Alchimia albinelor

A comb partially filled with honey and partially capped., originally uploaded by Bienenwabe.

"Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu, Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.
Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?
Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup.


În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că . Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb. Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.

După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine. Este o determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km, apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă. Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.


Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate? Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere. Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul. Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare. Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă , ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade. Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals. Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită. O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus. Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi. Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime.


Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ? O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere. Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării. Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă. Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului. Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros. Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează. Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil. Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.


Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine. Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei. Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur. Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune. Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale. Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune. Câtă miere avem voie să mâncăm? Ar trebui consumate zilnic1-3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame. În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism. În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor. Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole? Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii.
Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată. Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune. Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia. Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice. Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul. Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie). Unde puteţi fi găsit de cei care vor să încerce produsele dvs? Mă găsesc în comuna Bălăneşti nr 336 din Jud Gorj, aproape de Târgu Jiu. Centrul medical se numeşte Apiregia Imunostim, cuprinde mai multe laboratoare, în care creăm produsele. Dintre ele, 48 sunt deja autorizate ca suplimente alimentare. În curând vom avea şi laborator propriu de analize medicale, căci nu oferim nici un tratament până nu vedem diagnosticul clar. Iar stupina noastră se află pe un deal cu un nume predestinat, Dealul Prisăcii. Este un deal cu o floră spontană completă. De primăvara, de când înfloreşte alunul, salcia, cornul, până toamna tarziu, cu tot felul de floricele. Mai mult decât atât, în apropierea stupinei creşte o orhidee foarte rară, care seamănă perfect cu o tijă pe care s-a aşezat o albină. Oamenii din zonă îi spun albinuţă."