Timoc

timoc-harta, originally uploaded by timocromania.

Cu ocazia Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, Traian Băsescu a revenit la tema sa favorită: politică națională. Acuzat de campanie electorală pentru partidul Mișcarea Populară și, deopotrivă, de intervenții oportuniste, fără consecințe notabile în plan european, Băsescu a pus totuși un accent ascuțit și necesar și în chestiunea maghiară și în cea basarabeană și în cea sârbească.

Nu analizăm acum oportunitatea și inteligența politicii prezidențiale, de altfel cunoscute de publicul acestui ziar, dar legăm avertismentul dat Serbiei de Traian Băsescu de comunicatul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Cei doi demnitari au avertizat din nou Belgradul că limba „vlahă” nu există, că deschiderea școlilor și bisericilor românești nu mai are nici un motiv de întârziere, iar România nu și-a schimbat poziția și condiționările față de aderarea Serbiei la UE. În acest context, sunt tot mai multe vocile care cer României recunoașterea independenței Kosovo, înainte ca însăși Serbia să facă acest lucru, lăsând România în poziție jenantă atât în fața albanezilor, cât și a Europei. Chiar zilele trecute, premierul Victor Ponta a spus limpede că România trebuie să recunoască Republica Kosovo. Deși mai prudent, Băsescu însuși pare a-i da dreptate în cele din urmă lui Ponta. O tânără specialistă în probleme balcanice și îndeosebi în chestiunile albaneză și română/vlahă, Mona Agrigoroaiei din Botoșani, master în marketing politic, are opinii pertinente, bine articulate, ce merită a fi cunoscute.





„Knut Volaebek, emisar OSCE, e un tip de birocrat din perioada comunistă”

- Knut Volaebek, emisar special al OSCE, a fost foarte mulțumit de drepturile pe care Belgradul le-ar acorda minorităților etnice, în special „vlahilor” din Timoc. Cu ocazia recentei vizite în Serbia, a fost numai zâmbet și satisfacție. Oare nu știm noi ce știe d-l Volaebek?

- Knut Volaebek… M-am gândit la acest funcționăraș al OSCE care, probabil, s-a lăsat influențat, ca să nu spun altfel, de oficialii de la Belgrad, pentru a da declarații mincinoase referitoare la românii din Timoc. Deși nu am trăit perioada ceaușistă, mi-am amintit de ceea ce îmi spuneau bătrânii, cum se făceau raportările mincinoase ale recoltelor în acea perioadă și cum, la un moment dat, un secretar de partid a strigat la toți cei care se pretaseră la un astfel de comportament: “Măi, ați depășit suprafața țării!”. Și Volaebek e un tip de birocrat din perioada comunistă. El suferă probabil de sindromul Munchhausen, în varianta sârbească “Nikolichausen”. Această variantă, în forma sa agravantă, împiedică funcționarul OSCE să vadă clar care este starea reală a minorității românești din Timoc și acceptă toate minciunile spuse de președintele sârb, despre “cel mai înalt standard european și mondial în materie de minorități”.

- Primul-ministru, Victor Ponta, i-a cerut Serbiei să respecte drepturile românilor din Timoc, dar a precizat că România nu se va opune prin veto intrării Serbiei in UE. Un comportament cu mănuși, am putea spune. Își va respecta Serbia cuvântul dat?

- Îmi amintesc când a fost vorba, anul trecut, despre posibilitatea veto-ului României la intrarea Serbiei în UE. Belgradul s-a speriat imediat și a semnat protocolul cu România, legat de chestiunea minorității românești. Dar Serbia, un an întreg după aceea, nu a respectat nimic din cuvântul dat; mai mult, teroarea statală și presiunea psihologică asupra românilor din Timoc s-a accentuat. Totodată, trebuie să aduc exemplul albanezilor din Valea Presheva și tratamentul lor din partea Belgradului. Când, în anul 2000, albanezii s-au revoltat și au luptat împotriva Belgradului, Serbia a reușit să oprească războiul de eliberare prin Acordul de la Konçul, prin care a promis să le ofere albanezilor câteva drepturi. Albanezii, în mod greșit și fără nici o garanție, au acceptat demilitarizarea Armatei de Eliberare din Presheva, Medvegja si Bujanoc (UÇPMB). În noaptea de după semnarea acordului, a fost ucis mișelește comandantul Lleshi (Ridvan Qazimi), cel care se opunea acestui “acord”. UÇPMB a fost demilitarizat, dar drepturile pe hârtie date albanezilor au rămas promisiuni goale și după 13 ani. Aceste exemple dovedesc faptul că Serbia NU ȘTIE vorba bună, cuvântul dat. Ea trebuie condiționată strict și îi trebuie pusă cizma la gât, altfel nu va realiza niciodată promisiunile făcute. Prin intermediul acestui interviu, fac apel la primul ministru al României, Victor Ponta, ca, în momentul când se va discuta din nou despre intrarea Serbiei în UE, să nu se teamă și să îi opună veto, pentru că numai cu o astfel de palmă va învăța Serbia comportamentul corect în lumea democratică.

„În 1912, România a fost prima țară care a recunoscut statul albanez independent”

- Albanezii, ca și românii, aromânii, istroromânii și meglenoromânii sunt băștinași în Balcani. Sârbii și bulgarii au venit mult mai târziu, după secolul al VI-lea. Ce fel de stat e Serbia din perspectivă istorică albanezo-română?

- Serbia este un stat cuceritor și colonizator din perspectiva celor două popoare neslave, român și albanez. Serbia a urmărit întotdeauna politica de extindere teritorială fără limite. Să nu uităm că, în 1918, și-a adus armata până la Reșița, cucerind întreg Banatul. Cu greu a fost determinată, de Paris și București, să se retragă pe linia de frontieră actuală. Ea nu vorbește niciodată despre Serbia Etnică, Serbia în granițele sale naturale, ci vorbește numai și numai despre Serbia Mare. Pentru că, dacă ar vorbi despre Serbia Etnică, ar rămâne numai în granițele fostului pașalâc de la Belgrad. Celelalte teritorii sunt cucerite și colonizate. Serbia s-a extins în direcția Toplicei albaneze (fostul sângeac al Nishului), epurată etnic în 1877 de către armata sârbă, în direcția Kosovo și a urmărit să cucerească și nordul Albaniei până la râul Shkumbin, și să aibă ieșire la Marea Adriatică. Pe de altă parte, a cucerit și Valea Timocului. Nu putem ignora faptul că Serbia este un stat care, de-a lungul istoriei sale, a urmărit numai politica de asimilare și de teroare statală, cu scopul crearii unui stat sârb epurat etnic. Practicile acestei terori continuă în interiorul statului sârb și astăzi, în cele două văi surori: Valea Timocului română și Valea Presheva (Kosovo de Est) albaneză.




- Albaneza și româna sunt limbi înrudite, de multe ori lingviștii descifrează anumite trăsături ale vechimii limbii române prin recursul la rădăcinile albaneze. În ce măsură sunt și istoriile celor două popoare înrudite?

- Istoriile celor două popoare au multe în comun. În primul rând, și poporul român, cu străbunicii săi traco-daci, și poporul albanez, cu străbunicii săi iliri se trag dintr-un trunchi comun, trunchiul pelasg. Pelasgii au locuit Peninsula Balcanică foarte devreme în istorie și toate popoarele formate mai apoi, ilirii, tracii (inclusiv dacii), grecii antici au fost urmași ai pelasgilor. Pe lângă aceasta, trebuie menţionat că, în Ţările Române, comunitatea albaneză este datată documentar încă din secolul al XVI-lea, în timp ce în Albania trăieşte un număr însemnat de aromâni. În anii 1830-1912, în perioada Renaşterii naționale albaneze, Țările Române au fost refugiul patrioților albanezi, începând cu Naum Veqilharxhi, primul ideolog al mişcării naţionale albaneze, creatorul primului alfabet albanez. Stabilit la Brăila, în 1819, a participat la revoluţia din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. O dată cu proclamarea independenței Albaniei, la 28 noiembrie 1912, România a fost prima țară care a recunoscut statul albanez independent. Nu trebuie uitat că interesul național românesc dicta și formarea statului albanez în granițele sale etnice, pentru că proiectul regalității românești era de creare a unei confederații româno-albaneze în Balcani.

„Serbia trebuie să înțeleagă că în Timoc nu trăiesc ce învață, ci români care învață limba română”

- Presiunile internaționale asupra României, de a recunoaște Kosovo ca stat independent, sunt în creștere. Este justificată teama oficială a Bucureștiului că, recunoscând Kosovo, ar fi nevoit să recunoască și așa-zisul Ținut Secuiesc?

- Între cele doua entități, Kosovo și așa numitul Ținut Secuiesc, nu există similitudini. Kosovo a fost un teritoriu albanez, cucerit și colonizat de Belgrad, care în zilele noastre redevine albanez și trebuie recunoscut ca albanez. În schimb, Transilvania a fost teritoriu românesc, cucerit și colonizat de Ungaria și, într-o perioadă definită din istorie, de către Imperiul Austro-Ungar, care, încă din 1918 a redevenit românesc. Cine pune la îndoială acest lucru? O mână de lideri secui? În Kosovo trebuie afirmat că există comunitate sârbă colonizată de politica de stat a Belgradului, la fel cum, în Transilvania de est, Austro-Ungaria i-a colonizat pe secui. Nimeni nu spune ca sârbii din Kosovo sau secuii din Transilvania nu au dreptul să stea în teritoriile unde au venit. Însă ei trebuie să își vadă de viața lor în interiorul Kosovo sau României și să nu cadă pradă politicii șovine a Belgradului sau a Budapestei! Deci, teoria “precedentului periculos” în cazul Kosovo este fantoma propagandei elementelor servile agenturilor pro-slave, care bântuie în politica și presa românească, pentru a înfricoșa și speria Bucureștiul referitor la un act necesar: recunoașterea Kosovo. Nu cu mult timp în urmă, am scris o scrisoare deschisă ministrului de externe al României, prin care am cerut ca România să recunoască Kosovo înainte de a face acest lucru Serbia; pentru că, dacă România nu recunoaște Kosovo, înainte ca acest lucru să-l facă Serbia, va rămâne întotdeauna de rușine în fața națiunii albaneze și Albaniei.

- Minoritatea sârbă din Kosovo se bucură de multe drepturi, ca și în România... Care sunt acestea? Ce este „Pachetul Ahtisaari”?

- În Kosovo, statutul sârbilor este unul privilegiat, luând în considerare faptul că această minoritate nu poate avea mai mult de 4% din populație, și acest privilegiu este în comparație și cu alte minorități. „Pachetul Ahtisaari” este “propunerea comprehensivă” a Însărcinatului Special al ONU, Martti Ahtisaari, pentru soluționarea statutului Kosovo. Constituția Republicii Kosovo se bazează pe acest document. În el se prevăd depturile comunității sârbe. Printre altele, limba sârbă este a doua limbă oficială, împreună cu albaneza. Sârbii au dreptul să aibă 20 de deputați rezervați în parlament, să aibă reprezentanți în guvern, la nivel de vice-prim-ministru și mai mulți viceminiștri, să aibă comune autonome cu majoritate sârbă, “descentralizate”, “legate între ele orizontal și vertical cu Belgradul” – iată o entitate sârbă în interiorul Kosovo, egală strategic cu Republica Srbska din Bosnia. Totodată, bisericile ortodoxe au dreptul extrateritorialității, dreptul de a avea în proprietate un anume teren în jurul clădirii proprii. De ce nu au și românii din Timoc aceste drepturi?

- Televiziunile au anunțat că s-a deschis, mare minune, prima școală în limba română din Timoc. Este un fapt notabil. Cum îl comentați?

- Orele de limba română dintr-o școală timoceană, care au început în ultimul trimestru din anul școlar trecut, sunt prima veste bună din aceasta zonă profund afectată de șovinismul sârb. Serbia trebuie să înțeleagă că este necesar să acorde toate drepturile elementare românilor din Timoc, care nu sunt "vlahi" ce învață "vlaha cu litere chirilice", ci români care învață limba română. Asigurarea învățării limbii române în școlile din Timoc înseamnă un pas înainte în rezistența românilor în fața deznaționalizării și asimilării.

Medicina romaneasca

Household shrine figures of Asclepius god of medicine and healing and his daughter Hygeia personification of health Roman 100-150 CE Bronze.

Destructurarea medicinii româneşti. Anii '50

Plictiseala şedinţelor politice de la începutul anilor '60

Situaţia de astăzi, de perpetuă nereuşită reformare a sănătăţii, are rădăcini adânci, până în perioada UASCR-ului şi a UTC-ului. Cel puţin, miniştrii Sănătăţii de după 1989 au trecut prin acest sistem politic înainte de a fi consideraţi cu adevărat „profesionişti” în funcţiile lor politice după 1989. Dar cum ar putea să arate o comparaţie între ieri şi azi? De pildă, a fost oare posibil ca un profesor să-i aibă ca elevi Mina Minovici, Nicolae Minovici, Alexandru Obreja, Victor Gomoiu sau Dimitrie Gerota? Acest profesor a existat şi s-a numit Constantin Severeanu. Mă îngrozeşte chiar şi absurda idee ca aceşti savanţi să-i fi avut ca profesori pe unii ca Cinteză, Beuran, Cseke Attila, să spunem. În trecut, un profesor avea şansa să aibă un elev laureat al Premiului Nobel în medicină. Este cazul profesorului Francisc Rainer, al cărui student a fost George Emil Palade. Mai mult, Rainer i-a coordonat şi teza de doctorat, aceasta fiind punctul de plecare a cercetării ştiinţifice care i-a adus mai târziu Premiul Nobel în medicină lui Palade. Revenind într-o perspectivă inversă, vi-l puteţi închipui pe bătrânul Severeanu avându-i ca elevi şi promovându-i chiar pe Mircea Beuran, acuzat de plagiat, pe Ioan Bazac, numit ministrul „Ferrari”, Cseke Attila şi toţi ceilalţi, deşi o bună parte dintre ei sunt de o altă profesie decât profilul ministerului pe care l-au condus sau îl conduc. Dar cum s-a ajuns aici, se pune întrebarea. Cum au destructurat comuniştii de ieri întreaga ţară, pentru comuniştii de azi aflaţi la putere şi care plimbă ursul democraţiei prin faţa noastră, de peste 20 de ani?! Am realizat pe această temă un interviu cu medicul Şerban Milcoveanu, în anul 2005, interviu al cărui text îl prezint mai jos integral.

„A fost o întrerupere în continuitatea dezvoltării, cel puţin în medicină. Se învaţă şi de la modele... lumină din lumină, ştiinţă din ştiinţă, adevăr din adevăr... e o continuitate. Profesorul se continuă prin elevi. Când profesorul Constantin Severeanu, bunicul meu, a împlinit vârsta de 90 de ani, au venit să-l sărbătorească toţi elevii lui, pe Strada Câmpineanu 25. Eu eram student în anul I la Medicină şi m-a recomandat elevilor lui. Era acolo şi Mina Minovici şi am reţinut din discuţia lor ceva care a spus Mina Minovici şi nu scrie în nici o carte! Originea cuvântului «Morgă». Morga însemnează figură. Figura omului. Înainte de apariţia fotografiei, când puneau deţinuţii de drept comun în libertate, aceştia erau aduşi într-o cameră cu o singură ferestruică. Erau puşi pe un scaun în faţa ferestruicii iar prin ea se uitau cu atenţie toţi poliţiştii din oraş. Şi prindeau figura deţinutului pe retină, ca să vadă ce face dumnealui cînd va fi pus în libertate. Evenimentul acesta cu prinderea morgii se petrecea în camera închisorii unde se depuneau cadavrele. Şi aici s-a legat actul de identificare a figurii cu faptul că în aceeaşi cameră se depuneau cadavrele. Şi a rămas cuvântul «Morgă» şi la institutele medico-legale.

La finalul sărbătorii, bunicul meu, profesorul Severeanu, m-a întrebat: «Care ţi-a plăcut cel mai mult dintre elevii mei?». Şi eu i-am spus: «Bunicule, parcă profesorul Mina Minovici». Era cel mai volubil, cel mai amplu... Atunci profesorul Severeanu i-a caracterizat pe toţi aceia care erau acolo. Mi-a spus de fiecare câte ceva, profesorul despre elevii săi: Alexandru Obreja, cel mai inteligent dintre elevii mei; Dimitrie Gerota, cel mai muncitor dintre elevii mei; Victor Gomoiu, cel mai energic, cu inţiativă; Mina Minovici, cel mai savant dintre elevii mei; Iancu Jianu, cel mai drag dintre elevii mei.

Mina Minovici a fost ajutat foarte mult de fratele său Ştefan, care îşi făcuse studiile de chimie organică în Germania şi îi trimitea tot ce se scria în literatura germană în materie de chimie. Medicina legală înseamnă foarte multă chimie. Nicolae Minovici era la epoca aceea profesor la Cluj. El a venit ulterior. Era un om de foarte mare inimă, le fel ca ceilalţi doi fraţi şi are marele merit că este fondatorul Salvării şi al Spitalului de Urgenţă din Bucureşti.

Dar să revenim. Între anii 1952 şi 1970 a fost un hiatus în care nu a mai fost continuitate şi au fost introduşi în corpul medical oameni fără vocaţie sau care nici nu voiau să facă medicina; au fost aduşi cu forţa ca să creeze noua intelectualitate comunistă. Oameni care poate pe parcurs au muncit, dar care nu aveau creativitate. Culmea, din chirurgie s-au eliminat, dar în medicina internă nu s-au eliminat, s-au îngrămădit. Căci aici nu-ţi moare bolnavul. Greşeşti tratamentul, nu te trage nimeni la răspundere. Pe când la chirurgie îţi moare bolnavul. Şi de aceea la chirurgie nu s-a produs acest hiatus. Şi a mai venit ceva. Pulverizarea medicinii. Asta e un fenomen petrecut pe toate palierele medicinii, începând cu anii 1952-1957.

Până în anul 1955, medicina internă era un tot indivizibil. Funcţiona ca sinteza finală a examinării întregului organism bolnav şi drept concluzie a tuturor investigaţiilor de laborator şi a eventualelor consulturi de specialitate. Această unitate a Medicinii interne din clinica franceză adusă în România de prof. dr. Ion Nanu Muscel şi provenea din clinica germană adusă în România de prof. dr. N.Gh. Lupu. Ambii profesori au fost şefi de şcoală şi au propovăduit că diagnosticul este temelia tratamentului şi că tratamentul este aplicarea diagnosticului. Ca atare, tratamentul poate fi problemă de specializare, dar diagnosticul nu poate fi decât problemă de sinteză întrucât, în practică, sunt bolnavi şi boli.

Prima reformă a avut loc în anul 1953-1954 şi a constat din trecerea accentului de la asistenţa curativă la asistenţa preventivă, şi instituţia a căpătat numele de medicina curativo-profilactică. Într-adevăr, din punct de vedere social şi naţional e mai productiv, mai ieftin şi mai sigur să previi îmbolnăvirile decât să tratezi bolile. În anul 1956-1957 s-a venit cu a doua reformă, şi anume specializări în interiorul Medicinii interne. Prima rupere de Medicna internă a fost Cardiologia.

Medicul intern trebuia să cunoască tot şi să se specializeze numai în tratamente. La tratament se fac subspecializări. Dar pentru diagnostic trebuie să cunoşti toată medicina, sintetic. Tot organismul! Că nu există boli, există bolnavi! Şi există starea de co-afectare. Şi în 1957 s-a făcut prima rupere. Au urmat specialitatea gastro-intestianlă, specialitatea reumatologie, specialitatea endocrinologie, specialitatea boli de nutriţie, specialitatea oncologie, specialitatea boli infecioase, specialitatea balneo-fizio-terapie, specialitatea hepatologie, specialitatea pneumologe şi nefrologia. S-au fragmentat şi au devenit, cum spunea George Bernard Shaw: «Medicii specialişti care ştiu din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin, până când reuşesc să ştie tot despre nimic».

Fotografie din anul 1939 cu un grup de medici în mijlocul cărora se află dr. Nicolae Minovici. Eleganţă şi distincţie

Pulverizarea medicinii interne în aceste noi specialităţi a avut avantaje şi dezavantaje care sunt îndreptăţite la un studiu special. Experienţa a dovedit că subspecialităţile din Medicina internă au marele risc de a pune partea în locul întregului şi de a ignora unitatea psihosomatică a fiinţei umane. În Hellada din antichitate, Platon i-a recomandat lui Hipocrat: «Cea mai mare eroare pe care o pot face medicii este să trateze psihicul fără să ţină seama de corp sau să trateze corpul fără să ţină seama de psihic».

În anul 1957, la cardiologie, s-a anunţat pe toată România ca fiecare raion să trimită doi, maximum trei delegaţi. Erau 72 de raioane. Am fost cca 300 de specialişti. (...)

Nu era suficentă aprobarea sindicatului, trebuia şi aprobarea Direcţiei Sanitare a Muncipiului Bucureşti, a cadrelor. Greutatea a fost la cadre, la partid. M-am dus. Am dat de un muncitor de la CFR, unul Chiva. Domnule, când am deschis gura să vorbesc, m-a luat în pumni şi în picioare şi m-a azvârlit afară din birou, pe jos. M-a dat afară! Cum îndrăznesc eu să vin să cer. Trebuia să-i dai bani şi apoi să-i ceri ceva! Tot învârtindu-mă pe acolo, prin minister, să mă duc la altul mai mare. Şi am ajuns la profesorul universitar Ion Ţârlea, secretar general la minister, o somitate de chirurg, fondator al Spitalului Floreasca. Nu m-a primit, dar şefa lui de cabinet, Vasilica Mârza, mi-a spus: «Veniţi mâine dimineaţă». A doua zi mi-a dat aprobare, «aşa din simpatie».

Mă duc la supra-cadre, peste muncitorul acela. Era un profesor universitar, pus de formă, dr. Petre Teodorescu. M-am dus la el, a dat din cap: «Grea, grea problemă. E greu, e greu... dar îmi dau seama că pentru tine e important». A aprobat!

Vine prima şedinţă de curs la Spitalul Colentina, la clinica de boli infecţioase. Profesorul Matei Balş în faţa noastră. Erau din toată ţara. Era prima lecţie. Şi într-o zonă se aude o sonerie de telefon şi o voce: «Sunteţi chemat la cadrele ministerului». Întrerupe cursul şi se duce. Îl aud din hol, cu voce tare spunând: Tovarăşe Chivu, eu nu dau afară din amfiteatru pe nimeni! Eu sunt profesor universitar! Dacă vrei să dai afară, vino dumneata şi dă-l afară din amfiteatru... Nici la brancardieri nu pot să le dau ordin! Eu sunt profesor universitar... eu predau cursul, nu dau ordine la brancardieri să facă politică».

Când am ieşit în ziua a treia, mă opreşte un individ la ieşirea din spital: «Vă rog să-mi daţi legitimaţia de cursant»! I-am spus: «Nu o am la mine». «Unde o aveţi»? «O am la avocatul meu. Dacă am o dificultate, avocatul face acţiune în justiţie»!

A venit cursul profesorului Basil Teodorescu, la Spitalul Colţea. Marele curs de chirurgie. Ţine prelegerea de deschidere, „Noile orizonturi ale cardiologiei”. Era membru al Academiei Franceze de Medicină, de aceea nu se agăţa nimeni de el. Şi când a terminat, ce crezi că face? Coboară de la catedră, vine în mijlocul nostru, al cursanţilor, îmi dă mâna şi cu voce tare ca să audă ăia din prezidiu: «Dacă fac cu plăcere acest studiu este că te ştiu pe dumneata printre cursanţi»!

La examenul de cardiologie, după un curs intensiv de şase luni, au vrut să-mi dea un caz spectacular, ca să nu mai obiecteze nimeni. Mi-au dat o bolnavă de 40-45 de ani, cu insuficienţă cardiacă congestivă şi fibrilaţie arterială rapidă, insuficienţă mitrală, sechele de reumatism portiarticular din copilărie, născută cu inversiune viscerală totală! Inima pe dreapta şi ficatul la stânga! Iar stomacul având curbura în stânga în loc de dreapta. Ce caz complicat! Şi pe ăsta mi l-a dat! Ştiind că pot face o prezentare formidabilă. Mi-a dat nota cea mai mare din an. Toţi au fost făcuţi cardiologi, afară de persoana mea!

Fotografie din anul 1954 cu un grup de medici şi personal auxiliar, în acelaşi loc - Institutul medico-legal. Restricţiile regimului, sărăcia şi presiunea ideoologică sunt vizibile

La examenul de medicină internă, am avut un bărbat în vârstă de cca 50 de ani şi muncitor manual cu monoplegie a membrului superior stâng. Sesizându-mă de profesiunea lui de cărător de saci grei pe umărul stâng, am pus ipoteza de isterie sau nevroză simulatorie şi acest diagnostic l-am confirmat cu discordanţa dintre insesibilitatea dureroasă la înţepare şi prezenţa reflexelor osteo-tendinoase.

Examenul de politică sanitară şi cel de marxism leninist. Erau eliminatorii! Gheorghe Zahariade, un grec, îmi pune nişte întrebări uzuale, şi apoi una foarte curioasă! Mă gândesc... şi răspund. Şi după ce îi răpund ceea ce trebuia, îşi spun că «întrebarea dvs nu este în curs». «De-aia ţi-am pus-o! Că nu e în curs»!, sosi răspunsul.

La marxism leninism, eram în amfiteatru toţi cei trei sute de cursanţi. La mijlocul prezidiului era un român, colonel, la educaţia politică a armatei. Tânăr, român. În dreapta lui, Silviu Brucan, profesor de marxism-leninism la Universitate. În stânga lui, Nicolae Minei, fost Grünberg, profesor de marxism-leninist la Facultatea de medicină din Bucureşti. În faţă o masă cu bileţele. Întrebări. Era extraordinar de complicat acest curs! Extraordinar! Şi o construcţie abstractă extrem de complicată! Se trăgeau două bileţele şi le prezentam. Am tras două bileţele cu temele: „Rolul personalităţii în istorie” şi „Determinismul material”.

Am răspuns cum scrie la carte. Silviu Brucan: «Nu sunt lămurit. Eu vreau să pun două întrebări suplimentare». Îmi pune 19 întrebări. Una după alta. Şi se opreşte. Preşedintele spune: «În loc de două a răspuns la 19 întrebări. Cred că e momentul să-i punem nota»!

Silviu Brucan: «Nu sunt încă lămurit. Vreau să mai pun două întrebări». Minei alias Grünberg: «Da, da! Trebuie să mai răspundă candidatul»!

Colonelul: «Da, tovarăşi profesori, noi nu suntem aici ca să sâcâim! În loc de două întrebări a răspuns la 19 întrebări. 17 suplimentare»! «Eu nu sunt lămurit», insistă Brucan. Şi ce crezi că a făcut colonelul? Scenă unică! «Poftim»! a zis şi s-a ridicat şi s-a întors cu spatele la Silviu Brucan şi cu faţa spre fereastră. Ca să demonstreze amfiteatrului că nu este de acord cu întrebările suplimentare ale lui Silviu Brucan.

Ce întrebarte crezi că îmi pune? «Ce opinie ai dumneata despre religie»? Am răspuns ca mitraliera: «Respect credinţa care a ţinut în viaţă şi în istorie 34 de generaţii de români»! Dacă spuneam ce scrie în „Scânteia”, mă făceam de râs, dacă spuneam ce ştiam eu ce este...

Ultima întrebare: «Cum defineşti dumneata fascismul»?

Am răspuns: «Între teza capitalistă şi antiteza comunistă, fascismul e sinteza care ţine seama de interesul general, respectând interesul individual, într-un conflict cu legea. Este forma preventivă a contra-revoluţiei». Domnule, cât era el de profesor universitar, nu ştia această definiţie a fascismului! Atunci i-am explicat: «Generalul Cornilov, nu după revoluţia din octombrie 1917, ci înainte a spus asta, în limbajul marxist-leninist». Şi mi-a dat nota maximă! Am fost singurul din cei 300 de cardiologi care nu am fost făcut specialist, ci am rămas medic de circă. Pedeapsa efortului inutil şi a speranţei zadarnice.

Acum, România de azi se poate regenera numai lucrând, ridicând din straturile populare, elementele cu vocaţie, cu inteligenţă superioară, să ştii să le selecţionezi. Să faci eugenia pozitivă a copiilor supradotaţi, în clase supra-selecţionate. În liceul interbelic s-a aplicat selecţia eugeniei pozitive. În liceu erau clasele A, B, C... iar la clasa A erau cei mai buni elevi. Nu erau amestecaţi. Comuniştii au preluat organizarea claselor după criteriul originii sociale şi al protecţiei de către partid. Trebuie făcută eugenia pozitivă a inteligenţei creatoare. Şi al doilea, trebuie să fim în osmoză cu Occidentul. Am avut copii care au învăţat în străinătate şi au adus din Occident idei, modele, ambiţie. Autarhia nu-i bună, e izolare, care merge la degenerare. Deci, eugenie pozitivă la tineret. Majoritatea naţiunii este ţinută la ţară în afara vieţii publice, iar vasta iarăşi nu-i bine. Apoi, fără osmoză cu Occidentul o ducem prost”.

Adrian Majuru

Aceea care ar fi fost principesa Irina

Poliţiştii federali i-au arestat joi pe John Wesley Walker (67 de ani), fost adjunct de şerif în ţinutul Coos, [adica ajunct de sef de post] pe Irina Walker (60 de ani), cunoscută şi sub numele de Irina Kreuger, şi alte 16 persoane în Oregon şi Washington.

John Wesley Walker şi Irina Walker sunt acuzaţi, împreună cu alte patru persoane, de organizarea de pariuri ilegale.

Accea care ar fi fost principesa Irina, daca abdicactu' de ta-su...,   şi soţul său mai sunt inculpaţi, alături de alte 12 persoane, pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia animalelor prin organizarea a cel puţin zece lupte ilegale de cocoşi între 1 aprilie 2012 şi 19 mai 2013.

„Luptele de cocoşi sunt ilegale, atât în conformitate cu legislaţia federală, cât şi cu legislaţiile tuturor celor 50 de state”, a declarat Amanda Marshall, procuror al statului Oregon, citată de oregonlive.com.

John Wesley Walker şi aceea are ar fi fost principesa Irina a României, în octombrie 2011

„Nu doar că sunt o practică barbară, dar luptele de cocoşi pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică şi facilitează săvârşirea de alte fapte ilegale”, a adăugat procurorul.
Fiecare dintre capetele de acuzare prevede o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, soţii Walker riscă să-şi piardă şi ferma din Irrigon, în ţinutul Morrow, statul Oregon.

John Wesley Walker a lucrat pentru poliţia ţinutului Coos de la 1 august 1998 şi până la 30 iunie 2003, potrivit departamentului de resurse umane al ţinutului. Irina (60 de ani), a treia fiică a lui Mihai si a Anei, care a fost arestată de poliţiştii din SUA pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi, s-a născut în februarie 1953 la Lausanne, în Elveţia. Ea locuieşte în statul Oregon din Statele Unite ale Americii, acolo unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale.>


Abdicatul Mihai şi Ana au participat la botezul Irinei în Portland, în 1987. La acea vreme, ea şi primul ei soţ, John Kreuger, creşteau cai.  Fete multe, trai neneaca, s-au dus paralele...

cei mici din lumea necuvantatoarelor

1. Baby Giraffe  2. Baby Chameleon 3. Baby Elephant 4. Baby Crocodile 5. Duckling 6. Baby Deer 7. Baby Hippo 8. Baby Hedgehog 9. Kitten 10. Baby Dolphin 11. Baby Ant Eater 12. Baby Panda 13. Baby Octopus 14. Lamb 15. Baby Owl 16. Baby Sloth 17. Baby Seal 18. Baby Puffer Fish 19. Bunny 20. Piglet 21. Baby Foxes 22. Baby Hamster 23. Baby Walrus 24. Baby Fox 25. Foal 26. Baby Skunk 27. Baby Chinchilla 28. Baby Dik Dik 29. Baby Penguins

Noi inflorim in haos

Într-o casă din Mogoşoaia, locuieşte prof. dr. Florin Colceag, considerat unul dintre părinţii spirituali ai multor copii supradotaţi din ţară. Doctor în economie, autor al unor teorii pe complexitate, specialist în modelare matematică, membru al Clubului de la Roma alături de cei mai mulţi laureaţi Nobel şi preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, matematicianul Florin Colceag e, la origine, ţăran. Un ţăran care, azi, sapă, prăşeşte, cultivă şi seamănă cu instrumente ştiinţifice; e psihopedagog şi în psihopedagogie acţionează matematic, modelează în permanenţă caracteristicile pentru a fi utilizate de alţii. E şi „culegător” de genii... 

Mărturiseşte că a  întâlnit cazuri de părinţi cu copii speciali care vin la el spunând: nu ştim ce să facem cu ei, cum să facem faţă, nu ştim cum să-i ajutăm. Aici intervine el. Îi testează, îi sprijină, îi promovează. Este, aşa cum l-a numit cineva, „antrenorul de genii”... 

“În toată lumea aceasta, există un înţelept al satului. La noi, la români, există un prost al satului. Vine din cultură, din rădăcinile istoriei: în loc să scoatem deasupra valorile, noi le alungăm. Din cauza aceasta, suntem încă în Evul Mediu, pornind chiar de la sistemul de guvernare pe care îl trăim acum, cu baroni locali...” 

Există, oare, un profil distinct al inteligenţei româneşti? O excelenţă în termeni de etnogeneză, o genialitate tipic românească. 

“Nu numai că există, dar aş putea spune că România este una dintre ţările care excelează în domeniu. Eu sunt specialist în geniile tari, am şi format o grămadă de genii şi îi recunoc pe stradă numai după mers, ca să nu spun după altceva, pe cei care realmente au această capacitate. Am găsit inteligenţe foarte înalte la foarte puţine popoare: la chinezi, la indieni, la ruşi, la evrei şi la români. Românii se caracterizează printr-un cuvânt care spune totul: complexitatea. Capacitatea integratoare pe multe domenii şi pe mai multe dimensiuni ale problemei şi nivele de complexitate. Aceasta este caracteristica inteligenţei româneşti. Dată, în mod paradoxal, tocmai de această paradigmă a prostului satului. Pentru că oamenii aceştia s-au confruntat cu o situaţie absolut uluitoare. Nefiind sprijiniţi, au trebuit să se lupte cu o diversitate de probleme şi atunci au dezvoltat o capacitate de a rezolva probleme de mare complexitate care este extraordinară şi aproape unică. Nu e chiar unică, dar este, la câteva popoare menţionate, mai prezentă. Alte popoare au alte tipuri de genialitate. Tehnică, administrativă, etc. etc. Dar noi suntem oamenii haosului. Noi înflorim în haos. Şi asta este partea extraordinară. Faptul că au plecat din ţară milioane de români care erau profesionişti şi aşa mai departe, nu ne-a împuţinat populaţia de genii. Faptul că ne-am confruntat şi ne confruntăm în continuare cu problemele pe care le avem de înfruntat acum, nu ne diminuează genialitatea. Din contră, cei care ies acum, generaţiile mici, au nişte abilităţi absolut fenomenale la vârste mici şi multe dintre ele rămân şi mai târziu. La nivelul vârstelor mici, capacitatea de a observa semnificativul şi de a face scenarii pertinente este egală cu a evreilor şi este foarte înaltă, dar, din păcate, neîncurajată. Dacă ar fi încurajată, noi am ajunge să performăm, la fel ca evreii, pe o grămadă de direcţii. Mai departe, este inventivitatea şi creativitatea care se dezvoltă exploziv, până la vârsta de 12 ani. Nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Unde există un mediu de încurajare, continuă să se dezvolte şi ajunge la nivele extrem de înalte. Mai departe, în adolescenţă, apare vizionarismul şi capacitatea de integrare pe foarte multe planuri, la mulţi copii, dar, pe de altă parte, şi tendinţa de a scăpa de sistem, care îi gâtuie, nu îi lasă să meargă mai departe şi să respire. Atunci, se petrece şi exodul de creiere tinere în afară. Noi, de fapt, hrănim vestul cu inteligenţe.”

(Interviu luat de Tudor Cires pentru Jurnalul National)

Da click aici ca sa vezi totul!

OUL SI MIEREA

Ce stiam pana mai ieri, nu mai este valabil azi...   Doctorul OU Un ou este o capodopera neintrecuta a naturii. El contine aproape toate vitaminele si microelementele necesare pentru intarirea sanatatii. Motiv temeinic ca sa-l folosim si ca medicament  Au trecut timpurile cand domina o teorie gresita, precum ca ouale contin colesterol daunator. Ultimele cercetari medicale arata ca in componenta lor se gasesc lecitina, holina si colesterol "bun". Ficatul nostru foloseste colesterolul din ou pentru producerea de secretii biliare si formarea de celule noi; lecitina hraneste creierul si dizolva depunerile aterosclerotice din vasele sanguine, iar holina este foarte importanta pentru imbunatatirea memoriei si eliminarea toxinelor din ficat. Ouale sunt un depozit adevarat de vitamine A, K, E, grupa B, niacina, biotina si acid folic. Dupa cantitatea de vitamina D, de care ducem lipsa aproape toti, ouale sunt pe locul doi dupa uleiul de peste. In ou se afla combinatia optima de microelemente: fosfor, fier, cupru, mangan si cobalt, iar in coaja - Ca si Mg. Ouale contin si niste fermenti cu efect antimicrobian, antiedemic si antiinflamator.  Dar asta nu inseamna ca de acum inainte trebuie sa incepem ziua cu omleta, ou fiert sau ochiuri, ca sa nu epuizam pancreasul si tractul digestiv, care inca nu "s-au trezit".  Nutritionistii recomanda: * Sa mancam ouale dupa ora 14, cand organismul asimileaza mai bine nutrientii din ou, mai ales in perioada septembrie-iunie, cand organismul are nevoie crescuta de vitamine. * Pentru intarirea imunitatii si imbogatirea organismului cu vitamine si microelemente se prepara mancaruri in care ouale se combina cu zarzavat, legume si frunze verzi de papadie, trifoi, podbal, tei, artar dulce si urzica. * Pentru copii si tineri este util consumul zilnic de ou, iar la varsta a treia sunt de ajuns 2-3 oua pe saptamana. * Ca sa pastram nutrientii din ou si sa asiguram asimilarea lor, ouale de gaina se tin pe foc un timp scurt, pana se intaresc putin (omleta sau oua fierte). * Ouale crude nu sunt sterile. Coaja lor are multi pori prin care respira viitorul pui, dar si prin care microbii patrund inauntru. De aceea se recomanda sa spalati bine ouale, chiar si inainte de fierbere, ca sa preveniti salmoneloza. Vindecatorii recomanda: Din mosi-stramosi ouale au fost folosite de romani atat pentru vindecare, cat si pentru indeletniciri magice. 1. Pentru tratarea arsurilor, vracii de la tara amestecau doua albusuri cu o lingura de ulei si o lingura de frisca. Cu acest amestec se ungea locul afectat de cateva ori pe zi. 2. Pentru tusea provocata de o raceala puternica se amesteca bine 2 oua crude, 2 capatani de usturoi pisate si 100 g de osanza topita. Se frectioneaza cu alifia obtinuta talpile, apoi gleznele si in continuare pana la genunchi, timp de 3 zile.  3. Furunculoza si abcesul se trateaza cu efect bun folosind un "aluat" obtinut din 2 galbenusuri crude, 1 lingura miere de albine, 1/2 lingurita de sare si putina faina. Se obtine un amestec asemanator cu argila umeda. Se modeleaza o turtita care se aplica pe furuncul si se tine pana la spargerea lui, datorata antibioticului natural din ou. 4. Pentru vindecarea ranilor si arsurilor se foloseste si o alifie preparata din oua fierte tari. Se scot galbenusurile din 5 oua si se prajesc in 100 g de unt topit sau untura, pana se obtine o masa omogena, de culoare maro, cu care se ung de doua ori pe zi locurile bolnave, ranile, ulceratiile, arsurile etc. Alifia se pastreaza la frigider, in sticluta de culoare inchisa. 5. In tratarea psoriazisului se foloseste alifie care contine albus de ou. Intr-un vas de sticla se amesteca 5 linguri de vaselina curata, 1 lingura crema de corp pentru copii, 1 lingura miere de albine si un albus de ou. Toate componentele se bat 20 minute cu furculita sau se amesteca cu mixerul, pana se obtine un unguent solid, care se va pastra in borcane inchise etans, in frigider. Locurile afectate se freaca cu alifia obtinuta, de 2 ori pe zi, un timp indelungat. In primele doua luni, efectul nu se observa, iar apoi pielea se curata repede. Pe locul afectat ramane o pata pigmentata diferit de culoarea naturala, dar cu timpul pata dispare. 6. Pentru diminuarea durerii in articulatiile inflamate se prepara un amestec din 2 linguri de sare si 1 ou. Ingredientele se bat bine, se intind pe o bucata de tifon impaturit sau pe un prosopel de bumbac si se infasoara articulatiile bolnave. Pe masura ce pansamentul se usuca, se mai aplica din amestec de 3-4 ori.  7. Persoanele cu ulcer stomacal sau duodenal pot sa-si rezolve problema cu un amestec din 2 albusuri de ou crude, 1,5 linguri miere de albine si 15 g de unt. Amestecul incalzit pe baie de aburi se bea cu 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire, dupa care se mai sta in pat 2 ore, intai pe partea dreapta, apoi pe spate si pe partea stanga. Regimul dureaza 6 luni. 8. Pentru vindecarea ranilor, taieturilor, mai ales pe degete, batranii folosesc si acum o metoda straveche. Se sparge un ou crud, se desprinde de coaja pielita alba si se infasoara taietura cu ea (pe partea umeda). Se panseaza cu o fasa de tifon. Pielita se lipeste strans de deget dupa ce se usuca, protejeaza rana de infectie si favorizeaza procesul de granulare. In functie de gravitatea problemei, se lasa pe deget 7-10 zile. Leacuri cu coaja de ou Au trecut timpurile cand se considera ca lipsa de calciu provoaca numai rahitism la copii si osteoporoza la batrani. Cercetarile medicale au dovedit ca insuficienta de calciu afecteaza sistemul cardio-vascular, provoaca aparitia celulelor canceroase, nervozitate, scadere de memorie, insomnie, iar la femeile aflate la menopauza apar crampe la muschii pulpei. Dar calciul din ou regleaza si procesul de crestere a celulelor, tesuturilor, participa in procesul de metabolism, este indispensabil in activitatea corecta a sistemului nervos si in contractia musculara. Calciul asigura coagularea sangelui si o imunitate buna. El este elementul principal care asigura PH-ul corect in organism. Toate calitatile enumerate ne ajuta sa mentinem o stare de sanatate buna. Concomitent cu descoperirile medicale, farmaciile s-au umplut cu tot felul de preparate de calciu, mai ieftine si mai scumpe, dar numarul de bolnavi tot nu scade, deoarece noi nu avem nevoie de orice fel de calciu, avem nevoie doar de calciu organic, usor asimilabil. In natura exista doua feluri de asemenea calciu - in corali si in coaja de ou. Atata timp cat in Romania nu exista corali, ramane sa ne indreptam atentia asupra cojilor de ou, care contin aproape 90% din elementul-minune calciu. Preparate din coaja de ou * Cea mai simpla metoda de imbogatire a organismului cu microelementul calciu este prepararea citratului de calciu, obtinut din 2 g coaja pisata amestecata cu 1 lingura suc de lamaie proaspat stors. In varianta asta, calciul se asimileaza aproape in totalitate si nu provoaca aparitia de pietre la rinichi si in vezica biliara sau depuneri in articulatii si in vasele sanguine.  Cea mai potrivita perioada pentru luarea citratului este intre orele 19-20, deoarece calciul se asimileaza mai bine pe timpul noptii. Este bine ca toti oamenii peste 40 de ani, mai ales femeile in perioada de premenopauza, sa consume regulat, in mod deosebit iarna, citratul de calciu, nu neaparat pentru profilaxia osteoporozei, dar mai ales pentru intarirea tuturor sistemelor organismului.  * Pulberea de ou (obtinuta prin pisarea si cernerea cojilor bine spalate) se da copiilor incepand de la varsta de 6 luni, adolescentilor si neaparat femeilor insarcinate. O cura dureaza o luna, cu pauza de o luna. Curele se repeta.  * Balsam din ou. Li se recomanda persoanelor cu boli ale aparatului locomotor, cardio-vascular, astm bronsic, parodontoza, exfolierea unghiilor, alopecie (caderea parului), crampe musculare nocturne si insomnie. Un borcan de 3 litri se umple cu oua de casa, dar mai bine cu oua de prepelita bine spalate si uscate. Peste oua se toarna suc de lamaie, ca sa fie cu 2 degete deasupra lor. Borcanul se inchide cu capac de plastic si se lasa 2 saptamani la racoare. Dupa dizolvarea cojilor, amestecul se agita energic cu o lingura de lemn, in asa fel ca peliculele sa se rupa. Amestecul se strecoara prin sita, peliculele si bucatelele de coaja ramasa nedizolvata se arunca, iar in lichid se adauga 250 ml coniac de calitate (in loc de conservant) si, dupa dorinta, 200 g miere de albine. Se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa sau la 40-60 minute dupa masa. Balsamul se foloseste cu succes si in caz de fractura, deoarece ajuta la formarea rapida a calusului osos. Culoarea cojii nu are importanta, conditia principala este ca ouale sa fie proaspete, de la gaini sau prepelite sanatoase, cel mai bine sa fie din gospodaria proprie. Efectul maxim se obtine daca se folosesc oua de prepelita, care au o componenta mai bogata de microelemente.ATENTIE: ouale de rata, gasca sau de la pasarile salbatice nu se folosesc pentru tratamente Alchimia albinelor F.F.F. IMPORTANT DE STIUT SI PUS IN PRACTICA   "Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu , Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime. Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat? Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup. În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că . Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb. Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele. După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine. Este o determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km , apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă. Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată. Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate? Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere. Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul. Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare. Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă , ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade. Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals. Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită. O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus. Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi. Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime. Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ? O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere. Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării. Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă. Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului. Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros. Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează. Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil. Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.   Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine. Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei. Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur. Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune. Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale. Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune. Câtă miere avem voie să mâncăm? Ar trebui consumate zilnic1- 3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame . În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism. În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor. Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole? Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii. Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată. Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune. Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia. Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice. Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul. Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie). Unde puteţi fi găsit de cei care vor să încerce produsele dvs? Mă găsesc în comuna Bălăneşti nr 336 din Jud Gorj, aproape de Târgu Jiu. Centrul medical se numeşte Apiregia Imunostim, cuprinde mai multe laboratoare, în care creăm produsele. Dintre ele, 48 sunt deja autorizate ca suplimente alimentare. În curând vom avea şi laborator propriu de analize medicale, căci nu oferim nici un tratament până nu vedem diagnosticul clar. Iar stupina noastră se află pe un deal cu un nume predestinat, Dealul Prisăcii. Este un deal cu o floră spontană completă. De primăvara, de când înfloreşte alunul, salcia, cornul, până toamna tarziu, cu tot felul de floricele. Mai mult decât atât, în apropierea stupinei creşte o orhidee foarte rară, care seamănă perfect cu o tijă pe care s-a aşezat o albină. Oamenii din zonă îi spun albinuţă."