Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

vineri, mai 1

DESPRE REVOLUTIA '89

Interviu în exclusivitate realizat în anul 2005 cu fostul
colonel în rezervă Paulian Păsărin, fost şef al fostului Serviciu de
Contraspionaj al Preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae
Ceauşescu, care a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974,
până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declară că în decembrie
1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea
lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu,
au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi
Statele Unite. Am luat decizia de a publica acum acest interviu,
pentru că azi (15 octombrie 2008) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
trebuie să se pronunţe în legătură cu vinovăţia generalilor în rezervă
Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, care au făcut parte din
grupul de generali trimişi la Timişoara în decembrie 1989 să reprime
mişcările de stradă. Avocaţii acestora susţin că cei doi clienţi ai
lor trebuie achitaţi, pentru că nimeni nu ştie care e adevărul în
legătură cu evenimentele de la Timişoara, deci aceştia nu pot fi
învinovăţiţi pentru ele. De precizat că Paulian Păsărin a murit în
anul 2007, iar apropiaţi ai săi ne-au declarat că ultimele sale
cuvinte au fost: "Mi-au făcut-o şi ei mie..."

Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se
pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din
Decembrie 1989?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun
adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi
folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această
variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce. S-a ştiut cu mult
timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de
informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe.
Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul
anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie
succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea
Sovietică. Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era
şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică. Atunci Ceauşescu a făcut greşeala
(nu ştiu dacă sfătuit sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o
iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu
părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să urmeze pe Brejnev la
conducerea partidului. De aici au sărit scântei şi de o parte şi de
alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de
preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae
Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova. În plan informativ, un
subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi
şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc
care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vine un autocar sau
două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească
Bucureştiul. În urma verificării informaţiilor am constatat că
turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau
cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă
bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă
lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo
încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi
încercau să le facă ochi dulci., în ideea de a intra în vorbă cu ei.
Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri
făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei
îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc.
Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în
mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime,
după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult
presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor
din Decembrie 1989?
P P: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele
persoane au fost chiar din cele sau de pe cele care s-a tras în
mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele
simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de
pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut
ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a
folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe
care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el
ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot
care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie,
dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la
întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că
Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.
Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată
pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat
niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu
celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă
trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind
aplicaţiile pe hartă. Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare
a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege
informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce
se întâmplă, ori noi asta am făcut. Trebuie precizat că eu şi cu
oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam
nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de
securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în
timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la
ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi
acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că
cei mai mulţi balconişti au afirmat că în România a fost genocid şi că
sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de
dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă
variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi
eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu
zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare
de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti.. Asta
pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la
acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii,
aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta
soţilor Ceauşescu?
P.P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta
şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar
s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea
Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă,
însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse
şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu
serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i
informez pe cititorii dumneavoastră că primul partid comunist care a
rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor
Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a
trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la
Timişoara, au intrat pe la graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era
scopul, ce voiau, de fapt, să facă?
P.P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o
Perestroica, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad
mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid.
De ce? Pentru că Gorbaciov era naşul lui Andropov şi a fost şeful
direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De
altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de
la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit
separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a
spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii
(Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jidcov a plecat), e cazul să se
retragă şi el, la al XIV-lea congres. Răspunsul lui Ceauşescu a fost
destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său,
iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului,
la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: "Dacă te mai
amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut
niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!". Efectul
discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu
a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca
următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi
Gorbaciov din prezidiu i-a zis: "Să vedem dacă mai apuci!".
R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a
evenimentelor din decembrie 89?
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva
şi trebuie să clarificăm, prin ziarul dumneavoastră, ce s-a întâmplat
la Timişoara . Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost
împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost
oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau
de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi
duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că
le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în
urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia
nimic.. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost
pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu
forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules
informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful
Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost
trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în
Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument
celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara , Nuţă a
luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea
care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta
are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia
şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar
Nuţă, echipajul şi dovezile au ars. Deci, după cum vedeţi, totul a
fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în
stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat
totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze
intervenţia externă.

Niciun comentariu: