mare şi cu mult beton

White box, originally uploaded by Caata.

Arhitectul Cristian Gavrilescu crede că românii au tendinţa de a construi „mare şi cu mult beton“, nu-şi respectă tradiţia, nu se educă vizual şi se lasă pradă influenţelor „maneliste“. A fost şcolit la Bucureşti, dar „şi-a făcut mâna" în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie şi în Dubai.

A lucrat la Palm Tower, care ar fi trebuit să fie cea mai înaltă clădire din lume dacă n-ar fi fost „dărâmată" de criză, dar şi la imobile familiale din mai multe oraşe ale lumii. Cristian Gavrilescu are 43 de ani, iar de aproape zece locuieşte la New York. Se declară „arhitect nomad", care nu ţine cont de graniţe în muncă. În prezent proiectează o locuinţă cu ieşire la ocean în Long Island (New York, SUA) şi una pe malul Lacului Buftea (Bucureşti, România). În perioada următoare va începe munca la o serie de clădiri publice din Haiti.

Cum vedeţi casele românilor de la peste 7.600 de kilometri distanţă, de la New York? Ce vă încântă şi mai ales ce vă îngrijorează?

Cristian Gavrilescu: Sunt născut în Bucovina şi mereu am fost încântat de casele noastre populare. Muzeul Satului ar trebui să fie pentru noi showroomul din care să ne alegem modelul locuinţei. Nu se întâmplă însă asta. Mă întristează ce s-a construit în România în ultimii ani. Nu înţeleg cum de nordicii (dar şi latinii, şi asiaticii) au reuşit nu numai să păstreze, ci să se şi inspire din trecutul lor şi să folosească elemente de limbaj tradiţional în contextul modern, iar noi nu. Am poluat vizual tradiţia, am reuşit să anulăm aproape orice valenţă estetică şi locuim în cutii de beton vopsite strident şi ornate cu zăbrele şi policarbonat. Ce se întâmplă acum este echivalentul bombelor atomice, cu deosebirea că noi ne bombardăm singuri, iar efectele sunt dezastruoase pe termen lung. Partea bună este că încep să apară din ce în ce mai multe voci care semnalează acest fenomen şi că se mai construiesc pe alocuri, la noi, şi case de calitate. Dar ridicarea de imobile frumoase n-ar trebui să reprezinte o excepţie, ci un fenomen naţional echivalent cu, dacă vreţi, salvarea ursului panda şi împerecherea lui forţată.

Cutiile de beton sunt o moştenire, este greu să scăpăm de ele, dar unde greşesc mai departe românii când evadează din „cutii"?

Cel mai grav este că nu se inspiră din revistele de specia­litate şi că nu se educă vizual. Au tendinţa să construiască mare şi cu mult beton, un fenomen de neînţeles. O casă trebuie să fie o bijuterie, o maşină frumoasă, nu un tanc. Trebuie să te facă să te simţi bine şi să vrei să te întorci la ea mereu, să-ţi ofere liniştea de care ai nevoie şi să-ţi încarce bateriile. Să aibă ferestrele mari şi dispuse în funcţie de soare, nu trântite la întâmplare în perete, să aibă personalitate şi să reflecte caracterul celui care o locuieşte, nu să fie făcută în serie.

Cum facem asta într-o ţară în care oamenii sunt încă reticenţi la sfaturi bune, başca mai avem şi criză economică?

Ar trebui să ne uităm un pic în urmă şi să readucem starea estetică a lucrurilor de dinainte de alterarea contemporană. Atunci când ne lăsam pradă influenţelor occidentale benefice, când cheltuiam un pic mai mult pentru a avea o casă mai arătoasă şi ne mândream că putem face asta, când oamenii puneau suflet în căminele pe care şi le construiau, iar mulţi, chiar săraci, le ornamentau cu gust şi cu pasiune. Cred că ar trebui să împrumtăm ceva din mândria britanicilor, a francezilor şi a italienilor, să ne lăudăm cu accentul şi cu tradiţia fiecărei zone a ţării, ca elveţienii şi belgienii, să muncim, dar să avem şi beneficii sănătoase, ca nemţii, şi să ne facem case ca olandezii, danezii sau finlandezii. Orice altă influenţă manelistă adusă de cine ştie unde ar trebui măcar să nu fie mediatizată, aşa cum, din păcate, se întâmplă acum.

Cum transformi nişte pereţi într-o casă care să-ţi fie pe plac o viaţă?

„Coaja" clădirii trebuie să fie de aşa manieră gândită încât să ofere un adevărat spectacol din inerţia naturii în care trăieşte. În plus, este important ca interiorul să fie amenajat în concordanţă cu acea „coajă" şi suficient de flexibil încât să permită numeroase permutări. Aşa cum deseori simţim nevoia să ne schimbăm aspectul fizic printr-o coafură nouă, o croială diferită a hainelor pe care le purtăm sau chiar un tatuaj extravagant, la fel şi casa trebuie să fie uşor adaptabilă diverselor evenimente din familie şi trăiri ale locatarilor.

Care a fost cea mai mare provocare a carierei?

Cred că perioada de după terminarea studiilor, în 1998, când am ajuns la New York şi am început să lucrez într-un studio de arhitectură. Atunci, tot ce am învăţat în şcoală s-a comprimat într-un nucleu la care se adaugă zilnic noi experienţe şi idei. Am învăţat meserie în SUA, dar mi-a plăcut să lucrez şi în Marea Britanie (unde am gândit, în cadrul grupului KPF International, proiecte hi-tech) şi în Dubai. Dacă s-ar fi contretizat, cea mai frumoasă experienţă ar fi fost, cu siguranţă, Palm Tower - cel mai înalt turn din lume, 1 km înălţime, din Dubai (ar fi trebuit să fie gata în 2012). La Palm Tower am fost coordonator de proiect pe partea de design şi am avut şansa să lucrez sub îndrumarea arhitectului I.M. Pei (cunoscut pentru faimoasa Piramidă din Luvru, Paris - n.r.). Turnul, foarte controversat, a fost început, s-a turnat fundaţia, dar criza a oprit lucrările. Nu se ştie dacă şi când se vor relua.



BurJuman, un complex multifuncţional cu mall, birouri şi locuinţe (foto dreapta – interior mall), la care Cristian Gavrilescu a fost manager de proiect pentru KPF International



Pe ce visaţi să vă puneţi semnătura?

Proiecte cu trimitere la cultură - operă, muzee, centre culturale. Locuri care să facă oamenii să iasă din malluri fără caracter.

"Mă inspiră tot ce mă înconjoară, de la natură la filme şi de la îmbrăcăminte la feţele trecătorilor. Dar cel mai mult mă inspiră realizările colegilor de breaslă, care mă lasă de multe ori fără grai."

Domiciliu la New York, proiecte peste tot

Numele: Cristian Gavrilescu
Data şi locul naşterii: 29 aprilie 1968, Vatra Dornei, judeţul Suceava, România
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera:
- În 1994 a absolvit Colegiul de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti, iar în 1998, Institutul de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu"
- Are un master în Arhitectură, făcut la Universitatea New York, SUA, absolvit în 2001
- Între 1999 şi 2003 a lucrat pentru Urbahn Architects, New York, iar din 2003 a început colaborarea cu arhitectul I.M. Pei
- Timp de patru ani, începând cu anul 2005, a lucrat la Londra, în cadrul firmei de arhitectură KPF International
- În prezent conduce propriul birou de arhitectură, Geometrik Design (www.gdarcht.com), prin intermediul căruia derulează proiecte în SUA şi în România, ambele ţări în care este licenţiat ca arhitect
Locuieşte în: New York, SUA