Ochii ei mari şi rotunzi aduc cu cei din portretele de copii ale lui Tonitza. Gropiţele din obraji îi dau un zâmbet de adolescentă seducătoare. Este frumoasă, tonică, cu multă imaginaţie şi energie, este la curent cu tot ce se descoperă pe planetă în materie de nutriţie. Vorbeşte cu naturaleţe, pe înţelesul tuturor şi are talentul de a transmite faptul că nu este chiar atât de greu cum credeai să slăbeşti, dar nici atât de uşor să slăbeşti rapid, cum ţi se transmite pe toate canalele media. Cunoaşte toate ascunzişurile şi minciunile mâncăcioşilor şi gurmanzilor, ştie cum să mărturisească cu delicateţe adevărul pacienţilor ei. „Renunţaţi la cuvintele «regim» sau «cură de slăbire» pentru că duc la o scădere ponderală provizorie. Mâncarea este şi trebuie să rămână una dintre plăcerile vieţii. Încercaţi să vă umpleţi viaţa cu savoarea bucuriei, aroma plăcerii şi parfumul fericirii şi din toate aceste ingrediente veţi obţine gustul sănătăţii."
De multe ori întâlnirile cu pacientele le-au schimbat acestora viaţa. Apreciata realizatoare de emisiuni Mihaela Rădulescu mărturisea: „Întâlnirea cu ea mi-a schimbat viaţa. M-am întâlnit având 32 de kilograme în plus. Eram fericită că am născut un copil sănătos, dar începusem să am îndoieli că am procedat bine neţinând cont ce mâncam şi, mai ales, cât. Au fost de ajuns câteva sfaturi, câteva explicaţii pe care mi le-a dat cu calmul şi siguranţa omului care a studiat. Am priceput, în sfârşit, că degeaba te dai pe faţă cu cele mai scumpe creme, degeaba te îmbraci cu haine de firmă şi-ţi petreci vacanţa pe cine ştie ce meridiane exotice. Nimic nu te poate face să te simţi mai în formă şi mai sănătos decât un regim alimentar echilibrat. Ea nu m-a chinuit cu regimuri frustrante, cu supe de varză sau restricţii poliţieneşti. Din felul în care a ştiut să-mi explice cât de bine sau rău îmi poate face fiecare aliment sau fiecare combinaţie de alimente, din limpezimea cu care îmi vorbea pe înţelesul meu despre glucide, lipide şi proteine, am înţeles că slăbitul e doar o chestiune de voinţă şi disciplină. Îi rămân recunoscătoare nu numai pentru mine, dar şi pentru felul în care am învăţat să-mi hrănesc copilul".
La fel, Andreea Raicu recunoştea: „ Cred că cel mai important este că Mihaela Bilic ştie să-şi motiveze pacientul şi să-l încurajeze. Este un om extraordinar, cald, blând, calităţi cred care-i sunt indispensabile unui nutriţionist de succes". Loredana Groza, care-i este şi astăzi o bună prietenă, se destăinuia: „Este o persoană care se implică în tot ceea ce face cu tot sufletul. Sunt convinsă că şi această carte, la fel ca orice lucru pe care l-a realizat până acum, a fost scrisă din dorinţa de a ajuta, aşa cum m-a ajutat şi pe mine, de a sfătui şi chiar a învăţa cititorii cum trebuie să trăieşti sănătos". Andreea Berecleanu exclama: „Dacă ai nevoie de nutriţionist, mergi la Mihaela Bilic! Dacă ai nevoie de un prieten, mergi tot la Mihaela! Ochii jucăuşi de copil m-au întâmpinat cu bucurie de îndată ce i-am călcat pragul casei. Ajungi la Mihaela şi te aşezi ca pe arcuri pe un scaun, în aşteptarea unui program drastic de schimbare a apucăturilor alimentare de o viaţă, dar te relaxezi în primul minut de conversaţie. De la ea pleci cu stomacul gol, dar cu mintea plină de informaţii cât pentru o viaţă. Casa ei este cabinetul ei şi sufletul, profesia". Doctor Oana Cuzino, şi ea un renumit specialist, aprecia: „Culoarea sau expresivitatea mâncării sunt trucuri ce ne pot ajuta să slăbim, să ne menţinem apoi greutatea sub control, sănătatea şi, de ce nu, chiar tinereţea, să ne asigurăm mici bucurii zilnice. Avem nevoie ca «mâncarea» şi «mâncatul» să devină plăcere, nu chin şi nu motiv de autoînvinovăţire. Citiţi-i cărţile în fiecare zi câte puţin şi apoi aplicaţi-i întocmai învăţăturile. Datorită prieteniei noastre, încrederii şi răbdării ei, sunt altcineva".
Sunt cuvinte care spun mai mult decât orice alt fel de recomandare.
Unul dintre cei mai informaţi medici din România în domeniul nutriţiei, Mihaela Bilic, şi-a lansat recent, în avanpremieră, la „Loft Lounge" Bucureşti, care a fost împărţit în şase scene decorate şi aromate cu tipuri cât mai diverse de bucate, volumul „Sănătatea are gust", de fapt, o adevărată Biblie a nutriţiei corecte. Trei zile şi trei nopţi de sărbătoare în cinstea mâncării sănătoase şi a tradiţiilor româneşti, la care s-au adăugat concertele de zile mari, susţinute de Loredana Groza şi Horia Brenciu.
Medicul Mihaela Bilic va putea fi întâlnit şi la standul „Curtea Veche Publishing" de la Târgul internaţional de carte „Gaudeamus", unde va acorda autografe în data de 26 noiembrie, începând cu ora 12.00, la lansarea oficială a acestui volum.
Evenimentele dedicate nutriţiei sănătoase vor continua printr-o serie de întâlniri cu dr. Mihaela Bilic în marile oraşe din ţară.
Volumul „Sănătatea are gust" este un ghid de nutriţie pentru toată familia care cuprinde, în cele 640 de pagini structurate în 55 de capitole independente, sfaturi de nutriţie pentru toţi membrii familiei, de la mic la mare, pentru toate gusturile şi pentru toate afecţiunile. Cartea, ilustrată cu fotografii sugestive, îşi propune să clarifice orice nelămuriri legate de mâncare, să ajute publicul să recunoască un produs sănătos în avalanşa mesajelor publicitare sau a etichetelor colorate şi să îi ajute pe cei care au înţeles că alimentaţia este cheia către o viaţă mai bună să îşi creeze o dietă diversificată şi echilibrată cu resurse minime.
Aşa cum este prezentat în prefaţa cărţii, semnată de Prof. Dr. Nicolae Hâncu, mesajul-cheie subliniază prietenia dintre om şi aliment. „Ştim că trandafirii au spini, dar că sunt şi spini fără trandafiri. Cu alte cuvinte, suntem datori să alertăm lumea asupra feţelor perfide ale alimentului." Aplicarea pe termen lung a acestor sfaturi este importantă, dar nu înseamnă că este uşor de realizat. Să ne amintim cât de plastic explica Gabriel Garcia Marquez realitatea: „Jumătate din viaţă nu am mâncat pentru că nu am avut ce, iar cealaltă jumătate, pentru că nu am avut voie".
Cartea este aşadar un prieten de cursă lungă ce aduce informaţii ştiinţifice şi sfaturi practice despre întreg parcursul alimentelor, de la producător până în farfuria noastră.
Absolventă a Facultăţii de Medicină Generală „Carol Davila" din Bucureşti, Mihaela Bilic a urmat numeroase stagii la clinici din Paris sau Barcelona şi centre de wellness din străinătate. În 2001 a devenit medic specialist în diabet şi boli de nutriţie, iar în anul 2008 a publicat volumul „Trăiesc, deci mă abţin", care a devenit bestseller-ul anului şi a fost reeditat de Editura Curtea Veche în 2011. Din 2009 este medic primar.
„Schimbaţi abordarea dacă vreţi reuşită. Plecaţi urechea şi daţi-vă voie să ascultaţi, să înţelegeţi şi să vă acceptaţi nevoile şi slăbiciunile, trataţi-vă cu răbdare, indulgenţă şi multă atenţie ca să scăpaţi pentru totdeauna de lupta cu voi înşivă. Veţi obţine mai mult printr-o atitudine pozitivă, prietenoasă, fără interdicţii şi frustrări", îndemna medicul Mihaela Bilic.
Să nu ne furăm singuri căciula
Când v-aţi gândit să îmbrăţişaţi această profesie?
A fost un parcurs mai neobişnuit. Întotdeauna mi-am dorit să fiu medic, încă de când mă jucam cu păpuşile. Părinţii nu m-au încurajat, pentru că pe vremea aceea era foarte greu să intri la facultate, şi cred că asta m-a determinat şi mai mult. După ce am reuşit, am început să mă întreb ce anume mi-ar plăcea să fac. Facultatea a fost dezamăgitoare pentru mine. În visele mele, a fi doctor, aşa cum îmi imaginam din filme şi din cărţi, însemna un om care salvează vieţi. Am avut şi o dramă în familie: fratele meu a murit la 20 de ani de cancer, când eu eram în anul III la Medicină, şi asta mi-a clătinat profund convingerile. Mi se pare înfiorător ca un copil de 20 de ani să aibă această boală sinistră şi nimeni să nu-l poată ajuta. Atunci am cam pierdut încrederea în puterea medicinii şi a medicilor. Pentru că în profesia de medic ai nevoie de pasiune, am încercat, în consecinţă, să o combin cu mâncarea şi gătitul... Îmi place să mănânc. Orice, oricât, oricând. Şi o recunosc fără falsă ipocrizie, deşi nu fac parte din fericita categorie a femeilor care uită să mănânce pentru că în ziua respectivă au avut prea multă treabă ori au fost supărate.
Nu s-ar spune, văzând silueta dumneavoastră de silfidă, că vă pasionează gătitul, că sunteţi un gourmet. Dar ce facem, doamnă doctor, pentru că niciodată nu prea suntem suficient de pregătiţi să spunem nu ispitei alimentare?
Întotdeauna m-am luptat cu kilogramele şi, pornind de la problemele mele personale, am înclinat către zona aceasta, care nu mi se părea atât de dramatică din punctul de vedere al pacienţilor, nu lucram cu oameni bolnavi. Recunosc, sunt foarte sensibilă şi sufăr extrem de mult pentru toate necazurile lor. Profesorul Mincu, şeful acestei specialităţi de diabet şi boli de nutriţie, a şi separat nutriţia de partea endocrină, lucru care nu există în nicio ţară, probabil tocmai pentru că era atunci medicul lui Ceauşescu şi a vrut să facă din diabet o chestie separată pe care s-o controleze el. Cert este că atunci când am căutat să văd ce înseamnă această specialitate, singura posibilitate erau diabetologia şi bolile de nutriţie. Am avut şansa să-l descopăr pe preşedintele din vremea aceea al Societăţii de Diabetologie şi Nutriţie de la Cluj, profesorul Nicolae Hâncu, care m-a susţinut în demersul meu de a mă specializa în nutriţie, m-a ajutat să mă desprind de tot ce însemna partea de diabet şi să-mi văd de drumul meu. Am fost şi în străinătate şi am văzut o serie de centre în care se face şi întreţinere corporală, la limita dintre medicină şi cosmetologie. Aşa am ales o specializare care să-mi întreţină pasiunile pe care le aveam şi, în acelaşi timp, să-mi aducă bucurie. În partea de nutriţie, am descoperit o mare componentă psiho-emoţională şi m-am documentat foarte mult în această zonă, în tot ce înseamnă mecanisme de adiţie, foame emoţională, lucruri care vin şi din psihiatrie, şi din psihologie şi care au foarte mare legătură cu mâncarea. A fost o căutare personală, ale cărei concluzii le-am împărtăşit apoi oamenilor în volumele mele „Trăiesc, deci mă abţin" şi, recent, în „Sănătatea are gust".
În cartea pe care aţi lansat-o acum vorbiţi şi despre dieta anti-cancer, această boală care, în prezent, are o mortalitate mai ridicată decât cea provocată de cardiologie. Cancerul este o afecţiune multifactorială, iar elementele declanşatoare, fie că acţionează împreună, fie separat, nu produc boala dacă nu există un teren predispozant. Şi totuşi, se spune că, în 20-25% din procesele neoplazice, alimentaţia necorespunzătoare joacă un rol determinant. Anumiţi factori alimentari au un rol de protecţie anti-cancer?
Nu este încă demonstrat ştiinţific rolul direct al anumitor obiceiuri alimentare în proliferarea malignă. Relaţia bagaj genetic-mâncare-cancer nu este încă suficient elucidată. Însă multe studii vorbesc despre o dietă bogată în fibre, fructe, legume şi cereale, care se asociază cu incidente reduse. Cred că, necunoscând exact cauza şi ceea ce se întâmplă în organism, nu putem decât să presupunem. Dar, dacă putem ajuta şi din punctul de vedere al alimentelor, nu strică să o facem. Nu cred că există o cauzalitate directă, alimentele determină cancerul, aşa cum nu cred că ele pot vindeca această boală, dar ele se subsumează ideii unei vieţi cât mai sănătoase. Nici nu prea ştim toate pericolele şi lucrurile de care trebuie să ne ferim. Multe dintre ele sunt convinsă că nici măcar nu sunt vizibile. Pot veni din ceea ce respirăm, din factori de mediu, din cauze genetice... Dar cu siguranţă se ştie despre factorii alimentari cu risc în apariţia cancerului: alcoolul şi fumatul, grăsimile, carnea afumată, prăjită, în care sarea în exces creşte riscul de cancer de stomac, acrilamida (alimente bogate în amidon, precum cartofii, chipsuri, produse de panificaţie care, prin prăjire sau coacere la temperaturi înalte, produc acrilamida, o substanţă cu risc cancerigen).
Care sunt, după opinia dumneavoastră, top 7 alimente anti-cancer?
Dintr-o simplă enumerare aş aminti broccoli, varza, roşiile, usturoiul şi ceapa, soia, ardeiul gras, ceaiul verde. De aceea, sfatul meu este: consumaţi multe legume şi fructe, reduceţi consumul de grăsimi animale saturate, diminuaţi consumul de carne roşie, înlocuiţi o parte din proteinele de origine animală şi încercaţi, măcar o zi pe săptămână, să aveţi o alimentaţie vegetariană, alegeţi alimente cât mai puţin procesate industrial. Nutriţia este deseori legată de menţinerea stării de sănătate, în vreme ce medicina propriu-zisă se ocupă de boli. Însă nu există o demarcaţie clară între cele două. Concluzia mea este foarte clară. Învăţaţi să vă placă lucrurile cu adevărat sănătoase. Dacă vreţi să scăpaţi pentru totdeauna de lupta cu kilogramele în plus, trebuie să modificaţi definitiv felul în care mâncaţi. Asta nu înseamnă o cură de slăbire pe viaţă, ci obiceiuri alimentare corecte, respectate în cea mai mare parte din timp, care vă pot asigura nu numai silueta pe care aţi dori-o, dar şi un organism sănătos. La fel ca în orice dependenţă, trebuie mai întâi să identifici duşmanul şi abia apoi să lupţi împotriva lui, aşa că aveţi curajul să recunoaşteţi: am o problemă gravă pentru că nu reuşesc să-mi controlez alimentaţia.
Orice, dar cu măsură
Medicii recomandă dieta mediteraneană. De ce?
Şi aici există o modă. S-a constatat că în dieta mediteraneană nu există atât de multe boli cardiovasculare, că nu determină acumularea de kilograme în plus... Sunt convinsă că lucrurile sunt scoase din context, pentru că oamenii care sunt sănătoşi urmând această dietă, la fel cum erau şi ţăranii noştri, bunicii noştri când mergeau cu vaca, mai fac şi alte lucruri. Stau într-un anumit mediu, se mişcă... Cred că şi dieta ţăranilor noştri de prin Făgăraş care au activităţi în aer liber ar merita să fie recomandată, dacă am reuşi să reproducem identic stilul lor de viaţă. Altfel, putem lua dieta mediteraneană şi o putem aduce la Bucureşti şi să mâncăm mai mult decât trebuie şi să fim sedentari şi cu siguranţă vom avea kilograme în plus. În dieta mediteraneană se folosesc foarte mult peşte şi legume, este o dietă sănătoasă. Mediteraneenii nu mănâncă foarte multe dulciuri, se mişcă, au o climă care le permite să stea mult mai mult afară. Iar carnea... Am fost şi în Creta să descopăr ce înseamnă cu adevărat această dietă şi am constatat că şi acolo se mănâncă la fel de multă carne ca şi peşte, dar secretul este altul, mănâncă puţin. Ca şi francezii. Mâncarea franţuzească este grea, dar ei mănâncă puţin. Ceea ce este şi sănătos, şi nici nu îngraşă. Aş spune că dieta mediteraneană ar trebui să fie o dietă a echilibrului cantităţii în sine. Altfel, nu este nimic special. Şi ei au brânza noastră telemea... Dacă avem atât de multe probleme de sănătate, nu le avem din alimentele noastre tradiţionale, ci pentru că mâncăm tot ceea ce a fost importat în ultimii ani în ambalaje foarte frumos colorate, dar pline de grăsime, pline de zahăr, cu un aport caloric mult prea mare, de o calitate inferioară a alimentelor. Ne place cum arată, dar sunt şi scumpe şi dezechilibrate nutritiv. Poate că dacă ne-am întoarce la alimentaţia tradiţională românească n-am avea atât de multe probleme. În farfuria noastră alimentele trebuie să se găsească în forma cea mai apropiată de natură. De aceea sfătuiesc pacienţii să mănânce cât mai rudimentar şi mai puţin prelucrat industrial.
Vorbind despre carne, cu bune şi rele, specificaţi că ea este prietena dietelor, menţine sănătatea oaselor, fiind o sursă ideală de minerale, vitamine şi în special proteine. Afirmaţi că mai sănătoasă este carnea de porc decât cea de vacă. De ce? Sunt hrănite vacile noastre cu hormoni?
Nu ştiu dacă din cauza hormonilor, dar cu siguranţă carnea de porc este mai sănătoasă decât cea de pui şi decât cea de vită. Din păcate, în România nu există vaci crescute pentru carne. Carnea de porc este şi mai gustoasă, şi mai puţin grasă, şi mai uşor de digerat, şi mai uşor de gătit. Nu avem o tradiţie de a creşte vacile de carne. Carnea de vacă are o găsime mult mai saturată. Este imposibil să mănânci grăsime de vacă, în timp ce grăsimea de la porc, pentru că are acizi graşi nesaturaţi, care se apropie de uleiul de măsline, face posibilă mâncarea slăninuţei. Carnea de porc slabă, ca muşchiuleţul sau muşchiul file, este cu 4% mai săracă în grăsimi decât cea de vită. În plus, organismul nostru este mult mai compatibil cu cel al porcului. De la el luăm insulină, de la el luăm organe pentru transplant... Apoi, creşte în orice bătătură, poate fi consumat de când este purceluş de lapte până când devine animal adult. Este păcat să uităm de existenţa lui, pentru că este o carne sănătoasă. Dar aportul zilnic de carne nu trebuie să depăşească două porţii mici, cam de dimensiunea palmei sau a unui pachet de cărţi de joc (150 de grame), iar acestea pot fi reprezentate de carne roşie, carne albă, peşte, care trebuie consumat minimum de două ori pe săptămână, mezeluri doar ocazional.
Curcanul şi puiul sunt campioni la categoria alimente pentru slăbit.
Nu există termen de comparaţie. Curcanul este superior. Şi dacă este vorba despre pui crescut la ţară, curcanul este superior din punct de vedere nutritiv, datorită aminoacizilor esenţiali pe care îi au proteinele din carnea de curcan şi în special aminoacidului triptofan, care ne dă stare de bine. Curcanul este un aliment excelent mai ales pentru perioada de iarnă în care buna dispoziţie nu este la cotele cele mai înalte. N-ar fi rău să luăm de la americani obiceiul cu curcanul de Ziua Recunoştinţei, chiar şi pentru Crăciun. Oricum, pulpa de pui are mai multă grăsime şi calorii decât pieptul.
Dar vânatul?
Carnea de vânat nici nu ştiu cât este de prezentă pe mesele românilor. În principiu este o carne slabă, pentru că animalele se mişcă foarte mult. Mistreţul nu va fi la fel de gras ca porcul şi nici iepurele sălbatic nu este periculos din punctul de vedere al grăsimii. Este o carne pe care trebuie să ştim cum o gătim şi dacă avem ocazia, de ce nu? Este o delicatesă care nu trebuie refuzată.
Faceţi alegeri corecte
Înţeleg că avantajul major al legumelor este faptul că au un conţinut mic de sare şi grăsimi, fiind alimente ideale în cura de slăbire. Se spune că este bine să consumăm legumele şi mai ales fructele în ţara din care provin. E adevărat?
Da. Ele trebuie să stea la baza unei diete echilibrate şi sănătoase. Cu cât legumele sunt mai închise sau mai intens colorate, cu atât conţin mai puţini fitonutrienţi, dar şi cantităţi crescute de vitamina C sau minerale. Prin depozitare, scade foarte repede cantitatea de vitamine şi se pierd unele minerale. Nutriţioniştii spun că ar fi ideal să fie consumate în primele 48 de ore de la cules. Or, la noi, cred că nici cele culese în ţară nu ajung în 48 de ore pe masa noastră. Tot ce înseamnă proces de depozitare sau coacerea lor în condiţii artificiale le scade valoarea nutritivă. Chiar şi aşa, însă, ele sunt sănătoase şi trebuie consumate. Între a nu consuma deloc legume şi a consuma legume de import, aş spune: consumaţi legume de import fără nicio grijă, pentru că şi dacă sunt cu 10-20% mai sărace în vitamine, nu înseamnă că restul componenţilor s-au pierdut. Aş spune că este mai important să consumi legume decât fructe care nu prea fac parte din tradiţia noastră culinară. Puteţi creşte consumul de crudităţi adăugând în orice sendviş toate legumele posibile, punând legume proaspete sau congelate în orice sos, mâncând cât mai des supe sau ciorbe de legume. La acest capitol, nu există grija vreunui exces. Ardeiul iute este prietenul curei de slăbire, precum şi condimentele picante, deoarece stimulează producţia de endorfine şi adrenalină. Nu faceţi economie de condimente şi plante aromate în bucătărie, iar gustul legumelor poate fi îmbogăţit cu acestea. De asemenea, ele înlocuiesc cu succes sarea. Apoi nu uitaţi de cele două elemente miraculoase, usturoiul şi ceapa. Leguminoasele sunt aliatul curei de slăbire pentru că dau saţietate crescută, sunt bogate în fibre, care umplu rapid stomacul, eliberează energia lent şi menţin glicemia stabilă timp îndelungat, prevenind pofta de dulciuri. Bineînţeles, nu vorbim despre cartofi. Pe de altă parte, legumele au un conţinut caloric bogat şi pot fi folosite ca sursă de energie. E drept că nici nu prea ştim să le gătim. Trebuie să ne facem un obicei de a consuma cât mai multe şi chiar să nu le evităm pe cele cu mai multe glucide, cum sunt fasolea boabe, mazărea sau lintea. Aş spune că nu trebuie să treacă nicio masă fără legume.
Noi mâncam supe şi ciorbe la prânz, iar la ţară, unii le consumau chiar dimineaţa. Azi, la noi, din păcate, ele lipsesc din meniu, deşi, în Occident, ele sunt servite seara.
Supa este senzaţională. Am fost recent la Braşov şi stăteam de vorbă cu nişte ţărani adevăraţi, care considerau că e un obicei uşor demodat, iar eu îi încurajam să nu renunţe. Supa şi ciorba au cam dispărut din tradiţiile noastre culinare, femeile nu prea mai gătesc şi în casele în care se mai mănâncă ele sunt gătite strict pentru copii. Francezii au inventat bine acel „supeu". Era un lucru logic pentru că supa este cel mai uşor aliment, cel mai bine echilibrat din punct de vedere nutriţional, are proteinele din carne şi legume şi este perfect pentru masa de seară, pentru că după ora 18 organismul nu prea mai are nevoie de aport caloric din punctul de vedere al secreţiei de hormoni. În plus, este un aport de lichide, cantitatea de carne este una destul de redusă. Nutriţioniştii din toată lumea afirmau la un recent congres că de la ciorbă şi supă încoace nu s-a inventat nimic mai sănătos.
Ideea de a avea cât mai multe culori pe masă ţine numai de latura estetică?
Natura a creat această diversitate pentru a ne atrage atenţia că lucrurile nu seamănă între ele. Trebuie să avem întotdeauna un curcubeu pe masă. Fiecare culoare reprezintă o altă categorie de fitonutrienţi. Orice lucru care există în legume şi în fructe şi care le dă culoarea are şi multe calităţi pe care specialiştii nu le-au identificat exact. De la lupta împotriva cancerului până la îmbătrânire, orice lucru din ele îşi găseşte un beneficiu. Diversitatea culorilor asigură acoperirea acestui spectru bogat de elemente pe care nu le putem lua din altă parte.
Uleiul de măsline este cel mai bun absorbant şi are efect benefic asupra funcţiilor digestive, îmbunătăţind tranzitul intestinal. De ce la noi se consumă puţin ulei de măsline, prin comparaţie cu lumea occidentală?
Nu am fost obişnuiţi cu el. Este şi o uşoară diferenţă de gust, este puţin mai acid şi mai puternic, dar, dincolo de această diferenţă, aş spune că noi consumăm mult prea mult ulei de floarea-soarelui, pentru că Omega 6 care se găseşte în el, consumat în exces, intensifică procesele oxidative şi crearea de radicali liberi în organism, ceea ce accelerează toate procesele negative. Ambele trebuie consumate cu foarte multă grijă. Cantitatea de grăsime dintr-o lingură de ulei este mai mare decât cea din unt. Uleiul nu are niciun strop de apă, este grăsime pură cu densitate maximă. Fiecare lingură de ulei înseamnă 50 de calorii, ceea ce pune multe probleme pentru siluetă. Trebuie însă neapărat să consumăm din când în când ulei de măsline pentru acizii graşi specifici. Omega 3 din peşte ne ajută, omega 6 din ulei nu ne este benefic.
Ce peşte recomandaţi? Sunt indicate fructele de mare pentru dietele de slăbire?
Fructele de mare nu trebuie să facă neapărat parte din dieta zilnică şi nici din cea săptămânală. Dacă sunt prezente, este un lucru bun. Ele conţin colesterol, dar nivelul colesterolului în organism este dat de starea ficatului, care îl sintetizează în proporţie de 75%. Nici oul, nici fructele de mare nu pot fi acuzate că duc la creşterea colesterolului. Omega 3 din peştele gras contribuie la normalizarea grăsimilor din sânge şi trebuie să mâncăm, de minimum 2 ori pe săptămână, peşte gras: ton, somon, sardine, hering... Peşti pescuiţi în mările reci, care au pielea albastră. Ei pot fi şi congelaţi, şi în conservă, de preferat în sos de roşii sau în saramură. Au şi avantajul că, prin fierbere, oasele mici ale sardinelor pot fi consumate şi sunt o sursă extraordinară de calciu. Aceştia sunt peşti care nu mănâncă alţi peşti, se află la baza piramidei lanţului trofic din ape şi din acest motiv riscul contaminării cu metale grele este redus. Dacă nu există posibilităţi financiare pentru ton proaspăt, o cutie de sardine îşi poate permite oricine. În ceea ce priveşte peştele alb, nu există riscul să facem exces, pentru că oricum consumăm mult sub cantitatea necesară, el fiind atât de sănătos şi lipsit de orice risc pentru organism. Poate înlocui perfect orice tip de carne. Trebuie doar gătit corect, nu pane, nu prăjit, ci în cuptor, cu legume, sau la grătar. Este un concentrat extraordinar de proteine şi de grăsimi sănătoase.
În România, în 2011, produsele lactate cunosc un declin în consum
Mihaela Bilic acordând autografe
De ce ne plac atât de mult pastele, pizza, cartofii prăjiţi?
Aici chiar ar trebui să învăţăm de la italieni. Pastele nu îngraşă dacă sunt făcute „al dente" (foarte puţin fierte), lucru pe care nu toată lumea îl ştie în România. Amidonul, în momentul în care se înmoaie foarte tare, este repede absorbit în sânge şi este similar zahărului. Italienii au inventat sosurile grele pentru paste, cum ar fi carbonara, tocmai pentru a satisface apetitul turiştilor. La ţară însă, sosul pentru paste este absolut banal: câteva roşii, puţin ardei iute, un pic de usturoi, câteva bucăţele de peşte sau fructe de mare... Sosul le poate transforma dintr-un aliment sănătos într-o bombă calorică, din cauza cantităţii de grăsime. Altfel, parmezanul este o brânză extraordinară, aproape un medicament, pentru că el concentrează 70% din cantitatea de calciu din lapte. El poate fi consumat fără niciun fel de risc pe orice fel de paste. Are şi calciu, şi sare, astfel că poate condimenta într-un mod sănătos. În schimb, amidonul din cartofii copţi, prăjiţi sau piure se absoarbe rapid şi îngraşă mai tare chiar decât zahărul. Orezul alb este mult mai periculos pentru siluetă decât pastele făinoase. Mămăliga este un aliment sănătos, sărac în grăsime şi bogat în amidon, potasiu şi magneziu şi poate înlocui admirabil pâinea în alimentaţia zilnică. Pericolul surplusului ponderal stă în sedentarism şi în cantitatea alimentelor. Italienii, chinezii nu au devenit obezi, chiar dacă pe masa lor există zilnic baghetă, paste făinoase, pizza sau orez.
Părerile sunt contradictorii în ceea ce priveşte orezul. Unii spun că nu este bun pentru diete, alţii îl recomandă...
Da, dar atenţie! La italieni risotto se serveşte într-o farfurie destul de mare, şi sunt puse trei linguri de risotto pe fundul ei. Să nu uităm, la toate obiceiurile culinare ale altor popoare, să observăm cantitatea. Inclusiv la chinezi, orezul este pus într-un bol şi de acolo ia fiecare câte o lingură sau cu beţişoarele se aleargă după fiecare bob prin farfurie. Alimentele nu sunt sănătoase sau nesănătoase. Cantitatea în care le consumăm le poate transforma din prieteni în duşmani. Până şi tortul de ciocolată nu pune nicio problemă dacă mănânci o lingură, şi nu câteva felii. Noi am pierdut noţiunea de porţie corectă. În afară de felia de pâine care a rămas constantă în ultimii 50 de ani, farfuriile noastre au devenit platouri, punem mâncarea în mijlocul mesei şi ne mai servim cu încă o porţie, ne plac restaurantele în care porţiile sunt mari, industria alimentară stimulează dorinţa de consum, sunt şi promoţii cu all inclusive în hotelurile de lux... Este o falsă impresie de economie, adică pentru aceiaşi bani primeşti mai mult, de fapt nu este economie, ci un supraconsum. Asta începe din supermarket, de la promoţiile de genul „plăteşti două, primeşti trei", care propun alimente cu foarte multe calorii, foarte multă grăsime, foarte mult zahăr. Un aliment sănătos sau de înaltă calitate nu face obiectul unei astfel de oferte, cu siguranţă.
Este adevărat că brânza este, şi ea, o sursă de proteine, conţinând toţi aminoacizii esenţiali, că ameliorează stresul şi dă o bună dispoziţie? În acest sens, ce brânzeturi recomandaţi în diete?
Urda este o specialitate care ar trebui redescoperită. Ea se face prin coagularea proteinelor din zerul care rămâne după fabricarea brânzei, deci nu mai are grăsime. Este extrem de sănătoasă, gustoasă şi specială pentru că are numai proteine fără grăsimi. Însă şi brânza noastră telemea este la limita dintre brânzeturile care nu sunt periculoase pentru siluetă şi cele care pot fi consumate cât de cât relaxat. Tot ce este peste 30% grăsime în brânză, ca în cazul brânzeturilor franţuzeşti, al caşcavalurilor, le transformă într-un produs 2 în 1. Adică avem untul plus brânza într-un singur produs şi atunci trebuie să le consumăm în cantitate mică, exact ca micul triunghi cu care suntem obişnuiţi la brânza topită, de 30 de grame, care reprezintă porţia corectă pentru brânzeturile concentrate. Telemeaua, fiind la limită, o putem pune în cubuleţe peste o salată sau o putem consuma sub forma unui sendviş cu pâine şi cu roşii. Dar cu grijă pentru cei care au probleme cu silueta, pentru că este un aliment care îngraşă. Dezvoltă foarte mult nevoia pentru diversitatea gustului. Caşul este o brânză grasă, nesărată, şi trebuie consumat cu atenţie. Brânza proaspătă de vaci sau brânza de capră sunt recomandate şi pentru calciu, dar şi pentru proteine, altele decât cele din carne. În România, în 2011, produsele lactate cunosc un declin în consum, ceea ce mi se pare absurd şi nejustificat.
Probabil că şi din cauza condiţiilor materiale.
Da, dar laptele nu a ajuns atât de scump şi sunt convinsă că în unele familii se cheltuiesc bani mult mai mulţi pe mezeluri, care au atât de multă grăsime şi atât de puţine proteine de calitate înaltă, încât, până la urmă, un litru de lapte este preferabil.
Dulciurile, categoric, fac rău.
Nu, chiar nu fac rău. Fac bine creierului. Aici este marea noastră problemă. Fac rău siluetei. Trebuie să realizăm un echilibru.
La o cafea, de exemplu, ce înseamnă o linguriţă de zahăr?
Nu este nicio problemă. Pentru un adult, trei linguriţe de zahăr pe zi înseamnă o doză acceptabilă. Atenţie! Aici numărăm zahărul din toate produsele. Zahărul există şi în produse în care nu-l bănuim. Dacă citim etichetele vedem zahăr în pâine, în muştar, în mezeluri. Singura metodă prin care putem controla cantitatea de zahăr este să încercăm să luăm alimentele cât mai proaspete şi să le gătim noi. Până şi dulciurile pregătite în casă ajută. Ştii exact cât zahăr ai pus sau te limitezi la dulciuri mai puţin concentrate. Eu sunt tristă că au dispărut orezul cu lapte cu care am crescut sau fideluţa şi grişul cu lapte, pentru că ele erau foarte interesante. Puneai o linguriţă de dulceaţă deasupra...
Este ea recomandată?
Este foarte bună atât timp cât e luată ca pe vremuri, două linguriţe cu un pahar cu apă, sau este pusă în cantitate mică peste o felie de pâine cu unt, la micul dejun. Cantitatea face diferenţa şi aici. Altfel, oricât de puţin periculoasă este, ne putem îngrăşa până şi din salată, mâncând cu kilogramele. Organismul nostru nu se mai mişcă aşa cum era proiectat s-o facă, nu mai aleargă să-şi găsească singur hrana, ea este asigurată. Ca „animale" ale secolului XXI, ar trebui să consumăm mult mai puţine calorii. Poate jumătate din ceea ce suntem obişnuiţi, dacă nu cumva ne-ar fi suficiente doar două mese pe zi pentru că atât ardem. Nu-şi mai au locul mesele cu trei feluri de mâncare. Desigur, oamenii care fac efort fizic, care fac sport nu au probleme de acest tip. Ei pot consuma mai multă mâncare. Cele cinci sau trei mese pe zi nu se mai justifică, mai ales la doamne, mai ales odată cu înaintarea în vârstă, când metabolismul este încetinit. La 40 de ani este nevoie să mâncăm jumătate din ce mâncam la 20 ca să ne menţinem silueta. Sunt lucruri care au apărut, ca şi unele boli, pe parcursul evoluţiei rasei şi printr-o neadaptare la condiţiile de mediu.
Orice mâncare consumată cu alcool îngraşă
Nutriţionistul Mihaela Bilic, cea care a ajutat zeci de vedete să slăbească
Vinul?
Un rău necesar. Un pahar de vin roşu poate avea efecte benefice. Dar nutriţioniştii nu vor spune niciodată: efecte protectoare pentru circulaţie puteţi obţine de la vinul roşu, de mâine începeţi să beţi. Există şi alte metode prin care putem asigura acest protector cardiovascular, cum ar fi consumarea strugurilor negri. Însă este un fel de compromis. Dacă tot beţi alcool, nu beţi mai mult de un pahar pe zi, şi dacă este să alegeţi, opriţi-vă la vinul roşu. Dar orice mâncare consumată cu alcool îngraşă mai tare, caloriile transformându-se preferenţial în grăsimi de depozit. Deci, a ţine o cură de slăbire în care să consumaţi alcool este ca aţi cum aţi încerca să mergeţi cu maşina cu frâna de mână trasă.
Dar berea?
Aş spune că este cea mai neinspirată alegere pentru că, prin fermentarea cerealelor, se creează nişte substanţe care au „plăcerea" de a solicita pancreasul, ca şi whisky-ul. În plus, berea are şi glucide care se depun preferenţial pe abdomen şi duc la un fel de burtă care poate fi recunoscută de toată lumea, mai ales la bărbaţi, după 40 de ani. O grăsime urâtă şi destul de periculoasă pentru bărbaţii băutori de bere, pentru că se infiltrează şi printre organele abdominale, crescând riscul de diabet şi de boli cardiovasculare.
Totul vine din copilărie
Aţi vorbit mai mult despre oamenii de vârsta a treia, precizând că înaintarea în vârstă este un alt factor care duce la încetinirea arderilor, iar aportul caloric trebuie atent supravegheat. Dar copiii? În ultimul timp sunt tot mai mulţi obezi. Mai este valabil proverbul „frumos, gras şi sănătos"?
Totul vine din copilărie. Trăim o dramă pentru că părinţii traduc acum dragostea pentru copii în această ofertă nelimitată alimentară. Orice lucru promovat la televizor, orice reclamă, orice „vreau" al copilului este satisfăcut. Nu există o cultură şi o educaţie din punct de vedere nutriţional, nu există idei foarte clare despre nevoile copilului şi despre alimentele nu neapărat sănătoase, ci despre prezenţa anumitor alimente cum este zahărul prin intermediul dulciurilor. Sub niciun motiv, copiii nu trebuie lăsaţi să acumuleze kilograme în plus. Zahărul favorizează producţia de serotonină, element chimic care dă senzaţia de bine. De altfel, sucul de fructe este şi el o altă capcană. Toată această ignoranţă duce la aparţia obezităţii infantile cu o viteză îngrijorătoare şi la dimensiuni pe care părinţii nu le conştientizează. A avea un copil gras, în cele mai multe cazuri, duce la dezvoltarea unui adolescent şi a unui adult cu probleme supraponderale, care pleacă în viaţă cu acest handicap, cu această preocupare, care îi urâţesc viaţa. Aceşti copii iubiţi vor fi până la urmă nişte adolescenţi şi nişte adulţi nefericiţi. Este trist să ai un copil gras şi să-l laşi să mănânce tot ce-şi doreşte, pentru că gustul se formează în copilărie, vei face în continuare ceea ce ai văzut că se făcea acasă.
Are importanţă şi faptul că acum copiii ajung mai devreme la pubertate?
Copiii de azi sunt, să spunem, un model mai performant decât am fost noi. Rapiditatea cu care se dezvoltă, accesul la informaţie îi fac să fie altfel decât generaţiile anterioare, însă din punct de vedere alimentar nu există nicio scuză. Kilogramele în plus, obezitatea nu vin dintr-un dezechilibru hormonal, ci strict din supraalimentare. Şi dintr-o percepţie greşită a părinţilor şi a bunicilor.
Grăsimea este energie neconsumată
Sedentarismul a devenit unul dintre factorii din ce în ce mai prezenţi în lumea contemporană. De ce a ajuns mişcarea să fie o corvoadă? De altfel, obezitatea a devenit o problemă pe plan internaţional şi, în special, la americani.
Este adevărat, dar cu ce ne încălzeşte că americanii au recunocut că acel banal suc de fructe pe care l-au promovat atât şi pe care îl primeau copiii în şcoli a dus la obezitatea infantilă, pentru că aceştia s-au apucat să bea câte doi litri de suc pe zi ca pe apă. Ce ne încălzeşte că au recunoscut că accesul la dulciuri şi la o cantitate mare de alimente a dus la un supraconsum. Este trist că, deşi vedem aceste lucruri la ei, noi păşim pe aceleaşi urme, fără să învăţăm nimic din greşelile lor. Există şi la noi copii cărora, în momentul în care apare diversificarea alimentaţiei, li se dă suc de fructe în biberon. Lucruri inadmisibile. Lipsesc educaţia şi nişte direcţii clare din punct de vedere nutriţional. Culmea este că mamele fac greşeli crezând că fac bine, pentru că nu li se spune clar care este adevărul. Mişcarea e simplă şi accesibilă oricui. Este suficient să mergem pe jos 10.000 de paşi pe zi. Nu viteza şi intensitatea, ci durata efortului fizic este cea care determină cheltuiala de calorii. Subliniez încă o dată că o persoană care înlocuieşte statul la televizor cu 30 de minute de mers zilnic face o cheltuială energetică echivalentă cu 9 kilograme greutate corporală, pe parcursul unui an, ceea ce înseamnă că poate slăbi sau cel puţin nu se îngraşă cu această valoare, doar fiind activă.
În ultimul timp, multă lume la noi, în special tinerii, se duce în pauza de prânz să mănânce o shaorma sau la „McDonald's".
Pentru că se potriveşte stilului lor de viaţă. Dar, pentru că nu sunt sedentari, cu siguranţă nu se vor îngrăşa dintr-un hamburger sau o porţie de cartofi prăjiţi. Sunt tineri, sunt studenţi care nu au foarte mulţi bani şi care se bucură şi de ambianţă. Problema apare la cei care merg la fast-food şi mănâncă porţii mari, ca să-şi satisfacă o anumită plăcere. Din fericire, nu cred că noi am ajuns să avem obezitate din cauza mâncatului la fast-food, ci din cauza cantităţii mari de mâncare la care am avut acces după o perioadă de restricţie severă. Fie că vorbim despre micii şi grătarele de la sfârşit de săptămână, la noi se consumă mult. Mulţi sunt dispuşi să investească tot bugetul familiei în mâncare, care la români este o plăcere. Ne place abundenţa şi de multe ori cumpărăm compulsiv de teamă ca nu cumva să nu ne ajungă. Să nu uităm că am trecut totuşi printr-o perioadă în care mâncarea nu era accesibilă tuturor. Lucrurile astea lasă urme. Am fost traumatizaţi în tinereţe şi avem nevoie de o perioadă ca să reechilibrăm sistemul de referire la mâncare şi relaţia moderată cu ea. De aici vin problemele. Întorcându-ne la copii, nu este nicio scuză să mănânce dulciuri, pe principiul „copilul are nevoie de dulce", fie pentru că pofteşte sau îl ajută la dezvoltarea intelectuală.
Unii părinţi interzic cu totul dulciurile copiilor lor. Este o exagerare inversă?
Poate exista această reacţie inversă, justificată de supraprotejarea copilului, care nu are cum, în viitor, să nu fie expus acestor preparate. Şi atunci nu mai poate fi oprit. Atâta vreme cât părintele deţine controlul duce lucrurile la extrem pentru că apoi situaţia va fi oricum scăpată de sub control. Este speranţa mamei de a nu dezvolta în copil o nevoie de dulce. Excesul de fructe, după moda americană, este o altă greşeală. Fructele, în cantitate moderată, sunt un excelent desert. Amestecul de fructe cu alte alimente este total contraindicat. Brânza trebuie să aibă gust de brânză, iaurtul la fel. Un iaurt cu fructe e un desert şi se creează confuzie. Îl consumăm ca pe un iaurt, dar el este un desert. Copilul trebuie ajutat să nu confunde gusturile. Nu trebuie amestecat totul şi nu trebuie „îmbogăţit", pentru că gustul natural n-are nevoie de îmbogăţire.
Un elogiu adus plăcerii
Mama Cornelia şi Mihaela Bilic vă învaţă cum să faceţi pâine de casă
Deja am intrat în postul Crăciunului. Postul este o continuă strădanie de a domina cu spiritul, voinţa şi mintea instinctele, patimile şi pornirile firii. Discutam acum câteva seri cu un înalt prelat care îmi spunea că postul în sine reprezintă o bucurie, un autocontrol prin care omul trebuie să-şi dovedească sieşi că este mai mult decât ceea ce se vede. Se ştie că din ajunul Crăciunului până după Anul Nou ne satisfacem toate poftele pentru că orice sărbătoare la noi trebuie respectată mâncând, după tradiţii, iar după 1 ianuarie promitem să devenim asceţi. Cum priviţi perioadele dintre aceste dezmăţuri culinare?
Într-adevăr, a posti cu adevărat înseamnă a lega trupul de activităţile tale superioare, voinţă, raţiune, simţire. Înseamnă nu doar a ţinti către o atitudine superioară, ci şi a o dobândi. Postul umanizează, pe când mâncarea pe săturate ţine mai mult de trup, ca să nu spunem de animalitate. Postul se îmbină cu milostenia, cu rugăciunea. Alimentaţia nu trebuie să vă determine viaţa nici măcar de sărbători. O alimentaţie echilibrată înseamnă să ştii să faci alegeri corecte. Dacă reuşim să rezistăm tuturor acestor presiuni exterioare, tot nu am scăpat de pericol, pentru că rămân micii demoni interiori care ştiu să fie foarte convingători, şoptindu-ne la ureche: „Doar o dată e Crăciunul, doar azi, o mică excepţie". Postul Crăciunului are multe dezlegări la peşte, tocmai pentru că iarna organismul are nevoie de alimente mai consistente. Dar, încă o dată subliniez, postul nu priveşte numai digestia, ci omul întreg, trup, minte, suflet. Ţăranul român ne-a dat întotdeauna o lecţie esenţială: a posti cu adevărat este echivalentul lui a trăi cu adevărat. Perioadele de care mă întrebaţi sunt dezolante pentru că ne trezim cu câteva kilograme în plus. Soluţia de a rupe cercul vicios al dietelor drastice urmate de perioade de relaxare totală din punct de vedere culinar este să ne mulţumim cu puţin din toate. Cea mai sigură cale de a scăpa de această capcană este să plecaţi din ţară de sărbători, dacă aveţi posibilitatea, astfel încât tradiţiile culinare româneşti şi statul la căldură în jurul mesei să fie evitate. Veţi constata cu surpriză că în alte ţări totul se rezumă la o masă festivă şi nici aceea foarte abundentă sau prelungită.
Ne dorim mereu un miracol
Ce părere aveţi de faptul că la noi, în mass-media, nespecialişti dau sfaturi, indicaţii şi interdicţii privind alimentaţia sănătoasă?
Nutriţia şi tot ce ţine de mâncare vinde publicaţia. Este un subiect inepuizabil şi fiecare are o experienţă personală. Domeniul este accesibil unor categorii foarte largi. Persoane care nu sunt medici oferă consultaţii de nutriţie. Aş spune că este mult mai greu să desfiinţezi acest fenomen şi mult mai simplu să ne informăm corect. Cei la care vă referiţi sunt formatori de opinie pentru un grup de ascultători sau de cititori. Nu ei sunt de vină că spun acele lucruri, ci oamenii care îi ascultă şi pun în practică sfaturile pe propria răspundere. Există un anumit tip de mediatizare şi de cultură, pe care eu aş numi-o „educaţia de parc", ca între mămicile care au tot felul de idei, unele de-a dreptul aberante. Plecarea urechii către acest tip de informaţie are şi o anumită doză de spectaculos, şi în plus, ne cam place să fim superficiali. E un fel de poveste a vorbei. Nu o putem opri, dar fiecare trebuie să înveţe de unde să-şi culeagă informaţia. E drept, este o lipsă acută de informaţie serioasă şi documentată pe piaţă. Dacă ar exista o prezenţă fermă a lumii medicale şi ştiinţifice în acest domeniu, vocea neprofesionistă poate că s-ar diminua. Dar, dacă nu există nimeni, se va afla întotdeauna un predicator care să spună o poveste.
Aţi reuşit să vă impuneţi părerile prin articolele şi cărţile pe care le-aţi scris şi să ajutaţi femeile să trăiască sănătos în propria piele, convingându-le că până la urmă eşti ceea ce mănânci. Multora dintre ele le-aţi schimbat viaţa. O mulţime de vedete de televiziune v-au urmat sfaturile. Dar, din păcate, unele dintre ele revin la vechile obiceiuri... După câte înţeleg este uşor de slăbit, dar greu de menţinut greutatea.
Toate dietele ne hrănesc aceeaşi iluzie: că este uşor să slăbeşti, că se întâmplă repede, că nu e nevoie să renunţi la nimic din ceea ce îţi place, adică exact ceea ce dorim să auzim. Nu numai în lumea vedetelor se întâmplă acest fenomen. Cred că toată această joacă cu kilogramele în plus, la care s-a ajuns dintr-o proastă relaţie a femeilor cu mâncarea, pentru că mai ales femeile au această evoluţie sus-jos a greutăţii, bărbaţii fiind mult mai puţin implicaţi emoţional. Dacă mâncarea este folosită pe post de „pansament" emoţional pentru alte lucruri, de la tristeţe până la furie, frustrare... este clar că se vor acumula kilogramele în plus. De asemenea, statisticile arată că unul din şase bărbaţi până în 30 de ani are kilograme în plus, iar după 40 de ani, cifra se dublează. Nu este de glumit! Este bine de ştiut că sexul „tare" este foarte „slab" în faţa unor anumite boli induse sau agravate de numărul de kilograme de pe cântar: afecţiuni cardiovasculare, infarct miocardic, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral, colesterol şi trigliceride crescute, cancer de colon şi de ficat, impotenţă. Considerăm mâncarea ca pe un domeniu în care variaţiile sunt în funcţie de voinţa şi de dispoziţia noastră dintr-o anumită perioadă. Ţine de o slăbiciune a noastră şi de incapacitatea uneori de a ne impune voinţa.
De ce există din ce în ce mai mulţi supraponderali? Am întâlnit femei care îmi mărturiseau că toată viaţa au dus această luptă cu kilogramele fără să reuşească niciodată să învingă.
Femeile nu reuşesc să iasă învingătoare tocmai pentru că nu reuşesc întotdeauna să-şi identifice adversarul într-un mod realist. Ne luptăm când s-au acumulat kilogramele, dar este o relaţie de iubire-ură. Dacă ne adresăm mâncării ca unui prieten şi o folosim ca atare, este clar că ea vine cu kilogramele aferente şi apoi o regăsim în postura de duşman. Problema se rezolvă definitiv când încetăm să căutăm în ea un prieten. Este o luptă din care ieşim învinşi dacă nu încetăm să ne minţim. Nefericirea, în general, nu se tratează cu mâncare, nici tristeţea, nici dezamăgirile, nici singurătatea, nici insatisfacţiile profesionale sau conflictele. Dar de toate vrem să scăpăm cu ajutorul mâncării... E un război pe care îl preferăm pentru că evităm confruntarea directă cu problema din viaţa noastră. Aş spune, chiar dacă este trist, că mâncarea este cel mai laş dintre prietenii noştri şi ar trebui să nu apelăm niciodată la el.
Sănătatea începe din farfurie
La o degustare de produse tradiţionale la lansarea cărţii la Loft Lounge
Ca medic, aveţi satisfacţie când vedeţi că aţi adus pe drumul cel bun pe cineva?
Nu am avut niciodată dimensiunea modificărilor sau a binelui pe care îl aduc în viaţa oamenilor. Realizez uneori întâmplător acest lucru. M-am oprit recent la o benzinărie în Făgăraş şi cel care era acolo la spălat maşini mi-a spus că viaţa familiei lui s-a schimbat de când cartea mea a apărut în casa lor şi copilul a început să slăbească pentru că ştiu acum ce să-i dea să mănânce. Nu este mulţumitor, este un sentiment suprem. N-am crezut că poate exista o asemenea bucurie că am ajuns să fac un bine unor oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Este o satisfacţie supremă de a fi nutriţionist în casa unor oameni pe care nu i-ai cunoscut şi la un preţ pe care şi-l poate permite oricine. Altfel, ideea de nutriţionist aşa cum s-a dezvoltat ea în ultimii ani şi a devenit o modă este una plină de ipocrizie şi de comoditate pe care n-am încurajat-o niciodată. Din acest motiv am şi renunţat să dau consultaţii la modul direct, pentru că n-am cum să le explic într-o oră ceea ce ei ar putea citi în peste 600 de pagini. Lucrurile trebuie înţelese şi apoi aplicate de cititori, pe răspunderea lor. Pentru că nimeni nu ne poate scuti de această răspundere. Cu mâna noastră ducem mâncarea la gură. De ce o ducem şi cât o ducem este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem şi tot noi trebuie să-i răspundem...
Teoria „mâncaţi puţin ca să trăiţi mai mult" aduce cu siguranţă tinereţea fără bătrâneţe. Cum decurg consultaţiile?
Nu le-aş numi consultaţii. Eu dau doar sfaturi din dorinţa de a asculta povestea pacienţilor şi de a vedea că în spatele fiecărei probleme de mâncare se ascunde de fapt o altă problemă de stres şi de emoţie, pe care dacă persoana nu şi-o recunoaşte, războiul va fi unul cu rezultat dezastruos. Am încercat să uit că sunt medic şi m-am adresat de pe poziţia unui prieten care cunoaşte toate nevoile, dar şi slăbiciunile. Este un fel de a-mi confirma faptul că toţi ştim că pieptul de pui cu salată slăbeşte, însă ceea ce facem noi singuri acasă e dintr-un alt film. Cercetările au arătat că existenţa unei persoane depinde de câţiva factori esenţali ce ţin de stilul de viaţă.
Cum vă îmbogăţesc sau cum vă încarcă negativ aceste poveşti?
Este doar o curiozitate pentru mine, pentru că în clipa în care stau de vorbă cu aceşti oameni, ei singuri îşi dau răspunsurile. Seamănă într-un fel cu ceea ce ar trebui să facă psihologul sau psihiatrul. Trebuie doar să pui întrebările. Iar pacientul, uneori, dramatic, uneori în lacrimi recunoaşte că el ştie că o mâncare îngraşă, că nu i-e foame, că nu trebuie să mănânce un borcan întreg de dulceaţă, dar o face din cu totul alt motiv. Nutriţionistul nu are cum să se substituie raţiunii şi măsurii din noi. De multe ori, discuţia cu pacientul te ajută să te vezi cu adevărat în oglindă şi să-ţi afli slăbiciunile şi punctele forte. Este un curaj să recunoşti că sunt unele lucruri cărora poţi să le faci faţă şi altele pe care trebuie să faci efortul să le ameliorezi, să le „îndulceşti".
În ce fel v-a schimbat ascultarea acestor poveşti?
Nu ştiu dacă m-a schimbat, dar m-a ajutat să găsesc şi eu răspunsuri. De atât de multe ori întâlneam atâtea frământări pe care le simţeam şi eu, stând de vorbă cu oamenii, fie că eu povestesc sau o fac ei, încât la sfârşit ajungeam la concluzia „exact asta simt şi eu". Este îmbucurător, pentru că este firesc să ne confruntăm cu toţii cu aceleaşi probleme, păcat că numai unii reuşim să avem mai multă putere, să le identificăm şi să le rezolvăm.
Oamenii uită să-şi asculte sufletul
Ce vă nelinişteşte în ziua de azi?
Faptul că din ce în ce mai mult oamenii fug de ei, se păcălesc, uită să-şi asculte sufletul şi nevoile ce vin din interiorul organismului. De multe ori organismul ştie exact de ce are nevoie, şi din punct de vedere alimentar. Însă noi ascultăm numai ce spune mintea, iar forţele care vin de la cap sunt de fapt frustrări din alte zone. În schimb, ne neglijăm corpul, îl ascultăm din ce în ce mai puţin, considerăm că mâncarea şi mai ales gătitul sunt pierdere de timp şi le punem pe ultimul loc pe lista noastră de priorităţi. Suntem într-o alergătură continuă şi într-un ritm nebun, fără să ştim de multe ori nici de ce ne grăbim, nici spre ce alergăm. Mă nelinişteşte această „isterie" generală pentru că ne împiedică să ne mai vedem pe noi şi pe cei de lângă noi. Ne-am înstrăinat unii de alţii, am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple.
Bucate naturale, ca la mama acasă, recomandate de nutriţionist
Ce dileme aveţi?
Cea mai tristă şi apăsătoare este cred cea legată de felul în care am putea să ajutăm generaţiile care vin şi să-i învăţăm pe copiii noştri ce înseamnă să fii un părinte bun. Ar trebui să găsim calea de a creşte copii liberi, care să se dezvolte direct şi natural şi să le fie mai uşor apoi în viaţă să-şi găsească drumul, satisfacţia şi fericirea. Fără atât de mulţi „trebuie" şi fără atât de multe şabloane, uniformizare şi egalizare pe care noi le-am suportat. Nu suntem încurajaţi să fim entităţi, personalităţi diferite şi să ne găsim lucrurile care ne umplu sufletul de fericire uitându-ne în interiorul nostru.
Care sunt principalele substanţe cu rol benefic în starea de spirit?
Azi, la 8-9% dintre femei, tulburarea poate căpăta forma unei afecţiuni psihiatrice, suficient de gravă pentru a fi considerată maladie. Depresia se caracterizează printr-un sentiment persistent de tristeţe, pesimism, lipsa interesului pentru activitate şi chiar pentru viaţă. Din păcate, depresia este un fenomen întâlnit din ce în ce mai des în lumea secolului XXI. Alimentaţia nu poate să vindece depresia de una singură, însă are un rol important în tratamentul complex al acestei boli. Echipa triptofan-glucoză sau, mai bine spus, proteine-carbohidraţi, este un duet clasic cu efect de calmare. Ca exemplu, bananele, prunele, avocado şi ananasul conţin în mod natural serotonină. Aceasta se poate fixa inclusiv pe anumiţi receptori specializaţi care transmit la creier senzaţia de saţietate, dau stare de bine şi ajută la relaxare. Zahărul şi dulciurile trebuie evitate în stările de depresie. Acestea produc o creştere bruscă a glicemiei, cu eliberarea unei cantităţi crescute de insulină, urmată de o scădere la fel de bruscă, acompaniată de o senzaţie de slăbiciune. Departe de a fi un drog, ciocolata, considerată de origine divină de către mayaşi, "hrana zeilor", face bine psihicului, mai ales prin proprietăţile ei organo-leptice, declanşează secreţia de endorfine, inducând o stare de plăcere şi euforie. Dacă aveţi o dezamăgire sentimentală, nu mâncarea o să vă aducă partenerul înapoi. Nimic nu vă hrăneşte mai bine orgoliul şi respectul de sine decât confirmarea faptului că lumea nu s-a sfârşit şi că există mulţi alţi ochi care vă pot admira. Ieşiţi din casă. Pe stradă, în parc, în magazine, la film sau la teatru. Societatea ne face bine. Şi rezistaţi şantajului emoţional.
La ce visaţi?
Întotdeauna am iubit natura, iar acum o redescopăr tocmai pentru că m-am oprit din această goană nebună şi dintr-un ritm al vieţii, în care, ani de zile, ştiam ce voi face şi peste câteva luni şi la ce oră. M-am oprit ca să mă uit în fiecare zi la asfinţitul şi la răsăritul de soare, să văd în fiecare zi dacă s-a schimbat culoarea frunzelor. Am reuşit să redescopăr viaţa normală, firească, în care nu există nici „trebuie" şi care nici nu e grăbită. Timpul şi-a căpătat dimensiunea corectă. Este minunat să te bucuri de fiecare zi care începe chiar dacă nu ştii ce anume îţi aduce.
Bunicile din Ţara Făgăraşului, cu cei mai gustoşi cozonaci, zacuscă, sarmale şi alte bunătăţi
În afară de natură, ce vă aduce bucurie?
Prefer ca o perioadă să mă uit în interiorul meu şi să identific exact ce sunt, ca după aceea să decodific mult mai concret mesajele din exterior.
Dacă l-aţi întâlni pe Dumnezeu, ce i-aţi cere?
Curajul de a-mi lăsa viaţa să curgă aşa cum vrea ea, nu cum vreau eu.
Credeţi în destin?
Cred că fiecare avem un drum al nostru şi o misiune în viaţă, cu condiţia să avem curajul să le descoperim şi să lăsăm viaţa să ni le arate. Altfel s-ar putea să ne încrâncenăm s-o pornim pe un drum pe care să ne fie greu, să ne cheltuim toată energia şi să nu ne găsim fericirea. Încercaţi să vă umpleţi viaţa cu savoarea bucuriei, aroma plăcerii şi parfumul fericirii şi din toate aceste ingrediente veţi obţine gustul sănătăţii şi al vieţii.
