Ce iti rezerva astrele in anul 2009?
Cu bune, cu rele anul 2009 ne bate la usa. Din punct de vedere astrologic, anul care vine va fi un an plin, bogat in evenimente si situatii conflictuale, punandu-se foarte mult accent pe influentele ext erne. Totodata vor avea loc rasturnari de situatii si clarificari ale unor situatii care pana acum pareau fara iesire. Felul in care planetele se vor alinia in noul an anunta insa un an favorabil frumusetii si sanatatii.
Astrologii au studiat miscarea planetelor pe bolta cereasca si felul in care aceasta miscare ne poate influenta viata personala, cariera si starea de sanatate. Inainte de a intreprinde actiuni si activitati noi, ar trebui sa stim daca si astrele sunt de partea noastra, creand conjucturi favorabile punerii in aplicare a dorintelor si ideilor noastre. Iata asadar care sunt previziunile astrologice in ceea ce priveste anul 2009 in horoscopul european:
Berbec -Anul 2009 va fi un an prosper mai ales in ceea ce priveste viata personala a nativilor din Berbec. Acestia se vor bucura de armonie, intelegere si echilibru in viata de cuplu mai ales in prima jumatate a anului. Pe parcursul anului este posibil sa intampinati unele dificultati daca nu va schimbati atitudinea si felul usor credul in care percepeti iubirea. O schimbare importanta va avea loc in cariera, unde eforturile, puterea de munca si aptitudinile vor fi apreciate la justa lor valoare.
Este foarte posibil sa va schimbati locul de munca pentru un altul mai bun sau chiar sa fiti promovat. Evitati insa sa faceti investitii majore si preferati-le pe cele pe termen lung. Feriti-va de excese de zel si nu cheltuiti mai multi bani decat sunt necesari.
Taur- Anul care vine va debuta pentru cei aflati sub semnul Taurului cu o dorinta sporita de a gusta aventura, ineditul, de a se implica in activitati ce ii deconecteaza de rutina si monotonie. Daca te-ai nascut sub zodia Taurului, este posibil ca anul acesta sa cunosti persoane noi care iti vor deveni prieteni foarte apropiati, deschizandu-ti drumul spre dezvoltarea personala.
Tensiunile si conflictele care pot aparea in viata de cuplu pot fi depasite doar daca dai dovada de rabdare, intelegere si calm. Cei care nu si-au intalnit inca sufletul pereche au toate sansele sa o faca in ultimele luni ale anului. Este posibil sa intampini anumite dificultati si pe plan financiar odata cu inceputul anului, insa din iunie-iulie, situatia ta materiala se va redresa.
Gemeni - Pentru zodia Gemeni, inceputul anului 2009 se anunta a fi unul furtunos si bulversant, in care sunt inca resimtite influente ale anului anterior. Acum se culeg roadele actiunilor din anul trecut, iar acestea nu au fost intotdeauna si cele mai corecte.
Gemenii vor avea un an deloc favorabil sanatatii, un an cu mare consum energetic, un an in care se vor simti epuizati, irascibili si agitati fara sa-si dea seama de ce. Cu toate acestea, eforturile lor pe plan profesional vor fi apreciate, iar proiectele in care au investit toate resursele energetice se vor finaliza cu bine. Pe plan sentimental, partenerul de viata va fi cel care ii sustine si ii va incuraja sa mearga mai departe.
Rac -Din punct de vedere material, anul 2009 va fi pentru nativii din raci un an deosebit de bogat in care se vor face investitii importante pentru viitorul apropiat: o noua locuinta, o masina, etc,. Relatiile cu cei din jur vor fi satisfacatoare si vor beneficia de ajutorul prietenilor adevarati atunci cand or sa aiba cea mai mare nevoie.
Se anunta vremuri vesele pentru Raci, iar intrigile si micile barfe pe care persoanele invidioase le tes in jurul vostru au rolul de a lecondimenta viata. Pasiunile trecatoare roiesc in jurul lor anul acesta, insa vor fi mult prea indragostiti de partenerul de viata ca sa le acorde atentie.
Leu -Pentru Leu, anul viitor nu va fi cu nimic deosebit de cel anterior. Nu vor avea loc schimbari majore in ceea ce priveste aspectul profesional oricat de multe eforturi ar depune si oricat de mult timp s-ar sacrifica in numele succesului. Pentru ca simte ca toata lumea este cu ochii pe el, nativul Leu va incerca sa se comporta ca atare. Isi doreste sa straluceasca si sa starneasca murmure de admiratie, insa nu va reusi decat intr-o oarecare masura.
Chiar daca lupta pentru recunoasterea meritelor profesionale si pentru integrarea sa sociala, nativul Leu ar trebuie sa tina cont de faptul ca anul 2009 este pentru ei un an ideal implinirii pe plan sentimental. Este anul in care relatiile pe termen lung se pot finaliza cu o frumoasa ceremonie.
Fecioara -Pentru zodia Fecioara, 2009 va fi cu siguranta un an pe care si-l vor aminti toata viata. Schimbarile din viata acestor nativi lor vor fi bruste si neasteptate, cu un impact puternic asupra viitorului. Vor trai cu impresia ca ceea ce li se intampla este pur si simplu incredibil si ca nu are nimic de a face cu realitatea.
Daca sunt singuri, vor trai o pasiune devastatoare. Daca sunt implicati intr-o relatie de cuplu stabila, peste noapte se vor hotari ca este timpul sa se casatoreasca. Daca se afla intr-un impas financiar, vor primi sume de bani exact de la persoane la care nu s-ar fi asteptat niciodata. Daca nu iubesc inca, o vor face din tot sufletul.
Balanta – Daca pana acum credeau ca nu o sa-si mai revina niciodata, cei nascuti in zodia Balanta vor constata ca in anul care vine sufletul lor, traumatizat de o fosta iubire, incepe,incet, incet sa se vindece. Treptat, in inima lor se infiripa speranta si dorinta de a lasa trecutul in spate. Si o vor face. In cele din urma isi vor regasi echilibrul interior.
O parte dintre acesti nativi, cei mai aventurosi, vor pleca in destinatii cat mai indepartate. Este foarte posibil sa se si stabileasca pe cu totul alte meleaguri decat cele natale. Vor simti ca locul lor este aici si tot aici isi vor gasi linistea sufleteasca. Pe plan profesional, pentru Balante, 2009 va fi un an incununat de succese marunte, insa extrem de importante pentru evolutia lor din urmatorii ani.
Scorpion -Daca lucrurile par a avea culoarea roz in primele luni ale anului 2009 si rozalie la jumatatatea anului pentru Scorpion, nu acelasi lucru ar putea fi spus si despre ultimele luni ale anului. In general, viata conjugala va fi una linistita, fericita si lipsita de evenimente mari la inceputul anului, insa spre sfarsitul anului, alinierea planetelor da nastere de conflicte grele care se pot incheia cu o despartire definitiva.
Daca te vei aventura in activitati riscante in care mizele sunt foarte inalte, te vei lovi de unele probleme de natura materiala. In ceea ce priveste starea de sanatate a organismului, problemele de sanatate te vor obliga sa iti intrerupi activitatea profesionala.
Sagetator - Pentru Sagetatori, 2009 este un an de bun augur in ceea ce priveste relatiile familiale si un an ideal pentru marirea familiei cu inca un membru. Acorda insa atentie si intentiilor tale profesionale chiar daca vei simti ca timpul tau liber se micsoreaza pe zi ce trece. Mai mult ca niciodata, vei avea nevoie de stimulare intelectuala.
In cazul in care partenerul tau trece prin stari interioare contradictorii, nu-i amplifica si mai mult starea de confuzie, antrenandu-l in certuri si discutii ce nu-si au rostul. Lasa-i timp sa-si revina si acorda-i tot sprijinul tau. Pe cat posibil, incearca sa te relaxezi caci rezervele tale energetice sunt pe punctul de a ajunge la limita.
Capricorn -In 2009, cei nascuti zub zodia capricornului vor fi nu norocosi, ci perseverenti in gasirea norocului. Cei care manifesta o inclinatie spre latura spirituala, vor progresa repede si se vor face remarcati in domeniul lor de activitate.
Capricornii mai pragmatici se confrunta insa cu o criza a puterii de munca. Indiferent de cat de provocatoare ar fi noile proiecte in care se vor lasa antrenati, randamentul este unul scazut. Vointa lor puternica ii mentine insa pe linia de plutire. Pe plan sentimental, Capricornii vor da nas in nas cu ispite de tot felul. S-ar putea chiar sa le si cedeze, inselandu-si partenerul.
Varsator - Oricat de mult si-ar fi dorit sa nu fie asa, anul 2008 nu i-a ferit pe nativii din Varsator de suferinta, probleme si necazuri, de situatii care i-au adus in punctul de a nu mai stii ceea ce-si doresc de la viata. Anul 2009 promite insa imbunatatiri in situatia Varsatorilor. Vor fi ajutati de prieteni dragi cu bani, cu sfaturi de incurajare, cu gasirea unui loc de munca.
Cei care lucreaza in domenii creative vor inregistra succese remarcabile si vor fi apreciati pe masura. Norocul pare ca le surade in sfarsit. Este foarte posibil ca, tot prin intermediul cunostintelor, nativii acestei zodii sa gaseasca o persoana care sa-i determine sa iasa din carapacea lor de tristete si deprimare. Si va fi dragoste la prima vedere!
Pesti - Per ansamblu, anul 2009 va fi pentru nativii din Pesti un an al tatonarilor, un an al formarii de caractere, un an usor ostil si cu etape greu de traversat. Cei nascuti sub zodia Pestilor vor avea insa ocazia sa testeze cine le sunt adevarati prieteni si daca se pot bucura de sprijinul neconditionat al partenerului de viata.
Nu spune nimeni ca nu se ivesc si oportunitati, insa trebuie sa invete sa profite de ele atunci cand se ivesc. Nici mai devreme, nici mai tarziu... Exista dorinta de a comunica si indeosebi cu partenerii de sex opus. Cei carora le placea sa zboare din floare in floare, vor simti nevoia de stabilitate, iar cei implicati deja intr-o relatie stabila se vor simti si mai atasati de persoana iubita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu