Nora Iuga si Joachim SCHOLL la Deutschland Radio Kultur, Berlin, pe 6 decembrie 2012

NOra Iuga si Doamna cu umbrela, originally uploaded by uncristian.

Fiindcă se pare că Victor Ponta vrea să tragă pe linie moartă cultura autohtonă, intelectualii români îl atacă pe premier. Scriitoarea Nora Iuga pledează în apărarea omului politic şi califică atacurile virulente la adresa ţării ei în mediile internaţionale drept exagerate, ba chiar nefondate.

Mircea Cărtărescu a declarat că România s-ar afla pe marginea prăpastiei şi că, dacă acest proces antieuropean împotriva valorilor civilizaţiei continuă, „noi nu mai putem trăi în România“. Îi împărtăşiţi opinia?
Da, dar numai în parte. Sînt întru totul de acord cînd spune că România s-ar afla pe marginea prăpas­tiei. Sînt mulţi în ţara mea care au ajuns să-şi privească patria drept o colonie. Ceea ce nu este încă un fapt dovedit, însă există ideea tendenţioasă că România ar avea o atitudine ostilă faţă de Europa şi de Uniunea Europeană. Ne-am dorit întotdeauna să fim priviţi şi noi – care ne-am născut pe acest continent – drept europeni. Aceasta a fost cea mai mare victorie pe care am realizat-o şi cea mai mare bucurie trăită de noi, cînd am fost, în cele din urmă, recunoscuţi ca atare.

Dar tocmai de aceea, pentru că bucuria acestui proces istoric a fost atît de mare, acum formulările multor intelectuali au devenit, din această primăvară, tot mai incisive. Se atrage atenţia asupra pericolului unei situaţii similare cu cea din Belarus. S-a vorbit despre preluarea forţată a puterii, asemănătoare cu ceea ce s-a întîmplat în Germania anului 1933. Regizorul Cristian Mungiu a vorbit chiar despre problema unei „purificări“ radicale. Sînt aceste noţiuni expresia reală a situaţiei actuale în România?
Vreau să vă spun un lucru, poate greşesc, poate văd lucrurile ceva mai democratic, dar cred că şi poporul ar trebui întrebat. Fireşte, mulţi dintre intelectuali împărtăşesc părerea lui Căr­tărescu. Există, în România, o „elită“, incontestabil, şi aceste somităţi, cei mai mari intelectuali ai noştri, care se bucură de notorietate, sînt Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu – foarte stimat şi iubit în Germania –, Patapievici etc. Cărtărescu e indiscutabil cel mai bine cotat scriitor al nostru, dar aici mai există şi alte aspecte, şi alte glasuri, probabil complet necunoscute în Germania; România e o ţară despre care nu se ştie mai nimic, cu atît mai puţin despre poporul care o locuieşte. Dacă azi Bucureştiul încă mai este confundat cu Budapesta sau cu Sofia, evident că nu se ştie nimic despre istoria României, despre evoluţia acestui neam, despre cum trăim, cum gîndim, ce merite avem şi despre cîte umilinţe gratuite îndurăm în ultima vreme.
Ne simţim foarte ofensaţi că pretutindeni se spun fel de fel de grozăvii, care mai de care mai mizerabile despre noi. Vreau să ştiţi că urmăresc toate emisiunile politice. Ponta nu este un diavol, nu e un jucător, nu e un criminal, aşa cum îl acuză unii. E un tînăr cultivat, inteligent, vorbeşte trei limbi străine la perfecţie – orice comparaţie cu Băsescu e exclusă. Pare paradoxal că tocmai intelectualii sînt marii adepţi ai lui Băsescu şi ai regimului său. Patapievici a făcut multe lucruri meritorii pentru artiştii români, pentru arta şi pentru cultura autohtone, mai ales pentru literatură. Cu sprijinul Institutului Cultural Român, unii literaţi preferaţi au devenit cunoscuţi în Germania şi în alte ţări, au fost traduşi, au primit burse, şi acest lucru a fost posibil deoarece ICR-ul, condus de Patapievici, a fost finanţat din fondurile Preşedinţiei.

În miezul acestei dezbateri cultural-politice se află tocmai ICR-ul. Ar trebui să adăugăm că, din 2005, acesta s-a dezvoltat, devenind o instituţie de talia Institutului Goethe şi a British Council, iar directorul Institutului, Patapievici, are merite uriaşe în această privinţă, ceea ce a şi făcut să se vorbească atît de mult în rîndurile intelectualilor din întreaga Europă despre asta. Patapievici s-a retras vara trecută, pentru că se teme de o altă orientare, care ar lua mai degrabă o direcţie naţionalistă. După ceea ce ne spuneţi dvs., lucrurile n-ar sta chiar aşa?
Nu, în nici un caz. Noi nu sîntem naţionalişti, şovini, cu atît mai puţin extremişti. Dar există un pericol mare: dacă sîntem trataţi ca atare şi România e privită drept ţara cea mai urîtă, criminală şi naţionalistă, atunci s-ar putea să devenim cu adevărat euro­sceptici şi poate chiar naţionalişti, cum ne consideraţi… Sincer, ne simţim nedreptăţiţi.
Iubesc Germania, bunicul meu a fost german şi vedeţi, vorbesc nemţeşte, dar vreau să ştiţi adevărul. Sînteţi greşit informaţi. La noi în ţară, lucrurile nu stau chiar aşa. Doar intelectualii – în special cei favorizaţi – au această părere, pentru că ei, pe bună dreptate, sînt de partea celor care i-au propulsat. Sînt convinsă că Patapievici şi ICR-ul au făcut şi multe lucruri meritorii, dar mai există o explicaţie: intelectualii „îl iubesc“ pe Băsescu fiindcă acesta a promis public că porneşte procesul împotriva comunismului. Şi, după cum se vede, s-a ales praful, ca de tot ce a promis preşedintele. Acum cîteva zile, am auzit la televizor, nu ştiu cît este de adevărat, că întreaga arhivă, deci toate dosarele PCR-ului, ar fi fost distrusă încă din timpul revoltei populare din 1989.

Interviu difuzat de Deutschland Radio Kultur, Berlin, pe 6 decembrie 2012