LEU
Cum să recunoşti un nativ din Leu
Aţi cunoscut recent o persoană care v-a spus: "N-am nevoie de favorurile tale" şi în acelaşi timp v-a orbit cu strălucirea zîmbetului său superb? Atunci aflaţi că i-aţi căzut victimă marii feline. Nu e deloc ceva neobişnuit pentru Leu să-şi afişeze în acelaşi timp mîndria arogantă şi drăgălăşenia voioasă, acesta fiind motivul pentru care lumea îi iartă orice. Leul-felină stăpîneşte peste toate celelalte animale. Persoana din zodia Leului e stăpînul tuturor, inclusiv al tău. (Bine, bine, ştiu că de fapt nu e adevărat, dar te rog, nu-i spune asta! I-ai frînge inima lui mare, caldă şi egoistă.) Cel mai bine e să-i cînţi în strună. Atunci va toarce în loc să ragă. Leul pendulează între momentele de energie gregară şi cele de superbă indolenţă, în care abia îşi poate stăpîni căscatul. Dacă vrei să studiezi fiara, caut-o în toate locurile la mare modă din oraş. Cel puţin jumătate dintre oamenii pe care îi vei vedea acolo trăind pe picior mare vor fi Lei. Mîţele mai timide vor sta acasă, dar tot lăfăindu-se în confort şi distrîndu-se pe cinste. Leul urăşte întunericul la fel de mult pe cît urăşte plictiseala. Dacă vezi un nativ care roşeşte uşor, nu confunda roşeaţa de timiditate cu cea provocată de mîndria rănită sau de emoţia de a-şi vedea iubita. Nu există Lei introvertiţi, ci doar Lei care se prefac a fi introvertiţi. S-ar putea să vezi cîţiva nativi care se învîrt prin lume cu o aparenţă de forţă, hotărîre şi demnitate tăcută. Nu te lăsa păcălit de acel tors molatec. Chiar şi Leii blînzi sînt convinşi în sufletul lor că au dreptul regal de a domni peste familie şi prieteni şi pîndesc din culise momentul cînd vor putea prinde un loc în lumina reflectoarelor. Dacă nu mă crezi, ia un Leu care se dă drept introvertit şi atacă-i mîndria. Ia de la el ceva ce consideră că i se cuvine, dă-i ordine şi nu-i arăta nici o brumă de respect. Răgetul acelei mîţe blînde se va auzi din celălalt capăt al oraşului. E nevoie de mult curaj ca să-l provoci cînd îşi apără drepturile şi demnitatea. Unii nativi se mai îmblînzesc o dată cu vîrsta, dar Leul nu îşi pleacă niciodată capul mîndru. Niciodată.
Cît despre atributele fizice ale celor dominaţi de Soare, uită-te în jur după oameni cu o coamă de păr dat pe spate, ca să le lase faţa liberă şi o atitudine leneşă, înşelătoare. Leii au un mers drept şi mîndru, cu o moliciune pisicească în pas. Femeile combină graţia felină cu un fel de intensă incandescenţă interioară, bine camuflată de purtarea lor blîndă, calmă şi echilibrată. Dar nu uita că Leoaica e pregătită în orice clipă de atac dacă se simte ameninţată. Ghearele ei or fi ascunse în perniţe, dar sînt mereu bine ascuţite. Îi vei observa aerul dominator şi ţinuta princiară în timp ce trece privindu-i de sus pe muritorii din jur. În general, mişcările şi vorba nativilor sînt tacticoase, căci ei rareori vorbesc repede, aleargă sau se grăbesc. Într-un grup îţi va fi imposibil să ignori prea mult timp un Leu. Fie va atrage atenţia tuturor prin declaraţii şocante şi acţiuni dramatice, fie va obţine aceeaşi atenţie bosumflîndu-se şi ascunzîndu-se după ficusul din cameră pînă cînd cineva se va grăbi să vină să-l întrebe ce i s-a întîmplat. În zodie există destui nativi cu ochi albaştri, dar mulţi Lei, în special cei de sex feminin, au ochi căprui închis, uşor ridicaţi la colţuri, blînzi la început, dar plini de foc şi pară mai apoi. Părul e brun sau blond-roşcat, de obicei ondulat, purtat fie într-o coafură sălbatică, neglijentă, ridicat în sus pe creştet şi pe părţi, fie e bine întins şi netezit pe lîngă cap. Tenul lor e de obicei rumen. E de-a dreptul amuzant să urmăreşti efectul ciudat pe care-l au nativii asupra oamenilor. E greu să stai în faţa Leului fără să-ţi îndrepţi spatele, trăgîndu-ţi burta şi scoţînd pieptul înainte. Pur şi simplu nu-mi dau seama dacă noi, oamenii obişnuiţi, facem asta ca să imităm atitudinea regală a Leului din faţa noastră, sau ca să ne adunăm curajul pentru a suporta o posibilă predică, deoarece acestor nativi le place la nebunie să dea sfaturi. Nu se pot abţine să nu-ţi spună exact cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa, adoptînd un ton uşor superior, condescendent. Această înclinaţie pentru a da lecţii este motivul pentru care mulţi nativi ajung să fie profesori, politicieni sau psihiatri. E de-a dreptul exasperant să vezi cît de bine se pricep să găsească motivaţii pentru orice şi să îţi rezolve problemele. Păcat că nu sînt în stare să se ocupe de propria viaţă cu aceeaşi uşurinţă şi subtilitate. Totuşi, asta îl face pe Leu atît de adorabil: superioritatea lui sinceră şi talentele excepţionale, amestecate cu o îngrozitor de transparentă vulnerabilitate a ego-ului. Mîndra şi demna felină vulnerabilă? Absolut! Nativul e profund rănit cînd nu îi respecţi înţelepciunea şi generozitatea. Ca să-l îmblînzeşti, tot ce ai de făcut e să-l flatezi. În nouă cazuri din zece, fiara se va transforma într-o pisicuţă sfioasă şi docilă, care mai are puţin şi se rostogoleşte de plăcere în căldura complimentelor. Vanitatea este călcîiul lui Ahile pentru severul Leu. Flatarea are asupra lui acelaşi efect ca o sfoară cu motocei asupra mîţelor, lipsa de respect îl umple de furie oarbă, iar aceste două extreme îi afectează judecata echilibrată. Există unii nativi care îşi controlează cu succes aceste tendinţe, dar ele sînt întotdeauna prezente într-o măsură mai mică sau mai mare la cei născuţi în această zodie. Încearcă şi ai să vezi. În toiul uneia dintre predicile pe care ţi le ţine, întrerupe-l respectuos şi spune-i prietenului tău din Leu că arată absolut magnific în puloverul pe care-l are pe el. Rezultatul va fi, probabil, o abruptă dispariţie a demnităţii cînd Leul va roşi şi va spune, complet deconcertat: "Serios? Chiar crezi că arăt bine?". În majoritatea cazurilor, un compliment la adresa intelectului lor va avea acelaşi efect. Leul nu se poate abţine să nu se simtă superior şi să nu facă gesturi dramatice din cînd în cînd.
Leul îşi va irosi rareori energia încercînd să scoată apă dintr-o fîntînă secată, aşa cum face deseori Berbecul. Acest lucru face ca el să fie un extraordinar de bun organizator şi un înţelept distribuitor de sarcini. Ordinele lui sînt surprinzător de eficiente atunci cînd mai renunţă la teatralismul lui, căci poate fi un maestru al discursului simplu, direct. El îşi exprimă aprobarea deschis şi cu generozitate şi poate face complimente aproape jenant de extravagante. Nici cu exprimarea nemulţumirii nu e deloc zgîrcit. De obicei vorbeşte serios, orice ar spune. Vorbele lui pot alina sau ustura, dar nu te lasă niciodată indiferent.
Cînd bărbatul sau femeia din această zodie joacă rol de gazdă te poate face să te simţi ca şi cum ai fi oaspetele familiei regale. Leii îşi înconjoară musafirii cu mormane de mîncare excelentă, vinuri bune, femei frumoase şi muzică liniştită. Nici Ludovic al XIV-lea nu s-a bucurat de atîtea fineţuri! Dar după asta... potopul! În cazul multor Lei, după serile romantice cu dans, romantism şi cine rafinate urmează un potop de cereri în căsătorie, pasiune, lacrimi, furie, scuze, într-un cuvînt, o uriaşă confuzie sentimentală.
Acum că am ajuns la subiectul legăturilor amoroase, subiect foarte firesc atunci cînd e vorba despre nativii acestei zodii, ar trebui să ştii că nu vei găsi prea mulţi burlaci sau fete bătrîne născute în semnul Soarelui. Poate că atunci cînd îl cunoşti Leul e singur, dar e cu siguranţă, fie îndrăgostit sau pe cale să se îndrăgostească, fie proaspăt despărţit de cineva, caz în care va avea o expresie jalnică şi rătăcită. Mîndria feroce a Leului e cauza ruperii multor legături sentimentale şi a desfacerii multor căsătorii. Ţi se rupe inima să vezi un nativ rămas fără pereche, dar dacă mîndria lui a fost rănită de partenerul sentimental (fie el cu sau fără acte), tristeţea sfîşietoare din ochi dispare şi nativul devine feroce şi sălbatic. Totuşi, nimeni nu poate suporta mai multe într-o demnă tăcere sau nu se poate adapta cu mai mult curaj la conjuncturi triste decît cei născuţi sub semnul Soarelui. Ei îşi vor păstra mereu încrederea şi, cînd e nevoie, chiar şi optimismul.
Deoarece puterea de iertare şi compasiunea fac parte din natura Leilor, împăcările sînt cam la fel de frecvente ca şi despărţirile în viaţa lor emoţională, o dată ce flăcările indignării şi demnităţii rănite se sting şi ei se simt singuri. Solarii sînt aproape tot timpul măcinaţi de pasiune, nu numai pentru o persoană de sex opus, ci şi pentru viaţă, pur şi simplu. Atît pentru Lei cît şi pentru pisicuţele retrase, viaţa fără dragoste e ca un ştecher fără priză. Cînd iubirea moare, pentru ei Soarele nu mai străluceşte.
Nativii acestei zodii nu contează niciodată pe alţii. Preferă să fie ei cei care acordă sprijin. Îi atrage ideea de a fi responsabili de cei slabi şi neajutoraţi. Poate că Leul rage şi se bate cu pumnul în piept că toată lumea se sprijină de el şi e obligat să-i care pe toţi în spate, dar nu daţi nici o atenţie lamentărilor lui. Adoră să fie sprijinul tuturor. Încearcă să-i uşurezi povara sau să-i dai o mînă de ajutor şi vei vedea ce repede şi dispreţuitor îţi va refuza ajutorul. Mai mult ca orice, preferă să evite acceptarea de ajutor financiar. Deşi rămîne deseori fără nici un ban, e întotdeauna sigur că va găsi o modalitate de a-şi reumple rapid buzunarele. Puţini nativi îşi supraveghează cheltuielile. Majoritatea sînt în adîncul sufletului nişte pariori, deseori de o extravaganţă nebunească. Chiar şi acele rare feline care ţin cu grijă de fiecare bănuţ se vor îmbrăca luxos şi vor arăta întotdeauna prospere. Leul vrea ca totul în jurul lui să fie de prima mînă, luxos, şi va cheltui bucuros cu largheţe pe plăceri şi distracţie. El dă bani aproape oricui. Dacă îi ceri un împrumut şi nu are bani, va prefera de o mie de ori să se împrumute din altă parte decît să recunoască faptul că Regele nu-şi poate ajuta supuşii aflaţi în nevoie. Însă va face asta numai în ultimă instanţă, căci îi este groază să apeleze la alţii pentru bani, sfaturi sau încurajări. Nativii au suficient orgoliu ca să se încurajeze singuri, sînt destul de deştepţi ca să aibă propriii lor bani şi Dumezeu ştie cît de mult detestă să ceară un sfat! Sfaturile se cer de la cei care-ţi sînt superiori într-un fel sau altul şi cine poate fi superior unui Leu?!
Solarii au deseori febră mare, sînt predispuşi la accidente, boli bruşte şi violente şi sînt de obicei imuni la maladii cronice, de lungă durată. Avînd în vedere faptul că ei rareori fac lucrurile pe jumătate, aceşti oameni fie radiază de o incredibilă vitalitate, fie se plîng că sînt cu un picioar în groapă, această din urmă reacţie fiind consecinţa faptului că se simt neapreciaţi sau au o nevoie disperată de afecţiune. Aceşti nativi au ori inimi extrem de puternice, ori suferă de vreo afecţiune cardiacă. Ei pot suferi de dureri de spate şi de umeri, probleme la coloana vertebrală şi aparatul reproducător, pot avea accidente la picioare, glezne şi pot suferi de răguşeală sau dureri în gît. Din fericire, îşi revin rapid după boală, iar principalul pericol care îi paşte e neglijenţa faţă de propria lor sănătate şi refuzul de a se îngriji temeinic atunci cînd se îmbolnăvesc.
Cu cei din semnul Soarelui nu există cale de mijloc. Sînt fie îngrozitor de neatenţi, îngălaţi şi neglijenţi, fie meticuloşi şi ordonaţi. Le place bîrfa şi se simt jigniţi şi excluşi cînd în jurul lor se petrece ceva ce ei nu înţeleg. Leii au o fire destul de fixistă. E greu să-i ademeneşti să se abată de la o cale stabilită, deşi ei îi pot convinge pe alţii, datorită talentului lor oratoric. Pot da dovadă de tot atîta energie neîmblînzită ca o rachetă spaţială, după care pot deveni la fel de leneşi şi somnoroşi ca o pisică moţăind la soare. Cînd muncesc, muncesc. Cînd se distrează, se distrează. Cînd se odihnesc, se odihnesc. Majoritatea Leilor au un talent impresionant de a delega plini de veselie cele mai neplăcute şi urîte sarcini altora, în timp ce ei se ocupă de probleme importante, cum ar fi să decidă cine ar trebui să fie următorul preşedinte şi cum ar putea fi cîştigat nu ştiu ce război.
Spre propria surpriză, cînd pe umerii săi cade o adevărată urgenţă, nativul se descurcă lejer cu ea şi îşi face datoria fără să clipească, ajutîndu-i pe neajutoraţi, protejîndu-i pe cei înfricoşaţi (deşi în sinea lui s-ar putea să fie de două ori mai speriat decît ei), înveselindu-i pe cei melancolici. Aceasta e natura înnăscută a Leului, care va ieşi la iveală după ce lasă în urmă faza de playboy. Leul e un prieten extraordinar de loial, un inamic puternic, dar drept, creativ şi original, plin de forţă şi vitalitate. Noi, ceilalţi, îi trecem cu vederea aroganţa, înfumurarea uneori imposibilă, crizele de vanitate destul de ridicole şi lenea, pentru că inima lui e din aur curat, metalul zodiei solare.
Floarea celor din această zodie e macul, numerele norocoase sînt unu şi patru, culoarea e purpuriul, iar piatra care îi aduce soarele în viaţă e topazul.
Bărbatul din zodia Leului
Cînd Gray a scris versurile despre o floare "născută pentru a înflori nevăzută şi a-şi risipi dulceaţa în deşert", în mod sigur nu descria un nativ din Leu. Probabil că ai să-l vezi pe acest bărbat lăfăindu-se în lumina strălucitoare a soarelui şi poate că ai să-l vezi ţinînd discursuri înflorite, dar asta nu se va întîmpla în nici un caz în pustietatea deşertului. Mai mult ca sigur îl vei găsi pe o scenă sau în faţa unui cerc de prieteni sau rude pline de adoraţie. O fi risipind el bani, dar nici prin cap nu-i trece să-şi risipească dulceaţa în vînt. Va avea întotdeauna un public.
Cam asta e esenţa personajului. Secretul cu ajutorul căruia poţi pune mîna pe un Leu e foarte simplu: fii publicul lui. Spre deosebire de amicii lui din Fecioară sau Vărsător, Leul se va arunca bucuros în vîltoarea unei delicioase aventuri romantice dacă îţi joci cărţile cum trebuie, îl adori, îl flatezi şi îl respecţi.
Ai de-a face cu un flamboiant bărbat de august? Pune-ţi ochelarii de soare şi cedează strălucirii lui orbitoare. Ai de-a face cu unul dintre Leii blînzi, liniştiţi? Nu te lăsa păcălită de moliciunea lui rafinată. Fă o mişcare greşită şi vor zbura scîntei. Nu uita, el doar joacă rolul unui suflet modest. Sub comportamentul curtenitor şi liniştea răbdătoare ard înăbuşit ruguri de demnitate mîndră şi vanitate arogantă, gata să izbucnească şi să pîrjolească femeia insistentă şi destul de fraieră încît să creadă că-l poate conduce.
Leul va fi un pretendent galant şi plin de cavalerism, afectuos, sentimental, tandru şi protector. Nu va fi nevoie să-i întinzi cine ştie ce capcane complicate pentru a-l convinge să-ţi facă avansuri romantice. Unii spun chiar că Leii sînt în stare de pasiune instantanee. Nu trebuie decît să adaugi ocazia potrivită, să amesteci totul cu lumînări aprinse şi viori şi dragostea va înflori rapid, ca un trandafir roşu. De fapt, poţi să laşi la o parte lumînările şi muzica dacă nu le ai la îndemînă, şi să foloseşti doar primul ingredient. Rezultatul va fi acelaşi. Dacă din viaţa lui lipseşte iubirea, ferocea felină se va usca pe picioare, într-un mod cît mai dramatic, desigur. El trebuie să fie adorat, altfel moare. Bărbaţii din Leu nu se uită la bani cînd fac curte unei femei. Vei fi dusă la cele mai bune restaurante, copleşită cu parfumuri şi flori, condusă cu mîndrie la teatru şi vei primi scrisori de dragoste fantastice. Sincer vorbind, ar trebui să ai o inimă de piatră ca să-i rezişti.
Probabil că de-acum îţi închipui că ai apucat pe Dumnezeu de un picior. Nu chiar. Iubirea Leonină nu e deloc lipsită de probleme. Ar fi bine să iei aminte la răsfăţatele metrese ale regilor. Leul te va invita în bîrlogul lui şi te va încălzi cu inima lui mare, dar lăcaşul lui se poate transforma pentru tine într-o închisoare luxoasă. E gelos? Răspunsul e "DA!", scris mare, cu neon orbitor. Îi aparţii trup, suflet şi minte. Îţi va spune cu ce să te îmbraci, pe ce parte să-ţi faci cărarea, ce cărţi să citeşti, care prieteni merită păstraţi şi cum să-ţi organizezi mai bine ziua. Va dori să ştie de ce ai lipsit două ore cînd ai spus că pleci la cumpărături pentru o oră, cu cine te-ai întîlnit pe drum, ce-a spus persoana respectivă şi chiar se va supăra dacă nu îi vei spune la ce te gîndeai cînd priveai în gol pe geamul de la bucătărie în timp ce-i făceai omleta. Dacă te gîndeai la alt bărbat? Nu uita niciodată de forţa temperamentului lui impulsiv atunci cînd e stîrnit. Să-l tachinezi flirtînd din cînd în cînd cu alţii ca să-i dovedeşti că eşti încă seducătoare e o nebunie. Ştie că eşti seducătoare. Nu are nevoie de nici un fel de dovezi. În plus, bărbatul tău din Leu e în stare să-i pună la podea pe nevinovaţii tăi prieteni de sex masculin, dacă nu să-i şi bage în spital, atunci cînd e împins dincolo de limite.
Nu e totul lapte şi miere în relaţia amoroasă cu un Leu, fie el pisoi liniştit sau motan vagabond. Fiecare femeie îndrăgostită de un nativ al acestei zodii ar trebui să vadă de mai multe ori filmul "Anna şi regele" şi să studieze fiecare cadru cu atenţie. Monarhul siamez din poveste era un Leu tipic, iar tehnica Annei îţi va oferi soluţii nepreţuite. Mai întîi provocarea, pentru a-i stîrni interesul, iar în final supunere feminină, după ce l-ai făcut să-şi bage bine în cap faptul că nu te vei lăsa complet devorată. Povestea ei e cu adevărat "lectură obligatorie". Închiriază caseta şi dormi cu ea sub pernă.
Fii pregătită să-l ţii cu picioarele pe pămînt cînd o ia razna cu entuziasmul lui şi fii gata să-l potoleşti cînd face dintr-o problemă măruntă o chestiune de viaţă şi de moarte. Are nevoie de stabilitatea ta pentru a compensa propria lui mîndrie iraţională. Dacă nu eşti o persoană echilibrată, dragostea voastră se va transforma într-o continuă bătălie. Vă veţi despărţi şi împăca într-un ritm atît de rapid, încît prietenii voştri n-o să mai ştie ce se întîmplă.
Nu încerca să fii o femeie de carieră. Iubitul tău leonin nu va accepta niciodată asta. Cariera ta este EL! Poate că-i va permite perechii sale să iasă din bîrlog ca să cîştige ceva bani cînd contul din bancă e subţiat, dar femeia respectivă ar face bine să-l asigure că slujba ei e pe ultimul loc în topul preocupărilor, după el şi cuibul lor comun. El nu va tolera concurenţa, fie ea din partea altui bărbat sau a unui interes exterior. Dacă eşti suficient de curajoasă ca să accepţi aceste provocări, mergi şi-ţi cumpără trusoul de nuntă, dar ai grijă să fie cît mai elegant. Leul tău nu va scăpa nici o ocazie de a se mîndri cu tine. Fă-l de rîs în public arătînd a orice altceva, numai a regină nu, şi s-ar putea să stai mult şi bine la altar aşteptîndu-l să apară.
O dată măritată şi profund iubită, poţi să te consideri binecuvîntată. Soţul tău va fi la fel de bun şi generos ca regele Arthur, cu condiţia ca el să fie cel mai important personaj în familie. Probabil că îţi va spune deseori cît de frumoasă eşti, îţi va da o sumă lunară bunicică pentru cheltuieli şi (minune a minunilor pentru un bărbat atît de înclinat spre romantism!) există toate şansele să-ţi rămînă credincios. Leul e de obicei prea leneş ca să mai vîneze chipuri drăgălaşe o dată ce a găsit o pereche care-i va conduce regatul cu mîini capabile, în timp ce el moţăie liniştit în hamac. Se va juca drăgăstos cu puii, îşi va proteja partenera împotriva oricărui pericol şi o va încînta cu ambiţia lui de a ajunge pe cea mai înaltă treaptă în carieră.
Cu un soţ din această zodie vei avea o viaţă socială foarte activă, dar nu vei pierde foarte multe nopţi, căci el nu îşi sacrifică somnul de înfrumuseţare. Totuşi, va avea nopţi petrecute "cu băieţii" şi uneori va simţi nevoia să-şi asume riscuri, aşa că va face oarece jonglerii financiare. Însă există compensaţii: cum te-ar putea certa pentru că ţi-ai cumpărat o căciulă din blană de nurcă atunci cînd el a pierdut costul unei haine de nurcă la un pocher cu prietenii? Ţine-l cît mai departe de licitaţii, chiar dacă ar fi să-l legi de scaun şi să-l încui în casă, pentru că simte un impuls irezistibil de a licita mai mult decît oricine, pentru orice! Tot el va fi cel care, în public, va înşfăca nota de plată strigînd vesel: "Fac eu cinste!" şi va lăsa la restaurant banii pentru noul tău frigider. În Las Vegas s-ar simţi ca acasă!
Leul are însă o calitate pe care s-ar putea să o găseşti foarte importantă: aproape toţi nativii au un talent înnăscut pentru a repara lucruri. Poate fi orice, de la o clanţă blocată sau un robinet înţepenit, pînă la un casetofon sau o combină dintre cele mai complicate. Dacă e un Leu tipic, nu va rezista să nu-şi pună la încercare capacitatea de a face să meargă ceva stricat. Dacă nici una dintre metode nu dă rezultate, va trage un şut plin de furie leonină obiectului neobrăzat şi, brusc, clanţa se va deschide, robinetul va împroşca o adevărată Niagară, casetofonul va începe să cînte. Acest semn pare să aibă o calitate mecanică. Mulţi bărbaţi dominaţi de Soare sînt în stare să desfacă un motor de maşină în bucăţi şi să-l facă la loc, abia mînjindu-se pe mîini. Nu e genul care să lase o balama desfăcută să atîrne aşa luni de zile sau o ţeavă spartă să picure la nesfîrşit. Un număr surprinzător de mare de Lei pot să-şi facă singuri mobilă sau să-şi construiască o cameră în plus la casă, fără ajutorul profesioniştilor. Probabil că îşi va face în pivniţă propriul lui atelier. Nu te plînge pentru un pic de rumeguş pe covor, ocupaţia asta îl face fericit şi îl ţine seara acasă.
Solarul e sufletul petrecerilor, dar nu e prost. Poartă masca bufonului pentru a atrage atenţia asupra lui, dar publicul simte de obicei că ar face bine să nu uite să-l respecte chiar şi atunci cînd e pus pe joacă. Indiferent de aparenţe, firea adevărată a bărbatului Leu nu are nimic degajat. E mult mai tenace şi încăpăţînat decît pare. Ştie ce vrea şi de obicei obţine ce vrea. În plus, ştie să şi păstreze ce obţine.
Dacă ai pretenţia să-ţi fie fidel în perioada în care îţi face curte, ai grijă să-i dai romantism şi afecţiune din plin, altfel uriaşa lui nevoie de dragoste şi admiraţie îl va trimite la vînătoare prin toată jungla. Dacă relaţia voastră e profundă şi reală, probabil că-ţi va fi loial, dar ochii îi vor mai rătăci din cînd în cînd. În privinţa asta nu prea ai ce să faci, doar să-l ţii legat la ochi. Leul iubeşte frumuseţea aşa că, dacă eşti genul pe care îl apucă gelozia din cauza unei simple priviri admirative aruncate în direcţia altei femei, fă bine şi descoperă cît mai repede toleranţa! Un bărbat solar părăsit de iubită din cauza flirturilor lui va fi sincer uluit şi rănit. În acest caz va fi capabil de orice, de la mimarea unui atac de cord, pînă la compunerea unui bilet de adio pătat de lacrimi false, pentru a-ţi stîrni mila şi a te face să alergi înapoi în braţele lui primitoare. Va fi atît de convingător, încît te vei simţi ca un monstru de cruzime. Dacă nu-ţi plac scenele dramatice, emoţionale, e mult mai simplu să încerci să-l înţelegi. Dacă îl tratezi cum trebuie, scăpările lui vor fi oricum nevinovate
În ciuda bunătăţii lor fundamentale, Leii nu sînt niciodată prea sensibili la sentimentele altora. De fapt, majoritatea acestor bărbaţi sînt atît de egocentrici încît pot fi brutal de sinceri şi lipsiţi de tact. Dar surîsul lor strălucitor alungă rapid resentimentele. Nativul acestei zodii nu are nici urmă de răutate în el. Poate avea izbucniri impulsive, înfricoşătoare, dar răutatea nu face parte din matricea lui genetică şi nu ştie să facă faţă cruzimii adevărate. Îi plac sporturile, dar o dată cu înaintarea în vîrstă va prefera să le privească de pe tronul lui confortabil, în timp ce tu îl serveşti cu ce-i pofteşte inima.
Nu întotdeauna, dar foarte des, bărbaţii solari au o pornire bizară. Spre deosebire de Capricorn, care caută să urce pe scara socială prin căsătorie, Leul tinde uneori să se însoare cu cineva inferior lui. Dorinţa lui de a ocupa un loc de frunte în ierarhia socială e la fel de puternică precum a Capricornului, dar pur şi simplu nu poate rezista să nu-şi achiziţioneze "un supus", o persoană căreia să-i fie superior din toate punctele de vedere. Uneori această alegere e cumplit de greşită şi vioreaua sfioasă care stătea la picioarele lui privindu-l cu ochi plini de adoraţie, fericită să respire acelaşi aer cu el se transformă brusc şi, printr-o mişcare surpriză, îi înşfacă sceptrul. Cînd se întîmplă asta, Leul detronat devine un soţ îngrozitor de nefericit, care poartă pe chip expresia tragică a unui monarh exilat.
E trist, dar adevărat: Leii au rareori familii numeroase. Mulţi dintre ei nu au deloc copii, sînt despărţiţi de ei sau au un singur copil. Păcat, pentru că sînt taţi afectuoşi, minunaţi, poate chiar prea îngăduitori între două discursuri severe despre comportarea cuviincioasă. Copilul vostru s-ar putea să se simtă sufocat de pretenţiile tatălui sau plictisit de predicile lui interminabile, dar va învăţa rapid cum să-l flateze pentru a-l potoli. Leul va insista să fie respectat de copii şi va fi, dar aceştia vor obţine probabil orice de la el folosind inteligent formula magică: "Da, tată. Ai perfectă dreptate, tată". De aceea, de tine va depinde să-ţi disciplinezi copiii. Poate că progeniturile vor detesta aroganţa lui, dar îşi vor aminti de el cu afecţiune în anii ce vor urma. Un sfat: nu da copiilor mai multă atenţie decît lui, căci s-ar putea să stîrneşti o groază de necazuri din cauza uriaşului lui orgoliu rănit, care va fi aproape imposibil de vindecat.
Pe scurt, bărbatul tău din zodia Leului te poate scoate din minţi cu figurile lui cînd îţi face curte, dar nu e deloc un partener rău pe termen lung. Dacă nu te deranjează să renunţi la mîndria ta şi să-ţi construieşti viaţa în jurul lui, o dată ce ai îmblînzit acest bărbat vei fi adorată şi nu vei mai fi niciodată singură. Şi-apoi... el ştie să repare robinetele alea nenorocite de la baie!
Femeia din zodia Leului
Există un lucru care cu siguranţă n-o să-ţi placă la femeia din zodia Leului: faptul că păstrează un album cu fotografii şi amintiri de la toţi foştii ei iubiţi. N-are rost să încerci să o convingi să-l ardă, pentru că Leoaica e sentimentală. Ea nu e o floare de seră, e o floare a soarelui. Probabil că e jenant de populară şi vei avea o groază de rivali dacă vrei să o faci să accepte să-ţi poarte numele pentru tot restul vieţii. Vei avea un avans mare în cursă dacă te numeşti Caragea sau Raţiu sau Ghica sau Bibescu sau orice alt nume care să sune princiar, ori important. Pur şi simplu nu-mi pot imagina o femeie din Leu care să se mărite cu cineva pe nume Măcelaru! E posibil, totuşi. Orice e posibil. Dar probabil că-l va schimba în Măcărescu.
Aproape sigur va fi liderul social al grupului ei, domnind peste celelalte femei ca o regină, dar cu o căldură atît de dezarmantă şi cu un surîs atît de frumos încît nimeni nu se va supăra. Poate că celelalte fete simt că a fost născută să conducă şi să impună stiluri, obiceiuri şi maniere. Oricum, nu ar avea nici un rost să încerci să-i subminezi autoritatea.
Natura pare să fi fost părtinitoare cînd a înzestrat-o pe Leoaică cu vivacitate, inteligenţă, graţie, frumuseţe şi senzualitate cît pentru trei femei şi ceva pe deasupra. Dacă ai complexe de inferioritate, ai face bine să-ţi muţi gîndul spre o pasăre cu pene mai puţin colorate. Nu-ţi închipui că ai s-o îmblînzeşti, transformînd-o într-o fătucă ce-ţi soarbe cuvintele de pe buze. Bărbatul care se aşteaptă ca fata din Leu să-i cadă la picioare plină de adoraţie trăieşte pe altă lume. Consideră-te norocos dacă te priveşte ca pe un egal, te respectă, e dispusă să-ţi fie parteneră şi-ţi permite să o stăpîneşti din punct de vedere emoţional. Ce Dumnezeu! Simplul fapt că îţi dă voie să o iubeşti te-a ridicat la rang de cavaler! Leoaica e o femeie şi jumătate. E un produs de lux, pe care nu-l găseşti la orice talcioc sau magazin ieftin.
Nu strică să ţii minte că această femeie este o actriţă excepţională, prefăcîndu-se că e dulce şi inofensivă ca vata de zahăr. Va avea o voce şoptită, comportament blînd şi amabil şi ochi mari, calzi, care sclipesc încîntător cînd bate din gene. O femeie din această zodie poate părea placidă şi calmă ca apa unui lac. Ai grijă! E doar un rol pe care-l joacă pentru că dă bine în ochii criticilor. Dar încearcă să o îndepărtezi din rolul principal ocupat în inima ta şi s-o pui pe locul doi şi vei afla curînd că nu e deloc timidă şi supusă. Desigur, majoritatea femeilor dominate de Soare îţi vor da de înţeles foarte clar de la început că sînt prea mîndre şi demne ca să accepte mizerii din partea ta. Dar n-aş vrea să te văd dînd cu stîngul în dreptul în caz că eşti într-o relaţie cu celălalt fel de Leoaică, cea care-şi ascunde ghearele dar le ascute în fiecare zi pentru orice eventualitate.
Primul pas pe care trebuie să-l faci cînd curtezi această femeie este să te duci la ea cu daruri. Nu contează ce-i dăruieşti, atîta timp cît sînt cadouri scumpe, de cel mai bun gust, iar tu eşti îmbrăcat cum trebuie cînd i le oferi. Apoi, pregăteşte-ţi un arsenal de complimente cît mai diverse. Fii original şi creativ. Cu texte de genul "Ce tare eşti, gagico" şi "Eşti mişto, păpuşă" vei ajunge să fii azvîrlit din palat direct în stradă, înapoi printre ţărani. Vulgaritatea şi argoul o lasă absolut rece ca gheaţa. Nu uita, faci curte unei femei cu sînge albastru! Ea nu poate trăi fără flatări, dar ţine minte că ea îţi admiră masculinitatea şi nu vrea sub nici o formă să te transforme într-o cîrpă de care poate să-şi şteargă picioarele. O femeie solară nu te-ar putea iubi dacă nu ai fi puternic. Însă nu-ţi va permite să o insulţi adoptînd o atitudine condescendentă faţă de ea. După standardele ei, nu e în nici un caz o reprezentată a "sexului slab".
Multe fete din Leu sînt atletice şi iubesc sportul, dar ai face bine să îţi duci Leoaica la teatru şi nu la stadion. Scena şi reflectoarele o vor transfigura şi fascina de fiecare dată. Alege o piesă în care eroina se poartă aşa cum ţi-ai dori tu să se poarte ea în seara respectivă şi ai toate şansele ca ea să-şi asume rolul în mod inconştient şi să-l joace perfect, fără să rateze o inflexiune de voce. După ce se termină spectacolul nu o duce la un chioşc cu hamburgeri şi nu te aştepta ca ea să stea la tejghea molfăind fericită cartofi prăjiţi numai pentru că e atît de îndrăgostită de tine. Mai bine o scoţi mai rar în oraş, dar o duci în locuri mai luxoase. Asta nu înseamnă neapărat că femeia acestei zodii e o vînătoare de comori. De fapt, e de obicei foarte generoasă: nu o va deranja să-şi plătească deseori singură consumaţia sau biletele la teatru şi te va copleşi cu aproape tot atîtea daruri cîte îi vei da tu. Dar pur şi simplu nu se simte în largul ei într-un decor ponosit, de mîna a doua. Cea mai săracă femeie Leu din lume va strînge destui bani ca să-şi cumpere draperii pentru ferestre, inele pentru degete şi haine de bună calitate. E posibil ca din cînd în cînd să facă de curiozitate incursiuni în "lumea a doua", dar numai ca spectator, păstrînd distanţa faţă de mulţime. Sărăcia o deprimă şi îi face rău, fizic. Dacă te îmbraci ca un îngălat şi îi oferi drept locuinţă o cocioabă, n-ai nici o şansă.
Nu o acuza pe Leoaică pentru aroganţa şi vanitatea ei. Aşa e ea făcută: să se simtă deasupra maselor. Oamenii au rareori resentimente din cauza asta, pentru că, atunci cînd e iubită şi respectată, nativa poate fi cea mai bună şi mai generoasă dintre femei, plină de compasiune feminină pentru copii şi toţi cei neajutoraţi şi uitaţi de lume. Nu poţi să-i ceri să renunţe la tronul care i se cuvine prin naştere. Dacă e o solară tipică, e atît de amabilă şi strălucitoare încît majoritatea oamenilor acceptă bucuroşi faptul că e o fiinţă ieşită din comun. La drept vorbind, aşa şi este. E inteligentă, puternică, spirituală, capabilă şi totuşi delicios de feminină. Nimeni întreg la minte nu ar spune că acestea sînt calităţi oarecare.
Cu puţină flatare obţii ce vrei de la femeia ta felină. Deja ştii că aceasta e marea ei slăbiciune ascunsă. Îţi mai spun un secret, pentru cazul în care vrei să te însori cu ea: în cele din urmă se va sătura de colivia ei de aur şi va dori să cutreiere jungla ca să vadă ce mai pun la cale celelalte vieţuitoare. Dacă o ţii închisă între patru pereţi rişti să-i stingi flacăra interioară. Las-o să-şi construiască o carieră. Se va usca pe picioare dacă o obligi să fie doar o gospodină, cu excepţia cazului în care ai destui bani ca să-şi permită să primească mereu musafiri, să dea petreceri şi să redecoreze casa de cîte ori îi vine.
Femeia solară este de obicei un giuvaer de nevastă. Nu prea ai s-o vezi îmbrăcată şleampăt, în capoate uzate, cu bigudiuri în cap şi cremă anti-rid pe faţă. Şi asta nu pentru că ar omite vreun tratament cosmetic. Leoaica tipică petrece ore în şir în faţa oglinzii şi cheltuieşte o avere pe cosmeticale, dar vrea ca tu să vezi rezultatele, nu strategia. S-ar putea să ai uneori impresia că întreţii toată familia coafezei ei. Mulţi soţi de femei solare ajung să le întrebe disperaţi: "Iubito, chiar trebuie să cheltuieşti atît de mult la coafor?". Dar Leoaicelor nu le place să-şi aranjeze singure părul. Un şamponat şi nişte bigudiuri o fac să se simtă răsfăţată, şi asta contează enorm pentru starea lor de spirit.
Dacă nu are ascendent în Rac, Fecioară sau Capricorn, va trebui să stai cu ochii pe carnetul ei de cecuri. Cînd vine vorba să cumpere haine luxoase, lucruri pentru casă şi cadouri pentru prieteni, nativa acestei zodii tinde să sară calul şi să se lase dusă de val. Garderoba ei poate fi destul de vastă. Poate arăta splendid în rochii de seară, sclipind de strassuri, cu decolteuri adînci, dar probabil va prefera hainele sport, comode. Îi plac croielile elegante şi materialele fine, dar nu neapărat zorzoanele şi ornamentele. Caşmirul moale, tricotajele italiene şi stofele englezeşti sînt favoritele ei. Gusturile ei sînt de obicei desăvîrşite, chiar dacă sînt costisitoare. Există cîte o femeie din Leu care sare calul şi îşi îngroapă simţul estetic în ţinute încărcate, şocante, dar aceasta e excepţia de la regula generală a simţului excepţional al modei pe care-l posedă orice Leoaică.
Vei descoperi că e o gazdă excelentă cînd îţi vei invita şeful la cină la tine acasă. Acesta te va considera un geniu pentru că ai cîştigat mîna unei asemenea femei. Probabil că felina ta o va cuceri instantaneu şi pe soţia şefului, căci nativele acestei zodii au succes atît la femei cît şi la bărbaţi şi fiecare sex primeşte în mod egal surîsul ei prietenos şi vivacitatea ei amabilă. Oricine ajunge în apropierea ei îi simte căldura. Leii nu prea aruncă umbre.
Ca mamă, va revărsa o cascadă de iubire asupra copiilor ei şi îi va învălui cu afecţiune. Nu îi va fi uşor să le vadă defectele, dar cînd acest lucru se va întîmpla, va fi foarte severă. Pentru că nu suportă să fie luată de bună, dacă progeniturile nu o respectă se va închide într-o regală tăcere ofensată. Multe mame din Leu au un mod bizar de a-şi răsfăţa copiii fără să se zgîrcească la mustrări, ceea ce pare a fi o contradicţie. Ea se va hîrjoni cu copiii, va purta discuţii lungi şi amicale cu ei, dar în acelaşi timp îi va învăţa să ia poziţie de drepţi la o simplă privire a ei, să se poarte impecabil şi să-i asculte pe adulţi. Există însă pericolul ca ea să le dea un pic prea mulţi bani de cheltuială şi să cedeze în faţa rugăminţilor lor de a le cumpăra lucruri nenecesare. Într-un fel, se poate spune că îşi tratează copiii ca pe nişte membri alintaţi ai familiei regale, care sînt profund iubiţi, dar de la care aşteaptă să se comporte desăvîrşit, mai ales în public. Leoaica va fi teribil de mîndră de realizările puilor ei şi Dumnezeu să-l ajute pe nepoftitul care încearcă să le facă rău sau să îi judece nedrept. Ea nu îi va sufoca pe cei mici cu atenţia ei. E prea independentă ca să stea tot timpul cu ochii pe ei. Îşi va vedea de viaţa ei, păzindu-şi în acelaşi timp puii de la distanţă. Chiar dacă are o carieră, copiii ei nu vor duce lipsă de afecţiune sau atenţie. Nativele care au carieră reuşesc de obicei să echilibreze perfect viaţa profesională cu maternitatea.
Sînt momente în care îşi pierde demnitatea şi stăpînirea de sine, transformîndu-se într-o felină jucăuşă, cu înclinaţie pentru comedia bufă. Ea poate rîde în hohote sonore, ca un animal sănătos, dar cînd momentul a trecut, apar din nou vocea satinată şi ţinuta regală. Nimeni nu poate zdrobi o remarcă obraznică sau o întrebare necioplită cu atîta dispreţ glacial ca femeia din Leu. Nu gustă deloc familiaritatea străinilor. Deşi se va prosti şi va fi uimitor de destinsă cu cei apropiaţi, cei din afară sînt poftiţi să stea în banca lor.
În privinţa fidelităţii, Leoaica îţi poate aminti de vechiul toast: "Să bem pentru noi doi, pentru dragoste şi rîs. Îţi voi fi fidelă atîta timp cît şi tu îmi vei fi fidel, nici un minut în plus". Cam atît la acest capitol. Nu fi gelos pe darul ei de a fi centrul atenţiei într-o încăpere plină de bărbaţi topiţi de admiraţie. Întotdeauna se întorc capete cînd Leoaica trece cu mers felin. Ea consideră că e firesc ca bărbaţii să o curteze. Poate că va încuraja complimentele din partea bărbaţilor şi se va deda la flirturi uşoare, nevinovate, pentru că nevoia ei profundă de a fi aplaudată şi adorată ascunde o ciudată teamă că nu e destul de feminină şi atunci trebuie să îşi confirme mereu că e seducătoare. Doar pentru că îi zîmbeşte celui mai bun prieten al tău şi îi spune că adoră noua lui jachetă nu înseamnă că nu mai e îndrăgostită de tine. Dar nu încerca să îi spui şi tu celei mai bune prietene a ei că îţi place noua ei fustă. Asta e cu totul altceva! Dacă te aude că-i spui secretarei tale altfel decît "duduia nu-ştiu-cum" s-ar putea să te alegi cu ceva zgîrieturi de la pisicuţa ta.
Sigur că nu e cinstit. Dar dacă vrei să fii mîndrul posesor al acelui penaj superb colorat, trebuie să faci cîteva concesii. La urma urmelor, să ai la casa ta un păun e cu totul altceva decît să ai un cuc sau un porumbel cenuşiu. Cîntă în strună vanităţii ei. Probabil că va fi o persoană importantă prin forţe proprii, pentru că puţine Leoaice pot rezista să nu concureze cu bărbaţii pentru prestigiu, dacă nu şi pentru venit. Femeia ta poate fi orice, de la actriţă la chirurg.
Aceasta e cheia unei relaţii armonioase cu femeia ta din Leu: nu o lăsa să te pună în umbră, dar nici nu încerca să o întreci. Recunoaşte-i rolul de vedetă în viaţa ta şi ţine-te bine de mîndrie! În fond, trebuie să fii un bărbat şi jumătate dacă ai reuşit să cîştigi mîna mîndrei Leoaice!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu