Din viața și "opera" lui H. R. Patapievici

Roman Patapievici, originally uploaded by Salone Internazionale del Libro.

Președintele ICR, Horia Roman Patapievici, unul din cei mai îndârjiți propagandiști ai regimului Băsescu, țipă de mama focului că actualul guvern vrea să înlăture din fotoliile confortabile de la acest institut trupa de cântăreți de ode prezidențiale.

Pentru a ne edifica pe deplin cât de îndreptățit e Patapievici să clameze dreptate pentru cultura română, abuzată vezi Doamne de Guvernul Ponta, cotidianul.ro redă câteva citate semnificative din ”opera” culturnicului pus șef la ICR de Traian Băsescu.

Iată, de pildă, ce afirma H. R. Patapievici despre:

GEOGRAFIA ROMÂNIEI: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

POPULAŢIA ROMÂNIEI:

- “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)
- “Un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)
- “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

LIMBA ROMÂNĂ:

“Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

ISTORIA ROMÂNILOR:

“In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.
Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit.
Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

CULTURA ROMÂNILOR:
“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag49)
“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

“România are o cultură de tip second hand”, spunea Patapievici într-o emisiune la TVR Cultural în data de 27.02.2007

VIITORUL ROMÂNIEI:
“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.”( interviu cu H. R. Patapievici apărut în Revista “Rost” nr. 24 / 2005)

Citatele din ”opera” lui Patapievici e pot verifica în partea întîi a volumului “POLITICE”, apărut în 1996 la Editura Humanitas.

Și pentru a înțelege și mai bine ce hram poartă personajul H. R. Patapievici, reluăm un articol publicat în Cotidianul în data de 02.09.2009:

” De mai multă vreme, pe site-uri şi prin ziare, prin documente, prin cărţi şi prin declaraţiile preşedintelui ICR circulă secvenţe biografice diferite. Filozoful nostru îmbârligat (culmile gândirii sale vor fi puse la dispoziţia cititorilor în perioada următoare) e când victimă, când fiu de refugiat sau de erou. Unii, mai puţin îngăduitori, văd în prezenţa lui Dionis Patapievici ca translator pe lângă Comandamentul militar sovietic şi pe lângă Poliţia Zonei Sovietice şi mai apoi la Banca Naţională a României cu totul şi cu totul altceva! Singurul care ar putea clarifica lucrurile este chiar H.-R. Patapievici!

Horia-Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007:

"Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama şi toţi oamenii, de când mă ştiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata şi nimeni cu excepţia lui nu mi-a spus vreodată Roman. (...) Tata era dintr-un sat de lângă Cernăuţi şi toată regiunea în care erau el şi familia lui - cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) - au rămas în Uniunea Sovietică. Un timp au încercat să se acomodeze.

Publicitate

Tata e născut în ’21, avea exact vârsta de înrolare ş.a.m.d. Roman Smercianski, vărul lui primar, era în aceeaşi situaţie. Şi s-a făcut un consiliu de familie în urma căruia s-a hotărât ca băieţii, băieţii tineri, să se refugieze. Nu în România, pentru că ei erau convinşi atunci că Uniunea Sovietică va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupată de nemţi. Pentru că Polonia fusese cu un an înainte împărţită între ruşi şi nemţi."

Horia-Roman PATAPIEVICI, "Evenimentul Zilei", 11 ianuarie 2007:

"Tatăl meu a fost un refugiat din Cernăuţi. Venirea sovieticilor l-a făcut să se refugieze: nu în ce mai rămăsese din ţară, despre care credea că va fi şi ea in curând invadată, ci în Polonia. Oricât ar părea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le părea în 1940, în Polonia împărţită, mai sigur sub nemţi decât sub sovietici.

Toată viaţa lui, tata a rămas îngrozit de ruşi. Cooptat în anii ’70 să se ducă la Moscova într-o delegaţie CAER, tata a refuzat. El, care, din spirit de disciplină, nu putea face nici un gest de frondă, a refuzat să se întoarcă în ţara din care nici un Patapievici nu s-a mai întors. Nu putea uita că din familia lui urmaşi nu au avut decât cei care au reuşit să se refugieze. Restul Patapievicilor au fost raşi - care arestaţi, care omorâţi, care deportaţi. Astăzi, în locurile natale ale familiei Patapievici nu mai există nimeni din neamul meu. (...)

Din familia mea paternă nu au supravieţuit decât doi oameni: unul era tatăl meu, celălalt unchiul lui. Dintre aceştia, numai unul a mai putut avea, cum se spune în Biblie, fii şi fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigaşii neamului meu.(...)"

Horia-Roman PATAPIEVICI, "TANGO - Revista femeilor care ştiu să se mişte", 1 aprilie 2007

"Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (...) Aveam să aflu cât suport existenţial avea prudenţa lui când, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul. (...) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul."

Monica LOVINESCU:

"Descoperim un tânăr (are 35 de ani şi pare cu vreo zece mai puţin) simplu, emoţionant şi emoţionat, aproape patetic, care ne vorbeşte de tatăl lui ieşind din închisoare şi nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferinţele prin care a trecut".

"Jurnal, 1990-1993", pagina 291

Petitia pentru demiterea lui Patapievici - Romania

Petitia pentru demiterea lui Patapievici - International

“ADEVĂRUL”:

"Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Direcţia Operaţiuni Băneşti, domiciliat în Bucureşti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arăt următoarele:

1.(...) Urmare schimbărilor teritoriale ce au avut loc în această perioadă (22 iunie 1940) am avut posibilitatea să mă înscriu la Universitatea de Stat din Cernăuţi (URSS) la Facultatea de Fizică şi Matematici. Pentru rezultatele bune obţinute la învăţătură şi pe tărâmul activităţii obşteşti, am obţinut bursa de merit. După absolvirea primului an de facultate, războiul şi ocupaţia hitleristă-antonesciană au întrerupt mersul normal al vieţii. Suspectat şi persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avută sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectivă şi ameninţat cu mobilizarea şi trimiterea pe frontul antisovietic, în toamna anului 1941 am părăsit regiunile natale pentru a mă refugia în Polonia. (...)

Din aprilie 1945 am putut din nou să trăiesc în condiţii umane. La Viena am activat ca translator pe lângă Comandamentul militar sovietic, apoi pe lângă Poliţia Zonei Sovietice, în arondismentul I. (...) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Roşie m-am înscris la Academia Superioară de Comerţ Mondial. În timpul şederii mele la Viena am activat în rândul Partidului Comunist Austriac. În anul 1946 am fost primit ca membru în Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (...)

2. Ca dovezi pentru cele arătate în autobiografie voi menţiona unele documente existente asupra mea şi persoane. (...) Pentru perioada 1940/1941 când am studiat în URSS: carnet de student. (...) În ceea ce priveste activitatea democratică posed legitimaţia de membru în Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) şi carnet de membru în K.d.G.H. - Comitetul studenţilor oprimaţi de nazism (nr. A 2056); în Asociaţia de strângerea legăturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (...)

TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU PACE!

Bucureşti, 16 oct. 1960"

COMPLETĂRI:

"În legătură cu comportarea mea din perioada 1936-1940 şi conceptiilor pe care le aveam atunci arăt că în clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discuţii în contradictoriu cu profesorul meu de limba germană, Popescu, discuţii care s-au terminat cu aprecierea dânsului că «am concepţii bolşevice» şi că locul meu ar fi «dincolo de Nistru»."

"Plecarea din ţară a fost determinată de atmosfera de teroare dezlănţuită de autorităţile de ocupaţie din Bucovina de Nord, împotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic şi de atitudine negativă faţă de războiul antisovietic la care nu vroiam să mă las mobilizat. De aceia am plecat din Cernăuţi înapoi la Stănceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiată de Stănceni, pe teritoriul URSS (fosta Galiţie Poloneză, intrată în componenţa Statului Sovietic încă în anul 1939)."