exploatare mai aproape de evul mediu nu de europa , prin pedepse
salbatice pentru cele mai aberante prevederi ale blestematului codex
werboczi, care 'a fost scris cu sange de iobag' , dupa cum scriau
cronicile epocii. bobalna, rasolca lui dozsa , rasolc alui horea,
closca si crisan , unio trium nationum sunt reperele asupririi feudale
unguresti. iti aduc eu aminte daca tu nu cunosti istorie. dupa
rascoala de la Bobalna 1437 /1438 cand iobagii romani si unguri ( nota
bene!) dar si oraseni si mai ales mica nobilime rungureasca si cea
romana din ardeal (lovita mortal in interesele ei economice si in
nationalitate prin masuri energice de deznationalizare ale regatului
maghiar ) , s-au ridicat cu armele impotriva celui mai opresiv sistem
feudal din Europa. Rascoala populara s-a produs in contextul mai larg
al miscarilor anti-feudale din cehia si germania , etc. răscoala de la
bobâlna din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală din regatul
ungariei înainte de marele război țărănesc din 1514. răscoala a
început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al
Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese
strânsă din 1434, într-o singură tranșă. Mai mult, micii nobili
maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata
zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească.
Când țăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat.
Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că înca din timpul lui Ludovic I
cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea
comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat, aceștia
i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare
liberă. Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit
cu repeziciune spre comitatele Sătmar și Szabolcs. În iunie, pe dealul
Bobâlna (în maghiară Bábolna) s-a adunat o oaste de țărani, și au
construit o tabără. Au cerut înființarea și recunoașterea unei stări
proprii, care să se numească Universitas Hungarorum et Valachorum
(Starea ungurilor și a românilor). Ei erau conduși de un nobil sărac,
Antal Nagy de Buda, și de cinci căpitani (trei țărani unguri, un țăran
român (pe nume Ioan Oláh din Vireag) și un "bürger" (burghez) din
Cluj). Răsculații au trimis soli la voievodul Ladislau al IV-lea
Csaki. Acesta i-a executat imediat, dar după ce răsculații au obținut
o victorie asupta trupelor voievodului, acesta s-a prefăcut că dorește
să negocieze. Pe 6 iulie, la Cluj-Mănăștur a fost semnat un pact între
părți, în care se dădea curs multora din cererile răsculaților. Apoi,
cele două părți au trimis soli la împăratul Sigismund de Luxemburg,
totodată rege al Ungariei, pentru arbitraj. Cu toate acestea, pe 16
septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntașii clerului, sașii și
gărzile secuiești au format o alianță de ajutor reciproc împotriva
țăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio. Pe 6
octombrie s-a semnat la Apateu (în maghiară Apáti) un nou tratat, care
respingea câteva din aspectele prevăzute în tratatul anterior. La
începutul lui decembrie răsculații au cucerit cetatea Aiudului. În
decembrie a murit împăratul Sigismund. Imediat aliații i-au atacat pe
răsculați și i-au înfrânt. Armata nobiliară comandată de Desideriu de
Losoncz a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care
l-au cucerit la 9 ianuarie 1438.[1] Conducătorii răscoalei au fost
executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș,
locuitorii săi fiind declarați țărani. Pe 2 februarie a fost reînnoită
alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianța celor trei
națiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situația
socială în Transilvania în următoarele secole.
Gheorghe Doja, în maghiară Dózsa György, (n. cca. 1470, Dalnic,județul
Covasna, - d. 20 iulie 1514, Timișoara) a fost un mic nobil secui din
Transilvania care a condus răscoala țărănească contra marilor
proprietari (magnați) unguri de pământ din anul 1514 care-i poartă
numele. Papa Leon al X-lea a chemat la o cruciadă antiotomană, nedusă
la îndeplinire. În anul 1513 Doja a fost însărcinat cu organizarea
unui corp de oaste secui, care să participe la cruciadă. Oastea
organizată pentru cruciadă s-a transformat într-o oaste de răsculați
pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei, sub conducerea lui Gheorghe
Doja. Gheorghe Doja se remarcase anterior ca bun ofițer în războaiele
antiotomane. Proclamarea cruciadei de către papa Leon al X-lea a dus
prin recrutarea țăranilor români, secui și maghiari ca soldați, la un
conflict de interese cu marea nobilime din Ungaria și Transilvania,
care dorea să-i rețină pe țăranii romani in majoritatea lor pe
propriile domenii. Prin participarea la cruciadă țăranii sperau sa-și
îmbunătățească greaua situație economică, în ipoteza unei campanii
reușite în fața turcilor. Împotrivirea marii nobilimi a dus la
răscoala țărănească. Principala direcție a răsculaților a fost
Timișoara și Cenadul, localitățile de reședință ale episcopului
Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), principalul adversar al înarmării
țăranilor în vederea cruciadei. Pe timpul desfășurării răscoalei s-au
mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaților voievodul
transilvan Ioan Zapolia, episcopul maghiar al Transilvaniei Fr. Vardai
și un jurist Șt. Werböczi. Armatele țărănești aflate sub conducerea
lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad și Nădlac,
unde răsculații l-au prins pe episcopul Csáki și l-au ucis. Șpanul
Bathory a reușit să fugă și să-l cheme în ajutor pe voievodul Ioan
Zapolya al Transilvaniei. A urmat atacul nereușit de la 15 iulie 1514
al armatei țărănești asupra Cetății Timișoara unde se refugiaseră
magnații maghiari, și apoi, la porunca lui Ioan Zapolya Gheorghe Doja
a fost prins, torturat în mod barbar și executat prin așezare pe un
„tron" înroșit în foc (20 iulie 1514). Un rol important în ultima fază
a răscoalei l-a jucat și intervenția armatei regale ungare contra
țăranilor. Totuși, deși nobilimea a reușit să iasă victorioasă în
conflictul cu țăranii din anul 1514, Ungaria a fost mult slăbită de
răscoală și va trebui să suporte în 1526 înfrângerea zdrobitoare de la
Mohacs în fața turcilor, după care va urma o perioadă de 160 de ani de
stăpânire turcească.
Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și
„Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan", a fost o importantă acțiune de
revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor
feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români,
maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din
Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc.
Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați ai românilor, ceea ce
i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784,
în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui
decembrie 1784, când au fost capturați Horea și Cloșca de către
autorități. Situația dinaintea răscoalei Numărul zilelor de muncă ale
iobagilor ajunsese la patru pe săptămână cu brațele, trei cu animalele
și două pentru jeleri. Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări:
zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile,
cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor.
Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului,
cotropise păduri, pășuni și multe terenuri agricole ceea ce îi
nemulțumea pe țărani. Au mai fost supuși unor obligații privind
mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al
minereului, ca și la plata unor impozite. Deși împărăteasa Maria
Tereza emite decretul de toleranță pentru românii de religie ortodoxă
din Transilvania și le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile
nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară
în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul
călătoriei a adunat un număr impresionant de petiții, cam 19.000, la
fel întâmplându-se și cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783.
Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i
prezenta împăratului nedreptățile la care sunt supuși țăranii români
din Transilvania, ultima audiență fiind în aprilie 1784 . În vara
anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o
conscripție militară, în cadrul regimentelor de graniță; cei înrolați
urmau să primească arme și să nu mai facă slujbe iobăgești, iar
pământurile și casele pe care le aveau în folosință vor deveni ale
lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depășit însă cu mult
așteptările autorităților. Conscripția a fost anulată de guvernatorul
Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care își simțeau
amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult
pe țărani. Izbucnirea răscoalei În ziua de 28 octombrie 1784, la
târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a dus
noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare
(31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca
în acea zi să vină câți mai mulți, sau cel puțin 4- 5 din fiecare sat.
Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le
arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la
împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și
hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se
înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui
Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba
împăratului. Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind
orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și înnoptează în
satul Curechiu. În timpul nopții sunt atacați de trupele de husari, pe
care însă le înving și le dezarmează. Atacul a schimbat planurile
răsculaților, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3
noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crișcior. Apoi, o parte
din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă
grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița,
Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța. Desfășurarea Mișcarea
începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul
Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de țărani ard castelul
baronului Anton Iosika ( roman la origine, pe vremea lui Mihai
Viteazul unStefan Iosika era cancelarul Transilvaniei) din Brănișca,
pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și
arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia,
Sârbi, Gurasada, Tătărești, Leșnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos
etc. O mulțime de nobili și preoți unguri fură executați și pe aici.
Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea
Streiului și din Țara Hațegului, unde deasemenea mulțimea țăranilor
răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate
comunele până la granița Țării Românești. La 5 noiembrie răscoala
ajunse la marginea orașului Deva, dar eșuează în încercarea de a
cuceri orașul. La 11 noiembrie, Horea adresează nobilimii refugiate în
oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale
răscoalei : „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu
toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare
dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe
moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să
plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de
moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în
semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini
cât mai înalte, steaguri albe" Programul cerea și eliberarea țăranilor
arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după
planurile lui Horea, a unei "republici populare". Răscoala s-a întins,
ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea
participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp,
autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații la
Tibru, Valea Bradului și Sălciua. La Brad (27 noiembrie), Lupșa și
Râmeț (29 noiembrie) au avut loc lupte grele între răsculați și
trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani. Dar, la 7
decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o
săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp
de iarnă. Înfrângerea răscoalei și execuția Pentru a-l prinde pe
Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni.
Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros
supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul
din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu
dea azil răsculaților ardeleni . Prin trădare, la 27 decembrie 1784,
Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții
Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan. Arestații
au fost depuși la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă,
condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea
răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia. Crișan s-a spânzurat
în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele
pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. În
ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției.
Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având
alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii
Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de
Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul
Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au
fost aduși cu forța între 2500-3000 de iobagi români, câte trei tineri
și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate
apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte
stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de
lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia
i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un
țigan pe nume Grancea Racokzi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și
după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele
interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost
tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități
din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul
lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră. Urmările și ecourile
răscoalei Conform ordinului împăratului, ca "toți românii care vor fi
neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și
ustensilele lor", sute de moți au fost strămutați în Banat și
Bucovina. Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de
cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie
(august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la
învățătură. Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din
Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat
broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri
privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au
apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu
precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind
chiar numit "Rex Daciae".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu