· Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.· Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.· De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?· Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.· În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează "vezi rândunelele se duc".· Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.· Dragostea... Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.· Femeile nu înşeală, compară.· Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.· Ideea bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.· Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.· De ce au militarii acte de stare civilă?· Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai un fost.· Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.· Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.· Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.· E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.· Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.· Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.· Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.· Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.· Plantă care le provoacă insomnii unora: laurii altora.· Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.· Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.· Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.· În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.· Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.· Amintirile unora se numesc remuşcări.· Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.· Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.· Nu i-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.· Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.· Una e să crezi şi alta e să fii credul.· Una e să ceri, alta e să cerşeşti, şi cu totul altceva e să revendici..· Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.· Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.· Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.· Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.· Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?· Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe.· Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.· În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.· Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai drăguț.· Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.· Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.· Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.· Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric".· Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?· Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.· Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.
Locul unde cititorii de la PEROMANESTE pot initia automat, urmari, comenta linii de conversatie pe care le doresc. Intentia de a moderara este minima! Ca urmare, va rugam sa nu alocati resursele categoriilor nepublicabile. Multumim!
PENTRU A PUBLICA, CLICK AICI SAU TRIMITETI EMAIL LA peromaneste at google.com
Mentionati va rugam numele sub care si locul unde vreti sa va apara submisia!
Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:
Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:
Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.
Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!
______________________________
Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.
Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!
______________________________
luni, septembrie 14
TUDOR MUSATESCU - SAVORI INTELECTUALE
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu