|
luni, aprilie 22
Rare collection of historic photos
joi, aprilie 11
profesor Adrian Nastase - colectionar, vazut de Hortensiu Aldea
,,Ura politică este păcatul care poate anula orice judecată”
Elena Văcărescu
In viata politica romaneasca actuala, disputele politice au dobandit caracterul primitiv ,,al luptei de clasă pe viata si pe moarte” inlocuind disputa firească de conceptii, principii si idei-fairplay-ul.
Adrian Nastase este unul dintre exponentii de prim rang ai politicii romanesti contemporane prin functii si prin realizari: prim-ministru, ministru de externe recunoscut pe plan European( 1990 -1992), preşedinte al Camerei Deputaţilor ( 1992 – 1996 ), prim-ministru ( 2001 – 2004 ),profesionist al stiintei dreptului, un adevarat intellectual, un mare iubitor si cunoscator de arta;mentor si creator al unor importante institutii de cultura si arta. Este un ironic, un caustic cu mediocritatea cu puteri administrative, cu un simt al umorului cu totul special, chiar in situatii dramatice.
O personalitate mare are calitati si defecte pe masura .Personalitatile nu suporta unitati de masura obisnuite, nu poat fii judecate dupa un numitor comun.
Imi reamintesc cu placere cum l-am cunoscut pe Adrian Nastase inainte de anii “89”.
Iubitor de arta, am avut sansa sa cunosc familia unui distins si important avocat din Bucuresti cu ascendenta in lumea criticilor de arta interbelici si a carei sotie fusese colega de generatie cu Constantin Piliuta si Traian Bradean, in clasa profesorului Alexandru Ciucurencu.
Locuiau intr-o eleganta vila florentina din Cotroceni unde am fost incantat de o frumoasa colectie de arta cu lucrari de Petrascu, Tonitza, Sirato, S.Mutzner, Lucian Grigorescu, Ciucurencu, Piliuta si altii. Erau cunoscatori, stiau valoarea lucrarilor si se bucurau de ele cu adevarat. Un iubitor de arta adevarat iti vorbeste despre farmecul lucrarii, de imprejurarile in care a achizitionat-o, de fostul proprietar, dar mai niciodata nu discuta de valoarea materiala a lor. La sfarsitul vizitei, entuziasmat de frumusetea lucrarilor, scuzandu-ma ca nu este prea elegant am insinuat fara nici o speranta : Doamnă … daca vreodata doriti sa instrainati vreuna dintre lucrari, va rog sa va ganditi si la mine si voi fi aici imediat !
Au trecut ani… si primesc un nesperat mesaj: Locuinta noastra a fost atribuită unui personaj politic si trebuie sa ne mutam si trebuie sa achizitionam un alt apartament… va asteptam in vizită.
Am inteles fondul mesajului si am ajuns la Bucuresti cat am putut de repede. Familia traia un moment de tracasare, oboseala si incertitudine. Persoane trecute de 60 de ani trebuiau sa renunte la vechi habitudini de o anumita calitate, formate timp de decenii.
Ramasesem cu gandul in mod special la doua lucrari ale lui Ciucurencu din perioada in care se afla in plina consacrare: o natura statică şi un nud in interior,lucrarii ralizate la cativa ani dupa experianta pariziana. Intr-un cadru deosebit de civilizat au inceput cunoscutele negocieri. Pretul era destul de piperat. La un moment dat am vrut sa renunt la una din lucrari care era mai tehnica si pentru care nu eram pregatit in acel moment sa ii receptez valoarea.
Suflet de colectionar adevarat, in afară de orice interes material, doamna se confeseaza : Aş dori ca aceste două lucrări să rămână împreună, aşa le-am achizitionat si noi în urmă cu ani; aşa sunt reproduse în toate albumele Ciucurencu. Dacă nu aveti posibilitatea acum să le achizitionati, alegeţi-vă o altă lucrare pentrucă de aceste două lucrari se interesează şi un tânăr jurist, domnul Adrian Năstase.
In cele din urmă, imprumutandu-mă şi la insistenţele pictorului Brădean, am reuşit să achizitionez ambele lucrari.
In timp, tot înainte de `89, la aceeaşi familie am avut ocazia să mă concurez cu eleganţă cu domnul Adrian Năstase şi la alte lucrări. La asemenea nivel s-a creat o anumită simpatie si de fiecare dată, la fiecare vizită devenise un obicei si intrebam : puteti sa imi spuneti ce lucrare a mai achizitionat domnul Adrian Nastase … ?! Când lua o lucrare, să zicem preferată şi de mine, ii transmiteam felicitări pentru achiziţia făcută şi, îmi place să cred, că această empatie era reciprocă.
După evenimentele din `89 pe care, personal, le consider o lovitură de stat, domnul Adrian Nastase a ajuns, în timp, o personalitate marcantă a PDSR-ului.
Eu, fiu de fost deţinut politic nevinovat al regimului comunist eram un simpatizant cunoscut al nefericitei Convenţii Democratice.
Domnul Adrian Nastase soseste in Iasi in campania electorala in fruntea unei importante delegatii a PDSR-ului. Desigur, fruntaşii locali ai partidului, dupa sedinta cu tot activul ii propusese un program in care să-i transmită anumite doleanţe personale sau, aşa zise ,,de partid”. În ciuda programului administrativ stabilit de oficialităţi, domnul Adrian Nastase a hotărât, deşi a fost insistent sfătuit să renunţe, din considerente politice, să viziteze colecţia unui “adversar politic”.
Aşa am avut plăcerea dupa ani sa ne cunoaştem personal şi să constat înca o dată pasiunea domniei sale de iubitor de arta. A venit insotit de domnul senator I.Solcanu.Cu placere si nostalgie a recunoscut cateva lucrari pe care ne-am concurat in tineretea noastra de colectionari (Ciucurencu, Lucian Grigorescu, etc). Cu ocazia acestei vizite, am realizat calitatile sale de colectionar prin faptul ca atentia sa nu s-a oprit numai la lucrarile consacrate ale unor mari artisti (Pallady, Petrascu, Corneliu Baba) ci şi asupra unor lucrări de profesionisti mai putin cunoscuti: Nutzi Acontz, Lucia Dem Balacescu, Gh.Vânătoru, M.Cămăruţ si chiar ale unor tineri. Stând impreună in fata diverselor lucrări am avut posibilitatea să cunosc o personalitate politica autentică, de o modestie exemplară şi de un mare rafinament în aprecierea unei opere de artă. De asemenea, am avut ocazia să mă coving ca personalitatea sa are anumite principii de comportament social şi ştie să îmbine obligaţiile profesionale cu viaţa sa personală.
Ori de cate ori un semidoct ajuns parlamentar prin nu se stie ce joc de culise aduce in discutie aroganta domnului Adrian Năstase, imi reamintesc zâmbind cu câtă naturaleţe a dat buna ziua unei femei simple din casă, încinsă cu un şort şi legată la cap cu un batic tradiţional şi cât de elegant i-a mulţumit pentru un banal pahar cu apă. Trebuie să inţelegem că o personalitate ,prin obligaţiile pe care le are nu poate să fie apropiat cu orice agent electoral care aduce voturi.
Ironia, simtul umorului, este un mod de a trăi a domnului Adrian Nastase, aşa cum am avut ocazia să il vedem in situaţii dificile din punct de vedere juridic si administrativ.
Refuză percheziţia parchetului ca principiu, apelând la un artificiu juridic, dar invită reprezentanţii mass-mediei să îi viziteze apartamentul pe care sa il prezinte publicului, demonstrând că nu are nimic de ascuns.
“Presa liberă” mercenară a avut grijă să dezinformeze publicul naiv cu tot felul de inepţii pentru a crea atmosfera propice urmatoarelor represiuni. “Colectia lui Adrian Nastase are nenumarate falsuri” (o fii investitor? este un nepriceput?! este un colectionar rapace?!) atât cât s-a putut vedea la televizor este posibil ca o serie de lucrări să reprezinte copii de epocă ale unor lucrări cunoscute.
Cine a avut ocazia sa viziteze galeria de arta a palatului Sans Soucci de la Dresda a putut să vada ca printul elector avea în colecţia sa, pe langa lucrarile originale ale unor artisti consacrati si copii comandate unor artisti ai epocii dupa lucrari celebre, apropiate sufletului sau.
Nu toata lumea poate avea un Titzian! dar o copie facuta de un profesionist te poate consola !
“Are o biblioteca cu carti de mare valoare”; pentru un intelectual autentic o biblioteca buna ar trebui sa fie o infractiune curentă. Maestrul Cristoiu, în loc să identifice niste carti cu adevarat valoroase a pus mana pe un aproape obisnuit Regulament Organic. Daca in tineretea sa trecea de la sediul central al U.T.C.-ului de pe Calea victoriei la libraria anticariat Kreţulescu, putea să achizitioneze o asemenea lucrare cu pretul unei sticle de wisiky prost H.Bannister.In acea perioada eu am achizionaţionat un Regulament Organic venind de la Iaşi.
Cu ocazia aceleiaşi emisiuni televizate din apartamentul domnului Nastase, am avut ocazia sa apreciem calitatea reprezentanţilor diverselor televiziuni care au fost asa “de rafinati” încat nu stiau ce văd si nici ce ar fi trebuit să vadă. Din punct de vedere juridic, situatia domnului Adrian Nastase era dificilă, de neinvidiat, aşa cum se va vedea mai târziu şi, cu toate acestea, colecţionarul adevărat şi-a prezentat colecţia în toată amploarea ei, cu pasiune.
In interiorul apartamentului au fost prezentate si o serie de piese decorative, de origine extrem-orientală, probabil din China. Nu pareau de mare valoare si cred ca prezenţa lor in colecţia familiei reprezenta mai mult o expresie a slăbiciunii doamnei Dana Nastase, în amintirea tatălui domniei sale care a fost oficialitate a României socialiste in China.
Vă destăinui din experienţa familei mele: afecţiunea paternă a sotiei mele mi-a inclus in colectie o serie de lucrări banale capatate de la socrul meu. La urma urmei ,o colectie poate fi si un bazar sentimental (I.Minulescu), nu un muzeu de familie.
Am asistat cu totii la execuţia juridică şi mediatică a domnului Adrian Nastase. După boală şi moarte – privarea de libertate este o situaţie îngrozitoare pentru orice om cu constiinţă sau cu un anumit nivel intelectual.
Tentativa de suicid în sine reprezintă un gest de demnitate prin care se sfidează o hotărâre juridică pe care personal am considerat-o nedreaptă si pe care istoria o va judeca “in dreptatea ei”. Se pare ca nu am avut calitatea umană de a aprecia un gest la înălţimea lui.
Pentru educatia studentilor de la Facultatrea de drept aş propune stagiu obligatoriu care sa fie reprezentat de executarea a câtorva zile de detentie in diferite conditii administrative (puşcarie sau arestul poliţiei) pentru a patrunde actul psihologic al privării de libertate, tot aşa cum toti viitorii medici sunt obligaţi să treacă prin sălile de disecţie de la anatomie sau în saloanele de reanimare în care ei vor fi magistraţii care pledeaza pentru viaţă încercând să condamne moartea.
Am fost dezgustat de masacrul mediatic al unui act de justiţie in care au fost prezentate cu sadism diversele momente din calvarul domnului Adrian Nastase. Mass- media partizană a fost de o primitivitate, lipsită de orice demnitate pentru o societate civilizată cu adevarat.
Această observaţie ar trebui sa fie un semnal de alarmă ca profesional si moral acest lucru să nu se mai repete.
Providenţa a făcut ca viaţa să invingă si Adrian Năstase s-a dovedit invingător intr-o situaţie limită.
Ironia si umorul sau trebuie sa-i sfideze pe cei ce din adversari politici au devenit canibali.(parafraza dupa Iuliu Maniu- 1947).
Dupa ce a fost plimbat timp de opt ani prin una din sălile Tribunalului Bucuresti, Adrian Năstase isi probeaza mult clamata “aroganţă” dar şi ironia constitutională, revendicând ca una din aceste săli să-i poarte numele!
In faţa acestei personalităţi daţi-mi voie sa mă simt vinovat.
prof.dr.Hortensiu Aldea
01 Martie 2013
a
Vechile planuri de hegemonie germana in Romania, activate de fundatiile politice ale Angelei Merkel
Gilda Popa
S-au schimbat doar metodele prin care Germania isi pune in aplicare viziunea de dominatie, demonstreaza Thorner in textul pe care il reproducem integral in continuare:
Eforturile depuse de fundatiile germane Konrad-Adenauer si Hanns Seidel in România pentru a promova un partid crestin democrat ar trebui sa fie privite cu mare scepticism de publicul român. Aceste demersuri continua traditia dezastruoasa a influentei germane in România. Inca din momentul recunoasterii independentei Romaniei, in 1879, politicile germane au urmarit, cu succes, sa previna o dezvoltare economica separata a Romaniei si industrializarea tarii. Planificatorii si politicienii germani au vazut in România doar un spatiu complementar, dependent, care are potentialul de a completa cu materii prime ieftine, produse agricole si forta de munca economia germana si, daca este posibil, o piata monopolista, dominata de produse industriale germane. Exemple in acest sens sunt tratatele germano-române din 1918 si 1939. Dupa invazia germana si ocuparea României din perioada primului razboi mondial, guvernul de la Bucuresti a fost nevoit sa semneze, la 07 mai 1918, un tratat de supunere.
Prin acesta, partea germana a obtinut monopol pe exploatarea româneasca de petrol si alte marfuri (cum ar fi mangan, carbune si aur) si garantia aprovizionarii Germaniei cu produse agricole. In plus, guvernul român a trebuit sa fie de acord cu exploatarea si instituirea unui control german asupra Cailor Ferate Romane, a drumurilor si a porturilor de la Dunare. Obiectiv strategic major la Marea Neagra, portul Constanta a fost declarat zona libera germana.
Nu in ultimul rând, Reich-ului german a preluat tezaurul de aur al Guvernului roman. A fost primul moment istoric in care Imperiul German si-a asigurat o putere hegemonica totala in Romania.
Acordul economic germano-român din martie 1939 a avut un efect similar. Pe baza acestui contract, intreaga economie româneasca pe termen lung a fost montata, formata si conditionata in “marele laborator” german. Romania a fost nevoita sa furnizeze materii prime si produse agricole si sa se abtina de la dezvoltarea unei industrii proprii a bunurilor finite, cu valoare adaugata mare. Acordul prevedea ca intr-o perioada de cinci ani, cota Germaniei in comertul exterior al Romaniei sa ajunga la 45%, in timp ce extractia de materii prime si productia agricola sa raspunda la necesitatile economiei germane. In plus, acordul mai prevede, printre altele, si o participare germana la capitalul bancilor autohtone si expansiunea retelei de transport a Romaniei in conformitate cu planurile puterii vest-europene. Conceptul unei Mari Economii Germane, avand ca sateliti subordonati sau total dependenti state precum Romania, a fost creat inca din anii 20 ai secolului trecut. In aceasta perioada, mai multe institute germane de cercetare implicate in designul conceptului, clamau o restructurare a agriculturii Sud-Est europene dupa interesele marii puteri si si formarea unui puternic curent pro-german in randul elitelor tarilor sud-est europene, pentru a atinge aceasta tinta.
Mostenitorii aceastei traditi sunt astazi fundatiile Konrad-Adenauer-Stiftung si Hanns Seidel. Amandoua ofera, de asemenea, burse pentru studentii români, astfel incât sa formeze o elita care va lucra, in cele din urma, pentru interesele germane in România. Din consiliul de administratie al Konrad-Adenauer-Stiftung fac parte, printre altii, fostul cancelar Helmut Kohl si actualul cancelar german Angela Merkel. Presedintele Fundatiei, Hans-Gerd Pöttering, a fost lider al Partidului Popular European din Parlamentul European in perioada 1999-2007 si presedinte al Parlamentului European intre 2007 si 2009. Astfel, fundatia Uniunii Crestin-Democrate (CDU), partidul Angelei Merkel, are traditie in a exercita un influent lobby pentru interesele germane in UE. Hans Seidel este fundatia oficiala a Uniunii Crestin-Sociale (CSU), partidul bavarez geaman al celui condus de Merkel si care imparte puterea cu acesta in Bundestag. Trebuie mentionat ca Baden-Württemberg Bavaria va deveni, in curand, landul cu cea mai puternica miza in comertul german cu sud-estul Europei si, prin urmare, cu România.
CSU se erijeaza in protectorul germanilor Sudeti si simpatizeaza cu alte organizatii revizioniste de “etnici germani”, cum ar fi svabii de la Dunare si sasii. Coordonarea centrala a grupurilor stramutate de svabi de la Dunare este reglementata de CDU din Baden-Württemberg, in special in orasul Ulm. In acest mic oras se afla Muzeul Central al svabilor de la Dunare. Si tot in acest orasel de la malul fluviului sunt coordonate, in ultimii ani, o varietate de activitati legate de vechile planuri de hegemonie germana in sud-estul Europei, inclusiv in Romania. Este vorba despre deschiderea unor Birouri ale Dunarii, a unei Academii a Dunarii, organizarea periodica a unui Festival al Dunarii si crearea unui Consiliu al oraselor de la Dunare si un asa-numit Centrul de Sud al Competentelor in Industrie si Comert. Scopul acestor activitati este acela de a promova expansiunea economica germana in sud-estul Europei, inclusiv prin extinderea influentei la Dunare si extinderea retelei de transport din Europa de Sud Est la Marea Neagra in interesul exporturile germane.
Un reper major pentru extinderea german este aplicarea unei strategii a Dunarii la nivelul UE, pregatita vreme de ani de zile – in mare parte de Germania – care urmeaza a fi adoptata in urmatoarele sase luni, cand Ungaria va ocupa presedintia UE. In acest scop, oficialii UE au alocat resurse financiare semnificative care vor fi utilizate pentru expansiunea comertului la Dunare si extinderea retelei de transport in sud-estul Europei. In lumina celor prezentate mai sus, eforturile actuale ale fundatiilor Konrad-Adenauer si Hanns-Seidel in România, se concentreaza pe ofensiva economica germana si reinstituirea hegemoniei germane in sud-estul Europei. Cel putin atât timp cât Germania refuza sa plateasca datoriile sale din relatiile de clearing din anii 30, România ar trebui sa se apere impotriva tuturor încercarilor germane de influenta in politica si economie.
Klaus Thorner este lector la Institutul pentru Stiinte Politice II, Universitatea Oldenburg si doctor in stiinte politice din anul 2000. Nascut la 29 Martie 1964 in Oldenburg (Niedersachsen), Germania, Thorner si-a finalizat studiile in stiinte politice si sociale in anii 90, la Universitatea din Oldenburg. Colaboreaza cu www.german-straine-policy.com. Este coautor al mai multor lucrari de specialitate, printre care “Cazul Iugoslavia” - Hamburg, 1997, “Goldhagen si stanga germana” - Berlin, 1997, “Niciodata din nou razboi fara noi - Kosovo si noua geopolitica germana” - Hamburg, 1999. Este autorul cartii « Intregul Sud-Est este hinterlandul nostru - Planurile germane pentru Europa de Sud-Est 1840-1945” - Freiburg 2008.
 | ||
| 1. | Baconschi, branduit de Guvernul Merkel pentru Cotroceni
Soldul Germaniei pare sa fi intrat in jocul de poker politic, ca asul din maneca lui Basescu. Care ii asigura bunavointa Guvernului Federal, cu conditia sa ramana in maneca. Miza? Viitorul mandat de presedinte. Cartile? Ministrul de Externe Teodor Baconschi, dorit de Basescu drept succesor la Cotroceni, este sustinut fatis de Fundatia oficiala a crestin-democratilor lui Merkel, Konrad Adenauer Stiftung (KAS). Nu direct ca prezidentiabil, ci in calitate de lider al proaspat-infiintatei Fundatii Crestin Democrate, astfel incat relatia sa para platonica, la nivel de doctrina.
| |
| ||
Comentarii:
Laurentiu
Foarte interesanta opinia respectiva, dar nu cred ca ar trebui sa ne surprinda! Poate ar trebui sa ne gandim ceva mai mult la faptul ca Germania moderna este pe cale de a transforma in realitate (prin mecanismul monedei EUR - pe care o controleaza de fapt!) ... visul pe care Hitler nu a reusit sa si-l realizeze printr-un razboi! Acela de a controla intreaga Europa!
2pick
Articolul nu este complet...Ar trebui analizate avantajele colaborarii cu Germania si nu doar faptul ca unii politicieni au facut in interes propriu deja acest pas. Relatiile noastre sunt mult mai slabe decat ale Bulgariei sau ale Moldovei sau Rusiei. Referitor la sprijinul etnicilor germani care au mai ramas declar din proprie experienta ca nici macar nu au interesul identificarii acestora, ci doar de a raspunde subiectiv solicitarilor unor asa zisi sudeti sau svabi...
Articolul nu este complet...Ar trebui analizate avantajele colaborarii cu Germania si nu doar faptul ca unii politicieni au facut in interes propriu deja acest pas. Relatiile noastre sunt mult mai slabe decat ale Bulgariei sau ale Moldovei sau Rusiei. Referitor la sprijinul etnicilor germani care au mai ramas declar din proprie experienta ca nici macar nu au interesul identificarii acestora, ci doar de a raspunde subiectiv solicitarilor unor asa zisi sudeti sau svabi...
Severus
este inutila sa aduce trecutul in discutie, din care extragem ceea ce ne convine pentru a descarca frustrarea unui moment actual declansat de criza. Sa nu uitam ca Germania actuala este motorul europei,ca produsele lor sunt de incredere si sunt solicitate peste tot la fel ca ale Japoniei ! in loc sa aratam acuzator greseli ale trecutului, ( tipic romanesc cand din cauza frustrarilor dorim sa denigram pe altii fara sa recunoastem rahatul in care stam) mai bine am cauta sa fim onesti cu noi (romanii) sa intelegem de ce toti fug de produsele romanesti inclusiv romanii, de ce suntem peste tot tapii ispasitori, de ce ca popor suntem atat de lipsit de discernamant incat sustinem un aparat de stat imens, peste puterile de sustinere ale populatiei.
Romanul este mereu frustrat, datorita imaturitatii sale, insa a aduce in lumina defectele altora nu ne ajuta sa evoluam, niciodata ! Cred ca este vremea sa ne maturizam, sa ne cautam si acceptam defectele si sa lucram la ele.Anul trecut 7 mil de romani au dovedit ca sunt usor de manipulat ca nu inteleg legile, ca pot fi manati ca oile de un post de televiziune care informeaza dupa bunul plac al proprietarilor/sponsorilor. Avem inca de munca ca popor, la noi insine,avem de corectat propriile greseli si de coborat Cinstea din pod si sa incercam sa o folosim; cinstea ne-a fost lasata de strabuni dar noi romanii am preferat banul facut peste noapte, hotia ,falsitatea, minciunea,toate desartaciunile- este timpul sa stergem Cinstea de praf si sa o activam...putem incepe prin a ne schimba si a ne educa sanatos copii.
este inutila sa aduce trecutul in discutie, din care extragem ceea ce ne convine pentru a descarca frustrarea unui moment actual declansat de criza. Sa nu uitam ca Germania actuala este motorul europei,ca produsele lor sunt de incredere si sunt solicitate peste tot la fel ca ale Japoniei ! in loc sa aratam acuzator greseli ale trecutului, ( tipic romanesc cand din cauza frustrarilor dorim sa denigram pe altii fara sa recunoastem rahatul in care stam) mai bine am cauta sa fim onesti cu noi (romanii) sa intelegem de ce toti fug de produsele romanesti inclusiv romanii, de ce suntem peste tot tapii ispasitori, de ce ca popor suntem atat de lipsit de discernamant incat sustinem un aparat de stat imens, peste puterile de sustinere ale populatiei.
Romanul este mereu frustrat, datorita imaturitatii sale, insa a aduce in lumina defectele altora nu ne ajuta sa evoluam, niciodata ! Cred ca este vremea sa ne maturizam, sa ne cautam si acceptam defectele si sa lucram la ele.Anul trecut 7 mil de romani au dovedit ca sunt usor de manipulat ca nu inteleg legile, ca pot fi manati ca oile de un post de televiziune care informeaza dupa bunul plac al proprietarilor/sponsorilor. Avem inca de munca ca popor, la noi insine,avem de corectat propriile greseli si de coborat Cinstea din pod si sa incercam sa o folosim; cinstea ne-a fost lasata de strabuni dar noi romanii am preferat banul facut peste noapte, hotia ,falsitatea, minciunea,toate desartaciunile- este timpul sa stergem Cinstea de praf si sa o activam...putem incepe prin a ne schimba si a ne educa sanatos copii.
Daninger
Da , Germania a avut tot timpul interese in mod special in Romania si au fost in avantajul ambelor parti , poate chiar a fost natiunea cea mai corecta fata de Romania si fata de romani....Punct Mare.....Noi romanii nu am stiut sa apreciem acest fapt la adevarata valoare ..........dar si jocurile istoriei ne-au fost protivnice si poate ne-au obligat la tradare .........care n-ea costat si ne va mai costa inca . Astazi avem parte de'''[ tratamente']'''cu o justificare motivata de istorie dar si de calitatea oamenilor politici contemporani dominati de multe ''' calitati''' nespecifice mentalitatii Germane , nu mai vorbesc de nesansa unui pres care a vandut tara altora pentru avantaje politice propii .--- In opinia mea , si Germania a pierdut in acest timp prin neimplicarea in economia din Romania , lasand loc liber pentru altii care nu au interese sa dezvolte economia Europei in general ci doar sa produca venituri financiare si materiale pe care sa le transfere in tari mai mult sau mai putin sfinte.............
Da , Germania a avut tot timpul interese in mod special in Romania si au fost in avantajul ambelor parti , poate chiar a fost natiunea cea mai corecta fata de Romania si fata de romani....Punct Mare.....Noi romanii nu am stiut sa apreciem acest fapt la adevarata valoare ..........dar si jocurile istoriei ne-au fost protivnice si poate ne-au obligat la tradare .........care n-ea costat si ne va mai costa inca . Astazi avem parte de'''[ tratamente']'''cu o justificare motivata de istorie dar si de calitatea oamenilor politici contemporani dominati de multe ''' calitati''' nespecifice mentalitatii Germane , nu mai vorbesc de nesansa unui pres care a vandut tara altora pentru avantaje politice propii .--- In opinia mea , si Germania a pierdut in acest timp prin neimplicarea in economia din Romania , lasand loc liber pentru altii care nu au interese sa dezvolte economia Europei in general ci doar sa produca venituri financiare si materiale pe care sa le transfere in tari mai mult sau mai putin sfinte.............
Spionajul german chiar se lăuda pentru uşurinţa cu care reuşise să cumpere aproape toată presa română, dezvăluind totodată lipsa de demnitate şi de patriotism a ziariştilor şi politicienilor cumpăraţi
Războiul mediatic de o violenţă extremă la care asistăm de ani buni între trusturile „Intact“ şi „Realitatea“, pe de o parte, şi Traian Băsescu, pe de alta, are în România un precedent incredibil de asemănător: bătălia feroce purtată de „Adevărul“ acum un secol cu atotputernica familie Brătianu. Miza aparentă: lupta de clasă. Miza reală: controlul asupra resurselor economice ale României.
Linşajul mediatic: forţa întunecată a celei de-a patra puteri. Aşa defineşte Ion Novăcescu această formă extremă şi abuzivă de manifestare a puterii mass-media, care presupune „executarea în piaţă a inamicului public, după ce, în prealabil, acesta a fost declarat persona non grata şi condamnat de către sentimentul public fabricat artificial şi manipulator în laboratoarele instituţiilor media transformate în acuzatori publici, ori revărsat natural din conştiinţa publică, indignată de o anumită faptă reprobabilă“.
Descrierea linşajului mediatic, aşa cum a decurs el la 1919 şi, apoi, din 2005 până în prezent, respectă aceleaşi coordonate: „În baza unui interes major şi ocult, o persoană publică este discreditată la nivelul percepţiei publice, în numele libertăţii de opinie şi de exprimare, de jurnaliştii, prezentatorii sau moderatorii uneia sau ai mai multor instituţii media care, într-un anumit cadru şi pe baza unui anumit scenariu, dezvăluie/denunţă, incriminează, condamnă şi execută simbolic acea persoană, cu statut de inculpat public“.
Cazul „Adevărul contra Brătianu“, prin epilogul său (premierul liberal şi-a dat demisia), mai scoate în evidenţă, în forma sa extremă, prevalenţa cuvântului în faţa faptei. Ionel I.C. Brătianu, cel mai important politician din istoria României (alături de tatăl său, Ion C. Brătianu), omul care a condus spre victorie ţara în Cel de-al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial şi războiul cu Ungaria din 1919, sub conducerea căruia s-au realizat Marea Unire, reforma agrară, votul universal, drepturile sociale (ziua liberă duminica şi programul de lucru de opt ore), modernizarea României şi protejarea capitalului autohton în faţa marii finanţe internaţionale, a fost pur şi simplu zdrobit la alegerile din 1919.
Primele la care au avut drept de participare toţi cetăţenii, după reforma sistemului de vot introdusă chiar la iniţiativa lui!
Brătianu e de vină!
Procedeul prin care „mintea poporului“ a fost „furată“ pentru a duce la colapsul liberalilor în alegerile ţinute în 1919 şi 1920 l-a constituit o campanie furibundă, dusă timp de peste 300 de zile de ziarul „Adevărul“ sub comanda lui Constantin Mille, un socialist convins. Niciun epitet, nicio jignire, nicio dezinformare, niciun prilej n-au fost precupeţite de populara publicaţie în războiul cu cel mai puternic om politic al României şi cu regele Ferdinand. Brătienii erau porecliţi „şobolanii“, fiind acuzaţi de absolut toate relele reale şi imaginare.
De la starea ţărănimii la politica externă, de la strategia faţă de Transilvania la înfrângerea de la Turtucaia, de la retragerea în Moldova la negocierile de pace de la Paris, de la legile date la măsurile luate împotriva bolşevicilor, toate erau „prelucrate“ în aşa fel încât să înfiereze familia Brătianu.
Constantin Mille, împreună cu redactorii de la ziarul „Adevărul“, au stat în spatele celebrei minciuni privind numărul de morţi din răscoala de la 1907. Deşi represiunea fusese purtată de armată, care-l avea la comandă pe generalul Alexandru Averescu, şi se soldase în realitate cu sub o mie de morţi, „Adevărul“ a acreditat ideea că Brătianu, ministrul de interne, stătuse la baza masacrului şi că fuseseră 11.000 de morţi! Această cifră, fabricată în laboratoarele propagandei bolşevice, avea apoi să fie preluată după 1945 de comunişti, pentru a stigmatiza „regimul burghezo-moşieresc“.
Mai apoi, în 1919, „Adevărul“ i-a pus în cârcă lui Brătianu vina de a fi eşuat în negocierile pentru pace de la Paris. În realitate, Marile Puteri, iritate de refuzul acestuia de a ceda resursele minerale ale ţării, condiţionau recunoaşterea României Mari de acordarea în masă a cetăţeniei pentru sutele de mii de refugiaţi evrei.
Acestea sunt doar două exemple edificatoare despre felul în care prezentarea trunchiată a realităţii poate transforma un autentic erou într-un duşman al poporului.
Redacţia ziarului „Adevărul“ în 1897. În centru, proprietarul şi redactorul-şef Constantin Mille, părintele presei moderne în România şi fondatorul curentului de opinie în ţara noastră. Foto: Historia. Retuş: Vali Ivan
Războiul marii finanţe împotriva liberalilor
Lupta „Adevărul“ - Brătianu, izvorâtă din cauze personale, a fost alimentată de interese financiare şi oculte.
Ionel I.C. Brătianu apăra cauza capitalismului românesc, pe care se străduia din răsputeri să-l protejeze în faţa intereselor străine. Adept convins al lozincii „prin noi înşine“, liberalul lupta să construiască un capital autohton. Celebră este legea minelor promulgată în 1924 şi care prevedea că resursele minerale (principalele vizate fiind petrolul şi aurul) pot fi exploatate doar de societăţi cu capital majoritar românesc.
Legea a generat un veritabil război economic dezlănţuit de cercuri financiare internaţionale împotriva României, cu atacuri asupra leului pe bursele din Paris şi Londra, cu boicot al produselor din ţara noastră şi cu refuzul de a acorda împrumuturi statului.
De cealaltă parte, Constantin Mille susţinea cauza internaţionalistă, având ca obiectiv deschiderea României pentru marea finanţă mondială. La acestea s-a adăugat, apoi, conform lui Ion Novăcescu, dependenţa de Take Ionescu. Şeful trustului Adevărul, prins la ananghie, răscumpărase cu banii politicianului conservator acţiunile de la bancherul Francisc Pokorny. Take Ionescu l-a obligat apoi pe Mille la cele mai mari compromisuri.
Lapidarea „şobolanului“
Format la şcoala lui Constantin Dobrogeanu-Gherea (rus de origine evreiască pe numele său real Solomon Katz), unul dintre promotorii marxismului în ţara noastră, Constantin Mille a folosit la „Adevărul“ armele ideologiei socialiste. Prieten cu bulgarul Rakovski (agent al Rusiei, bolşevic şi autor al unui atentat asupra lui Brătianu), Mille a reprezentat braţul media al socialiştilor. Ateu, acesta n-a ezitat să publice blasfemii pe prima pagină în ajunul Învierii din 1919. A instigat de-a dreptul la răscoală în preajma lui 1907, motiv pentru care Brătianu a vrut să-l aresteze.
Opinia publică românească şi clasa politică făceau atunci cunoştinţă cu un gen de presă nemaivăzut la noi, editorialele din „Adevărul“, toate vizându-i pe liberali şi mai ales pe Brătianu, având titluri precum „Tăinuitorii de cadavre!“, „Ucigaşii fără suflet!“, „Suflet criminal!“ şi „Asasinul trece!“. La sfârşitul lui 1918 a sprijinit mediatic un puci bolşevic împotriva conducerii statului. În 1919, după căderea liberalilor învinşi la alegeri, a publicat un editorial intitulat „Ticălosul“, în finalul căruia incita opinia publică la lapidarea „şobolanului“ Brătianu.
Cu pistolul într-o mână şi ziarele în cealaltă
Răspunsul politicianului liberal la această campanie de presă întinsă pe 30 de ani a fost foarte dur. „Adevărul“ a fost în permanenţă şicanat de autorităţi, redacţia – devastată în repetate rânduri, tirajul confiscat, vânzătorii arestaţi sau bătuţi. Principala armă a fost însă cenzura, nu de puţine ori ziarul ieşind cu bucăţi din prima pagină albe. La un moment dat, pentru că jandarmii confiscau ziarele, conducerea trustului a angajat bătăuşi care-i însoţeau pe vânzătorii ambulanţi. Însuşi Constantin Mille a coborât în stradă, într-o dimineaţă, cu pistolul într-o mână, pentru a-i ţine la distanţă pe jandarmi, şi cu teancul de ziare în cealaltă!
În 1901, „una dintre măsurile la care s-a recurs a fost expulzarea din România a ziariştilor evrei pe care C. Mille îi adusese în redacţie. Aceştia erau acuzaţi că, în calitate de activişti socialişti şi jurnalişti, instigau lumea ţărănească la răscoală“, notează Novăcescu.
Epilog
Finalul acestui război de 30 de ani este unul neobişnuit. Învingător în lupta cu Brătianu, Constantin Mille rămâne fără obiectul campaniei de-o viaţă. Este obligat de Take Ionescu, care nu intrase nici el în parlament, să-i ceară regelui Ferdinand să anuleze tocmai rezultatul scrutinului care-i scosese în decor pe liberali. Vinde ziarul „Adevărul“ bancherului evreu Aristide Blank, proprietarul băncii Marmorosch-Blank, pleacă într-o călătorie în jurul lumii spunând că e obosit, dar revine pentru a face o nouă publicaţie, „Lupta“. Nu mai are însă succesul din epoca „Adevărul“ şi cade, până la sfârşitul vieţii, într-un con de umbră.
Pe de altă parte, zdrobit în alegerile din 1919 şi 1920 după ce înfăptuise România Mare, Brătianu reuşeşte să se reinventeze. Reface Partidul Liberal şi se întoarce glorios la putere în 1922, fiind iar cel mai puternic politician al României până la moartea sa.
Cei doi ireductibili duşmani şi-au găsit sfârşitul în acelaşi an: 1927.
Printre inovaţiile aduse în presa autohtonă de „Adevărul“ s-a numărat şi linotipul, maşinărie care a generat protestul muncitorilor şi prima grevă împotriva progresului tehnologic cunoscută de România. Foto: Historia
Gazetă socialistă condusă capitalist
Interesant este că acest război cu Puterea, pornit înainte de 1900 şi încheiat cu victoria ziarului în 1919, a dus şi la un progres absolut spectaculos atât în planul modernizării României (de către Brătianu), cât şi al modernizării presei (prin „Adevărul“). Constantin Mille, cel de-al doilea proprietar al ziarului „Adevărul“ (după Alexandru Beldiman), a revoluţionat mass-media din România. Deşi conducea un ziar socialist, Mille aplica strict regulile capitalismului. El a fost primul proprietar de ziar din România care a plătit drepturi de autor pentru creaţia intelectuală a colaboratorilor şi tot cel dintâi care a concesionat publicitatea ziarului unei firme de publicitate. „Adevărul“ a fost primul ziar din ţară care a publicat o caricatură, primul care a publicat o fotografie, primul care a prezentat o telegramă, primul care şi-a dezvoltat reţea de corespondenţi în capitale străine, primul care a cumpărat un linotip (maşină care culege mecanic literele, înlocuind munca manuală). În sfârşit, ziarul „Dimineaţa“, produs derivat al trustului Adevărul, a fost, menţionează Ion Novăcescu, primul din lume care a apărut în culori (patru la număr)!
Pentru toate acestea, Constantin Mille e considerat fondatorul presei române moderne şi părintele curentului de opinie în societatea noastră.
„Dosarul Günther“: presa română coruptă de nemţi
Istoricul Alex Mihai Stoenescu documentează, în volumul II al seriei „Istoria loviturilor de stat în România“, faptul că în cel de-al doilea deceniu al secolului trecut, înainte, în timpul şi după Primul Război Mondial, mişcarea socialistă din ţara noastră a fost întreţinută de Rusia şi Germania.
Spionii remarcau lipsa de patriotism a ziariştilor
Printre pârghiile folosite se numără şi coruperea presei, printre ziariştii cumpăraţi fiind şi cei de la „Adevărul“. „Descoperirea unui caz de spionaj, cunoscut sub denumirea «Dosarul Günther», va avea un dublu efect: proiectarea unei imagini de trădători asupra germanofililor din jurul lui Alexandru Marghiloman şi compromiterea unei părţi însemnate a presei româneşti. În primăvara anului 1917, inginerul C. Osiceanu descoperă în seiful societăţii Steaua Română un dosar aparţinând fostului director general A. Günther în care erau descrise finanţările secrete făcute de spionajul german în România“, scrie Stoenescu.
„În dosar erau raportate sumele destinate unor politicieni români, precum şi întregul mecanism de cumpărare a presei pentru a declanşa campania favorabilă intrării României în război de partea Puterilor Centrale (n.r. – Germania şi Austro-Ungaria). Documentele din dosar îl vizau direct pe Marghiloman, dar mai ales prezentau acţiunile de cumpărare a redactorilor şi jurnaliştilor ziarelor «Adevărul», «Universul», «Epoca», «Ziua», «Seara», «Minerva, «Dreptatea», «Libertatea», «Opinia», «Agrarul», «Steagul», «Bursa» şi «L’independence roumaine»“,
notează istoricul.
Lucrurile stăteau chiar mai rău decât atât: „Spionajul german chiar se lăuda pentru uşurinţa cu care reuşise să cumpere aproape toată presa română, dezvăluind totodată lipsa de demnitate şi de patriotism a ziariştilor şi politicienilor cumpăraţi“ (Alex Mihai Stoenescu citează lucrarea „România şi războiul mondial“, de Ion Rusu-Abrudeanu, apărută în 1921).
Cartea „Linşajul mediatic în politica românească. 1919: Adevărul contra Ion I. C. Brătianu“, a profesorului Ion Novăcescu, scoate la lumină realităţi incomode despre interesele externe în privinţa României
Cartea, din 3 aprilie la Librăriile Adevărul şi online
Volumul „Linşajul mediatic în politica românească. 1919: Adevărul versus Ion I.C. Brătianu“, semnat de fostul ziarist Ion Novăcescu, doctor în istorie şi cadru didactic asociat la Facultatea de Studii Europene a UBB, va costa 30 de lei şi va putea fi cumpărată în Librăriile Adevărul din întreaga ţară începând cu 3 aprilie. De asemenea, cartea va putea fi achiziţionată şi online, pe site-ul adevarulshop.ro. Volumul apare în Colecţia „La puterea a patra“, în care Editura Adevărul a mai lansat anul trecut cartea lui George Stanca, „Şantajul şi etajul. Pamfil Şeicaru, între legendă şi adevăr“.
Încleştarea a dus la căderea guvernului în 1919. Aceasta este concluzia evenimentelor documentate de profesorul Ion Novăcescu şi grupate în volumul „Linşajul mediatic în politica românească. 1919: Adevărul versus Ion I.C. Brătianu“. Cronica luptei întinse pe 30 de ani cuprinde aceleaşi ingrediente ca şi azi: dezvăluirile, dezinformarea, calomnia, insulta, campania, instigarea la revoltă – pe de o parte, şicanele, cenzura, permanenta tentaţie a Puterii de a interveni în forţă – pe de alta. Nu lipsesc, evident, doctrinele ideologice şi idealurile în spatele cărora se ascund cele mai pragmatice interese economice, oportunismul şi serviciile secrete străine. Cazul „Adevărul vs. Ion I.C. Brătianu“ este prima victorie majoră a mass-media în România asupra guvernanţilor şi a marcat atât de puternic societatea noastră încât a dus la apariţia zicalei „nimeni nu câştigă un război cu presa“.
Linşajul mediatic: forţa întunecată a celei de-a patra puteri. Aşa defineşte Ion Novăcescu această formă extremă şi abuzivă de manifestare a puterii mass-media, care presupune „executarea în piaţă a inamicului public, după ce, în prealabil, acesta a fost declarat persona non grata şi condamnat de către sentimentul public fabricat artificial şi manipulator în laboratoarele instituţiilor media transformate în acuzatori publici, ori revărsat natural din conştiinţa publică, indignată de o anumită faptă reprobabilă“.
Descrierea linşajului mediatic, aşa cum a decurs el la 1919 şi, apoi, din 2005 până în prezent, respectă aceleaşi coordonate: „În baza unui interes major şi ocult, o persoană publică este discreditată la nivelul percepţiei publice, în numele libertăţii de opinie şi de exprimare, de jurnaliştii, prezentatorii sau moderatorii uneia sau ai mai multor instituţii media care, într-un anumit cadru şi pe baza unui anumit scenariu, dezvăluie/denunţă, incriminează, condamnă şi execută simbolic acea persoană, cu statut de inculpat public“.
Cazul „Adevărul contra Brătianu“, prin epilogul său (premierul liberal şi-a dat demisia), mai scoate în evidenţă, în forma sa extremă, prevalenţa cuvântului în faţa faptei. Ionel I.C. Brătianu, cel mai important politician din istoria României (alături de tatăl său, Ion C. Brătianu), omul care a condus spre victorie ţara în Cel de-al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial şi războiul cu Ungaria din 1919, sub conducerea căruia s-au realizat Marea Unire, reforma agrară, votul universal, drepturile sociale (ziua liberă duminica şi programul de lucru de opt ore), modernizarea României şi protejarea capitalului autohton în faţa marii finanţe internaţionale, a fost pur şi simplu zdrobit la alegerile din 1919.
Primele la care au avut drept de participare toţi cetăţenii, după reforma sistemului de vot introdusă chiar la iniţiativa lui!
Brătianu e de vină!
Procedeul prin care „mintea poporului“ a fost „furată“ pentru a duce la colapsul liberalilor în alegerile ţinute în 1919 şi 1920 l-a constituit o campanie furibundă, dusă timp de peste 300 de zile de ziarul „Adevărul“ sub comanda lui Constantin Mille, un socialist convins. Niciun epitet, nicio jignire, nicio dezinformare, niciun prilej n-au fost precupeţite de populara publicaţie în războiul cu cel mai puternic om politic al României şi cu regele Ferdinand. Brătienii erau porecliţi „şobolanii“, fiind acuzaţi de absolut toate relele reale şi imaginare.
De la starea ţărănimii la politica externă, de la strategia faţă de Transilvania la înfrângerea de la Turtucaia, de la retragerea în Moldova la negocierile de pace de la Paris, de la legile date la măsurile luate împotriva bolşevicilor, toate erau „prelucrate“ în aşa fel încât să înfiereze familia Brătianu.
Constantin Mille, împreună cu redactorii de la ziarul „Adevărul“, au stat în spatele celebrei minciuni privind numărul de morţi din răscoala de la 1907. Deşi represiunea fusese purtată de armată, care-l avea la comandă pe generalul Alexandru Averescu, şi se soldase în realitate cu sub o mie de morţi, „Adevărul“ a acreditat ideea că Brătianu, ministrul de interne, stătuse la baza masacrului şi că fuseseră 11.000 de morţi! Această cifră, fabricată în laboratoarele propagandei bolşevice, avea apoi să fie preluată după 1945 de comunişti, pentru a stigmatiza „regimul burghezo-moşieresc“.
Mai apoi, în 1919, „Adevărul“ i-a pus în cârcă lui Brătianu vina de a fi eşuat în negocierile pentru pace de la Paris. În realitate, Marile Puteri, iritate de refuzul acestuia de a ceda resursele minerale ale ţării, condiţionau recunoaşterea României Mari de acordarea în masă a cetăţeniei pentru sutele de mii de refugiaţi evrei.
Acestea sunt doar două exemple edificatoare despre felul în care prezentarea trunchiată a realităţii poate transforma un autentic erou într-un duşman al poporului.
Redacţia ziarului „Adevărul“ în 1897. În centru, proprietarul şi redactorul-şef Constantin Mille, părintele presei moderne în România şi fondatorul curentului de opinie în ţara noastră. Foto: Historia. Retuş: Vali Ivan
Războiul marii finanţe împotriva liberalilor
Lupta „Adevărul“ - Brătianu, izvorâtă din cauze personale, a fost alimentată de interese financiare şi oculte.
Ionel I.C. Brătianu apăra cauza capitalismului românesc, pe care se străduia din răsputeri să-l protejeze în faţa intereselor străine. Adept convins al lozincii „prin noi înşine“, liberalul lupta să construiască un capital autohton. Celebră este legea minelor promulgată în 1924 şi care prevedea că resursele minerale (principalele vizate fiind petrolul şi aurul) pot fi exploatate doar de societăţi cu capital majoritar românesc.
Legea a generat un veritabil război economic dezlănţuit de cercuri financiare internaţionale împotriva României, cu atacuri asupra leului pe bursele din Paris şi Londra, cu boicot al produselor din ţara noastră şi cu refuzul de a acorda împrumuturi statului.
De cealaltă parte, Constantin Mille susţinea cauza internaţionalistă, având ca obiectiv deschiderea României pentru marea finanţă mondială. La acestea s-a adăugat, apoi, conform lui Ion Novăcescu, dependenţa de Take Ionescu. Şeful trustului Adevărul, prins la ananghie, răscumpărase cu banii politicianului conservator acţiunile de la bancherul Francisc Pokorny. Take Ionescu l-a obligat apoi pe Mille la cele mai mari compromisuri.
Lapidarea „şobolanului“
Format la şcoala lui Constantin Dobrogeanu-Gherea (rus de origine evreiască pe numele său real Solomon Katz), unul dintre promotorii marxismului în ţara noastră, Constantin Mille a folosit la „Adevărul“ armele ideologiei socialiste. Prieten cu bulgarul Rakovski (agent al Rusiei, bolşevic şi autor al unui atentat asupra lui Brătianu), Mille a reprezentat braţul media al socialiştilor. Ateu, acesta n-a ezitat să publice blasfemii pe prima pagină în ajunul Învierii din 1919. A instigat de-a dreptul la răscoală în preajma lui 1907, motiv pentru care Brătianu a vrut să-l aresteze.
Opinia publică românească şi clasa politică făceau atunci cunoştinţă cu un gen de presă nemaivăzut la noi, editorialele din „Adevărul“, toate vizându-i pe liberali şi mai ales pe Brătianu, având titluri precum „Tăinuitorii de cadavre!“, „Ucigaşii fără suflet!“, „Suflet criminal!“ şi „Asasinul trece!“. La sfârşitul lui 1918 a sprijinit mediatic un puci bolşevic împotriva conducerii statului. În 1919, după căderea liberalilor învinşi la alegeri, a publicat un editorial intitulat „Ticălosul“, în finalul căruia incita opinia publică la lapidarea „şobolanului“ Brătianu.
Cu pistolul într-o mână şi ziarele în cealaltă
Răspunsul politicianului liberal la această campanie de presă întinsă pe 30 de ani a fost foarte dur. „Adevărul“ a fost în permanenţă şicanat de autorităţi, redacţia – devastată în repetate rânduri, tirajul confiscat, vânzătorii arestaţi sau bătuţi. Principala armă a fost însă cenzura, nu de puţine ori ziarul ieşind cu bucăţi din prima pagină albe. La un moment dat, pentru că jandarmii confiscau ziarele, conducerea trustului a angajat bătăuşi care-i însoţeau pe vânzătorii ambulanţi. Însuşi Constantin Mille a coborât în stradă, într-o dimineaţă, cu pistolul într-o mână, pentru a-i ţine la distanţă pe jandarmi, şi cu teancul de ziare în cealaltă!
În 1901, „una dintre măsurile la care s-a recurs a fost expulzarea din România a ziariştilor evrei pe care C. Mille îi adusese în redacţie. Aceştia erau acuzaţi că, în calitate de activişti socialişti şi jurnalişti, instigau lumea ţărănească la răscoală“, notează Novăcescu.
Epilog
Finalul acestui război de 30 de ani este unul neobişnuit. Învingător în lupta cu Brătianu, Constantin Mille rămâne fără obiectul campaniei de-o viaţă. Este obligat de Take Ionescu, care nu intrase nici el în parlament, să-i ceară regelui Ferdinand să anuleze tocmai rezultatul scrutinului care-i scosese în decor pe liberali. Vinde ziarul „Adevărul“ bancherului evreu Aristide Blank, proprietarul băncii Marmorosch-Blank, pleacă într-o călătorie în jurul lumii spunând că e obosit, dar revine pentru a face o nouă publicaţie, „Lupta“. Nu mai are însă succesul din epoca „Adevărul“ şi cade, până la sfârşitul vieţii, într-un con de umbră.
Pe de altă parte, zdrobit în alegerile din 1919 şi 1920 după ce înfăptuise România Mare, Brătianu reuşeşte să se reinventeze. Reface Partidul Liberal şi se întoarce glorios la putere în 1922, fiind iar cel mai puternic politician al României până la moartea sa.
Cei doi ireductibili duşmani şi-au găsit sfârşitul în acelaşi an: 1927.
Printre inovaţiile aduse în presa autohtonă de „Adevărul“ s-a numărat şi linotipul, maşinărie care a generat protestul muncitorilor şi prima grevă împotriva progresului tehnologic cunoscută de România. Foto: Historia
Gazetă socialistă condusă capitalist
Interesant este că acest război cu Puterea, pornit înainte de 1900 şi încheiat cu victoria ziarului în 1919, a dus şi la un progres absolut spectaculos atât în planul modernizării României (de către Brătianu), cât şi al modernizării presei (prin „Adevărul“). Constantin Mille, cel de-al doilea proprietar al ziarului „Adevărul“ (după Alexandru Beldiman), a revoluţionat mass-media din România. Deşi conducea un ziar socialist, Mille aplica strict regulile capitalismului. El a fost primul proprietar de ziar din România care a plătit drepturi de autor pentru creaţia intelectuală a colaboratorilor şi tot cel dintâi care a concesionat publicitatea ziarului unei firme de publicitate. „Adevărul“ a fost primul ziar din ţară care a publicat o caricatură, primul care a publicat o fotografie, primul care a prezentat o telegramă, primul care şi-a dezvoltat reţea de corespondenţi în capitale străine, primul care a cumpărat un linotip (maşină care culege mecanic literele, înlocuind munca manuală). În sfârşit, ziarul „Dimineaţa“, produs derivat al trustului Adevărul, a fost, menţionează Ion Novăcescu, primul din lume care a apărut în culori (patru la număr)!
Pentru toate acestea, Constantin Mille e considerat fondatorul presei române moderne şi părintele curentului de opinie în societatea noastră.
„Dosarul Günther“: presa română coruptă de nemţi
Istoricul Alex Mihai Stoenescu documentează, în volumul II al seriei „Istoria loviturilor de stat în România“, faptul că în cel de-al doilea deceniu al secolului trecut, înainte, în timpul şi după Primul Război Mondial, mişcarea socialistă din ţara noastră a fost întreţinută de Rusia şi Germania.
Spionii remarcau lipsa de patriotism a ziariştilor
Printre pârghiile folosite se numără şi coruperea presei, printre ziariştii cumpăraţi fiind şi cei de la „Adevărul“. „Descoperirea unui caz de spionaj, cunoscut sub denumirea «Dosarul Günther», va avea un dublu efect: proiectarea unei imagini de trădători asupra germanofililor din jurul lui Alexandru Marghiloman şi compromiterea unei părţi însemnate a presei româneşti. În primăvara anului 1917, inginerul C. Osiceanu descoperă în seiful societăţii Steaua Română un dosar aparţinând fostului director general A. Günther în care erau descrise finanţările secrete făcute de spionajul german în România“, scrie Stoenescu.
„În dosar erau raportate sumele destinate unor politicieni români, precum şi întregul mecanism de cumpărare a presei pentru a declanşa campania favorabilă intrării României în război de partea Puterilor Centrale (n.r. – Germania şi Austro-Ungaria). Documentele din dosar îl vizau direct pe Marghiloman, dar mai ales prezentau acţiunile de cumpărare a redactorilor şi jurnaliştilor ziarelor «Adevărul», «Universul», «Epoca», «Ziua», «Seara», «Minerva, «Dreptatea», «Libertatea», «Opinia», «Agrarul», «Steagul», «Bursa» şi «L’independence roumaine»“,
notează istoricul.
Lucrurile stăteau chiar mai rău decât atât: „Spionajul german chiar se lăuda pentru uşurinţa cu care reuşise să cumpere aproape toată presa română, dezvăluind totodată lipsa de demnitate şi de patriotism a ziariştilor şi politicienilor cumpăraţi“ (Alex Mihai Stoenescu citează lucrarea „România şi războiul mondial“, de Ion Rusu-Abrudeanu, apărută în 1921).
Cartea „Linşajul mediatic în politica românească. 1919: Adevărul contra Ion I. C. Brătianu“, a profesorului Ion Novăcescu, scoate la lumină realităţi incomode despre interesele externe în privinţa României
Cartea, din 3 aprilie la Librăriile Adevărul şi online
Volumul „Linşajul mediatic în politica românească. 1919: Adevărul versus Ion I.C. Brătianu“, semnat de fostul ziarist Ion Novăcescu, doctor în istorie şi cadru didactic asociat la Facultatea de Studii Europene a UBB, va costa 30 de lei şi va putea fi cumpărată în Librăriile Adevărul din întreaga ţară începând cu 3 aprilie. De asemenea, cartea va putea fi achiziţionată şi online, pe site-ul adevarulshop.ro. Volumul apare în Colecţia „La puterea a patra“, în care Editura Adevărul a mai lansat anul trecut cartea lui George Stanca, „Şantajul şi etajul. Pamfil Şeicaru, între legendă şi adevăr“.
luni, aprilie 8
schimbare de anotimpuri in australia
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)