"Este o problema mai grava cu Brancusi.
Am aflat dela un doctor de aici, care acum este mort (a murit in 1999) si
care a locuit lânga Tg.Jiu. Parintii sai au fost directori la scolile din Tg
Jiu: cea de baieti si cea de fete.
Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar in Tg.Jiu ca sa fie
aproape de scoala. Intr- o vara, când se plimba prin parcul dela Tg.Jiu l-a
intâlnit pe Brâncusi in parc. Ei se cunosteau, caci fusesera colegi in
clasele primare.
L-a intrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca sa cerceteze locul
in parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate in
memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i
faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu.
Astfel ca atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat.
Traian era suparat când imi povestea ca comunistii au schimbat adevaratele
nume ale operelor lui Brâncusi si anume:
- Nu se chema "Coloana infinitului", ci "Coloana sacrificiului infinit" dat
de eroii nostrii. Pe de alta parte, daca numarati modulele din care este
alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost
primul razboi mondial si se termina cu o jumatate din modul, adica
reprezinta jumatatea anului respectiv.
- Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa inconjurata
de 12 scaune. Deci nu "Masa tacerii", ci "Masa apostolilor neamului", iar in
mijloc s-ar afla Iisus Christos.
- Al treilea monument, arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este
poarta. Deci, nu se numeste "Poarta sarutului", caci nu are legatura cu
memoria eroilor, ci monumentul "Intregirii neamului", deoarece fiecare stâlp
este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai inseamna si
unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca
patriei mame, România.
Trebuie sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor
nu le-au placut numele date de Brâncusi, operelor lui.
De atunci a ramas asa, iar romanii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe
nimic.
Doctorul inainte de a muri, mi-a spus sa transmit in tara aceste lucruri pe
care el le stia perfect.
Locul unde cititorii de la PEROMANESTE pot initia automat, urmari, comenta linii de conversatie pe care le doresc. Intentia de a moderara este minima! Ca urmare, va rugam sa nu alocati resursele categoriilor nepublicabile. Multumim!
PENTRU A PUBLICA, CLICK AICI SAU TRIMITETI EMAIL LA peromaneste at google.com
Mentionati va rugam numele sub care si locul unde vreti sa va apara submisia!
Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:
Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.
Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!
______________________________
sâmbătă, mai 21
Despre Brancusi
Vorbe de duh
Acum ai 104-104-104. Esti mai mult, dar valorezi mai putin."
Lord Barnett
"Traim intr-o era in care pizza ajunge la noi acasa mai repede decat politia."
Jeff Marder.
"Un intelectual e cineva care a gasit ceva mai interesant decat sexul."
Edgar Wallace.
"Intr-o tara subdezvoltata sa nu beti apa. Intr-o tara super
dezvoltata sa nu respirati aerul."
Jonathan Raban.
"Noua Zeelanda este o tara cu trei sute de milioane de oi, iar trei
milioane din ele se considera oameni"
Barry Humphries.
"Singurele cuvinte in engleza pe care le-am vazut in Japonia: SONY si
MITSUBISHI."
Bill Gullickson.
"Homosexualitatea in Rusia e o crima si pedeapsa inseamna sapte ani de
puscarie, inchis alaturi de alti barbati. Lista de asteptare se
intinde pe trei ani."
Yakov Smirnoff.
"Sa traiesti pe pamant poate fi scump, dar include o calatorie
gratuita in jurul soarelui in fiecare an."
Ashleigh Brilliant.
"Daca iti consideri seful un tampit, gandeste-te ca daca ar fi fost
destept, ai fi fost somer."
Albert Grant.
"Nu vreau lingai in jurul meu. Vreau ca toti sa-mi spuna adevarul,
chiar daca asta i-ar costa slujba."
Samuel Goldwyn.
Doctorul mi-a dat sase luni de trait, dar cand n-am putut plati
factura mi-a mai dat sase."
Walter Matthau.
"In fiecare dimineata ma uit in Forbes la cei mai bogati oameni ai
Americii. Daca nu sunt acolo, plec la
munca."
Robert Orben.
"O parte din cei 10 millioane $ le-am cheltuit la jocuri de noroc, o
parte pe femei. Restul i-am tocat aiurea."
George Raft.
Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa
faci, APOI sa faci ce-i mai bun.
W. Edwards Deming
Succesul inseamna sa mergi din esec in esec fara sa-ti pierzi din entuziasm.
Winston Churchill
Singurul mod de a va face calculatoarele sa mearga mai repede este sa
le aruncati pe fereastra.
Robert Paul
Intrebarea daca un computer gandeste este ca si intrebarea daca un
submarin inoata.
Edsgar Dijkstra
Sa nu faci nimic e tare greu. Nu stii cand ai terminat.
Leslie Nielsen
Nu lua viata in serios. Nu o sa iesi din ea viu.
Elbert Hubbar
reguli universale- e super, merita sa aruncati o privire...
se va simti mai mult lipsa daca nu vii la munca. (Bill Vaughan)
- Reguli la birou:
Daca suna, pune-l in asteptare
Daca zdrangane, cheama mecanicul.
Daca fluiera, ignora-l.
Daca este un prieten, ia o pauza.
Daca este seful, fa-te preocupat.
Daca vorbeste, ia notite.
Daca e scris de mana, tehnoredacteaza-l.
Daca e tehnoredactat, fotocopiaza-l.
Daca este fotocopiat, indosariaza-l.
Daca este vineri, lasa-l balta!
(David Broome)
- A gresi e omeneste, dar e impotriva politicii firmei. (Anonim)
- Regula vestimentara a firmei noastre: intotdeauna acopera-ti
spatele. (Anonim)
- Stiti ce inseamna cand ati venit la biroul unde sunteti respectat
ca om; unde parerea va este ascultata si apreciata; unde superiorii
va trateaza ca pe niste egali? Inseamna ca ati nimerit in alt birou.
(Anonim)
- Daca nu ai o slujba care iti da bataie de cap, atunci nu ai nici o
slujba. (Malcom Forbes)
- Cel care poate zambi cand lucrurile merg prost, s-a gandit deja la
cineva pe care sa dea vina. (Arthur Bloch)
- Am remarcat ca persoanele care intarzie la munca sunt mult mai
joviale decat persoanele care le asteapta. (E.V.Lucas)
- Un memoriu este intotdeauna scris nu pentru a-l informa pe cel care
il citeste, ci pentru a-l proteja pe cel care l-a scris. (Dean
Acheson)
- Spune-i sefului tot ce crezi despre el si adevarul te va elibera. (Anonim)
- Un conducator nu trebuie niciodata sa se avante prea mult inaintea
trupelor sale pentru ca risca sa fie impuscat in fund. (Senatorul
american Joseph S.Clark)
- Daca marele Columb ar fi avut o comisie de experti, probabil ca si
acum ar fi fost tot in port. (Arthur Goldberg)
Socrate
>> laudat pentru
>> intelepciunea lui.
>>
>>
>>
>> Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o
>> cunostinta care
>> alerga spre el agitat si care i-a spus:
>>
>> "Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul
>> dintre studentii tai?"
>>
>> "Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte
>> sa-mi spui, as vrea sa treci
>> printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."
>>
>> "Trei?"
>>
>> "Asa este," a continuat Socrate. "Inainte
>> sa-mi vorbesti despre studentul
>> meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
>> Primul test este
>> cel al Adevarului. Esti absolute sigur ca ceea ce vrei
>> sa-mi spui este
>> adevarat?"
>>
>> "Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit
>> despre el."
>>
>> "E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in
>> realitate, tu nu stii daca este
>> adevarat sau nu.
>>
>> Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce
>> vrei sa-mi spui
>> despre studentul meu este ceva de bine?"
>>
>> "Nu, dimpotriva..."
>>
>> "Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi
>> spui ceva rau despre el, cu toate
>> ca nu esti sigur ca este adevarat?"
>>
>> Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
>>
>> Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul,
>> pentru ca exista a treia
>> proba-filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre
>> studentul meu imi
>> este de folos?"
>>
>> "Nu, nu chiar..."
>>
>> "Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce
>> vrei sa-mi spui nu este nici
>> Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce
>> sa-mi mai spui?"
>>
>> Omul era invins si s-a rusinat.
>>
>>
>>
>> Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il
>> insela cu studentul
>> respectiv .
Poveste din armata
prezinta pentru prima oara un tanc. Plutonierul comandant de grupa
incepe sa le explice:
- Tancul este de tip T-55, fabricat in URSS. Are cineva vreo
intrebare?
Nimeni nu intreaba nimic.
- Pe tanc, se afla instalat un aruncator de grenade calibrul
120.Are cineva vreo intrebare?
Nimeni nu intreaba nimic.
- Tot pe tanc avem o statie de comunicatii radio. Are cineva
vreo intrebare?
Un soldat ridica mina timid.
- Da, soldat, spune!
- Domnule plutonier, statia radio e pe lampi sau pe tranzistori?
- Bai, pentru timpiti ca tine o sa repet : este pe tanc!
Prima litera din prenume
Prenumele
Se spune ca prenumele este reflectarea personalitatii fiecaruia, ca
determina mai mult sau mai putin trasaturile de caracter. Cea mai importanta
litera a prenumelui este prima, de aceea ne-am propus o analiza a prenumelui
in functie de aceasta.
Alege prima litera a prenumelui tau
Litera A
Ai multa ambitie si simt al actiunii individuale. Nevoia de autonomie si
independenta este foarte marcata. Iti place sa-i impresionezi pe ceilalti cu
descoperirile tale. Spirit viu, esti promt in initiative si foarte
convingator. Dozeaza-ti autoritatea si incearca sa ai rabdare cu ceilalti,
sa-i asculti si sa-i ierti. Ai tendinta sa te remarci, sa te afirmi, cel mai
adesea intr-o maniera diplomata. A-ti afirma identitatea prin actiunile tale
are importanta capitala pentru tine. Acorzi multa importanta nevoilor
fizice. Iti place sa fii propriul stapan si te inconjori de oameni calmi,
cooperanti si sociabili, genul de oameni de care te poti folosi usor.
Litera B
Ai un gust artistic deosebit. Iubesti confortul si situatiile confortabile.
Concretul si materialul sunt determinante in viata ta. Iti plac oamenii din
inalta societate cu care vrei sa ai cat mai multe legaturi. Esti lunatic,
posesiv si gelos. Iti place tot ce e frumos si ai un simt estetic dezvoltat.
Esti sentimental, chiar daca cel mai adesea cauti confortul material: nu te
poti desparti, orice-ar fi, de pantofii vechi, de vechile fotografii. Ai
nevoie sa te simti apreciat, iar in dragoste iti trebuie tot timpul dovezi.
Esti o fire senzuala care trebuie flatata tot timpul. Ai vointa, esti
perseverent si esti mandru de felul cum arati.
Litera C
Esti ingenios, creativ si un bun orator. Iti plac oamenii expresivi,
extravertiti, simpatici. Ai grija la tendinta de a exagera lucrurile si la
reactiile excesive. Inveti in general cu usurinta, fiind suficient sa
asculti sau sa observi. Ai un spirit de cameleon, pentru ca te adaptezi usor
ideilor persoanelor cu care intri in contact. Spirit ludic, esti genul de
persoana care ramane mereu tanara. Prietenii tai sunt filozofi, loiali, cu
spirit viu dar uneori excesivi si sarcastici.
Litera D
Ai un foarte bun simt practic, construiesti totul cu grija si vrei ca
lucrurile sa dureze. Esti perseverent, cu spirit de analiza si o logica de
neclintit. Esti conservator, patriot, loial, docil, disciplinat si iti place
sa-ti sustii si sa-ti ajuti apropiatii. Odata ce ti-ai dat cuvantul cu
siguranta il vei respecta. Iti plac stabilitatea si rutina. Universul tau,
bun sau rau, se invarte in jurul familiei. Iti place sa te simti protejat de
un camin, de familie. Esti introvertit, demn de incredere, serviabil,
prietenos, amabil, docil, curajos, respectuos.
Litera E
Dotat cu o inteligenta vie, cauti independenta, iti plac schimbarile si
experientele noi, in toate domeniile. Te caracterizeaza impulsivitatea si
nervozitatea. Simti nevoia sa comunici si sa-ti exprimi sentimentele, chiar
daca nu ai intotdeauna ocazia sa o faci. Cazi usor nevoii de a gandi mult si
de a calcula fiecare actiune, iti place sa fii inconjurat de oameni pentru
ca ai nevoie intotdeauna de auditoriu.
Litera F
Ai reale calitati artistice, esti creativ si original, iti plac persoanele
independente. Se remarca o tendinta marcata catre prejudecata, catre
ranchiuna si susceptibilitate. Simti nevoia de a fi> apreciat si de a fi in
centrul discutiilor. Iti place sa fii apreciat si iubit dar si sa-ti
manifesti caldura, bunavointa si generozitatea. Esti prietenos, dar si cu
tendinte in a evita contactele intime. Te simti mai bine in mijlocul unui
grup decat fata in fata cu cineva.
Litera G
Ai spirit practic, logic si dorinta de perfectionare. Esti sensibil,
intuitiv, exigent, susceptibil, incapatanat, cu opinii transante. Fii
constant in munca pe care o depui si incearca sa nu fii prea minutios.> Iti
place lucrul bine facut, esti exigent cu tine dar si cu ceilalti. Ai
tendinta sa lasi pe maine ceea ce poti face astazi; totodata, daca ai chef
sa faci un lucru la un moment dat, fii sigur ca nimeni nu ar putea> sa-l
faca mai bine. Iubesti perfectiunea si visezi mereu sa o atingi. Vorbesti
mult si gandesti la fel de mult si te pierzi adesea in detalii. Ca prieteni,
iti alegi persoane intuitive, sensibile si creative.
Litera H
Actionezi cu eficacitate si determinare pentru a obtine ceea ce iti>
doresti. Ai o mare dorinta de a reusi, un instinct posesiv si simt pentru
afaceri. Vrei sa fii recunoscut pe plan social si ai scopuri in esenta
materiale. Se remarca o tendinta catre aroganta, de dominare, de> dragoste
exagerata si de detinere a puterii. Te inconjori de persoane care au nevoie
de tine, care depind de tine si care te lasa sa iei decizii in locul lor.
Litera I
Dai dovada de inspiratie in tot ceea ce faci, ai inclinatie catre
activitatile publice si relationale. Se remarca de asemenea inclinatiile
artistice si creative. Esti sincer, loial si degaji multa caldura umana.
Esti mandru de felul cum arati, esti demonstativ in dragoste. Iti place sa
ti se acorde atentie. Vrei ca ceilalti sa te iubeasca neconditionat si nu
eziti sa le pui sentimentele la incercare iar tu sa pari un martir in
dragoste. Prietenii tai sunt persoane serioase, profunde si inteligente.
Litera L
Putem spune ca esti un lider, o persoana originala, creativa, cu simt
estetic dezvoltat, seducatoare, loiala, romantica si pacifista. Urasti
singuratatea. Esti autoritar, exigent vizavi de reactiile celorlalti si> iti
lipsesc tactul si diplomatia. Nevoia de a reusi profesional si> social este
vitala pentru tine. Ai un aer rafinat si atragator, cu un gust deosebit in
materie de moda. Esti foarte loial dar ai tendinta de a-ti arata cu greu
sentimentele. Esti romantic, iti place pacea, chiar daca simti si nevoia
unei altercatii, cateodata. Prietenii tai sunt persoane extravertite,
sincere si active.
Litera M
Esti foarte organizat. Ai vointa si calitati constructive, o gandire logica
si iti place sa-i ajuti pe ceilalti. Incearca sa-ti exprimi sentimentele
persoanei cu care traiesti (perechii tale). Iti place sa fii inconjurat de
persoane mai in varsta. Esti foarte activ si ai nevoie> sa te simti
productiv si util, dar ai tendinta de a exagera totul. Legaturile cu familia
sunt o parte importanta a vietii tale.
Litera N
Iti faci usor prieteni si esti foarte sociabil. Esti perfectionist, deschis
noilor experiente, cu un interes deosebit pentru sanatate si corp in
general. Nelinistit si adesea instabil in relatii; dai dovada de> greutate
in a demara proiecte noi, importante. Esti exigent cu tine, iti exprimi cu
greu dorintele personale, preferand sa acorzi atentie problemelor altora.
Cauti perfectiunea, atat in ceea ce te priveste, cat si la ceilalti. Stii sa
ordonezi totul, esti disciplinat si organizat. Prezinta interes tot ce are
legatura cu sanatatea ta. Esti destul de nelinistit, de aceea ai nevoie de
atentie mai mereu. Iti place sa te inconjori de persoane care te lasa sa iei
decizii in locul lor.
Litera O
Pari o persoana calma, dar ai multe framantari interioare. Familia este>
primordiala pentru tine. Esti foarte tenace si nu renunti niciodata pana nu
realizezi ceea ce ti-ai propus. Esti atasat de camin pentru ca in cadrul lui
te simti cel mai in siguranta. Iei viata foarte in serios, emotiile sunt
foarte puternice si si iti canalizezi toate energiile in munca. Ai calitati
de luptator si te inconjori de persoane voluntare care muncesc foarte mult
pentru a castiga bani. Esti atras de persoane puternice.
Litera P
Cauti constant reusita in toate domeniile. Ai nevoie de independenta si>
autonomie, abuzezi de altii si de privilegiile lor (de statutul lor social).
Esti destul de irascibil si cu o mare inclinatie catre detaliu. Esti
sociabil si placut, incapabil sa lucrezi intr-o atmosfera tensionata.
Suporti cu greu frustrarile si esti incapatanat. Ai nevoie de relatii
sociale, daca ele nu iti limiteaza independenta si individualitatea. Esti un
nonconformist care stie sa se conformeze. Ai centre de interes neobisnuite.
Iti plac persoanele voluntare, idealiste si care poseda o mare forta fizica
si mentala.
Litera R
Foarte emotiv dar cu un aer sever, buna intelegere a altora. Spirit
combativ, pasionat, ambitios, foarte activ si logic. Ai nevoie de spatiu, de
orizonturi largi si de relatii sociale. Nu accepti usor exigentele
celorlalti si iti place sa decizi pentru altii. Esti independent,
extravertit, inovator, pionier si avangardist. Caracter voluntar, lupti
pentru a obtine ceea ce iti doresti. Se intampla des sa-ti pierzi rabdarea
si nu suporti activitatile absurde si neproductive. Gandesti mult inainte de
a lua o decizie. Iti controlezi mai usor gandurile decat emotiile. Adesea
rafinat, respectuos cu ceilalti, sarmant si stralucitor intr-o relatie de
dragoste. Iti plac persoanele sociabile, inteligente si atragatoare.
Litera S
Ai un dezvoltat simt al afacerilor si cauti reusita in afaceri. Iti place sa
te inconjori de oameni emotivi si dependenti. Pozitia sociala si capacitatea
de a castiga bani conteaza enorm pentru tine. Ai planuri si visuri mari,
dar, cu un simt practic deosebit, reusesti sa le moderezi. Iti plac
persoanele emotive si dependente pentru ca ai astfel ocazia sa te arati
important si util.
Litera T
Esti un bun sfatuitor, primitor si ii ajuti cu usurinta si pe ceilalti.
Cauti ambianta placuta in viata. Esti atent la detalii, diplomat, discret in
sentimente si ai o atractie pentru strainatate. Caracter lunatic, iti
lipseste increderea in posibilitatile tale, pe care eziti sa le dezvolti.
Iti doresti sa acumulezi cat mai multe cunostinte, iti place sa fii informat
pentru a reusi sa depasesti tot felul de blocaje care se ivesc in viata.
Esti foarte sensibil si ai nevoie de intimitate. Incerci sa-ti ascunzi
sentimentele dar nu reusesti intotdeauna. Nu uiti niciodata o nedreptate.
Joci foarte bine rolul de salvator sau de martir si faci des asta pentru a
fi pe placul celorlalti. Emotiile profunde le exprimi prin activitatile
creative, iar viata interioara este foarte bogata si o gasesti mult mai
reala decat viata exterioara. Te motiveaza grijile spirituale si nevoia de
cunoastere. Iti plac persoanele exigente si practice.
Litera V
Vrei sa te conduci singur in viata, sa fii propriul tau stapan. Ai
capacitatea de a te lupta si de a te impune in societate. Esti rabdator,
stabil si demn de incredere. Ai tendinta de a refuza dependenta, iti plac
provocarile si combativitatea (lupta), ai nevoie de independenta si iti
rezolvi singur problemele. Te implici destul de greu afectiv pentru ca
preferi sa pastrezi distanta si vrei sa-ti pastrezi autonomia, chiar daca nu
recunosti cu usurinta asta. Nu-ti place sa ti se spuna ce sa faci si nici sa
spui altora ce sa faca. Iti plac oamenii extravertiti, prietenosi, care-si
vad de treburile lor.
__
New Kind of Breast Cancer
mame, fete, surori, matusi, prietene, etc.
In Noiembrie a fost descoperita o forma rara de cancer la san. O
doamna a descoperit o eruptie pe sanul sau, similar cu cel al unei
mame tinere care a nascut. Pentru ca mamografia nu indica nimic
deosebit, doctorul a tratat-o cu antibiotice ca pentru o infectie.
Dupa doua serii de tratament cu antibiotice, continua sa-i fie rau,
atunci doctorul a trimis-o sa faca o noua mamagrafie. De aceasta data
i-a aparut o masa de tesut atipic. Biopsia a scos in evidenta un tesut
malign care crestea repede . A fost inceputa chemoterapia pentru ca
tumoarea sa fie localizata; interventia chirurgicala a reusit; o noua
runda de chemoteratie; radiatii. Dupa aproape 9 luni de tratamnet
intens, ea a fost considerata sanat oasa . Ea a avut un an cu
fiecare zi din viata foarte plina . Cand cancerul i s-a reintors in
zona ficatului, ea a luat 4 tratamente si a decis ca vrea sa aibe o
calitate a vietii, nu efectele post- chemo. Ea a avut 5 luni
deosebite in care si-a planificat fiecare detaliu al ultimelor zile.
Dupa cateva zile in care a avut nevoie de morfina, ea a murit. Ea a
lasat acest mesaj pentru a fi transmis femeilor de peste tot:
Femei, VA ROG fiti alertate de orice nu este normal, si fiti
insistente a primi ajutorul cat mai rapid posibil.
Boala ?Paget?: este o forma rara de cancer la san, si este in afara
sanului, pe sfarc sau in zona sfarcului. El apare ca o exema
(urticarie) care mai tarziu devine o leziune cu o crusta ca o linie
exterioara . Eu nu am dorit sa ma suspectez de cancer la san dar a
fost. Sfarcul meu nu mi s-a parut ca-mi arata ceva deosebit, dar exema
ma deranja asa ca am fost la doctor pentru ea. Uneori, ma manca si era
ca un punct dureros (ca o buba), dar alteori nu-mi arata nimic
deosebit. Ea era deja urata si o pacoste, si nu am putut sa scap de ea
cu nicio crema prescrisa de medicul meu si dermatologul care tocmai
mi-a rezolvat o dermatita la ochi. Aceasta i s-a parut o mica tumoare
dar nu m-a avertizat ca ar putea fi canceroasa.
Acum, eu nu suspectez toate femeile care au o leziune sau o exema pe
sfarc sau in jurul sfarcului ca asta ar putea fi cancer de san.
Startul meu a fost ca un cos rosu pe aureola din jurul sfarcului. Una
din cele mai mari probleme cu aceasta boala, este ca aparitia
simtomelor poate fi inofensiva, nevinovata. Este frecvent perceputa ca
o inflamatie, infectie a pielii, , conducand la o nenorocita
intarziere in detectare si tratare. Care sunt simtomele?
1. O roseata persistenta, maloasa si formand o crusta pe
sfarcul dumneavoastra cauzand mancarime si arsura (Am stabilit, nu m-a
mancat si ars mult, si nu am avut supuratie am fost constienta de
asta, dar era o crusta ca o linie pe o parte.)
2. O buba pe sfarc care nu se mai vindeca. ( A mea a fost pe
aria din jurul sfarcului.)
3. Obisnuit numai sfarcul este afectat. Cum este diacnosticat?
Doctorul dumneavoastra va face o examinare si va va sugestiona sa
faceti o mamografie la ambii sani, imediat. Orice roseata, mancarime,
crusta, inflamatie a pielii, doctorul dumneavoastra ar putea sa va
suspecteze de cancer daca aceasta problema (buba) este doar la un san.
Apoi ar trebui facuta o biopsie pentru a fi sigur de asta si a vedea
ce este de facut mai departe.
Acest mesaj este bine sa fie luat in serios si trimis mai departe la
cat mai mult posibil dintre rudele si prietenii dumneavoastra; aceasta
poate salva o viata.
Cancerul meu de san s-a intins si a facut metastaza la oasele mele,
dupa doza de chemoterapie, 28 tratamente cu radiatii si luarea de
Tamaxofin. Daca acest cancer de san ar fi fost diacnosticat de la
inceput, el nu s-ar fi intins asa....
PENTRU TOTI CITITORII:
Aceasta este in atentia femeilor care nu au aceasta boala. Daca,
trimitem acest e-mail, noi putem face cunoscut acest pericol
potential, noi putem ajuta femeile in orice caz.
Te rog, daca poti, ia-ti un moment pentru a retrimite acest mesaj la
cat mai multa lume posibil, in special la familia ta si la prieteni.
Iti ia doar o clipa, dar poti salva o viata.
Ceva cu adevarat frumos
De ce plingi?
- Pentru ca sint femeie ! - raspunde mamica.
- Nu inteleg ... - zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune :
- Si n-ai sa intelegi niciodata ...
Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :
- De ce plinge mamica ?
- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! - a fost tot ce
i-a putut spune taticul.
Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :
- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?
- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.
I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata
greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.
I-am dat
forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o
trateaza adesea proprii copii.
Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.
I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste
neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.
.
I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea abandoneaza
I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i
ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa
plinga atunci cind simte nevoia.
Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le
poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta
in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se
adaposteste dragostea.
Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.
Trimiteti aceasta povestioara tuturor femeilor pe care le cunoasteti.
Incurajati respectul de sine al celorlalte femei !
Si tuturor barbatilor, ca sa afle ca
TOATE FEMEILE SUNT FRUMOASE!
G.MOISIL
Replici cu haz
O anecdota în care nici ascultatorii, nici povestitorii, nu înteleg
ce se întâmpla, se numeste roman psihologic.
Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învatamântului
va fi atunci când nu se va schimba nimic.
Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comporta precum
cocotele, iar cocotele se comporta ca femeile cinstite.
Mariajul e singura scapare pentru un barbat fara succese si pentru o
femeie cu prea multe.
Dusmanii se recruteaza dintre prieteni.
Când îmbatrânesti, nu mai ai inima, ai cord.
Un lucru improvizat trebuie foarte bine regizat.
Ni se cere sa facem stiinta productiva si productie stiintifica. Ar fi
mai bine daca am reusi sa facem stiinta stiintifica si productie
productiva.
La o sedinta la Academie:
Un geolog: Eu am facut nu stiu câti km toata vara si am facut doua lucrari.
Un chimist: Eu am stat toata vara închis în cei 40 m2 al laboratorului
si am facut 4 lucrari.
Moisil: Eu am stat toata vara întins pe pat si am elaborat Teoria
mecanismelor automate.
Legile tarii nu interzic nimanui sa fie imbecil.
– Domnule profesor, credeti în vise?
- Sigur, draga! Sa vezi: acu' câtava vreme am visat ca devenisem
academician, ca eram în aula si prezidam o sedinta. Si când m-am
trezit, într-adevar eram academician, eram în aula si prezidam o
sedinta.
– Îl cunosc bine pe cutare. Moisil: E bine sa cunosti bine pe cineva.
Daca-l cunosti foarte bine, e rau.
Despre un matematician: Este mare în matematica, prin erorile pe care le face.
Scaunele prezidentiale sunt periculoase: au un microb care se urca la cap.
Profesorul Moisil, la 65 de ani, dupa ce si-a scrântit piciorul: Stiam
ca la vârsta mea te scrântesti la cap, nu la picior.
La sedinta de Consiliu profesoral în vederea titularizarii, prof.
Stefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, „candidatul fiind
prea tânar" pentru a ocupa postul de profesor. - E un defect de care
ma corectez în fiecare zi, a replicat Moisil.
Moisil, catre un meteorolog:
- Cu ce probabilitate dati prognoza timpului?
- Cu cel mult 40%, domnule profesor.
- Atunci de ce nu spuneti pe dos, ca aveti sanse de 60%!
Un prieten îi spune într-o zi:
- Matematica asta pe care o predici tu, m-am saturat de ea pâna peste gât.
Moisil:
– Dar matematica se face de la gât în sus!
In timpul unui curs profesorul începe sa caute printre hârtiile pe
care le avea pe masa. Nu gaseste însemnarile de care are nevoie, se
opreste si spune: - Lautarii cânta dupa ureche, muzicantii, dupa note.
Eu mi-am uitat notele acasa.
Explicând principiul recursivitatii:
- Esti de acord ca orice om are dreptul la un pahar de cognac?
- Da.
- Bei paharul, îl pui jos. Esti alt om. Si cum orice om are dreptul la
un pahar de cognac... si asa mai departe.
O reportera spune la un moment dat, în cursul unui interviu:
- Stiti ca adevarul supara!
Moisil:
– Pe mine o teorema de matematica nu m-a suparat niciodata.
Cugetari
O teorema e o scrisoare de dragoste catre un necunoscut, catre acela
care îi prinde nu numai întelesul, ci si toate subîntelesurile.
Un matematician face matematica fiindca vede în matematica ceva
frumos, ceva interesant, ceva care îi place, ceva care îi e drag, ceva
care îl tulbura, îl face sa gândeasca, sa mediteze, sa viseze.
Poate singura superioritate a calculatorului este ca se corecteaza
când greseste. Om s-o faca, mai rar!
Cineva l-a întrebat: "Credeti ca e potrivit ca un profesor sa faca
glume la cursuri?". Profesorul Moisil a raspuns: "Stiinta nu e trista,
decât pentru unii."
Stiinta se razbuna ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi.
Stiinta merge astazi mai repede ca omul de stiinta; ai pornit împreuna
si ti-o ia înainte. Ar fi de scris odata povestea celor ce si-au
pierdut rasuflarea alergând dupa propriile lor idei. Si tragedia celor
ce, nevrând sa ramâna în urma, nu pot sa mai mearga înainte. Si
comedia amara a celor ce neputând alerga, încearca sa opreasca
puhoiul. Si dramele provocate de cei ce, neîntelegând noul, îi
prigonesc pe cel ce-l practica.
Sunt pentru lucruri noi; dar mai mult decât lucrurile care sunt astazi
noi, eu apreciez lucrurile care vor fi noi abia mâine.
Filozoful trebuie sa fie în stare sa înteleaga lumea de astazi,
stiinta contemporana si sa se bazeze pe cele mai noi date ale
stiintei, pentru a dezvolta conceptia noastra despre lume.
Marea calitate a unui sef de scoala este de a fi bucuros când e
depasit de elevii sai.
libertate totala ai impresia ca e un joc de cuvinte; cel putin pentru
mine pare o expresie corecta din punct de vedere gramatical, dar de
fapt nu are sens, caci fiecare trebuie sa se încadreze în legile
societatii.
Problema mortii este vie (la o anumita vârsta).
Tot ce e gândire corecta este sau matematica, sau susceptibila de matematizare.
Un om e uman nu numai prin defectele lui ci si prin calitatile lui.
Nici o problema nu are granite. Orice raspuns are multe.
Matematica va fi limba latina a viitorului, obligatorie pentru toti
oamenii de stiinta. Tocmai pentru ca matematica permite accelerarea
maxima a circulatiei ideilor stiintifice.
Nu sunt destul de sigur de excelenta metodelor mele pentru a deveni
martir sustinându-le.
Stiinta nu e buna azi, daca ieri nu s-a gândit la mâine.
Se stie ca un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele
sa ti se para usoare.
stiinta e formata numai din afirmatii si negatii, dar trairea unei
stiinte e formata din întrebari si raspunsuri, din banuieli si
îndoieli.
masura legislativa, o indicatie administrativa este una din
componentele vietii unei societati; opinia publica e o alta
componenta. Nu trebuie crezut ca daca se decreteaza o lege, ea se va
si aplica. Nu se alica decât legile cu care sunt de acord cei ce le
aplica.
Pe omul cu adevarat capabil, limitele îl stimuleaza. Evident, morala
nu e "puneti fratilor piedici!", ci "daca dati de piedici,
depasiti-le!".
Eu cred ca omul trebuie sa caute sa gaseasca placerea în însasi munca
lui. Consider ca munca e o pedeapsa numai daca omul nu se afla la
locul potrivit, daca face altceva decât îi place.
Sunt unii oameni care cred ca matematica trebuie facuta între cutare
si cutare ora. Nu e adevarat. Matematica nu se face la ore fixe.
Matematica se face când îti vine o idee. Noaptea sau dimineata, când
te scoli, când te speli, te gândesti. Daca nu te speli, te gândesti
când nu te speli…
Spre deosebire de vin, stiinta nu trebuie lasata sa se învecheasca…
Noi, matematicienii, facem activitate fara planuri, nu de alta, dar ca
sa ne deosebim de altii, care fac planuri, fara activitate.
Evident, practicarea stiintei e munca grea; sunt unii care,
plictisindu-se sa gândeasca stiinta, cred ca e mai usor sa gândeasca
despre stiinta; mare pacaleala: e mai greu. Atunci sa ne multumim sa
vorbim despre stiinta. Asta da. E mai usor? Este.
Greu nu e sa ai dreptate, greu e sa convingi pe altii. Nu întotdeauna
e greu, ci numai când ai dreptate. Si mai ales e greu sa convingi pe
cei care spun ca s-au convins.
Sunt oameni care spun: exista si greseli fecunde. Nu greseala e
fecunda ci îndreptarea ei.
Se stie ca o idee începe prin a fi un paradox, continua prin a fi o
banalitate si sfârseste prin a fi o prejudecata.
Sa nu se teama nimeni de lucrurile abstracte si foarte abstracte, mai
ales în matematica; matematica, tocmai pentru ca este matematica, este
abstracta. Cu cât un lucru este mai abstract, cu atât el îmbratiseaza
domenii mai vaste si deci este aplicabil în mai multe cazuri concrete.
Unii concep stiinta ca pe o mare arhiva de politie în care sunt
îndosariate toate cancanurile naturii.
Eu sunt omul care demonstreaza. Nu conving.
Cartile bune nu mor niciodata.
Un matematician de obicei e întrebat la ce serveste matematica si abia
daca gaseste o ocazie sa spuna ca e frumoasa si ca lui îi serveste în
primul rând fiindca îi e draga. Întelegerea unui fenomen îti schimba
modul de a vedea întreaga lume si matematica îti serveste si tie sa ai
un plus de cunostinte.
Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie sa stie sa
preia ce se stie pe lume, pentru a-i învata pe altii. Si aici e rolul
mare al oamenilor de stiinta care trebuie sa inventeze lucruri noi ce
nu se stiu înca. Prima conditie e de a învata ceea ce se stie.
Imaginatia e si ea o sursa de informare.
Într-adevar, daca este ceva cu care trebuie sa ramâna absolventul unor
cursuri liceale, acel ceva este învatul de a gândi just.
Explozivul cel mai puternic nu este tri-nitro-toluenul, nici bomba
atomica, ci ideea omeneasca.
Omul nu progreseaza decât atunci când stie ca nu poate sa faca ce vrea.
Fireste, nu orice lucru iesit din comun are neaparat si valoare, dar
orice lucru de autentica valoare e, neaparat, iesit din comun.
Un om la 20 de ani trebuie sa fie admirat, la 30 apreciat, la 40
invidiat si la 60 stimat.
Întrebarile la care trebuie sa raspunzi cel mai sincer sunt cele pe
care ti le pui singur.
Nu cred ca exista granita între stiinta si filozofie, dupa cum nu cred
ca exista granita între stiinta si tehnica.
Învatând matematica, înveti sa gândesti.
Pentru elev este esential cum rezolva problemele; pentru profesor cum le pune.
Numai prostia poate sa aiba intermitente.
Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.
Nu e de parerea ta cel ce te aproba, ci cel ce te imita.
E rau ca la batrânete dosarul medical e mai mare decât dosarul de
cadre. Marele regret al vietii mele este de a nu fi avut nici unul.
stiati ca?
Lorin Fortuna acum vreo 7 ani?
2. ... numele Wendy a fost făcut special pentru cartea "Peter Pan".
3. ... cercetările indică faptul că ţânţarii sunt mai mult
atraşi de persoanele care tocmai au mâncat banane.
4. ... sughiţul trece dacă vă ţineţi mâinile în apă foarte
rece sau dacă vă înţepaţi lobul urechilor cu unghia?
5. ... o pisică în casă înseamnă scăderea tensiunii
arteriale şi - ca urmare -a riscurilor unei boli cardiace.
6. ... ursul Polar este cel mai mare animal de pradă de pe
uscat, avand şi 700 kg (masculii), la o înalţime de 1.8 metri şi 3
metri in lungime!(?)
7. ... un melc poate să doarmă fără întrerupere timp de 3
ani şi să nu moară de foame?
8. ... în Los Angeles există mai puţine persoane decât automobile
9. ... propoziţia: "The quick brown fox jumps over the lazy
dog" foloseşte fiecare literă a alfabetului?
10. ... O persoană obişnuită este cu circa 6mm mai înaltă pe
timp de noapte
11. ... Cămilele au trei seturi de pleoape
12. ... liliecii întotdeauna vor zbura către stânga când
vor ieşi dintr-o peşteră.
13. ... un strănut iese din gură cu o viteza de peste 965 km/h.
14. ... TYPEWRITER este cel mai lung cuvânt care poate fi
scris folosind doar literele de pe un rând al tastaturii de
calculator?
15. ... Prima măsura cunoscută de contracepţie a fost
folosirea excrementelor de crocodil, de către egipteni in anul 2000
i.Hr.
16. ... o femeie din Arabia Saudita poate obţine un divorţ
dacă soţul ei nu îi oferă cafea
17. ... femeile sunt cele care în 70% din cazuri introduc
acţiunea de divorţ?
18. ... inima creveţilor este localizată în cap
19. ... bobul de strugure este o mică bombă dacă îl pui în
cuptorul cu microunde?
20. ... creierul omului de Neanderthal era mai mare decât al nostru
1. ... chiar în acestă secundă, 50% dintre soferii depăsesc
limita de viteză?
2. ... un cameleon orb, este perfect capabil să-şi schimbe
culoarea în concordanţă cu mediul înconjurător.
3. ... crocodilii înghit pietre, ca să capete greutate şi
să se scufunde mai adânc
4. ... benzile desenate cu Donald Duck au fost interzise în
Finlanda pentru că personajul nu purta pantaloni
5. ... plămânul drept primeşte mai mult aer decât cel stâng.
6. ... mangustele sunt imune la veninul şerpilor.
7. ... sunetul paşilor lui E.T. a fost făcut de cineva care
işi freca mâinile în jeleu.
8. ... este imposibil să strănuţi cu ochii deschişi?
9. ... majoritatea maşinilor americane claxonează în nota la.
10. ... populaţia mondială de găini este aproape egală cu
cea a oamenilor.
11. ... delfinii dorm cu un ochi deschis?
12. ... de fiecare dată când Beethoven se aşeza să compună
muzică, işi turna apă cu gheaţă peste cap.
13. ... limba Balenei Albastre cântăreşte mai mult decât un elefant
14. ... un bărbat obişnuit mănâncă în jur de 50 de tone de
alimente de-a lungul vieţii pentru a menţine o greutate de 80 de kg?
15. ... în 75% din familiile americane, femeile
administrează banii şi plătesc taxele.
16. ... Stiati ca ... definiţia marketing-ului este
reactualizată o dată la 5 ani?
17. cel mai mare ochi este cel al balenei. Diametrul lui ajunge
la 40-50 cm.
18. ... Baobabul, care creşte în savanele africane, poate
trăi şi până la 5000 de ani
19. ... Indira Ghandi a fost fiica a unui prim ministru,
mama a unui prim ministru şi ea insăşi prim ministru.
20. ... în parlamentul britanic, care numara 650 de
membri, sunt doar 400 de locuri? Cine intarzie trebuie sa stea in
picioare.
21. ... jocul de cărţi a fost inventat de chinezi in 1120.
22. ... o maimuţă a fost odată judecată şi condamnată
pentru că fumase o ţigară în South Bend , Indiana .
23. ... în statul american Kansas este ilegal să prinzi un
peşte cu mâinile goale.
24. ... pentru a putea citi hărţi, trebuie să ai ceea ce
se numeşte "abilitate spaţială", pe care majoritatea bărbaţilor o au
bine dezvoltată spre deosebire de femei
25. ... femeile rostesc 8.000 - 9.000 de cuvinte pe zi,
iar un bărbat obişnuit între 2.000 şi 4.000 de cuvinte pe zi.
26. ... unele paste de dinţi conţin antigel.
27. ... există mai multe păsări flamingo de plastic decât
adevărate.
28. ... cea mai înaltă cascadă din lume este Cascada Angel
din Venezuela
29. ... numele insulelor Canare din oceanul Pacific are
legătură cu caţeii şi nu cu canarii; numele latin este INSULARIA
CANARIA care înseamană insula caţeilor.
30. ... ţânţarii au dinţi.
31. ... albinele pot fi folosite pentru a detecta minele terestre?
32. ... cel mai rece loc permanent locuit este localitatea
Oimeacov (Rusia), pe valea fluviului Indighirka, unde s-a înregistrat,
în februarie 1964, temperatura minimă absolută de -71.10?
33. ... deşertul unde s-a înregistrat cea mai lungă
perioadă secetoasă este Atacama, unde ploaia a revenit după 400 ani?
34. ... Neil Amstrong a paşit pe lună cu piciorul stâng?
35. ... Să mănânci cu furculiţa era odinioară considerat a
fi scandalos!
36. ... Cea mai întrebuinţată legumă din lume este ceapa
37. ... şerveţelele nazale au fost iniţial făcute ca
bandaje în Primul Război Mondial.
38. ... mai mult de 10.000 de păsări mor în fiecare an
strivindu-se de geamurile clădirilor.
39. ... bricheta a fost inventată înaintea chibriturilor.
40. ... în fiecare minut, Pământul este lovit de 6.000 de fulgere?
41. ... la naştere, crevetele este mascul, apoi, pe măsură
ce creşte, devine femelă.
42. ... elefantul este singurul animal cu 4 genunchi, şi
toţi urşii polari sunt stângaci.
43. ... în anul 2020, bolile mintale vor reprezenta a doua
cauză de deces, se arată într-un raport al OMS.
44. ... în iarna anului 1932 a fost atît de frig încât
cascada Niagara Falls a îngheţat complet.
45. ... 70% din oameni se tem mai mult de păianjeni decât
de moarte;
46. ... Cea mai lungă întrerupere de program de
televiziune a avut loc în Anglia, când BBC a întrerupt difuzarea unui
film cu Michey Mouse pentru a anunţa începerea celui de-al doilea
Razboi Mondial. După 6 ani, filmul a fost reluat exact de unde a fost
întrerupt.
47. ... dinţii rozătorilor nu se opresc niciodată din creştere.
48. ... 111,111,111 x 111,111,111= 12,345,678,987,654,321
49. ... fructele culese în orele de dimineată sau de seara
sunt mult mai gustoase decât cele culese la amiază.
50. ... perlele se topesc în oţet!
51. ... lui Walt Disney îi era frică de şoareci!
52. ... primul produs ce a avut cod de bare a fost guma Wrigley's.
53. ... Montpelier , Vermont este singura capitală de
stat american fără vreun McDonald's.
54. ... blugii Levi's pot fi cumparăţi la automatele din
staţiile de metrou din Paris
55. ... New York este singurul oraş din Statele Unite unde
mai mult de jumătate din populaţie nu deţine o maşină.
56. ... numele renilor lui Moş Crăciun sunt: Rudolph,
Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder şi Blitzen.
57. ... pomii de Crăciun erau odinioară împodobiţi cu
spumă de săpun
58. ... măcăitul unei raţe nu produce ecou, şi nimeni nu ştie de ce
59. ... caii comunică între ei folosind peste 100 de sunete.
60. ... broasca ţestoasă din specia Testudo Radiata
traieşte peste 200 ani
61. ... celulele moarte ale pielii constituie aproape 60%
din praful pe care îl ştergem de pe mobile.
62. ... un studiu asupra 200 000 struţi, timp de mai bine
de 80 ani, nu arată nici un caz unde s-ar fi văzut vreun struţ ascuns
cu capul în nisip.
63. ... pleoapele crocodilului sunt transparente, astfel
încât atunci când se scufundă poate vedea prin apă
64. ... cangurul este un animal care nu poate merge cu spatele.
65. ... triunghiul lui Pasca îşi are rădăcinile în China
anului 1200 când Jia Xien a realizat primele studii de acest gen?
66. ... Leonardo da Vinci a anticipat încă din anul 1491
construirea ceasului cu pendulă? Acesta a fost conceput două sute de
ani mai târziu, în anul 1656, de matematicianul german Christiaan
Huygens.
67. ... "sinus" şi "cosinus" au fost introduşi în limba
română în 1820 de către omul de cultură român Gheorghe Lazăr?
68. ... o placinta se poate tăia în 8 bucăţi din 3 mişcari
69. ... papagalii sunt unele dintre cele mai inteligente
specii de păsări de pe glob?
70. ... munţii Carpaţi găzduiesc cele mai mari populaţii
de lupi, urşi bruni şi linxi din Europa?
71. ... denumirea de "hamster" provine din limba germană,
cuvântul "Hamstern" care înseamnă "a face provizii/a aduna"?
72. ... căscatul hipopotamului nu este un semn de adormire
sau plictiseală ci este de fapt un gest ameninţător
73. ... a existat o specie de cal care avea mărimea unei
pisici de casă
74. ... în munţii Gara-Taz ( Kazaha), într-o peşteră care
se află la 160 de metri adâncime, a fost gasită o neobişnuită pădurice
de brazi.
75. ... dacă ai călătorii de la un cap la altul al
galaxiei noastre - Calea Lactee - cu viteza luminii, ţi-ar trebui
100.000 ani
76. ... simţul de miros al unei furnici este la fel de
puternic ca al unui câine
77. ... scaunul electric a fost inventat de un dentist
78. ... amprentele urşilor koala nu se pot distinge de
cele umane şi pot fi confundate la locul unei crime
79. ... întregul nume al Los Angeles este: El Pueblo de
Nuestra Serona la Reina de Los Angeles de Porciuncula
80. ... inima unei balene albastre bate doar de nouă ori pe minut;
81. ... cel mai vechi dicţionar cunoscut datează din anul
600 i.Ch. Găsit în Mesopotamia, el e scris în akadiana, limba folosită
de asirieni şi de babilonieni.
82. ... s-au înregistrat păsări de pradă care zboară la
altitudini mai mari decât Everestul (8848m).
83. ... Prima floare fosilă a fost descoperită în Colorado
în anul 1953 si are o vechime de 65 milioane de ani; o plantă înrudită
cu ananasul si numita puya.
84. ... Cea mai zgomotoasă insectă este greierul African,
ale cărui sunete depăşesc 100 de decibeli.
85. ... Cea mai distructivă insectă cunoscută este lăcusta
de deşert. Aceasta trăieşte în Africa şi Asia de Vest. Roiurile unor
astfel de lăcuste nimicesc întreaga vegetaţie care le iese în cale.
86. ... Prima femeie din Europa care a fumat a fost regina
Caterina de Medicis, pentru că a fost convinsă de astrologi şi
prezicători că tutunul îi va revigora tenul?
87. ... Savanţii ruşi au descoperit, în Siberia, o
salamandră cuprinsă într-o platoşă de gheaţă în urmă cu 70 de ani,
care, după topirea gheţii, a revenit la viaţă?
88. ... Fiecare persoană are o amprentă unică a limbii,
aşa cum sunt şi cele ale degetelor?
89. ... Feniletilamina produce o uşoară stare de visare şi
este produsă de către creier în momentul în care doi oameni sunt
indrăgostiţi, iar aceeaşi substanţă se gaseşte şi în ciocolata?
90. ... Există o specie de muscă, Cephenomia, al cărei
zbor depaseşte viteza sunetului, atingând 1300 de km/h ?
91. ... Majoritatea vacilor produc mai mult lapte când
ascultă muzică.
92. ... Hipopotamii au ucis mai mulţi oameni decât orice
alt animal?
93. ... Albinele pot fi folosite pentru a detecta minele terestre?
94. ... Alunele constituie unul dintre ingredientele dinamitei?
95. ... În 1987, American Airlines a economisit 40.000 $
eliminând câte o măslină din fiecare salată servită celor care stăteau
la business class?
96. ... Durata de viaţă a unei papile gustative este de 10 zile?
97. ... Cresterea creierului se opreste in jurul varstei de 15 ani.
98. ... Întamplările cele mai frecvente în vise sunt:
căderile; eşecurile repetate în desfăşurarea unor acţiuni; activitaţi
legate de locul de muncă sau de şcoală; experienţele sexuale; persoana
care doarme se visează ca fiind urmarită sau atacată de cineva?
99. ... Sunt necesare aproximativ 200.000 de încruntări
pentru apariţia unui rid permanent deasupra sprâncenelor?
100. ... Atunci când ne lovim într-un anume loc din zona
cotului resimţim o durere acută. Aceasta se datorează faptului că pe
aici trece nervul cubital, poziţionat de-a lungul osului humerus. Se
consideră că aceasta ar fi o scurtă formă de paralizie.
vineri, mai 20
Did Philip Fart?
> What the heck, he's almost ninety,
> and at that age you don't hold anything back even if you wanted to!
>
> The really important question:
>
> Did Philip Fart?
>
> What do you think?
>
>
> [cid:D7769278CA7E4ED18B57587A56FADF6B@david683ccb79c]
>
>
> The expressions are priceless!
>
> Look at the Queen's face!
>
> A fart is a pleasant thing,
> It gives the belly ease,
> It warms the bed in winter,
> And suffocates the fleas.
>
> A fart can be quiet,
> A fart can be loud,
> Some leave a powerful,
> Poisonous cloud
>
> A fart can be short,
> Or a fart can be long,
> Some farts have been known
> To sound like a song......
>
> A fart can create
> A most curious medley,
> A fart can be harmless,
> Or silent, and deadly.
>
> A fart might not smell,
> While others are vile,
> A fart may pass quickly,
> Or linger a while......
>
> A fart can occur
> in a number of places,
> And leave everyone there,
> With strange looks on their faces .
> From wide-open prairie,
> To small lifts,
> A fart will find all of
> Us sooner or later.
>
> But farts are all bad,
> Is simply not true-
> We must never forget.......
> Sweet old farts like you!
>
> Kinda brings a tear to your eye - right?
>
joi, mai 19
romanii si-au descoperit antidot la plesu
Amplele manifestaţii ale protestatarilor occidentali nu m-au convins niciodată. Or fi de bună credinţă, dar se dizolvă adesea în harţă juvenilă şi spectacol.
Un articol publicat de Adam Soboczynski săptămâna trecută în „Die Zeit" constată revenirea în actualitate a modei anilor '80, dar şi a unei anumite atitudini „civice" care părea să-şi fi pierdut între timp puterea de seducţie. E vorba de o reideologizare a moralei publice, pe baza câtorva clişee „luminate", în numele cărora „cetăţeanul" controlează balanţa eticului împotriva clasei conducătoare. Adoptând (cum spune Koselleck despre justiţiarii Luminilor) „o aparenţă de neutralitate", retorii societăţii civile cad, nu odată, în ipocrizie pioasă, preocupaţi să-şi facă portretul unor cenzori „idealişti" în luptă cu politica „murdară" a celor de la putere. În Germania şi, în general, în lumea occidentală, temele recurente ale acestei „curăţenii" ofensive sunt: un „nu" hotărât (scris pe tricouri sau pe cărucioarele de copii) când se vorbeşte despre centrale nucleare, demonstraţii antirăzboinice ori de câte ori apare perspectiva trimiterii de trupe în afara graniţei, liste de semnături împotriva abuzurilor din Nairobi, semnalarea decăderii societăţii capitaliste prin proteste ferme faţă de consumism, cosmetică (nevroză a împodobirii de sine), „poziţia misionarului" (simptom al asupririi femeilor de către bărbaţi) şi totalitarismul heterosexual. De curând, Angela Merkel a scandalizat nenumăraţi „oameni de bine" declarând că „se bucură" de uciderea lui Osama bin Laden. Cum să te bucuri de uciderea unui om? Brusc, exponenţii societăţii secularizate invocă iertarea creştină şi judecata lui Dumnezeu. „OK, să admitem că marele terorist trebuia pedepsit, dar ar fi bine să o facem cu un pic de conştiinţă vinovată!"
Nu contest legitimitatea niciuneia dintre temele de mai sus. E bine ca „opinia publică" să fie reactivă, să avertizeze asupra pericolului nuclear, asupra intoleranţei, violenţei, triumfalismului statal practicat de marile puteri etc. Cred însă că ceea ce pare, la o primă vedere, intransigenţă morală e, uneori, înregimentare oarbă într-un „curent" la modă, şarjă ideologică, dacă nu, pur şi simplu, chermeză stradală. Amplele manifestaţii ale protestatarilor occidentali nu m-au convins niciodată. Or fi de bună credinţă, dar se dizolvă adesea în harţă juvenilă şi spectacol. O escapadă încântată de sine între două beri. Fără riscuri, fără efect.
Morala adevărată se ţine departe de ideologii. Căci ideologiile tind să şi-o pună la butonieră cu viclenie, ca pe o garanţie de „principialitate". Ne amintim cu toţii (sper!) ce discurs înflorit practica partidul comunist când vorbea de „etică şi echitate", de „morala nouă a socialismului", de „omul nou" ş.a.m.d. Adam Soboczynski, la rândul lui, reia un pasaj din cartea Hannei Arendt despre Eichmann, în care e vorba despre excelenta colaborare a „moralităţii" cu politica naţional-socialismului. „Dă bine" să te arăţi în lume ca soldat al virtuţii. Dar în vreme ce ideologiile sunt „sistematice", agresive şi interesate, morala nu se susţine decât prin libera opţiune a fiecăruia. O morală „autoritară" nu e morală; e regulament. Morala lucrează cu nuanţe, cu inepuizabilul naturii umane, cu imprevizibilul ei. Nu se grăbeşte să sermonizeze, să dea verdicte, să organizeze cruciade. Creştinismul însuşi îşi pierde chipul, dacă se justifică strictamente drept cod moral. Jurnalistul german are, aşadar, dreptate (şi curaj) să fie suspicios faţă de sloganurile gata făcute ale lumii „corecte politic". Eticismul lor e, deseori, deghizamentul cochet al unui sentimentalism de partid.
Cititorii raspund:
- Otto2011-05-18 02:58:39stimate domn plesu pentru dumneavoastra demostratiile de strada din germania sint: "O escapadă încântată de sine între două beri. Fără riscuri, fără efect." tin sa va readuc aminte ca nu demult, imediat dupa fukushima datorita respectivelor demonstratii "fara efect" s-au inchis trei centrale nucleare in germania, se vorbeste si fara indoiala se va face o renuntare totala a germaniei la centralele nucleare, ca acum doua luni landul baden-würtemberg are primul pim ministru de land ecologist din istoria germanei si cancelarul merckel e pe cale sa-si piarda majoritatea in bundesrat de unde demisia guvernului nu ar mai departe. cam atita despre lipsa de efect.Raspunde »
- Guess2011-05-18 09:39:07Domnul Plesu are ceva cu demonstratiile impotriva puterii ! Care cica..parca n-ar avea rost...chiar daca ar fi morale.Si de fapt daca n-au efect de ce sa le mai faci? Dar in Germania chiar au efect..si uneori sunt chiar violente !Raspunde »
- Dan T.2011-05-18 03:15:07@Otto Exact asta mi-a trecut si mie prin cap, ca sa nu mai vorbesc despre interventiile "autonomilor", mai ales cea de la Heiligendamm, care numai ca "lipsite de risc" nu pot fi catalogate.Domnul Plesu se afla intr-o scurta vizita in Germania -vezi articolul despre Berlin- si crede ca daca a citit Die Zeit sau Der Spiegel la hotel, intre doua cafele, gata, a cuprins cu mintea tot pulsul Germaniei si i-a inteles pe nemtzi. Aveam o parere foarte buna despre dl Plesu, asta pana am inceput sa citesc articolele sale din Dilema..Mi-a trecut..
- Guess2011-05-18 09:39:07Domnul Plesu are ceva cu demonstratiile impotriva puterii ! Care cica..parca n-ar avea rost...chiar daca ar fi morale.Si de fapt daca n-au efect de ce sa le mai faci? Dar in Germania chiar au efect..si uneori sunt chiar violente !
- Dan T.2011-05-18 03:27:58Ce ma fascineaza la Plesu e ca in mijlocul unei tirade bine argumentate azvarle cu iscusinta cateva sofisme bine ascunse, facandu-i pe neavizati sa-si puna intrebari asupra unor lucruri ce pareau absolut clare pana la momentul la care l-au citit pe Plesu.Din articolul dansului reiese ca societatea occidentala e superficiala si preocupata de teme false.Sa intelegem ca temele societatii balcanice, ale Orientului (apropiat,mijlociu sau indepartat), sau ale societatilor africane sunt cele care conteaza cu adevarat?Raspunde »
- Dan T2011-05-18 03:40:57Ma face sa rad ca Dl Plesu pomeneste ca simptom al decaderii -cosmetica (nevroză a împodobirii de sine)-...Asta ar explica de ce dansul poarta barba aia ridicola si are o singura spranceana enorma, de la o tampla la alta..Sa se barbiereasca si sa-si faca doua sprancene in loc de una ar fi "decadent"...Iar pomenirea "totalitarismului heterosexual" dupa ce am citit articolul sau despre homosexualitate ma face sa cred ca dansul sufera de o homosexualitate psihica latenta, cu care se lupta din greu, rezultatul fiind aceste scapari "homofobe", voit homofobe...
- antonia2011-05-18 08:10:34Daca Mossad-ul i-ar fi tras doar cate-va gloante in cap lui Eichmann lumea, si implicit Israel-ul nu ar mai fi beneficiat de impactul procesului sau asupra opiniei publice. Este neplacut ca o persoana ca Angela Merckel saluta o actiune care legitimeaza razbunarea de tip terorist. Este si mai neplacut cand un "minimal-moralist" de circumstanta se gaseste sa comenteze miscarile civice din Germania: i-as recomanda d-lui Plesu sa se mai documenteze, exista Bürgerbewegungen care ii scapa: tot ce se poate mai linistit, mai fara tricouri si carucioare si mai eficient. Este adevarat ca nu beneficiaza de "moralisti" de serviciu care sa-i plictiseasca la televizor si mai ales au taria de a-si sustine opiniile fara sa incalce legea (si perceptele morale).Raspunde »
- unne2011-05-18 08:26:30pai in ce sa dizolve manifestatiile ? in paruieli dambovitene ? azi elogiez normalitatea . maine o gasesc suspecta.
- costel2011-05-18 09:42:36Maestre, niciodata nu-ti abtine basinile. Altfel ele circula pe sira spinarii inspre creier, Si asa se nasc ideile de cacat. O zi minunata !
- Contele Saint Germain2011-05-18 12:32:02Complicitatea sinelui. Când, comentând relaţia sa cu actuala putere, l-am numit pe AP "un colaboraţionist de omenie", Dilema Veche m-a cenzurat contrapunându-mi argumente semantice iar unii cititori m-au combătut reproşându-mi statura si statutul insuficiente pentru a-mi legitima o astfel de cutezanţă de profanator. [...] Articolul de azi al lui AP este o reacţie subtil - defensivă a unui intelectual proeminent, cu un subconştient culpabil, la presiunea tot mai mare a mediului civic. O presiune pe care "morala publică", în virtutea unor "clişee luminate", o pune asupra sa, cerându-i să renunţe la alibiul neutralităţii scârbite şi să se implice şi Luminăţia Sa în "controlul balanţei eticului împotriva clasei conducătoare". [...] Comentariul integral pe blogul conteledesaintgermain.ro
- oliver2011-05-18 17:38:41Cand citesc comentariile d-lui AP referitoare la Germania, Occident, Europa imi aduc involuntar aminte de prietenul meu Marcel din Caracal care dupa o cateva luni de America povestea ce vazuse el prin ochelarii lui oltenesti: niste fiinte ciudate, care faceau lucruri de neinteles dar care, culmea, traiau bine si erau multumiti. De cand insa romanul simplu se preumbla prin Europa, il auzi spunand ca percepe strainatatea ca o lume "normala", spre deosebire de lumea de acasa. Omul de bun simt nu se mira ca grupuri de cetateni demonstreaza pentru un drept sau altul . Pentru el acestia sunt o suma de indivizi cu interese asemanatoare si nu opinia publica occidentala sau mai rau :"nemtii".
- Doina2011-05-19 09:43:58Stimate d-le Plesu, chermezele stradale, cum atat de picant le numiti, au dat rezultate in Germania; s-au inchis 2 sau 3 centrale nucleare! Cat despre meditatiile filosofului, se pare ca nu au nici un efect! Posibil doar defulari! Dar as avea o propunere pentru maestru: sa comenteze implicatiile atribuirii fortate a termenului rrom pentru o etnie minoritara din Romania! Fac acest apel pentru ca dl Plesu ar putea comenta din 2 pozitii: a sociologului, dar si a exministrului culturii. Poate doar asa ne vom lamuri si noi cei nestiutori!
- callas2011-05-19 16:06:13urmaresc in ultima vreme opiniile diferitilor oameni de cultura romani carora li se ofera ocazia sa viziteze ca invitati ai diferitelor institutii Berlinul, ca apoi, dupa cateva vorbe de mirare cat de curat e pe jos, evtl. perceptia catorva parcuri mai mult decat in Bucuresti, sa critice si sa denigreze in stilul tipic arogant romanesc diferite caracteristice, trasaturi, atitudini nemtesti. Inainte de 89 Germania era pentru romanii privilegiati doar o tara de trecere spre Franta, din punct de vedere cultural a ramas pentru aceiasi doar o etapa nemultumitoare ca nivel intelectual. Ii deplang.
Complicitatea sinelui
Posted: 18/05/2011 by Contele de Saint Germain(Acest comentariu a fost postat la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul, intitulat " Morala ca ideologie", articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Morala_ca_ideologie_7_482421756.html
Jung: Sinele este o entitate supraordonată Eului, incluzând nu numai conştientul şi inconştientul, ci şi "scopul vieţii".
Când, comentând relaţia în care se complace cu actuala putere antinaţională, l-am numit pe domnul Pleşu "un colaboraţionist de omenie", Dilema Veche m-a cenzurat contrapunându-mi argumente semantice iar mulţi cititori m-au combătut reproşându-mi statura si statutul insuficiente pentru a-mi legitima o astfel de cutezanţă de profanator.
Au fost reacţii ca în faţa unui gest impudic şi nu ca în faţa păcătuirii prin neadevăr. Pentru că, în esenţă, eu nu susţinusem nicidecum că domnul Pleşu ar fi vreun ticălos, ci doar că este un om prematur impăcat cu slăbiciunile sale.
Articolul de azi al lui AP vine cum nu se poate mai convingător în confirmarea, involuntară desigur, a părerilor mele de-atunci. El este o reacţie subtil – defensivă a unui intelectual proeminent, cu un subconştient culpabil, la presiunea tot mai mare a mediului civic. O presiune pe care "morala publică", în virtutea unor "clişee luminate", o pune asupra sa, cerându-i să renunţe la alibiul neutralităţii scârbite şi să se implice şi Luminăţia Sa în "controlul balanţei eticului împotriva clasei conducătoare".
Am formulat "subconştient culpabil" deoarece doar o astfel de suferinţă a sinelui poate împinge la căutarea cu atâta obstinaţie, până la răsturnarea totală a preceptelor morale, de justificări plauzibile.
Pentru că, în ce alt mod ar putea fi interpretat acest editorial decât ca un fel erudit şi mistificator de a pleda "Not guilty"?
Sinele domnului Pleşu, ordonator de credite pentru atingerea "scopului vieţii" (ca să-l citez pe Jung), s-a încovoiat complice întru nepericlitarea eligibilităţii proiectului "Pentru o senectute burgheză".
Doar astfel au putut fi prezentate în culori calde laşitatea şi oportunismul: maimuţărind temeritatea "retorilor societăţii civile" de a se opune exceselor puterii, numind-o "ipocrizie pioasă". Adică înţelegeti: cei care spun NU puterii sunt ipocriţi, nicidecum "intransigenţi morali". Intransigenţii morali, modelele, trebuind căutate dincolo, unde se împart privilegiile, printre miniştrii prezenţi în toate guvernele de toate culorile, printre consilierii de taină ai satrapilor. "Înregimentarea oarbă" este meteahna opoziţioniştilor (asta da enormitate!), nicidecum a modelelor pe care le girează domnul Pleşu prin laudele sale epice, cum ar fi Teodor Baconschi sau Sever Voinescu.
Morala adevărată s-o ţine departe de ideologii – cum ne predă domnul Pleşu. Dar moraliştii adevăraţi nu ar trebui să se ţină departe de cei care experimentează ideologiile pe pielea noastră? Mai ales cand le experimenteaza ca pe o turma de sacrificiu? Sau aceasta este o opţiune care se negociază?



















Sper ca i-am lamurit pana si pe cei mai "vigilenti" ca Andrei Plesu, impreuna cu SRL-ul sau "educativ", nu este decat o… tentacula clientelara a actualei puteri-caracatita, un adevarat… Necolaiciuc al "sinelor" gandirii, un… Casuneanu al ideilor/ielelor! Pai, cum sa astepti de la o biata tentacula clientelara sa-si demaste propriul trunchi, sistem nervos ticalosit & stomacu', mai ales stomacu'?! Sau sa-si puna cenusa-n cap, sau – Doamne, fereste! – sa-si acuze diverse parti din organism?! N-ati vazut ce a patit pana si un gigant al asfaltului si transporturilor – Casuneanu, adicatelea – cand a avut gandu' al rau doar sa conteste o prapadita de licitatie?! S-a vazut prea clar ca… puscarie scria pe el, daca nu se… reabilita printr-un denunt, ceva, un act de "bunavointa"!
Imi place / nu-mi place
1
0
Ia uite ce chestie! Colegiul plescarilor oranj este finantat direct de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, recte de Guvernu' tarisoarei:
http://www.nec.ro/fundatia/proiecte/uefiscdi.htm
Nu stiti ce inseamna UEFISCDI??? http://uefiscdi.gov.ro/
QED! Aici sunt banii dumneavoastra…
Imi place / nu-mi place
3
1
Abia acum am observat un detaliu interesant in lista aia de eterni bursieri… Oare Neamtu Mihai, cel admis – in urma unui INTERVIU – cu 104/14,85, o fi aceeasi persoana cu… dr.Mihail Neamţu, director ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din Bucureşti)????? Nu m-ar mira deloc, vad ca-i o mare foame de teologi in partidul conducator si un nu mai mic… avant revolutionar de a plati cat mai competitiv tot felul de sicofanti mustind de… patriotism oranj!
Imi place / nu-mi place
3
1
…nu ca s-ar potrivi neaparat, sau suta la suta pe tema de aici, dar as vrea sa aduc si eu in discutie parerea unui personaj notoriu, dinafara tari… poate ne ajuta intr-o oarecare masura sa intelegem anumite situatii…
cele 10 strategii de manipulare a maselor
…a cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este o conditie sine qua non pentru a-l invinge, sau a i te impotrivi…
…lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ''Zece strategii de manipulare", prin mediile de informare în masa…. evreul Chomsky printre altele a semnat o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson (istoria acestuia e ceva mai lunga, dar e de ajuns sa mentionam ca e unul din cei care au negat Holocaustul)… pentru Chomsky, ''libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine"
…Chomsky analizand diferitele tehnici de spalare in masa a creierului, a definit lista care urmeaza:
1. Strategia de distragere în permanenta a atentiei publicului – departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata…tine publicul mereu ocupat, fara nici "un timp pentru gândire"…
2. Strategia de a cauza probleme si apoi, a oferi solutii. – aceasta metoda se mai numeste si '' problema – reactie – solutie"… la început se creeaza problema, sau „situatia", prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate… ca exemplu: publicul ajunge sa ceara legi represive, în detrimentul libertatii pentru a se simti mai in siguranta"
3. Strategia „în degradeu" – pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ''degradeu", pe o durata mai lunga… in acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi… somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat revolutii daca ar fi fost aplicate în mod brutal….
4. Strategia actiunii cu date diferite – o alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca "dureroasa, dar necesara'', obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor…. este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat… in primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ''totul va merge mai bine mâine" si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat… in fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul potrivit… Chomsky da ca exemplu trecerea la euro si implicit pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptata de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicata în 2002.
5. Strategia de a te adresa publicului ca unui public infantil. – cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil sau un handicapat mental… de ce oare ? …daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca a unui copil de 12 ani" analizeaza Chomsky…
6. Strategia de a face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire. – este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor… in plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, comportamente etc…
7. Strategia de a mentine poporul în nestiinta si ignoranta – a face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlul si manipularea lui… calitatea educatiei trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi…
8. Strategia de a încuraja publicul sa se complaca în mediocritate – a încuraja publicul sa creada ca e "bine" sa fie prost, vulgar si incult…. indoapa-l cu programe si emisiuni de tele-realitate, de cea mai slaba calitatea… niste dobitocenii monstruoase.
9. Strategia de a înlocui revolta cu învinovatirea. – a face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare… astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se subestimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune…
10. Strategia de a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi – in ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare… multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, "sistemul" a ajuns la cunoasterea avansata a omului, fizic si psihic… sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât se cunoaste el însusi… aceasta înseamna ca, în majoritatea cazurilor, sistemul detine un control mai mare asupra oamenilor decât ei însisi… nu degeaba adagiului "nosce te ipsum" i s-a acordat o importanta ata de mare din cele mai vechi timpuri…
… ma intrebam, cate oare putem recunoaste in societatea romaneasca?
Imi place / nu-mi place
4
0
Am uitat sa precizez ca "Fondul Social European" asta a fost inventat ca sa… indulceasca pilula crizei economice, sa ajute la crearea unor noi locuri de munca, nu sa-i tina pe unii toata viata cu burse, pana-si gasesc un "stapan" – de preferinta vreun reprezentant sau altul al "Statului" atotputernic – cat mai generos cu totala lor obedienta… Cazul lui Catalin Avramescu, tot un beneficiar de multe si felurite burse, inclusiv de la Colegiul NE, a carui prima angajare "in campul muncii" se pare ca a fost direct la Cotroceni, la aproape 40 de anisori… Nu-i vorba, ca si alde Mircea Mihaies are/avea (cu nevasta) o firma de training/RU si are expertiza indelungata in astfel de "proiecte" iluzorii, devoratoare de bani ioropeni…
Asa ca, asta este: orice "confesiune" cu adevarat sincera a lui Andrei Plesu ar aduce blocarea scurgerii acestor fonduri – repet: ne-ram-bur-sa-bile si la care e posibil sa mai contribuie si Statu' cu ceva
– catre minunatul Colegiu "Noua Ioropa" si/sau catre fundatia aferenta!
P.S. Am observat demult ca orice institutie care vrea sa… sifoneze cat mai eficient diverse fonduri isi lipeste – obligatoriu! – de… blazon si (macar) o fundatie!
Imi place / nu-mi place
1
1
Ca sa nu ziceti ca bat campii cu banii ioropeni, uitati-va la siglele de pe un document afisat pe site-ul colegiului (si fundatiei afiliate
) cu pricina, precum si la continut:
http://www.nec.ro/fundatia/nec/app_fell/nec_posdru_2011/Rezultate%20Etapa%20II%20NEC_POSDRU_2011.pdf
Mergeti pe urma banilor si veti afla… plescarii!
Imi place / nu-mi place
2
1
Sa nu va asteptati de la Andrei Plesu la vreo recunoastere a propriilor erori de… simpatii politice! Singurul "defect" personal pe care si l-a recunoscut vreodata este "comoditatea", marea iubire pentru confortul personal… Si mai sunt inca multe fonduri nerambursabile de "atras" la Colegiul Noua Europa, de pe la U.E. si aiurea. Pai, altfel, din ce sa mai imparta patriarhul nost' burse confortabile catre cohortele de laudatori ai regimului basesc, catre viitorii ambasadori, consuli, demnitari?! Daca madama aia – Melania Mandas-Vergu sau cum o chema-o – a reusit sa "atraga" 4.000.000 (patru milioane) de euro pentru o bazaconie si pe un biet SRL, va imaginati cati bani ar putea atrage pe POSDRU (?) un ditamai colegiu… plescar de studii interdisciplinare (sau cam asa ceva)?!
Imi place / nu-mi place
2
1
Conte,
Pe masura ce va citesc,ma bagati intr-un paradox din care nu stiu cum sa mai ies. Deoarece CSG este o entitate atemporala, nici nu pot sa va spun – "Conte, v-ati nascut prea devreme!" sau "Conte, v-ati nascut prea tarziu!"
Nu mai vreau sa fiu acuzat de encomioane, asadar, cititi-ma, dar nu nu va afisati cu mine!
Imi place / nu-mi place
3
1
Iubite Conte, manat de sagnele albastru si de panas, uitati un adevar esential: aveti de a face cu un Maestrul Minimei Moralia si al Limbii Pasarilor. Omul capabil sa deseneze cercuri pefecte in interiorul fiecaruia din noi. Asemenea lui Umberto Eco, lucreaza pe mai multe planuri. Deruta maxima, normal, vorbim de tatal sofistilor!
Si vorbim de o lume moarta, de imagini sterse in balta ploii de ieri. De mult sustin ca "A brave new World" se coace cu o temeinicie geologica. Am levitate de la "conflictul intre generatii" la izolarea adiabatica intre generatii. Si nu la nivel de comunicare, slava domnului, ci la nivel de sensibilitate….
Domnul Plesu raporteaza iluziile lumii de ieri la virtejul lumii de azi. Ce a vazut, in imensa dansului intelepciune, prin anii '90, in perioada sabatica a consumismului, cat de lipsite de substanta erau mitingurile. Devenise un fel de "excursie cu clasa", sau retraire a unei a doua tinereti. Ceuita Dl Plesu este ca un pic mai de mult, Spiritul care il trateaza cu condescendenta a schimbat lumea. Si a schimbat-o din interior. Convulsii care erau interpretate ca "moartea capitalismului" erau de fat anticorpii lecuirii de al doilea razboi modial. Victoria Americii nu este una militara, ci una social politica. A fost in stare sa se reinventeze. Sclerozata, societatea comunista, organizata si logica a intepenit in stare de proiect. Cand am deschis ochii in lume era tarziu, lutele fusesera purtate, dilemele depasite, luptam DOAR pentru drepturile piticilor de gradina ….
Ce ne aduce viitorul? Probabil ceva nou, dar vechi in acelas timp. Cea fost, va mai fi. Nu RomaLand e singrul stat din lume in deriva. Si ceilalti cauta sa se redefineasca. In momentele de restriste (in primul rand materiala, care va ramane mult de acum inainte) se va reveni la principii si apostoli. Omul alb e sub asediu, ce va face? Scurta lui dominatie (nici 500 de ani) e déjà pusa la indoiala. Societatea moderna e o textura subtila, capitalizarea activitatilor care au dus la crearea lumii moderne are ceva din capilariatea platelor, loviturile de berbece vor distruge pe termen lung. Brutalitatea dumpingului chinez si agresivitatea intelctuala a musulmanilor ar trebui sa ne puna pe ganduri, nu la modul defensive, ci la cel creativ!
In fata acestor umbre, te agati de lucruri simple. E o sofisticare in lume de care ne putem lipsi. Ideologiile dogmatice si-au gasit sfarsitul intai cea comunista apoi libertarianismul fara limite.
Dncolo de tentatia evident de a vedea o parabol a partidului d eguvernamant in toata pledoaria, nu vreau decat sa concluzionez: poate asa se exeseaza democratia, Maestre. Armata incepe cu pasul de defilare, nu cu balistica sau psihologia.
In topul comentariilor! Imi place / nu-mi place
9
0
Felicitari pentru acest text, nu doar plin de substanta dar si cu multe expresii memorabile.
Imi place / nu-mi place
2
0
Conte,
si eu cred ca tentatia ta de a (psih)analiza prestatiile editoriale publice ale dlui Plesu se indreapta cu pasi rapizi spre calificativul de "manie".Nu c-ar fi ceva dolosiv in asta,nici macar nepotrivit,in fond este dreptul tau de a-l "ciupi" pe "maestru" de oriunde si oricand o poti face.Ramane de discutat,bineinteles,indreptatirea si valabilitatea criticiilor aduse.
N-am sa ma refer acum la acest aspect,desi un enunt abrupt si strivitor precum "…deşi morala progresistă îi spune că greşeşte situându-se el, ditamai reperul de formare socială, în tabăra vătafilor societăţii, vătafi care oricum dispun de şi aşa prea multe şi puternice instrumente instituţionale de oprimare…" ridica prea multe semne de intrebare.
Plesu,in "tabara vatafilor societatii" ??? Chiar asa,fara nicio subtilitate,sau nuanta,tronc-hodoronc ? In fine,am zis ca nu la asta ma voi referi…
Ma voi referi insa la altceva,la citatul din "Usa interzisa".Daca nu te-as banui de posesia unei decente si indestulatoare cantitati de onestitate morala si intelectuala,eu unul as fi trecut din nou peste noul episod nabadaios al relatiei tale cu Maestrul.Asa insa…
Iata contextul din "Usa interzisa":
"Andrei este pesemne cel mai vesel om trist pe care l-am cunoscut vreodata….Numai ca bucuria taclalei,aparenta daruirii in ceremonialul petrecerii,indiscretia traita si justificata ca refuz al ipocriziei,senzatia pe care o lasa neavizatilor ca traieste ca o manusa intoarsa,mascheaza de fapt un eu distant,enorm de pudic si lesne de ranit…Jurnalul de la Tescani este un concentrat de inteligenta,rafinament si stil,dar nimeni nu va gasi in el nici macar urma unui drum catre sufletul lui Andrei.Autorul unui document presupus confesiv nu exista acolo ca individ.Imi imaginez uneori,pe fondul unei inhibitii intretinute,o spovedanie a lui si o banuiesc devastatoare."
In acest context,Conte,nu te vei supara pe mine,sper,daca-ti voi spune ca plasarea acestui citat din Liiceanu in lumina unei presupuse conexiuni intre "convietuirea cu compromisul si spovedania devastatoare" este daca nu frivola,macar nepotrivita.
Nu este vorba deci,Conte,despre compromis si spovedanie,ci despre "cel mai vesel om trist din lume".
Imi place / nu-mi place
4
3
Multumesc pentru citat, luc. (Poate si tie iti datorez unele scuze, asa, mai mici decat lui excelsior.)
Intr-adevar, si mie mi se pare ca Plesu ramane mereu distant. Dar nimic nu exclude ca intr-o presupusa confesiune viitoare, acest om trist sa admita ca a facut compromisuri. La urma urmei, constiinta ca ai facut si faci compromisuri ar trebui sa genereze o tristete esentiala si durabila, nu?
Imi place / nu-mi place
3
0
Atunci când descrii lumea de pe poziţia centrului de gravitaţie (asta este un jurnal – sau ar trebui să fie – un "document confesiv", cum îl clasifică şi Liiceanu), a te extrage / elimina / refuza chiar pe tine, nucleul acestei construcţii, din ea, fie din pudicitate, fie din vulnerabilitate, whatever reason you may have, arată şi o formă de neîmpăcare cu tine, de neaderare deplină a sinelui tău profund, care te defineşte cosmic, la faptele descrise acolo, comise de provizoria-ţi configurare pământeană.
Dece autorul, dacă tot s-a hotărât să scrie Jurnal, blocheaza GPS-ul când e vorba de a ne indica borne spre sufletul său? Cu ce ies eu din context luând de bun răspunsul unui om care-l cunoaşte foarte bine? Bănuiala unei spovedanii devastatoare nu subânţelege existenţa unor dezacorduri majore în intimitatea tribunalului moral al celui ce se spovedeşte ?
Mai precizez o dată că, în ciuda acestei "marote de a mă lua de Pleşu", cum mă încadrează InimaRea, în ciuda acestei "manii" de a « (psih)analiza prestatiile editoriale publice ale dlui Plesu », cum mă diagnostichezi tu, eu sunt şi un mare admirator al scriitorului Pleşu. Chiar şi acum, « când scriu ca şi cum aş urla », pe noptiera mea se află două volume avându-l ca autor.
Percepţia mea este că dacă Andrei Pleşu este vulnerabil la ceva, atunci este vulnerabil la propriile sale principii, pe care le încalcă prin comportament social şi enunţuri.
Şi cred că o spovedanie, chiar dacă devastatoare, l-ar reda pe pământeanul Pleşu sinelui său profund şi ni l-ar reda şi nouă, celor care l-am iubit şi care încă îl admirăm pentru talentul literar. Teamă mi-e însă că asta ar însemna să renunţe la proiectul de care vorbeam ieri, « Pentru o senectute burgheză », sacrificiu care i se pare peste puterile lui.
Imi place / nu-mi place
3
0
Conte, nu vreau sa fiu vulgara. Totusi, senectutea burgheza ar trebui sa-i fie asigurata de agoniseala de pana acum si de succesul la public pe care nu prea il poate pierde, la talentul si priza lui. Sau oi fi gandind eu la o scara penibil-modesta… Dupa mintea mea, Andrei Plesu POATE indrazni o spovedanie, si ea ar fi devastatoare numai raportata la retinerea de pana acum, insa ar fi unic/superb/nemaipomenit-de constructiva pentru noi. Daca nu o va face, e fie pentru ca are obligatii serioase, fie pentru ca pur si simplu, in forul lui interior, i se pare intelept sa nu zdruncine status-quo-ul.
Imi place / nu-mi place
2
0
În viziunea mea, senectutea burgheză nu presupune doar instalarea într-un fotoliu confortabil, cu trufe şi şampanie primprejur, cu prinosul de linguşeală al admiratorilor primiţi în vizită cu parcimonie… Înseamnă şi, dacă nu mai ales, inerţie. Dulcea inerţie a victoriilor trecute.
Spovedania devastatoare la care ne place nouă să visăm ar strica exact această inerţie.
Imi place / nu-mi place
3
0
Am inteles, ai dreptate, Conte. Inertia face si ea parte din starea de confort, iar aparentele ne indeamna sa credem intr-un Andrei Plesu foarte bine instalat in confortul lui si iubindu-l mai presus de toate. Desi, parca pe ici pe colo, in textele lui, am avea si mici scaparari ca lucrurile nu stau asa de simplu.
Altceva, acum. Nu te mai "iei" de Plesu la fiecare articol al lui, ci putin mai rar, cu acelasi repros: e de partea puterii (si am fost de acord ca asa e). Dintre voi doi, pentru publicul larg el ar fi scriitorul si autoritatea, iar tu bloggerul si opozantul. Asa stand lucrurile, pentru internautii rebeli si amatori de lecturi succinte, tu ai fi preferatul. Spui mereu in chiar momentul cand il critici, ca il citesti intens si il admiri (si eu te cred). Recunosti ca unii dintre eventualii tai admiratori grabiti si radicali nu sunt in stare de gradul tau de disociere si ca nu faci decat sa le inlesnesti si sa le incurajezi o indepartare de scrierile celui criticat de tine? Iti asumi, fie si pentru un singur cititor al tau, ca Andrei Plesu nu va fi decat "un porc", la urma urmei – cu ajutorul tau?
Imi place / nu-mi place
0
0
Mă gândesc că cineva dispus să despartă atât de tranşant apele precum acel cititor radicalizat de mine pe care-l presupui în raţionamentul tău, nu ar avea din start datele unui degustător de Andrei Pleşu. Cum poţi observa citind comentariile, radicalii anti-Pleşu mă dojenesc că aş fi prea blând, că aş putea produce confuzie, că sunt, la limită, duplicitar în această cauză. Ei erau deja radicalizaţi când m-au citit pe mine. Textele mele nu-şi propun să transmită ideea, oribilă, că AP ar fi un "porc" şi nici nu pornesc de la o astfel de prejudecată. Cei care sfârşesc în a crede asta sunt convins că au fost influenţaţi anterior de alte lecturi (sau probabil de fapte ale lui AP care le repugnă) şi nu de ceea ce le-am oferit eu.
La limită, nu pot exclude că s-ar putea întâmpla şi ceea ce tu ai presupus ; dar asta în urma unei lecturi superficiale şi incomplete.
Imi place / nu-mi place
1
0
Complicitatea sinelui – cu cine, maître? Cu sine însuşi, poate? Deci, dacă eu fac ceva -orice – sînt complicele meu la făcutul acela. Cumva, pic şi de nebun fiindcă nu-mi dau seama că nu de unul singur l-am făcut ci-mpreună cu alt eu – sinele meu. Dac-aş da în doaga asta, aş putea ajunge a mă-ntreba: Dar eu cîţi sîntem? Zicem c-aş fi mulţi (îl băgăm şi pe-ăl de pîndeşte din inconştientul colectiv – apud Jung – bine?) Mai vine-o-ntrebare nasoală: Cine-mi spune mie care sînt, cînd sînt unul din ăia care sînt? Păi, sinele-are trebui dar numai dacă mi-e complice. Dacă nu mie-mi e ci altui eu al meu, ce mă fac? O dau pe halo-cum-îi-spune, ori de bunăvoie ori legat şi-nchis la glumeţi.
Am citit articolul lui Pleşu – la care te referi – şi n-am găsit nimic din ce-i reproşezi. Omul e intelectual de anvergură europeană, aşa că e normal să se refere la fenomene europene, să ni le apropie în felul său. N-avem decît a le primi aşa ambalate ori ba – dar de ce l-am blama pentru asta?
Nu că eu aş fi de acord cu tot ce spune el – cum ar fi ideea că morala e strict individuală, fie şi practic dacă nu chiar teoretic. E scris în grabă, pentru cine ştie că morala funcţionează la tipul moral în sine – la imoral ori amoral, n-are cum, cît o fi ea de oficială. Iar a fi moral în sine presupune, oricum, un decent acord cu morala comună, cît ar fi aceea de plicticoasă, nivelatoare, găunoasă prin aderenţă mimică doar.
Ei, Pleşu asta ironizează – înregimentarea într-o morală de grup, pe o idee – dacă nu chiar ideologie – a cărei valabilitate e de pus sub semnul întrebării. Cum s-a tot dovedit – "din cele mai vechi timpuri şi pînă azi" – ideile şi ideologiile sînt sub vremi, chiar dacă-şi trăiesc momente de atîta glorie că sînt suspectate de eternizare.
E vorba de relativizare, moncher comte, absolut firească la un intelectual sexagenar. Dacă n-ai avea marota asta – de "a te lua de Pleşu" orice-ar zice – te-ai putea bucura de o lectură plăcută, potrivită vîrstei noastre civile (din actul de identitate, zic).
PS: Am glumit pe seama eurilor fiecăruia, doar ştiu şi eu că eul e un întreg compact şi că-i analizat pe diverse nivele doar din raţiuni didactice, ştiinţifice, pedagogice. E un model teoretic al psihicului, acolo – nu-i de luat în sens propriu. Cum nu e "văzutul" la tomografia computerizată, nici măcar la microscopul electornic ori la radiotelescop. E un set de analogii care te fac "să vezi". Ei, asta foloseşte şi Pleşu – un set de analogii la care trebuie să-nchidem ochii dacă vrem să vedem imaginea de ansamblu.
Imi place / nu-mi place
5
3
Păi complicitatea sinelui cu slăbiciunile Eului.
Cu alte cuvinte, deşi morala progresistă îi spune că greşeşte situându-se el, ditamai reperul de formare socială, în tabăra vătafilor societăţii, vătafi care oricum dispun de şi aşa prea multe şi puternice instrumente instituţionale de oprimare, Eul se face că nu înţelege iar sinele închide ochii. Cam asta este cu complicitatea sinelui.
Prietenul său Gabriel Liiceanu îl evoca astfel: "Îmi imaginez uneori, pe fondul acestei inhibiţii intreţinute, o spovedanie a lui (a lui Andrei Pleşu, n.a.) şi o bănuiesc devastatoare".
De ce să faci compromisul convieţuirii cu compromisul? Pentru a-ţi pregăti o spovedanie devastatoare?
Imi place / nu-mi place
3
0
Liiceanu este patetic de felu'lui – un homo nemărturisit. Asta nu-nsemană că-i adevărat tot ce spune, indiferent despre cine.
Imi place / nu-mi place
2
1
Proiectul lui Plesu "Pentru o senectute burgheza." That was funny. : ))
Da, el gaseste tot fel' de motive sa nu fie de partea noastra si sa ne faca docili fata de cei puternici.
Imi place / nu-mi place
8
2
Conte,îmi pare rău dar despre Pleşu am o părere mult mai proastă(ca om!) decât Dvs!Îl consider pe Pleşu(ca om !) un individ hărăzit de divinitate cu un imens talent dar de care şi-a bătut joc;un fel de Doctor Faust care a făcut pactul cu Mefisto pentru bani,glorie şi sex.Dar dacă Faust la senectute îşi dă seama de eroare şi vrea să oprească clipa atunci când descoperă că marea fericire este când faci fapte bune(ajutorarea bătrânilor Filemon şi Baucis)-drept pentru care este salvat de Divinitate din ghearele Diavolului-Pleşu nici vorbă să se căiască!Ba din contra,el vrea să-i convingă pe toţi ceilalţi că el,păcătosul,are dreptate şi ca urmare trebuie acceptat aşa cum este.Ceea ce este o ipocrizie nici măcar creştină,nici măcar omenească.Pleşu rămâne jeg până la moarte(ca om !) şi nu va fi salvat de nimeni,nici de oameni,nici de posteritate,nici de Divinitate.Fiindcă demonii nu pot fi iertaţi niciodată…
Comentarii HOT. Tu ce parere ai?
9
4