Trebuie sa stii ca se poate mai bine si trebuie sa stii si sa simti ca poti sa faci asta acum. Nu maine, acum.

Exista in jurul nostru oameni care par desprinsi dintr-o alta lume, alta specie, care isi sacrifa tot timpul pentru altii, care fac bine, care se agita pentru a salva vietile celor aflati in suferinta.

In aceasta categorie intra Vlad Voiculescu, un tanar care in casa parintilor a amenajat o tabara pentru copiii bolnavi de cancer, aduce din strainatate medicametele care aici lipsesc si ii ajuta pe romanii care merg la tratament peste granita. Si lista poate continua. Totul se intampla gratis.

Este vineri seara. Aeroportul Henri Coanda. Cursa de Viena a aterizat. Pe usa de la sosiri iese Vlad Voiculescu. Tine strans in mana o traista si e insotit de o doamna. Anca.

“Un super om, baiatul asta. E superman pentru mine. M-a ajutat foarte mult acum 3 ani...datorita lui zambesc acum”, spune ea. “El a fost singura mea salvare. Cand nu stiam unde sa apuc, el m-a ajutat cu acele medicamente pe care nu le gaseam nicaieri si l-am intalnit pe Vlad”

Acum 3 ani, Anca suferea de o boala grava. Medicii i-au recomandat medicamente care in Romania nu se gaseau. "I-am scris si in 10 minute mi-a raspus. Mi s-a parut incredibil." Si cazul Ancai poate fi multiplicat de sute si mii de ori. Oameni care si-au gasit salvarea prin Vlad.

Vlad lucreaza intr-o banca in Viena. Vine acasa aproape in fiecare saptamana. Acum mai bine de 8 ani cineva i-a cerut sa caute in Austria un medicament care aici nu se gasea. Pentru un copil bolnav de cancer. Asa a inceput totul. Rad pe rand oamenii i-au cerut ajutorul si Vlad a ajuns un fel caraus al medicamentelor pe care medicii din Romania le recomandau dar pacientii nu aveau de unde sa le cumpere. In special cele pentru boli grave care nu erau aduse de firmele din domeniu pentru ca erau ori prea ieftine, ori prea scumpe si nu reprezentau o afacere. Fara ele insa oamenii mor.

Pentru ca solicitarile nu se mai opreau, Vlad a facut un site in care oamenii intra si acum si cer ajutorul. La randul lui, apeleaza la prieteni si cunoscuti care cauta medicamente prin toata europa. La un moment dat, numarul celor care i-au sarit in ajutor a ajuns la cateva sute. Grupul a fost numit "Reteaua citostaticelor" si a devenit subiectul unui film documentar.

Reteaua exista si acum. El e Valeriu. Un taximetrist care de ani buni il ajuta pe Vlad. N-are voie sa intre pe aeroport asa ca il asteapta la rondul din fata aeroportului. A venit sa ia un antibiotic pe care il va duce la 3 copii bolnavi.

Vlad un soi aparte de om: ajuta pe oricine fara sa ceara vreodata ceva la schimb. E implicat intr-o sumedenie de proiecte. In primavara anului trecut prezenta cu entuziasm un proiect care parea atunci greu de realizat: avea in minte o tabara ridicata in America de actorul Paul Newman pentru copii bolnavi de cancer. “ Cand am vazut filmuletul ala, am zis ca daca fac asta pana mor atunci aia e o treaba.”

Ani la rand a cumparat fasie cu fasie un deal. Iar casa parintilor, dintr-un sat de langa Pucioasa, a fost complet transformata. A promis ca pe 17 august o sa intre pe poarta un autocar cu copii si voluntari si, in dimineata zile de 17 august, asa s-a intamplat. Copii si voluntari au umplut curtea si casa. Timp de 2 saptamani, acestor copii li s-au redat copilariile pe care le-au pierdut pe patul spitalului si speranta ca anul urmator se vor intoarce la distractie. Si asa s-a intamplat. S-au reintors anul acesta tot mai multi. Tabara s-a marit.

In total, in 4 saptamani, pe aici au trecut peste 80 de copii si o intreaga armata de voluntari. Pe voluntari i-am regasit acum in Pucioasa. Aici, la vara, va fi un helesteu in care copiii vor pescui si se vor plimba cu barcile. Voluntarii se pun pe curatat terenul iar Vlad merge acasa.

La Bucuresti, o aeronava SMURD astepta unda verde pe aeroportul Otopeni pentru a porni cu un ranit in incediul din Colectiv catre spitalul Akh din Viena. Vlad a vorbit la spital iar apoi ore in sir s-a agitat sa gaseasca sambata seara o ambulanta in Viena.

“Aproape orice oras din Europa ar fi fost incapabil sa gestioneze o cantitate atat de mare de pacienti cu arsuri atat de grave, dar cumva noi ne-am imbatosat asa prosteste. Sa spunem ca nu ne lipseste nimic. Asta am auzit destul de des zilele astea”, spune el.

Intr-o camera alaturata mama lui Vlad asculta cu fata incremenita. "E complicat sa-l vezi mereu cu telefonul, cu laptopul, nu am timp sa schimb 10 vorbe cu el cand vine acasa. E dificil sa-l vezi tot timpul, ma mai supar, dar imi trece cand vad ca lucrurile ies."

"Asta am vrut si eu sa spun ca pana la urma cea mai mare bucurie pe lumea asta este sa faci ce-ti place. Si lui ii place sa faca bine. Asta ii place, asta face. Bine ca ii iese.", zice si tatal lui

Intre timp, Vlad a facut rost de ambulanta. “Oamenii din colectiv erau oameni ca noi, erau de ai nostri”, spune el. “Chiar ma miram ca unii politicieni nu intelegeau de ce s-a trezit acuma tineretul sa se revolte. De aia. Ca erau oameni ca noi. Nu erau de-ai lor. Erau de-ai nostri. Chiar nu erau de ai lor.”

Era o discutie o discutie in gradina din spatele casei. A pus mana pe telefon, a sunat la Viena si o saptamana si-a luat concediu. “M-am dus la doctorul Arafat si i-am zis ca as vrea sa il ajut daca are nevoie de mine pentru a ajuta cu transferurile in straintate. Am mai facut asta in trecut si le stau la dispozitie.”

Timp de o saptamana a insotit echipele de medici din strainatate prin spitalele noastre. S-a ocupat de aprobari, a tinut legatura cu spitalele din strainatate si cu famiile victimelor. Cat a stat in Bucuresti, a reusit printre picaturi sa ajunga si la Institul Oncologic. Le organizeaza pustilor o petrecere in tabara de Mos Nicolae. A venit sa le dea vestea.

Rand pe rand, se aseaza in genunchi langa paturile lor si are o vorba pentru fiecare. Acum au ocazia sa-l cunoasca si parinti copiilor care au fost in tabara. De ce face toate lucrurile astea?

“Nu stiu. Raspunsul cinstit e nu stiu. M-am apucat de mai multe si lucrurile bune ti se intorc inzecit.” Despre voluntari spune ca sunt oameni unul si unul si ca, de fapt, “se ajuta pe ei. Fiecare ne ajutam pe noi.”

Acum are mai multe proiecte. MagicBox e unul dintre ele. In fiecare luna, pachete cu alimente si alte lucruri necesare pleca spre copiii cu probleme si nevoi. Anul trecut, in doar o saptamana in Magicamp, starea si viata lui denis s-au schimbat radical. Acum e unul dintre beneficiarii programului MagicBox. Acum e bine. I-a crescut parul si viata lui merge mai departe. Si el o sa fie in tabara de Mos Nicolae. Si proiecte vor fi multe. Facute de Vlad si de oamenii pe care i-a adunat in jurului.

Nu-i place sa vorbeasca in fata camerei. “Trebuie sa stii ca se poate mai bine si trebuie sa stii si sa simti ca poti sa faci asta acum. Nu maine, acum. Din clipa asta, daca noi doi avem o idee si credem foarte tare in ea, daca ne apucam acum, maine o sa ne uitam inapoi impreuna si o sa realizam ca am realizat deja foarte mult.”

Acum, pentru el a fost demult. Atunci s-a apucat de treaba si de la Viena sau de aici, unde vine aproape in fiecare saptamana, misca lucrurile, ajuta oameni, le alina suferintele si le salveaza de multe ori vietile, le rada zambetul. Vlad Voiculescu este unul dintre romanii care au iesit din rand si misca ceva in aceasta tara si ceva in noi care ne face la randul nostru sa nu stam, sa nu-l lasam singur si sa-l ajutam sa-si duca planurile mai departe.