efort care nu duce decît la realizãri irelevante, a concepe cã te poti realiza numai printr-o muncã obiectivã si neîncetatã, iatã ceea ce este revoltãtor si ininteligibil.
Munca sustinutã si neîncetatã tampeste, trivializeazã si impersonalizeazã. Ea deplaseazã centrul de preocupare si interes din zona subiectivã într-o zonã obiectivã a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseazã atunci de destinul sãu personal, de educatia lui lãuntricã, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevãratã, care ar fi o activitate de
continuã transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic cã în lumea modernã munca indicã o activitate exclusiv exterioarã. De aceea, prin ea omul nu se realizeazã, ci realizeazã.
Faptul cã fiecare om trebuie sã aibã o carierã, sã intre într-o formã de viatã care aproape niciodatã nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin muncã. Sã muncesti pentru ca sã trãiesti, iatã o fatalitate
care la om e mai dureroasã decît la animal. Cãci la acesta activitatea este atat de organicã, încat el n-o separã de existenta sa proprie, pe cînd omul îsi dã seama de plusul considerabil pe care-l adaugã fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifestã una din tendintele lui de a iubi rãul, cînd acesta este fatal si frecvent. Si în muncã omul a uitat de el însusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simplã si dulce, ci la o exteriorizare vecinã cu imbecilitatea. Prin muncã a devenit din subiect obiect, adicã un animal, cu defectul de a fi mai putin sãlbatic. In loc ca omul sã tindã la o prezentã strãlucitoare în lume, la o existentã solarã si sclipitoare, în loc sã trãiascã pentru el însusi - nu în sens de egoism, ci de crestere interioarã -, a ajuns un rob pãcãtos si impotent al realitãtii din afarã.
Emil Cioran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu