vineri, septembrie 24
joi, septembrie 23
Dor de Romania - articol Alin Fumurescu
University-Bloomington (deocamdata)
Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe
publicatii - NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul,
Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema
Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la
Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la
pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice
(unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al
Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma
satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin
desert. Habar nu am ce voi face in continuare...
Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să
găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce
în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să
găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului
şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi,
peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun
ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile
pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi,
gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat
în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi- au pierdut
orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît,
poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe
bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul
inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi
ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!. Oamenii au
uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic:
băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de
bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh,
care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua
agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru
dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare
şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită,
repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare
dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după
care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea,
prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept
rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e
cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală.
Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii;
senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e
greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi în animalicul lor.
Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este
nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă
nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei
înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în
arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor
naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele
bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe
elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură,
ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii
simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi
frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată,
retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu
cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile
trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic
îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în
doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi
vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc
răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate,
tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de
colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti
nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici
îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului,
în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile
suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o
minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală.
Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă
integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de
nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo"
la preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît
"dincolo".
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă
lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic
şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple
hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa
ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului
durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau
mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o
parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara
pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă
ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai
repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să
plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că
"nu e drept". Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la
comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea
toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută,
sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar
însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde.
Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de
izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele
consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora
- la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai
duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate
dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a
poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?
Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de
la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne
poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural,
politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem,
concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît
interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi
civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu
epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu
li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai
respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au
fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat
sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de
iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi
construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de
delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen
lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În
faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei
în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în
trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că
enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd
comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt,
practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să
îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi
bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să
convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori
reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea,
efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe,
refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite
ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi
precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz,
realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care,
ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.
... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...
--
Traiane, si noi am iubit-o pe Romania, dar platonic!
Agerpres ca, daca si-ar iubi tara , el, jurnalistul, si mai multi
romani, atunci am avea "sanse de progres". Asadar, dupa Vintu,
Voiculescu, profesori, magistrati, pensionari, profesori, iata o noua
cauza pentru care Romania nu o duce mai bine. Nu o iubim.
Haideti sa va spun ceva, domnule presedinte. Sa stiti ca si noi am
iubit-o pe Romania . Dar, dupa ce noi o tineam de mina si o plimbam
prin parc sub clar de luna recitindu-i din Eminescu, veneau baieti ca
dumneavoastra si o mameleau in scara blocului.
Dupa ce noi faceam planuri de viitor cu ea, veneau de-alde Videanu si
Berceau (si altii inaintea lor) si se comportau cu ea de parca ar fi
fost Jena Jameson. Venea Blaga, ii punea drapelul pe fata, si o
plesnea peste fund pina dimineata.
Si noi am iubit-o pe Romania , sa stiti! Dar ca orice fata saraca si
prostuta, s-a dus dupa aia cu bani. Acuma, ca i s-au lasat titele si a
facut curul cit China , veniti sa ne-o puneti in brate. Ne pare rau,
dar sintem la munca in strainatate!
luni, septembrie 20
duminică, septembrie 19
sâmbătă, septembrie 18
Varstele barbatului
Numai zboruri rapide, de scurta distanta si foarte scurta durata.
De la 20 la 30: Avion de vanatoare
Intodeauna la post, 7 zile pe saptamana. Ataca orice obiectiv.
Capabil sa execute diferite misiuni chiar cand acestea sunt la un
interval scurt de timp.
De la 30 la 40: Aeronava comerciala
Mentine orare regulate. Destinatii destul de cunoscute si de rutina.
Zborurile intodeauna ies la ora prevazuta, dar mai necesita mutari si
adaptari care irita clienti.
De la 40 la 50: Aeronava comerciala pentru zboruri internationale.
Functioneaza la orele de lux. Destinatii de inalt nivel cu rare abateri.
Clientela soseste cu mari sperante, la sfarsit iese obosita, dar satisfacuta.
De la 50 la 60: Aeronava cargo
Pregatiri intense si multa munca inainte de decolare. Odata in aer,
manevreaza lent si ofera foarte putin confort in timpul zborului.
Clientela este compusa in majoritate din valize si tot felul de vechituri.
De la 60 la 70: Deltaplan
Necesita conditii externe exceptionale pentru a-si lua zborul, de o
munca teribila pentru a decola iar dupa aceea evita manevre bruste
pentru ca sa nu cada inainte de de timp. Dupa aterizare, demonteaza si
strange tot echipamentul.
De la 70 la 80: Planor
Zboara uneori, dar numai ajutat. Repertoriul manevrelor extrem de limitat.
Odata ajuns la sol are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar.
Dupa 80: Aeromodel
Este doar decorativ, de functional nici nu se mai pune problema…
Francezii: Medici da, tziganii nu!
Tziganii sunt o problema europeana, nu romaneasca. Nimeni nu le datoreaza un trai mai bun, sa lase cioacele cu 'cultura' tziganeasca si sa-si castige existenta prin mijloace legale. Bahtalo!
miercuri, septembrie 15
boloni
Pe Ladislau Boloni l-am întâlnit la hotelul „Shangri La" din Abu-Dhabi. Cel mai bun tehnician român care n-a antrenat niciodată în Liga I tocmai pusese capăt celui mai scurt episod din cariera sa, despărţindu-se în condiţii misterioase de Al-Wahda după o victorie! Bărbatul de 57 de ani a acceptat cu greu discuţia, avertizându-mă de mai multe ori că "n-am lucruri spectaculoase de spus". Concluzia după un dialog de peste o oră? Într-adevăr, Boloni s-a ţinut de cuvânt! S-a ferit de vorbe mari, dar a pus degetul pe rană cu precizia caracteristică unui medic. Peste două decenii în care creşterea jucătorilor şi a antrenorilor a fost neglijată, conducători de o calitate umană îndoielnică şi străini de mâna a patra care au invadat Liga I. Iată cele mai importante motive care, în viziunea lui Boloni, ne-au adus în pragul colapsului.
Al-Wahda a fost cea mai scurtă etapă din cariera dumneavoastră de antrenor. Ce s-a întâmplat?
Am venit în locul cel mai dificil care se poate imagina în Golful Persic, deşi ştiam acest lucru. Mai multe comentarii nu vreau să fac pentru că n-am despre ce vorbi. Două meciuri în campionat şi patru săptămâni de pregătiri în Europa sunt atât de puţine încât n-am ce să zic.
Avem din ce în ce mai mulţi români în zona Golfului Persic. În ceea ce priveşte jucătorii, au cum să progreseze când ajung în Asia?
Oare Ovidiu Petre, oare Rădoi mai trebuie să progreseze sau să se menţină? Dacă vor să se menţină, au cum să facă acest lucru şi în Asia. Trebuie ştiut că aici meciurile şi antrenamentele cer mult mai mult efort fizic şi mental decât acasă. În primul rând, e vorba de climă. Aici sunt multe greutăţi pe care trebuie să le învingi ca să dai randamentul aşteptat de la un fotbalist profesionist.
Totuşi, de ce, cu mici excepţii, fotbaliştii români nu mai au căutare în Europa?
Vremea în care jucătorii noştri erau interesanţi pentru Europa era imediat după schimbarea regimului comunist şi încă puţin după aceea. De ce? Pentru că atunci au plecat fotbaliştii care erau deja copţi, făcuţi, şi nu oriunde, ci la echipele cele mai puternice de la noi. Înainte de 1989, fiind închişi în ţară, jucând între noi acolo, având concurenţa şefilor, noi, fotbaliştii, ne-am întărit. Pe urmă, ajungeam în Cupa Campionilor, în Cupa UEFA sau în Cupa Cupelor, care ne aduceau meciuri internaţionale şi, trebuie să recunoaştem că pe vremea respectivă, din cauza formatului, competiţia era mult mai dificilă! Nu exista faza grupelor ca acum, iar la primul eşec erai eliminat. Cu toate acestea, noi făceam faţă, rezistam şi ajungeam în primăvara europeană mai tot timpul. Deci, obţineam şi experienţa internaţională. Pe urmă, era echipa naţională unde se aduna crema şi aveam partide dificile. Nu jucam cu Bosnia sau cu Belarus, ci cu Iugoslavia, cu URSS, cu Cehoslovacia. Erau echipe mult mai puternice decât acum. Toate lucrurile despre care v-am spus au făcut ca valoarea jucătorilor români să crească. Iar, când au avut posibilitatea să plece, ei erau formaţi deja şi de aceea au fost interesanţi pentru cluburile străine.
Ce s-a întâmplat după '89?
În România, regimul s-a schimbat, iar, la nivel global, fotbalul a devenit o industrie în care, jucătorul, această piesă, trebuie format. La noi, în acest moment, s-a produs o mare ruptură! Jos pălăria faţă de cei care pun preţ pe formarea jucătorului în România. Mă refer la Hagi şi la câteva centre sportive, dar, în general, sunt mici excepţii de la regulă. Aţi observat că şi pe câmp cresc flori frumoase din când în când. Ei bine, la acest nivel a rămas şi creşterea copiilor la noi. Fotbalul a evoluat, iar noi am rămas acolo, în urmă. Acum, aşa de departe suntem încât floarea iese pe câmp, o vedem că e frumoasă, o şi culegem, dar ea este firavă! Nu este călită şi nici nu mai are timp. Mi se spune de multe ori că e un fotbalist foarte interesant la noi, joacă bine, o să ajungă mare. OK! Dar, câţi ani are? 23! Păi, la vârsta asta e terminat, e format, nu mai are timp să crească.
Doar centre de copii şi juniori ne lipsesc?
Nu. Noi, în România, n-am ţinut pasul nici cu formarea antrenorilor. Jucătorii de astăzi au nevoie de o altă încadrare. Au nevoie de alte metode ca să fie crescuţi. La noi toate lumea vorbeşte, dar nimeni nu face pentru că n-au fost crescuţi aceşti antrenori. Eu nu zic că noi n-avem inteligenţă suficientă să devenim buni formatori de jucători, în schimb, nu facem absolut nimic în acest sens! Aici trebuie să arăt cu degetul spre conducerile cluburilor, dar şi către şefii federaţiei. Pentru ei creşterea fotbaliştilor şi a antrenorilor trebuia să fie o preocupare primordială.
Şi, totuşi, de ce şi acum, în ceasul al 12-lea, fotbalul juvenil e neglijat în România?
Pentru că nouă ne place să mergem pe principiul că "las' că scoatem noi o şmecherie!". Mergem pe ideea că noi suntem români şmecheri şi scoatem o şmecherie. Din păcate pentru noi, şmecheriile încep să nu mai ţină şi atunci vine palma!
Educaţia extrafotbalistică are şi ea un rol în regresul fotbalului românesc?
Da, dar ştiţi care e baiul? Şi înainte de '89, noi eram cu capul plecat, dar timpul a făcut să ne dăm seamă de ceea ce suntem. Aşa au apărut jucători orgolioşi la Craiova, cum sunt oltenii, şi au fost aplaudaţi în Europa. Dinamo a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor. A venit şi la Steaua un Valentin Ceauşescu, care ne-a dat încredere. Ne-a convins că suntem ca ei, ba chiar mai buni ca ei! Eu cred că ăsta a fost rolul cel mai important al lui Valentin. Pe urmă, au dispărut câţiva oameni din conducerea vieţii sportive româneşti. Au apărut alţii, care n-au această capacitate de a educa jucătorii. De ce? Pentru simplul motiv că această educaţie trebuie să o ai mai întâi tu, ca şi conducător, de undeva ca să o dai mai departe.
"Lui Răzvan îi trebuie experienţă ca să nu mai fie 2-0 pentru adversari de la bun început"
SFAT
1-1 cu Albania şi 0-0 cu Belarus. Ce ne spun aceste rezultate?
Ele confirmă ceea ce v-am spus într-un alt interviu acum trei, patru luni şi anume că echipa naţională de azi nu poate câştiga împotriva oricărui adversar, iar, din păcate, putem fi învinşi de oricine. Bine, acum cu Albania şi cu Belarus n-am pierdut, dar nici mare lucru n-am făcut.
Ne putem aştepta la mai mult cu Franţa şi cu Bosnia?
În mod normal, pentru România, un singur adversar există în această grupă şi acest adversar se numeşte Franţa. Să luăm locul doi şi în condiţii actuale, cu două puncte după două meciuri, rămâne în posibilitatea echipei naţionale a României. Dacă n-avem curaj să acceptăm nici acest obiectiv, atunci situaţia devine dramatică!
De ce?
Eu mă focalizez pe imagine, pe valoarea globală care exportă fotbalul românesc prin echipa naţională şi prin echipele de club. Din cauza eşecurilor succesive, această imagine devine din ce în ce mai şifonată. Pentru mine nu ar fi o problemă să nu ne calificăm la Euro 2012, dacă, de exemplu, băieţii lui Săndoi câştigă Campionatul European de tineret U-21. Prefer o asemenea performanţă decât o calificare la Euro 2012 la seniori. Pentru mine, un asemenea rezultat ar reprezenta o mai mare garanţie pentru viitorul fotbalului românesc.
S-a terminat criza la francezi după victoria din Bosnia?
Nu. Şi ei traversează o perioadă dificilă. Nivelul intelectual al echipei naţionale care a participat la Mondialul din Africa de Sud a fost atât de condamnabil încât nici rezultatele sportive nu puteau fi altele decât cele care au fost. Naţionala Franţei suferă din cauza tinerilor veniţi din periferia oraşelor, care fac legile sub sloganul democraţiei şi a egalităţii. Aceşti tineri îşi permit să-şi bată joc de eforturile altora.
Emiratele Arabe Unite este o ţară în plină dezvoltare. Lângă clădiri moderne, vezi macarale care ridică zgârie-nori
Adică n-au ataşament faţă de echipa naţională?
Ei au ataşament numai de mutra lor şi de nimic altceva!
Laurent Blanc e omul potrivit pentru a scoate Franţa din criză?
Blanc trebuie să evolueze şi el. E antrenor de doar trei ani. Trebuie să mai treacă prin nişte furtuni. La Bordeaux n-a trecut prin furtună, ci a fost înghiţit de ea! Pe de altă parte, prin prisma a ceea ce a fost ca jucător, Blanc este genul de om care atrage atenţia, care impune respect. Sper ca într-o perioadă scurtă să aducă nişte schimbări pozitive.
Totuşi, dacă aduce aceste schimbări pozitive n-ar fi bine pentru România...
Într-adevăr, n-ar fi bine, dar, ce să fac acum? Eu nu pot să spun că dacă a murit capra mea, atunci să moară şi capra vecinului. Nu aceasta este filozofia mea de viaţă. Să dovedească naţionala României că merită să învingă Franţa. Eu spun doar atât: dacă echipa României nu o să profite acum de această situaţie dificilă prin care trec francezii, atunci o să aşteptăm mult timp până o să fim capabili să batem naţionala Franţei.
Ce părere aveţi despre selecţionerul Răzvan Lucescu? A fost contestat de la bun început, iar unii au sugerat că fotbaliştii n-au ce învăţa de la un fost portar...
Atunci, conform acestei teorii, n-ai ce învăţa nici de la Mourinho pentru că n-a fost niciodată un jucător de fotbal! Eu nu cunosc munca lui Răzvan şi de aceea nu o pot comenta. Pot să spun însă că am fost în tribune când România a jucat la Paris împotriva Franţei şi a făcut 0-0. În faţa mea era antrenorul sârbilor, Radomir Antici. Am stat de vorbă cu el în timpul pauzei şi am servit masa. Pe urmă, am văzut Serbia - România, ultimul meci de calificare pentru Mondial. Când a început jocul, aveam senzaţia că la 0-0 e deja 2-0 pentru sârbi! Dar, o să aibă şi Răzvan această posibilitate să acumuleze experienţa necesară ca să nu mai fie 2-0 pentru adversari de la bun început. Bine, atunci s-a terminat 5-0 pentru sârbi, iar Răzvan, elegant, tot ce vreţi, dar parcă îi lipsea ceva...Eu cred că prin asemenea experienţe trec toţi cei care încep o nouă meserie.
Practic, din ce-mi spuneţi, Răzvan învaţă, dar la echipa naţională...
Toţi învăţăm la fiecare meci, că e echipa naţională sau nu. Eu cred că Răzvan ar fi un mult, mult, mult mai bun antrenor dacă ar avea de antrenat naţionala Spaniei.
De ce?
Pentru că acolo ai jucători! Mult mai mulţi, mult mai buni.
Adică e mai puţin importantă calitatea antrenorului...
Cea mai importantă calitate a antrenorului este să fie înconjurat de jucători buni. Poate că există, dar eu încă nu am văzut niciun mare antrenor, fără mari jucători. Helenio Herrera când a fost la Inter a avut jumătate din naţionala Italiei la el. Sigur că aşa e uşor să fii mare antrenor. Vin puţin nu în ajutorul lui Răzvan, dar vă spun că una era să antrenezi România înainte, cu toţi foştii mari fotbalişti români venind de la cluburile importante şi alta e situaţia acum, când jucătorii vin de la echipe mici şi n-au valoare suficientă ca să concureze. Şi Răzvan ar fi putut fi un mult mai bun antrenor, dacă ar fi avut de unde să aleagă. Eu cred că imaginea echipei naţionale la ora actuală reflectă perfect imaginea fotbalului românesc. Şi, până la urmă, de ce tragem în Răzvan? A luat el cumva acest post de selecţioner cu forţa?
"L-am vrut pe Mutu, dar arabii au zis nu din cauza drogurilor"
INTERES
De-a lungul carierei cum aţi procedat când aţi avut un fotbalist-problemă ca Mutu?
Vi-l dau exemplu pe Jardel, poate omul cel mai important care m-a ajutat să devin campion al Portugaliei cu Sporting. În al doilea an la Lisabona, Jardel a fost abandonat de impresarul său şi a ajuns pe cocaină. Ei bine, eu am stat cu Jardel închis într-o cameră în cantonament şi l-am văzut plângând, l-am văzut tremurând! A fost o situaţie deosebit de grea. Sigur, slavă Domnului, cazul lui Mutu nu se compară cu cel al lui Jardel, dar şi aici e vorba de o situaţie dificilă, care lasă urme în spatele jucătorului.
Aţi accepta să lucraţi cu Mutu?
Eu am vrut să-l aduc pe Mutu aici, la Al-Wahda. Şi, chiar i-am propus şeicului care conduce clubul să-l aducem pe Mutu în Emirate. Am vorbit şi cu Ioan Becali despre această situaţie. Şeicul când s-a interesat de Mutu a fost deranjat de două lucruri: drogurile şi faptul că abia din noiembrie va avea drept de joc. V-am povestit asta ca să vă spun că Mutu are această imagine negativă. Acest lucru e ceva care trebuie digerat, dacă se poate. Eu sper că da! Oricum, Adi trebuie să-şi refacă singur imaginea.
Naţionala are nevoie de Mutu?
Există o regulă valabilă pentru toată lumea: din momentul în care devii o problemă undeva şi nu o soluţie, lucrurile nu pot să meargă în paralel şi trebuie să te desparţi. Dacă Mutu este o problemă pentru echipa naţională, atunci nu trebuie făcut niciun compromis fiindcă nimeni nu e de neînlocuit. Va dau şi exemplul lui Maradona, care a avut un caz similar cu cel al lui Mutu. Şi, totuşi, fotbalul argentinian a mers mai departe, există şi astăzi şi tocmai a bătut Campioana Mondială.
În ce relaţii mai sunteţi cu cei de la FRF?
L-am sunat pe Mircea Sandu de două ori când era la Nisa, la tratament. M-am interesat de el şi mă bucur că se simte mult mai bine. Nu sunt supărat pe nimeni de la federaţie, dar nu mai sunt important pentru nimeni de acolo pentru că eu dau telefoanele şi nu ei mie.
Haideţi să vorbim şi despre echipele de club din România. Recent...
Eu mă bucur că Târgu-Mureş este în prima divizie (râde). Asta mă interesează. Va fi greu să ne menţinem în Liga I, dar tare mult m-aş bucura că şi noi să revenim acolo, în elita fotbalului.
Voiam să vă întreb despre faptul că se spune că sunteţi pe lista CFR-ului...
Sunt numai şi numai speculaţii.
"CFR e o echipă respectabilă, dar confundată cu o firmă de telefoane"
ANALIZĂ
Boloni se relaxează, plimbându-se pe malul mării
Cum vi se pare Liga I, per ansamblu?
Globalizarea fotbalului ne impinge şi pe noi în aceea direcţie de a aduce din ce în ce mai mulţi jucători străini în România, iar asta mă deranjează. Mai ales când văd o echipă naţională, cum e cea a noastră, care suferă! Mă întristez când văd uneori că şi pe bancă, peste jumătate dintre fotbalişti sunt străini. N-aş avea nimic împotrivă, dacă 30 la sută dintre aceşti străini ar juca la echipele naţionale ale lor, dar nu e nici pe departe aşa. Acest lucru, într-o bună zi, după părerea mea, ziua aceea e deja în spatele nostru, va trage în jos echipa naţională.
Aţi văzut vreun străin bun în Liga I?
La Cluj am văzut un mijlocaş, Culio, dar şi un vârf, Yssouf Kone de care mi-a plăcut. Restul străinilor vin din banda a patra.
Poate şi criza e de vină. Ştiţi cum se spune: cât dai, atât face...
Nu criza este de vină că nu vine Ronaldo să joace în România. Problema este că pe harta fotbalistică a Europei, imaginea României este palidă din toate punctele de vedere. Eu îmi pun întrebarea: de ce să meargă un fotbalist valoros să joace în România? Şi, îmi mai pun o întrebare: de ce să iau eu, preşedintele unui club român, un jucător valoros? Că dacă fac aşa, acel fotbalist valoros ne-a mâncat bugetul echipei. Deci, concluzia: nu sunt capabil să iau un jucător valoros. Şi, în condiţiile astea, la noi ajung, şi aici nu exagerez, fotbalişti care sunt maximum în a treia linie valorică, dar, mai degrabă, chiar în a patra! Ca să nu mai fie aşa, soluţia e să creştem noi, să facem din tinerii noştri, fotbalişti de foarte bună calitate.
Nici echipele noastre de top nu sunt cunoscute afară?
N-am intenţia de a jigni pe cineva sau de a ironiza, dar, dacă îi propui unui jucător valoros să meargă la Urziceni, ăla o să te întrebe ce este Urziceniul? Sincer, am ajuns într-o situaţie în care acelaşi lucru e valabil şi pentru cluburile din Capitală! Atunci când Clujul, o echipă respectabilă, cu conducători care ştiu să rămână la locul lor, a ajuns în grupele Ligii Campionilor, despre ea se spunea că e o firmă de telefoane! Nu vreau să ironizez, ci constat o realitate! Ei bine, această realitate, ca să o ştergi, trebuie să plăteşti încă cinci milioane în plus jucătorului sau clubului respectiv. Iar, jucătorul, ăla bun, care accepte să meargă la <
DECLARAŢIE
Răzvan este pe drumul cel bun şi este bine că sunt mai mulţi în jurul lui care îi pot da o mână de ajutor.
