Mintea umană dupa 50 de ani ...

 

Intr-o carte despre hipnoza (scrisa de cercetatori in domeniu) se spune  ca fiecare om are un ritm biologic de 90 minute, dupa care timp de 20  minute trebuie facuta pauza, deoarece intra in repaus emisfera stanga.
Orice se face in aceste 20 min. nu are eficienta. Ramane ca, fiecare din .noi sa ne descoperim intervalul de repaus mintal. Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu în tinereţe. Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile.
Chiar este creierul condamnat la degradare? - se întreabă Barbara Strauch, jurnalist la "The New York Times" şi autoare a cărţii "Viaţa secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie". A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care, deşi  nu-şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de "The Daily Mail".

Cercetătorii - sociologi, psihologi şi neurologi - au descoperit însă că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea din jur. Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului, persoanele învârstă reuşesc să le utilizeze simultan. De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani timp de 40 de ani. Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de  ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani.

Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani,  pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi  situaţiile cresc odată cu vârsta. Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent  decât celelalte zone.
Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.

Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia, îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii. Se pare că, pe măsură  ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul reuşeşte să se  programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe cele  negative.
Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ? Exista o metoda de a va mentine creierul tanar.

Stati in preajma oamenilor pozitivi si motivati.

Fiţi activi. Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sänätatii.

Implicati-va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alertä.

Beti ceai verde
Beti cafea, moderat, dar beti! (evitati Ness). Beti vin, dar nu mai mult  de un pahar pe zi - care vä va ajuta sä cästigati cu 20% mai multa sänatate mentalä, Hidrataţi-vă mintea.

Oamenii care beau zilnic suc proaspat au cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de Alzheimer.

Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe, protejeaza creierul de boalä. Mâncaţi multe fructe şi legum ( evitaţi mâncărurile grase, care diminueaza abilitatea celulelor  nervoase de a

comunica intre ele) .
Nu evitati oul. Oul contine vitamina B, care obliga celulele nervoase sä  arda glucoza, cea mai importantä sursa de energie a creierului.

Oul mai  contine si antioxidanti, care protejeaza neuronii de stricaciuni si  acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile nervoase la ritmuri optime.

Râdeţi. Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si rädeti. Cititi bancuri, uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea räsului scade stresul cu 39% pana la 70%! Räsul este extrem  de bun si pentru inimä.

Dormiţi suficient. Somnul este important pentru o stare mentala buna.
Memoria se organizeaza in creier in timpul somnului. 7 ore sunt obligatorii. Nu vă mai uitaţi la TV in exces (2 ore pe zi sunt indeajuns).

Nu cititi ziare in exces. In schimb cititi cat mai multe carti.
Spalaţi-vă bine pe dinţi.O gingie inflamata, sängeranda, poate sugera o  problemä a sänätätii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura,  ajung in sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier.

De aici  si o stare mentalä extrem de proastä.

Limba română, de 5 martie

---

Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.

Așadar, azi, de Ziua Internațională a Limbii Materne, să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor" rare ale omenirii.

 

1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase", puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

 

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul" întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

 

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic", adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata", „băiatul", „tabloul", și nu „la fille", „le garçon", „le tableau", cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

 

4. „Se scrie cum se aude." Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă", și în alt fel când rostim „ea". Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

 

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis" pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

 

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ", 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

 

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor" și „doină", două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

„Dor" și „doină" se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri" ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

 

8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează" cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc", dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

 

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge". E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor".

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet"). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

 

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române" adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

 

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea" căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…

Cugetări "alcooliza(n)te" ...

Daca bei, mori, dacă nu bei tot mori

Atunci bea, ca să ştii de ce ai murit ! "
EMINESCU

"Şi vinu-i bun, şi hora-mi place,
Iar tu, Doamne, fă-mi ce vrei
Numa' pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă
Ş-apoi ia-mă şi m-aruncă
Doamne-ntre femei! "
GEORGE COŞBUC

> "Cea mai bună băutură
> Este apa de izvor.
> Eu, om bun peste măsură,
> V-o las vouă, tuturor."

> "Venind beat mort, în ziua de chenzină,
> Greşind şi uşa, ce mai tura-vura,
> A nimerit în pat la o vecină!
> Deci, uite unde duce băutura... "
> GEORGE PETRONE

> "Unul bea că-i băutor,
> Altul bea că-i bestie,
> Numai eu, că am umor,
> Beau aşa, de chestie. "

> "O să intru în păcat,
> Sfinte Doamne, ţine-mă!
> Pentru vin nu am ficat,
> Pentru apă... inimă! "
> PĂSTOREL TEODOREANU

> "Cea mai teribilă bogăţie pe termen scurt ne-o oferă alcoolul "
> VASILE GHICA

> "Sa nu uitaţi că eu am primit mai multe de la alcool,
> decât a primit alcoolul de la mine"
> WINSTON CHURCHILL

> "Oamenii sunt ca vinurile.
> Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet"

> PAPA IOAN AL XIII-LEA

> "Cărţile mele sunt ca apa; cele ale marilor genii sunt ca vinul.
> Din fericire, toată lumea bea apă "
> MARK TWAIN

> "Tatăl meu era beţivul oraşului.
> De obicei, pentru unele oraşe nu-i chiar aşa de rău,
> dar tocmai la New York?? "
> HENRY YOUNGMAN

> "Un dezavantaj al vinului este că il face pe om să încurce cuvintele cu gândurile"
> SAMUEL JOHNSON

> "Realitatea este o iluzie care apare din cauza lipsei de alcool "

> "Nimic nu face viitorul să pară mai roz, decât
> contemplatul printr-un pahar de Chambertin"
> NAPOLEON BONAPARTE

> "O sticlă de vin conţine mai multă filozofie în ea,
> decât orice altă carte din lume"
> LOUIS PASTEUR

> "Nu eşti beat atâta timp cât poţi sta întins
> pe podea, fără să te ţii de nimic"
> DEAN MARTIN

> Lady Astor: - Domnule, dacă aţi fi fost soţul meu,
> v-aş fi otrăvit băutura.
> Winston Churchill: - Doamnă, dacă aş fi fost soţul dumneavoastră,
> aş fi băut-o.

> "O femeie m-a determinat să mă apuc de băut,
> iar eu nici măcar nu am avut bunul simţ să îi mulţumesc "
> W.C. FIELDS

> "24 de ore într-o zi, 24 de beri într-o ladă.
> Vreo coincidenţă? "
> STEPHEN WRIGHT

> "Când bem, ne îmbătam.
> Când ne îmbătăm, adormim.
> Când adormim, nu păcătuim.
> Când nu păcătuim, ajungem în rai.
> Aşa că hai toţi să ne-mbătam şi să mergem în rai! "
> BRIAN O'ROURKE

> "Când azi am citit despre lucrurile rele cauzate de băutură,
> M-AM LĂSAT DE CITIT "
> HENRY YOUNGMAN

> "Vinul este o poezie îmbuteliată"
> ROBERT STEVENSON

> "Într-adevăr, alcoolul este posibil să fie cel mai mare duşman al omului.
> Dar Biblia ne învaţă că trebuie să ne iubim duşmanii... "
> FRANK SINATRA

> "Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea.
> Oamenii de valoare mănâncă şi beau, ca să simtă că trăiesc "
> SOCRATE

> "Berea este dovada că Dumnezeu ne iubeşte şi
> de-asta vrea să fim fericiţi ! "
> BENJAMIN FRANKLIN

 

Do Plants Have Something to Say?

25-35 minutes

---

Monica Gagliano says that she has received Yoda-like advice from trees and shrubbery. She recalls being rocked like a baby by the spirit of a fern. She has ridden on the back of an invisible bear conjured by an osha root. She once accidentally bent space and time while playing the ocarina, an ancient wind instrument, in a redwood forest. "Oryngham," she says, means "thank you" in plant language. These interactions have taken place in dreams, visions, songs and telekinetic interactions, sometimes with the help of shamans or ayahuasca.

This has all gone on around the same time as Dr. Gagliano's scientific research, which has broken boundaries in the field of plant behavior and signaling. Currently at the University of Sydney in Australia, she has published a number of studies that support the view that plants are, to some extent, intelligent. Her experiments suggest that they can learn behaviors and remember them. Her work also suggests that plants can "hear" running water and even produce clicking noises, perhaps to communicate.

Plants have directly shaped her experiments and career path. In 2012, she says, an oak tree assured her that a risky grant application — proposing research on sound communication in plants — would be successful. "You are here to tell our stories," the tree told her.

"These experiences are not like, 'Oh you're a weirdo, this is happening just to you,'" Dr. Gagliano said. Learning from plants, she said, is a long-documented ceremonial practice (if not one typically endorsed by scientists).

"This is part of the repertoire of human experiences," she said. "We've been doing this forever and ever, and are still doing this."

Dr. Gagliano knows that these claims, based on subjective experiences and not scientific evidence, can easily be read as delusional. She also knows that this could damage her scientific career — plant scientists in particular really hate this sort of thing. Back in 1973, an explosively popular book, "The Secret Life of Plants," made pseudoscientific claims about plants, including that they enjoy classical music and can read human minds. The book was firmly discredited, but the maelstrom made many institutions and researchers reasonably wary of bold statements about botanical aptitude.

Regardless, last year Dr. Gagliano published a heady and meandering memoir about the conversations with plants that inspired her peer-reviewed work, titled "Thus Spoke the Plant." She believes, like many scientists and environmentalists do, that in order to save the planet we have to understand ourselves as part of the natural world.

It's just that she also believes the plants themselves can speak to this point.

"I want people to realize that the world is full of magic, but not as something only some people can do, or something that is outside of this world," she said. "No, it's all here."

As environmental collapse looms, we've never known so much about life on earth — how extraordinary and intricate it all is, and how loose the boundary where "it" ends and "we" begin.

Language, for example, doesn't seem to be limited to humans. Prairie dogs use adjectives (lots of them) and Alston's singing mice, a species found in Central America, chirp "politely." Ravens have demonstrated advanced planning, another blow to human exceptionalism, by bartering for food and selecting the best tools for future use.

The list goes on. Leaf-cutter ants not only invented farming a couple million years before we did, but they have their own landfills — and garbagemen. Even slime molds can be said to make "decisions," and are so good at determining the most efficient route between resources that researchers have suggested we use them to help design highways.

But it may be plants whose capacities are the most head-rattling, if only because we tend to view them as décor. Plants can do a lot of things we can't. Trees can clone themselves into 80,000-year-old superorganisms. Corn can summon wasps to attack caterpillars. But research suggests we also have some things in common. Plants share nutrients and recognize kin. They communicate with each other. They can count. They can feel you touching them.

So we know that plants respond to their environments in sophisticated, complex ways — "far more complex than most of us realized a few years ago," said Ted Farmer, a botanist at University of Lausanne in Switzerland and one of the first to defend the concept of inter-plant communication.

Dr. Farmer is among those still "very" uncomfortable describing plants, which lack neurons, as "intelligent." But now it's "consciousness" — another word without a firm definition — that's really raising hackles in the scientific community.

A group of biologists published a paper this summer with the matter-of-fact title "Plants Neither Possess nor Require Consciousness." The authors warned against anthropomorphism, and argued that proponents of plant consciousness have "consistently glossed over" the unique capacities of the brain. Though her book went unremarked upon, Dr. Gagliano's experiments and statements ascribing feelings and subjectivity to plants were among those critiqued, and she was categorized witheringly within "a new wave of Romantic biology."

Versions of this debate have been simmering for years. In 2013, Michael Pollan wrote about Dr. Gagliano presenting the results of an experiment to an incredulous audience.

That study is likely her most widely known. In it, she sought to discover whether plants, like animals, could demonstrate a basic type of learning called "habituation."

The Mimosa pudica — you may know it as the "sensitive plant" — contracts its leaves when touched. So, in the experiment, potted mimosas were dropped a few harmless inches onto foam. At first, the leaves closed up immediately. But over time, they stopped reacting.

It wasn't that they were fatigued, Dr. Gagliano wrote, because, when the pots were shaken, the leaves closed up again. And when the dropping test was repeated a month later, their leaves remained unruffled.

The plants had "learned" that the drop wasn't a threat, Dr. Gagliano argued. The plants remembered.

And subsequent research has suggested that plants may indeed be capable of some type of memory. But Dr. Gagliano's conclusion didn't go over well at the time. Her framing of the data didn't help. She insists that she doesn't use metaphors in her work, and that "learning" is the best description we have for what took place, even if we don't know how the plants are doing it.

This experiment was "a remarkable piece of work," Mr. Pollan said in an interview. "Humans do tend to underestimate plants, and she's one of a small group of scientists who are trying to change that story."

"Monica is a brilliant young woman, and she's been a major idea generator in the field of plant sensory biology," said Heidi Appel, a scientist who found that rock cress produce more defensive chemicals when exposed to the stressful sound of a caterpillar chewing. "We're investigating things I don't think we would have otherwise."

But, in Dr. Gagliano's memoir, Dr. Appel said, "there's a commingling of science and spiritual experiences that I feel are best disentangled."

"I think it's important to separate out what you can prove and what might be true in a more subjective way," Mr. Pollan said. "And I don't know where you draw the line, exactly."

I met Dr. Gagliano at an outdoor cafe in San Francisco, next to a pot filled with bright, chubby succulents. I found myself watching it, wondering if its inhabitants were aware that we were debating their awareness.

Dr. Gagliano grew up in northern Italy and is a marine ecologist by training. She spent her early career studying Ambon damselfish at the Great Barrier Reef.

After months underwater observing the little fish, Dr. Gagliano said she started to suspect that they understood a lot more than she'd thought — including that she was going to dissect them. A professional crisis ensued.

Plants were inching their way into her life. As Dr. Gagliano tells it, she'd been volunteering at an herbalist's clinic, and had begun using ayahuasca, a hallucinogenic brew that induces visions and emotional insights (and often nausea). She says that one day, sober, she was walking around her garden and heard, in her head, a plant suggest that she start studying plants.

In 2010, she traveled to Peru for the first time to work with a plant shaman called Don M.

Image

CreditGeorge Etheredge for The New York Times

To communicate with plants, Dr. Gagliano followed the dieta, or the shamanic method in the indigenous Amazonian tradition by which a human establishes a dialogue with a plant. The rules can vary, but it usually involves following a diet (no salt, alcohol, sugar or sex; some animal products may also be prohibited, depending on the culture) and drinking a plant concoction (sometimes hallucinogenic, sometimes not) in isolation for days, weeks or months. An icaro, or medicine song, is said to be shared by the plant, as well as visions and dreams, and the plant's healing knowledge becomes a part of the human. It's not fun, she warned.

Dr. Gagliano worked with multiple plant shamans, or vegetalistas, in Peru. There she bathed in the foul-smelling pulp of an Ayahuma tree, which then designed a scientific experiment for her, instructing her to "train young plants in a maze and give them freedom of choice." The Ayahuma also helped her diagram a 2017 study investigating pea plants' use of sound to detect water.

In the memoir, she wrote that she also traveled to California to work with a health care professional who conducts vision quest ceremonies (that's when the oak tree spoke to her). She visited "the Diviner," a man trained by the Dagara people of Ghana and Burkina Faso to channel nature spirits.

At a certain point, Dr. Gagliano began going solo, "working with" plants like basil in her own veggie patch.

"Did you ever wonder if you were going insane?" I asked.

"Absolutely," she said, and laughed. "I still do." But she believes she should be free to talk openly about these experiences.

"Maybe we should admit that we hardly understand who we are, we hardly understand where we are at, we know very little compared to what there is to know," she said. "To be open to explore and learn, I think that is the sign of wisdom, not of madness. And maybe wisdom and madness do look very similar, at some point."

As a white woman on a journey through sampled bits of sacred rituals, Dr. Gagliano speaks thoughtfully and often about the legacies of colonialism, capitalism and exploitative New Age trends, which certainly includes the rise in ayahuasca retreats. A term like "shaman" can now bring to mind its plunder by an unpopular modern archetype — the personal-growth-obsessed wellness devotee, dreamily trailing sage in circles around her unvaccinated children.

But Dr. Gagliano's journey, her supporters say, is rooted in a desire to challenge dominant assumptions.

"I have been working with the idea of plant intelligence for many years," said Luis Eduardo Luna, an anthropologist and ayahuasca researcher in Brazil who has collaborated with Dr. Gagliano. Back in 1984, he published a paper in the Journal of Ethnopharmacology detailing the concept of plants as teachers in the Peruvian Amazon.

Dr. Luna said he was excited to hear these ideas expressed by a scientist, rather than someone in the humanities.

"Perhaps we are living in a much more interesting universe, perhaps we are living in a planet full of intelligent life," Dr. Luna said. "I think it's very important that we recover, somehow, this idea of the sacrality of nature, in the terrible situation in which we are today."

"I'm really interested in the notion of plants as teachers, what we can learn from them as models," said Robin Wall Kimmerer, an author, botanist and SUNY professor, and a member of the Citizen Potawatomi Nation. "And that comes from my work with indigenous knowledge, because that is a fundamental assumption of indigenous environmental philosophy."

Dr. Kimmerer doesn't see Dr. Gagliano's experiences as mystical processes so much as poorly understood ones.

"Some of the medicines that people have made are sophisticated biochemistry over a fire," Dr. Kimmerer said. "You think, how in the world did people learn this? And the answer is almost always, 'The plants told us how to do this.' This is not a matter necessarily of walking in the woods and being tapped on the shoulder, but indigenous cultures have sophisticated protocols that are research protocols, in a sense, for learning from the plants. They involve fasting, ceremonial practices that bring one to a state of such openness to the conversations of other beings that you can hear them."

"Have you ever had an experience like that?" I asked.

"I have," she said, preferring to leave it mostly at that. "Suffice it to say, I have had experiences of intense focus and attention with plants where I came away knowing something that I didn't know before, and it's quite incredible. You feel like, 'Wow, where did that come from?'"

The problem with talking about these experiences, Dr. Kimmerer said, is that they "are grounded in a cultural context that is so different from Western science that they are easily dismissed."

Reality has become rather strange lately. Tech billionaires are trying to colonize the moon. U.F.O.s appear to exist, in some capacity. Parents in conspiracy-minded Facebook groups are poisoning their autistic children with bleach. Reality TV has fused with politics. The future of the planet looks remarkably grim. (Or maybe we're in a simulation.)

Dr. Gagliano's more subjective claims may feed, in an unnatural time, a spiking hunger for naturally sourced answers. People are looking for "wisdom from nature," Mr. Pollan said, when describing the rising interest in psychedelic compounds like ayahuasca and psilocybin mushrooms. The booming wellness industry is certainly packed with all things "natural" and "plant-based." The novel that won the most recent Pulitzer Prize was inspired by a giant redwood that produced a "religious conversion"; caring for houseplants seems to be a national obsession.

Given this context, it's logical that critique over her approach hasn't stopped Dr. Gagliano from finding an audience. She spoke about plant intelligence at last year's Bioneers Conference, and was invited to speak at last year's Science and Nonduality conference, along with Deepak Chopra and Paul Stamets, a respected mycologist who believes that mushrooms are trying to communicate with humans through their hallucinogenic properties.

This summer, Dr. Gagliano sat on a sold-out panel called "Intelligence Without Brains" at the World Science Festival. There I eavesdropped on a woman excitedly explaining Mr. Pollan's recent book on psychedelic therapy to her mom. Why had they come?

"We're plant ladies!" said one, beaming. "There's a lot about plants that we don't know that might end up saving us, in some regard."

Dr. Gagliano spoke about plants with pointed familiarity. In her telling, they became jaunty little characters; she used pronouns like "he" and "they" — never "it."

At the festival, a young woman asked Dr. Gagliano how her scientific work had changed her understanding of the world.

"The main difference is that I used to live in a world of objects, and now I live in a world of subjects," she said. There were murmurs of approval. "And so, I am never alone."

___________________________

Wallace M

Palo Alto, CA

I am very impressed by two things. One is that I know how risky it is for a scientist to approach this frontier, must less speak out boldly about it. Careers get killed this way. You have my admiration for being out on the pointy end of the spear of science. The second is how you respect and honor the traditional, introspective methodologies. So often scientists will (re)discover known wisdom and act as they were the first, like Columbus "discovering" America. In my experience, the partnering of the two approaches, as you have done, provides something more profound than either in isolation.

coco

Goleta,CA 

I learned in high school from reading Krishnamurti that all living things require our sensitivity and conscious care. No more walking along unconciously breaking branches and smashing seedlings, it made me a much better person. I love plants, I work with seeds professionally and people tell me I have a green thumb. I always want to say, no, you just have to listen to the plants, they tell you what they need. To be awed by nature is more than a gift, it is a necessity. Botany is the seat of everything we know about biology, it isn't just a science, it's a spiritual tool for human growth.

NGB

North Jersey 

Just a few somewhat disparate observations: My house in Hoboken faces south, which is lovely in that I get so much sunlight inside, but the direct light is tough on my plants outside. Last year I planted a hydrangea in a big planter out there. It struggled to bloom in the summer heat. One day I noticed the beginnings of a flower among the leaves, and was astonished (and moved) when I noticed that an adjacent leaf would bend itself over the bud only during the full heat of day, clearly to provide some shade and protection for it. Explain it as you will; I was awed. I took a number of hallucinogens when I was young. The only experience I ever had that actually seemed to have meaning, and that I still wonder about over 30 years later, was watching someone's dorm-room plant apparently growing and then un-growing, or receding, over and over. It was beautiful, and I still believe that it MEANT something, although I may never know what. I have a lot of trouble pulling weeds and pruning around the Japanese Lilac outside my house--especially the vines of the Morning Glories, which seem to know so uncannily how to seek things to wind themselves around. Yes--I silently apologize and explain when I cut or pull. No, I'm not crazy. I doubt that plants have "words" for things; their intelligence is too sophisticated to rely on those things which are so often used to obfuscate, hurt, lie, and try to explain that which can't be explained. And I'm a poet/writer, so I can say that. :)

Dawn

Portland, Ore. 

Why are we so afraid to open ourselves to possibilities? Why is our Western culture so quick to mock those who don't share those fears? I so appreciate all that science has done to explain phenomena around us - our universe, our frailty, the things that will kill us if we don't pay attention. But why limit ourselves? How can it possibly hurt to listen? That's essentially what this intriguing article is about: Having the humility to open ourselves to "more things in heaven and earth ... than are dreamt of in your philosophy," as Hamlet observed centuries ago, including basics like a flat earth that the sun revolved around. Once, that was as rock-solid as science can get. So were countless beliefs that went from astronomy to medicine to .... climate. And "whether or not we are to blame." So much for that. Even Shakespeare knew that pride is the quintessential human flaw. If plant life can teach us anything, let's start with that.

pjc

Cleveland

Just remember, if you can't hear the plants it's because they all decided to ignore you.

HappyByChoice

NC

I've definitely had spontaneous satori experiences in which I could sense the life of trees quite clearly. The experiences sometimes lasted days, once even weeks. There is no doubt that there is a way of subjectively experiencing existence and interacting with each other among trees. Whether you call it "thinking" or "feeling" I think is just semantics. We humans can't help but to anthropomorphize other beings, since we necessarily understand others only from our own perspective. No harm there. It's just a way of trying to grapple with ideas that aren't fully formed and communicate with others around them. Imprecision in that endeavor should not imply that that which is trying to be understood must not be real simply because it isn't already understood.

VIATA - definitie

In prima zi, D-zeu a creat ciinele si i-a zis:
"In fiecare zi sa stai in usa casei si sa latri la oricine intra in casa sau trece prin fata ei . Pentru asta iti dau 20 de ani de viata."
Ciinele a raspuns :"E prea mult timp pentru a sta si a latra. Ce-ar fi sa-mi dai doar zece ani si sa-i pastrezi pe ceilalti zece?"
Si D-zeu a fost de acord.

A doua zi, D-zeu a creat maimuta si i-a zis:
"Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa rida. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani."
Maimuta a zis:"Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si ciinele ?"
Si D-zeu a fost de acord.

A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis:
"Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata."
Vita a raspuns:" Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?"
Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.

In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis:
"Maninca, dormi, casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita, cei 10 de la maimuta si 10 de la ciine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o "

Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mincam, dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile. Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii. Iar ultimii 10 ani ii petrecem pe prispa casei latrind la toata lumea . ;)

Acum viata v-a fost explicata!

 
 

ODA PRUNEI

O, Doamne care faci așa minune,
Slăvit să fie-n veci numele tău,
Că ai lăsat pe drumul spre Zalău
Atâția pomi în care-atârnă prune.

Aceste fructe bune în budincă,
În tarte, în magiun sau în găluști,
Sunt minunate numai când le guști
Sub forma lor lichidă de pălincă.

Te-ai îngrijit și-ai răsădit copaci,
Pe orice șanț, pe orice deal, mărite
Și astfel vezi doar fete fericite
Și nu există nici bețivi săraci.

M-am tot uitat la ceilalți pomi, subțire,
Abia de vezi trei-patru verzăciuni,
Nu bogăție, cum ai dat la pruni,
De-atârnă ca turbatele-n neștire.

Au pus țăranii bețe ca proptea,
Să nu se rupă crengile de roadă
Și stau la pândă, una să nu cadă
Și le stropsesc cu ciudă: "Noa, așea!"

La fiecare casă e-un cazan
Și toamna, când se termină borhotul,
Miroase drumul spre Zalău cu totul,
A țuică, de te-mbată la volan.

Pe-aici nu vezi divorțuri numeroase,
Că dacă e răchie din belșug,
Bărbații stau acasă și nu fug,
Că li se par nevestele frumoase.

Așa că, Doamne, dacă suntem buni
Și-ți ascultăm de toate cele sfinte,
Fă o minune, te rugăm fierbinte
Și pune-n toată țara numai pruni.