scrisoare din cehia

Nu stiu ce simt altii, dar stiu ce simt eu

Sunt in al patrulea an de cand sunt la Praga. Ma simt mai bine decat acasa, la Bucuresti. De fapt, pentru mine "acasa" inseamna aici si nu locul in care, printr-o coincidenta, m-am nascut.

Nu am pasaport cehesc pentru ca nu am cetatenie ceha. Sunt aici cu domiciliu permanant si inca ma consider un musafir. Si ca orice musafir, fac ce spune gazda. Respect sarbatorile legale de aici, am invatat limba (foarte dificila de altfel) si asta pentru ca sa arat acest respect fata de cei care, fara nici o obligatie m-au primit.

Ce s-ar intampla daca prin absurd Cehia ar decide pe un motiv sau altul expulzarea romanilor: eu consider ca am de facut unul din urmatoarele doua lucruri. Fie sa dovedesc faptul ca nu am facut nimic contrar moralitatii convietuirii in acesti 4 ani si ca sunt util societatii cehe prin munca mea, prin mpozitele platite; fie sa imi fac fara scandal bagajul si sa ma duc in alta parte. Oricare ar fi alegerea mea, o voi face demn si fara regrete. Si asta pentru ca eu consider ca oamenii unui popor au dreptul sa isi decida soarta si modul in care sa fie afectati de cultura, obiceiurile (unele proaste), mentalitatile, forta de munca (si alte aspecte) ale altor oameni care vin si pleaca de pe teritoriul lor.

Nu suntem in Statele Unite, natiune formata din popoare fara o identitate culturala, fara limba, dar care cu mandrie primesc titlul de "american" cand sunt primiti in cadrul acelei societati. Suntem in Europa, formata din popoare mici dar cu mandrie mare (si pretentii pe masura) si cred ca acesta este si farmecul acestui continent. Iar cine nu il apreciaza, cred ca planeta este suficient de mare si diversa ca sa isi gaseasca un loc in alta parte, unde se va simti bine si va putea fi acceptat de catre societate.

Uitati-va in Franta sau in tari asemenea ei: dupa ce au exploatat ani de-a randul (intai prin devalizarea coloniilor si apoi prin acceptarea fortei de munca ieftine) alte popoare - si nu, nu sunt comunist - acum s-au trezit ca acei oameni, de altfel mandri posesori ai cetateniei franceze, incep sa isi impuna mentalitatile si religia si tot soiul de alte idei (care mai de care mai nastrusnice) intr-o tara cu care de fapt nu au nimic in comun. Culmea este ca astfel de tari ne dau noua lectii despre "integrare" si "acceptare". Tari in care a fi gay e cool si trendy, in care se vine cu voaluri la scoala (eu am refuzat o studenta la examen pe acest motiv - imbracat intr-un aspect pragmatic: nu putea sa stiu daca e ea sau alta), tari in care copii fura si apoi se prajesc in transformatoare si in care iti e incendiata masina doar pentru ca ai parcat-o - ghinion - acolo.

Iar UE sa stie un singur lucru: imperiile se nasc, traiesc si mor. Nici un imperiu nu este vesnic. Si nici SUA nu ar trebui sa neglijeze aceasta idee.

morkov