MURĂTURILE, MEDICAMENTUL DIN PUTINICA!

- Sunt o specialitate românească, despre a cărei valoare vindecătoare se ştia, până de curând, prea puţin. Cercetări de ultimă oră au arătat că varza, gogonelele, pepenele sau castraveţii muraţi, sunt medicamente redutabile, în prevenirea şi vindecarea unor boli, altfel extrem de greu de tratat -    Aparent banalul proces de murare a legu­melor este, în realitate, un lanţ de zeci de reacţii biochimice, în urma cărora rezultă substanţe cu un potenţial terapeutic extraordinar. Multă vreme, oamenii de ştiinţă au ignorat aceste alimente tradiţionale, deşi erau obţinute printr-o suc­cesiune de procese care pot rivaliza cu cele mai sofis­ticate sinteze ale medicamentelor alopate. Pentru pri­ma oară, murăturile au atras atenţia în urmă cu aproa­pe două decenii, când un studiu făcut în Polonia a arătat că femeile din zonele rurale ale ţării au o adevă­rată imunitate la cancerul de sân şi de col uterin. Prin comparaţie, polonezele care trăiau în alte colţuri ale lumii, renunţând la dieta tradiţională, erau la fel de vulnerabile la cancer ca media înregistrată în Europa. Secre­tul: femeile care trăiesc în Polonia consumă, în medie, câte 30 de kilo­grame de varză acră pe an - un record mondial, care se traduce şi în reduce­rea cu peste 50% a incidenţei cance­rului la sân, dar şi a altor cancere cu determinare hormonală. Pornind de la aceste prime obser­vaţii, studiile s-au extins şi, rând pe rând, s-a des­coperit că gogonelele mu­rate atacă viruşii he­patitici, cono­pida murată împiedică anu­mite mu­taţii celulare şi stopează procesele de îmbătrânire, în timp ce castraveţii muraţi combat diabetul şi reglează valorile coleste­rolului. Fiecare tip de legumă murată conţine virtuţi tera­peutice extraordinare, pe care acum, în sezonul rece care tocmai începe, e bine să le ştim.   Scurt istoric   În Europa, destul de puţine ţări (între care la loc de frunte se află România) au o tradiţie străveche şi bo­gată în prepararea şi consu­mul murăturilor. În schimb, pe alte meridia­ne, acest proces de conservare şi de sporire a valorilor nutritive ale diferitelor vege­tale a fost desco­perit şi folosit neîntrerupt, vreme de milenii. Aproape toate civilizaţiile importante au cu­noscut aceste su­per-ali­mente: * China - se pretinde a fi descoperitoarea pro­cesului de murare, iar dovezile arheologice arată că, într-adevăr, de mai bine de trei milenii, pe acest teri­toriu se fabrică murături. Cel mai frec­vent sunt consumate: ridichea neagră, ardeiul iute, seminţele de muştar chine­zesc şi varza chinezească. * India - şi aici, procesul de mu­rare este folosit de milenii în multe zone. Indienii folosesc la murături şi în pre­zent ghimbirul, ardeiul iute, ustu­roiul şi fructele de mango. * Mesopotamia - este o ţară antică, care înglo­ba actualele teritorii ale Turciei, Siriei şi Irakului. Aici au fost găsite cele mai vechi vestigii care atestă folosirea procesului de murare, încă de acum 4000 de ani. De aici ne vin tradiţia folosirii castraveţilor în mură­turi, dar şi sistemul de condi­mentare cu cimbru, foi de dafin şi us­turoi. * Tracii - de la ei se păstrează până astăzi tradiţia verzei, a castraveţilor şi mor­covilor muraţi, folosite atât ca re­medii interne, cât şi externe. * Arabii - au moştenit, se pare, de la mesopo­tamieni meş­te­şugul preparării castraveţilor şi a sfeclei murate. În prezent, ei fol­osesc ca murături: pepenii, vinetele, castraveţii, dar şi prunele crude sau migdalele verzi. Pornind de la aceste tradiţii, murăturile au intrat în vizorul oamenilor de ştiinţă care au vrut să vadă ce se ascunde dincolo de gustul şi aromele lor plăcute.   Motive ştiinţifice pentru a consuma murături         Multă vreme s-a crezut că prin murare, legumele şi fructele îşi pierd proprietăţile, devenind nişte ali­mente moarte, total lipsite de proprietăţi terapeu­tice. Ei bine, în realitate, lucrurile stau exact invers: prin murare, anumite calităţi vinde­cătoare ale vegetalelor sunt am­plificate şi chiar apar substanţe active noi, foarte puternice. * Păstrează vitaminele ori­ginare - chiar şi vita­minele foarte sensibile, cum ar fi vitamina C sau cele din com­plexul B, sunt păs­trate în pro­por­ţie de peste 50% în murăturile pre­parate cas­nic. * Păstrează întreaga canti­tate de minerale şi oligoelemente - fie că vorbim de potasiu, de si­liciu, de se­leniu sau calciu, aces­te substanţe im­portante pentru organism sunt păs­trate intacte şi, mai mult decât atât, devin mai uşor asimilabile. * Sunt foarte sărace în ca­lo­rii - microorga­nismele care pro­duc pro­ce­sul de fermentare (acri­re) a mură­turilor con­sumă multe din zaharurile legu­melor şi fructelor, făcându-le printre cele mai puter­nice alimente anti-obezitate. * Conţin probiotice naturale - aşa-numitele bac­terii prietenoase se dezvoltă din belşug în procesul de murare, iar odată ajunse în organism, vindecă infecţiile, previn tulburările digestive, întăresc imu­nitatea.   * Au efect antibiotic şi antiviral - frunzele de ţeli­nă, seminţele de mărar şi muştar, rădăcina de hrean şi usturoiul folosite în prepararea murăturilor conţin substanţe volatile care nu doar că dau aroma speci­fică, dar luptă activ împotriva microbilor invadatori, protejează sistemul nervos şi cel endocrin.   Care murături au valoare terapeutică?   De la bun început trebuie spus că efecte terapeu­tice au doar murăturile clasice, adică cele făcute în saramură şi, într-o măsură mult mai mică, cele puse în oţet. Apoi, murăturile eficiente sunt cele făcute în casă, fără preparare termică, fără aditivi artificiali, aşa cum au de cele mai multe ori cele produse industrial. Este foarte important şi ca sarea folosită să fie neio­da­­tă, aşa încât iodul adăugat artificial să nu in­terac­ţioneze negativ cu ingredientele naturale. Nu în ulti­mul rând, este important ca legumele sau fructele pu­se la murat să fie proaspete, de bună calitate, obţi­nute din agricultura tradiţională şi nu din cea chimi­zată. Unii specialişti consideră că murăturile puse toam­­na târziu, îşi păstrează mai bine calităţile cura­tive, dar mai mult contează calitatea şi felul de com­binare al ingredientelor decât acest detaliu. Acrirea murăturilor apare printr-un proces natural de fermen­taţie care are loc în butoiul sau borcanul cu murături, culturile de bacterii transformând zaharurile din legume şi producând nenumărate substanţe nutritive şi aromate. Murarea fiind un proces intens de fermen­taţie, este total contraindicată folosirea recipientelor de plastic în locul celor de sticlă, ceramică sau lemn, deoarece acizii naturali formaţi pot extrage cu uşu­rin­ţă substanţe toxice din masele plastice, rezultând mu­rături mai degrabă toxice decât cu efecte terapeu­tice.   Tratamente cu murături   Secretul eficienţei acestei categorii de alimente nu este doar calitatea lor, incontestabilă prin prisma studiilor ştiinţifice, ci şi cantitatea. Fiind un aliment care poate fi consumat zilnic, cu foarte multe feluri de mâncare, murăturile sunt unul dintre medica­men­tele cel mai uşor de administrat. O canti­tate de murături suficientă pentru întreţinerea sănătăţii este de 300 de grame pe zi, consu­mate în timpul meselor principale. În timpul curelor cu murături, se vor consuma mini­mum doi litri de apă pe zi, aşa încât rinichii să nu fie deloc afectaţi de surplusul de sare pe care trebuie să-l elimine.   Castraveţii muraţi - antidiabetici şi digestivi   Dintre toate murăturile, castraveţii muraţi au cele mai puţine zaharuri, motiv pentru care sunt un extra­ordinar remediu pentru cei care au abuzat de dulciuri, de alimente supra-ra­finate, bogate în amidon. Mai mult decât atât, coaja lor conţine substanţe care stimulează puter­nic digestia şi metabolismul, ajutând la procesarea mai uşoară a proteinelor şi a grăsimilor, chiar şi a celor cu potenţial toxic ridicat. Acesta este şi motivul pen­tru care organismul consumatorilor de carne sau prăjeli cere aceste murături ca adaos pe lângă fripturi şi alte alimente bogate în proteine sau grăsimi. Dar să vedem câteva afecţiuni în care aceste le­gume murate au un efect terapeutic pu­ternic:   * Digestie dificilă, dispepsie  Tripsina, o enzimă conţinută în coaja castraveţilor muraţi, ajută organismul să digere şi să asimileze cu uşurinţă pro­tei­­nele. Apoi, bacteriile prietenoase din aceste mu­rături normalizează flora tu­bului digestiv, preve­nind indigestiile, balo­na­rea, disconfortul ab­dominal după masă. Persoanele ca­re în­tâmpină pro­ble­me în asimilarea mân­­că­rurilor bo­ga­te în pro­teine sau gră­simi, precum şi cele care au frec­vent indi­gestii ori probleme bi­liare, ar trebui să con­sume la mesele prin­ci­pale castraveţi mu­raţi.   * Diabet za­ha­rat - castraveţii muraţi în apă cu sa­re conţin o can­ti­ta­te infimă de za­ha­ruri, dar în schimb au în componenţă sub­stanţe stimulatoare ale acti­vităţii pancreasului, precum şi din cele care mă­resc receptivitatea organismului la insulină. Con­su­mul lor este un adevărat tratament pentru preve­nirea şi tra­tarea diabetului, ei putând fi mâncaţi fără niciun fel de restricţie cantitativă. * Colesterol şi trigliceride mărite - fibrele alimentare şi stimulatorii activităţii hepatice din cas­traveţii muraţi sunt adevăraţi inamici ai grăsimilor şi colesterolului în exces din sânge. Consumaţi con­stant vreme de măcar trei luni (minimum 300 de grame pe zi), ei vor scădea valorile trigliceridelor şi ale coles­te­rolului şi vor proteja vasele de sânge de depunerea acestora. Gogonelele murate - hepatoprotectoare şi anticancerigene   Consumate verzi, tomatele proaspete sunt to­xice pentru organism, o sub­stanţă pe care o con­­ţin afec­tând ficatul şi sistemul nostru ner­vos. În schimb, atunci când sunt murate, o ade­vă­rată al­chimie se pe­tre­ce cu gogonelele, sub­stanţele to­xice fiind inac­tivate, iar cele cu valoare tera­peu­tică fiind poten­ţate. Studii făcute în ultimii ani au arătat că există prin­cipii active cu un po­tenţial fantas­tic de vin­de­care în coa­ja şi pul­pa gogone­lelor, sub­stan­ţe fără echi­valent în lumea plantelor me­dicinale sau a medica­men­telor. * Hepatită virală - un studiu german a de­mon­strat că în gogonele sunt secretate substanţe (nu­mite alcaloizi) care împiedică replicarea viruşilor he­pati­tici, blocând în special prolifera­rea virusului C. Go­go­nelele sunt atât de active terapeutic încât, în com­binaţie cu frunzele de vâsc, sunt administrate cu suc­ces persoanelor care nu au răspuns la cele mai avan­sate tratamente pe bază de interferon. * Boală canceroasă - o cercetare făcută în anul 2010, în Coreea de Sud, a arătat că tomatele verzi conţin citostatice naturale, care deter­mină auto-distrugerea anumitor formaţiuni tu­morale. Cele mai re­ceptive la acest trata­ment s-au dovedit a fi cancerele pulmonare, precum şi cancerul de col uterin. * Efort fizic - gogonelele sunt prin­tre cei mai buni sus­ţi­nători de efort. Ele cresc rezistenţa la miş­care fizică pre­lungită, dar ajută şi la creş­terea masei mus­culare, fiind mult mai sănătoase şi eficiente pe termen lung decât steroizii (substanţe hor­mo­na­le toxice) folo­siţi de ama­torii de culturism. Ele sunt utile şi pentru copiii sau adoles­cenţii cu o dezvoltare fizică întârziată, cu o con­stituţie firavă.   Conopida murată - reglator hormonal şi protector nervos   Conopida conţine o categorie de substanţe cu un efect antioxidant foarte puternic, numite sulfo­ra­fani. Din fericire, a­ceste substanţe nu se degra­dea­ză decât în foar­te mică măsură în procesul murării, cali­tăţile tera­peutice fiind menţi­nute la cote ex­trem de ridi­cate. Adău­gaţi apoi fap­tul că a­ceas­tă legu­mă conţine mari canti­tăţi de vita­mina C, vita­mi­na B6 şi potasiu, şi veţi ob­ţine o imagine mai exac­tă a virtuţilor sale de me­dicament, în următoarele boli: * Chisturi ova­rie­ne, dismenoree, tul­burări de menopau­ză - conopida murată este un excelent reglator al activităţii ovarelor, fiind din acest punct de vedere un ajutor natural mult mai eficient decât multe din medicamentele hormonale de sinteză. Se con­sumă în cure de lungă durată, alternativ cu varza mu­rată, cu care este înrudită şi care are proprietăţi tera­peutice similare. Consumul acestor două legume din familia cruciferelor înlătură durerile menstruale, pre­vine fenomenele extreme de la intrarea în me­no­pauză şi protejează organismul în timpul meno­pauzei. * Prevenire Alzheimer, Parkinson, boli nervoase degenerative - principiile active din conopidă sunt un veritabil protector al sistemului nervos în faţa proceselor degenerative. Persoanele care consumă mari cantităţi de cono­pidă sau broccoli murat se bucură, la vârsta a treia, de o me­morie şi de o coordonare neuromotorie mai bună. De asemenea, ele au un tonus psihic mai bun, pu­tând rămâne active mental şi fizic până la vârste foarte înaintate. * Boli cardiovasculare - conopida conţine mari cantităţi de potasiu, mineral care reglează rit­mul cardiac şi tensiunea arterială. Pe urmă, această legu­mă murată împiedică oxidarea grăsimilor şi coles­terolului pe artere, prevenind ischemia cardiacă şi tulbu­rările circulatorii cerebrale. Nu în ultimul rând, conopida murată previne formarea şi migrarea chea­gurilor de sânge (trombilor), fiind un fluidi­fiant san­guin.   Varza murată - imunoreglator, remediu anti-obezitate   Este un fel de regină a murăturilor, efectele sale vindecătoare fiind atât de numeroase şi de complexe, încât ar trebui să-i acordăm un articol separat, pentru a le putea enumera. Secretul verzei murate este canti­tatea foarte mare de antioxidanţi pe care îi conţine, corelată cu un conţinut enorm de fibre şi cu un număr incredibil de mic de calorii. Frunzele sale sunt folo­site intern şi extern în peste o sută de afecţiuni, dintre care am selectat, în continuare, doar câ­teva: * Infecţii res­piratorii, trata­men­te cu anti­bio­tice - un studiu fă­cut în Coreea de Sud a arătat că animalele de experienţă hrănite cu varză murată, du­pă ce au fost infec­tate cu celebrul şi te­mutul virus al gri­pei aviare (alias H5N1), au supravieţuit într-o pro­porţie mult mai mare decât cele tra­tate prin metode alopate. Cum este posibil acest lucru? Prin calităţile imunostimulatoare ale verzei, date de conţinutul de vitamina C şi complexul B, dar şi de bacteriile prie­tenoase pe care le conţine. Acestea din urmă sunt un ajutor preţios şi în timpul tratamen­telor cu antibiotice, deoarece previn instalarea can­dida şi deficienţele imunitare care apar frec­vent după această terapie medica­men­toasă. * Astm, alergii cutanate - per­soa­nelor cu sensibilitate alergică puternică, tradusă prin astm bronşic sau urticarie, li se recomandă zilnic salata din varză murată, preparată cu ceapă şi hrean. În curele de lungă durată, varza murată reglează reacţiile siste­mului imunitar, diminuând inten­sitatea proceselor alergice şi amelio­rând, gradat, bolile produse sau po­tenţate de acestea. * Supragreutate, obezitate - două castroane mari cu salată de var­ză acră conţin mai puţine calorii decât o felie de pâine cu unt sau câteva pă­trăţele de ciocolată. Mai mult, varza are o cantitate impresio­nantă de fibre alimentare - substanţe nedigerabile, care constituie o adevărată capcană pentru grăsimile şi zaharurile din ali­mente. Nicio persoană cu supra­greu­tate sau obezitate nu ar trebui să ig­nore varza murată în timpul sezonului rece, când hrana este mai bogată în calorii şi săracă în legume şi fructe proas­pete. Pentru cei care nu suportă varza murată sau care vor o variaţie în dietă se recomandă şi folosirea cas­traveţilor, gogonelelor şi a pepenelui murat.   Varza roşie murată - vitaminizant şi anticancerigen   Diferenţa de culoare dintre varza albă şi cea roşie este dată de o categorie de substanţe numite pig­menţi antocianici, care sunt printre cele mai pu­ter­nice anti­cancerigene cu­noscute până în pre­zent. Apoi, varza roşie con­ţine de aproximativ opt ori mai multă vita­mina C decât cea albă, fiind cea mai bună sursă na­turală din această vi­ta­mină, în timpul iernii. Ca atare, această mură­tură are câteva calităţi terapeutice inegalabile, care o recomandă în afecţiuni altfel foarte greu tratabile: * Boală canceroasă - varza roşie murată este o adevărată pavăză contra cancerului pentru întreg traiectul digestiv. Ea previne şi ajută în tratamentul cancerului bucal, esofagian, de colon şi de rect. Zea­ma sa (moarea de varză roşie) este un adjuvant în cazul cancerului hepatic, pulmonar şi de prostată. Trebuie ştiut şi faptul că antioxidanţii pe care îi con­ţine ajută la neutra­lizarea, chiar şi la mai mult timp după inge­rare, a unor agenţi can­ce­rigeni puternici, cum ar fi aditivii sin­tetici din mezeluri, pes­tici­dele din legu­me şi din apă, ori gu­droanele din fu­mul de ţigară. * Boli auto­imu­ne - pot fi ameliorate prin cure de mini­mum trei luni cu var­ză roşie murată. Con­ţinutul uriaş de vita­mi­na C şi pigmenţii din această legumă aju­tă sistemul imuni­tar să se auto-re­gleze, diminuând in­ten­sita­tea proceselor auto-distructive. * Parodontoză - se tratează cu salată de varză roşie murată, tăiată foarte fin, aşa încât să nu solicite suplimentar dentiţia. De asemenea, se fac clătiri ale gurii, de trei ori pe zi, cu moare de varză roşie. Clă­tirea se va face vreme de câteva minute, plimbând cu presiune moarea prin toată gura, după care zeama de varză se înghite. Tratamentul durează 6-12 luni, iar efectele sale sunt de multe ori surprinzător de puter­nice în această afecţiune, altfel, aproape imposibil de tratat.   Precauţii şi contraindicaţii   Toate studiile făcute până în prezent arată că efec­tele adverse la consumul de murături sunt foarte rare şi reduse ca intensitate, fiind cel mai adesea deran­ja­mente digestive: diaree, balonare, uşoare colici abdo­minale. Pentru cei care au contraindicat aportul de sare, din cauza hipertensiunii sau a anumitor afecţiuni renale, se recomandă desărarea prealabilă, în multă apă, a murăturilor.

Pisicuţele pe front în Primul Război Mondial

 

 

 

În timpul Marelui Război care "va pune capăt războiului", pisicile erau o prezenţă obişnuită în tranşee şi la bordul navelor de război. Dincolo de responsabilităţile lor oficiale de a vâna şoricei şi şobolani, au fost adoptate ca mascote sau ca animale de companie de către soldaţi şi marinari, alături de care munceau cot la cot.

Aproximativ 500.000 de pisicuţe au fost aduse în tranşee pentru a proteja soldaţii şi bunurile lor de rozătoare. Unele feline erau folosite şi în detectarea gazelor toxice. Pe mare, pisicile se plimbau în voie pe navă - o tradiţie ce datează de mii de ani. Institutul Naval al SUA explică: "Probabil că egiptenii antici au fost primii navigatori care au înţeles adevărata valoare a pisicilor în calitate de camarazi pe navă. În afara faptului că oferă marinarilor multa râvnita companie în călătoriile lungi, pisicile oferă protecţie prin debarasarea navei de paraziţi. Fără prezenţa pisicilor, echipajul se poate trezi cu nava invadată de şobolani şi şoareci care mănâncă proviziile, rod frânghiile şi răspândesc boli. Marinarii mai superstiţioşi credeau că pisicile îi protejau, aducându-le noroc. De asemenea, adesea, echipajele adoptau pisici din ţările străine pe care le vizitau, fie pentru a avea suveniruri, fie pentru că le aminteau de animalele lor de companie de acasă."

1. Pisicuţa de la bordul crucişătorului HMAS Encounter (clasa Challenger, din flota Marii Britanii).

 

2. Un artilerist alături de pisicuţa regimentului, în tranşee. Cambrin, Franţa, 6 februarie 1918. 

 

3. Togo, pisica-mascotă de la bordul cuirasatului britanic HMS Dreadnought. 

 

4. O altă pisicuţă mascotă, numită Spark Plug (trad. Bujie).

 

5. Pincher, pisica de pe portavionul britanic HMS Vindex, aşezată pe elicea unuia dintre hidravioanele aflate la bordul navei.

 

6. Pisica de pe HMS Queen Elizabeth, plimbându-se pe ţeava unui tun de 38 cm. Peninsula Gallipoli, 1915.

 

7. Un soldat canadian alături de pisica-mascotă a unităţii sale, Tabby. Câmpia Salisbury, 27 septembrie 1914.

 

8. Soldaţi din batalionul 9, Gordon Highlanders (Divizia 15), alături de pisica lor. Martinpuich, Pas-de-Calais, Franţa, 25 august 1916.

 

9. Două pisicuţe de la bordul unei nave americane.

 

10. Un soldat pozează cu pisoiaşul său, în Melbourne, 1915. 

 

11. Ofiţeri ai Armatei 2 americane alături de o pisică găsită în ruinele din Le Cateau - Cambrésis.

 

12. Un marinar de la bordul distrugătorului australian HMAS Swan dă mâna cu Ching, mascota navei.

 

13. Marinar de pe nava HMAS Melbourne, 1917.

 

14. Într-un adăpost din saci de nisip, o pisicuţă aşteaptă o recompensă de la un soldat, Peninsula Gallipoli, 1915.

 

15. Un soldat britanic se joacă cu mascota unităţii, Londra, 1918. 

 

16. Soldaţi britanici şi pisica unităţii, 12 august 1915.

 

17. Pitouchi s-a născut în tranşee. Mama sa a fost ucisă când el abia făcuse ochi, aşa că a fost adoptat de locotenentul Lekeux din aramata belgiană. În volumul "Soldiers in Fur and Feathers", Susan Bulanda scrie că pisica l-a urmat pe locotenent oriunde mergea, iar într-o zi i-a salvat viaţa: "Când Lekeux a ajuns aproape de linia germană, a văzut că începuseră să sape un nou tranşeu. S-a ascuns într-o gaură făcută de un obuz în apropiere pentru a realiza o schiţă a lucrărilor germanilor. A fost atât de absorbit de schiţa sa, încât nu a văzut soldaţii germani, aflaţi în patrulare, ce se apropiau. Când şi-a dat seama de situaţie era deja prea târziu pentru a fugi. A decis să stea nemişcat, în speranţa că germanii nu îl vor vedea , dar din păcate, a auzit un soldat spunând: E în gaură!, aşa că a ştiut că fusese descoperit. Atunci, Pitouchi a sărit din gaură pe o bucată de lemn. Germanii s-au speriat şi au tras două focuri spre Pitouchi. Totuşi, speriat cum era, Pitouchi nu a fost lovit şi a sărit înapoi în gaură lângă Lekeux. Germanii au râs, crezând că au confundat o pisică cu un om, şi au plecat. Lekeux şi-a terminat schiţa şi s-a întors la linia belgiană cu Pitouchi pe umăr."

 

 

 

 

 

 

Geniale si actuale

 

Sa zicem ca este un idiot. Si sa zicem ca este membru al parlamentului.  Dar asta inseamna deja ca ma repet. (Mark Twain) Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stind intr-o galeata, incearca sa se ridice tragind de miner.  (Winston Churchill) Un liberal este cineva care se simte indatorat fata de aproapele sau,  care datorie este de acord sa o plateasca din banii tai. (Gordon Liddy)   Democratia trebuie sa insemne mult mai mult, decit doi lupi si o oaie care voteaza ce sa manince la cina.  (James Bovard) Ajutorul extern trebuie inteles ca un  transfer de bani de la  oamenii saraci din tarile bogate catre oamenii bogati din tarile sarace.  (Douglas Casey) Guvernul este o mare inventie, prin care toata lumea se chinuie sa traiasca pe cheltuiala altora.  (Frederic Bastiat) Daca tu crezi ca sistemul de sanatate este scump acum, stai sa vezi cit va costa cind o sa fie gratuit!  (P.J. O'Rourke) In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cit  mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da altora.  (Voltaire) Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atita  timp cit aparatul legislativ este in sesiune.  (Mark Twain (1866)) Sa vorbesti este ieftin, in afara de atunci cind o face parlamentul.  (Necunoscut) Raul inerent al capitalismului este impartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este impartirea echitabila a saraciei.  (Winston Churchill) De  ce are nevoie tara asta:  mai multi politicieni fara loc de munca.  (Edward Langley)    Un guvern suficient de mare, incat sa-ti dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic sa-ti ia tot ce posezi.  (Thomas Jefferson)

 

 

 

Carol Popp de Szathmári

Carol Popp de Szathmári (n. 11 ianuarie 1812, Cluj, Principatul Transilvaniei – d. 3 iulie 1887, București) a fost un pictor și grafician transilvănean, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa.


Primele studii le-a făcut în Transilvania, apoi (1853) a lucrat cu Anton Chladek la Pesta. A călătorit intens în țară și străinătate, de unde a adus numeroase imagini pitorești cu caracter de reportaj, dintre care cele executate în acuarelă se disting prin vervă, spontaneitate și poezie. În pictură, limbajul său este migălos și greoi, dar vădind același spirit de observație ascuțit, mai ales în scenele reprezentând bâlciuri sau târguri. Ca litograf, Szathmáry a lăsat un Album cu vederi din Transilvania (1841), precum și portretele deputaților din Dieta Transilvaniei. În 1860 a realizat o hartă topografică a țării. Opera sa mai cuprinde cromolitografii și acuarele înfățișând tipuri și porturi populare cu un caracter exclusiv documentar.
Fotograf
În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele tabotipii.

În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szathmary a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist.
A călătorit în China, iar cu acordul Țarului Rusiei, a ajuns și în Siberia, unde a realizat fotografii artistice.

Distincții
În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de Regina Angliei, Împăratul Austriei, Napoleon al III-lea al Franței și Regele Spaniei.
Activitate culturală
În anul 1860 a contribuit la înființarea Bukuresti Magyar Közlöny, prima asociație culturală a maghiarilor din București.





Bibliografie
Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
Frunzetti Ion, Arta românească în secolul XIX, Ed. Meridine, București, 1991
Ionescu, Adrian-Silvan, Cruce și semilună. Războiul ruso-turc din 1853-1854 în chipuri și imagini, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2001
Oprescu, George, Pictura românească în secolul al XIX-lea, Ed. Meridiane, București, 1984
Oprescu, George, Pictorii din familia Szathmary, Tiparul Institutului Grafic din Sfânta Mânăstire Neamțu
Oprescu, George, Carol Popp de Szathmary, Analele Academiei Române, 1941







Pentru mai multe lucrari Szathmari cititi si:
Primul fotograf al Romaniei
Etnografie color de secol XIX
Cronicarul regilor