament, multa pasiune.

Astept cu interes un alt articol al d-lui Fumurescu ca sa ma mai tii la curent... :)