Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________

luni, noiembrie 26

cele mai rare flori din lume


În mod sigur, pentru a clasifica primele 10 cele mai rare flori din lume, nu este atât de uşor, din moment ce specialiștii au declarat că există mai mult de 270.000 de specii de flori (care nu includ cele 10 – 15% din florile neclasificate din regiunile îndepărtate ale lumii). Urmează un top 10 nu doar cu cele mai rare flori, ci şi cu unele dintre cele mai interesante poveşti.
 
10. Campion (Silene tomentosa)
Găsindu-se doar în Gibraltar, floarea Campion a fost considerată dispărută de către comunitatea de știință în 1992, când toate urmele de plante dispăruseră. Apoi, în 1994, a fost descoperit un singur exemplar, de către un alpinist, care făcea drumeții pe stâncile înalte ale Gibraltarului.
A fost apoi dusă la Banca de semințe Millenium şi specia creşte acum la Grădina Botanică din Gibraltar, dar şi la Grădina Botanică Regală din Londra. Pentru că a așteptat agăţată pe stâncile solitare din Gibraltar ca să poată fi găsită, floarea Campion se află pe locul 10.
 
9. Liana de jad (Strongylodon macrobotrys)
Liana de jad, e cunoscută pentru culoarea ei spectaculoasă de turcoaz, culoare care e foarte rar întâlnită la o altă floare. Floarea e polenizată de lilieci, care atârnă cu capul în jos pentru a bea nectarul. Aceste flori rare, sunt foarte greu întâlnite în sălbăticie şi sunt considerate a fi amenințate de defrișări în habitatul lor natural din Filipine. Pentru frumusețea ei şi pentru lilieci deopotrivă, floarea Liana de jad e pe locul 9.
 
8. Ciocul papagalului (Lotus berthelotii)
Clasificată ca extrem de rară încă din 1884, floarea numită popular „Ciocul papagalului" este considerată dispărută în sălbăticie, deși unele persoane cred că încă nu a dispărut total. Planta este originară din Insulele Canare şi se crede ca a fost inițial polenizată de un soi de păsări care au dispărut din această zonă. Au fost făcute experimente pentru a vedea dacă floarea poate găsi polenizatori noi, dar din 2008, niciunul din aceste experimente nu au fost reușite. Pentru toate eforturile făcute de a o aduce acasă, floarea Ciocul papagalului ajunge pe locul 8 în această listă cu flori rare.
 
7. Floarea de ciocolată (Cosmos atrosanguineus)
Poate ai mai văzut orhideea Chocolate, dar ai mai văzut sau mirosit o floare Cosmos atrosanguineus? Este o floare originară din Mexic, care s-a extins în sălbăticie de peste 100 de ani. Totuși specia supraviețuiește exemplar, o clonă non-fertilă creată în 1902 prin propagare. Florile sunt de un maro foarte închis şi cresc până la un diametru de 3-4 cm. Cum sugerează şi numele, floarea de ciocolată emite vara un parfum delicios de vanilie (găsite de asemenea în boabele de vanilie, boabele de cafea şi în cele de cacao). Pentru că sunt atât de rare şi atât de dulci încât îţi vine să le mănânci, floarea de ciocolată se găseşte pe locul 7.
 
6. Koki'o (Kokai cookei)
O altă floare rară, vine dintr-un copac din Hawai. Descoperit în 1860, copacul Koki'o a fost destul de dificil de propagat şi în 1950 a fost considerat dispărut. Oricum, 20 de ani mai târziu, a fost găsit un singur supravieţuitor, dar a fost distrus de foc în 1978. Cu puţin noroc, a fost salvată una din ramuri şi a fost altoită în 23 de copaci diferiţi în diverse locuri în Hawai. Copacii au crescut până la 10-11 metri înălţime cu sute de flori luminoase, roşii, care produc copaci maturi în fiecare an. Cu o asemenea floare dispusă să se adapteze, floarea Koki'o e pe locul 6.
 
5. Cactusul orhidee (Epiphyllum oxypetalum)
Această floare este cultivată uşor, dar este rară pentru simplul motiv că înflorește foarte rar. Se găsește în Sri Lanka, în sălbăticie şi are o semnificație spirituală pentru budiști. Atunci când înfloresc, se desfac doar noaptea şi în mod misterios se usucă înainte de zori. Potrivit budiștilor, se crede că atunci când florile se deschid, Nagas (triburi semi-mitice din Sri Lanka) coboară din locuințele lor cerești să prezinte floarea drept cadou pentru Buda.
Florile sunt albe şi delicate şi sunt parfumate ciudat. Floarea, are de asemenea, o istorie bogată în Japonia, unde numele ei e tradus „Frumusețe sub razele lunii". Pentru o floare atât de timidă atunci când înflorește, rămâne pe locul 5.
 
4. Orhideea Fantomă (Epipogium aphyllum/Dendrophylax lindenii)
Nu numai că este rară, dar este şi fascinantă; floarea Orhidee Fantomă, este o plantă care se presupune că a dispărut de aproape 20 de ani şi s-a materializat recent. Planta este foarte rară, deoarece este aproape imposibil de propagat. Nu are frunze şi nu folosește fotosinteza pentru a se hrăni. Aceasta, la fel ca şi floarea Lady Slipper menționată mai jos, are nevoie de ciuperca specifică care să fie în contact cu rădăcina ei ca să o hrănească.
Orhideea Fantomă poate trăi în subteran ani de zile şi poate fi găsită numai în pădurile din Cuba şi o altă varietate în Florida. Florile emană un miros parfumat şi înfloresc între lunile iunie şi august. În Cuba, cresc în copacii de chiparoși, în care par să plutească ca niște fantome, de aici şi numele. Pot fi polenizate de către fluturi mari sfinx în semințele lor, pe un anumit mușchi. Pentru că sunt atât de selective în ceea ce privește condițiile de creștere, Orhideea Fantomă e pe locul 4.
 
3. Papucul Doamnei galben şi mov (Cypripedium calceolus)
O orhidee sălbatică foarte rară, găsită în Europa, Papucul Doamnei galben şi mov, creşte acum în Marea Britanie, dar într-o singură locaţie: pe un teren de golf. A fost sub protecţie strictă încă din 1917, pentru a o proteja de oameni (şi de mingile de golf, desigur). O singură floare, poate fi vândută pentru suma de 5000 de dolari în America, dar e destul de greu să o vinzi deoarece planta este foarte greu de înmulţit.
O altă floare rară, Papucul Doamnei (Cypripedium reginae), este foarte greu de propagat, chiar Charles Darwin a eșuat atunci când a încercat să o cultive. Semințele florii nu oferă hrană pentru floare şi astfel trăiește într-o relație simbiotică cu un anumit tip de ciupercă care o hrănește. Odată ce planta atinge maturitatea, ciuperca pleacă de pe planta adultă.
Floarea are ramificații de la mov închis până la cărămiziu, iar forma florii e sub formă de „papuci sau mocasini" şi e de culoare galben deschis. Pentru că e atât de rară, de temperamentală şi de prietenă cu ciupercile, Papucul Doamnei galben şi mov, dansează pe locul 3.
 
2. Youtan Poluo (nu are nume științific)
Descoperită de un fermier chinez pe nume Ding, care a găsit-o crescută printre țevile sale, iar mai târziu de un călugăr chinez, care a găsit-o sub mașina lui de spălat, misterioasa floare Youtan Poluo, nu are nume științific şi este alcătuită din 28 de piese minuscule, flori mici şi albe frumos mirositoare, care măsoară cam un milimetru.
Este o floare care a fost menționată în miturile indiene şi se credea că înflorește doar atunci când regele Sage, al viitorului, vizitează lumea de azi. În sanscrită, numele înseamnă „o floare de bun augur din cer". Floarea, este de asemenea, menționată în scriptura budistă şi experții botanici spun că floarea se deschide odată la 3000 de ani (oare de unde ştiu asta?). Pentru că înflorește o dată la 3 milenii, floarea Youtan Poluo este chiar o minune pe locul 2.
 
1. Floarea Cadavru (Amorphophallus titanum)
Originară din Sumatra, aceasta rară şi izbitoare plantă, are flori care ating 6 metri în înălțime şi 3 metri în diametru. Floarea Cadavru se găsește în pădurile tropicale joase din Indonezia şi arată ca ceva din epoca preistorică (sau poate ca ceva dintr-un episod Star Trek). Este considerată cea mai rară, mare şi pe cale de dispariție floare din lume. Cunoscută şi sub numele de Rafflesia, supraviețuiește cu ajutorul viţei de vie Testratigma.
Lipsită de corp, fără frunze şi fără rădăcini, ea e legată de viţa de vie pentru a se putea hrăni şi pentru suport. Emite un miros înţepător de carne putredă (de aici provine numele ei de floarea cadavru), şi atrage muştele şi gândacii să o polenizeze. Floarea se deschide cam cu o săptămână înainte să moară. Pentru încălcarea stereotipului pentru cum trebuie să arate o floare, aceasta se află pe primul loc în acest top.
--
 
 
 
 



Niciun comentariu: