nu fugi, ca nu e pornografie, e istorie!

Prin bizarul Bhutan: penisurile care alungă răul     Există o singură ţară pe glob, unde desenarea sau pictarea unor falusuri umane pe ziduri, pereţi, uşi sau chiar ferestre nu este considerată un afront adresat bunelor moravuri şi nici măcar o golănie minoră. Ciudatul obicei este de fapt o tradiţie deosebit de interesantă, cu ramificaţii neaşteptate în cultura, religia şi obiceiurile locale. Nu are nicio legătură cu vulgaritatea sau obscenitatea condamnate de buna cuviinţă a oricărui om cu educaţie minimă. De fapt, este vorba de întrepătrunderea aspectelor sacrului şi profanului în viaţa cotidiană chiar şi în secolul XXI. Evident, în îndepărtatul Bhutan... Când pereţii au erecţii   Conceptul de "arhitectură falică", cum a fost denumit de specialişti, este întâlnit nu doar în cadrul arhitecturii străvechi, dar şi în cea modernă. Cu toate acestea, picturile şi reprezentările falice, atât de caracteristice clădirilor din Bhutan, se constituie într-un subiect deosebit de interesant, cu explicaţii şi simboluri neaşteptate. Cine vizitează în premieră micul regat himalayan al Bhutanului va ajunge fără îndoială în cea mai... falică destinaţie de pe planetă! Conform istoricilor şi specialiştilor, această tradiţie îşi are originea într-un loc sacru pentru adepţii budismului Vajrayana, care compun circa 99% din populaţia regatului. Este vorba de mănăstirea Chimi Lhakhang din Punakha, fosta capitală regală a Bhutanului. Edificiul religios a fost construit în onoarea controversatului şi (pe bună dreptate) şocantului Drukpa Kunley (sau Kunleg, în unele variante).       Supranumit Sfântul Nebun, pe baza practicilor sale cumva scandaloase chiar şi pentru standardele oricum bizare (pentru noi) ale budismului tantric tibetan, acest maestru spiritual care a trăit între secolele XV-XVI este venerat şi în prezent pe tot întinsul Bhutanului, precum şi în Tibet.     Cu toate acestea, nu este deloc exclus ca "impudicele" reprezentări grafice de pe pereţi şi uşi să aibă o rezonanţă mai veche decât apariţia budismului tantric în micul regat. Înainte de apariţia budismului, locuitorii din Tibet şi Bhutan practicau o religie specifică ale cărei urme abundă şi în prezent în ritualurile şi dogmele budismului Vajrayana (o sectă care face din Mahayana, ramura nordică a budismului, cu credincioşi în Tibet, Bhutan, nordul Indiei, Mongolia, Japonia şi unele republici din cadrul CSI). Este vorba de religia Bon, un ansamblu de credinţe cu puternice rezonanţe şamaniste şi animiste . Simbol ambivalent al fertilităţii, masculinităţii şi, în egală măsură, al iluziilor şi dorinţelor lumeşti, falusul şi imagistica sa erau deosebit de prezente în ritualurile Bon, peste care s-a suprapus budismul venit din India în urmă cu aproape două milenii.       Piei, drace! - în stil bhutanez.   Pornind de la aceste moşteniri religioase şi culturale cumva greu de înţeles şi acceptat pentru oricine sosit din afara acestor ţinuturi, credinţa că penisurile pictate pe pereţii exteriori aduc noroc şi gonesc spiritele rele este încă puteric înrădăcinată în Bhutan. Odată sosit aici, călătorul este practic uluit de varietatea şi numărul mare al acestor desene care împodobesc aproape toate clădirile, în special în zonele rurale. Casele nou ridicate sunt şi ele pictate cu penisuri, care mai de care mai mari şi mai evidenţiate, fără a avea totuşi nicio orientare sau atitudine voit obscenă, urmează strict linia artistică şi semnificativă a tradiţiei religioase.     Chiar şi numerele de înmatriculare ale maşinilor au pictat câte un penis - „pentru a proteja de accidente", spun,cu o expresie gravă întipărită pe figură, toţi şoferii întrebaţi. Prezenţa simbolică a falusurilor nu se limitează la imagini pictate, desenate sau gravate, ci şi la sculpturi, unele impozante, aşezate în câmpurile cultivate cu scopul de a speria păsările.     Până şi Atsara, personaje mitologice, reprezentate  în prezent de dansatori cu costume tipice în cadrul festivalului popular Tsenchu, prezintă ornamente capilare ornate cu reprezentări falice. În mod particular, toate casele, magazinele şi restaurantele situate de-a lungul şoselei care leagă Aeroportul Paro de capitala Thimpu au pereţi de un alb imaculat pe care sunt pictate penisuri uriaşe. Bhutanezii crez şi în prezent că multitudinea penisurilor de pe pereţi sperie duhurile rele şi acţioează ca un factor preventiv al disputelor între vecini. Imaginile parcă vor să împace pe toată lumea. Bhutanezii şi-au ornat pereţii cu penisuri de toate formele, culorile şi proporţiile: penisuri trimate sau "naturale", penisuri care te privesc dintr-o pereche de ochi încruntaţi şi supradimensionaţi, penisuri cu trupuri de dragoni sau împodobite cu eşarfe, penisuri cu picioare de păsări, oameni sau animale, aproape toată imaginaţia locală în domeniul neaşteptaţilor gardienii contra demonilor.     În comunităţi izolate din estul Bhutanului, falusurile sculptate din lemn, care împodobesc interiorul fiecărei case, devin obiecte de adoraţie religioasă în cadrul unui festival anual, în care acestea sunt împodobite cu flori. Falusurile ornate floral sunt apoi stropite cu lapte în cadrul unui ritual de protecţie a casei împotriva demonilor. În centrul Bhutanului situaţia este stranie şi hazlie (pentru străini), în sensul că oricărui oaspete care a poposit într-o casă i se oferă diverse căni cu băuturi în care au fost introduse falusuri de lemn. Evident, scopul este unul eminamente religios şi protectiv. Aşa sunt gonite spiritele rele care se pot ascunde în căni sau ceşti...       Moştenirea Sfântului Nebun   Lama Drukpa Kunley, care, se crede, şi-a trăit ultima încarnare între anii 1455-1529, este venerat ca maestru suprem de multe şcoli şi doctrine tantrice. Kunley s-a născut în Tibet, dar s-a stabilit şi a trăit mare parte din viaţă în micul regat himalayan al Bhutanului. A studiat în celebra mânăstire Ralung şi a fost discipolul maestrului Pema Lingpa. Magician, erudit, excentric, chiar scandalos pe alocuri, taumaturg şi exorcist eficient, Drunkpa Kunley a devenit încâ din timpul vieţii sale tumultuoase cea mai impresionantă şi respectată figură religioasă din istoria Bhutanului. Născut în anul Porcului de Lemn, conform astrologiei budiste, Kunley a îmbrăţişat o ramură extremă a budismului tantric tibetan şi s-a lansat într-o campanie personală de iluminare a oamenilor simpli, fiind atras în mod deosebit de femeile acestora.     Kunley a călătorit intensiv prin Tibet şi Bhutan, propovăduindu-le oamenilor respingerea ipocriziei şi lăcomiei şi sfătuindu-i să aibă aspiraţii spirituale oneste. Şi-a petrecut mare parte din viaţă petrecând, cântând şi bând alcool în compania tuturor femeilor întâlnite, indiferent dacă erau măritate sau nu. Se "specializase" cumva în dezvirginarea fetelor de păstori şi agricultori din Bhutan. Cum faima sa îl preceda, Drukpa era căutat de tinerele femei tocmai în acest scop.     Aceasta deoarece în cadrul religiei şi cutumelor sociale locale se credea că atunci când dezvirginarea unei femei este efectuată de un lama sau sihastru cu atributul sfinţeniei, actul în sine nu mai avea nimic scandalos, ruşinos sau reprobabil, fiind cumva purificat de prezenţa sfântului. În plus, această primă experienţă sexuală ar fi garantat femeii noroc, sănătate şi evoluţie spirituală grabnică. Pe baza acestor "fapte de arme", Kunley a fost supranumit încă din timpul vieţii "Sfântul celor 5.000 femei". Atipicul personaj real nu s-a mulţumit doar cu femei, fie ele de rând sau nobile, ci a atentat şi la entităţi supranaturale feminine, negative. Cânturile şi povestirile care îl au în prim plan abundă în episoade triumfătoare în care năbădăiosul personaj nu doar că violează demoniţe şi drăcoaice din nesfârşitul panteon budist, ci le şi converteşte la budism, aducându-le cum ştia el mai bine pe Cale şi "arzându-le" karma negativă demonică.     Escapadele sale amoros-spirituale l-au făcut extrem de iubit şi popular în rândul bhutanezilor,care-i onorează şi astăzi memoria prin intermediul falusurilor de pe ziduri şi pereţi. I-au dedicat mai multe temple şi altare, printre care se remarcă mănăstirea din Valea Phunaka, care a fost construită pe locul   în care "Nebunul Divin" a supus şi convertit cu al său "fulger al înţelepciunii magice" un demon feminin deosebit de periculos.     Conform miturilor budismului tantric, drăcoaica respectivă nu a fost singurul demon feminin convertit de Drukpa, dar aceasta s-a îndrăgostit atât de tare de el, încât fosta entitate malefică feminină a devenit o credincioasă atât de ferventă încât a atins Nirvana, fără să mai fie nevoie să renască sub formă umană, după cum susţine Karma Letho, un expert în cultura bhutaneză care serveşte uneori ca ghid pentru turişti. Astăzi, sute de tinere cupluri bhutaneze efectuează pelerinaje la mănăstirea Chimi Lhakhang, unde un călugăr budist le binecuvântează cu un falus din lemn, replică a "fulgerului înţelepciunii magice" lui Kunley. Se spune că aceste pelerinaje duc la creşterea fertilităţii tuturor femeilor care se încumetă să le parcurgă, indiferent de religie sau naţionalitate. Sfântul Nebun nu respecta dogmele religioase şi râdea de cei robiţi de litera legii şi a preceptelor.     Într-un incident definitoriu pentru natura sa şugubăţ-scandaloasă, Kunley a primit o eşarfă sacră care se oferă doar persoanelor cu înalte merite spirituale. Senin şi imperturbabil, Kunley a luat eşarfa şi le-a spus tuturor că şi-o va lega de penis, în speranţa că-i va aduce şi mai multe femei...     Bhutanul de astăzi este o ţară care se bazează în mare măsură pe veniturile care provin din turism, fapt care probabil va influenţa strania tradiţie a reprezentărilor falice de pe ziduri. Într-un exces de zel, autorităţile se tem că imaginile respectate de proprii strămoşi s-ar putea să-i deranjeze vizual pe turiştii occidentali. "Picturile şi sculpturile falice sunt parte definitorie a culturii şi artei noastre, dar se pare că vor intra într-un con de umbră, din cauza politicilor de auto-cenzură duse de autorităţi. A apărut o tendinţă de a ascunde sexualitatea umană în cele mai transcendente aspiraţii şi practici", declară Dasho Karma Ura, preşedintele Centrului pentru Studii Budiste din Timphu. Acesta susţine mai departe că occidentalii sunt familiarizaţi cu imagini ale nudurilor şi sexualităţii feminine, pe când bhutanezii se abţin de la reprezentări grafice ale acesteia.   "În mod tradiţional, reprezentarea nudităţii feminine este văzută de noi ca un semn de vulgaritate, materialism şi dispreţ la adresa femeii. Noi vedem în asta reducerea femeii la un obiect sexual. Pe de altă parte, imagistica falusurilor care evidenţiază sexualitatea şi ego-ul masculin este o contracultură, nu o celebrare a masculinităţii cu accente exorciste, cum este percepută în Bhutan de secole", adaugă acesta. Dincolo de aceste inevitabile conflicte inter-culturale, exacerbate de fenomenul globalizării, Bhutanul rămâne o destinaţie exotică şi îndepărtată, unde oamenii au o atitudine diferită, interesantă şi unică faţă de sexualitate. Aşa, ca într-o ţară unde penisurile se găsesc pe toţi pereţii!

 

 

Descoperiri uluitoare despre Romania

 

Încet, încet, cercetătorii istorici din întreaga lume recunosc, mulţi chiar făţiş, că primele fiinţe umane au fost în Transilvania, sau mai exact în Ardeal, cum susţine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic !

Hai să ne reamintim câteva lucruri uimitoare despre România:

1. Cel mai vechi schelet, la ora actuală, de umanoid, a fost găsit în Râmnicu Vâlcea, poreclit "pescarul de la lacul Getic", fiind datat de 1 milion de ani

 

2. Civilizaţia străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul ţării, la Cucuteni

 

 

3. Tăbliţele de la Tartaria, sunt cu 1000 de ani mai vechi decât cele Sumeriene

 

4. Tăbliţele din Munţii Neamţului, tot mai vechi decât tăbliţele sumeriene cu 1000 de ani

5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 - 11 August 2003; americanii şi romanii pătrund sub masivul bucegi şi descoperă o sală a proiecţiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adică o persoană poate trăi mii de ani în acelaşi corp fizic, dacă ar consuma aşa ceva în anumite perioade stabilite

 

6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 - când au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planetă, căci aurul se găseşte numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu şi în formă pură desăvârşită; se pare că dacii cunoşteau taina spirituală a aurului, care este de fapt o lumină condensată

 

 

7. Cel mai vechi cuptor, de pe această planetă, de topit metale s-a găsit la Câmpeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.

 

8. Sarmizegetusa - alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla nişte artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlanţilor)

 

 

9. Artefactul de sub Masivul Ceahlău. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlău se afla un artefact sinonimic cu cel din Bucegi

 

10. Pădurea Baciu, din Cluj Napoca, considerată "cea mai paranormală zonă de pe planetă", conform celor de la Discovery, unii considerând-o o zonă atemporală, adică un fel de spărtură în continumuul spaţiu-timp din acea zonă !

 

 

 

--

 

 

 

 

Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional.

Dan Puric, "Marele Mut" (aşa l-au numit chinezii) a cărui expresivitate uluitoare înnobilează străvechea artă a pantomimei, este un vorbitor extrem de nuanţat, pe suportul unei gândiri surprinzătoare şi complexe. De aceea, mai mult decât orice consideraţie din afară, pe Dan Puric îl definesc cel mai bine propriile fapte şi propriile vorbe. Această formidabilă locomotivă de imagine a României n-are probleme cu atingerea performanţei, ci cu obţinerea diurnei. Din fericire pentru noi - şi din nefericire pentru trepăduşii pseudoculturii - Dan Puric este (încă) tânăr, puternic şi extraordinar de motivat în ceea ce face. Luptă singur pentru promovarea "brandului România", deşi nu e luat în considerare de proiectele MCC. "Capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură" Un interviu cu Dan Puric, dacă eşti acordat pe frecvenţa lui de emisie, devine, în mod fatal şi fericit, o tulburătoare maieutică despre adevărurile fundamentale ale lumii în care trăim, văzute de pe scândura scenei pe care trudeşte. "Când faci un bine pentru ţară - spune el - nimeni nu-l recunoaşte. Este ca într-o caricatură dintr-un ziar franţuzesc: o mamă scapă copilul din braţe într-un râu. Un tânăr, care se afla pe acolo, îşi riscă viaţa, sare în râu şi salvează copilul. Vine mama copilului şi, în loc să-i mulţumească salvatorului, îl întreabă: <Dar basca unde este?>. Ei bine, asta mi se întâmplă mie de 20 de ani, cu autorităţile din România: mă întreabă de bască. Şi-mi dau diurna după ce mă întorc din străinătate. Ba îmi mai şi scot ochii că mi-au făcut o favoare, lăsându-mă să plec, să joc la Teatrul Regal din Anglia". V-aţi raportat vreodată la dimensiunea economică a actului de creaţie artistică pe care îl comiteţi? Înainte de toate, trebuie făcută o trecere în revistă a schimbării de context istoric. Este evident că, după 1989, teatrul, arta în general, a funcţionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o instituţie de supravieţuire. Elementul de viaţă era nul. În acest sens, trebuie să ne gândim la două etape: până în 1989 şi după 1989. Până în 1989, destinul profesionalismului şi al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politică fiind monocefală, confisca valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta în scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de naţionalism comunist sau de comunism pur şi simplu. Naţionalismul comunist nu e cumva o aberaţie, o struţo-cămilă? Căci, se ştie, comunismul este în esenţă cosmopolit, internaţionalist, iar naţionalismul ţine mai mult de doctrinele de dreapta... Cei care au inventat comunismul l-au făcut iniţial internaţionalist. Pe parcurs li s-a stricat jucăria şi s-a ajuns la naţionalismul de tip comunist, care este diferit de naţionalismul creştin-ortodox sau cel de tip masonic. Adică la un naţionalism "de partid şi de stat"... Exact. Aici, condiţia artistului era una de lagăr. El era folosit pentru a preamări, pentru a lăuda. Doar zona de divertisment era ceva mai liberă, dar şi aceea era cenzurată. Asta nu înseamnă că, în aceste condiţii, nu s-au produs opere de artă, chiar în zonele de cenzură. În clipa în care, în 1989, s-a spart zidul şi am intrat în neocomunism, iar "eşalonul doi" a devenit mafie, forţă economică, n-a mai fost nevoie de propagandă prin sectorul artistic. Valoarea a fost lăsată de izbelişte, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură. "Haimanalele politice n-au avut nevoie de legitimarea prin artă" S-a întâmplat atunci un contrafenomen care ţine de antropologia culturală: tot ce a fost pseudo-cultură înainte de 1989, tot ce a fost de proastă calitate ("Cântarea României" de exemplu, dar nu în totalitatea ei, căci s-au petrecut acolo şi lucruri bune), a ieşit la vedere, s-a cristalizat şi a creat o piaţă. O piaţă falsă, o piaţă a nonvalorii. A amatorismului? Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine să-l jignim, căci el reprezintă o fază a dezvoltării artistice. Şi eu vin din zona aceea. Aici e vorba de o piaţă a nonculturii. Caracterizaţi în câteva cuvinte noncultura. Promiscuitate, pornografie, kitsch. Ce s-a întâmplat cu valorile culturale? Cum au supravieţuit? Cum spuneam, oamenii noştri politici - haimanalele politice, de fapt - n-au mai avut nevoie de legitimarea prin artă. În aceste condiţii, marii artişti, dezamăgiţi şi deprimaţi, s-au retras în instituţii bugetare, cu economii de tip primitiv, în care toată lumea este egală. În zona de subzistenţă economică, mai exact. Iar în zonele performante, de televiziune să zicem, au apărut oameni de calitate îndoielnică din toate punctele de vadere. România e vinovată în totalitate de ce i se întâmplă pe acest spaţiu al culturii? Nu putem să aruncăm această vină numai pe spatele României, pentru că procesul de mitocănizare e internaţional. "Familia Bundy", sitcomurile, toate cultivă instinctele gregare. Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional. Mai există şi o problemă de antropologie culturală: nivelul cultural al unei ţări are legătură cu gusturile conducătorilor politici şi ale liderilor economici. Ei bine, aceşti lideri, cei din '90 încoace, vor manele, de fapt cultură de tip manea. Să nu se înţeleagă că aş avea ceva cu maneliştii, căci nu existenţa acestui tip de noncultură este problema, ci frecvenţa şi întinderea apariţiei lor la televizor, în zona divertismentului de proastă calitate, a băşcăliei, care a luat locul umorului. "După 20 ani de imbecilizare, calitatea este respinsă" Care este, de fapt, diferenţa dintre băşcălie şi umor? Înainte de '89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligenţei. Ca orice act artistic -vorba lui Heidegger - umorul te trezeşte din rutină. La noi el a fost o armă de apărare şi de rezistenţă. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de băşcălie, care desacralizează totul. Băşcălia este de tip ateu, neantizant, ea îşi bate joc de orice fel de valori şi repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparţine omului mic, a ieşit în faţă. Şi atunci a început să se creeze pe bandă rulantă doar acest gen de divertisment, invocând ratingul. Ceea ce este un fals, atâta timp cât excluzi alternativa. Telenovelele fac parte din categoria incriminată? Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar şi pentru actori. Eu nu-mi acuz colegii, Doamne fereşte, pentru că săracii nu mai au unde să-şi practice meseria. Acceptă aşadar să joace în telenovele, amestecându-se cu amatorii. E ca şi când un neurochirurg ar avea mâna dreaptă un brancardier, care mai e şi murdar pe mână. Imediat se face infecţie. Prin analogie, aşa ajungi să vezi un actor profesionist înconjurat de doi-trei amatori. Şi ştiţi ce se întâmplă? Profesionistului îi scad reflexele, are loc o contaminare inversă şi toţi actorii par amatori. Revenind la noncultură în sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase în timp pentru consumatori. Hrana aceasta surogat devine din ce în ce mai agresivă şi aproape o chestiune de şantaj. După 20 ani de imbecilizare, dacă oferi calitate, ea este respinsă, căci între timp s-a creat dependenţa. Vorba lui Socrate: piaţa este plină de lucruri de care n-am nevoie. Acum consumatorii au false necesităţi, false determinări. "Au făcut din cultură un fel de rezervaţie" Spuneaţi ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale. Este doar o mimare a alternativei. Şi când spun asta mă gândesc la TVR Cultural sau TVR Internaţional care sunt nişte catastrofe. Ei, săracii, nu înţeleg că actul de cultură este un organism plin de vitalitate şi nu ştiu să lucreze cu aşa ceva. Au făcut din cultură un fel de rezervaţie, un muzeu. Cultura înseamnă coeficient de putere naţională. Să ne uităm puţin la ţările civilizate. Şi acolo este o luptă acerbă între structurile de market şi cele culturale. Şi totuşi, cu excepţia unor canale super-elitiste cum este Mezzo, ei reuşesc să-şi managerieze inteligent potenţialul cultural, performanţele culturale, pe care le "injectează" în programele şi emisiunile Tv, alături de alte emisiuni, unde cultura funcţionează mai bine decât izolată. La noi programele culturale sunt îngheţate şi convenţionale... Ca la un parastas?... Chiar aşa. Şi-atunci, omul de cultură, artistul, care este viu, n-are unde să se ducă: la muzeu nu vrea, în partea cealaltă nu-l primeşte nimeni. V-aţi confruntat cu această situaţie? Bineînţeles. Eu am filmat la BBC , la RTL , în Anglia, în Franţa, peste tot, cu spectacole de pantomimă. În România nu am apucat să intru în nci o televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar în Televiziunea Română. Şi n-o spun ca să mă plâng, vă răspund la întrebare. Poate n-aţi insistat destul?... Ba da. M-am înscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeţi dumneavoastră, ei mă consideră tot out-sider, n-am fost ales. Au pus tot murdăriile lor ieftine, care le ilustrează perfect natura inferioară. Pentru că oamenii superiori sunt responsabili. De exemplu, dacă un om ajunge director al unui teatru naţional, sau al unei televiziuni naţionale, el este responsabil faţă de naţiunea respectivă. Şi toată strategia sa managerială trebuie să ţină seama de această exigenţă majoră, a interesului naţional. "Există două culoare de jogging către cimitir" Ce strategie culturală ar trebui aplicată în România? O politică a certitudinii. Eu nu fac exerciţii socratice asupra mamei mele. Pe de altă parte, cum să faci exerciţiu de democraţie în valorile naţionale, punând-o pe Mădălina Manole alături de Noica sau Eminescu? Henry Coandă a spus că avem atât de multe genii că putem da cu împrumut. Este o certitudine. Iar certitudinile încep cu conştiinţa. Am fost debusolat pe vremuri, când un secretar literar de la Iaşi mi-a spus că Eminescu a fost şi poet. "Cum ŞI poet?" - l-am întrebat eu, indignat. "Păi da, mă, că a fost mai întâi o conştiinţă". O afirmaţie care face cât toată istoria literaturii a lui George Călinescu. Ce perspective avem să ieşim din situaţia în care suntem acum? Ştiţi ce coeficient de inteligenţă şi de talent are poporul ăsta? Vă rog să mă credeţi, pentru că vorbesc în cunoştinţă de cauză, în două săptămâni Televiziunea Română poate deveni, în materie de divertisment, cea mai performantă din lume. Ceea ce, evident, nu se va întâmpla, din cauza acestei dictaturi a nonvalorii. Dar vine o generaţie foarte bine înarmată genetic împotriva acestor rechini, care le va pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, în cultură depunerile sunt lente. Mai ales că acum avem o şcoală de teatru distrusă, o ciupercărie de academii de teatru din care actorii ies fără pregătire şi fără perspective... În momentul de faţă există două culoare de jogging către cimitir: pensionarii, care sunt morţi de vii, şi tinerii, care sunt deja pensionari. Există alternativa emigrării?. Da. Şi asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece inşi nouă pleacă afară. Iar problema este că ei nu pleacă din cauza banilor, ci din cauza imposibilităţii de a se manifesta. Această criză a potenţialului care n-are unde să se manifeste, a fost creată de nonvalorile iresponsabile din România, care nici măcar nu-şi pun problema ce face tineretul după ce termină şcoala. Iar reacţia acestuia de a pleca, este corolarul replicii vulpii din "Micul prinţ": "Dacă vrei să fim prieteni, îmblânzeşte-mă, educă-mă. Dacă m-ai educat, eşti responsabil". Deci, încă o dată, există o soluţie de supravieţuire? Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi - în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul..

Casa lui Ion Creangă.

Casa în care a copilărit marele scriitor român Ion Creangă primeşte anual vizita a peste 100.000 de turişti, arată un articol publicat de TVR în ediţie online.

Casa memorială a autorului "Amintirilor din copilăriei" este una dintre cele mai căutate obiective turistice din Neamţ. Casa este situată pe strada ce poartă acum numele marelui scriitor, chiar la intrarea în oraşul Târgu Neamţ dinspre Piatra Neamţ şi la intersecţia cu dumul care merge spre zona Mănăstirilor Neamţ, Secu, Sihăstria sau Petru Vodă.

Micuţa casă a fost ridicată în 1830 de bunicul lui Ion Creangă, Petre Ciubotariu, şi dăruită de acesta părinţilor scriitorului ca dar de nuntă, în 1835. Creangă a trăit în această casă de la naştere (1 martie 1837) până la vârsta de 16 ani.

Vă recomandăm şi:

Superbe case din lemn vechi, construite de un tânăr român

La câteva sute de metri de casă se află celebra Ozana "cea frumos curgătoare". În curta casei pot fi admirate obiecte vechi achiziţionate de la diverşi gospodari din Humuleşti.

Căsuţa, cu o singură intrare, este formată din doar trei încăperi: tinda (holul de la intrare), o cămăruţă pentru alimente şi o cameră mare.

Lada de zestre de pe marginea patului este unul dintre obiectele originale. De asemenea, masa rotundă cu scăunelele de lemn este cea la care a mâncat marele povestitor. Într-un colţ este masa de zestre a Smarandei Creangă, iar pe ea se află ceaslovul achiziţionat de la biserica din sat, după care se spune că ar fi învăţat şi marele povestitor.

În casa memorială se mai află trei icoane din lemn ce au aparţinut familiei lui Ion Creangă, o bancă lată, opaiţul atârnat la grindă, blidarul (mobilă de bucătărie în care erau aşezate vasele din lut). Aproape un sfert din cameră îl ocupă soba cu hornul "unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţîili jucându-se cu ei".

Expoziţia cuprinde şi o interesantă colecţie de ii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar şi obiecte de uz casnic vechi de peste 100 de ani, cum sunt fiare de călcat cu jăratec, zdrobitoare de struguri sau şei de cai.

Casa memorială "Ion Creangă", din Humuleşti:

 

Corpul omenesc

    Avem trilioane de microorganisme în corpurile noastre, care au un rol esenţial în funcţionarea organismului uman. Atât de mare este importanţa acestor comunităţi de microorganisme în viaţa noastră, încât unii cercetători le consideră un „al doilea genom". Descifrarea corpului nostru se realizează prin proiectul Genomul Uman, prin care deja s-au descoperit lucruri surprinzătoare:

 

• ADN-ul uman conţine 23.000 de gene, mult mai puține decât se credea.
• Corpul uman conține aproximativ 5 litri de sânge.
• 70% din corpul uman este apă. La naștere, 80% din greutatea nou născutului este apă.
• Când cantitatea de apă din corp se reduce cu 1%, îți va fi sete, iar dacă scade cu 10%, mori.
• Odată la 7 ani, corpul își înlocuiește aproape toate celulele.
• Durata vieții unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacal, 2 zile. O celulă a pielii trăiește 4 săptămâni. O celulă nervoasă poate trăi până la 60 de ani.
• În corpul uman sunt peste 1.200 de km de vase de sânge, iar capilarele unui adult, puse cap la cap, ar ajunge pentru înconjurul Pământului de aproape 4 ori. Numai un plămân conţine peste 300 de miliarde de vase capilare. Dacă ele ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanţă de 2.400 km.
• Jumătate din greutatea nou-născutului este câștigată în ultimele 7 săptămâni de sarcină.
• Nevoile medii de somn sunt de 14-22 ore pe zi la un copil până la o lună, 13-15 ore la unul spre 1 an, 10-12 ore până la 6 ani, 9 ore la 12 ani și 7 ore și jumătate la un om adult.
• În primul an de viață, un nou născut fură din perioada de somn a părinților 400-700 de ore.
• Media duratei unui vis la om este de 4-5 minute, iar majoritate viselor sunt alb-negru.
• Un adult are mai puţine oase în corp decât un copil. Ne începem viaţa cu 350 de oase dar, pentru că anumite oase se unesc în timpul creşterii, la maturitate mai avem doar 206. Dintre acestea, mai mult de jumătate se află în mâini şi picioare. Un picior are 26 de oase.
• Oasele umane sunt rezistente ca granitul. Un os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone – de patru ori mai mult decât poate suporta betonul.
• Dinții unui om sunt tari ca piatra, mandibula fiind cel mai dur os din organism.
• Osul hioid, care susține mușchiul limbii este singurul os din corp care nu atinge niciun alt os.
• Degetele mari de la picioare sunt printre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorită lor, un om îşi poate păstra poziţia verticală şi-şi poate menţine echilibrul.
• Piciorul unui om conține 250.000 glande sudoripare.
• Când doarme, un om se lungește cu cca 8 milimetri, pentru ca dimineaţa să revină la înălțimea iniţială. Motivul este forţa gravitaţională care acţionează asupra cartilagiilor.
• Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi – suficient pentru ca acesta să poată repopula planeta în doar 6 luni.
• Ovarele conţin cca jumătate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele au ocazia de a da naştere unei noi vieţi.
• Cea mai mare celulă a corpului uman este ovulul, iar cea mai mică, spermatozoidul.
• Aşa cum amprentele digitale sunt unice, și amprenta limbii fiecărei persoane este unică.
• Dacă saliva nu poate dizolva ceva, atunci nu-i putem simți gustul.
• Chiar dacă nu este la fel de sensibil precum cel al unui câine, nasul uman poate percepe până la 50.000 de mirosuri diferite.
• În ureche există cca 4.000 de glande generatoare de ceară.
• Urechile pot distinge peste 300.000 de tonalități.
• Toți bebelușii se nasc cu ochii albaștri.
• Ochiul uman este capabil să distingă cca 1 milion de culori diferite şi să obţină mai multe informaţii decât cel mai performant telescop construit vreodată.
• Când o persoană moare, văzul este primul care dispare, iar auzul este ultimul simț perceput.
• Cel mai mare și mai greu organ al corpului este pielea. Ea cântărește cca 3 kg și poate acoperi, în cazul unui adult, o suprafaţă de 2 m². În timpul vieţii, un om pierde până la 18 kg de piele moartă.
• Pe un cm² de piele se află cca 3 milioane de celule, 5.000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre pentru durere, 10-25 receptori tactili și corpusculi termosensibili, 4 metri de fibre nervoase, 1 metru de vase sanguine și peste 100 de glande sudoripare.
• În corpul fiecăruia dintre noi trăiesc bacterii a căror greutate totală atinge 2 kg. Numai în gură, un om are până la 40.000 bacterii. Fiecare centimetru pătrat de piele conţine cel puţin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe sunt inofensive.
• Picioarele conţin peste 500.000 de glande sudoripare, care pot elimina până la jumătate de litru de transpiraţie pe zi.
• Când atingem un obiect, semnalul circulă prin corp prin intermediul nervilor cu peste 200 km/h.
• Aproximativ 50.000 de celule din corpul tău au murit şi au fost înlocuite chiar în timp ce citești acest articol. Scheletul tău este unul nou la fiecare 3 luni şi ai o piele nouă în fiecare lună.
• Sunt necesare cca 200.000 de încruntări pentru apariția unui rid permanent pe frunte.
• Fără pigmenți, pielea noastră ar fi excesiv de albă. Însă vasele sanguine de la suprafața pielii adaugă un strop de roșu. Pigmentul galben și melanina sepia sunt create de razele ultraviolete. Aceste 4 nuanțe sunt amestecate pentru a da naștere culorilor de piele pentru toate rasele.
• Unghiile de la mâini cresc în medie de 6 ori mai repede decât cele de la picioare.
• Părul uman crește anual în medie cu 10 cm, iar unghia cu 6 cm.
• Locul în care părul uman creşte cel mai repede este barba. Bărbații petrec 3.300 ore din viață pentru a se bărbieri. Dacă nu ar fi bărbierită, barba ar putea ajunge la 9 metri într-o viață de om.
• Unghiile şi părul sunt alcătuite din aceeaşi substanţă: cheratina.
• O persoană pierde, în medie, 50 de fire de păr pe zi şi peste 10 miliarde de particule de piele moartă. Un fir de păr poate suporta o greutate de 100 de grame.
• Culoarea părului depinde de un pigment numit melanină. Pe măsură ce îmbătrânim se secretă tot mai puțină melanină și se formează mici bule de aer, apărând astfel aspectul cărunt al părului.
• Un bărbat obișnuit mănâncă în jur de 50 de tone de alimente şi bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vieții pentru a-și menține o greutate de 80 de kg.
• Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare, 6 zile fără apă şi 6 minute fără aer. El nu poate rezista fără să doarmă mai mult de 11 zile.
• Dacă ați mânca fiind așezați în cap, mâncarea s-ar duce în sus, deoarece mușchii esofagului vor continua să împingă mâncarea către stomac.
• Acidul gastric pe care stomacul omului îl produce pentru a digera mâncarea este atât de puternic, încât poate dizolva o lamă de ras. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrică a stomacului se înnoiesc la 2-4 zile, nelăsând timp acizilor să le dizolve. Stomacul trebuie să-și refacă rapid mucoasa de protecție, pentru a evita auto-digerarea cauzată de propriii acizi.
• Stomacul unui adult poate cuprinde până la 1,5 litri de hrană.
• Intestinul gros are 10 metri lungime.
• Durata medie a digestiei în intestinul subțire este de 4 ore. În intestinul gros, mâncarea este apoi digerată de la 4 ore până la 3 zile.
• Mâncarea ajunge în 8 secunde din gură în stomac. În medie, stomacul digeră o masa bogată în grăsimi în 6 ore, în timp ce pentru o masă bogată în carbohidrați îi sunt necesare doar 2 ore.
• Muşchii ochiului se mişcă de cca 100.000 de ori/zi. Pentru a vă imagina ce înseamnă acest lucru, gândiţi-vă că echivalentul unui asemenea efort pentru muşchii picioarelor înseamnă un traseu de 80 km zilnic.
• Mușchiul ochiului este cel mai rapid. El se poate contracta în mai puțin de o sutime de secundă.
• Pentru a te încrunta, foloseşti 43 de mușchi ai feței. Pentru a zâmbi, nu ai nevoie decât de 17.
• Cel mai mare mușchi este latissimus dorsi, un mușchi plat de pe spate care intră în acțiune în timpul mișcării brațului.
• Cel mai puternic mușchi din corpul uman este limba.
• Corpul folosește 300 de mușchi pentru a sta în poziție dreaptă și 200 de mușchi când pășește.
• Dacă toți cei 600 de mușchi ai corpului uman s-ar încorda în același timp și în aceeași direcție, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.
• Peste 70% din bolile existente în lume se transmit prin secrețiile nasului și ale gâtului.
• Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. În cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de grădină. La polul opus se află capilarele. Acestea sunt atât de subţiri, încât este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul lângă altul, pentru a egala grosimea unui fir de păr.
• Mărimea inimii unui om este egală cu cea a propriului pumn.
• O picătură de sânge are nevoie de doar 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului.
• Inima bate de cca 2.700.000.000 de ori de-a lungul vieții. Ea continuă să bată și după ce este scoasă din corp. Chiar dacă este tăiat în bucăți, mușchiul inimii va continua să bată un timp.
• Inima pompează mai mult de 6 litri de sânge pe minut, adică 10.000 de litri pe zi.
• Inima femeii bate ceva mai repede decât a bărbatului.
• În momentul primei respirații, un nou născut inspiră de 50 de ori mai puternic decât un adult.
• Viteza aerului eliminat în timpul unui strănut este de 160 km/h. Nu se poate strănuta cu ochii deschiși.
• Un om inspiră şi expiră de circa 23.000 de ori pe zi.
• Plămânul drept reţine întotdeauna mai mult aer decât cel stâng.
• O persoană obișnuită respiră cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vieții.
• Capul unui copil cântăreşte cât un sfert din greutatea corpului lui. La maturitate, capul reprezintă doar a opta parte din greutatea trupului.
• În momentul naşterii, creierul unui copil conţine circa 14 miliarde de celule, număr care nu mai creşte până la sfârşitul vieţii. Creșterea creierului se oprește în jurul vârstei de 15 ani.
• După vârsta de 25 de ani, creierul uman începe să piardă până la 100.000 de celule zilnic. După 50 de ani, creierul uman îşi reduce simţitor volumul.
• În prima lună de viaţă, un copil învaţă atât de multe lucruri, încât sinapsele din creierul său cresc de la 50 de miliarde la 1.000 de miliarde. Dacă şi corpul lui s-ar dezvoltă cu aceeaşi viteză, copilul ar cântări 77 de kilograme după numai o lună de viaţă.
• Din cantitatea imensă de informație primită de creier, doar 126 biți/secundă sunt receptați în mod conștient, restul fiind receptați de subconștient.
• Creierul uman generează într-o zi mai multe impulsuri electrice decât toate telefoanele mobile din lume la un loc. Numărul de neuroni din creierul uman ajunge la 100 de miliarde. Matematicianul John von Neumann a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de mii de miliarde de biți de memorie. Celulele creierului uman pot stoca de 5 ori mai multă informație decât Enciclopedia Britanică. Creierul este mult mai activ noaptea decât în timpul zilei.
• Creierul continuă să transmită impulsuri electrice timp de 37 de ore după moarte.
• Pentru a desfășura procesul gândirii, creierul are nevoie de mari cantități de energie. De aceea, după un intens proces de gândire, simțim aceeași oboseală ca și în cazul muncii fizice.
• Atenția acordată jocurilor video consumă tot atâtea calorii cât mersul pe jos cu 3,5 km/oră.
• Media înălțimii la femei este cu cca 10 cm mai mică decât media înălțimii la bărbați.
• Bărbaţii mai scunzi de 1,28 m şi femeile mai scunde de 1,18 m sunt considerați pitici.
• Femeile clipesc de două ori mai des decât bărbaţii.
• Din punct de vedere fizic, o femeie este aptă de a naște 35 de copii de-a lungul vieții.
• Femeia secolului 17 dădea naștere în medie la 13 copii.
• Organismul unei femei are nevoie o oră în plus de somn față de cel al unui bărbat.
• Oamenii sunt singurii care fac sex stând față în față.
• Durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex, deoarece endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic. Sărutul îmbunătățește aspectul pielii, ajută circulația și alină durerile de cap.

O persoană din 2 miliarde va atinge vârsta de 116 ani