Ce se naste din Baconsky, lumina ne-o arata!

Declaraţii de presă ale ministrului Teodor Baconschi privind Avizul consultativ al CIJ, originally uploaded by MAERomania.

A.E. Baconsky, tatal actualului ministru de externe, Teodor Baconschi, ne-a aratat lumina. Fiul sau ne-o arata si el.

Cuvântul Partidului

Cuvântul tău în mine-l simt suind tăcut

Cum primăvara-n arbori puternic seva suie;

Când soarele meu tânăr în zori a apărut,

Colindă peste câmpuri cu raza lui gălbuie.

Copaci uscaţi de iarnă, cu trunchiul negru frânt,

Mai stăruie, şi ceaţa în preajma lor se-aţine.

Cuvântul tău în luptă e singurul cuvânt

Al cărui fulger timpul l-a împlântat în mine.

Privesc prin ani ca printre perdele verzi de ploi;

Eroi de altădată răsar în depărtare,

Plecaţi odinioară. Acum se-ntorc la noi,

Sub faldurile-acestor drapele-nvingătoare.

(...)Partid iubit! Şi-atuncea cuvântul tău arzând,

Mă va chema pe drumul victoriei depline,

Cuvântul tău în luptă e singurul cuvânt,

Al cărui fulger timpul l-a împlântat în mine.

(A.E. Baconsky, „Cuvântul Partidului", „Gazeta Literară", anul II, nr.49, joi 8 decembrie 1955, p.1)

Colocviu cu inima mea

Nu mă întreb partidul cum să-l cânt;

El a pătruns în cântecele mele

Ca soarele-n pădure, ca un vânt

Gonind pe boltă norii prevestitori de rele.

De mult a fost? Anii se duc sau poate

Ca fluturii-n gogoaşe se închid –

Un tânăr se-ntâlnise prin cetate

Cu flacăra lozincii de partid.

(...)Nu mai cunosc torentul –

Mă uit şi nu mai ştiu,

Al cui e chipul tânăr dintr-o poză...

Anii trecuţi în lupte mari, înscriu

Singura, marea mea apoteoză.

(...)Nu mă întreb partidul cum să-l cânt

El m-a pătrns cu fulgerări de stele,

Incendiind, iluminând,

Codrii de mai ai tinereţii mele.

Şi de atunci cu fiecare rând

Ce-l scriu, cu fiecare răsuflare,

Chemarea lui în mine-o simt arzând

Şi-o strig la poarta lui viitoare.

(Anatol E. Baconsky, „Colocviu cu inima mea", „Gazeta Literară", anul II, nr. 45, joi 10 noiembrie 1955, p. 3)

Pe Lenin am să-l pot vedea

De mult îmi stăruie un gând:

Pe Lenin cum să-l văd dormind

În Mausoleul lui, departe, pe care-l văd în câte-o carte

Sau despre care-mi spun prieteni întorşi în ţară de curând –

Să-l văd cum odihneşte lin,

Sub semnul vremii care trece,

Când iarna-şi pleacă mâna-i rece

Pe zidul-naltului Kremlin.

(...)Ce-i care-au fost ne povestesc

Cum oamenii în valuri cresc,

Spre Mausoleu, din zi în noapte,

Păşind uşor, vorbim în şoapte;

Din toate colţurile ţării veniţi,

Acolo se întâlnesc.

De-i timp frumos ori mohorât

De-i frig, de-i ploaie ori zăpadă,

Pe Lenin vin mereu să-l vadă

Cum odihneşte liniştit

Bătrânii îşi aduc aminte

De vremurile dinainte

Când glasul lui, vestind victorii,

Chema la luptă muncitorii

Şi parcă vorbele-i de-atuncea şi-acuma

Le răsar în cuvinte.

(...)Afară neaua a-ngheţat

Şi viscolele-n zbor străbat

Şi undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează –

O văd mineri, soldaţi, colhoznici, vreun activist îndepărtat

Acolo Stalin rând pe rând

Căi noi spre comunism croieşte

Şi ceas cu ceas îşi împlineşte

Cutezătorul jurământ

O, ne-ncetat voi aştepta

Pe Lenin – când să-l pot vedea,

Să-i spun că razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,

s-aprind arzând mereu mai tare şi luminează-n ţara mea!

Un gând îmi stăruie mereu

Dar calea-i grea şi-ndepărtată

Şi nu ştiu de-am să ajung vreodată

Să-l văd dormind în Mausoleu.

(...)Şi târnăcoapele când bat

Şi stânca din adâncuri frântă

Şi apele când se frământă

Vorbesc de Lenin ne-ncetat.

Şi-atunci când vom sfârşi cu bine,

Vor geme apele bătrâne

Şi vor zbura prin mii de fire lumini cu taza lor subţire,

Luminând câmpii şi sate, mişcând tractoare şi combine,

Atuncea ştiu că-n faţa mea

Printre căderile de ape

La fel de viu şi de aproape

Pe Lenin am să-l pot vedea.

(februarie 1952, A.E. Baconsky, „Pe Lenin am să-l pot vedea", volumul „Cântece de zi şi de noapte", Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1954, pp. 46-49)

Lenin la Şuşenskoe

(...)În satul acela aruncat pe întinderile îngheţate,

Ţăranii l-au cunoscut atunci pe Ilici şi l-au iubit

Pentru că el le aducea flacăra adevăratei vieţi

Care trebuia să vină

Şi le vorbea despre traiul lor necăjit

Când seara cobora înroşind zăpezile nesfârşite

Şi, pe câmpii, urletele lupilor tăiau liniştea în bucăţi mari

Lenin, în mijlocul ţăranilor,

Spre inima lor cu bătăi limpezi şi curate,

De câte ori vorbea, ochii i se aprindeau

Şi pe fruntea înaltă lumina zvâcnea

Ca soarele într-o pădure de brazi –

Lumina care a purtat la luptă pe oamenii muncii,

Care îi poartă şi azi

Şi care îi va purta mereu până când

La orizont se va vedea ultima nemernicie arzând.

(...)Primăvara, pe acolo, venea aproape neobservată;

Zăpezile mai rămâneau până târziu, în vară,

Şi Lenin, cu ţăranii din Şuşenskoe,

Se pregăteau să serbeze ziua de 1 Mai.

s-au adunat şi el le-a vorbit

mai aprins ca oricând.

Tăceau toţi – doar la sfârşit

Unul a-ntrebat: «Spune-ne Ilici,

Când vom serba liberi această zi, spunene-ne când»?

Şi Lenin, îngânduerat, le-a răspuns: «Cât de curând».

Am încercat să-l cânt pe marele Ilici

În Siberia de atunci, îndepărtată şi tristă,

Când într-o seară renii l-au adus,

Surghiunit de nemernicia ţaristă.

Dar pentru Lenin oricare liră e atât de săracă!

Pe el îl vor cânta întotdeauna faptele lui mari

Şi timpul îl va cânta mereu –

Bătând în pădurile adânci de stejari.

(Anatol E. Baconsky, „Lenin la Şuşenskoe", volumul „Poezii", Editura pentru Literatură şi Artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Bucureşti, 1950, pp. 84-86)