Prima a fost despre criza alimentară.
Preţurile cresc, tot cresc. Şi sintem în pragul unei foamete globale.
Explicaţiile, atit de stupide, sint înghiţite imediat. Fenomenele
meteorologice extreme, deprecierea dolarului şi alte cauze prezentate
cu atita emfază de marii specialişti în economie. Nici un cuvint
despre faptul că, în acest moment, peste 50% din cerealele
comercializate în întreaga lume sint folosite pentru hrana animalelor
sau biocombustibili. Că numai Statele Unite produc atitea cereale că
ar putea hrăni 2 miliarde de oameni. Cam tot pe-atit se scoate şi din
păminturile Braziliei, Chinei sau ale Australiei.
A doua ştire a venit de la Constanţa .
Acolo, americanii de la gigantul CHS au dat 45 de milioane de euro pe
un terminal de cereale.
Nu suma contează. E un nimic. Informaţia adevărată e la final.
Americanii şi-au mărit rezerva de porumb şi de griu, prin această
achiziţie, cu 2 milioane de tone. Sint ferm convins că cerealele nu
vor ajunge în stomacul celor de peste ocean. Am certitudinea că, în
curind, noi (sau alţii ca noi) vom cumpăra, desigur, la un preţ pe
măsură, porumb şi griu de la ei.
A treia ştire a venit de pe Wall Street.
Ziarul cu acelaşi nume anunţa că în acest moment clasa de mijloc din
Africa este noua oază de profituri ale marilor companii. Africanii
prind gustul mesajelor trimise de pe telefonul mobil, al meselor luate
la restaurant şi al cumpărăturilor la supermarket, a anunţat gazeta
americană . Estimările arată că în 10 ani piaţa de consum va ajunge la
uriaşa sumă de 1400 de miliarde de dolari. Ştirea e îngropată, însă,
imediat. Căci Africa e în clocot. Revoluţia a început. Oamenii ies în
stradă pentru că preţurile alimentelor au sărit în aer. Vor libertate,
vor o viaţă mai bună.
Adică, pentru ceea ce am luptat şi noi în urmă cu 20 de ani.
Să trăim ca-n Occident.
Să avem ce au cei din Vest.
Şi ni s-a dat. Iluzia unei vieţi mai bune, sub forma unui telefon
mobil, a unui televizor color cu 110 programe şi a unei case pentru
care vor plăti şi copiii noştri.
Avem de toate, însă ceea ce avem este cumpărat cu bani împrumutaţi.
Fiecare împrumut are o dobindă şi dăm înapoi dublu.
Ni se strigă-n urechi că sintem liberi.
De fapt, ne-am născut cu lanţuri la picioare.
Sintem sclavii celor puternici, celor care dau.
În Africa, marile companii au descoperit o nouă oază de profituri.
După ce au pus lanţuri prin Europa de Est, se pregătesc acum pentru
continentul negru.
Dar asta nu se poate face în linişte.
E nevoie de singe.
Pentru ca omul de rind să creadă din toţi rărunchii lui că e liber şi
că va fi fericit.
PS.
Importurile din Egipt, de fructe şi de legume, ale Uniunii Europene,
în ultimii zece ani, au crescut de la 247.512 tone la 481.439 tone.
Egipt a devenit al treilea mare furnizor de legume pentru UE, după
Maroc şi Israel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu