Iuliu Maniu, in menghina istoriei

Statue of Iuliu Maniu, Bucharest, originally uploaded by Nice2Beat.

Colaborarea lui Iuliu Maniu cu Special Operations Executive



PARTEA I
Formal S.O.E. a fost înfiinţat în iulie 1940. Până atunci misiunile specifice S.O.E. au fost executate de către Secţiunea D, care îşi avea propriul cartier general la Belgrad. Înfrângerile din mai-iunie 1940 au determinat înfiinţarea S.O.E. O serie de civili au fost recrutaţi în această perioadă de către secţia română a S.O.E.: Hugh Seton -Watson, William Haris-Burland, Ivor Porter, Gardyne de Chastelain, etc. Până în vara lui 1940, activitatea SOE a avut ca obiectiv principal sabotarea aprovizionării cu petrol românesc a Germaniei. Eşecul acestor planuri a mutat centrul de greutate al acestei agenţii în domeniul politic unde britanicii au încercat să creeze o puternică opoziţie antigermană1.
S.O.E. stabileşte legătura cu Maniu
Speranţele S.O.E. în organizarea unor acţiuni subversive împotriva prezenţei germane în România şi a regimului Ion Antonescu s-au concentrat asupra lui Iuliu Maniu. Potrivit documentelor britanice reprezentantul S.O.E. în România, Gardyne de Chastelain, a început să lucreze cu Iuliu Maniu încă din vara lui 1940 pentru a pune bazele unei organizaţii, care, în cazul în care germanii ocupau ţara, avea menirea să menţină contactele cu serviciile britanice de informaţii2.
În septembrie 1940, Chastelain s-a întâlnit cu Iuliu Maniu în casa lui Rică Georgescu. Liderul ţărănist a acceptat să plece la Londra, unde urma să alcătuiască un Comitet Român Liber şi să conducă propaganda antigermană. El s-a angajat să provoace o răscoală antigermană în Transilvania atunci când situaţia o va permite. În schimb, a cerut ca Churchill, personal, să garanteze integritatea României şi restituirea nord-vestului Transilvaniei.
Guvernul britanic nu dorea însă ca Maniu să se stabilească la Londra, ci la Istanbul sau Cairo. Londra nu voia să-l primească pe Maniu ca lider al unui guvern în exil, iar Chastelain a fost avertizat ca pe viitor să nu mai aibă astfel de iniţiative3. În cele din urmă guvernul britanic a fost de acord să se formeze un Comitet Român în exil care să facă propagandă împotriva regimului Antonescu. Maniu a acceptat şi a decis ca din comitet să facă parte Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Nicolae Titulescu, aflat atunci în Elveţia şi Carol Davilla ca reprezentant personal al său în Statele Unite. Madgearu a fost asasinat de către Garda de Fier, Titulescu a murit din cauze naturale, iar Mihalache a refuzat să părăsească ţara. În locul lor, Maniu a trimis pe Cornel Bianu să-l înlocuiască pe Madgearu şi pe Ştefan Neniţescu să acţioneze ca secretar al acestuia. Pavel Pavel a plecat cu binecuvântarea lui Maniu, dar în nici un caz ca reprezentant al acestuia. Aceştia au părăsit România în noiembrie 1940, iar în 1941 se aflau deja în Marea Britanie. Maniu a acceptat fonduri operative de la S.O.E. şi a insistat să primească un aparat radio pentru legătura cu Cairo. A promis lui Chastelain, că va organiza grupe de sabotaj împotriva ţintelor petroliere, dar a refuzat să accepte explozibilul furnizat de S.O.E. considerând că se poate baza pe resurse locale4.
Românii au avertizat S.O.E. de atacul împotriva URSS!
Chastelain a organizat o legătură radio între Maniu şi ofiţerii S.O.E. aflaţi la Istanbul. Responsabilitatea instalării aparatului radio i-a revenit lui Rică Georgescu. Acesta a fost instalat într-o suburbie a Bucureştiului în toamna lui 1940. A fost găsit un operator radio care timp de aproape un an a transmis şi a primit mesaje privind situaţia din România. Unul dintre mesaje, deşi a fost primit cu scepticism la Londra, conţinea un avertisment potrivit căruia germanii vor ataca URSS la 15 iunie 1941. Unchiul lui Rică Georgescu, generalul Manolescu obţinuse această informaţie de la o sursă din armata germană. Data menţionată devansa doar cu o săptămână, atacul împotriva Uniunii Sovietice amânarea pentru data de 22 iunie fiind determinată de întârzierea semnării pactului de prietenie turco-german5.
Referitor la activitatea lui Maniu interesantă ni se pare o notă informativă a viceconsulului ungar din Braşov din 14 noiembrie 1940. Conform acesteia, la începutul lui noiembrie Maniu l-a vizitat pe generalul Antonescu căruia i-a spus că victoria Axei nu este deloc sigură şi ca România trebuia să pregătească şi alternativa unei victorii britanice, pentru aceasta fiind necesară o a doua garnitură politică care, în caz de nevoie să determine trecerea României în sfera de influenţă engleză. Gruparea capabilă să realizeze acest lucru era, în concepţia lui Maniu, P.N.Ţ. Ca urmare, el a pretins să i se îngăduie să acţioneze liber. Antonescu a apreciat justeţea argumentelor lui Maniu şi l-a asigurat că nu va pune piedici în calea organizării lor6.
Plecarea Legaţiei engleze de la Bucureşti
În februarie 1941, Legaţia britanică a părăsit România ca urmare a ruperii legăturilor diplomatice între România şi Marea Britanie. Înainte de plecarea acesteia, Maniu a avut întâlniri pe 11 februarie, în casa lui Mihai Popovici şi pe 13 februarie la reşedinţa sa, cu ministrul britanic la Bucureşti, sir Reginald Hoare. Hoare a dat explicaţii asupra rolului jucat de Legaţia Britanică la Bucureşti în politica britanică în timpul dictaturii lui Carol al II-lea. Deşi ministrul britanic a promis că România nu va fi bombardată, acest lucru se va întâmpla trei ani mai târziu7. O notă S.S.I. informa despre faptul că în ziua de 12 februarie 1941, Corneliu Coposu a vizitat Legaţia Marii Britanii unde a rămas toată ziua. Conform notei Coposu era agent de legătură între Maniu şi Hoare. La sediul legaţiei el a discutat cu Albert Krolk şi John Leigh Reed aspecte referitoare la continuarea legăturilor între cercurile britanice de la Istanbul şi conducerea naţional-ţărănistă, după plecarea legaţiei britanice din România, stabilindu-se cu această ocazie „un acord perfect”8.
La o întrunire, S.O.E. – Foreign Office în februarie 1941, reprezentanţii S.O.E. au informat că după plecarea membrilor legaţiei de la Bucureşti, programul lor în România depindea de cooperarea cu Maniu9. Înainte de plecarea legaţiei britanice, de Chastelain a făcut o călătorie finală la Bucureşti pentru a se pune de acord cu Maniu asupra procedurilor de urmat după plecarea legaţiei britanice din România. A fost pus la punct un plan care cuprindea un număr important de sabotaje împotriva regiunii petroliere. Sabotajele erau însă condiţionate de executarea de către R.A.F. a unor bombardamente asupra unor rafinării şi linii de cale ferată10. Bombardamentele au avut însă loc abia doi ani şi jumătate mai târziu iar în aceste condiţii angajamentele lui Maniu de executare a unor sabotaje nu au mai fost îndeplinite. La plecare Chastelain a lăsat la dispoziţia lui Maniu suma de 40 milioane lei. De gestionarea acestor fonduri s-a ocupat Iosif Păsătoiu11.
Transmisii radiofonice, manifeste şi memorii
Iuliu Maniu şi PNŢ au jucat un rol important în culegerea de informaţii. S.O.E. a deschis un dosar special cu titulatura Mişcări de rezistenţă Maniu şi PNŢ12. Iuliu Maniu a primit numele conspirative Miron şi Tom13. Prima emisiune radio cu aparatul lui Maniu, având indicativul Z4, a fost pe 8 aprilie 1941. Emisiunile au continuat cu succes până în august 1941. Contactele agenturii S.O.E. s-au dovedit în această perioadă extinse şi având o mare putere de penetrare la niveluri foarte înalte inclusiv la Înaltul Comandament German din Bucureşti. Z4 a fost folosit la schimbul de mesaje cu privire la atitudinea guvernului de la Londra faţă de o eventuală participare la războiul contra URSS şi pentru a obţine sfaturi atunci când Germania a cerut României să ocupe Banatul Sârbesc. Maniu şi prin el Antonescu, au fost avertizaţi că guvernul britanic va privi ca inamic orice ţară care va lupta alături de Germania împotriva U.R.S.S. Ei au fost de asemenea, informaţi de către guvernul iugoslav din emigraţie prin intermediul celui britanic că ocuparea Banatului va fi privită ca un act inamical care va fi luat în discuţie la Conferinţa de Pace cu consecinţe neplăcute pentru relaţiile dintre România şi Iugoslavia14.
În această perioadă, apropiaţii lui Maniu au editat şi răspândit manifeste, cum a fost cel intitulat “România care renaşte”, la 20 mai 1941, în care era atacată Germania şi se exprima încrederea în victoria Angliei15. Propaganda antigermană a fost tipărită la o tipografie secretă furnizată de către S.O.E. şi răspândită de membrii ai P.N.Ţ.16. Ei au manifestat atât de mult zel, încât a fost nevoie uneori de intervenţia liderului ţărănist pentru a-i tempera. Astfel, la 15 aprilie 1941, preşedintele P.N.Ţ. le-a recomandat insistent lui Ilie Lazăr, Ion Hudiţă şi doctor Nicolae Lupu să înceteze orice propagandă anglofilă pe faţă, întrucât “actualele împrejurări nu permit acest lucru”17.
Maniu a ales calea memoriilor către Antonescu sau către aliaţii anglo-americani. Prin memoriile către Londra şi Washington el a încercat să obţină de la guvernele englez şi american ca România să nu fie considerată aliat al Axei şi drepturile ei să fie examinate cu obiectivitate la viitoarea Conferinţă de Pace18.
Căderea reţelei Georgescu - Popovici
Maniu şi apropiaţii săi au continuat să transmită date la Cairo până în august 1941, când aparatura reţelei Georgescu-Popovici a căzut. Arestarea lui Rică Georgescu şi a ing. Ion Popovici l-a pus în dificultate pe Maniu. Această reţea fusese recrutată de Chastelain, în toamna anului 1940. Ea mai cuprindea pe maistrul Bălan, specialist în transmisiuni radio plus alte 10 persoane care îndeplineau rolul de informatori şi curieri. Ion Popovici, primise 80.000.000 lei din care 18.000.000 fuseseră luaţi de către Rică Georgescu, sub pretextul că face propagandă în Ardeal. Au existat suspiciuni că Georgescu şi-a însuşit aceşti bani. Rică era ginerele lui Sever Bocu, şeful organizaţiei P.N.Ţ. din Banat, care era în relaţii apropiate cu Maniu. La ancheta de la SSI, Ion Popovici (alias Procopius) a mărturisit că scopul organizaţiei era de a menţine legătura între britanici şi Maniu, Această declaraţie a pus într-o situaţie delicată pe Eugen Cristescu şi S.S.I.-ul care erau presaţi de germani să accepte participarea unor ofiţeri Abwehr la anchetă, cărora să li se permită accesul la toate documentele19. Se mai cunoaşte faptul că declaraţiile lui Popovici au dus la arestarea altor agenţi britanici20. Reţeaua Georgescu-Popovici a făcut spionaj transmiţând britanicilor până la arestarea membrilor săi de către S.S.I., un număr de 42 de mesaje ce conţineau informaţii “despre armata germană şi unele stări de lucruri din România”21. S.O.E. a încercat să-l salveze pe Rică Georgescu trimiţând un curier în România cu 4.000 de dolari şi cu instrucţiuni să mituiască pe oamenii implicaţi în ancheta judiciară. Maniu a preluat aceşti bani şi i-a folosit pentru mituirea autorităţilor judiciare române care au amânat la nesfârşit procesul22. În ciuda presiunilor făcute de germani, procesul nu a mai fost judecat datorită intervenţiei lui Maniu, care a ameninţat că va depune mărturie în favoarea inculpaţilor23. Lui Rică Georgescu i s-a înlesnit regimul de detenţie, acesta fiind vizitat de soţia lui care a servit drept legătură între Maniu şi Rică. Georgescu a continuat să fie folosit de către Maniu în câteva rânduri la decodificarea unor mesaje ale S.O.E. din Istanbul24.
După arestarea reţelei Georgescu - Popovici toate eforturile S.O.E. s-au concentrat pe păstrarea legăturilor cu Maniu al cărui poziţie se spera că va ajuta la crearea unor noi reţele25. În noile condiţii, legătura cu Maniu se făcea destul de greu, prin intermediul unor curieri. Răspunsul Gestapoului la folosirea de către S.O.E. a unor curieri a fost crearea unui punct de control la graniţa turco-bulgară la Svilengrad. Controalele operate de către germani au fost atât de dure că S.O.E. a fost nevoit să renunţe la o parte din curierii săi români care deveniseră prea cunoscuţi şi să-i interneze într-un lagăr din Africa de Sud. De asemenea, au mai fost folosiţi curieri din ţări neutre ca Elveţia, Portugalia sau Suedia26.
Englezii îi abordează pe sovietici
Printre metodele încercate de S.O.E., în dezvoltarea strategiei sale de a crea canale de comunicaţie cu agenţii săi din România, s-a numărat şi o eventuală colaborare cu N.K.V.D.-ul. Astfel, în octombrie 1941, după negocierile dintre cele două guverne S.O.E. a stabilit contacte cu un agent N.K.V.D. din Istanbul, Baklanov, care acţiona sub acoperirea de asistent al secretarului comercial al Ambasadei Sovietice din Istanbul. Întâlnirile au început chiar în octombrie 1941 şi s-au desfăşurat cu regularitate până la sfârşitul anului. S.O.E. a dezvăluit N.K.V.D. în linii mari planurile sale în România fără să deconspire detalii sau nume în afară de Maniu. Britanicii au încercat să obţină ajutor de la sovietici în stabilirea de comunicaţii radio dar nu au reuşit. Colaborarea s-a dovedit a fi doar de o singură parte şi britanicii au întrerupt-o în februarie 1942, când Baklanov nu şi-a ţinut promisiunile invocând motive neadevărate. Sovieticii păreau mai interesaţi de procurarea de informaţii militare din Turcia decât de rezistenţa din Balcani27.
S.O.E. aflat în dificultate a recurs la o metodă simplă şi tradiţională pentru a contracara controalele de la Svilengrad: valiza diplomatică. Turcul Savet Lufti Tozan, care era consulul onorific al Finlandei la Istanbul a acceptat să facă servicii de curierat pentru S.O.E.28.
Bani şi informaţii
O altă problemă care s-a ivit, a fost aceea a stimulării materiale a activităţilor informative şi de propagandă ale lui Maniu. Pe 26 noiembrie 1941 cu ajutorul lui Tozan erau trimişi 40.000 de dolari printr-un curier finlandez, care a predat banii ambasadorului turc la Bucureşti. Acesta, la rândul său, i-a dat lui Mihai Popovici care i-a înmânat lui Maniu29. La 26 decembrie 1941, Tom Masterson a sugerat să i se plătească liderului ţărănist suma de 150 milioane de lei adică undeva între 40 – 60.000 de lire sterline30. În aceeaşi zi Tozan pleca la Bucureşti cu un mesaj pentru Maniu. El a avut 4 întâlniri cu liderul ţărănist. Maniu a confirmat primirea celor 40.000 de dolari şi şi-a exprimat disponibilitatea să primească şi alte fonduri. El a cerut trimiterea a două aparate de emisie-recepţie. A explicat că este în fruntea unui puternic grup de civili şi militari. Era gata să organizeze o revoltă în România dacă i se garanta că trupele sovietice nu invadau ţara. Era de asemenea gata să părăsească ţara cu un avion împreună cu Jockey şi Procopius. I-a transmis lui Tozan informaţii despre reorganizarea marelui cartier general german care îi includea pe Keitel, Book şi von Brauchitsch. Tozan s-a întors la Istanbul la 14 ianuarie 1942. La întoarcere el a raportat lui Masterson că Mihai Popovici şi Maniu estimau nevoile lor financiare, pentru organizarea de actiuni subversive în favoarea britanicilor, undeva între 800 şi 900 de milioane lei. Acceptau aceşti bani nu ca pe o donaţie ci ca pe un împrumut. Până la sfârşitul războiului Maniu a primit doar o parte din această sumă. După război, banii primiţi nu au mai fost restituiţi.
De asemenea Maniu era de acord:
- Să accepte în continuare suficiente fonduri ca pe o finanţare de război pentru a organiza lupta împotriva Axei.
- Să accepte două noi aparate de radio-emisie recepţie cu planurile de semnale şi cifrurile aferente
- Să organizeze pe scară largă o mişcare de tip lucrează încet în industria românească şi în mijloacele de transport
- Să răspundă la o serie de chestionare conţinând probleme de natură politică, economică şi militară referitoare la România şi Ungaria31.
Conţinutul unuia dintre chestionare ne este dezvăluit de o minută a S.O.E. din 18 februarie 1942, care stabilea categoriile de informaţii la care urma să răspundă Maniu:
Care divizii române luptă în Rusia şi care sunt numele comandanţilor;
Mărimea armatei rămasă încă în România: 1 (antrenată) 2 (în curs de antrenare);
Estimările sale în ceea ce priveşte pierderile româneşti în morţi, răniţi şi prizonieri;
Dacă a existat multă demoralizare printre trupele române de pe front;32

Arestarea lui Tozat
La 16 martie 1942, Tozan i-a lăsat lui Maniu un aparat transmisie recepţie, cristale, un cod şi plan de semnale. De asemenea, i-a lăsat 4 chestionare ascunse într-un pachet de ţigări turceşti, un pachet cu instrucţiuni “lucrează încet” pentru a fi rapid răspândite pe liniile de transport feroviar româneşti şi în oficiile guvernamentale. A convenit cu Maniu un set de pseudonime scrise cu cerneală simpatică pe bucăţi de hârtie folosite la împachetarea diamantelor. Printr-un curier finlandez i s-au livrat liderului ţărănist 10.000 dolari, cinci diamante S.O.E. valorând 12500 lire turceşti, şi diamante de 368,72 carate valorând 76485 lire turceşti.33 Prin intermediul Legaţiei Elveţiei la Bucureşti, Maniu a primit şi un cifru care era utilizat în marina comercială engleză34.
Din lipsă de agenţi, britanicii au forţat norocul lui Tozan prea mult. Tozan a fost arestat la Budapesta fiind trădat de un agent ungar. Eliberat din închisoare de cateva zile, acesta a interpretat greşit semnalele de contact ale lui Tozan şi l-a denunţat poliţiei secrete ungare. Iniţial a fost condamnat la moarte, dar în urma intervenţiei S.O.E. pedeapsa i-a fost comutată la 20 ani închisoare. Nu se ştie exact ce a declarat Tozan în anchetă însă este cert că Maniu a fost informat despre arestarea acestuia şi s-a hotărat să-şi limiteze o perioadă activităţile.
Către sfârşitul anului 1943, Tozan a fost eliberat în urma mituirii de către S.O.E. a unor oficiali ungari. Documentele britanice arată că pentru eliberarea acestuia au fost plătite în două conturi din Elveţia sumele de 20.000 de dolari şi 20000 de franci elveţieni35. Lui Martin Sain, un om de afaceri evreu cu legături în industria petrolieră românească i s-a cerut să facă plăţile în Elveţia în contul lui Tozan pentru a acoperi originea britanică a banilor36. Maniu neştiind ce a declarat Tozan a considerat că este nesigur să mai utilizeze aparatul radio emisie-recepţie, dar a continuat să ţină legătura cu De Chastelain aflat la Istanbul prin curieri37.
Germanii cer arestarea lui Maniu, Antonescu refuză
Activităţile lui Maniu nu puteau să scape vigilenţei serviciilor secrete germane din România. Ministrul Germaniei la Bucureşti, von Killinger a atacat într-un discurs ţinut la cinematograful “Aro”, la 30 ianuarie 1942, pe cei care apreciau că “nu e bine să se mai lupte dincolo de Nistru” şi a cerut mareşalului Antonescu “să distrugă această bandă de flecari”38. La 3 februarie 1942, Maniu trimitea o notă informativă guvernelor britanic şi american prin intermediul Legaţiei elveţiene. În acest document el considera discursul lui Killinger ca pe o dovadă publică a faptului că Germania considera România un protectorat39.
Deşi germanii au cerut în repetate rânduri arestarea lui Maniu, Antonescu s-a opus explicându-le că un eventual martiraj al lui Maniu ar trezi în rândurile populaţiei resentimente împotriva conducătorului statului şi a Germaniei.
Cu acordul lui Antonescu, S.S.I. a executat o operaţiune de protecţie a liderului ţărănist trecut de Gestapo pe lista neagră de suprimare40. Eugen Cristescu a adresat un protest colonelului Rodler, şeful Abwehr-ului din România, cu privire la supravegherea lui Maniu, avertizând asupra consecinţelor unui act de violenţă contra liderului ţărănist.
Referitor la acţiunile opoziţiei, Cristescu declara: “Teoria mea era că guvernul a luat această linie cu nemţii, dar ţara nu trebuie să se înece, trebuie lăsată ca rezervă naţională care să continue statul mai departe”41. De altfel, S.S.I. cunoştea colaborarea dintre liderii opoziţiei şi serviciile de informaţii străine. În interogatoriul din 6 octombrie 1954, de la Securitate, Traian Borcescu declara că Secţia de Contrainformaţii din S.S.I. a obţinut date cu privire la legăturile dintre şeful PNŢ-ului Iuliu Maniu şi şeful PNL-lui Dinu Brătianu, cu serviciile de informaţii englez şi american, legături ce se făceau fie prin legaţiile Elveţiei şi Turciei, fie prin emisari trimişi la Istanbul, Ankara şi Cairo, fie prin agenţi lansaţi cu paraşuta42.
Din depoziţia lui Maniu la procesul mareşalului Antonescu şi a principalilor săi colaboratori, rezultă că Eugen Cristescu l-a avertizat că “siguranţa germană a aflat unde este aparatul meu de radio”43. În acest fel, aparatul a fost salvat şi s-a putut continua schimbul de informaţii cu serviciile secrete britanice.
Legăturile Maniu –S.O.E. au continuat şi pe alte canale. Unul dintre aceste canale a fost cel elveţian. Astfel, în iunie 1942, un colaborator S.O.E., Mihai Marinescu, ajungea la Berna şi raporta că Maniu considera că situaţia din România permitea trecerea la acţiune. Dar Maniu a reiterat cererea pentru o declaraţie clară anglo-sovietică că URSS va recunoaşte frontierele româneşti din 1938. După primirea unei astfel de declaraţii Maniu urma să trecă la răsturnarea regimului Antonescu şi retragerea trupelor de pe front. Masterson a avut întâlniri cu membrii importanţi ai ambasadei sovietice de la Ankara şi a discutat această problemă, însă aceştia au refuzat să-i “cumpere pe români cu promisiuni de teritorii pe care le considerau ca fiind ale lor“.44
O coaliţie a partidelor, condusă de Maniu
În noiembrie 1942, urmare a unui aranjament făcut în primele zile ale războiului între colonelul Masterson, Coco Dumitrescu, directorul companiei petroliere Unirea şi Dumitru Gheorghiu, director la Creditul Minier, acesta din urma a venit la Istanbul sub pretext că negocia cu de Chastelain preluarea companiei Unirea de către Creditul Minier. Motivul real era de fapt să prezinte S.O.E. rapoarte din partea lui Maniu şi a lui Nicolae Caranfil. Pe aceasta cale, Maniu informa S.O.E. că pentru prima oară în istoria României toate partidele politice45 au renunţat la diferende şi au format o coaliţie sub conducerea sa. Printre personalităţile care participau la această coaliţie, Gheorghiu a amintit pe Dinu şi Gheorghe Brătianu, Alexandru Cretzianu, Nicolae şi George Caranfil, Ion Christu, Savel Rădulescu, Radu Crutzescu. El a mai adaugat faptul ca Maniu nu era un om de acţiune şi de contactarea acestor lideri politici s-a ocupat Nicolae Caranfil. Caranfil era cel care a obţinut acordul tuturor pentru a se uni sub conducerea lui Maniu, însă grupul se afla sub influenţa directă a lui Caranfil46. El a propus plasarea de oameni în posturi cheie ca interne, război sau comunicaţii ca un preludiu la o eventuală lovitură de stat, care ar fi avut loc atunci când forţele germane erau suficient de slabe pentru a permite succesul unei lovituri de stat. Acţiunea era condiţionată de apropierea armatelor anglo-americane de frontierele României. Spre exemplu la Ministerul apărării era propus generalul Stoenescu47. Gheorghiu s-a întors în România cu instrucţiunea de a informa pe prietenii săi politici că trebuie să iniţieze cât mai repede posibil orice tip de acţiune, fără să se bazeze pe sprijinul trupelor anglo-americane. A fost instruit în menţinerea codurilor Playfar-Rimmer şi LMT pentru a menţine legăturile cu aliaţii anglo-americani48.
Presiunea S.O.E. creşte
Către sfârşitul anului 1942 şi începutul lui 1943, serviciile secrete britanice şi-au intensificat presiunile asupra liderului P.N.Ţ. pentru ca acesta sa treacă la acţiune. Britanicii erau interesaţi de organizarea de sabotaje în zona Ploieşti şi considerau că s-ar putea baza pentru astfel de operaţiuni pe oamenii lui Maniu. Acesta era considerat singura persoană din România cu destulă greutate şi sprijin pentru a răsturna guvernul Antonescu. În acest sens el putea obţine atât sprijinul colaboratorilor săi cât şi al P.N.L., S.O.E. considera că România este “poarta din spate” pentru orice politică britanică în Balcani, fiind bine plasată geografic şi strategic.
Maniu primea în această perioadă o notă de la comandamentul britanic din Cairo, în care se spunea că situaţia României ar putea fi luată în consideraţie numai dacă s-ar ridica cu armele contra Germaniei. La această notă, liderul ţărănist a răspuns cerând garanţii din partea guvernului britanic împotriva unei ocupaţii militare sovietice a României49. Răspunsul Londrei a fost dezamăgitor, deoarece în privinţa graniţelor răsăritene se arăta că vor fi tratate conform Cartei Atlanticului şi tratatului anglo-rus care ţinea seama de interesele securităţii sovietice50. La 3 decembrie 1942, liderul ţărănist întreba S.O.E. dacă nu ar fi posibil să convingă pe sovietici să permită formarea unei legiuni româneşti care să lupte pe orice alt front în afara celui estic şi să se întoarcă în ţară cu aliaţii51.
În decembrie 1942, au avut loc noi arestări la presiunea germanilor. Maniu l-a informat pe Gheorghiu52 despre arestarea a doi dintre operatorii săi radio. Acesta a transmis informaţia la S.O.E.53 Legăturile lui Maniu cu S.O.E se făceau foarte greu din cauza lipsei unui operator radio. Liderul ţărănist avea două canale externe: prin Stockholm şi prin Lisabona. Pentru a trimite un mesaj prin aceste canale era nevoie de 4 săptămâni să ajungă la destinaţie. (va urma)

NOTE
1. Maurice Peartion, S.O.E. in Romania, în Special Operations Executive. A new instrument of war, Edited by Mark Seaman, Routlege Francis &Taylor Group, London, 2006, pp.123-136.
2. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, documentul Romania, nedatat, p. 5.
3. Horia Brestoiu, Memoria Frontului secret. Tranşee ale luptei secrete din România în anii celui de-al doilea Război Mondial, Editura Globus, Bucureşti, 1991, vol. I, pp. 98-99.
4. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Roumania, p. 4.
5. Ibidem,, documentul România, nedatat, p. 5.
6. 23 August. Documente, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984-1985, vol II, doc. 117, p. 146.
7. Ion Calafeteanu (editor), Iuliu Maniu - Ion Antonescu. Opinii şi confruntări politice, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1994, pp. 141-142. Documentul Raport asupra activităţii grupării naţional ţărăniste şi a lui Iuliu Maniu de la 1 Septembrie 1940 până în prezent.
8. AMAE, fond 71 România, dosar 66, f 187, Notă informativă a SSI din ziua de 13 februarie 1941.
9. I. Porter, Operaţiunea Autonomous, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 85-86
10. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Romania, p. 6.
11. Ibidem, Memorandum Romania datat iunie 1945 autor E. Boxshall, p. II
12. Ibidem, A se vedea în acest sens dosarele HS 8/756, 757, 758, 759, etc..
13. Ibidem, cf. dosar HS 8/995 Romania: disposal of agents; awards.
14. Ibidem, HS 7/186, History S.O.E. Romania, p. 7
15. Mihail E. Ionescu, Puterea Cuvântului. Propaganda mişcării de rezistenţă din România (1940-1944), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 168.
16. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Romania , p. 1
17. Arhiva S.R.I., Fond „D”, Dosar 8180, Notă SSI din 15 aprilie 1941, Vol. II, f. 268.
18. H. Brestoiu, op. cit., p. 101.
19. C. Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu, Editura Ion Cristoiu S.A., Bucureşti, 1999, pp. 240-241.
20. PRO, Kew Gardens, HS 5/832, Roumania-Liquidation, Ion Popovici
21. Apud C. Troncotă, Eugen Cristescu, Asul serviciilor secrete româneşti, Memorii, Mărturii, Documente. Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1994, p. 215.
22. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, S.O.E. Romania, p. 8.
23. Arhiva SRI, fond Y, dosar 25374, vol. II, f. 98.
24. PRO Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Romania p. 9.
25. Ibidem, Memorandum on our work into Romania p. 1.
26. Ibidem, Memorandum Romania datat iunie 1945, p. II.
27. Ibidem, History S.O.E. Roumania, P 12
28. Ibidem, documentul Romania, nedatat, p. 7
29. Ibidem documentul History S.O.E. Romania. p. 10
30. Idem , HS 5/759. D/HY Memorandum from 26 december 1941.
31. Ibidem, HS 7/186, documentul History S.O.E. Romania. p. 10
32. PRO, Kew Gardens, HS 5/765. Minută S.O.E datată 18 februarie 1942.
33. HS 5/760, Nota semnată A/D3 din 20 martie 1942.
34. Andrei Şiperco, Ministrul Elveţiei la Bucureşti transmite, în Magazin Istoric nr. 11, 1990, p. 41.
35. PRO, Kew Gardens, HS 7/186. vezi şi HS 5/826, p. 7.
36. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum on our work in Romania, p.11
37. Ibidem. p. 8
38. Universul, 1 februarie 1942.
39. I. Calafeteanu (editor), op. cit, doc. cit, p. 159.
40. Jipa Rotaru, Octavian Burcin, Octavian Zodian, Mareşalul Ion Antonescu, Am făcut războiul sfânt împotriva Bolşevismului, Editura Cogito, Oradea, 1994. p. 217.
41. C. Troncotă, Din Istoria S.S.I., Eugen Cristescu despre Eugen Cristescu în Magazin Istoric nr. 7/1992, p. 40.
42. Arhiva SRI, Fond Y Dosar 25374, vol I, f. 130. Proces verbal de Interogatoriu din 6 octombie 1954 al învinuitului Traian Borcescu.
43. Marcel Dumitru Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu, Documente, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1998, Vol. II, p. 88.
44. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum on our work into Romania. Datat 16 august 1942, autor E Boxshal, p. 6
45. De fapt este vorba doar de PNŢ si de anumiţi lideri din PNL
46. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, Raport S.O.E. datat 3 decembrie 1942 redactat de D/H13 către D.S.O. (B3), f. 1
47. Ibidem, f.2
48. Ibidem, History S.O.E. Roumania, p 14
49. Ibidem, Policy towards Romania, Memorandum of Romania, 8th December 1942, pp. 1-2.
50. Mihai Pelin, Iluziile lui Maniu, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 2000, p.96.
51. PRO, Kew Gardens,HS 7/186, Notă informativă semnată D/H 13 datată 3 decembrie 1942., f. 5.
52. Conspirativ A/H 177 cf. Ibidem. dosar HS 8/995 Romania: disposal of agents; awards.
53. Ibidem, HS5/814 A/H177, Various notes 3rd April 1943.




PARTEA A II-A
În martie 1943 SOE a pus din nou problema plecării lui Maniu din ţară către Anglia deoarece s-a aflat că se ceruse lichidarea sau arestarea sa de către germani. Încă din noiembrie 1942 se obţinuseră informaţii că în ţară sosise un ofiţer superior al Gestapo pe nume Bohm cu misiunea de a organiza lichidarea unor lideri ai opoziţiei1. În aceste condiţii, apropiaţii lui Maniu au propus acestuia un plan prin care liderul ţărănist urma să plece la Londra unde să înfiinţeze un comitet democratic român. Plecarea trebuia să se facă la bordul unui avion militar. Planul nu a mai fost pus în aplicare datorită nehotărârii lui Maniu2.
Cifrul 5
În aceeaşi lună Gheorghiu s-a întors la Istanbul, acompaniat de către Mircea Druma ca reprezentant al BNR, dar în fapt ca însărcinat special al lui Mihai Antonescu. Gheorghiu a fost presat să insiste pe lângă Maniu să redeschidă comunicarea radio cât mai repede cu putinţă, dar până să se întâmple asta, pentru a umple golul, i s-a dat un cifru special numit cifrul 5 prin care se puteau transmite mesaje către Maniu prin B.B.C. Acest tip de comunicare a început la 12 aprilie 1943 şi a continuat tot anul dovedindu-se o metodă de comunicare într-un singur sens, de mare succes. Mesajele erau transmise în grupuri de 5 semne citite în limba germană şi conţineau instrucţiuni din partea SOE pentru Maniu. Aceasta s-a întâmplat deoarece au existat probleme de recepţie în Bucureşti ale serviciului BBC în limba română. Prin acest mijloc s-au transmis peste 100 de mesaje către Maniu. Deşi germanii au monitorizat aceste transmisii ei nu au reuşit să spargă codurile3.
În aprilie 1943 situaţia din România a fost discutată la Londra şi Cairo. S-a decis că era fără folos să se aştepte ca Maniu să acţioneze şi că singura soluţie era deplasarea unei echipe condusă de un ofiţer britanic care să furnizeze mijloace de comunicaţie şi să ofere sprijin tehnic pentru acţiune. De asemenea, s-a decis să fie pregătiţi un număr de români pentru operaţiuni secrete viitoare. Maniu a fost totuşi întrebat dacă ar accepta o echipă condusă de un ofiţer britanic de legătură cu echipament radio, care să facă legătura între opoziţia din România şi cartierul general al forţelor aliate care urmau sa debarce în Peninsula Balcanică. Răspunsul lui Maniu a fost evaziv, el socotind că o astfel de acţiune ar fi prematură. S.O.E. a decis însă să meargă înainte cu un număr mic de ofiţeri care au fost instruiţi rudimentar în limba română, au urmat cursuri de paraşutism, geografia României, etc4.
Schema colonelului Black
În mai 1943, Cătălin Vlădescu-Olt, viceconsulul României la Istanbul, a prezentat S.O.E. documentul cunoscut sub numele de Schema colonelului Black. Acesta era un plan politico-militar de lovitură de stat în care una din figurile conducătoare era generalul Sănătescu, care fusese demis de la comandă de către Antonescu, datorită criticilor la adresa politicii guvernului său de a purta războiul pe teritoriul URSS. Sănătescu în acest stadiu fusese introdus la Palat conform planului lui Caranfil de a infiltra persoane de încredere în poziţii cheie. Planul cerea o oarecare asistenţă aeriană din partea aviaţiei aliate dar nu i s-a acordat de către aliaţi atenţia pe care ar fi meritat-o. În opinia S.O.E. lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost de fapt Schema colonelului Black aşa cum a fost prezentată de Vlădescu-Olt5.
În vara anului 1943, colonelul Masterson l-a recrutat pe Mircea Ciupercescu care pretindea ca îl reprezintă pe Maniu. Acesta a furnizat valoroase informaţii despre construcţiile feroviare din România şi alte informaţii cu caracter militar. Ciupercescu a primit importante sume de bani pentru alte misiuni: organizarea unei reţele de transmisiuni radio şi pregătirea unor zone pentru paraşutiştii britanici. Nici una dintre acestea nu a fost îndeplinită. De asemenea, i s-a mai cerut să provoace incidente de frontieră care să conducă la o stare de război între România şi Ungaria. Astfel de ciocniri aveau loc zilnic, însă nici unul nu a fost atât de grav încât să declanşeze războiul între cele două ţări6.
Misiunea „Ranji”
În vara lui 1943, S.O.E. făcea noi presiuni pentru a-l determina pe Maniu să treacă la acţiune. De asemenea, s-a constatat că legătura S.O.E. cu Maniu funcţiona greu. În consecinţă, s-a hotărât trimiterea unei misiuni denumită “Ranji”, condusă de maiorul David Russel, în Iugoslavia, care trebuia să ajungă în România şi să-l contacteze pe Maniu7. Din aceasta misiune făcea parte şi radiotelegrafistul Ţurcanu care fusese instruit în Orientul Mijlociu să manevreze aparatul emisie recepţie. La 4 septembrie, Russel a fost ucis, se pare, pentru monedele de aur pe care orice agent britanic aflat în misiune le avea asupra sa. După moartea lui Russel, Alecu Ionescu l-a adus pe Ţurcanu la Bucureşti şi l-a instalat într-un apartament din strada Protopopescu. Ţurcanu a constituit de atunci principala legătură a lui Maniu cu Cairo8. Cel puţin în două situaţii germanii au depistat prin aparatura de goniometrie aparatul lui Ţurcanu, dar S.S.I. l-a informat pe Maniu şi acesta a reuşit să mute aparatul în siguranţă9.
Mihai Antonescu – Cretzianu - Maniu
Mihai Antonescu i-a cerut lui Alexandru Cretzianu, fost secretar general al Ministerului Afacerilor Străine, care avea legături cu Maniu, să accepte funcţia de ambasador la Ankara, pentru a tatona pe ambasadorii anglo-americani din Turcia cu o ofertă de armistiţiu. Înainte de a accepta, Cretzianu i-a cerut lui Gafencu să obţină de la guvernul britanic asigurări că acceptarea acestei funcţii nu va fi văzută ca o dovadă de colaboraţionism. S.O.E. din Elveţia, care îl avea în contact pe Gafencu, a transmis cererea la Londra. După ce a analizat situaţia Foreign Office a dat asigurările cerute de Cretzianu.10
Cretzianu l-a contactat pe Maniu care i-a spus: “Noi avem nevoie urgentă de o legătură demnă de încredere cu aliaţii şi probabil că dumneata vei avea posibilităţi de comunicare mai mari în România, dacă vei accepta un post oficial”11. Maniu i-a cerut să-i informeze pe aliaţi că totul este pregătit pentru o debarcare în Balcani şi că opinia publică din România aşteaptă cu nerăbdare evenimentul. Înainte de plecare Cretzianu l-a contactat pe Grigore Niculescu-Buzeşti căruia i-a cerut să-l înzestreze cu un cod secret deoarece unele telegrame ar fi putut avea caracter neoficial şi neortodox şi nu puteau fi văzute decât de Maniu. Buzeşti a acceptat punând condiţia să-i dea permisiunea să le arate şi regelui. În opinia S.O.E. “în acest fel regele a devenit direct parte a conspiraţiei”12. Grigore Niculescu-Buzeşti l-a înzestrat pe Cretzianu cu un cod secret, altul decât cel folosit de Ministerul Afacerilor Străine care trebuia folosit numai în mesajele transmise lui Maniu13. Cretzianu a stabilit repede contacte cu reprezentanţii britanici în Turcia şi s-a informat asupra posibilităţilor de cooperare cu aliaţii. Guvernul britanic a răspuns că orice contact al României cu Aliaţii trebuie să îmbrace forma unei oferte de acceptare a capitulării necondiţionate făcute în faţa tuturor aliaţilor. ”Nici o altă soluţie nu prezintă interes pentru noi”14, arăta mesajul guvernului britanic.
Din mesajele recepţionate prin intermediul lui Ţurcanu, Foreign Office-ul a tras concluzia că Maniu urma să trimită un emisar care ar fi avut misiunea să obţină unele garanţii, care nu ar fi putut întruni acordul URSS. S.O.E. a considerat ca foarte dezirabil ca Maniu să fie informat cu privire la ceea ce se aştepta de la emisar când acesta ar fi sosit în Orientul Mijlociu. Întrucât legătura radio funcţiona greu Foreign Office-ul a fost de acord ca la sfârşitul anului 1943 o misiune compusă din 3 ofiţeri britanici să fie paraşutată în România spre a-l putea consilia pe Maniu în negocierile pe care urma să le aibă cu anglo-americanii pentru scoaterea României din Axă15.
Misiunea „Autonomous” și operațiunea „Bodyguard”
Pentru accelerarea negocierilor a fost trimisă în România misiunea „Autonomous” formată din Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu. Dintr-o scrisoare, adresată la 9 mai 1944, de colonelul Talbot Rice de la S.O.E. lui Howard, de la Foreign Office, rezultă că deşi iniţial această misiune se intenţiona a fi o operaţie de sabotaj, în cele din urmă ca rezultat al desfăşurării evenimentelor s – a transformat într – o misiune de a transmite recomandări lui Maniu16.
Această misiune a eşuat, datorită unei erori de navigaţie aeriană, fiind capturată la câteva ore după paraşutare. Cei trei au fost încarceraţi într-un apartament cu trei camere de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei unde s-au bucurat de un tratament deosebit, li s-a acordat soldă echivalentă gradelor din armata română şi au beneficiat de hrană corespunzătoare şi tratament medical. Cu aprobarea lui Mihai Antonescu celor trei li s-a aranjat de către Eugen Cristescu o legendă credibilă care să fie spusă germanilor în cazul în care aceştia cereau participarea la anchetă. Astăzi, se ştie că britanicii au folosit contactele cu opoziţia şi cu guvernul român pentru a deruta armata germană. Operaţiunea a purtat numele de cod „Bodyguard” şi a reuşit să-i determine pe germani să menţină trupe în Balcani pentru a permite debarcarea aliaţilor în Normadia17.
Referitor la planul „Bodyguard”, Anthony Cave Brown notează: „unul din obiectivele planului Bodyguard era de a stârni zâzania între România şi Al Treilea Reich, de a provoca acolo revolte, a imobiliza trupele germane şi a le stabili atât pe frontul de răsărit cât şi pe cel de apus”18. Din studiul documentelor SOE rezultă că nici Chastelain şi nici membrii echipei sale nu cunoşteau nimic despre operaţiunea Bodyguard.
Antonescu refuză „să-l martirizeze” pe Maniu
Maniu a încercat de câteva ori să-l contacteze pe Chastelain fără succes însă. În martie 1944 Maniu a trebuit să îşi trimită emisarul la Cairo pe prinţul Ştirbei fără instrucţiunile lui Chastelain. Aşa cum se ştie, venirea lui Ştirbei la Cairo a fost deconspirată chiar de principala agenţie de ştiri britanică „Reuter”, în martie 1944. Aceasta nu se datora în nici un caz unei scăpări ci a fost o acţiune deliberată care se încadra în planul Bodyguard, elaborat de aliaţi pentru dezinformarea germanilor.19 Germanii au cerut din nou arestarea lui Maniu. Potrivit unui document britanic, Antonescu a refuzat din nou preferând să se martirizeze mai degrabă singur cu memoriile lui Maniu decât să-l martirizeze pe acesta20. Nu vom aborda problema tratativelor de la Cairo care a fost tratată în alte lucrări. Amintim însă faptul că Ştirbei a avut mai multe întâlniri cu colonelul Ted Masterson. În cursul întâlnirii din 16 martie 1944, prinţul i-a spus ofiţerului britanic că: “după părerea lui s-ar putea găsi mai uşor o soluţie dacă s-ar discuta direct cu mareşalul Antonescu, decât cu Maniu, dat fiind că acesta dintâi, controlând întreaga armată şi administraţie, şi-ar putea îndeplini obligaţiile asumate, îndoindu-se în acelaşi timp de posibilităţile lui Maniu de a face acelaşi lucru”21.
La 24 februarie 1944, Maniu îi scria lui Masterson o scrisoare prin care îl recomanda pe Constantin Vişoianu care pleca la Cairo cu misiunea de a „informa şi discuta întreaga acţiune a României în timpul cel mai apropiat”. Maniu îl prezenta ca pe „un bărbat de încredere al nostru, (...) un democrat şi naţionalist convins, bun cunoscător al tuturor problemelor în legătură cu Sud-Estul Europei, precum şi al întregei acţiuni internaţionale din ultimele două decenii”. Maniu ruga pe Masterson să-l ajute pe Vişoianu în misiunea sa subliniind că „este de mare interes pentru mine şi cauza noastră ca d-sa să poată ajunge la Londra”22.
La 2 aprilie 1944, lui Chastelain i s-a permis să se întâlnească cu Maniu în pădurea Andronache, lângă Bucureşti. Aici ofiţerul britanic a încercat să-l convingă pe preşedintele P.N.Ţ. să acţioneze şi l-a pus în temă cu scopul misiunii sale care potrivit lui Porter era “să-l informeze pe Iuliu Maniu, liderul opoziţiei române, că România devenise o chestiune de resortul sovieticilor şi că singura cale ce-i mai rămăsese era capitularea necondiţionată în faţa Armatei Roşii”23. Răspunsul lui Maniu a fost evaziv şi neconvingător pentru Chastelain24. Într-un raport datat 18 noiembrie 1944 Chastelain afirma că pe lângă nehotărârea proverbială a lui Maniu, una din cauzele amânării acţiunii a fost şi începerea bombardamentelor aliate asupra Bucureştiului care au îngreunat condiţiile desfăşurării acţiunii25. De asemenea, în acest raport ofiţerul britanic mai consemnează că tot ce venea din cercurile lui Maniu era cunoscut de mareşal în câteva ore. În acest sens la una din întâlnirile pe care le-a avut cu Cristescu, acesta i-a arătat materiale referitoare la pregătirile privind lovitura de stat desfăşurate de oamenii lui Maniu. Şeful S.S.I. i-a mai spus că ştie modalităţile prin care serviciile britanice şi aliate culeg informaţii din România. El a afirmat ca le-a permis să continue pentru a facilita munca opoziţiei. Cristescu a enumerat şi câteva mijloace de transmitere a informaţiilor, dar Chastelain a făcut pe ignorantul deşi ştia că sunt corecte26.
Între germani, englezi și sovietici
Lui Chastelain i s-a permis să comunice cu Cairo pentru a sprijini tratativele. Negocierile duse de Cretzianu şi Ştirbei, la care s-a alăturat mai târziu şi Vişoianu, erau cunoscute şi aprobate de mareşal. Pentru dezinformarea germanilor şi protejarea secretului negocierilor, la începutul lui 1944, Borcescu crease în S.S.I., grupa Inter-Mar, compusă din 8-10 funcţionari care trebuiau să semnaleze toate vizitele făcute de germani la birourile S.S.I. Germanilor li s-au transmis doar anumite informaţii cu o altă interpretare decât cea reală.27 Menţionăm că potrivit unui document semnat de către maiorul Boxshall rolul lui Vișoianu era de a transmite aliaţilor din partea lui Maniu ultimele informaţii privind situaţia internă din România şi de a accelera negocierile. De asemenea, Maniu spera ca prezenţa lui Vișoianu sa fie socotită în cercurile aliate de la Cairo ca un semn al bunelor sale intenţii28.
Kremlinul a fost foarte nemulţumit de tonul folosit de Chastelain (care nu ştia că telegramele sale erau arătate sovieticilor de către S.O.E.) în telegrama din 19 aprilie 1944, prin care informase pe superiorii săi din Cairo asupra motivelor respingerii condiţiilor de armistiţiu de către guvernul Antonescu29. Efectele acestui incident au fost considerabile. Multe din operaţiunile S.O.E. din Balcani au fost suspendate.
Guvernul britanic a informat la 22 aprilie guvernul sovietic, specificând că la instruit pe ministrul britanic la Berna să comunice că a fost stabilit un contact cu Maniu şi Antonescu şi că deschiderea unui alt canal nu era dorită30.
La 1 iunie Lordul Moyne, Novikov şi MacVeagh s-au întrunit şi au căzut de acord să înmâneze o declaraţie emisarilor români prin care să le declare că prelungirea negocierilor nu mai servea nici unui scop şi că negocierile erau considerate încheiate. Dacă Maniu dorea să profite de condiţiile de armistiţiu oferite trebuia să trimită un ofiţer pe front pentru a lua legătura cu Armata Roşie31. La 10 iunie, Maniu a telegrafiat aliaţilor că acceptă termenii lor32. În ceea ce priveşte mijloacele de punere în aplicare a armistiţiului, liderul ţărănist informa că acestea erau în curs de a fi stabilite cu factorii responsabili şi vor fi comunicate aliaţilor. Maniu îşi încheia telegrama optimist: „Având în vedere faptul că au fost acceptate condiţiile armistiţiului, suntem convinşi că vom obţine o uşurare a acestor condiţii atunci când se va trece la aplicarea lor, aşa cum au declarat – o Aliaţii în repetate rânduri”33. Ambasadorul MacVeagh era însă de altă părere: „Reprezentanţii Aliaţi nu ştiu ce să înţeleagă din ultima propoziţie de mai sus, căci ei nu au promis nici o uşurare a condiţiilor armistiţiului, ci din contră au subliniat în repetate rânduri… că acestea pot fi schimbate în mai rău dacă România nu le va accepta curând”34.

NOTE
1. Ibidem, HS 7/186, Raport SOE datat 3 decembrie 1942 redactat de D/H13 către D.S.O. (B3), f. 2.
2. Ibidem, HS5/814 AH 177 report from 29th march 1943, p. 2-8
3. Ibidem, HS 7/186, Memorandum Romania, iunie 1945, f. IV.
4. Ibidem, HS 7/186 History SOE Roumania, p 15
5. Ibidem, p 16
6. Ibidem, p 17
7. Eugen Preda, Săritura de pisică, Editura Militară, Bucureşti, 1976, p. 109.
8. Ivor Porter, op. Cit., p. 114.
9. PRO, Kew Gardens, HS 5/765, p. 9
10. PRO, Kew Gardens, HS 7/186 documentul Romania, nedatat , p. 10
11. Alexandru Cretzianu, Ocazia pierdută, Institutul European, Iaşi, 1998, p. 110.
12. PRO, Kew Gardens,HS 7/186 documentul Romania, nedatat ., p. 10
13. Alexandru Cretzianu, op. cit., p. 112.
14. Reuben Markham, România sub jug sovietic, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1996., p. 89.
15. PRO Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum Romania datat iunie 1945 f. IV.
16. 23 August, vol II, doc. 572, p. 260.
17. C. Troncotă, Eugen Cristescu Asul serviciilor.., p. 98.
18. Apud Nicolae Baciu, Agonia României, 1944-1948, Dosarele Secrete acuză, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1992, pp. 72-73.
19. E. Preda, Săritura de pisică, p. 198.
20. PRO Kew. Gardens, HS 7/186 documentul Romania, nedatat , p. 12.
21. Marin Radu Mocanu, op. cit., p. 154.
22. PRO, Kew Gardens, HS 5/833, Scrisoare a lui Maniu către Tom Masterson din 24 februarie 1944, document in limba română, nepaginat
23. I. Porter, op. cit., p. 5.
24. 23 August, Doc 889, p. 818 vezi si PRO, Kew Gardens, HS 5/765., p. 13
25. PRO, Kew Gardens, HS9/300, Incident in Rumania, by Alfred Gardyn de Chastelain, 22 November 1944, Istanbul, 43/13/LIQ, f. 3
26. Ibidem, f.4
27. Troncotă, Traian Borcescu, Riscurile jocului dublu, Magazin Istoric nr. 7/1993, p. 31.
28. PRO, Kew Gardens, HS 7/186 documentul Chronology of Events in Conections with Roumanians Armistice Negotiations, p. 10.
29. PRO, Kew Gardens, HS 7/186 documentul Romania, nedatat , p.13.
30. 23 August, doc 555, vol II, pp. 228 – 229.
31. Ibidem, vol. II, doc. 583, p. 278.,
32. Paul Quinlan, Ciocnire deasupra României; politica anglo-americană faţă de România, 1938-1947, Centrul de Studii Româneşti, Fundaţia Culturală Română, Iaşi, 1995,, p. 94.
33. 23 August, vol II, doc. 593, p. 291
34. Ibidem







PARTEA A III-A
La 20 iunie 1944, la Cairo, pe strada El Gekira nr. 10, a avut loc o întrunire la care au luat parte: consilierul politic al Foreign Office, Steel, consilierul american Smante, consilierul sovietic Solod, lt. col Masterson, prinţul Ştirbei, C. Vişoianu şi omul de afaceri român, Max Auschnitt, ultimul recent sosit din România. Lui Auschnitt i s-au pus întrebări legate de planurile lui Maniu de a-l răsturna pe mareşalul Ion Antonescu. El a răspuns că în ultima vreme l-a vizitat destul de des pe Maniu, ultima vizită având loc în seara zilei de vineri 16 iunie 1944. Auschnitt a arătat că forţele politice de opoziţie, în special comuniştii, aveau nevoie de fonduri, iar el le-a dat bani. Aflaseră însă foarte mulţi oameni despre ajutorul financiar acordat comuniştilor iar viaţa sa era în pericol1.
Fuga lui Auschnitt
Maniu însuşi l-a sfătuit să părăsească ţara. El a reuşit să scape la bordul unui avion militar, după ce Maniu îi avertizase pe britanici că un avion transportând un prieten al său va părăsi ţara, via Turcia. Auschnitt a dat englezilor informaţii preţioase privitoare la ţinte ale bombardamentelor aliate în România, precum şi informaţii valoroase din domeniul politic şi economic2. Omul de afaceri român a propus ca generalul Vârtejan să fie trimis ofiţer de legătură pentru a coordona cu aliaţii lovitura de stat. Maniu nu a acceptat deoarece nu era gata cu planurile. Liderul ţărănist i-a mai spus lui Auschnitt că organizase o rezistenţă în Munţii Apuseni şi acolo era şi o zonă de recepţie. Maniu a mai insistat pe două probleme. Problema comunicaţiilor, arătând că aparatul pe care îl avea era scos din uz de circa trei săptămâni. De aceea era necesar un alt aparat cu un operator. A doua problemă era propaganda germană care răspândise zvonuri despre deportări în Moldova ocupată, în special în Botoşani şi Dorohoi. Aceste ştiri erau crezute de populaţie. Auschnitt a sugerat ca primarii din aceste localităţi să dea dezminţiri, dar nu la radio Moscova ci la BBC. De asemenea, el a relatat despre o audienţă a dr. Filderman la rege în care acesta l-a rugat pe suveran să-l ţină la curent cu pregătirile loviturii de stat pentru ca evreii să-şi ia propriile măsuri de salvare. Filderman i-a spus lui Auschnitt că l-a găsit pe rege bine dispus şi că părea mai puternic decât în trecut. A fost vizitat de câţiva ofiţeri de rang înalt în zilele de după deschiderea celui de-al doilea front, iar aceşti ofiţeri l-au asigurat pe rege de loialitatea lor în orice fel de acţiune intenţiona să întreprindă. Întrebat dacă Maniu a decis data şi locul loviturii de stat, Auschnitt a răspuns că aceasta trebuia coordonată cu o ofensivă sovietică. Solod l-a întrebat pe Auschnitt cum intenţionează Maniu să coordoneze lovitura de stat cu ofensiva sovietică. Acesta a răspuns că printr-un ofiţer de legătură.
În opinia industriaşului român plecarea din România era o problemă uşoară, deoarece erau imposibil de supravegheat toate punctele de plecare. El plecase din ţară în timpul zilei de pe un aeroport militar. Solod l-a întrebat dacă germanii au trimis întăriri importante pe front. Auschnitt a răspuns că Luca, managerul întrepriderii sale din Galaţi, raportase că importante trupe şi echipament germane trecuseră prin oraş spre front. Mareşalul Antonescu i-a spus unui prieten al său că pe front se găseau în acel moment 50 de divizii: 30 germane şi 20 române. Generalul Vârtejan, prieten cu Auschnitt care tocmai se întorsese de la Bacău înainte de fuga lui din România l-a informat că trupele germane nu erau bine echipate mai ales în privinţa hainelor. Potrivit lui Vârtejan erau 150 000 de soldaţi germani pe front şi un număr corespunzător în rezervă. Mutarea trupelor germane în România s-a făcut fără cunoştinţa Comandamentului român. Nu existau comandamente româneşti pe front, şi nici două divizii româneşti luptând una lângă alta pe front, toate erau intercalate de trupe germane. Recruţii români văzuţi în diverse sate nu erau înarmaţi3. Deşi din rutină activitatea lui Auschnitt a fost ţinută sub observaţie, sentimentele sale pro-britanice nu au fost niciodată puse la îndoială de către ofiţerii S.O.E. Cu toate acestea stenograma întâlnirii de la El Gekira dovedeşte faptul că Auschnitt nu a fost sincer până la capăt având tendinţa de a exagera activitatea sa. Astfel el a afirmat că a ajutat mult la organizarea Blocului Patriotic format din cele 4 partide de opoziţie şi că acordul de creare a BND a fost semnat cu 10 zile în urmă, adică pe 10 iunie 1944 şi partidele au delegat câte 4 membri pentru a forma comitetul de lucru al Frontului Patriotic. Acest lucru este fals, acordul de înfiinţare a BND a fost semnat pe 20 iunie, chiar în ziua în care Auschnitt participa la Cairo la întâlnirea din strada El Gekira cu reprezentanţii aliaţilor. De asemenea, a afirmat că a organizat un număr de 15-20 000 de muncitori de la uzinele Reşiţa în vederea rezistenţei de după lovitura de stat şi că au fost create importante rezerve de arme şi grenade, care erau disponibile în fabrici. Cifra avansată este, fără îndoială, exagerată. Numărul total al muncitorilor de la uzinele Reşita era mult mai mică iar pentru organizarea unui număr atât de mare de oameni - echivalentul unei divizii de infanterie - ar fi fost necesar un stat major corespunzător format din oameni care ar fi trebuit să aibă pregătire militară.
În aşteptarea prăbuşirii frontului
La 23 iunie 1944, într-o notă S. S. I. se arată că Maniu apreciază că se aşteaptă ca frontul german să se prăbuşească şi Antonescu să se retragă de la putere. Maniu, se arată în acel document, ia des contactat cu informatorii şi experţii săi militari, care îi pun la îndemână documente în mod permanent4.” Această activitate febrilă se explică prin faptul că la 20 iunie liderul ţărănist trimisese la Ankara un mesaj ce conţinea planuri amănunţite ale loviturii de stat care urma să ducă România în tabăra Naţiunilor Unite. Pentru reuşita acţiunii Maniu a cerut U.R.S.S. să întreprindă o ofensivă viguroasă pe frontul românesc, iar anglo-americanilor să trimită trei brigăzi aeropurtate, în câteva puncte vitale din jurul Bucureştiului. Mesajul a fost remis la Cairo, Aliaţilor la 29 iunie 1944 de către Ştirbei şi Vişoianu5.
La 14 iulie 1944, a fost capturat radiotelegrafistul Ţurcanu alias Reginald. Astfel se încheia ultima legătură radio care îl deservea direct pe Maniu cu Cairo6. O anchetă întreprinsă de britanici după război a scos în evidenţă grave carenţe de securitate. Referitor la capturarea lui Ţurcanu, declaraţiile lui Cristescu dovedesc că nu numai Ţurcanu era vinovat pentru încălcarea regulilor de securitate, ci şi membrii reţelei condusă de Maniu care nu au respectat nişte reguli elementare de conspirativitate. Un exemplu în acest sens, este aducerea lui Reginald în casa lui Ştirbei, obiectiv care se afla sub supravegherea serviciilor române şi germane de informaţii. Traficul radio mare7 şi păstrarea orei de emisie sunt alte greşeli grave care puteau duce la căderea întregii reţele S.O.E din România în frunte cu Maniu, dacă nu ar fi existat sprijinul lui Eugen Cristescu. De altfel, un document britanic arăta că scopul misiunii lui Reginald ajunsese să fie cunoscut de circa 40 de persoane şi admitea faptul că fără protecţia şi ghidajul lui Eugen Cristescu reţeaua ar fi fost uşor capturată de către germani8. Un alt aparat radio-emisie recepţie a fost adus în ţară cu ajutorul lui Cretzianu. Pentru siguranţă locaţia acestuia a fost stabilită nu în capitală ci la Snagov9. De asemenea, Masterson reuşise să livreze două aparate unul lui Alexandru Ştefănescu şi unul lui Niculescu – Buzeşti10.
La 25 iulie 1944, Tozan care scăpase din arestul de la Budapesta şi se afla de la 1 decembrie 1943 în Bucureşti, a ajuns la Istanbul unde a luat legătura imediat cu lt. col. Harris-Burland. În cadrul întâlnirii, el s-a declarat dezamăgit de inactivitatea lui Maniu. Tozan a afirmat că avea cu el un plan din partea lui Mihai Antonescu pentru scoaterea germanilor din România, care avea acordul mareşalului Antonescu. Mareşalul dorea să trimită un ofiţer calificat pentru a discuta detaliile planului cu aliaţii. Tozan şi-a dat cuvântul lui Mihai Antonescu că se va întoarce în România după ce va prezenta planul. El nu avea încredere nici în Cretzianu, nici în Barbu Ştirbei. A adus cu el scrisori de la col. Chastelain către Masterson şi de la Ivor Porter. Tozan cerea să fie trimis la Londra împreună cu Violet Stârcea pe post de secretară particulară11. Propunerilor lui Tozan nu li s-au dat curs deoarece ofiţerii britanici de la Istanbul le-au privit doar ca o nouă încercare a lui Mihai Antonescu de a-şi asigura din partea aliaţilor, imunitatea după război12.
Niculescu-Buzeşti şi legătura cu exteriorul
După căderea lui Ţurcanu, Maniu depindea de Niculescu-Buzeşti pentru asigurarea legăturilor cu exteriorul13. El a hotărât ca generalul Aldea să treacă linia frontului şi să trateze cu sovieticii aspectele tehnice ale capitulării. S-a propus ca el să fie însoţit de către colonelul Chastelain, dar britanicii doreau să-l scoată din România deoarece se temeau că românii nu vor rezista la presiunile germane şi îl vor preda Gestapoului. Mihai Antonescu a trimis informaţii prin Cretzianu că de Chastelain este în siguranţă şi că va rezista presiunilor germane. Românii aveau motive întemeiate să nu-l predea pe ofiţerul britanic care putea divulga germanilor informaţii care i-ar fi putut compromite, de exemplu corespondenţa mareşalului cu generalul britanic Wilson şi mai ales cu Maniu14.
Pe 20 august, când presiunea sovietică de pe front a crescut, Maniu a transmis la Cairo un mesaj prin care informa că s-a decis să acţioneze fără să mai aştepte un răspuns de la aliaţi15. De asemenea, Mihai Antonescu a cerut Turciei să acţioneze ca intermediar între România şi aliaţi pentru încheierea armistiţiului, el având în acest sens acordul regelui, mareşalului şi al tuturor membrilor opoziţiei. El dorea să ştie care dintre cele trei alternative erau convenabile anglo – americanilor: Trimiterea unui reprezentant român la Moscova pentru încheierea armistiţiului; intrarea simultană în legătură cu americanii, britanicii şi sovieticii pentru a stabili condiţiile unui armistiţiu; sau discutarea condiţiilor armistiţiului la Cairo cu Aliaţii16. Nu a mai avut ocazia să-şi finalizeze demersul. În după-amiaza zilei de 23 august, mareşalul şi principalii săi colaboratori au fost arestaţi.
Documentele SOE şi rolul opoziţiei în lovitura de stat
Documentul britanic de analiză a activităţii S.O.E. în România ajunge la concluzia că dacă nu s-ar fi stabilit încă din 1939 legături cu opoziţia este îndoielnic că s-ar fi putut pregăti şi executa cu succes lovitura de stat de la 23 august 1944 17. În acest fel S.O.E îşi aroga merite pentru reuşita loviturii de stat de la 23 august 1944 din România. În opinia noastră aceste merite nu sunt întru totul justificate şi un argument în acest sens ni-l oferă chiar documentele britanice care vorbesc despre faptul că SOE a dat o mică importanţă Schemei colonelului Black prezentate de Vlădescu –Olt, despre care chiar ofiţerii britanici admit că a stat la baza loviturii de stat de la 23 August 1944.
În concluzie, considerăm că activitatea lui Iuliu Maniu şi a colaboratorilor săi a avut următoarele consecinţe:
Privită per ansamblu ea a fost limitată de două chestiuni:
- Teama (justificată credem noi) lui Maniu că o lovitură de stat executată prematur ar fi avut drept consecinţă ocuparea ţării de către armata germană, distrugerea elitei politice româneşti, nimicirea comunităţii evreieşti din vechiul regat şi instaurarea unui guvern legionar total obedient Germaniei;
- Caracterul nehotărât al lui Maniu, remarcat de altfel şi de conducerea operativă a S.O.E. - România. Astfel, Elizabeth Barker notează: „Prestigiul său putea eventual să-i mai atenueze negativismul, dar el avea o incapacitate temperamentală care nu-i permitea să se hotărască la timp în iniţierea unei acţiuni pozitive.”18 La rândul său, Chastelain, primit de Clement Attle la 20 septembrie 1944, îi atrăgea atenţia demnitarului britanic asupra acestei trăsături de caracter a lui Maniu. El a remarcat, în privinţa lui Maniu, că deşi era urmat de o mare parte a populaţiei, era în vârstă şi era depăşit de situaţie, nemaiavând agilitatea minţii să ia deciziile care se impun. Attlee s-a interesat dacă există oameni tineri în partidul lui Maniu care vin din urmă. La aceasta Chastelain a răspuns că aceştia sunt Savel Rădulescu, Vişoianu, Rică Georgescu, Lugoşeanu şi alţii care erau mai puţin cunoscuţi. A adăugat că Maniu a devenit un opoziţionist de carieră şi tinde să devină inconfortabil ori de câte ori vine la putere şi ar fi fost în interesul României ca el să se retragă şi să facă loc celor mai tineri şi mai energici19.
În privinţa culegerii şi transmiterii de informaţii cu caracter secret despre armata română, efectuată de Maniu sau de oameni din subordinea sa cu ştirea liderului ţărănist, apreciem că a produs efecte negative, deoarece britanicii transmiteau aceste informaţii sovieticilor care le-au folosit pentru a produce pierderi însemnate unităţilor militare române în luptele de pe frontul antisovietic. Pentru britanici, astfel de informaţii nu prezentau o valoare operativă semnificativă, deoarece până la bombardamentele din 1944, nicio unitate militară britanică nu s-a confruntat cu vreo forţă militară românească. În consecinţă, în baza acordurilor dintre guvernele celor două state informaţiile care priveau URSS, erau trimise la Moscova. În paralel cu schimbul de informaţii s-a încercat şi o colaborare în teren între S.O.E. şi N.K.V.D. În anul 1943 cu ajutorul S.O.E. au fost paraşutaţi câţiva agenţi sovietici în Occident. Agenţia britanică a furnizat şi informaţii asupra explozibililor folosiţi, iar o parte din agenţii sabotori sovietici capturaţi în România, aveau explozibil de provenienţă britanică.20
O naivitate – prezenţa armatelor aliate în România
Apreciem drept pozitiv faptul că s-au păstrat contactele politice cu aliaţii anglo-americani ele putând constitui o cale de ieşire din război, care, dacă ar fi fost inteligent valorificată, ar fi putut uşura într-o oarecare măsură situaţia României de după război, fără însă să influenţeze schimbarea ulterioară a regimului politic din România, sub presiunea sovieticilor. Din păcate, atât Maniu, cât şi regele au dat dovadă de naivitate în relaţiile cu aliaţii occidentali mizând pe o ipotetică prezenţă militară anglo-americană în România, care în viziunea lor, ar fi scăpat ţara de intrarea în sfera de influenţă a URSS. Ei nu au ţinut seama de un adevăr elementar: acela că marile puteri nu au sentimente ci numai interese, iar în politica internaţională a confunda dorinţele cu realitatea poate afecta grav viitorul unei ţări mici. Se mai poate reproşa şi lipsa de cooperare dintre cei trei actori politici principali (Maniu şi opoziţia, regele şi anturajul său, şi mareşalul Antonescu) după momentul aprilie 1944 când trupele sovietice au intrat în România, lucru imputabil tuturor fără excepţie. Această naivitate avea să coste scump atât clasa politică românească, cât şi România care timp de 45 de ani a cunoscut un regim totalitar impus de armatele sovietice.

NOTE
1.PRO KEW Garden, Minute of a meeting held at 11,00 hrs, on 20th june, 1944, at no. 10 El Gekira Cairo.
2. Ibidem, HS 5/836 Yardam. Notes on Max Ausnitt.
3. Ibidem, Minute of a meeting held at 11,00 hrs, on 20th june, 1944, at no. 10 El Gekira Cairo.
4. N. Ciachir, Marile Puteri şi România, 1856-1947, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, p. 311.
5. R. Markham, România jugul sovietic, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1996, p.98-99.
6. Ivor Porter, Operaţia Autonomus, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 230.
7. Cristescu vorbeşte despre circa 600 de mesaje. Vezi C Troncotă, Eugen Cristescu.
8. PRO Kew Gardens HS 5/832, Roumania-Liquidation. Reginald 27th nov. 1945.
9. PRO Kew Gardens, HS 7/186, documentul Romania, nedatat, p. 14.
10. Ibidem, History SOE Romania, p 21.
11. Ibidem, HS 5/827, Telegram nr. 765 from Istanbul, 26th july 1944. Semnată col Masterson, lt. col Haris Burland.
12. Ibidem.
13. Idem, HS 5/832, Romania-Liquidation. Niculescu-Buzeşti, f. 8.
14. 23 August, vol II, doc. 626, p. 346.
15. I. Porter, op. cit., p. 232.
16. F. Constantiniu, Însemnările unui agent britanic din ajunul insurecţiei române din August 1994, în Revista de Istorie nr. 5-6/1982, p. 737.
17. PRO Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum Romania datat iunie 1945., f. IV.
18. E. Barker, British Policy in South-East Europe in the Second World War, London, Macmillan, 1975, p. 72.
19. PRO Kew Gardens, HS9/300, Minute of my conversation with mr. Atlee on September 20th 1944. By A G. de Chastelain.
20. Cristopher Andrew, Oleg Gordievschi, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Editura, Bucureşti, 1994,p. 229.