de la cititori via. email

Radu Pavel Gheo
DEX-ul şi sexul

Ghid de conversaţie româno-intelectual

Intelighenţia îşi are pretutindeni regulile şi ierarhiile ei. Seturile de norme respectate, de gusturi acceptate şi de tabuuri asimilate creează comunitatea aceea aparent eterogenă, dar ai cărei membri se recunosc de la primele opinii schimbate între ei, de la filosoful bine mediatizat şi criticul de artă graseiat pînă la profesorul de liceu sau burghezul consumator de literatură sau de filme de artă. Adesea nici nu se cunosc personal; totuşi, s-ar recunoaşte oricînd şi se simt afini, căci respectă aceleaşi reguli, admiră aceleaşi lucruri şi îi oripilează aceleaşi manifestări.

Pentru cetăţenii dezorientaţi, pentru cei mai puţin siguri pe ei şi pentru cei dornici să acceadă cît mai repede în comunitatea rafinată a intelighenţiei româneşti, îndrăznesc să înşir pe fugă cîteva coduri de acces. Sînt convins că un aspirant sîrguincios va şti să obţină, prin inducţie, şi altele la fel de utile.

1) Nichita. E vorba de poetul Nichita Stănescu. E drept, tema s-a mai demonetizat, dar încă are priză maximă la generaţii cu autoritate din intelighenţia noastră. Reţineţi: nu contează şi nu vă interesează talentul poetic al lui Nichita. Dacă vreţi să intraţi în lumea deşteaptă, trebuie să ştiţi cîteva lucruri de bază. Nu vorbiţi de poetul Nichita Stănescu (sau, Doamne fereşte, N. Stănescu!). El e Nichita. Apropierea sentimentală de fiinţa lui Nichita e un semnal pozitiv. Aici merge şi o poezie, citată măcar aproximativ. Foarte nimerită e aia cu cubul perfect, căruia i se sparge un colţ cu ciocanul. Pe asta o ştiu şi o citează toţi. Pentru tinerii în căutare de pereche, merge şi cea cu „Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin după aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?". Nu dă greş (de altfel, dacă interesează pe cineva, ambele sînt poezii valoroase).

Termeni suplimentari: Necuvintele (un volum de versuri), Noduri şi semne (alt volum). Aspiranţii mai vîrstnici pot folosi amintiri de la o beţie cu Nichita, la care Nichita le-a dedicat o poezie de Nichita. Vor asculta cu toţii înfioraţi relatarea şi, oricum, bietul poet nu se mai poate apăra.

Atenţie! Deşi Nichita Stănescu e Nichita, Mihai Eminescu nu e Mişu. Nici Blaga nu e Luci (dar să mă tai şi nu pricep de ce!).

2) Andrei Pleşu - Despre îngeri; Gabriel Liiceanu - Despre limită. Sînt două cărţi. Sînt bune. Dar nu contează: important e să fie citate. Face o impresie extraordinară.

Termeni suplimentari (de mare ajutor): „angelologie" (sau „angeleologie"? Nu mai ştiu. Pronunţaţi-1 şi voi aşa, mai împleticit...), „peratologie", Minima moralia (nu înseamnă ceea ce pare, dar nu insistaţi).

3) Ultima carte (sau ultima conferinţă sau ultima emisiune TV) a lui Horia-Roman Patapievici (pentru tipicari, „ultima" înseamnă „cea mai recentă", nu ce vă gîndeaţi voi). Deschideţi o discuţie despre oricare dintre ele şi aveţi publicul asigurat. Chiar dacă nu e neapărat unul competent, cel puţin va fi mereu entuziast. Ca formă de apropiere (v. punctul 1), îi puteţi spune „Pata", dar numai dacă nu e cumva de faţă.

Termen suplimentar: Omul recent. E o carte controversată a lui Pata. Dar face impresie mai ales cînd e citată (deşi o lectură atentă n-ar strica). In general, prezenţa la o conferinţă de-a lui Patapievici (sau Pleşu sau Liiceanu sau Manolescu - v. infra) e o notă bună pentru intelectuali.

4) Nicky. E vorba de criticul literar Nicolae Manolescu. Aşa îi spun prietenii şi aşa îi spun – dar nu în faţă - cei care nu îl cunosc (vezi cazul „Pata"). Dacă nu-1 ştiţi decît din cărţi, e bine să vă feriţi să-i spuneţi Nicky chiar şi faţă de cei care îl cunosc mai bine, dar nu e un dezastru dacă vă scapă. A fost ales în 2005 preşedintele Uniunii Scriitorilor. A scris multe cărţi de critică literară, despre mai mulţi autori, aşa că oricum daţi, tot nimeriţi ceva.

Termeni suplimentari: Teme (nu-s chiar teme ca la şcoală, ci nişte cărţi de eseuri, foarte mişto) - e bine de ştiut că sînt şapte, apoi Istoria critică a literaturii române, Alianţa Civică (un partid care nu mai există).

5) Mircea Cărtărescu. Scriitor român. A scris De ce iubim femeile, o carte care s-a vîndut în vreo 40-50 de mii de exemplare şi la care lumea literară bună (care nu vinde decît 50-100 de exemplare) a cam strîmbat din nas. Lăudaţi-o sau criticaţi-o, dar e bine să vă orientaţi la faţa locului. După cum evoluează discuţia, opuneţi-o la Orbitor 1 şi Orbitor 2 (două părţi dintr-o trilogie). Una e cu „Aripa stingă", alta cu „Trupul". Atenţie, scrie încă la Orbitor (aripa rămasă).

Termeni suplimentari: postmodern (v. infra, punctul 7), Levantul (carte, în versuri), Postmodernismul românesc (carte). Detaliu interesant: 1-a citit preşedintele Traian Băsescu.

6) Blow-up. Un film cult, de Antonioni, care pe mine m-a plictisit profund, dar cu care se poate deschide o discuţie deşteaptă despre cinematografie. Există un număr de filme al căror titlu reprezintă parola de acces în clubul intelighenţiei. Pentru completare, mai adăugaţi Tarkovski (Călăuza, Andrei Rubliov), Fellini, Lars von Trier... Merge şi Eisenstein.

7) Postmodernism, postmodernitate. E un termen perfect, poate cel mai bun ca parolă. Poate însemna orice, dar nimeni nu mai ştie ce înseamnă. E de bine sau e de rău - trebuie să vedeţi mai întîi cum decurge discuţia. Se poate asocia cu Omul recent (v. punctul 3). E de azi, e despre societate, dar şi despre literatură. Scriitori postmoderni, lume postmodernă, capitalism postmodern, atitudini postmoderne (toate, inclusiv cele conservatoare), gadget-uri postmoderne, media postmoderne.

Termeni suplimentari: post-postmodernism, simulacru, Ihab Hassan, virtual, postimperialism, mcdonaldizare.

8. Lăutarii din Clejani şi/sau Fanfara de la Zece Prăjini. Formaţii de muzică lăutărească acceptate de lumea bună după ce au avut succes în străinătate. Sînt la modă. Se opun manelelor (muzică lăutărească neacceptată de lumea bună - n-a avut succes în străinătate). Lăutarii din Clejani nu cîntă manele, ci aduc rafinamentul frust al muzicii autentice româneşti¹. Tot la modă de-o vreme încoace: Buena Vista Social Club, Ibrahim Ferrer, Compay Segundo, Cesaria Evora (erau buni şi prin anii '50, dar au fost descoperiţi recent, cînd unii au murit deja). Pentru nostalgici merge şi Woodstock-ul, dar şi-a mai pierdut din cotă.
9. Lupta între generaţii. E o temă bună pentru o discuţie despre literatură sau arte în general. Generaţiile se tot luptă, aşadar subiectul n-o să se epuizeze niciodată. Tema e sensibilă, aşadar trebuie abordată cu multă grijă.

Termeni necesari: optzecişti, nouăzecişti, douămiişti (merg şi şaptezeciştii, şaizeciştii). încă nu se ştie prea clar ce înseamnă termenii de mai sus - ca şi cu postmodernismul. E ceva legat de anul lansării unor autori.

Termeni suplimentari: demolare, non-valori, statui, canon, respect/lipsă de respect, confirmare (nu religioasă, ci literară).

10) Vama Veche. O localitate de pe litoralul Mării Negre, unde vara merg mulţi intelectuali. De reţinut sloganul „Salvaţi Vama Veche!" - zona trebuie apărată de neintelectualii care dau muzica tare (muzica neintelectuală). De reţinut că Vama Veche trebuie salvată. Aici vă puteţi arunca îndrăzneţi cu capul înainte în discuţie: Trebuie! Există şi un festival - StufStock. E de bine.

Expresie utilă (indiferent de situaţie sau cunoştinţe despre Vamă): „Vama nu mai e ce-a fost!" Va merge şi peste douăzeci de ani şi cred că mergea şi acum douăzeci.

11) Perioada interbelică roz. Prinde mai ales în Bucureşti. Tema cere o oarecare documentare, dar nu exagerat de multă. Mai prindeţi şi voi din zbor, ce naiba! Se leagă de Eliade, Cioran, Noica, Ţuţea, Ionescu (mai mult Nae decît Eugen) şi de efervescenţa tinerimii intelectuale din epocă. Se evită cu tact teme ca legionarismul, ortodoxismul antisemit, pogromurile ş.a. Nici n-au legătură cu intelectualii aceştia, legionari prin simpatii, dar inteligenţi - mai ales în exil. E preferabilă o alunecare spre orientalism, prin Eliade, sau spre românism, prin Noica.
Se poate lăuda şi Bucureştiul interbelic (neapărat opus Bucureştiului contemporan, deşi să ştiţi că în realitate nici... mă rog), România - Belgia Orientului şi „grînarul Europei", Bucureştiul - Micul Paris, Timişoara - Mica Vienă, laşul - Mica Florenţa... Apropo, a zis cineva de Paris că ar fi Marele Bucureşti?

Termeni suplimentari: Gîndirea (revistă), esoterism, întru, Maitreyi, yoga, generaţia '27, Sentimentul românesc al fiinţei.

Merg şi teme mai mici, gen Lovinescu şi proza canonică, dar nu sînt de foarte mare impact.

12) Franţuzismele. Se poartă în primul rînd tot în Bucureşti (v. punctul 11), probabil sub influenţa generaţiei de intelectuali mai vîrstnici, aristocraţi şi francofoni (d. ex. regretatul Al. Paleologu). Franceza dă un lustru bun la limbă. (Altfel, între ei tinerii schimbă anglicisme şi americanisme, multe naturalizate.) Franţuzismele se presară în discuţie la diverse momente, fără nici o regulă sau reţinere, fiindcă sînt oricum de bon ton. Amintesc de perioada interbelică roz şi, în lipsa sîngelui aristocratic, sugerează măcar o afinitate cu atributele aristocraţiei. Aerul rafinat şi caracterul poliglot-intelectual al francezei este extrem de eficient.

Franţuzisme utile: mon Dieu, mon cher, quelle horreur, c'est ça, n'est pas? (neapărat), ebluisant, ordură (pronunţat „ordiură"), a delabra, a achiesa, hélas, dar merge şi aux portes de l'Orient (cînd e vorba de români şi de păcatele lor - v. Mateiu Caragiale). Mai sînt o grămadă. E suficient (iarăşi) să ciuliţi urechile.

13) Condiţia intelectualului român. Iată tema cea mai tare, nec plus ultra, piatra filosofală a discuţiilor intelectuale de la noi. Le include pe (mai) toate celelalte şi aprinde spiritele şi interesul tuturor. Ce trebuie ştiut aici? Că intelectualul român e întotdeauna subapreciat, că atmosfera intelectuală se degradează (se „mcdonaldizează" sună mai bine) de la o zi la alta, că în general e rău şi că ar trebui să fie mai bine, că ţara asta nu-şi merită inteligenţii, că marile creiere româneşti se sacrifică permanent (daţi exemple; aici merg şi cîteva inserturi despre perioada comunistă), că publicul, că audienţa, câ televiziunea publică, că televiziunile comerciale, că marea artă, că că că... Oricum, e o temă generoasă, pentru toate gusturile. Abuzaţi cu încredere de ea.

Recunosc că toate cele de mai sus trebuie luate cum grano salis (uite, poate că trebuia să scriu şi ceva de latinisme). Apoi, onestitatea mă obligă să admit că am folosit - şi că, probabil, voi mai folosi din plin - unele din temele şi atitudinile comentate mai sus. Altfel cum le-aş fi înşirat aici aşa, neverificate?

În fine, tot onestitatea mă împinge să adaug şi comentariul din off al Alinei la lectura îndreptarului de mai sus: „Bine că eşti tu deştept!".

¹ Ba cîntă şi manele, că altfel nu ar fi lăutari - dar ideea nu se potriveşte cu scopurile ghidului nostru.